Cele trei ispite

Marii generali aleg locul și timpul pentru bătălii. În marea luptă dintre Dumnezeu și Satana, a existat o bătălie esențială care trebuia câștigată, iar Dumnezeu, marele General din acest război spiritual, a ales locul unde Fiul Său, Isus, avea să Se confrunte cu Satana, în acest conflict decisiv.

Luca 4:1 Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie.

Pentru o perioadă scurtă, după botezul Său, Hristos S-a bucurat de comuniunea fericită cu Tatăl Lui. Dar aceasta s-a încheiat mult prea curând.

Când a intrat în pustie, Isus era înconjurat de slava Tatălui. Absorbit în comuniunea cu Dumnezeu, a fost înălțat mai presus de slăbiciunile omenești. Dar slava s-a depărtat și El a fost lăsat singur să lupte cu ispita. - Hristos, Lumina lumii, p. 118

Unii cred că, dacă în jurul nostru totul ar fi perfect, atunci nu am păcătui. Am putea crede că dacă părinții, profesorii sau prietenii noștri ar fi perfecți și nouă ne-ar fi mai ușor să fim perfecți. Cu toate că mediul poate fi de mare ajutor, totuși Satana și îngerii lui au păcătuit chiar în mediul perfect din cer. Adam și Eva au păcătuit fiind înconjurați de mediul perfect din Grădina Edenului. Alegerea de a păcătui există chiar și într-un mediu perfect. În același fel, putem alege să fim neprihăniți chiar și într-un mediu alterat.

Cât de uimitor este contrastul dintre peisajul deprimant și respingător al pustiei și frumusețea din Eden! Oriunde privea, Hristos putea să vadă efectele distrugătoare ale păcatului și blestemul pe care l-a adus acesta pe pământ. Această pustie reprezenta foarte bine starea spirituală a Israelului.

Dumnezeu a gândit istoria poporului Israel ca pe o ilustrație a vieții lui Isus. De exemplu, poporul Israel a plecat din Egipt când de-abia se forma, ceea ce ne duce cu gândul la momentul când copilașul Isus a părăsit Egiptul. În unele situații, un an din istoria Israelului a fost reprezentat de o zi din viața unui profet. Dumnezeu a exemplificat acest lucru în viața lui Ezechiel.

Ezechiel 4:6 Poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îți pun câte o zi pentru fiecare an.

Cele patruzeci de zile petrecute de Isus în pustie au reprezentat cei patruzeci de ani petrecuți de Israel în pustie. Însă acolo unde Israel a eșuat, Hristos a ieșit mai mult decât învingător. Israelul nu a avut încredere că Dumnezeu îi va asigura hrana potrivită (Exodul 16:2), dar Isus a avut. Israelul a fost îngâmfat și L-a ispitit pe Dumnezeu în pustie(Exodul 17:7), pe când Isus S-a încrezut în El cu smerenie. Israelul s-a închinat lui Satana (Exodul 32:4; 1 Corinteni 10:20), însă Isus S-a închinat doar lui Dumnezeu.

Cu toate că au rămas consemnate doar ultimele trei ispite, au existat numeroase hărțuiri încă din momentul în care Isus a intrat în pustie și a început să postească. Timp de patruzeci de zile, Hristos a meditat și S-a rugat. S-a pregătit pentru lupta iminentă cu Satana. Timp de patruzeci de zile S-a rugat să fie întărit în misiunea Sa viitoare. Săptămânile au trecut, corpul Său a slăbit, dar credința Sa nu L-a trădat. Cu toată că înfățișarea exterioară se stingea, omul dinăuntru era reînnoit în fiecare zi. (2 Corinteni 4:16.)

În cele din urmă, ajunsese în punctul în care putea să moară de foame. Atunci, Satana L-a atacat frontal.

1. De ce un mediu perfect nu este soluția pentru a învinge păcatul?

2. În lecție sunt menționate trei istorisiri despre israeliți. Ce ar fi putut să facă oamenii în fiecare situație pentru a-L reprezenta cu adevărat pe Isus? Exodul 16:2-8; Exodul 17:1-7; Exodul 32:1-6

3. De ce a ales Satana să-L atace pe Isus când Acesta era slăbit? La ce ar trebui să te aștepți când ești slăbit de stres, de foame sau de oboseală? Ce gânduri încurajatoare găsești în versetele următoare? 1 Corinteni 10:13; Evrei 2:18; Evrei 4:15,16; Luca 22:31,32

Satana a introdus păcatul în lume prin mâncare. Reușindu-i acest lucru, el a ispitit fiecare om să se îndoiască de Dumnezeu, într-un punct sau în altul, în ce privește alimentația. Satana a dezvoltat o varietate de modalități prin care să ne ademenească, astfel încât să ne facem un dumnezeu din pântecele nostru (vezi Filipeni 3:19).

Satana a găsit un mod preferat de a prezenta această ispită atunci când i-a făcut pe israeliți să se teamă că vor muri de foame în pustie, dacă Îl vor urma pe Isus.

Timp de 4 000 de ani, Stana și-a rafinat talentul de a găsi acces la oameni prin apetitul lor. A ajuns să aibă atât de mult succes cu această ispită, încât era convins că Hristos nu va fi capabil să-i reziste, la venirea Sa pe pământ. Satana ajunsese să fie atât de încrezător în sine și în metodele sale, încât s-a lăudat că îl va învinge pe Hristos. Satana îl știa bine pe Hristos; Hristos îl crease și avuseseră o relație fericită înainte de răzvrătirea lui Satana. După răzvrătirea fostului înger de lumină, Hristos l-a înfrânt pe Satana și l-a alungat din locurile cerești. Apoi, Satana a continuat războiul pe acest pământ și s-ar putea lăuda cu unele mici victorii temporare înregistrate de-a lungul Vechiului Testament; dar de-a lungul timpului a văzut cum Hristos îl surprinde în mod inevitabil și transformă aceste victorii deșarte în înfrângeri uriașe.

În cer, Hristos era mai puternic decât Satana. Dar atunci când Hristos a devenit om, a devenit mai slab decât Satana, iar acesta din urmă era sigur că, în cele din urmă, o să-L învingă pe Isus. Prin Irod, Satana a încercat să-L ucidă pe Isus când Mântuitorul era doar un bebeluș neajutorat.

Apoi, a încercat să-L învingă când era copil și tânăr, prin intermediul tovarășilor, al membrilor familiei sau al liderilor religioși, precum și prin diverse alte moduri. Satana știa însă că va veni un timp când i se va permite să se apropie în mod direct de Hristos. Astfel, a fost martor la botezul Lui, iar după aceea L-a urmat în pustie. A privit și a așteptat ca Hristos să devină tot mai slab din cauza postului. A așteptat până când Fiul lui Dumnezeu ajunsese atât de slăbit de lipsa hranei, încât era aproape să moară. Acum, fiind sigur de victorie, Satana a atacat. Luând înfățișarea unui înger de lumină, Satana a pretins că este cel care l-a oprit pe Avraam să-i ia viața lui Isaac. Satana a părut surprins să vadă înfățișarea lui Isus. Oare Dumnezeu Tatăl nu Se va îngriji mai bine de Fiul Său? În mod cert nu Îi va permite să sufere astfel! Satana s-a prefăcut că nu voia altceva decât să se asigure că Isus era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Matei 4:3 Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini.

Pentru Isus, păcatul era o nenorocire mai mare decât înfometarea. Cu doar patruzeci de zile mai devreme, Îl auzise pe Dumnezeu spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit.” Isus avea încredere totală în cuvântul Tatălui Său și a refuzat să facă vreo minune ca dovadă că Dumnezeu spusese adevărul. Isus a reamintit cuvintele spuse de Moise lui Israel, atunci când poporul se înspăimântase că o să moară de foame.

Deuteronomul 8:3 Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoșteai și nici părinții tăi n-o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiești numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăiește omul.

Fără nicio ezitare, Isus i-a repetat lui Satana cuvintele din Scriptură. Poate că umanitatea lui Isus Îl făcea mai slab decât vrăjmașul Său, dar Cuvântul lui Dumnezeu era mai puternic decât Satana, iar acesta din urmă a trebuit să se recunoască înfrânt.

4. Satana nu a putut să zdruncine încrederea pe care o avea Isus în cuvântul Tatălui Său. Observă deosebirea dintre credința neclintită a lui Isus și experiența Evei din Eden. Vezi Geneza 3:1-6

5. De ce a fost important pentru Isus să memoreze multe texte din Scriptură în timpul copilăriei și tinereții Lui? Te va ajuta memorarea textelor biblice să învingi ispita?

Cu toate că s-a înfuriat teribil când Isus i-a respins prima ispită, Satana este un actor destul de bun și a continuat să pretindă că este un înger sfânt. Zâmbind, L-a felicitat pe Isus pentru că a trecut testul credinței în Tatăl Său, apoi a continuat sugerând o modalitate prin care Isus Își putea arăta încrederea nelimitată în Dumnezeu.

Ridicându-L pe Isus, Stana l-a dus în zbor la Ierusalim și l-a așezat pe una dintre streșinile templului. Cu următoarea ispită, Satana a continuat să semene îndoială, manifestând o credință aparentă și citând parțial și selectiv un pasaj din Biblie.

Matei 4:6 Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.”

Isus a amintit, din nou, un incident petrecut în timpul peregrinărilor evreilor prin pustie. După ce Dumnezeu le-a dat mană să mănânce, i-a condus într-o zonă fără apă.

Fiindu-le sete, oamenii L-au ispitit pe Domnul și au spus: Dacă Dumnezeu ne-a adus aici, de ce nu ne dă apă și nici pâine? – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 257

Acel „dacă” trăda necredința lor. În loc să creadă cuvântul lui Dumnezeu și să se încreadă cu răbdare în El, israeliții își scuzau cârtirea și neascultarea așteptând cu îngâmfare îndeplinirea ca Dumnezeu să-Și respecte cuvântul.

Credința cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și aduce roade în ascultare. Încumetarea se întemeiază și ea pe făgăduințe, dar le folosește la fel ca Satana, pentru a scuza nelegiuirea. - Hristos, Lumina lumii, p. 126.

Isus a citat din nou Scriptura.

Matei 4:7 De asemenea, este scris: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.”

Văzând că Isus l-a recunoscut, Satana i-a făcut o ofertă de pace. El i-a spus lui Isus că nu era nevoie să urmeze drumul crucii. S-a oferit să-I dea lumea înapoi lui Hristos fără să fie nevoie ca Isus să-Și tăgăduiască eul sau să Se sacrifice. Pretinzând că este stăpânul acestei lumi, Diavolul l-a dus în zbor de pe templu pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor și I-a zis: „Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.”
 

Tot cerul privea. Satana dezvăluia cine era cu adevărat. Mândria lui nu mai putea fi ascunsă. Ceea ce voia cu adevărat era închinarea Creatorului. Hristos Și-a manifestat imediat indignarea.

Matei 4:10 „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.’” Satana voia dovada că Isus era Fiul lui Dumnezeu. Acum, Isus i-a dat-o. La porunca lui Hristos, a fost forțat să plece. Cu toate că învinsese, Hristos a căzut slăbit la pământ, muribund. Cu dragoste, „au venit niște îngeri și au început să-I slujească” (Matei 4:11).

Înainte de a obține autorizația de a practica o anumită meserie, trebuie să treci un test. Isus trecuse testul. Și noi trebuie să trecem aceleași trei teste, iar dacă ne vom baza pe Isus, El ne va întări.

Evrei 2:18 Și prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.

„Mai bine să mori decât să păcătuiești.” Aceasta este lecția pe care o învățăm din experiența în pustie a lui Isus. Fiecare dintre noi poate, prin puterea Lui, să refuze să-și dea la schimb moștenirea cerească veșnică pentru promisiunile goale ale lui Satana. De astfel de oameni are nevoie lumea cel mai mult.

6. Explică diferența dintre credință și încumetare. Enumeră câteva modalități prin care sunt tentați tinerii să se încumete?

7. La a treia ispită, Satana I-a oferit lui Isus ceea ce părea să fie calea ușoară. Cu ce căi ușoare te-a ispitit Satana pe tine? Ce avertisment dă Isus privind cedarea în fața ispitelor? Matei 7:13,14; Matei 16:24-27

8. Hristos este mai puternic decât Satana. Cum te încurajează acest adevăr în propria luptă cu ispitele?

Suferințele lui Hristos

De curând, am fost trezită din somn, în timpul nopții, și mi s-a dat o viziune a suferințelor îndurate de Hristos pentru oameni. Sacrificiul Său, batjocura și ridiculizarea pe care le-a primit din partea oamenilor răi, agonia Lui din Ghetsimani, trădarea și crucificarea Lui – toate mi-au fost viu prezentate.

L-am văzut pe Hristos în mijlocul unei mari mulțimi de oameni. El căuta să le impresioneze mintea cu învățăturile Lui, dar ei Îl disprețuiau și Îl respingeau. Oamenii îngrămădeau asupra Lui insulte. M-am întristat foarte mult când am privit această scenă. M-am rugat lui Dumnezeu: „Ce este de făcut cu această adunare de oameni? Niciunul nu va renunța la părerea înaltă despre sine, ca să-L caute pe Domnul ca un copilaș? Niciunul nu-și va zdrobi inima înaintea lui Dumnezeu în pocăință și în mărturisire?”

Mi-a fost înfățișată agonia lui Hristos în Grădina Ghetsimani, când tainicul pahar tremura în mâna Răscumpărătorului. „Tată, dacă este cu putință”, S-a rugat El, „depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26:39). În timp ce Se ruga Tatălui, mari picături de sânge cădeau de pe fața Sa pe pământ. Elementele întunericului erau adunate în jurul Mântuitorului, ca să-I descurajeze sufletul.

Ridicându-Se de la pământ, Hristos S-a întors în locul în care îi lăsase pe ucenici, după ce îi îndemnase să vegheze și să se roage împreună cu El, ca să nu fie biruiți de ispită. Voia să vadă dacă ei I-au înțeles agonia; avea nevoie de simpatia lor omenească. Dar i-a găsit dormind. De trei ori S-a dus astfel la ei și, de fiecare dată, ei dormeau. De trei ori S-a rugat Mântuitorul: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta”. Acum, soarta lumii atârna în balanță. Dacă El ar fi refuzat să bea paharul, urmarea ar fi fost ruina veșnică a neamului omenesc. Dar un înger din cer L-a întărit pe Fiul lui Dumnezeu să accepte paharul și să bea suferința lui amară. Cât de puțini sunt aceia care își dau seama că toate acestea au fost îndurate pentru ei personal! Cât de puțini spun: „Aceasta a fost pentru mine, ca eu să-mi pot forma un caracter pentru viața nemuritoare care va urma”.

În timp ce aceste lucruri îmi erau prezentate atât de viu, m-am gândit că niciodată nu voi fi în stare să prezint înaintea poporului acest subiect așa cum este el și v-am dat doar o slabă expunere a ceea ce mi-a fost arătat. Când m-am gândit la paharul acela care tremura în mâinile lui Hristos, când mi-am dat seama că El ar fi putut să refuze să-l bea și ar fi putut să lase lumea să piară în păcatul ei, am promis că fiecare energie din viața mea va fi devotată lucrării de a câștiga suflete pentru El.

Hristos a venit pe pământ să sufere și să moară pentru ca, prin credința în El și prin însușirea meritelor Lui, noi să putem deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu. A fost planul Mântuitorului ca, după ce Se va înălța la cer pentru a deveni Mijlocitorul omului, urmașii Săi să ducă mai departe lucrarea pe care a început-o El. N-ar trebui ca omul, ca unealtă în mâna lui Dumnezeu, să manifeste un interes special în a le duce lumina soliei Evangheliei celor care stau în întuneric? Puțini sunt dispuși să meargă până la marginile pământului, ca să ducă lumina adevărului oamenilor de acolo, dar Dumnezeu cere ca fiecare suflet care cunoaște adevărul să caute să-i câștige și pe alții la dragostea de adevăr.

Dacă nu suntem dispuși să facem sacrificii deosebite pentru a salva sufletele care sunt gata să piară, cum putem fi socotiți vrednici de a intra în cetatea lui Dumnezeu? [...] Dacă nu simțiți că este o onoare să fiți părtași la suferințele lui Hristos, dacă nu simțiți în suflet nicio povară pentru cei care sunt gata să piară, dacă nu sunteți dispuși să sacrificați ca să economisiți mijloace pentru lucrarea care trebuie să fie făcută, nu va fi loc pentru voi în Împărăția lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim părtași la suferințele lui Hristos și la tăgăduirea Sa de Sine, la fiecare pas. Avem nevoie ca Spiritul lui Dumnezeu să Se odihnească asupra noastră și să ne conducă la un continuu sacrificiu de noi înșine. - Mărturii pentru biserică, vol. 9, pp. 101-104

Înarmat pentru război

Știm că pericolele și ispitele care îi asaltează pe tineri în prezent nu sunt puține și nici mici; și înțelegem că fiecare mijloc ce poate fi folosit pentru a reprima păcatul și pentru a încuraja neprihănirea trebuie să fie folosit cu cea mai mare seriozitate de cei tineri.

Trăim într-o perioadă în care, pentru a rezista atacurilor răului avem nevoie de rugăciune și de veghere constantă. Cuvântul prețios al lui Dumnezeu este etalonul pentru tinerii care vor să-I fie loiali Împăratului cerului. Aceștia trebuie să studieze Scriptura. Trebuie să memoreze verset cu verset și să aibă cunoștințe despre ceea ce Domnul a spus; iar apoi, cuvântul Său trebuie ascultat cu strictețe. Când sunt testați și trec prin încercări, tinerii să deschidă cuvântul lui Dumnezeu înaintea lor și, cu inimi smerite și în credință, să-L caute pe Domnul ca să le dea înțelepciunea de a descoperi calea Sa și puterea de a umbla pe ea. Domnul Își iubește copiii cu un devotament mai mare decât cel al unei mame față de copilul ei. Răspunzând la întrebarea: „poate o femeie să-și uite copilul?”, Domnul, prin profeții Lui, spune: „Chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip. Iată că te-am săpat pe mâinile Mele.”

Hristos poartă, în cer, urmele pline de cruzime ale cuielor. Cum ar putea uita ceea ce a cumpărat cu sângele Său? Va lăsa El copiii și tinerii să fie o pradă în fața ispitelor vrăjmașului? Nu. El a luat ample măsuri de prevedere pentru fiecare tânăr, pentru ca, atunci când aceștia Îl cheamă din mijlocul dilemelor și al încercărilor, să le asculte rugăciunile și, în fața fiecărei ispite, să pregătească o cale de scăpare.

Domnul nu corectează decât prin dragoste și cu milă. Și Isus a fost copil, așa că știe ispitele și încercările copilăriei. A fost și adolescent și înțelege dilemele și dezamăgirile acestei perioade. Îi este milă și are înțelegere pentru cei greșiți. S-a ales cu răni cumplite pe crucea de pe Golgota, care I-au lăsat urme pe mâini, astfel încât să-i poată binecuvânta și mântui pe copii și pe tineri. El îți cunoaște conflictele; cunoaște și dorințele vrăjmașului. El știe că inima ta este întristată din cauza păcatelor și vrei să fii corect și să faci fapte bune și este pregătit întotdeauna să-ți dea ajutorul necesar atunci când Îl vei chema.

Poate că ai un caracter curat și nobil și o experiență bogată în slujba lui Isus Hristos. Însă trebuie, la fel ca Iosif, să îți întărești inima să reziste primei insinuări din partea ispititorului de a face răul. Singura ta plasă de siguranță este să faci din cuvântul lui Dumnezeu studiul tău. Dacă vei ascunde cuvântul Său în inima ta, nu vei greși calea datoriei și a siguranței. Această carte binecuvântată te va învăța să fii cinstit, cumpătat în toate lucrurile, modest, harnic, sincer și onest. Ascultarea de sfaturile ei te va face un companion credincios pentru tineri, influențând pururea spre cele înalte, spre puritatea caracterului; o influență care va duce departe de păcat, pe căile neprihănirii.

Va fi o astfel de viață lipsită de bucurie? Nu! Va fi plină de mângâiere și de satisfacții, deoarece aduci cerul în viața ta, pacea, peste sufletul tău și lași mărturie că „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul” și că „descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.”

Mi-aș dori ca toți tinerii să înțeleagă cât de prețioasă este ofranda unei inimi predate lui Dumnezeu. Cu câtă dragoste păzesc îngerii pașii tinerilor care se tem de Dumnezeu și Îl iubesc. Isus îi cunoaște după nume, iar exemplul lor îi ajută pe alți tineri să facă fapte bune. Tânărul care și-a ascuns în inimă și în minte cuvintele lui Dumnezeu de avertizare și de încurajare, făgăduințele mai prețioase decât perlele, din care se poate hrăni oricând, va fi un canal viu de lumină. Acesta este legat direct de Sursa luminii. Soarele Neprihănirii Își trimite lumina și razele vindecătoare peste sufletul lui, iradiind raze de lumină peste tot în jur.

Îi sfătuiesc pe tineri să nu dedice lecturii cărților de povești sau de ficțiune momentele prețioase care le-au fost date ca să se pregătească pentru veșnicie. Astfel de lecturi vor slăbi mintea pentru bucuria lecturilor pline de putere, care întăresc intelectul și îmbunătățesc principiile morale. Lecturarea cărților de povești formează gustul pentru lecturi incitante, care îndepărtează mintea de Scriptură și ne descalifică pentru a ne face datoria; astfel de lecturi fac ca prețioasele cuvinte ale lui Dumnezeu, care ar trebui să fie de cea mai mare valoare pentru noi, să pară seci și neinteresante. Mintea trebuie să fie hrănită cu hrană curată, dacă vrem ca inima să fie curată. Gustul moral este pervertit de lecturile fictive.

Tinerii trebuie să pornească un război împotriva fiecărui obicei care are chiar și cel mai mic potențial periculos de a îndepărta sufletul de datorie și de evlavie. Aceștia să aibă perioade stabilite de rugăciune, pe care să nu le neglijeze niciodată. Dacă ies la luptă încă îngăduindu-și obiceiuri vicioase în timp ce mărturisesc a avea părtășie cu Hristos, în curând vor fi o pradă ușoară în fața șireteniei lui Satana. Însă înarmați cu cuvântul lui Dumnezeu, prețuindu-l în inimă și în minte, ei vor ieși nevătămați din fața asalturilor oamenilor sau ai vrăjmașilor lui Dumnezeu.

Fac apel la tineri să nu fie găsiți niciodată fără să aibă armura spirituală, cu care vor putea opri toate săgețile de temut ale adversarului. În numele lui Dumnezeu, ridicați stindardul adevărului și al neprihănirii – poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.

Acum aveți nevoie de armura perfectă a adevărului, de sabia Duhului, al cărei tăiș nu se va toci niciodată, ci își va croi drum prin păcat și nedreptate. Repet, Biblia este etalonul pentru tinerii care vor să-I fie loiali Împăratului cerului. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” - The Youth’s Instructor, 3 august 1887

1. De ce este important să studiezi și să memorezi Scriptura?

2. Ce va face Isus pentru fiecare tânăr care Îl cheamă din mijlocul dilemelor și al încercărilor?

3. Explică de ce Isus nu te va uita niciodată și de ce poate să te înțeleagă perfect? 

4. În ce fel a fost Iosif un bun exemplul pentru tineri?

5. Unii oameni cred că o viață de supunere strictă față de Dumnezeu va fi lipsită de bucurie. De ce nu este adevărat acest lucru?

6. Ce fel de tineri vor fi un canal viu de lumină?

7. De ce nu este bine să citim cărți de povești și de ficțiune?

8. Ce ar trebui să pornească tineri noștri?

9. Care este etalonul pentru tinerii care vor să-I fie loiali Împăratului cerului?

GPS-ul lui Dumnezeu—partea 2 de Barnabas Hope, misionar AFM în Turcia

Din cauza câtorva provocări, nu am fost capabil să mențin relația de prietenie cu cei doi frați, Rashat și Kutlu. Însă Domnul mi-a amintit din nou de acești bărbați care erau interesați de studiul Bibliei.

Într-o zi, Nevzat, grădinarul și îngrijitorul complexului de apartamente unde locuiam, a venit la mine. Era o persoană muncitoare, dar și puțin derbedeu – întotdeauna avea datorii și câteodată ieșea plin de sânge din bătăi, prin baruri. În ziua aceea, se întorsese de la țară cu furgoneta plină de pepeni verzi. „Barnabas”, a spus, „ieri am fost în orașul meu de baștină, la 200 de kilometri de aici, ca să culeg pepenii aceștia. În timp ce eram acolo, am întâlnit un bărbat pe nume Kutlu, care a spus că te cunoaște.”

„Da, este adevărat!” am spus, minunându- mă de coincidență. După aceea, Nevzat a devenit foarte serios. „Ascultă. Eu beau băuturi alcoolice și am nevoie de ajutor. I-ai dat lui Kutlu o carte. Crezi că m-ar putea ajuta și pe mine cartea aceea? Trebuie să-mi dai și mie una, omule.” Nimeni până atunci, ori de atunci încoace, nu mi-a cerut o Biblie cu atâta ardoare. M-am întrebat dacă o să mă jefuiască de una, dacă aveam să spun nu. Din această conversație, mi-am dat seama că prietenul meu Kutlu încă vorbea despre lucrurile pe care le învățase.

Într-o zi, după câțiva ani, făceam cumpărături într-o piață mare din oraș. Un bărbat de acolo vinde pâine pe care o face într-un cuptor din lut, nu departe de casa mea. Într-o noapte, l-am dus cu mașina pentru că a lui se stricase și de atunci își amintea cu drag de mine. M-a întâmpinat, mi-a dat o pâine și a spus: „Asta e un cadou pentru tine. Barnabas, îi cunoști pe Kutlu și pe Rashat?” m-a întrebat. „Eram în vizită la niște rude într-un sat de munte, când i-am întâlnit pe acești frați, iar ei au spus că te cunosc.”

Locuiesc într-un oraș cu trei milioane de locuitori. Aceste reamintiri nu sunt o coincidență. Este evident că Păstorul cel bun nu a vrut să-i uit pe Kutlu și Rashat.

Ceva mai târziu, Păstorul cel bun a potrivit lucrurile pentru întâlnirea noastră – momentul când mașina lui Kutlu și a mea s-au întâlnit la una dintre milioanele de intersecții din acest oraș vast. Ne-am recunoscut, ne-am parcat mașinile și am sărit afară din ele, după care ne-am îmbrățișat. Kutlu se muta într-un alt oraș chiar în săptămâna aceea, așa că am făcut schimb de numere de telefon. Dacă nu ne-am fi întâlnit, nu aș fi știut cum să-l contactez. Se afla la noi în oraș doar pentru câteva ore, vizitând niște rude.

A doua zi, vineri, m-a sunat Rashat. Mi-a zis că și el urma să-mi viziteze orașul în weekend și i-ar plăcea să mă vadă. I-am zis că-l pot vizita chiar în noaptea aceea. Am petrecut câteva ore bucurându- mă de conversația cu ei. Erau musulmani cu o credință puternică, dar și cu o minte deschisă. Au subliniat mereu faptul că „suntem o familie care crede în Dumnezeu Creatorul. Noi nu pretindem doar să avem o religie.” Nu mai întâlnisem un musulman care să utilizeze cuvântul „creator” așa constant cum o făceau ei.

La sfârșitul conversației, Rashat m-a întrebat: „Mergi la biserică mâine? Aș vrea să te însoțesc.” Așa s-a întâmplat că Rashat ni s-a alăturat la Școala de Sabat și la predică. După masa de părtășie, m-a întrebat: „Este vreun astfel de grup de oameni în apropiere de locul unde stau?” I-am dat o lecțiune trimestrială în limba turcă și i-am răspuns: „În mod cert poți să formezi tu unul!”

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare dintre noi cu un GPS ca să-I „detectăm” și să-I păstrăm oile prețioase în siguranță în turmă. Nu știu care sunt planurile Sale pentru a continua să îi păstreze aproape și să-i ajute să crească spiritual pe acești copii ai Lui. Atât Kutlu, cât și Rashat locuiesc departe de mine, dar Bunul Păstor îi îndrumă spre pășuni pe care doar El le cunoaște. Rashat a început cursul biblic special prin corespondență. Mă rog ca Domnul să mă ajute să-I fiu credincios ca administrator în școala Sa de păstorit. (Final)