A umbla cu Dumnezeu - partea 1

Probabil că ai auzit apropiații vorbind despre cât este de important să ai zilnic timpul tău pentru „devoțional”. Ce sunt însă devoționalele? Rădăcina cuvântului este verbul a devota, care înseamnă „a da ceva”. Cuvântul în sine provine din doi termeni latinești al căror sens este acela de a face un jurământ oficial. Timpul dedicat devoționalului este unul pe care îl punem deoparte pentru Dumnezeu, pentru a ne devota pe noi înșine în slujba Sa pe parcursul zilei.

Pentru un creștin, devoționalul nu este doar o activitate care trebuie bifată în fiecare zi și nici simpla lectură a Bibliei pe parcursul unui an, ci este un timp pe care îl dedicăm cunoașterii lui Dumnezeu prin studiu biblic și rugăciune. În Eden, se întâmpla câteodată ca Adam și Eva să aibă un Vizitator special în timpul devoționalelor.

Fericita pereche aștepta cu bucurie vizitele Creatorului lor, care umbla și vorbea cu ei în răcoarea zilei. - Divina vindecare, p. 261

Cei doi aveau privilegiul de a petrece timpul studiind sub îndrumarea celui mai mare Învățător. Însă apariția păcatului a schimbat natura acestor întâlniri față în față, iar ei se ascundeau de frică atunci când El venea să-i caute. Păcatul l-a despărțit pe Adam de Făcătorul lui și ne desparte și pe noi.

Isaia 59:2 Nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru.

Dar Dumnezeu tot a găsit o modalitate de a comunica din nou cu Adam și cu Eva: moartea lui Hristos a făcut acest lucru posibil. Chiar în ziua în care a păcătuit, Adam a primit instrucțiuni cu privire la serviciul simplu de închinare pe care trebuia să îl aibă cu ocazia jertfei de dimineață și a celei de seară. Adam și familia lui se adunau zilnic în jurul altarului pentru a se închina și ruga, meditând la marele sacrificiu al lui Dumnezeu. Putem și noi să urmăm exemplul lui Adam și, în răcoarea dimineții și a serii, să ne închinăm și să ne rugăm, iar Dumnezeu Se va întâlni cu noi și ne va învăța, așa cum a făcut cu Adam și cu Eva.

Ieremia 33:3 Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.

Acesta este unul dintre motivele pentru care devoționalul este o necesitate pentru a pune capăt stricăciunii provocate de păcat și pentru a reface chipul lui Dumnezeu în gândurile și acțiunile noastre. Totuși, cât de ușor putem fi zăpăciți! Cât de des nu ne-am îngropat dimineața capul în pernă pentru câteva minute de somn în plus? De câte ori nu ne-am petrecut serile absorbiți de temele pentru acasă, înghițiți de internet sau cu atenția distrasă de prieteni, de distracțiile media sau de activitățile sportive? Avem, însă, această minunată promisiune:

2 Cronici 7:14 Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.

1. Gândește-te la sensul cuvântului „devoțional.” De ce nu ar trebui să tratăm devoționalele doar ca pe o activitate de zi cu zi care trebuie bifată?

2. Care este una dintre modalitățile prin care devoționalele contracarează lucrarea păcatului în viața noastră?

3. Compară 2 Cronici 7:14 cu Isaia 55:6,7. Ce asemănări vezi?

Studiu suplimentar: Uită-te după cuvântul „caută” într-o Biblie cu concordanță sau într-una online. Ce altceva poți învăța despre ce înseamnă să-L cauți pe Dumnezeu și de ce ar trebui să facem astfel?

Probabil că ai auzit istorisiri despre oameni devotați, precum o mamă care se avântă într-o casă cuprinsă de flăcări pentru a-și salva bebelușul prețios, o fiică ce își îngrijește cu credincioșie părinții în vârstă sau un soldat care își riscă viața pentru a salva un camarad rănit.

Aceste exemple de devotament ale unei persoane pentru o alta ne ajută să înțelegem că devotamentul față de Dumnezeu implică dragoste, prietenie și credincioșie. Atunci când ne consacrăm cu adevărat lui Dumnezeu, ne găsim bucuria în El pentru că este Creatorul nostru, iar plăcerea noastră este să ne supunem Lui.

Rugăciunea Domnească începe prin recunoașterea măreției lui Dumnezeu și prin exprimarea predării noastre depline față de El.

Matei 6:9,10 Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.

Așadar, o parte importantă a devoționalului nostru din fiecare dimineață este să ne consacrăm personal lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că în fiecare dimineață ne reînnoim dedicarea față de El ca Domn al nostru – Conducătorul nostru de drept – și că alegem să permitem voinței Lui, Legii Lui și dorințelor Lui să ne conducă pe tot parcursul zilei.

Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineață; aceasta să fie prima activitate a ta. Roagă-te astfel: „O, Doamne, primește-mă să fiu cu totul al Tău! Așez toate planurile mele la picioarele Tale. Folosește-mă astăzi în serviciul Tău. Rămâi cu mine și tot ce fac eu să fie făcut prin puterea Ta”. Această lucrare trebuie să fie îndeplinită zilnic.... Pune toate planurile tale la dispoziția Lui, pentru a fi aduse la îndeplinire sau abandonate, după cum va hotărî El în providența Sa – Calea către Hristos, p. 70

În mod practic, acest lucru înseamnă că alegem să avem încredere în Dumnezeu și că-I dăm dreptul de a ne spune ce să facem. Îi dăm permisiunea să ne conducă planurile pe termen lung, cum ar fi alegerea carierei sau a partenerului/partenerei de viață, călăuzindu-ne alegerile „mici” din fiecare zi în ceea ce privește alimentația, îmbrăcămintea sau lecturile.

Pavel se reconsacra lui Dumnezeu în fiecare zi. De asemenea, alegând să se supună planurilor lui Dumnezeu, el se tăgăduia zilnic pe sine.

„În fiecare zi eu mor” (trad. după KJV). Voința și dorințele lui se luptau în fiecare zi cu datoria și cu voia lui Dumnezeu. În loc să își urmeze înclinațiile, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât de neplăcută sau de chinuitor ar fi fost pentru natura lui firească. - Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 299

Dacă noi, asemenea lui Pavel, am recunoscut autoritatea lui Dumnezeu asupra vieții noastre, atunci vom dori să ne petrecem devoționalul învățând de la El și citindu-i sfaturile despre cum trebuie să trăim. În mod cert, trebuie să ne apropiem de Cele Zece Porunci cu o atenție deosebită. De asemenea, trebuie să studiem toate rânduielile lui Dumnezeu, adică diversele porunci din Biblie care ne oferă înțelepciune și fericire în viață. Din conținutul acestora învățăm principii privind disciplina financiară, permițându-ne, astfel, să fim generoși în daruri. Învățăm principii de viață care ne mențin sănătatea în formă prin exerciții fizice și prin evitarea alimentelor nesănătoase, precum carnea de porc. Apoi, sunt mărturiile, adică spusele și scrierile profeților.

Deuteronomul 4:6 Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!” Deuternomul 6:24 Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi și să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiți și să ne țină în viață, cum face astăzi.

Dacă dorim înțelepciune, vom fi doritori să auzim și să luăm aminte la învățăturile Lui.

4. Ce înseamnă să te consacri lui Dumnezeu? Cum ne va afecta acest lucru comportamentul?

5. Citește Deuteronomul 6:17-25. Ce anume ne poruncește Dumnezeu să păzim cu sârguință și de ce? Vezi, de asemenea, Psalmii 19:7-11 .

Să presupunem că vezi un tânăr care ajută un domn în vârstă să găsească un loc bun în biserică. Probabil te gândești că este un tânăr atent. După biserică, atunci când îl observi pe același tânăr curățând mesele după cina de părtășie, te gândești că în mod sigur acesta este de ajutor. Mai târziu, când îl auzi vorbind frumos cu părinții lui, ești uimit. „Cât de respectuos este!” De fapt, de fiecare dată când îl vezi pe acel tânăr, admirația ta privind caracterul lui crește.

Astfel stau lucrurile când ajungem să-L cunoaștem pe Isus. Cu cât aflăm mai multe despre Mântuitorul nostru, cu atât mai mult Îl admirăm. Atunci când ajungem să cunoaștem mai bine oamenii, vom vedea, în cele din urmă, unele defecte. Dar cel mai minunat lucru despre Dumnezeu este că despre caracterul Său nu vom descoperi nimic, niciodată, care să ne strice impresia bună despre El.

Există câteva modalități bune de a descoperi cum este Dumnezeu. Una dintre ele este să studiem lucrurile pe care le-a făcut. Atunci când ne luăm timp să studiem o floare delicată, ne gândim că Dumnezeu iubește cu adevărat frumusețea! Când ne uităm la designul complex al corpului uman, tragem concluzia că înțelepciunea lui Dumnezeu este infinită! Și suntem plini de uimire atunci când privim îndelung stelele și ne amintim că în Scriptură este menționat faptul că Dumnezeu le numără și le cheamă pe nume toate. „Dumnezeu este incredibil de puternic!”

Biblia ne dă o descoperire chiar și mai limpede a lui Dumnezeu și Îl admirăm tot mai mult atunci când citim cum a creat lumea, cum a dat legi drepte și cum, plin de grijă, împlinește nevoile atâtor oameni. Un plan excelent pentru devoțional este să te gândești la Dumnezeu așa cum S-a descoperit El Însuși în Biblie.

Psalmii 145:5 Voi spune strălucirea slăvită a măreției Tale și voi cânta minunile Tale.

Caracterul lui Dumnezeu ne este descoperit cel mai limpede în viața lui Isus. De aceea, suntem sfătuiți să petrecem zilnic un timp în care medităm la viața Sa.

Ar fi bine să petreci în fiecare zi o oră în meditație, revăzând viața lui Hristos de la iesle la Golgota. Noi ar trebui să o luăm punct cu punct și, cu însuflețire, să ne prindem de fiecare scenă, mai ales de cele de încheiere ale vieții Lui pământești. Contemplând în felul acesta învățăturile și suferințele Sale și sacrificiul nemărginit pe care l-a făcut pentru răscumpărarea neamului omenesc, ne putem întări credința, ne putem reînviora iubirea și putem deveni mai plini de spiritul care L-a susținut pe Mântuitorul nostru. - Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 374

Cu alte cuvinte, timpul devoționalului petrecut cum se cuvine ne va întări dedicarea față de Hristos, ne va crește admirația față de El, precum și asemănarea cu El. Pe măsură ce Îl vom admira și aprecia tot mai mult, la fel se va întâmpla și cu devotamentul nostru față de El.

Este interesant că pe măsură ce învățăm mai mult despre Hristos, vom vedea cât de incompleți suntem. Pe măsură ce Îi studiem caracterul perfect, va fi tot mai evident cât de neasemănători suntem cu El. Observați, însă, cum până și acest lucru ne ajută, de fapt, în devoționalele noastre.

Cu cât vom contempla mai mult caracterul lui Hristos și cu cât vom experimenta mai mult puterea Sa salvatoare, cu atât mai multă intensitate ne vom da seama de propriile slăbiciuni și defecte și vom privi cu și mai multă sinceritate la El ca fiind tăria și Salvatorul nostru. – The Sanctified Life, p. 83.

Așadar, să studiem cu atenție Scripturile și vom nutri o admirație crescândă față de caracterul Său și o dependență tot mai mare de El. Isaia vorbește despre acest lucru astfel:

Isaia 45:22 Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul.

6. De ce ar trebui să petrecem o parte din timpul devoționalului meditând la caracterul lui Dumnezeu? 2 Corinteni 3:18

Adunarea roadelor —partea 1

Într-un vis care mi-a fost dat pe data de 29 septembrie 1886, mergeam împreună cu un grup mare de oameni care căutau afine. În grup erau mulți tineri și multe tinere gata să ajute la culegerea fructelor. Se părea că ne aflam într-un oraș, deoarece era foarte puțin teren liber; dar în jurul orașului se aflau câmpii, dumbrăvi frumoase și grădini cultivate. În fața noastră, mergea un car mare, plin cu provizii pentru grupul nostru.

În curând, căruța s-a oprit și grupul s-a răspândit în toate direcțiile, în căutarea fructelor. Pretutindeni în jurul carului erau tufe înalte și joase, în care se aflau afine frumoase și mari, dar grupul căuta prea departe ca să le vadă. Eu am început să culeg fructele din apropiere, fiind foarte atentă ca nu cumva să culeg afinele verzi, care erau atât de amestecate cu fructele coapte, încât puteam să culeg doar câte una sau două afine de pe un ciorchine.

Unele dintre afinele frumoase și mari căzuseră pe pământ și erau pe jumătate consumate de viermi și de insecte. „Oh”, m-am gândit eu, „dacă am fi venit în acest loc mai înainte, toate aceste fructe prețioase ar fi putut fi salvate! Dar acum este prea târziu. Cu toate acestea, eu voi culege aceste afine de pe jos și voi vedea dacă mai este ceva bun în ele. Chiar dacă afina este distrusă în întregime, cel puțin pot să le arăt fraților ce ar fi putut găsi, dacă nu ar fi ajuns prea târziu.”

Tocmai atunci, două sau trei persoane din grup au venit în apropiere, plimbându-se în locul în care mă aflam. Ele discutau și păreau foarte preocupate de conversația lor. Văzându-mă, au spus: „Am căutat pretutindeni și nu am putut găsi niciun fruct.” Au privit cu uimire la cantitatea pe care o aveam eu. Le-am spus: „Mai este mult de cules din aceste tufe.” Ele au început să culeagă, dar s-au oprit îndată, spunând: „Nu este corect să culegem noi aici; tu ai găsit locul acesta și fructele îți aparțin.” Dar eu am răspuns: „Nu contează.

Adunați oriunde puteți găsi ceva. Acesta este terenul lui Dumnezeu și acestea sunt afinele Sale, așa că este privilegiul vostru să le culegeți.”

Dar, curând, se pare că am rămas din nou singură. Am auzit toate lucrurile despre care vorbeau și râdeau lângă car. I-am strigat pe cei care erau acolo și i-am întrebat: „Ce faceți?” Ei au răspuns: „Nu am putut să găsim nicio afină, am obosit și ne este foame, am crezut că putem veni la căruță pentru a mânca. După ce ne vom odihni puțin, vom merge din nou.” „Dar”, am spus eu, „nu ați adus nimic până acum. Voi mâncați proviziile, fără să fi adus nimic. Eu nu pot să mănânc acum, pentru că sunt prea multe fructe de cules. Voi nu le-ați găsit deoarece nu ați căutat suficient de atent. Afinele nu se află la suprafața tufelor, trebuie să le căutați. Este adevărat că nu le puteți culege în cantități mari, dar, dacă veți căuta cu atenție printre afinele verzi, veți găsi fructe foarte frumoase.”

Vadra mea mică s-a umplut curând de afine și le-am dus la căruță. Am spus: „Acestea sunt cele mai frumoase fructe pe care le-am cules vreodată și le-am strâns în apropiere, în timp ce voi ați obosit căutându-le departe și fără succes.” Apoi au venit toți să vadă fructele. Ei au spus: „Acestea sunt niște tufe înalte, puternice și mature. N-am crezut că putem găsi ceva în tufele înalte, așa că am căutat doar tufele mici, dar am găsit numai câteva.” (Va continua) - Slujitorii Evangheliei 1892, pp. 328-330      

Un mesaj solemn

În legătură cu cererea lui Hristos „Sfințește-i prin adevărul tău: Cuvântul Tău este adevărul”, m-am simțit îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să fac un apel la tineri să studieze Cuvântul. Fie ca toți cei intrați în legământ cu Dumnezeu să studieze Cuvântul.

Dragi tineri, încetați să mai citiți reviste care conțin povești. Puneți deoparte orice roman. În zilele lui Pavel, cei care s-au convertit din Efes și-au ars cărțile de magie. Am face bine să ne curățăm casele de toate revistele de povești și de publicațiile care conțin imagini ridicole – reprezentări născocite de agenții lui Satana. Tinerii nu își pot permite să-și otrăvească mințile cu astfel de lucruri. „Ce este pleava pe lângă grâu?” Toți cei care pretind că sunt urmași ai lui Hristos să citească numai ceea ce este adevărat și are valoare veșnică.

Trebuie să ne pregătim pentru cea mai solemnă datorie. Există o lume care trebuie să fie salvată. Lucrarea avansează într-un mod minunat în străinătate; până și pe plan local se găsesc numeroase oportunități pentru a comunica altora adevărurile salvatoare ale soliei celor trei îngeri. Materialele publicate trebuie să fie răspândite ca frunzele toamnei. Aceasta este solia pe care am primit-o de la Domnul de mulți ani. În perspectiva marii lucrări care trebuie îndeplinită, cum ar putea cineva să-și permită să irosească timpul prețios și mijloacele oferite de Dumnezeu pentru a face acele lucruri care nu sunt pentru binele său sau pentru slava lui Dumnezeu? Scriptura trebuie să fie studiată cu sârguință și trebuie să devină sfătuitorul nostru. Nimeni nu își poate permite să neglijeze această sursă de putere și de binecuvântare.

Pe când eram în Mountain View, am primit indicații, ca sol al lui Dumnezeu, să lansez un apel tinerilor ce fac parte din lucrarea noastră instituționalizată. Acest mesaj are sens pentru toți tinerii și pentru toate tinerele care pretind că păzesc Sabatul și în special pentru cei care lucrează în instituțiile noastre.

Dragi tineri, există o mare nevoie să vă cercetați. Numeroși oameni au dispărut în dezastrul care a avut loc la San Francisco. Câți dintre cei ce au fost nimiciți de cutremurul acesta îngrozitor erau pregătiți să moară? Câți dintre cei rămași în viață se vor simți avertizați? Nimeni dintre noi nu poate prevedea unde va fi permis să aibă loc următorul cutremur. Cine este pregătit? ...

Nimeni să nu creadă că distracțiile sunt esențiale și că ignorarea nepăsătoare a Duhului Sfânt din timpul orelor de plăcere egoistă poate fi considerată o chestiune lipsită de importanță. Dumnezeu nu va permite să fie batjocorit. Toți tinerii să se gândească la asta: „Sunt eu pregătit astăzi, dacă mi se termină viața? Am eu inima pregătită să fac lucrarea pe care mi-a dat-o Domnul să o fac?”

Toți tinerii ar trebui să facă din Cuvântul lui Dumnezeu un îndrumător personal și să adune zilnic instrucțiunile oferite în el. Cei care refuză să se lase îndrumați de aceste instrucțiuni seamănă semințele pe care le-a pus vrăjmașul în mâinile lor și nu le pasă ce vor culege. Având în vedere oportunitatea îmbelșugată dată fiecăruia de a umbla în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, nu este trist să te gândești că sunt unii care aleg calea plăcerii nepăsătoare?

Influența exercitată de fiecare talant primit în dar trebuie să fie prețuită cu sfințenie și folosită cu scopul de a aduna suflete pentru Hristos. Tinerii și tinerele nu ar trebui să creadă că activitățile lor sportive, petrecerile de seară și distracțiile muzicale, așa cum sunt ele desfășurate, sunt acceptabile în ochii lui Hristos.

Mi-a fost dată această lumină, iar și iar, că toate întâlnirile noastre ar trebui să fie caracterizate de o influență religioasă hotărâtă. Dacă tinerii și tinerele noastre se vor aduna ca să citească și să înțeleagă Scriptura, întrebându-se „Ce ar trebui să fac ca să am parte de viața veșnică?”, după care se vor așeza uniți de partea adevărului, Domnul Isus le va binecuvânta inimile.

Oh, de-ar realiza fiecare membru al bisericii și fiecare lucrător din instituțiile noastre că viața este o școală în care ne pregătim să fim cercetați de Dumnezeul cerurilor în privința purității, a curăției gândurilor, a acțiunilor neegoiste! Fiecare cuvânt, fiecare activitate și fiecare gând sunt trecute în cărțile din cer.

Față de toți, fie că sunt bătrâni sau tineri, cuvântul Domnului spune: Fie ca adevărul lui Dumnezeu să fie încrustat în minte și în suflet. Rugăciunea voastră să fie: „Doamne, păzește-mi sufletul, astfel încât să nu Te dezonorez.” Rugăciunile voastre să se ridice la Dumnezeu, iar El să vă sfințească în gândire, în cuvânt, în spirit, în fiecare înțelegere.

Rugați-vă lui Dumnezeu ca niciun fir de egoism să nu fie țesut în materialul caracterului vostru. Rugăciunea înălțată de voi să sune astfel: „Sfințește-mi inima prin adevăr. Fie ca îngerii Tăi să mă îndrume pe calea integrității stricte. Mintea mea să fie impresionată de învățăturile simple și cercetătoare ale Cuvântului Tău, date ca să mă îndrume în această viață, ca o pregătire pentru viața viitoare, veșnică.”

Noi trebuie să fim sfințiți prin puterea și prin răspândirea adevărului; trebuie să ne înălțăm la adevărata demnitate a standardului declarat în Cuvânt. Calea Domnului poate fi învățată doar prin cea mai atentă ascultare de Cuvântul Său. Studiați Cuvântul. —The Youth’s Instructor, 14 august 1906

1. Ce legământ ar trebui să facă fiecare tânăr cu Dumnezeu?

2. Dați câteva exemple de lucruri pe care nu ar trebui să le citim.  De ce? Ce impresie vor avea aceste lucruri asupra minții noastre? 

3. Care este singurul lucru pe care ar trebui să-l citească ucenicii lui Hristos? 

4. De ce nu ne permitem să irosim timp prețios și bani pe ceea ce este lipsit de valoare?

5. Care sunt cele două lucruri pe care nimeni nu ar trebui să le creadă? 

6. Care sunt cele două întrebări pe care toți tinerii ar trebui să le ia în considerare?  Ia-ți timp să te gândești la aceste întrebări și să vezi cum se raportează ele la tine.

7. Cât de des ar trebui să adunăm instrucțiuni din Cuvânt?

8. De ce anume ar trebui să fie caracterizate toate adunările noastre? 
 

9. Viața aceasta este o școală. Care sunt cerințele pentru a trece de ultima examinare? 
 

10. Ce ar trebui să-L rugăm pe Dumnezeu să facă pentru noi? 

11. Care este singura cale de a învăța calea Domnului?

Spitalul —partea 1 de Barnabas Hope, misionar AFM în Turcia

Spitalele străine îmi dau o stare de nervozitate. Poate din cauza măgarului care paște în parcare, poate a imaginii betonului neterminat de peste tot sau poate a săgeții de la intrare care indică spre partea din spate a clădirii și pe care scrie „Morga”. Nu știu despre ce este vorba anume, dar faptul că acest spital străin este, actualmente, spitalul meu îmi dă o stare de nervozitate.

Acum doi ani, în timp ce soția mea era plecată din țară, a trebuit să mă internez în spital. Am stat la urgențe șapte ore. Sunt bucuros că nu sângeram ca persoana dinaintea mea, judecând după sângele împroșcat pe peretele de lângă capul meu. După ce m-am întins pe targa din camera mea plină cu aproximativ douăzeci de pacienți, m-am uitat la sângele de pe perete și m-am gândit cât de bine era că economiseam bani – vreau să spun că pentru o singură zi într-un spital cu pereți curați din America aș fi putut plăti prețul unei mașini ușor uzate. Pe de altă parte, după a doua oră petrecută privind individul de pe targa de vizavi care se zvârcolea și țipa de durere din cauza unei pietre la rinichi, m-am gândit că nici puțină intimitate nu ar fi fost rea.

Când ajungi aici la spital trebuie să te pregătești să aștepți mult să-ți vină rândul, iar asta înseamnă să aștepți lângă mulți oameni bolnavi și contagioși. Senzația pe care o trăiesc înghesuit într-o zonă de așteptare cu șase scaune și nouăzeci de oameni care respiră șuierător ajunge pentru a mă face să iau în considerare ideea de a mă duce în spate, să caut un loc de stat la morgă. Cel puțin acolo nimeni nu respiră. În America, oamenii din sala de așteptare au la dispoziție o varietate de reviste de citit. Ai săli cu scaune confortabile și poate chiar o mică încăpere de joacă pentru copii. Nu și aici. Aici stai lângă ușă cu un număr în mână și aștepți până când te faci bine, ești chemat să vezi doctorul sau mori – oricare dintre aceste variante apare prima.

În această dimineață, m-am dus la spital cu Halit, unul dintre participanții credincioși la întâlnirile bisericii. A stat la noi acasă cu o seară înainte, ca să putem pleca de dimineață. Am ajuns la 7:30 a.m., iar spitalul era deja supra aglomerat.

Halit este un antreprenor de 54 de ani. Este vesel din fire și iubește copiii. Însă cum a divorțat recent, a rămas singur și a descoperit că biserica noastră este o familie bună. E încrezător că este un musulman dedicat, dar în realitate este îndrăgostit cu disperare de Biblie și de mesajul ei. Înainte să facă recent o călătorie la el acasă, în est, mi-a spus: „Domnule pastor, dați-mi mult material scris – Noul Testament, materiale video despre Isus, broșuri. O să le dau mai departe. Estul este o zonă periculoasă pentru tine, dar eu sunt musulman. Eu o să pot răspândi vestea cea bună. Toți trebuie să citească aceste lucruri.” Evident, suntem încântați că Halit face parte din familia bisericii noastre.

În această săptămână, când Halit a început să simtă că-l strânge în piept și m-a chemat, cu frică în voce, spunând că nu mai poate respira, m-am alarmat serios. Ne-am grăbit să ajungem la spital și am descoperit (după patru ore) că avea pneumonie.

În timp ce așteptam să-i facă radiografie, am început să mă gândesc la slujirea uimitoare a lui Isus, care a lucrat cu oamenii bolnavi – mintal, emoțional și fizic. Sala de așteptare a spitalului semăna mult cu imaginea pe care o aveam despre scăldătoarea Betesda. Nu scăldătoarea în sine, ci mai degrabă marginile murdare, urât mirositoare și pline de agitație unde așteptau oameni cu răni purulente, cu bandaje însângerate și cu cicatrice. Cel mai bun lucru pe care am putut să-l fac în dimineața aceea pentru Halit a fost să-i citesc Psalmul 91 și să mă rog. Cu Isus, lucrurile nu stăteau la fel. El putea să vindece oamenii! ( Va urma)