Un trist rămas-bun

Isus era încă la templu, în curtea femeilor, acolo unde oricărui evreu îi era permis să intre. Se numea așa pentru că femeilor și fetelor nu le era permis să meargă mai departe, în curtea bărbaților sau în curtea preoților. Isus a ales să îi învețe pe oameni în curtea femeilor, pentru ca atât bărbații, cât și femeile să Îl poată asculta. Exista, de asemenea, și o curte mare exterioară, unde oricine putea intra, inclusiv neamurile. Chiar așa se și numea: curtea neamurilor. Dar ceea ce Isus predica în ziua aceea era pentru evrei.

El oferise exemple despre ipocrizia liderilor lor religioși. În timp ce El îi privea pe oameni punând darurile lor în cutia pentru daruri de la templu, a văzut un alt exemplu. Mulți oameni bogați ofereau daruri mari și unii chiar făceau în așa fel încât „să fie văzuți de oameni” (Matei 23:5).

Apoi a văzut o văduvă săracă lângă cutiile pentru daruri. Ea nu știa că Cineva o privea. Isus observase cum aceasta se uita la cele două monede mici din mâna ei. Erau aproape lipsite de valoare în comparație cu darurile oamenilor bogați. Dar erau tot ce avea. Cu timiditate, ea a lăsat bănuții să cadă în cutia pentru bani. Marcu 12:42

S-a grăbit să plece, dar a văzut că Isus o privea, în timp ce vorbea cu ucenicii Lui! Și ce L-a auzit spunând i-a inundat inima cu fericire. Ce a spus Isus? Marcu 12:43,44

Povestea darului acelei văduve a inspirat pe mulți alții să ofere cu generozitate pentru lucrarea lui Dumnezeu. Imaginează-ți surpriza ei în cer când va vedea pe mulți mântuiți în Împărăția Lui, ca urmare a lucrării Duhului Sfânt care a folosit ceea ce a făcut ea în acea zi! 

Și tu vei putea să ai parte de surprize minunate în ceruri când vei întâlni oameni mântuiți ca urmare a exemplului tău. Duhului Sfânt poate să folosească un exemplu frumos de viață pentru a-i impresiona și inspira pe alții. Citește despre asta în Eclesiastul 11:6.

Isus petrecuse toată ziua de marți în curtea femeilor de la templu. Începând de dimineață și până la sosirea liderilor religioși, îi învățase pe oamenii care se adunaseră acolo. Apoi a răspuns întrebărilor dificile adresate de acei lideri și a petrecut restul zilei încercând să-i ajute să vadă cum erau viețile lor păcătoase.

Un învățător al Legii își exprimase în mod deschis acordul față de ideile pe care Isus le expusese și care priveau Legea lui Dumnezeu. Diferența mare între mândria lor și umilința văduvei sărace tocmai fusese arătată în prezența mulțimii care privea. Dar nici aceste lucruri, nici ceea ce spusese Isus nu i-a condus la pocăință.

Lui Isus I-a părut rău pentru acei lideri. Timp de sute de ani înainte de a veni să moară pentru ei, încercase să facă din Israel națiunea Sa misionară. Probabil că se gândea la asta în timp ce privea la templul din ale cărui curți avea să plece curând pentru totdeauna. Apoi S-a întors și a privit mulțimea de oameni, inclusiv pe conducătorii lor religioși. Ei și orașul lor erau reprezentativi pentru întreaga lor națiune, de la începuturile sale. Cu vocea tremurândă și cu lacrimile curgând, Isus Și-a luat rămas bun. Cuvintele Lui sunt păstrate pentru ca tu să le citești în Matei 23:37.

Aceasta a fost despărțirea lui Isus de poporul Său. „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11). Sfâșietoarea luptă a Lui, aceea de a se separa de ei, fusese exprimată cu mai mult de 700 ani înainte, când a spus: „Cum să te dau, Efraim? Cum să te predau, Israel? Cum să-ți fac ca Admei? Cum să te fac ca Țeboimul? Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă”. (Osea 11:8). 

Isus încă mai are acea inimă care se zbate și care freamătă de compasiune pentru cei pe care El a venit să-i salveze, dar care Îl resping. Majoritatea oamenilor încă aleg „să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului” mai degrabă decât să privească la răsplata veșnică pe care încă nu o pot vedea (Evrei 11:24-27). Tu ce alegi?

Faptul că Isus Își petrecuse toată ziua de marți învățând pe oameni în curtea femeilor nu fusese o pierdere de timp. Așa părea pentru ucenicii Săi, dar mulți dintre oamenii de rând au continuat să se gândească la ceea ce le spusese. Aceștia, după moartea și învierea Sa, L-au acceptat și L-au ajutat în răspândirea Evangheliei.

După despărțirea plină de tristețe din curtea femeilor, Isus și ucenicii Lui se pregăteau să părăsească templul. Aceasta avea să fie ultima Sa plecare din curțile templului, iar El a continuat: „Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38). Nu avea să mai intre niciodată în ceea ce fusese Casa Tatălui Său. Dar în timp ce El era încă în curtea femeilor, I S-a spus că erau niște greci în curtea exterioară care voiau să-L vadă. Fiind dintre neamuri, nu li s-a permis să treacă dincolo de curtea neamurilor. Ce a spus Isus când a primit mesajul lor? Ioan 12:23

Asta înseamnă că Isus avea să fie glorificat prin moartea Sa, pentru că avea să mântuiască, de asemenea, și neamurile pentru Împărăția cerurilor (Matei 8:11). Acei greci erau o prefigurare a milioanelor de oameni din toate popoarele, care aveau să fie mântuiți prin moartea Lui pentru ei.

Când a vorbit cu grecii în curtea exterioară, El S-a comparat pe Sine cu un bob de grâu care moare pentru a încolți în pământ. Dar din acest bob crește o tulpină cu multe boabe. Moartea lui Isus avea să mântuiască milioane de oameni și să-i aducă în slujirea Lui. Ioan 12:24-26

Acei greci aveau să-L vadă curând pe Isus murind pe o cruce. Putea acest eveniment să le șteargă interesul pentru El? Aveau nevoie de dovezi că El era Hristosul. Atunci când Isus S-a rugat: „Tată, proslăvește Numele Tău”, ei au auzit pe Dumnezeu răspunzând. Asta i-a asigurat că El era Fiul lui Dumnezeu. 

Acei greci L-au acceptat pe Isus după ce L-au auzit pe Dumnezeu spunând doar zece cuvinte! Ce binecuvântare că noi avem o Biblie plină de cuvintele Lui! Ești gata să crezi, asemenea acelor greci, și să trăiești prin fiecare Cuvânt pe care Dumnezeu îl rostește?

După ce a vorbit cu grecii în curtea neamurilor, Isus i-a condus pe ucenicii Săi spre ieșire. O mulțime de oameni a mers cu ei, așa că se mișcau încet. Dar ritmul lor lent I se potrivea, pentru că nu Îi făcea plăcere să plece. Aceasta urma să fie separarea Sa finală de curțile templului. El nu avea să mai intre niciodata în ele.

Când le-a spus liderilor religioși: „Vi se lasă casa pustie”, El vorbea despre templu și curțile sale. Știau asta; și, deși se prefăceau că nu erau îngrijorați cu privire la acest lucru, ei erau, de fapt, îngroziți. Se temeau că o întâmplare misterioasă le-ar fi putut distruge în curând frumosul lor templu.

Și ucenicii lui Isus erau îngrijorați. Zidurile clădirilor templului erau din blocuri mari de marmură albă. Acestea fuseseră tăiate pentru a se potrivi atât de bine, încât spațiile dintre ele cu greu puteau fi văzute. Ei se întrebau cum s-ar fi putut ca astfel de clădiri să fie vreodată distruse. Când ieșeau prin intrarea principală, cea care permitea accesul la clădirile și curțile templului, „unul dintre ucenicii Lui i-a zis: Învățătorule, uită-Te ce pietre și ce ziduri!” Care a fost răspunsul lui Isus? Marcu 13:1,2

Aceasta trebuie să fi fost o veste șocantă atât pentru ucenicii Săi, cât și pentru mulțimea care Îl asculta. Construcția acestui complex al templului fusese începută de Irod cel Mare cu aproximativ 46 de ani înainte ca Isus să-Și înceapă lucrarea Sa publică și avea să mai continue pentru încă 32 de ani (Ioan 2:20).

Aceste clădiri „noi” și aceste curți înlocuiseră templul construit de Zorobabel cu aproximativ 500 de ani înainte (Ezra 6:15). Dar profeția lui Isus cu privirea la distrugerea acestui complex al templului avea să se împlinească peste aproximativ 40 de ani, când o armată romană condusă de Titus avea să distrugă, în anul 70 d.Hr., atât Ierusalim, cât și templul.

Ce dovadă că nimic nu este permanent în această lume! De aceea avem nevoie de credință, așa cum a avut Avraam. Locuia în corturi în timp ce „aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10).

Când Isus a spus că pietrele din zidurile templului aveau să fie aruncate jos, ucenicii Săi au tresărit. Așa că patru dintre ei L-au urmat pe Muntele Măslinilor și L-au întrebat despre asta. Marcu 13:3,4

În răspunsul Său, Isus a îmbinat descrierea evenimentelor de dinainte de distrugerea Ierusalimului cu descrierea celor de dinainte de revenirea Sa. O mare parte dintre aceste descrieri se aplică pentru ambele evenimente. Înainte de distrugerea Ierusalimului, mulți au fost înșelați de Hristoși falși. De asemenea, Satana îi va înșela pe mulți înainte de revenirea lui Isus, prin imitarea lui Hristos. 2 Corinteni 11:14

Au fost războaie, foamete și cutremure înainte de distrugerea Ierusalimului. Toate acestea se întâmplă deja în unele locuri și acum. A fost persecuție atunci, dar se va repeta. Evanghelia a fost predicată peste tot (Coloseni 1:23). Și acum este predicată peste tot. Matei 24:4-14

Isus le-a spus, de asemenea, despre semnul pentru „a fugi la munți” înainte de distrugerea Ierusalimului (Luca 21:20,21). Iar atunci când El a spus: „Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna sau într-o zi de Sabat”, Isus a arătat că Sabatul nu avea să fie desființat prin moartea Sa. Aproximativ 40 de ani mai târziu față de ocazia în care Isus vorbea cu ucenicii, ziua de Sabat urma să fie considerată tot ziua sfântă a lui Dumnezeu. Matei 24:20

Isus a vorbit apoi despre marea persecuție întreprinsă de papalitate, timp de 1260 de ani, asupra credincioșilor. (Apocalipsa 12:6). Această persecuție a fost între anii 538–1798 d.Hr. Dar El a dat o veste bună: „Acele zile vor fi scurtate”, ca nu cumva toți credincioșii adevărați să fie uciși. Astfel că persecuția s-a oprit înainte de anul 1798 (Matei 24:21,22).

După ce această persecuție avea să ia sfârșit, Isus a spus că soarele și luna aveau să se întunece. Asta s-a întâmplat pe 19 mai 1780. El a spus, de asemenea, că „stelele” vor cădea. Acest eveniment a avut loc pe 13 noiembrie 1833. Acestea sunt unele dintre multele semne ale revenirii lui Isus. Marcu 13:24-26 

Dar El nu va veni până când Evanghelia nu va fi predicată în toată lumea. Matei 24:14 Cum poți tu să ajuți la răspândirea cunoașterii de Dumnezeu și, astfel, să grăbești venirea Lui? 

Era marți seara. Isus și ucenicii Săi stăteau pe Muntele Măslinilor. În timp ce El le spunea despre semnele revenirii Sale, se întuneca treptat. Într- o casă din apropiere erau multe lămpi cu ulei, iar afară așteptau zece femei tinere, necăsătorite (fecioare). Ele aveau în mâini lămpile cu ulei, lucru ce arăta că era o petrecere de nuntă și așteptau ca mirele să vină.

În acea cultură, mirele mergea la mireasa lui și o lua de acasă, de la tatăl ei, într-o procesiune luminată de lămpi cu ulei. Apoi o aducea la el acasă, unde avea să fie servită masa. În timp ce Isus și ucenicii Săi priveau cum tinerele femei așteptau să se alăture acestei procesiuni, El le-a spus Pilda celor zece fecioare. În povestea Sa, cele zece tinere femei asteptau să se alăture alaiului de nuntă, dar mirele a întârziat până la miezul nopții. Citește pilda în Matei 25:1-13.

Acele fecioare reprezintă două feluri de oameni din biserica lui Dumnezeu. Și unii, și alții pretind că Îl așteaptă pe Isus să vină și să-i ia la ospățul Lui de nuntă în cer. Toți cred Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), reprezentat în pildă de lămpi. Psalmii 119:105

Dar există o diferență. Fecioarele înțelepte „au luat cu ele și untdelemn în vase”. Cele nechibzuite nu au făcut-o. Acel ulei Îl reprezintă pe Duhul Sfânt, Cel care schimbă viața poporului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt va face din oameni adevărate „lumini” spirituale, atunci când întunericul spiritual, chiar înainte de revenirea lui Isus, va acoperi pământul. Isaia 60:1,2

Aceste schimbări sunt făcute în viețile noastre de către Duhul Sfânt, prin intermediul Bibliei. El a inspirat „oameni sfinți ai lui Dumnezeu” să scrie (2 Petru 1:21) și El vrea să îi sfințească (să-i facă sfinți) pe cei care studiază acest Cuvânt. Ioan 17:17

Poți fi unul dintre acei oameni schimbati. Așa cum lămpile fecioarelor înțelepte au luminat calea spre casa mirelui, tot așa poți lumina drumul spre „ospățul de nuntă al Mielului” în cer. Apocalipsa 19:9