Mustrări adresate fariseilor

Dușmanii lui Isus erau disperați. Atât fariseii, cât și saducheii încercaseră, prin întrebările lor dificile, să-L determine să spună ceva ce ar fi putut folosi împotriva Lui. Ambele grupuri eșuaseră. Dar fariseii nu au renunțat – nu încă. Ei au încercat încă o dată în ziua aceea.

Știau că primele patru porunci se referă la iubirea față de Dumnezeu și că ultimele șase vorbesc despre iubirea față de oameni. Dar ei credeau că primele patru erau mai importante. Și pentru că Isus ajutase oamenii atât de mult, erau siguri că Isus credea că ultimele șase erau mai importante. Dacă ar fi putut să-L facă să spună asta, atunci L-ar fi putut acuza că îi pune pe oameni mai presus de Dumnezeu.

Un cărturar, unul dintre cei mai buni învățători ai dreptului religios, era în mulțimea care se adunase în jurul lui Isus în curtea templului. El auzise întrebările înșelătoare cu privire la plata impozitelor și la înviere și simțise că Isus oferise răspunsuri bune. Fariseii l-au convins pe acesta să-L întrebe pe Isus care dintre Cele Zece Porunci era cea mai importantă. Cum i-a răspuns Isus? Marcu 12:29-32

Isus a arătat în răspunsul Său că dragostea, atât pentru Dumnezeu, cât și pentru oameni, este marele principiu al Legii lui Dumnezeu. Nu-L putem iubi pe Dumnezeu fără să-i iubim pe oameni. Nerespectarea oricăreia dintre porunci distruge acest principiu al iubirii. Nu poate fi altfel, pentru că Legea este standardul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este iubire. 1 Ioan 4:8,21; 1 Ioan 4:5:2,3

Cărturarul a fost foarte impresionat de răspunsul lui Isus. Știa că avea dreptate. În prezența fariseilor dezamăgiți, el a fost de acord în mod deschis cu Isus, spunând: „Adevărat ai zis”.

Isus l-a iubit pe acel cărturar curajos și cinstit și i-a spus: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu”. Dar a păși în Împărăție însemna să Îl accepte pe Isus ca Mântuitor al său. Tu ai făcut pasul acesta?

Conducătorii religioși încercaseră de trei ori să-L încurce pe Isus cu întrebări dificile, dar răspunsurile Lui au arătat că ei nu înțeleseseră Scripturile. În timp ce Isus răspundea la întrebarea lor despre Cele Zece Porunci, fariseii s-au apropiat de El. Când cărturarul care a pus întrebarea a fost de acord cu răspunsul lui Isus, fariseii nu au mai avut ce să spună. Atunci Isus le-a pus o întrebare. Citește răspunsul lor în Matei 22:41,42.

Am observat în Lecția B–34 că titlul „Hristos” provine din greacă, iar cuvântul „Mesia” vine din ebraică. Ambele înseamnă „Unsul” și se referă la ungerea lui Isus de către Duhul Sfânt la botezul Său. Acestea sunt titluri, nu sunt nume, deși titlul „Hristos” este adesea folosit ca un alt nume pentru Isus (Ioan 1:40-42).

Așa că, atunci când Isus a întrebat al cui Fiu este Hristosul, a fost ca și cum a fi întrebat al cui Fiu este Mesia. Oamenii au înțeles asta, iar ei au răspuns: „Al lui David”, adică un descendent al lui David. Dumnezeu a promis că tronul lui David va exista pentru totdeauna (2 Samuel 7:16) și poporul a crezut că Hristos, „Fiul lui David”, avea să stea pe acel tron. Unii credeau că avea să fie și Fiul lui Dumnezeu, dar alții nu credeau aceasta. Numai câțiva L-au acceptat pe Isus ca fiind Hristos și Fiu al lui Dumnezeu. Dar David Îl numise pe Hristos Domnul lui. Atunci cum, a întrebat Isus, este El fiul lui David? Matei 22:43–45

Răspunsul, desigur, este că Cel care avea să devină Hristos este dintotdeauna și va fi veșnic Domnul (Ioan 1:1,2,14). El a devenit „Fiul lui David” când S-a născut pe pământ, la 42 de generații după David (Luca 3:23-31). Atunci I S-a dat numele Isus (Matei 1:20,21). De atunci înainte El a fost și va fi pentru totdeauna atât Fiu al omului, cât și Fiu al lui Dumnezeu. Isaia 9:6,7 

Isus este Fiul lui Dumnezeu, conducătorul Universului. Este El și Domnul inimii tale?

Isus i-a întrebat pe farisei cum putea Hristos să fie „Fiul lui David”, dar, în același timp, David să-L numească Domnul său? Noi am studiat răspunsul biblic la această întrebare ieri, dar, dintre farisei, „nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt”.

Dar ei nu au plecat. Isus avea mai multe să le spună. Ei erau încă într-una din curțile templului unde numai evreilor le era permis să intre și probabil că era marți după- amiază. Oamenii care se adunaseră în curtea aceea nu puteau înțelege de ce liderii lor religioși erau împotriva lui Isus. Ei Îl auziseră avertizându-i în pilde pe acei lideri, dar de data aceasta El a vorbit mulțimii în cuvinte simple, directe. Citește-le în Matei 23:1–12.

Cărturarii și fariseii pretindeau că au luat locul lui Moise ca învățători ai Legii, de aici și afirmația lui Isus: „Ei șed pe scaunul lui Moise”. Oamenii trebuiau să asculte de învățătura lor care era în conformitate cu Legea. Dar multele tradiții pe care le susțineau ei erau poveri greu de suportat de oameni.

Ei purtau ca amulete porțiuni din Scriptură scrise pe bucăți de pergament și legate la frunte și încheieturi. Făceau acest lucru astfel încât oamenii să îi observe. Însă Dumnezeu nu îi aprobă pe cei care „se laudă cu ce este în înfățișare, și nu cu ce este în inimă” (2 Corinteni 5:12).

Aveau o părere foarte bună despre ei înșiși și le plăcea să fie onorați în locuri publice. Preferau ca în comunicarea cu ei, oamenii să folosească formule de adresare care includeau diverse titluri. Dar Biblia spune că o persoană trebuie „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine” (Romani 12:3).

Isus a spus: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru”. Cu alte cuvinte, cel care este umil ca un servitor și ajută pe oamenii nevoiași este cel mai mare. Isus a făcut așa. De asemnea, El a spus că și noi trebuie să ne purtăm la fel. Ioan 14:12

Era probabil marți după-amiază. Isus încă învăța pe oameni în curtea femeilor de la templu. Erau acolo cărturari și farisei, precum și o mulțime de oameni obișnuiți. El îi avertizase pe oameni să nu urmeze exemplul acelor lideri religioși.

Apoi a vorbit cu liderii înșiși - nu în particular, dar acolo unde toți puteau auzi și primi avertizarea din cuvintele pe care El le avea de spus. Încearcă să-ți imaginezi scena. Isus purta haine obișnuite, dar purtarea Lui demnă și vocea Lui plină de autoritate arătau faptul că El nu era o persoană obișnuită.

Liderii religioși purtau haine scumpe, iar hainele acelea acopereau niște oameni care pretindeau a fi sfinți, dar care totuși erau profund pătați de păcat. Isus i-a numit ipocriți (prefăcuți) în mai multe „vaiete” în acea zi. Un „vaiet” înseamnă o problemă gravă, durere sau suferință profundă. Citește primul „vai” din Matei 23:13.

Probleme grave (vaiete) aveau să se abată asupra acelor lideri pentru că ei ofereau o „cheie” greșită despre Mesia. Scripturile Vechiului Testament puneau în lumină un altfel de Mesia decât prezentau ei. Aceștia îi învățaseră pe oameni să creadă acele idei greșite.

Prin urmare, nici liderii, nici oamenii nu L-au recunoscut și acceptat pe Isus ca Hristos. În acest fel au „închis Împărăția cerurilor” pentru ei înșiși și pentru toti cei care credeau învățătura lor greșită. Ei au ales să nu creadă în Isus (Ioan 7:48) și au făcut tot ce au putut pentru a-i împiedica și pe alți oameni să creadă în El. Dar prin respingerea lui Isus, ei respingeau singura cale prin care puteau fi mântuiți. Faptele apostolilor 4:12

În următorul „vai”, Isus a mustrat pe cărturari și farisei pentru că le convingeau pe văduve să dea proprietatea lor la templu. Apoi, când aceste proprietăți erau vândute, ei își însușeau banii. Ce le-a spus Isus despre asta? Matei 23:14 

Isus a spus că acei învățători religioși aveau să primească o condamnare mai mare decât oamenii obișnuiți pe care ei îi înșelau. De asemenea, același lucru este adevărat și despre învățătorii religioși care înșală oamenii în timpul nostru. Luca 12:47,48

Isus le spunea cărturarilor și fariseilor despre problemele ce aveau să vină asupra lor. Sunt opt „vaiete” în total. Am studiat două dintre acestea ieri și suntem gata să-l studiem pe al treilea. Citește în Matei 23:15.

În acest verset, expresia „tovarăș de credință” înseamnă „convertit”. Un păgân care accepta religia evreiască era un prozelit (sau tovarăș de credință). Cele mai multe dintre aceste convertiri aveau loc în sinagogile din alte națiuni unde evreii fuseseră împrăștiați. Isus probabil S-a referit la acest lucru atunci când a spus: „voi înconjurați marea și pământul”. După ce accepta religia evreilor, un prozelit putea deveni mai rău decât cărturarii și fariseii (Faptele apostolilor 13:45).

Cei convertiți erau învățați că ceremoniile religioase și umilința exterioară le putea câștiga dreptul de a fi în cer. Dar fără dragostea lui Dumnezeu în inimile lor, erau cu adevărat „fii al gheenei”. Ei puteau fi salvați numai dacă Îl acceptau pe Isus ca Mântuitor al lor.

În următorul „vai”, Isus i-a numit pe farisei călăuze oarbe. La ce folosește un ghid care nu poate vedea pe unde merge? Isus a vrut de fapt să spună că ei erau orbi spiritual. Oamenii aveau încredere că liderii religioși îi învățau cum să aibă viața veșnică, dar oare cărturarii și fariseii știau calea spre cer? Ioan 14:6

Aceasta nu a fost prima ocazie când El i-a numit orbi (Matei 15:14), dar a fost prima dată când a oferit un exemplu grăitor cu privire la acest aspect. Citește despre ce a spus în Matei 23:16,17. Acești lideri se lăudau că ei erau poporul lui Dumnezeu și călăuze pentru cei orbi spiritual. Cu toate acestea, ei înșiși erau orbi spiritual și nu știau. Romani 2:17-24 
 

Isus a spus că nici noi nu știm că suntem orbi spiritual și avem nevoie de alifie pentru ochi ca să putem vedea. Această alifie reprezintă bunătatea (harul) lui Dumnezeu care ne ajută să vedem că suntem săraci spiritual. Apocalipsa 3:17,18 El face acest lucru prin Duhul Sfânt, care ne arată păcătoșenia noastră (Ioan 16:8) și ne conduce la pocăință (Romani 2:4). Apoi, El ne călăuzește în tot adevărul (Ioan 16:13) prin deschiderea ochilor noștri, astfel încât să putem vedea lucrurile minunate din Biblie. Psalmii 119:18

Am studiat patru dintre cele opt „vaiete” despre care Isus a spus că aveau să vină peste cărturari și farisei. Cel de-al cincilea arată marea lor preocupare pentru lucruri minore în timp ce le neglijează pe cele mai importante. Matei 23:23,24

Zecimea este menționată de multe ori în Vechiul Testament. Pe lângă cei 10% luați din venit, israeliții credincioși ofereau cu cel puțin 15% mai mult prin daruri. Aceasta însemna un sfert din venitul lor. Totuși, nu erau săraci, ci au prosperat datorită binecuvântărilor lui Dumnezeu (Proverbele 10:22; Proverbele 13:7).

Dar în timp ce acești lideri plăteau zecime din toate ierburile și strecurau apa ca nu cumva să bea o insectă necurată, erau ființe nedrepte, nemilostive și necredincioase. Era bine că dădeau zecime, dar ar fi trebuit, de asemenea, să facă dreptate, să iubească mila și să umble smeriți cu Dumnezeu. Mica 6:8

În al șaselea „vai”, Isus i-a comparat pe acești lideri cu un pahar care este curățat în exterior, dar murdar pe interior. Așa sunt ipocriții și așa erau și acei liderii. În exterior, păreau să fie corecți, dar erau păcătoși, lipsiți de control și murdari în mintea lor. Matei 23:25,26
 

Al șaptelea „vai” seamănă mult cu al șaselea. Așa cum mormintele văruite în alb ascundeau pe morții în descompunere, pretinsa neprihănirea ascundea păcatele acelor ipocriți. Ceva mai târziu, apostolul Pavel l-a numit pe unul dintre ei „perete văruit”. Faptele apostolilor 23:3

Vorbind despre al optulea „vai”, Isus a spus că acești ipocriți îi onorau pe profeții pe care strămoșii lor îi omorâseră, spunând că ei nu ar fi făcut asta. Dar chiar ei erau pe cale să „completeze” vina națiunii lor prin uciderea lui Isus! Acest lucru avea să aducă o pedeapsă teribilă asupra generației lor. Matei 23:29-36 

Poate crezi că, dacă ai fi trăit în timpul lui Isus, nu L-ai fi ucis. Dar deja ai contribuit la asta! Ale cui păcate L-au omorât pe Isus? Isaia 53:5,6 Avertismentele foarte solemne pe care Isus le-a prezentat în ziua aceea sunt valabile și pentru noi. Ele ne avertizează cu privire la rezultate îngăduinței de sine, ale ipocriziei și ale încrederii în puterea omenească. Să ținem seama de avertismentele lui Isus. Vrei să-I permiți să te transforme în copilul Său umil și ascultător?