Respingând pe Fiul lui Dumnezeu

Probabil că fiecare persoană din satul Betania aflase că Isus îl înviase pe Lazăr. Poate că mulți participaseră la înmormântarea lui și priviseră cum fusese așezat în mormântul său din peșteră. Patru zile mai târziu, atunci când Isus l-a chemat, el a ieșit din peștera aceea. Sora lui, Marta, s-a opus să fie îndepărtată piatra care acoperea intrarea în peșteră. Ea a spus: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile”. Ea nu bănuia că Isus era pe cale să-i redea viața fratelui ei, ci credea că El Își dorește să-l mai vadă încă o dată. Ceea ce a spus Marta reprezintă o confirmare a faptului că Lazăr era cu adevărat mort. Dacă ar fi fost doar în comă, nu ar fi fost înfășurat în tifon și pus în peștera aceea. Și, desigur, corpul său nu ar fi început să putrezească și să miroasă greu.

Când Isus a readus la viață pe micuța fiică a lui Iair și pe fiul văduvei din Nain, niciunul dintre ei nu murise de multă vreme (Marcu 5:39-42; Luca 7:13-15). În cazul fiicei de doisprezece ani a lui Iair, Isus spusese că nu murise, ci dormea. Fariseii au insistat că fata, într-adevăr, nu era moartă. Dar acei farisei erau morți — „morți în greșelile și în păcatele” lor. (Efeseni 2:1). Mulți oameni sunt morți în acest fel. Chiar dacă ei încă respiră, pentru că Isus nu trăiește în interiorul lor, nu au viață reală (1 Ioan 5:12). Lazăr nu era așa. Moartea lui era un „somn în Isus”, pentru că el crezuse că Isus era Fiul lui Dumnezeu. 1 Tesaloniceni 4:14 

Trăiește Isus în tine, astfel încât dacă ai muri brusc, moartea să fie considerată somn? Dacă i-ai dat inima lui Isus și ai ales să-L asculți, Duhul Său va trăi în tine și te va ajuta. Isus în tine este singura ta speranță, pentru că numai așa poți să fii „desăvârșit în Hristos Isus”. Coloseni 1:27,28

Când Lazăr a murit, mulți oameni din Ierusalim au venit pentru a le consola pe Marta și Maria. Erau încă acolo atunci când Isus a ajuns. Ei au văzut cum Lazăr a fost înviat după ce fusese mort patru zile. În timp ce oamenii se bucurau să-l vadă din nou pe Lazăr viu, Isus a plecat în liniște. Când L-au căutat, nu L-au putut găsi. Mulți dintre ei știau că numai Dumnezeu putea face ceea ce făcuse Isus. Acest miracol i-a convins că El era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, iar ei au crezut în El. Ioan 11:45.

Dar în mulțimea de la mormântul lui Lazăr erau și unii dintre dușmanii lui Isus. Aceștia au mers imediat la Ierusalim și au spus liderilor religioși ceea ce făcuse El. Liderii i-au convocat pe membrii Sinedriului pentru a discuta despre luarea unor măsuri în ce Îl privea. Vestea despre învierea unui mort urma să se răspândească repede și, cum mulți oameni fuseseră de față la acest eveniment, nu mai aveau cum să nege ceea ce făcuse Isus. Foarte multă lume dorea să-i vadă pe Isus și pe Lazăr. Cum ar fi putut să împiedice mulțimile să meargă după cei doi?

Ura pe care fariseii și preoții o aveau împotriva lui Isus era chiar mai mare decât înainte. Saducheii nu fuseseră la fel de îmverșunați împotriva Sa, cum fuseseră fariseii, dar, odată cu învierea lui Lazăr, lucrurile s-au schimbat. Saducheii susțineau că știința dovedise că un corp mort nu putea reveni la viață. Dar Isus arătase că prețioasele lor dovezi științifice sunt false, iar acum și ei erau dornici, asemenea fariseii, să scape de El. Ioan 11:46,47 

Cât de atent și răbdător este Isus! Putea să nu-l lase pe Lazăr să moară, dar El știa că învierea lui Lazăr ar fi reprezentat pentru oameni o dovadă convingătoare că El era Fiul lui Dumnezeu. Această dovadă ar fi consolidat credința celor care Îl urmau, atunci când avea să moară. Isus ne dă întotdeauna dovezi ale dragostei și grijii Sale pentru noi. Dacă le vei căuta în fiecare zi, credința ta în El va fi mai puternică.

Când fariseii și saducheii au aflat că Isus îl înviase pe Lazăr, s-au înfuriat și au organizat o reuniune a Sinedriului. În tot acest timp, fariseii îi purtaseră ură lui Isus pentru că dovedise că religia lor era doar o formă. Ei își ascundeau răutatea sub pretenția că sunt virtuoși. Ei credeau că avea să fie o înviere a morților. Dar învierea lui Lazăr le-a arătat că Isus era Fiul lui Dumnezeu – Mesia – și ei nu voiau să recunoască acest lucru. Saducheii nu credeau într-o înviere, iar vorbele mincinoase pe care încercaseră să le răspândească despre învierea lui Lazăr au fost ușor dovedite ca fiind false. Acum și ei Îl urau pe Isus. Doi membri ai Sinedriului, Nicodim și Iosif, nu au fost chemați la întâlnire în ziua aceea, deoarece ei credeau în Isus. Alți câțiva membri ai Sinedriului credeau, de asemenea, în Isus, dar se temeau să spună ceva. În cadrul întâlnirii Sinedriului nu s-a ajuns la niciun acord.

Cei mai mulți dintre membrii Sinedriului erau de acord că lucrarea lui Isus trebuia să fie oprită. Dar cum? Unii voiau să-L omoare. Alții se temeau că, dacă L-ar fi ucis pe Isus, oamenii aveau să se răzvrătească. Dumnezeu, care vede toate lucrurile, a impresionat inimile lor. Și-au amintit de alte evenimente din viața lui Isus, inclusiv momentul în care, la 12 ani, El i-a învățat în Templu prin întrebările Sale. Speriați, au înțeles în mod clar că Isus era Fiul lui Dumnezeu. Ce și-au spus unii altora? Ioan 11:47,48.

Apoi Caiafa, Marele Preot, a susținut că era mai bine ca Isus să moară decât ca romanii să zdrobească viața întregului lor popor. Romanii nu amenințaseră că vor face aceasta, dar raționamentul lui Caiafa i-a convins pe majoritatea celor prezenți că asta avea să se întâmple. Satana le-a reamintit membrilor consiliului că Isus nu le onorase și nici nu le respectase tradițiile. Pe măsură ce se gândeau la modul în care viața curată și evlavioasă a lui Isus le subminase puterea și influența lor, au ajuns să accepte recomandarea teribilă a lui Caiafa ca fiind decizia Sinedriului. Ioan 11:49,50,53 

Satana îi va determina din nou pe oameni să gândească în acest fel. Isus a spus: „Va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu”. (Ioan 16:2). Dar amintiți-vă, spune Isus: „Eu sunt cu voi în toate zilele”. (Matei 28:20). Putem avea încredere că El este alături de noi prin orice am trece. Nu vom fi singuri. Evrei 13:5,6

În cele din urmă, după ce Sinedriul a decis să-L omoare pe Isus, membrii consiliului au încetat să se mai certe și s-au simțit ușurați. Acum erau atât de înșelați de Satana, încât credeau că prin uciderea lui Isus, cu scopul de a salva națiunea lor, îl ajutau, de fapt, pe Dumnezeu!

Ziua în care Sinedriul a decis că Isus trebuia să moară a fost o zi tristă în Ierusalim. Dar fariseii și saducheii nu o vedeau așa. Satana a reușit să-i facă să creadă că luaseră o decizie lăudabilă – patriotică – ce avea să salveze națiunea lor de la distrugerea provocată de romani. În schimb, această decizie avea să aducă asupra națiunii lor chiar distrugerea pe care au crezut că o împiedică. Prin respingerea lui Isus și a dragostei Sale, ei respingeau protecția Lui. În mai puțin de patruzeci de ani, romanii aveau să înconjoare Ierusalimul și să-l distrugă. Acest lucru s-a întâmplat în anul 70 d.Hr. Citiți ce a spus Isus despre acest lucru în Luca 19:43,44.

Dar cu mult înainte ca această catastrofă să vină, vremea lui Israel ca națiune misionară aleasă de Dumnezeu avea să se încheie. Profeția spunea că aveau un timp limitat în care să facă anumite schimbări. Daniel 9:24. Ei nu au făcut aceste schimbări, iar decizia Sinedriului împotriva lui Isus îi îndepărta și mai mult de acest obiectiv. Desigur, individual, evreii L-au acceptat și încă Îl acceptă pe Isus ca Mântuitor al lor și se alătură bisricii misionare a lui Dumnezeu.

Dar timpul lui Israel ca națiune aleasă de Dumnezeu s-a încheiat la finalul celor șaptezeci de săptămâni (490 de ani) din profeția lui Daniel, în anul 34 d.Hr. Am studiat acea profeție în lecția B–5. Acolo o puteți redescoperi cu ușurință Așadar, nu ezitați să vă reîmprospătați memoria. Oh, cât de mult a iubit Dumnezeu pe poporul Israel! Începând cu Avraam, ei au fost misionarii aleși timp de aproape 2 000 de ani. (Geneza 12:1-3). Ei L-au dezamăgit de multe ori, dar El a fost răbdător cu ei. Cum să renunțe la ei ca națiune aleasă?

Ți-a frânt cineva inima vreodată și te-a făcut să te simți foarte, foarte trist și dezamăgit? Așa s-a simțit și Dumnezeu în relația cu poporul Său ales, Israel. Dar El încă îi iubea și era gata să le ofere timp pentru a vedea marea Sa iubire și pentru a înțelege marele dar pe care li l-a dat prin Isus cel iubitor.

Isus a înțeles că vestea învierii lui Lazăr ajunsese până la liderii religioși din Ierusalim. El știa că liderii religioși erau supărați. Această minune dovedise că era Fiul lui Dumnezeu, iar ei nu erau dispuși să accepte că El era egal cu Dumnezeu. De asemenea, știa că Sinedriul hotărâse că El trebuia să moară. Luase trup de om ca să-și poată da viața pentru noi toți, inclusiv pentru membrii Sinedriului care voiau să-L omoare. Sosise timpul ca și acest lucru să se întâmple.

Profeția lui Daniel despre cele șaptezeci de săptămâni (490 de ani) spunea că Isus avea să moară „la mijlocul” celei de a șaptezeci și șaptea săptămâni. (Nu uita! O zi din profeția biblică reprezintă un an. Șapte zile reprezintă șapte ani.) Așadar, jumătatea celor șapte ani era la 3½ ani de la botezul lui Isus – toamna anului 27 d.Hr. – și cu 3½ ani înainte de toamna anului 34 d.Hr. Daniel 9:27

Deci, când urma să fie jumătatea perioadei de șapte ani? În primăvara anului 31 d.Hr. Era deja aproape de sfârșitul iernii. Primăvara avea să sosească în curând. Paștele era întotdeauna primăvara, iar mieii sacrificați în acea ocazie erau un simbol pentru Isus. El era adevăratul Miel de Paște. Urma să moară pentru noi în timpul acestei sărbători, iar asta avea să se întâmple în doar câteva săptămâni. 1 Corinteni 5:7. Isus a decis ca, între timp, El și ucenicii Săi să părăsească zona respectivă. În casa lui Lazăr din Betania, ei erau la mai puțin de 3 km de Ierusalim și de liderii religioși care voiau să-L omoare. 

Alegând să plece, le arăta ucenicilor Săi ceea ce le spusese să facă atunci când aveau să fie persecutați. Acest sfat este și pentru noi. Citește în Matei 10:23.

Consiliul național – Sinedriul – hotărâse că Isus trebuia să fie omorât cu prima ocazie favorabilă. De fapt, legea romană nu le permitea evreilor să trimită pe nimeni la moarte. (Ioan 18:31). Dar, uneori, asta nu îi oprea atunci când furia îi controla. Ei erau acum în totalitate de partea lui Satana și, prin urmare, sub controlul lui. De cel puțin două ori luaseră pietre ca să-L omoare. (Ioan 8:59; 10:31).

Pe cine plănuiau ei, de fapt, să ucidă? Pe Isus, Dumnezeul creator – care îi iubea atât de mult. El a venit din Cerul perfect pentru a fi exemplul nostru perfect și pentru a ne oferi o altă șansă de a aparține lui Dumnezeu. Pe Isus – care cu iubire a oferit mai mult de trei ani din viața Lui pentru lucrarea dezinteresată de a-i învăța adevărul și de a-i vindeca pe orbi, surzi, posedați și pe cei bolnavi. Pe Isus – care și-a refuzat odihna, hrana, comfortul, un loc unde să doarmă și care avea să-și dea chiar viața pentru a-i salva pe cei pe care îi iubea.

Pe Isus – căruia Îi păsa de copilași, de cerșetori săraci și murdari, de vameși bogați și de lideri religioși mândri. Plănuiau să-L omoare pe Fiul lui Dumnezeu. Însă doar liderii religioși evrei sunt vinovați? Isaia 53:4–6; Galateni 1:4; 1 Petru 2:24.

Isus a fost întotdeauna Dumnezeu, dar când a venit pe pământ, a devenit, de asemenea, asemănator omului. El a fost atât Dumnezeu, cât și Om tot timpul cât fost pe pământ, iar El va fi atât Dumnezeu, cât și Om pentru veșnicie. El a luat locul lui Adam, acela de reprezentant al rasei umane. (1 Corinteni 15:45-47). Cât a fost pe pământ, El a fost evreu. Mama Lui era evreică, iar El a crescut într-o familie evreiască. Cea mai mare parte a lucrării Sale a fost pentru evrei – națiunea misionară aleasă. Ei erau poporul Său. Dar „a venit la ai Săi, și a Săi nu L-au primit”. (Ioan 1:11). Acum, ura lor Îl alunga. Cât de tragic! 

Tragedii ca aceasta încă se întâmplă în fiecare zi, pentru că oamenii refuză să-L primească pe Isus în viața lor. Tu L-ai primit? Dacă nu, primește-L chiar acum. Dacă da, îi poți conduce pe cei din jurul tău să-L primească pe Isus, împrumutând comportamentul și firea Sa iubitoare.