„Îți lipsește un lucru”

Isus și ucenicii Lui călătoreau înapoi la Ierusalim, prin Pereea, și se opreau pe drum ca să vorbească cu mulțimi de oameni. Mai multe mame au venit într-o zi la locul unde Isus învăța, dorind ca El să le binecuvânteze copiii.

Pe Isus L-a bucurat nespus acest lucru, pentru că El îi iubește mult pe copii, dar a așteptat să vadă ce aveau să facă ucenicii Săi. Ei nu știau că Isus cunoștea deja dorința pe care o aveau acele mame, aceea de a cere binecuvântarea Sa specială asupra copiilor lor. În acea zi, Duhul Sfânt le încurajase să-i ducă pe copii acolo unde învăța Isus.

Când ucenicii au văzut mamele și pe copiii lor apropiindu-se, nu au fost fericiți. Ei credeau că acei copii erau prea mici pentru a fi beneficiarii unei întâlniri cu Isus. De asemenea, erau convinși că și Isus avea aceeași părere. Așadar, chiar și după ce ucenicii au ascultat argumentele mamelor și au văzut lacrimi în ochii lor, au rămas de părerea că acestea, împreună cu ai lor copii, trebuie să plece. Aceste mame erau foarte dezamăgite. Dar Isus a văzut și a auzit totul. Care era părerea Lui? Ce le-a spus El să facă? Marcu 10:13-15

Când Isus a adăugat: „Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei”, El nu a vrut să transmită că numai copiii pot fi în Împărăția lui Dumnezeu. A vrut mai degrabă să spună că și adulții trebuie să fie la fel de iubitori, de plini de încredere și de ascultători ca un copil mic. Numai așa se poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Isus i-a luat pe acei copii în brațe și a binecuvântat pe fiecare dintre ei. Nu aveau să uite niciodată acest lucru; nici mamele lor. Mamele au fost încurajate să continue să-și învețe copiii să asculte de Dumnezeu. Copiii L-au acceptat pe Isus și unii dintre ei, mai târziu, chiar au devenit martiri pentru El. De asemenea, și ucenicii lui Isus au învățat o lecție foarte importantă pe care nici noi nu ar trebui să o uităm. 

Niciodată să nu uiți că Isus îi iubește în mod special pe copii și tineri. Nu mai ești un copil mic acum, dar amintește-ți întotdeauna că Lui îi pasă la fel de mult de tine cum I-a păsat și de acei copii și tineri în ziua aceea.

Când Isus binecuvânta pe copiii care fuseseră aduși la El, un tânăr conducător bogat stătea în apropiere privind și ascultând. El a văzut ce dragoste blândă a arătat Isus acelor copii și inima lui a fost cuprinsă de iubire pentru El. Cât de minunat, gândea el, să fii în preajma unui astfel de om! Când Isus și ucenicii Săi au plecat, a privit lung după ei. Apoi a luat o decizie rapidă și a alergat să-i prindă din urmă. A îngenuncheat la picioarele lui Isus, și-a ridicat privirea și a pus o întrebare foarte importantă. Care a fost aceea? Marcu 10:17

Tânărul conducător L-a numit pe Isus „Bunule Învățător”, iar Isus i-a răspuns că numai Dumnezeu este bun. Isus voia ca tânărul să-L recunoască ca Mesia — Fiul lui Dumnezeu — și nu ca pe un profesor respectat. Avea să moară foarte curând pentru el, așa că trebuia să știe că Isus era Mântuitorul lui. Răspunzând la întrebarea tânărului conducător, Isus i-a spus să respecte poruncile. Apoi, când Isus a început să citeze câteva dintre Cele Zece Porunci, tânărul L-a asigurat că le respectase întreaga lui viață. El voia acum să știe ce trebuia să facă pentru a fi salvat.

În timp ce privea în ochii tânărului, ce simțăminte avea Isus față de acesta? Marcu 10:21 Isus știa exact ce îi lipsea. Asemenea fariseilor, religia lui era una exterioară. Acesta era motivul pentru care se simțea gol pe interior și se întreba de ce anume mai avea nevoie. El avea o ascultare de „litera” Legii lui Dumnezeu, dar îi lipsea „spiritul” care dă putere pentru o ascultare iubitoare, din interior. (Ezechiel 36:27). El avea „o formă de evlavie”, dar nu avea puterea acesteia. 2 Timotei 3:5 

Există anumite „forme” sau „ritualuri” prin care treci Sabat după Sabat și care te lasă gol în interior? Dacă da, roagă-te ca Dumnezeu să umple acel gol cu Duhul Sfânt și cu dragoste adevărată pentru El.

Tânărul conducător bogat a fost atras de dragostea lui Isus. El nu avea o astfel de dragoste și de aceea se simțea atât de gol. El se supunea deja Celor Zece Porunci și se întreba ce altceva trebuia să mai facă.

Dar adevărata ascultare de porunci înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu cu toată ființa ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. (Matei 22:37-40). Acest tânăr se iubea pe sine însuși și era atașat de bogățiile lui. El afișa o ascultare exterioară de „litera” legii, dar nu era însuflețit de dragostea pentru semeni și pentru Dumnezeu. Ce spune Biblia despre asta în 2 Corinteni 3:6? Datorită ascultării formale de Cele Zece Porunci, fără a fi mânat de dragoste, bucuria acelui tănâr dispăruse.

Isus însă îl iubea și voia ca acesta să devină unul dintre misionarii Lui. El voia să-l facă un fiu al lui Dumnezeu și să-i dea o moștenire în cer. Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, tânărul trebuia să renunțe la iubirea egoistă și la bogățiile sale. În schimb, el trebuia să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima lui și pe aproapele lui ca pe sine însuși. Isus a văzut că bogățiile aveau o influență rea asupra caracterului său. Pentru a-l ajuta să-și depășească egoismul, ce recomandare i-a făcut Isus? Marcu 10:21

Cât de mult dorea Isus ca tânărul să facă alegerea potrivită! Dar egoismul tânărului era foarte puternic. Își iubea lucrurile și nu era dispus să le ofere pentru lucrarea lui Dumnezeu. Deci, „el a plecat întristat de tot”, renunțând la viața veșnică și agățându-se de bogății perisabile, pământești. Marcu 10:22

Și Isus a fost trist. El a spus: „Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu”. Apoi a adăugat: „lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar (...) toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu”.

Tânărul conducător bogat tocmai demonstrase că este imposibil să fie mântuit un om bogat care își iubește bogățiile și are încredere în ele. Dar bogatul Avraam a arătat că este posibil să fie mântuit un om bogat care Îl iubește pe Dumnezeu mai mult decât bogățiile și, chiar mai mult, decât pe propiul fiu, Isaac. (Geneza 22:1-18). Câteva săptămâni mai târziu, cea mai bogată persoană din Univers avea să-Și arate dragostea, dându- L pe unicul Său Fiu, Isus, să moară pentru noi. Vei întoarce acea favoare predându-te astăzi Lui?

Fie că ești bogat sau sărac, trebuie să îți amintești că niciunul dintre lucrurile tale nu îți aparține. Cine le deține cu adevărat? Psalmii 24:1; Hagai 2:8

Când Isus a spus că este greu pentru un om bogat să intre Împărăția lui Dumnezeu, „ucenicii au rămas uimiți”. Ei credeau că oamenii bogați erau favoriții lui Dumnezeu. Dar când a adăugat că aceștia vor intra mai greu în Împărăția lui Dumnezeu decât ar trece o cămilă prin urechile acului, au fost și mai uimiți.

Desigur, este imposibil pentru o cămilă să treacă prin urechea unui ac. Ucenicii știau asta și s-au speriat. Ei voiau să fie bogați și să ajungă oameni importanți. Încă se așteptau ca Isus să-Și întemeieze împărăția pe pământ. De multe ori se certaseră între ei cu privire la cine avea să fie cel mai mare din acel regat. Ca mulți alții din acel timp, se gândeau că a fi bogat era un semn de aprobare și de binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Deci, gândeau ei, dacă era aproape imposibil pentru un om bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu, cum putea oricine altcineva intra? Ei ar fi avut vreo șansă? Nici lor nu le-ar fi permis să intre? Speranțele lor pentru bogății și măreție au fost zdrobite în acea zi. Ei s-au întrebat reciproc: „Cine poate atunci să fie mântuit?” Cum a răspuns Isus la întrebarea lor? Marcu 10:27

Petru și-a amintit că Isus îi spusese tânărului conducător bogat să vândă tot ce are și să dea la săraci. Abia după aceea avea să aibă o comoară în ceruri. Atunci el I-a amintit lui Isus că ei lăsaseră totul și Îl urmaseră. Ce asigurare i-a dat Isus? Citește răspunsul în versetele din Marcu 10:29,30. 

Iubirea și încrederea în bogății va împiedica un om bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Dar dacă un om sărac s-a atașat de o sumă mică de bani, ar putea acest lucru să îl împiedice să intre în Împărăția lui Dumnezeu? 1 Timotei 6:10 Însă nu doar dragostea de bani este un lucru rău. Orice avem, facem sau iubim mai mult decât pe Dumnezeu reprezintă un idol. Ai vreun idol? Ai vrea să-L iubești pe Isus mai mult? Roagă-L să te ajute!

Petru Îi amintise lui Isus că el și ceilalți ucenici lăsaseră totul și Îl urmaseră. Apoi a întrebat: „Ce răsplată vom avea?” Mulți dintre ei renunțaseră la a mai fi pescari, iar Matei renunțase la un loc de muncă bine plătit de autorități. În afară de aceste sacrificii, cel putin jumătate dintre ei fuseseră primii Săi adepți. Ei au rămas atunci când mulți alții Îl părăsiseră (Ioan 6:66-68). Ei crezuseră în El chiar și atunci când frații Lui nu o făceau (Ioan 7:5). Nu-i făcea asta demni de a moșteni Împărăția lui Dumnezeu?

Poate – dacă vom compara accesul în Împărăția lui Dumnezeu cu plata pe care o firmă o face către angajații ei. Dar nu are legătură cu modul în care vor fi răsplătiți lucrătorii lui Dumnezeu. Isus a spus: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36). El nu Își răsplătește lucrătorii așa cum o face lumea. Era numai corect ca Petru și ceilalți ucenici să Îi fie loiali lui Isus atunci când a devenit nepopular. Ei credeau că El era „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. (Matei 16:16).Astfel, era un privilegiu să rămâi lângă El când ceilalți plecau.

Întrebarea lui Petru — „Ce răsplată vom avea?” — arată felul în care ucenicii vedeau serviciul lor în lucrarea lui Dumnezeu. Sună ca și cum fuseseră angajați și acum își cereau plata. Această mentalitate se asemăna foarte mult cu religia fariseilor. Lucraseră din greu pentru a ajunge să fie buni și se așteaptau ca plata lor să fie: un loc în Împărăția lui Dumnezeu. „Fariseii” moderni încă mai cred că „plata” lor depinde de valoarea lucrării lor. Dar în lecția de vineri vom vedea că Isus a învățat exact opusul. 

Chiar și atunci când ucenicii își dădeau toată silința, de fapt, își făceau doar datoria – ei erau încă „robi netrebnici”. La fel și noi. Luca 17:10 . Ei nu puteau face nimic pentru a fi vrednici să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Nici noi nu putem. Isus ne dă viața veșnică și Împărăția ca pe un dar gratuit și plin de iubire. Acest dar este oferit în baza iubirii și loialității. Nu am putea câștiga vreodată un loc acolo prin merite personale.

Răspunzând la întrebarea lui Petru — „Ce răsplată vom avea?” — Isus le-a spus ucenicilor despre binecuvântările pe care aveau să le primească în această viață, dar și în viitor — viața veșnică. Apoi le-a mai zis: „cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei de pe urmă”. Isus știa că ucenicii așteptau să fie recompensați cu cele mai mari poziții din Împărăția Sa. Discuțiile Sale anterioare cu ei despre aceasta nu îi vindecase de ambițiile lor egoiste. Marcu 9:33-35

Ei încă nu înțelegeau cum lucrează Împărăția lui Dumnezeu și cât de diferite sunt gândurile lui Dumnezeu de ale noastre. (Isaia 55:8,9). Așa că, pentru a-i ajuta să înțeleagă cât de diferită era gândirea lor de gândirea lui Dumnezeu, le-a spus o poveste.

Într-o dimineață devreme, le-a spus Isus, un proprietar de teren a angajat oameni pentru a lucra în via lui. Fiecare a fost de acord cu plata de un dinar pentru lucrul lui din acea zi. Mai târziu, atunci când proprietarul terenului a văzut că avea nevoie de mai mulți muncitori, s-a întors să angajeze mai mult oameni. În acea zi, proprietarul terenului a mers de patru ori și a angajat mai mulți muncitori pentru via lui. Toți acești lucrători au avut încredere în proprietarul terenului și au fost de acord să fie plătiți cu oricât ar fi considerat acesta că era corect. La sfârșitul zilei de lucru, proprietarul a dat anumite instrucțiuni administratorului său cu privire la plata pentru oamenii angajați? Cât a primit fiecare? Matei 20:8,9

În loc să-i plătească pe oameni potrivit cu timpul pe care îl lucraseră, proprietarul terenului i-a plătit în funcție de cât de generos era el. Cînd cei care au fost primii angajați au văzut bunătatea proprietarului, s-au plâns că erau tratați nedrept. Ce explicație le-a dat acesta? Matei 20:13-16 Această pildă era un avertisment pentru ucenicii lui Isus. Asemenea celor care fuseseră primii angajați de către proprietar, ei erau primii care se alăturaseră lui Isus în lucrarea Sa publică. Primii lucrători din vie erau preocupați dacă plata lor era mai mare decât a celor care lucraseră un timp mai scurt. Au uitat că proprietarul terenului le plătise exact cât se înțeleseseră.

La sfârșitul zilei, cei care lucraseră o perioadă mai scurtă de timp au fost recompensați pentru disponibilitatea lor și pentru spiritul recunoscător, nu pentru perioada de muncă depusă. Cum îi răsplătește Dumnezeu pe cei care lucrează pentru El? Tit 3:5

Isus are nevoie și acum de oameni care să lucreze de dragul Lui, pentru că „vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.” (Ioan 9:4). Isus vrea să lucrezi cu dragoste pentru El și pentru ceilalți și să nu îți faci griji pentru recompensă. Nu contează cât de umilă este munca ta. Dacă o faci cu dragoste, El spune că nu vei pierde recompensa.