Doi spioni curajoşi

Prin faptul că, în înțelepciunea Lui, i-a pedepsit pe Nadab și Abihu, Dumnezeu i-a învățat pe oameni două lecții importante. În primul rând, este important să fim respectuoși și să ascultăm de tot ce spune Dumnezeu. Și, în al doilea rând, oamenii nu ar trebui să bea niciodată alcool, pentru că acesta le tulbură mintea și le va fi greu să asculte de Dumnezeu.

Pe când israeliții își așezaseră tabăra în jurul muntelui Sinai, Dumnezeu i-a spus lui Moise cum să facă să fie auzit de tot poporul. Te-ai aflat vreodată într-o mulțime mare și gălăgioasă? Nu-i așa că e greu să auzi ce spune cineva? Moise era conducătorul a multor mii de oameni și uneori el trebuia să le spună lucruri importante.

Dumnezeu i-a spus lui Moise să facă două lucruri speciale. Care au fost acelea? Numeri 10:2 Ai văzut vreodată o trompetă? Sau ai auzit sunetul pe care îl scoate ea? Trâmbițele din Biblie seamănă cu trompetele de astăzi, care scot un sunet foarte frumos și, la nevoie, foarte tare. Sunt ușor de auzit, chiar și unde este multă gălăgie.

Dumnezeu i-a spus lui Moise și cum să folosească trâmbițele. Când cele două trâmbițe sunau în același timp, toți oamenii trebuiau să vină la Moise, dar când doar una singură se auzea, trebuiau să vină doar conducătorii. Erau sunete diferite pentru a le semnala israeliților când se mergea mai departe, când se mergea la război și când se anunțau serviciile speciale de la cortul întâlnirii. Moise a făcut cele două trâmbițe de argint exact așa cum spusese Dumnezeu. Și aproape că sosise timpul ca israeliții să-și înceapă din nou călătoria.

După ce au stat la poalele muntelui Sinai timp de aproape un an, stâlpul de nor al lui Dumnezeu s-a ridicat la mare înălțime deasupra sanctuarului. Ce însemna acest lucru? Sosise timpul ca israeliții să-și desfacă corturile și să-și împacheteze lucrurile, iar preoții și leviții să demonteze cu multă grijă cortul lui Dumnezeu și să îl pregătească de plecare.

Le era greu oamenilor să plece de la muntele Sinai. Era un loc deosebit pentru ei fiindcă acolo auziseră vocea lui Dumnezeu. Dar, la sunetul trâmbițelor de argint, ei au pornit la drum. Ce s-a rugat Moise când au pornit la drum? Numeri 10:35 Ce s-a rugat el când s-au oprit, la sfârșitul zilei? Vers. 36 Toată lumea mergea într-o ordine perfectă, uitându- se cu atenție după stâlpul de nor. Oare unde avea să-i conducă? Când norul s-a îndreptat spre munții aceia întunecoși și pustii, unii israeliți au început să se întrebe dacă Dumnezeu îi conducea în direcția cea bună.

Curând, cărarea a devenit aspră și stâncoasă. Erau gropi adânci și munți înalți și niciun pom, niciun pic de iarbă sau vreo floare nu creștea într-un loc ca acela. În scurt timp, oamenii au obosit. După trei zile, unii dintre ei au început să se plângă. Au vorbit împotriva lui Moise pentru că îi dusese pe drumul acela, chiar dacă știau că, în realitate, Dumnezeu îi conducea. Ce voiau acei oameni nemulțumiți?

Unii israeliți au început să vocifereze în timp ce mergeau pe drumul acela greu și pietros printre munți, urmărind stâlpul de nor. În scurt timp, și alții au început să comenteze până când aproape toți au făcut la fel. Dumnezeu i-a pedepsit pe cei mai vinovați dintre ei, dar celorlalți tot nu le părea rău. Într-un timp scurt, toți erau din nou nemulțumiți. Ce voiau, de fapt? Numeri 11:4-6

Dumnezeu știa care era cea mai bună mâncare pentru oameni și le dădea suficientă mană gustoasă. Nici măcar unul dintre ei nu era bolnav sau slăbit. Ei au strigat și l-au rugat insistent pe Moise să le dea carne să mănânce. Cât de dezamăgit a fost Moise! Și cât de trist trebuie să fi fost Dumnezeu că ei uitaseră să fie recunoscători!

Cândva, israeliții ceruseră carne și Dumnezeu le dăduse suficientă pentru o zi. Dar acum, ei auziseră vocea lui Dumnezeu la Sinai și promiseseră să asculte de Cele Zece Porunci. Deci, de data aceasta, nemulțumirea lor era mai gravă. Fiindcă știau poruncile și regulile lui Dumnezeu, ceea ce făceau se numea răzvrătire.

Moise a vorbit cu Dumnezeu și El i-a spus ce să-i transmită poporului. Numeri 11:18-20 Au fost oamenii fericiți când au obținut ce au vrut? O, nu! Dumnezeu i-a pedepsit pe câțiva dintre ei imediat, iar mulți alții au mâncat atâta carne încât s-au îmbolnăvit, au făcut febră mare și au murit. Există întotdeauna consecințe triste când rostim cuvinte de nemulțumire împotriva lui Dumnezeu și insistăm să se facă după cum vrem noi. 

Mai târziu, norul i-a condus pe israeliți către un loc numit Cades, foarte aproape de Canaan. Canaan era numele „țării unde curge lapte și miere”, numită așa pentru că era multă iarbă pentru animale și hrană bună pentru oameni. Dumnezeu le promisese că țara Canaan avea să fie noua lor casă. Exodul 6:8

Oamenii erau bucuroși că lunga lor călătorie se apropia de sfârșit. Într-un timp scurt urmau să locuiască în case; nu aveau să mai călătorească prin pustiu și să trăiască în corturi. Israeliții au dorit să știe mai multe despre Canaan și despre oamenii care locuiau acolo. Moise s-a rugat pentru lucrul acesta și Dumnezeu i-a spus să aleagă 12 bărbați, câte unul din fiecare seminție, care să meargă în Canaan și să vadă cum este. Acești bărbați se numeau spioni, sau iscoade, cum îi numește Biblia, pentru că urmau să afle informații despre multe lucruri: despre țară, despre fructe, despre oameni, despre cetăți și zidurile lor. Numeri 13:17-20

Israeliții au așteptat cu nerăbdare timp de 40 de zile. Apoi, într- o zi, cineva i-a văzut pe spioni întorcându-se. Vestea s-a răspândit repede în tabără:
— Se întorc spionii!
Entuziasmați, oamenii au alergat afară din corturi și s-au strâns plini de nerăbdare în jurul celor 12 bărbați. Ce aveau să spună ei despre Canaan? Ce au arătat spionii mai întâi? Fructe – niște fructe minunate!
Citiți despre uriașul ciorchine de struguri pe care l-au adus cu ei .Numeri 13:23 Canaanul era cu adevărat o țară minunată.

Ce fericiți au fost israeliții să vadă strugurii, rodiile de un roșu aprins și smochinele cele dulci! Ei erau nerăbdători să meargă cât mai repede în Canaan. Apoi, spionii le-au povestit israeliților mai multe despre țară. Le-au spus despre marile cetăți care aveau ziduri puternice și despre numeroșii soldați și despre oamenii uriași care trăiau în ele. Știi ce este acela un uriaș? Este un om foarte, foarte înalt și puternic.

Acele lucruri erau adevărate – în țară erau cetăți mari, soldați și uriași. Dar apoi, 10 din cei 12 spioni au făcut un lucru groaznic. Au spus și alte lucruri care nu erau adevărate. Numeri 13:31,32 Nu-i așa că ei nu au crezut promisiunea lui Dumnezeu de a-i ajuta?

Uriașii și marile orașe i-au făcut pe cei zece spioni să se simtă foarte mici și speriați. Ei uitaseră tot ce făcuse Dumnezeu pentru ei și faptul că El Își ține mereu promisiunile. El poate face orice. Dar nu toți spionii au vorbit cu neîncredere. Doi dintre ei au fost curajoși și au dat un raport bun. Iosua și Caleb au făcut tot ce au putut pentru a-i ajuta pe israeliți să se încreadă în Dumnezeu și să nu se teamă. Numeri 14:7-9

Dar poporul nu-i asculta pe Iosua și pe Caleb. Oamenii i-au crezut pe cei zece spioni care au spus că nu vor putea în niciun caz să intre în Canaan. Supărați și dezamăgiți, israeliții au plâns toată noaptea în corturile lor.

Israeliții erau foarte supărați din cauza a ceea ce le spuseseră cei zece spioni. Ei au crezut că nu vor putea intra în Canaan. Au început să fie nemulțumiți de Moise și de Aaron și au spus chiar și lucruri îngrozitoare despre Dumnezeu. Au spus că și-ar fi dorit să fi murit în Egipt sau în pustiu și chiar s-au hotărât săși aleagă un alt conducător care să-i ducă înapoi în Egipt.

Iosua și Caleb i-au implorat să creadă că Dumnezeu va face ce promisese, dar oamenii nu-i ascultau. În schimb, erau așa de mânioși încât s-au hotărât să-i omoare pe cei doi. Dar Dumnezeu i-a ocrotit pe cei doi bărbați credincioși. El Și-a arătat slava ca o lumină arzătoare în jurul sanctuarului. Îngroziți, cei zece spioni care spuseseră minciuni despre Canaan și despre Dumnezeu s-au ascuns în corturile lor. Ce li s-a întâmplat? Numeri 14:36,37 Ce li s-a întâmplat celor doi bărbați credincioși, Iosua și Caleb? Vers. 38

Moise a intrat în cortul întâlnirii să se roage. Dumnezeu i-a spus că israeliții trebuiau să se întoarcă în pustiu și să trăiască acolo timp de 40 de ani. Când au auzit acest lucru, ei au decis să meargă și să se lupte cu soldații care locuiau în Canaan. Dar era prea târziu. Moise le-a spus să nu se ducă, dar ei au mers. Și, bineînțeles, au pierdut bătălia.

Cât de multe probleme au apărut din cauză că oamenii au crezut cuvintele greșite ale celor zece spioni! Hai să spunem numai cuvinte frumoase și adevărate care îi vor ajuta pe oameni să se încreadă în Dumnezeu și să asculte de El!

Este întotdeauna cel mai bine să fii ascultător? Dacă spunem cuvinte frumoase, îi vom ajuta astfel și pe alți oameni să vorbească frumos?Când spunem cuvinte de nemulțumire, sunt ceilalți ispitiți să facă la fel?

Uneori, viața nu este ușoară. Poate Dumnezeu să ne ajute să ne încredem în El și în perioadele mai grele? Ar trebui să fim nemulțumiți de binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu?

Îți va da Dumnezeu curaj să spui cuvinte frumoase, chiar dacă ceilalți râd de tine? Trebuie să ne fie vreodată frică? Putem să avem încredere în Dumnezeu că El Își ține promisiunile?

Să-i iubim şi pe bogaţi, şi pe săraci. Seria Micuța Amy: India (VII). De Amy Sherrard

Când lua masa, Diaby obișnuia să bea ceai negru, un ceai care are cofeină. Într-o zi, Amy a rugat-o să o lase și pe ea să bea puțin, și Diaby i-a dat voie să ia o înghițitură. Dar Amy știa că părinții ei nu beau ceai negru niciodată și, în seara aceea, la altar, Amy a întrebat:
— Mami, le mai iubește Dumnezeu pe fetițele care au băut ceai negru? Mami a ghicit ce se întâmplase.
— Dumnezeu ne iubește întotdeauna, îi zise ea. E întristat când facem lucruri greșite, dar El ne iartă bucuros când Îi cerem iertare. Dumnezeu vrea ca noi să fim puternici și sănătoși, așa că nu vrea să introducem nimic în corpul nostru care ne-ar face rău. Când s-a rugat în seara aceea, înainte de a merge la culcare, Amy I-a cerut iertare lui Dumnezeu. Și, după aceea, nu a mai luat nicio înghițitură de ceai cu cofeină.

Uneori, când părinții lui Amy erau plecați, Diaby o lăsa pe Amy să stea jos, pe podea, cu picioarele încrucișate, la fel ca orice fetiță indiancă. Îi punea farfuria pe jos, în fața ei, și îi arăta cum să mănânce cu degetele, exact cum făceau indienii. Când stăteau jos, pe podeaua bucătăriei, și mâncau, Amy își dorea să poată mânca așa mereu.

Mai erau doi indieni, un bărbat și o femeie, care ajutau la treburile casei, dar ei nu locuiau împreună cu Amy și familia ei. Bărbatul era servitor. El ducea gunoiul și făcea și alte treburi grele prin casă.

Soția lui avea grijă ca podelele să fie curate. Lui Amy îi plăcea să o privească în timp ce femeia mătura și spăla pe jos, mai ales când spăla gresia roșie din bucătărie. Amy credea că spălarea pardoselii era cel mai distractiv lucru din câte existau. Într-o zi, o doamnă indiancă bogată a vizitat-o pe Mami. Când era pe punctul să plece, i-a zâmbit lui Amy și a întrebat-o:
— Ce vrei să te faci când vei fi mare, dragă Amy?
— Când o să mă fac mare, o să fiu soția unui servitor! Doamna cea bogată a fost atât de uimită încât nu mai știa ce să spună. Și nici mama lui Amy, care știa exact ce gândea musafira ei. Ea știa că indianca bogată sub nicio formă nici măcar nu s-ar fi atins de un servitor sau de soția lui ori de oricare altă persoană săracă. După ce musafira a plecat, Mami a întrebat-o pe Amy de ce voia să devină soția unui servitor când va crește mare.
— Pentru că ea face ca podelele să strălucească, îi spuse Amy. Mami râse. Era bucuroasă că Amy nu făcea diferențe între bogați și săraci. Ea îi iubea pe toți la fel, așa cum făceau și părinții ei.

Mulți oameni din India erau foarte săraci și nu aveau nici măcar ce mânca. Nu știau să citească și nici să scrie. Puțini indieni erau foarte bogați. Cei bogați îi plăteau pe cei săraci să lucreze pentru ei, dar, de obicei, bogații nu erau prieteni cu oamenii săraci.

Într-o noapte, un om foarte bogat l-a trimis în grabă pe servitorul lui la părinții lui Amy.
— Vă rog, veniți repede! Stăpânul meu este pe moarte! le spuse el.