Găsirea lucrurilor pierdute

Fariseii erau furioși din nou pe Isus. De ce? Cine erau cei care veneau aproape de Isus să Îl asculte? Luca 15:1

Este adevărat că oamenii pe care fariseii îi numeau „păcătoși” nu respectau Legea lui Dumnezeu. Unii dintre ei erau vameși și furau o mulțime de bani. Alții călcau alte porunci. Mulți nu veneau în Sabat la sinagogă să asculte ce spuneau fariseii și învățătorii despre Dumnezeu.

Fariseii erau siguri că Dumnezeu nu îi iubește pe păcătoși. Ei obișnuiau să spună: „Este bucurie în cer când unul care a păcătuit împotriva lui Dumnezeu este distrus.” Nu este de mirare că păcătoșilor nu le plăcea să asculte de ei. Și Isus era învățător. „De ce doresc păcătoșii să Îl asculte pe Isus?” se întrebau fariseii. Ce au spus ei când vedeau că păcătoșii se îngrămădeau în jurul lui Isus? Luca 15:2

Da, Isus îi primea și îi accepta cu bucurie pe păcătoșii care veneau la El. El știa că mulți dintre ei doreau să asculte de Dumnezeu. Dar nu știau cum. Plus că nimeni nu le mai spusese niciodată că Dumnezeu îi iubește. Așa că ei Îl ascultau cu mare interes pe Isus, care le spunea cuvinte pline de speranță, le arăta că Dumnezeu îi iubește foarte mult și că îi va ajuta să se schimbe.

Isus a auzit ce spuneau fariseii și, pentru a-i ajuta să înțeleagă cât de prețios este fiecare om pentru Dumnezeu, le-a spus o povestire despre o oiță. Mâine vom auzi această povestire.

O mulțime de păcătoși Îl ascultau pe Isus. Dar fariseii credeau că Dumnezeu nu îi iubește pe acești oameni. Pentru a-i ajuta să înțeleagă că El iubește pe toată lumea, indiferent cât de răi ar fi oamenii, Isus le-a spus o povestire. Cum a început El? Luca 15:4

Toți ascultătorii înțelegeau ce spunea Isus pentru că toți aveau oi. Chiar dacă sunt animale foarte drăguțe, oile nu sunt și foarte înțelepte. Dacă o oaie s-a rătăcit de turmă și s-a pierdut, nu mai știe cum să se întoarcă acasă. Câinii și pisicile se descurcă, dar oile, nu. Așa că, atunci când o oaie se rătăcește, păstorul ei trebuie să meargă și să o caute.

Acolo unde locuia Isus era plin de pășuni verzi. Acolo păstorii puteau găsi iarbă din belșug pentru oi. Dar, ca să ajungă la pășunile verzi, păstorii trebuiau să treacă uneori prin văi adânci pline de stânci și pietre sau să treacă peste dealuri acoperite de tufișuri dese, spini și buruieni.

Câteodată, câte o oaie greșea cărarea și se rătăcea. Mai putea ea să ajungă la păstor? Mai știa să vină acasă? Nu. Când se întâmpla acest lucru, ce trebuia să facă păstorul?

Isus povestea despre oaia pierdută ca să-i ajute pe oameni să înțeleagă marea iubire a lui Dumnezeu pentru păcătoși. Citește din nou prima parte a povestirii Sale în Luca 15:4.

Într-o dimineață, un păstor își ducea oile spre un loc unde ele puteau găsi iarbă să mănânce și apă să bea. Spre seară, el și-a dus oile acasă și le-a numărat să vadă dacă lipsește vreuna.

Ce a făcut păstorul atunci când a văzut că lipsește o oaie? A spus el: „Nu contează. Le am pe toate celelalte?” Sigur că nu. Păstorul nu a spus așa ceva. El s-a întristat și se îngrijora cu privire la oaia sa pierdută. El a decis să nu meargă acasă să se culce până când nu avea să o găsească.

Noaptea ar fi putut fi întunecoasă și furtunoasă. Cărarea putea fi abruptă și periculoasă, dar păstorul îngrijorat a plecat grăbit să caute peste tot oaia pierdută. S-a cățărat prin râpe adânci, a călcat peste pietre și stânci și a trecut prin spini și mărăcini. Tot timpul o striga pe oița sa și asculta atent vreun răspuns: „Behehe, behehe!”

În cele din urmă a auzit un sunet: „Behehe!” Ce bucuros a fost! S-a grăbit să-și găsească și să-și recupereze oaia. Ce a făcut apoi? Luca 15:5 

În povestirea lui Isus, un păstor și-a căutat și și-a găsit oița lui dragă care fusese pierdută. A țipat el la oaie și a bătut-o pentru că se pierduse și îl obligase la atâta efort? Nu, sigur că nu. A ridicat-o cu grijă pe umeri și, dacă era cumva rănită, bolnavă sau îi era frig, avea să o țină aproape de pieptul lui ca ea să se poată odihni și să se încălzească.

Cu mare grijă, păstorul și-a cărat oaia în brațe tot drumul până acasă. Când a ajuns acasă a chemat pe prieteni și pe vecini să le spună: „Bucurați-vă împreună cu mine pentru că mi-am găsit oaia care fusese pierdută!” Sigur că și prietenii s-au bucurat împreună cu el. După ce a terminat de spus povestirea, ce le-a spus Isus fariseilor? Luca 15:7

Fiecare dintre noi s-a rătăcit de Dumnezeu prin păcat. Păcatele noastre ne separă de Dumnezeu și noi nu mai știm cum să ne întoarcem la El, cum să facem ce este bine sau cum să mergem spre cer. Suntem și noi ca o oaie pierdută? Isaia 53:6 Și noi avem nevoie de un păstor bun, nu-i așa? Cât de recunoscători ar trebui să fim că noi chiar avem un bun păstor! Isus spune: „Eu sunt Păstorul cel bun.” „Mă voi îngriji Eu Însumi de oile Mele și le voi cerceta” (Ioan 10:14; Ezechiel 34:11).

Noi suntem oile lui Isus și El ne iubește pe fiecare. El a străbătut tot drumul până în lumea noastră ca să ne arate cum să trăim fără păcat. Apoi El a murit și a înviat ca să putem alege să trăim pentru totdeauna cu El. Atunci când Îl lăsăm să ne ajute să trăim așa cum a trăit El, noi Îl lăsăm pe Isus să ne aducă înapoi la turma Sa și îi facem pe îngerii din cer să cânte.

După ce le-a spus fariseilor, vameșilor și păcătoșilor povestirea despre oaia pierdută, Isus le-a spus o altă povestire, despre o monedă pierdută. El voia ca ei să înțeleagă că Dumnezeu iubește fiecare om. El face tot ce poate pentru a salva pe oricine care s-a rătăcit departe de El.

În timpul când a trăit Domnul Isus, atunci când o femeie se căsătorea, primea de obicei cadou câteva monede. Acești bănuți erau comoara ei deosebită. Era mai importantă pentru ea decât orice altceva ar mai fi avut.

Femeia avea mare grijă de monedele ei. Apoi, când fiicele ei aveau să se căsătorească, ea le dădea mai departe acestora. Dacă o femeie își pierdea una dintre monede, ea era foarte supărată. Când aflau acest lucru, și prietenele ei se îngrijorau. Ce făcea o femeie atunci când își pierdea o monedă? Luca 15:8

Casele în care trăiau oamenii săraci din vremea lui Isus erau, de obicei, foarte mici. Multe dintre ele aveau doar o singură cameră. Multe dintre locuințe nu aveau ferestre, așa că în casă era întuneric și în timpul zilei. De asemenea, oamenii nu măturau prin casă în fiecare zi. Așa că dușumeaua se acoperea repede cu praf, murdărie și gunoaie.

Dacă un bănuț se rostogolea pe o asemenea podea murdară, în casele acelea întunecoase, era ușor să fie găsit?

Femeia din povestirea lui Isus avea zece monede prețioase de argint. Câte monede a pierdut ea? Una. Unde a pierdut-o? În casa ei, care avea dușumeaua murdară și era întunecoasă. Cum și-a căutat femeia moneda? Mai întâi a aprins o lumânare. Apoi a luat o mătură și a început să măture podeaua cu grijă. A măturat și iar a măturat până când a scos tot praful, murdăria și gunoiul.

A măturat ea cu grijă mare? Da. Ce s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi măturat în mare grabă și cu forță? Era posibil ca moneda să fie măturată odată cu gunoiul și să fie aruncată. Așa că ea a măturat încet și se uita tot timpul de aproape să vadă sclipirea monedei ei de argint.

Când și-a găsit bănuțul, în cele din urmă, femeia a fost foarte fericită. Ce a făcut apoi? Luca 15:9 Din nou, Isus le-a spus oamenilor că toți îngerii din cer sunt fericiți atunci când unui om îi pare rău de păcatele sale și nu mai face lucruri rele. Luca 15:10

Înveți și tu să-L iubești și să-L asculți pe Isus? Dacă da, atunci El dorește ca tu să-i ajuți pe oamenii care nu Îl iubesc și care nu Îl ascultă. Spunem că acești oameni sunt pierduți și au nevoie de cineva care să îi aducă înapoi la Isus. Poate că unul dintre acești oameni pierduți locuiește cu noi în casă, la fel ca și moneda care a fost pierdută în casă. Atunci când ne asociem cu Isus în lucrarea de salvare din păcat a oamenilor pierduți, Îl facem să fie foarte fericit. Astfel Îi arătăm mulțumire pentru lucrarea Lui de a ne salva.

Poate o oaie pierdută să se întoarcă singură acasă? Cine caută oaia pierdută? Putem să ne găsim singuri drumul spre cer? Cine ne ajută? Este importantă fiecare oaie pentru păstorul ei? Este fiecare om important pentru Isus? Ești și tu important pentru Isus?
S-a bucurat păstorul când a avut din nou cu el oaia pierdută? Se bucură Isus să ne aibă aproape de El? Dorește Isus să te aibă cu El în cer? Ar fi murit Isus numai și numai pentru tine?
Dacă Îl iubim cu adevărat pe Isus, le purtăm noi de grijă oamenilor așa cum le-a purtat El? Cunoști pe cineva care este pierdut? Cum ai putea să-i ajuți pe cei pierduți?

Mesagerul special al lui Dumnezeu (5). De Amy Sherrard. Adaptare din The Spirit of Prophecy Emphasis Stories, vol. 1, p. 116-118

În timp ce domnul Gurney le ducea cu barca cu pânze pe Ellen și pe sora ei să facă o vizită la o familie pe o mică insulă, s-a dezlănțuit o furtună cumplită. În cele din urmă, ei și-au dat seama că erau aproape de uscat.
— Ajutor! Ajutor! striga domnul Gurney. El spera să-l audă cineva, dar nu-și dădea seama dacă erau aproape sau departe de una dintre cele două case de pe insulă. De fapt erau aproape de una dintre ele. Toți din casă dormeau, cu excepția unei fetițe care asculta șuieratul vântului, tunetele și ploaia. Deodată ea și-a dat seama că aude o voce slabă: „Ajutor! Ajutor!” A ascultat mai atentă și a auzit din nou strigătul „Ajutor!” Apoi fetița a alergat la tatăl ei.
— Tată! Tată! Cineva strigă după ajutor. Tatăl a ascultat și a auzit și el.
— Cineva are probleme, a spus el și a sărit din pat. S-a îmbrăcat în grabă și a fugit la barca lui, strigând:
— Vin acum! Unde sunteți? Nu vă pot vedea!
— Aici suntem! Aici suntem! răspundea domnul Gurney. În curând, salvatorul a ajuns la barca cu pânze și a aruncat o frânghie domnului Gurney.
— Legați frânghia de barca voastră și voi încerca să o trag după barca mea. Veniți toți în barca mea! Este foarte înfricoșător să treci dintr-o barcă cu pânze într-o barcă cu vâsle, care se balansează și care se leagănă la fel. Dar în cele din urmă au fost cu toții în siguranță în barca cu vâsle, iar cei doi bărbați au început să vâslească spre țărm cât îi țineau puterile. Apoi, deodată frânghia s-a rupt și vântul a luat barca cu pânze. În întuneric și furtună le era imposibil să o aducă înapoi, așa că au abandonat-o.

Când au ajuns la țărm în siguranță, familia omului bun i-a primit cu căldură în casa lor să se încălzească lângă foc și le-au dat haine uscate să se schimbe. Fetița lor era foarte fericită că a auzit strigătul de ajutor. Ellen a îmbrățișat-o îndelung și i-a mulțumit. Cu toții au mulțumit lui Isus pentru că le-a salvat viața.

În ziua următoare, furtuna trecuse, soarele strălucea cu putere, iar ei au făcut o minunată vizită la familia descurajată de pe insulă, care locuia în cealaltă casă. Când se pregăteau de plecare, familia nu mai era descurajată. Oamenii și-au dat seama că Isus nu i-a uitat și I-au mulțumit că a avut grijă de viața lui Ellen și a celorlalți.

Când a sosit timpul de plecare, bărbatul din a doua familie i-a dus înapoi acasă în barca sa cu pânze, deoarece barca împrumutată de domnul Gurney se pierduse.

În timp ce intrau în port, Ellen și tovarășii ei erau bucuroși pentru vizita pe care o făcuseră acelei familii, dar erau și triști în același timp. Era greu pentru domnul Gurney să-i spună prietenului său că barca împrumutată se pierduse. Cum avea să o plătească domnul Gurney? Aceasta era întrebarea care îi frământa și nimeni nu avea răspunsul.