Lucrătorii din vie

Știi cum arată o vie? Via este un câmp unde oamenii cultivă vița-de-vie. Cresc strugurii în pomi? Nu, ei cresc în vie. Pomii și multe alte plante cresc înalte pentru că au ramuri puternice. Dar vița-de-vie are ramurile slabe. Ele trebuie să se prindă de ceva, cum ar fi un zid, un pom sau niște sârme pentru a se putea ridica de la pământ.

Proprietarii de vie nu doresc ca vița-de-vie să stea pe pământ și întind sârme în apropierea viței-de-vie. Corzile se prind de firele de sârmă cu ajutorul unor mici cârlige, numite cârcei, care se înfășoară în jurul sârmei și al parilor și țin via în siguranță. Apoi ciorchinii de struguri care cresc atârnă de pe firele de sârmă. Ce minunați sunt!

Ne place să mâncăm struguri și să bem must, nu-i așa? Dar ce trebuie să facă proprietarul viei înainte ca oamenii să poată mânca struguri și să aibă must? El trebuie să taie mlădițele viței-de-vie. Este mult de muncă și vierul are nevoie de lucrători să-l ajute atunci când recolta de struguri este gata de cules.

Odată, Isus a spus o povestire despre un om care avea o vie. Când a venit vremea să culeagă strugurii, nu a putut să facă singur această lucrare. Pe cine a chemat să-l ajute? Matei 20:1

Când Isus a fost pe pământ, cu multă vreme în urmă, oamenilor le plăcea să mănânce struguri și să bea suc de struguri, adică must, la fel ca și nouă astăzi. Mulți oameni cultivau vița-de-vie pe terenurile lor, așa că oamenii știau despre ce vorbea Isus când a spus povestirea despre gospodarul care avea mulți struguri copți în via sa.

El avea nevoie de lucrători să-l ajute să culeagă strugurii repede, ca să nu se strice. Așa că dimineața devreme a mers în piața unde oamenii așteptau să-i cheme cineva la lucru.

Proprietarul viei s-a bucurat să găsească câțiva oameni așteptând. Când i-a întrebat dacă doreau să muncească pentru el în ziua aceea, ei au spus „Da”. Voiau să muncească deoarece aveau nevoie de bani să cumpere mâncare pentru familiile lor. Câți bani a spus proprietarul viei că le va da pentru toată ziua de muncă în via sa? Matei 20:2 Oamenii au fost de acord că un leu era o plată corectă, așa că au mers să lucreze în via lui. Mai târziu, el a mers din nou în piață. Ce a făcut el acolo? Matei 20:3,4

A spus gospodarul cu cât îi va plăti pe acești oameni? Nu. Dar oamenii s-au bucurat că pot să lucreze și erau convinși că stăpânul viei îi va plăti cinstit. Așa că au mers și aceștia în vie ca să lucreze.

Două grupuri de oameni lucrau acum în via gospodarului. Când a început primul grup să lucreze? Dis-de-dimineață. Cu cât a promis proprietarul că îl va plăti pe fiecare muncitor pentru toată ziua de muncă? Cu un leu pe zi.

Mai târziu, el a angajat și alți oameni să lucreze pentru el, dar nu le-a spus cu cât îi va plăti. Doar le-a promis că le va da ce este drept. Oamenii nu au întrebat: „Câți bani vom primi?” Ei au mers să muncească fericiți că stăpânul viei îi lasă să lucreze în via lui. Pe la prânz, el a mers din nou în piață. A găsit din nou oameni care nu aveau ce face. I-a angajat și pe aceștia și le-a promis că îi va plăti corect. Și aceștia au mers fericiți la muncă.

Au mai trecut trei ore. Era după-masă când vierul s-a întors să vadă dacă mai erau oameni care să aștepte să muncească. Așa că i-a angajat și pe aceștia și le-a promis că îi va plăti corect. Pe când au început aceștia din urmă să lucreze, primul grup lucra deja de nouă ore bune, iar partea cea mai fierbinte a zilei trecuse.

Ziua era aproape pe sfârșite. Mai era doar o oră de muncă. Ce s-a întâmplat apoi? Matei 20:6,7

Proprietarul viei a angajat mulți oameni să lucreze în via sa. De mai multe ori în timpul zilei a găsit oameni care aveau nevoie să muncească. Deși mai era doar o oră de muncă, el a găsit niște oameni cărora le-a spus să lucreze și ei în via sa și o să-i plătească în mod cinstit. Foarte fericiți, au făcut ce li s-a spus.

Curând, lunga zi fierbinte de muncă s-a încheiat. A venit seara și a sosit vremea să fie plătiți muncitorii. Proprietarul viei i-a spus casierului să le dea oamenilor banii să poată pleca acasă. Care dintre muncitori trebuiau plătiți primii? Matei 20:8

Așa că aceia care au muncit doar o oră au venit și au întins mâna să primească bani. Cât a primit fiecare dintre ei? Matei 20:9

Ce surpriză plăcută! Ei au muncit doar o oră și proprietarul i-a plătit pentru toată ziua de muncă. Ce generos era! Sigur că erau foarte fericiți. Apoi casierul a chemat pe alți oameni. Nici aceștia nu munciseră toată ziua. Când au întins mâna, fiecare a primit câte un leu. I-a plătit gospodarul pentru cât munciseră? Sau i-a plătit pentru că el era bun și dorea să facă ceva frumos pentru ei?

Era sfârșitul unei zile de muncă lungi și călduroase, iar stăpânul viei își plătea lucrătorii. Fiecare din oamenii care nu munciseră toată ziua – chiar și cei care au muncit doar o oră – au fost plătiți cu câte un leu.

Când au văzut ce făcea stăpânul viei, cei care lucraseră toată ziua erau siguri că pentru munca lor vor primi o mulțime de bani, mai mult decât un leu. Dar, când și-au întins mâna pentru plată, câți bani a primit fiecare? Matei 20:10

Oamenii au început să fie nemulțumiți. Ce au spus ei? Matei 20:12 Ce le-a spus proprietarul viei? Matei 20:13-15

Și-a respectat el promisiunea să-i plătească cu câte un leu? Da. Atunci de ce erau oamenii nemulțumiți? Care era plângerea lor? Acești oameni erau invidioși. Ei se gândeau că, fiindcă au muncit mai mult, trebuiau să primească bani mai mulți. Ei voiau ca proprietarul viei să-i plătească mai mult decât pe cei care munciseră mai puțin.

La cine se gândeau acești oameni? Se gândeau la bunătatea stăpânului viei? Nu. La ceilalți muncitori? Nu. Ei se gândeau numai la ei înșiși. Ei nu erau mulțumiți că vierul le oferise un loc de muncă. De fapt, ei nu se gândeau la vier sau la afacerile sale. Ei se gândeau doar să primească niște bani la sfârșitul zilei.

Egoismul și invidia i-au făcut să se comporte cu mânie și nemulțumire. Îi provoacă egoismul și invidia pe oameni să facă și să spună lucruri rele?

Isus le-a spus ucenicilor o povestire despre un proprietar de vie și oamenii pe care i-a angajat să lucreze în via sa. Știi de ce a spus Isus această povestire? Deoarece El dorea să-i învețe câteva lecții importante.

Proprietarul de vie ne ajută să înțelegem cum este Dumnezeu. El este bun, amabil și generos. El dorește ca noi să manifestăm iertare și bunătate și să avem viață veșnică. Iar acestea sunt lucruri pe care noi nu le putem obține niciodată, oricât de mult am munci, și nu le putem plăti nici cu o mulțime de bani. Așa că Dumnezeu oferă bucuros aceste lucruri tuturor ca un dar fără plată. Romani 6:23

Muncitorii nemulțumiți ne ajută să înțelegem cum să nu fim noi. Noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu nu doar pentru a obține o răsplată și a fi cu El în cer într-o zi. Acesta ar fi un motiv egoist, nu-i așa?

Muncitorii care au venit mai târziu ne ajută să înțelegem cum trebuie să fim și noi. Ei l-au îndrăgit pe vier și au muncit cu drag pentru că a fost așa de bun cu ei. De ce Îl iubim noi pe Dumnezeu? 1 Ioan 4:19

Dumnezeu vrea să lucrăm pentru El deoarece Îl iubim. Dacă și tu Îl iubești pe Dumnezeu, cum vei lucra pentru El? Vei fi un ajutor plin de bucurie? Vei fi neegoist, amabil și iertător? Vei fi bucuros ori de câte ori este ceva pe care să-l faci pentru Isus și pentru părinți? Da. Curând, într-o zi, Dumnezeu le va ura bun venit în ceruri tuturor băieților și fetelor care au lucrat pentru El, deoarece L-au iubit pe El și pe părinții lor. Vrei să fii și tu unul dintre ei?

Ce este mai important – să-ți faci lucrul bine sau să primești o răsplată pentru el? Îți place să o vezi pe mama zâmbind când îți faci lucrul bine? Cine mai zâmbește? Îți place să ai un lucru de făcut acasă?
Dacă îți iubești părinții, ai vrea să îi ajuți prin casă? Cum îi poți ajuta? Sunt importante lucrurile mici? Ce se întâmplă dacă nu te vede nimeni ce faci? Contează? Îți faci curat în cameră înainte să-ți spună mama să faci?
Ne lasă Dumnezeu să intrăm în ceruri pentru că am lucrat din greu pentru El? Ce spune textul tău de memorat?

Mesagerul special al lui Dumnezeu (12). De Amy Sherrard

Nu știu de ce sunt așa de neliniștit din cauza plecării noastre din această seară! i-a spus domnul White soției, în timp ce se plimba încoace și încolo cu fața cuprinsă de îngrijorare. Nu aș vrea să plecăm, dar trebuie să fim în Wisconsin pentru întâlnirea importantă pe care am fixat-o.

James și Ellen White participau la o serie de întâlniri și stăteau la cineva aproape de gară. Era timpul să plece pentru a fi prezenți la următoarea întâlnire. Înainte să plece la tren, au îngenuncheat cu toții și s-au rugat ca Isus să le dea soților White o călătorie în siguranță.
— Sunt sigur că Dumnezeu ne va purta de grijă, a spus domnul White când s-au ridicat de la rugăciune. Cineva i-a ajutat pe soții White să-și care lucrurile la tren și s-a asigurat că au primit locuri confortabile în ceea ce se chema „vagon de dormit”. Dar Ellen White nu era deloc liniștită în acel vagon de dormit.
— James, eu nu pot sta în acest vagon, trebuie să plec de aici, a spus Ellen White în timp ce se ridicau de pe locurile lor. Așa că au trecut în vagonul din spatele acestuia și au găsit locuri libere. De obicei, Ellen White își scotea boneta și-și punea sus toate lucrurile personale imediat ce pornea trenul. Dar de această dată nu și-a scos niciun lucru și și-a lăsat boneta pe cap.
— Nu mă simt bine în acest tren, i-a spus ea soțului ei.

Curând, trenul s-a pus în mișcare. Dar dintr-odată s-a auzit un zgomot puternic. Apoi s-a auzit zgomotul unei prăbușiri și au auzit strigătele și țipetele oamenilor după ajutor.

Când au privit afară, soților White nu le venea să creadă ce vedeau. Locomotiva era aruncată de pe șine și răsturnată. Vagonul de bagaje, unde se afla cufărul plin cu cărți al domnului White, era pe roți alături de șine. Alte vagoane erau zdrobite și căzute. Vagonul de dormit în care stătuseră inițial soții White era zdrobit. Dar vagonul în care se aflau în momentul accidentului nu avea nicio problemă.

Domnul White și-a luat repede soția în brațe și a trecut-o printr-o mlaștină și printr-un pârâu, până la un loc sigur. Apoi el a închiriat un cal și o trăsură și curând bătea la ușa gazdei de unde plecaseră cu puțin timp mai devreme. După ce au povestit cele întâmplate, cu toți I-au mulțumit lui Isus pentru că le purtase de grijă.

Când a venit, a doua zi dimineața, să vadă locul accidentului, domnul White a aflat că un bou se culcase pe șine și acesta produsese accidentul.

Domnul White a fost surprins că vagonul în care călătoriseră el și soția lui era despărțit de restul trenului. Legătura dintre vagoane nu era ruptă, iar cuiul și lanțul se aflau pe calea ferată, lângă vagonul de dormit distrus, în care fuseseră mai întâi. Părea că cineva scosese șurubul și îl pusese acolo după ce separase vagonul de restul trenului. Când frânarul a spus că el nu l-a atins, domnul White a înțeles că un înger trebuie să fi dezlegat vagonul lor de celelalte. Și I-a mulțumit lui Isus.

Până seara, vagoanele au fost luate și trenurile au început să circule normal. Soții White se aflau din nou la drum. Viețile lor au fost apărate, cărțile lor se aflau în siguranță și ei știau că Isus le poartă de grijă.