1 Aceasta este[[xr:1]] legea jertfei-pentru-vină: ea este un lucru preasfânt[[xr:2]].

Jertfa pentru vină. În general, toate jertfele erau sfinte, dar acea parte din fiecare jertfă, care era consacrată pentru altar, sau pentru folosul preoţilor, era prea sfântă (cap. 2,10; 10,12). Astfel, pâinea punerii înainte (cap. 24,9), tămâia (Exod 30,36), carnea jertfei pentru păcat şi a jertfei pentru vină erau prea sfinte (Levitic 6,17.18; 7,1.6; 14,13; Numeri 18,9; vezi şi comentariul pentru Levitic 10,13-20).


2 Jertfa-pentru-vină să fie înjunghiată în[[xr:1]] locul unde este înjunghiată arderea-de-tot. Să se stropească de jur împrejurul altarului cu sângele ei.
3 Să se aducă toată grăsimea ei[[xr:1]]: coada, grăsimea din jurul măruntaielor,

Să i se aducă. Ritualul de urmat în cazul jertfei pentru vină era acelaşi ca şi cel pentru jertfa pentru păcat, dar slujirea sângelui diferea oarecum. Sângele jertfei pentru păcat era pus pe coarnele altarului arderilor de tot, sângele jertfei pentru vină era stropit de jur împrejurul altarului. În ambele cazuri, grăsimea era arsă pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului (v.5).


4 cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care-l va desprinde de lângă rinichi.
5 Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Aceasta este o jertfă-pentru-vină.
6 Toți[[xr:1]] cei de parte bărbătească din neamul preoțesc să mănânce din ea; să fie mâncată într-un loc sfânt: este un lucru[[xr:2]] preasfânt.

Într-un loc sfânt. Adică, în curtea Cortului Întâlnirii. Aici erau păstrate uneltele pentru fiert şi tot aici se adunau preoţii pentru masa comună. Fiecărui preot, cu toate că putea să aibă o meteahnă trupească care îl împiedica de la îndeplinirea îndatoririlor preoţeşti, îi era îngăduit să mănânce din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte (Levitic 21,22.23).


7 Cu jertfa-pentru-vină este ca și cu jertfa-pentru-păcat[[xr:1]]; o singură lege să fie pentru ele: vita jertfită va fi a preotului care face ispășirea.
8 Preotul care aduce arderea-de-tot a cuiva să păstreze pielea arderii-de-tot pe care a adus-o.

Pielea. Nu este nimic spus despre dispoziţia cu privire la pielea jertfelor pentru vină, sau a jertfelor pentru păcat, afară de cele spuse în cap. 4,11.12.21. Pielea jertfei pentru arderea de tot trebuia să-i fie dată preotului care a slujit.


9 Orice ofrandă-din-cereale[[xr:1]] coaptă în cuptor, gătită în tigaie sau în tavă să fie a preotului care a adus-o.
10 Orice ofrandă frământată cu untdelemn sau uscată să fie a tuturor fiilor lui Aaron, în egală măsură.
11 Aceasta este[[xr:1]] legea jertfei-de-pace, care I se va aduce DOMNULUI.
12 Dacă cineva vrea să aducă mulțumire, să aducă împreună cu jertfa-de-mulțumire turte nedospite frământate cu untdelemn, lipii nedospite unse[[xr:1]] cu untdelemn și turte de făină aleasă amestecate și frământate cu untdelemn.
13 Să aducă și turte din aluat[[xr:1]] pentru darul lui, împreună cu jertfa-de-pace adusă ca mulțumire.
14 Din darul lui să-I aducă o parte[[fn:a]] DOMNULUI; să fie a preotului[[xr:1]] care face stropire cu sângele jertfei-de-pace.

Câte o bucată din toate. Câte una din numărul celor aduse de el, care de obicei erau zece. Turta era dată preotului, care trebuia s-o ridice înaintea Domnului. Aceasta se făcea prin ridicarea şi lăsarea ei la altarul arderii de tot, sau legănând-o. În felul acesta, mai întâi era prezentată Domnului, şi apoi dată preotului.


15 Carnea[[xr:1]] jertfei-de-pace aduse ca mulțumire să fie mâncată în ziua în care este adusă ca dar; să nu rămână nimic din ea până dimineața.

Chiar în ziua. Porunca aceasta nu era dată fără un motiv întemeiat. Ea promova partea sanitară, încuraja relaţii sociale şi generozitatea faţă de cei săraci. Dintre aceste trei motive, cel sanitar era cel mai important. Într-o ţară caldă hrana perisabilă era greu să se păstreze pentru un timp mai îndelungat. Acest lucru avea să fie valabil îndeosebi când o persoană era plecată de acasă, aşa urma să se întâmple cu numeroşi oameni care veneau la Templu. Dacă aducătorul încerca s-o păstreze mai mult de două zile, ar fi început putrezirea.

Fiind cu neputinţă pentru aducător să consume carnea unui animal într-o zi sau două, este de la sine înţeles că el avea să invite şi pe alţii să ia parte cu el. Aceasta era intenţia lui Dumnezeu (Deutronom 12,11.12.17.18; 16,11). În felul acesta, ocazia devenea o adunare de familie solemnă, dar fericită (Psalmi 42,4; Isaia 30,29). Prezenţa levitului invitat imprima ocaziei o trăsătură de demnitate şi îi dădea un prilej pentru instruire.

Bogăţiile lumii nu sunt împărţite egal. Unii au mai puţin decât au nevoie, alţii au mult mai mult. Dumnezeu porunceşte ca aceia care au să le dea şi celor ce n-au (Deutronom 15,7-11). Printre cei care aveau puţin din bunurile acestei lumi şi de care trebuiau să-şi aducă aminte erau leviţii (Deutronom 12,19. 12). Sfatul lui Hristos de a chema pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi, când dai masă (Luca 14,12.13), repetă aceste porunci ale lui Moise şi întăreşte cuvintele lui Isaia (Isaia 58,6.7).


16 Dacă jertfa adusă ca dar[[xr:1]] este pentru împlinirea unei juruințe sau dacă este un dar de bunăvoie, jertfa să fie mâncată în ziua în care se aduce, iar ce rămâne din ea să se mănânce în ziua următoare.
17 Ce rămâne din carnea vitei până a treia zi să fie ars.
18 Dacă se va mânca din carnea jertfei-de-pace în ziua a treia, jertfa nu va fi primită și nu îi va fi pusă[[xr:1]] în seamă celui ce a adus-o, ci va fi o carne spurcată[[xr:2]] și oricine va mânca din ea își va purta vina.
19 Nici carnea atinsă de ceva necurat nu trebuie mâncată, ci trebuie arsă. Din carnea jertfei poate mânca orice om care este curat,
20 dar cel care, deși se află în stare de necurăție[[xr:1]], mănâncă din carnea jertfei-de-pace, care este a DOMNULUI, acela va fi[[xr:2]] nimicit din poporul său.

Să fie nimicit. Vezi comentariul pentru Exod 12,15.


21 Cine se atinge de ceva necurat, fie de vreo spurcăciune[[xr:1]] omenească, fie de[[xr:2]] vreun animal necurat, fie de vreo altă târâtoare[[fn:a]] necurată[[xr:3]], și mănâncă din carnea jertfei-de-pace, care este a DOMNULUI, acela va fi[[xr:4]] nimicit din poporul său.»”
22 DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:
23 „Vorbește-le fiilor lui Israel astfel: «Să nu mâncați grăsimea[[xr:1]] vitei, a oii sau a caprei.

Să nu mâncaţi grăsime. Această poruncă des repetată este întemeiată pe explicaţia că toată grăsimea este a Domnului (cap. 3,16). Grăsimea animalelor moarte sau sfâşiate de fiare putea fi folosită pentru alte scopuri, dar nu mâncată (cap. 7,24).


24 Grăsimea unui animal mort sau sfâșiat de fiare va putea fi întrebuințată la orice lucrare, dar nu cumva să o mâncați,
25 căci cine va mânca din grăsimea animalelor din care se aduce jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL va fi nimicit din poporul său.
26 Să nu mâncați[[xr:1]] deloc sânge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locuințele voastre.
27 Cine mănâncă sânge de orice fel va fi nimicit din poporul său.»”
28 DOMNUL i-a vorbit lui Moise zicând:
29 „Vorbește-le fiilor lui Israel astfel: «Cine[[xr:1]] Îi aduce DOMNULUI o jertfă-de-pace să-I aducă DOMNULUI în dar o parte din ea.

Jertfa de mulţumire. Aceste jertfe au fost comentate pe larg în cap.3. Aici mai sunt date unele detalii suplimentare.


30 Cu mâinile lui să aducă[[xr:1]] jertfele mistuite de foc pentru DOMNUL: să aducă grăsimea și pieptul, iar pieptul[[xr:2]] să-l legene într-o parte și într-alta, ca un dar legănat înaintea DOMNULUI.
31 Preotul[[xr:1]] să ardă grăsimea pe altar, iar pieptul[[xr:2]] să fie al lui Aaron și al fiilor lui.
32 Spata dreaptă[[xr:1]] să i-o dai preotului ca dar din jertfele-de-pace.

Spata dreaptă. Adică coapsa (vezi comentariul pentru Exod 29,27; Levitic 7,14).


33 Acela dintre fiii lui Aaron care va aduce sângele și grăsimea jertfei-de-pace să aibă spata dreaptă ca parte a lui,
34 căci pieptul[[xr:1]] legănat și spata ridicată le iau de la fiii lui Israel din jertfele-de-pace ale lor și le dau preotului Aaron și fiilor lui, printr-o rânduială veșnică pentru fiii lui Israel.
35 Aceasta este partea lui Aaron și a fiilor lui din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI, din ziua când au fost înfățișați pentru a-I sluji DOMNULUI ca preoți –

Acesta este dreptul. În capitolul 7, accentul s-a pus pe partea care aparţine preoţilor. Dumnezeu a rânduit provizii generoase pentru lucrarea Lui şi pretindea ca fiecare israelit să-şi înţeleagă răspunderea, sprijinind-o. Acest fapt înălţa preoţimea în ochii poporului. O mare parte din darurile lor le reveneau preoţilor. Comentariile lui Ellen G. White

11-34 PP 576

26,27 2T 61


36 ceea ce poruncește DOMNUL să le dea fiii lui Israel din[[xr:1]] ziua punerii lor în slujbă; aceasta va fi o rânduială veșnică printre urmașii lor.»”
37 Aceasta este legea arderii-de-tot[[xr:1]], a ofrandei-din-cereale[[xr:2]], a jertfei-pentru-păcat[[xr:3]], a jertfei-pentru-vină[[xr:4]], a învestirii[[xr:5]] în slujbă și a jertfei-de-pace[[xr:6]].
38 Acestea le-a poruncit DOMNUL pe muntele Sinai în ziua când le-a poruncit fiilor lui Israel să-și aducă[[xr:1]] darurile înaintea DOMNULUI, în pustiul Sinai.