1 DOMNUL i-a vorbit lui Moise pe muntele Sinai astfel:
2 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara pe care v-o dau Eu, pământul să se odihnească, să aibă un sabat[[xr:1]] în cinstea DOMNULUI:

Pământul… Să ţină un Sabat. Sabatul săptămânal a fost făcut pentru om, acum Dumnezeu anunţă şi un Sabat de odihnă pentru pământ. Orice lucrare la câmp trebuia să înceteze, iar pământul trebuia să se odihnească. Ceea ce creştea de la sine putea fi folosit de oricine, bogat sau sărac, inclusiv de străinii.


3 șase ani să-ți semeni ogorul, șase ani să-ți cureți via și să-i strângi roadele,
4 dar anul al șaptelea să fie sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un sabat ținut în cinstea DOMNULUI – să nu-ți semeni ogorul și să nu-ți cureți via.
5 Să nu seceri ceea ce[[xr:1]] va crește de la sine după seceriș și să nu culegi strugurii din via ta necurățată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ.
6 Ceea ce rodește pământul în timpul sabatului său să vă slujească de hrană ție, robului și roabei tale, zilierului și celui ce locuiește la tine, străinilor care sunt cu tine,
7 vitelor tale și animalelor sălbatice din țara ta; tot rodul pământului să slujească de hrană.
8 Să numeri șapte săptămâni de ani – de șapte ori șapte ani – și zilele acestor șapte săptămâni de ani vor face patruzeci și nouă de ani.

Şapte săptămâni de ani. Adică după patruzeci şi nouă de ani. La terminarea Zilei de Ispăşire trebuia să sune trâmbiţa şi să fie proclamat anul jubiliar.


9 Să pui să sune șofarul îndelung în a zecea zi a lunii a șaptea; în Ziua[[xr:1]] Ispășirii, să pui să sune șofarul în toată țara voastră.
10 Să sfințiți anul al cincizecilea și să vestiți[[xr:1]] eliberarea în cuprinsul țării pentru toți locuitorii ei: acesta să fie pentru voi jubileul; fiecare[[xr:2]] dintre voi să se întoarcă la proprietatea lui și fiecare dintre voi să se întoarcă în familia lui.

Anul al Cincizecilea. Timp îndelungat, părerile au fost împărţite cu privire la anul jubiliar şi nu se ştia dacă era anul care urma după anul sabatic 49, rezultând doi ani fără recoltă, sau dacă anul al cincizecilea era chiar anul al patruzeci şi nouălea. După o părere iudaică, prima variantă era adevărată pe timpul primului Templu, iar ultima variantă după aceea. Versetele 8-11 şi analogia socotirii Cincizecimii (capitolul 23,15.16), pare să lase a se înţelege un an jubiliar separat, dar versetele 20-22 sunt ambigue. Singurii ani sabatici amintiţi în istorie sunt cei după robie, iar la ei nu se face referire ca fiind ani jubiliari.

Nu avem dovada istorică dacă Israel a urmat aceste instrucţiuni înainte de captivitate. Fără îndoială că după captivitate Iudeii au respectat cel puţin al şaptelea an şi că Dumnezeu i-a binecuvântat. Cea mai bună dovadă a acestei păziri este faptul că Alexandru cel Mare, iar mai târziu Iuliu Cezar i-au scutit pe iudei de la plata impozitelor în anii sabatici pe temeiul faptului că nu aveau venit în acel an (Iosif Flavius, Antiquities, XI, 8, 6; XIV 10, 6).


11 Anul al cincizecilea să fie pentru voi jubileul. Să nu semănați[[xr:1]], să nu secerați ceea ce va crește de la sine și să nu culegeți via necurățată,
12 căci este jubileul: să fie sfânt pentru voi. Să mâncați ceea ce va rodi ogorul[[xr:1]] de la sine.
13 În anul[[xr:1]] acesta jubiliar, să se întoarcă fiecare la proprietatea lui.
14 Când îi vindeți ceva aproapelui vostru sau când cumpărați ceva de la aproapele vostru, niciunul dintre voi să nu-l[[xr:1]] înșele pe fratele lui.
15 Să cumperi de la aproapele tău socotind[[xr:1]] anii de la jubileu, și el să-ți vândă socotind anii de recoltă.

Socotind anii. Nimeni nu putea vinde pământ pe vecie, ci doar până la anul jubiliar. În acel an, toate terenurile reveneau proprietarilor lor de la început. Aceasta nu era o greutate pentru cel care cumpărase proprietatea şi trebuia să o dea înapoi, deoarece o cumpărase cu înţelegerea clară că trebuia s-o dea înapoi înainte de anul jubiliar şi nu avea să primească mult pentru ea, pentru că până la acel an aveau să fie doar câteva recolte.


16 Cu cât vor fi mai mulți ani, cu atât să ridici prețul și, cu cât vor fi mai puțini ani, cu atât să-l scazi, căci el îți vinde numai numărul recoltelor.
17 Niciunul dintre voi să nu-l înșele[[xr:1]] pe aproapele său, ci să vă[[xr:2]] temeți de Dumnezeul vostru, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.
18 Împliniți[[xr:1]] rânduielile Mele, păziți hotărârile Mele și împliniți-le, și veți locui fără frică[[xr:2]] în țară!
19 Țara își va da roadele, veți mânca pe săturate[[xr:1]] și veți locui fără frică în ea.
20 Dacă veți zice: ‘Ce vom[[xr:1]] mânca în anul al șaptelea, căci, iată, nu[[xr:2]] vom semăna și nu vom strânge recolta?’,

Ce vom mânca. Cum putea Israel să trăiască timp de un an, poate chiar doi, fără să lucreze pământul şi fără să strângă nici o recoltă? Dumnezeu prevăzuse acest lucru.


21 Eu voi[[xr:1]] rândui binecuvântarea Mea pentru voi în anul al șaselea, iar pământul va da recoltă pentru trei ani.
22 Când[[xr:1]] veți semăna în anul al optulea, veți mânca tot din vechea[[xr:2]] recoltă; până la al nouălea an, până la vremea recoltei, veți mânca din cele vechi.
23 Pământul să nu se vândă pentru totdeauna, căci pământul este al Meu[[xr:1]], iar voi sunteți străini și venetici înaintea Mea[[xr:2]].

Ţara este a Mea. Deşi Dumnezeu îi dăduse poporului Său ţara Palestinei, El deţinea încă titlul de proprietate asupra ei. Izraeliţii erau ispravnici, nu proprietari.

Anul Sabatic şi cel jubiliar au fost instituţii unice fără paralelă în nici o altă religie. Ce altă religie în afară de aceea a lui Iehova ar fi îndrăznit să le poruncească urmaşilor ei să se abţină de la lucru un an şi să le făgăduiască binecuvântarea lui Dumnezeu în aşa fel încât în al şaptelea an pământul să producă suficient cât pentru doi ani? Eşecul Dumnezeului lor de a le da un astfel de surplus fenomenal n-ar fi desfiinţat religia lor? Dacă Dumnezeu n-ar fi reuşit să-i aprovizioneze după

o astfel de experienţă, poporul nu s-ar mai fi închinat lui Iehova niciodată.

Trâmbiţele sunau şi libertatea era proclamată la încheierea Zilei Ispăşirii în luna Tişri (versetul 9). Ce fericită clipă trebuia să fi fost aceasta pentru cei care se aflau în servitute şi care în acea zi primiseră şi ispăşirea pentru păcatele lor, iar acum erau puşi în libertate. Ei puteau merge acasă pentru a-şi începe viaţa din nou.


24 De aceea, în toată țara pe care o veți stăpâni, să dați drept de răscumpărare pentru pământ.

Răscumpărare pentru pământuri. Legislaţia aceasta îl favorizează pe cel sărac şi-l încurajează să lucreze pentru redobândirea proprietăţii lui. Dumnezeu a căutat să-i împiedice pe unii oameni să ajungă foarte bogaţi şi alţii foarte săraci. Dacă planul original al lui Dumnezeu pentru pământ şi servitute ar fi fost urmat, extremele de sărăcie şi de bogăţie ar fi fost necunoscute.


25 Dacă fratele[[xr:1]] tău sărăcește și vinde o bucată din proprietatea lui, răscumpărătorul lui, ruda[[xr:2]] lui apropiată, să vină și să răscumpere ce a vândut fratele său.

Dacă fratele tău sărăceşte. Această legislaţie favorizează pe cel sărac şi-l încurajează să lucreze pentru recuperarea proprietăţii pierdute. Dumnezeu dorea să împiedice îmbogăţirea excesiva a unora şi sărăcirea extremă a altora. Dacă planul lui Dumnezeu cu privire la proprietate şi servire ar fi fost urmat, nu am fi cunoscut extreme in bogăţie sau sărăcie.


26 Dacă un om nu are un răscumpărător, dar prosperă și găsește mijloace pentru răscumpărarea lui,
27 să[[xr:1]] socotească anii de la vânzare, să îi dea înapoi cumpărătorului diferența și să se întoarcă la proprietatea lui.
28 Dacă nu găsește mijloace ca să-l recupereze, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului până la anul jubiliar; la jubileu[[xr:1]], lucrul acela să fie eliberat[[fn:a]] și omul să se întoarcă la proprietatea lui.
29 Dacă un om vinde o casă de locuit într-o cetate cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare să țină un an.

O casă. Aici situaţia era cu totul deosebită şi se aplica o regulă diferită. După obişnuitele reguli de răscumpărare, cumpărătorul unei proprietăţi urbane putea fi deposedat în orice vreme. Dar o astfel de proprietate putea fi răscumpărată numai în timpul primului an, după ce a fost vândută. Dacă nu era răscumpărată în acest interval, cumpărătorul putea s-o păstreze permanent. Deoarece casa nu fusese vândută cu gândul la anul jubiliar, aceasta era o vânzare nerăscumpărabilă.


30 Dacă nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, casa dintr-o cetate cu ziduri va rămâne pentru totdeauna a cumpărătorului și a urmașilor lui; să nu fie eliberată la jubileu.
31 Casele din sate care nu au ziduri împrejurul lor să fie privite ca ogoarele țării: ele vor putea fi răscumpărate; să fie eliberate la jubileu.

Casele din sate. Acestea era considerate ca aparţinându-le ţăranilor şi de aceea puteau fi oricând răscumpărate şi urmau să se întoarcă la proprietarii lor în anul jubiliar. Leviţii erau totuşi exceptaţi de la această prevedere. Proprietatea lor putea fi oricând răscumpărată şi avea să se întoarcă la proprietari în anul de veselie. Terenurile din suburbiile cetăţilor lor erau proprietăţi comune şi nu se puteau vinde niciodată.


32 Cât privește cetățile leviților[[xr:1]] și casele din cetățile aflate în stăpânirea lor, leviții să aibă întotdeauna drept de răscumpărare.
33 Dacă vreunul dintre leviți vrea să facă o răscumpărare, casa vândută din cetatea aflată în stăpânirea lor să fie eliberată la jubileu[[xr:1]], căci casele din cetățile leviților sunt proprietatea lor în mijlocul fiilor lui Israel.
34 Ogoarele de pășunat ale[[xr:1]] cetăților lor nu se vor putea vinde, căci ele sunt proprietatea leviților pe veci.
35 Dacă fratele tău sărăcește și brațul lui slăbește lângă tine, să-l sprijini[[xr:1]] ca pe străin și pe venetic, ca să trăiască lângă tine.

Dacă fratele tău. Un frate, un străin, sau un călător în nevoie trebuiau să fie ajutaţi. Unul care era bine situat nu trebuia să ia dobândă de la un frate sărac, nici să-şi facă un câştig din vânzarea de hrană pentru el (vezi cele scrise în Exod 22,25). În felul acesta este arătată din nou purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru cei săraci. Dumnezeu eliberase pe Israel din Egipt şi era pe punctul de a-l aduce în ţara Canaanului. Aşa cum izraeliţii au fost primitorii unei bunăvoinţe aşa de mari, Dumnezeu dorea să fie şi binevoitori faţă de cei nenorociţi (vezi Matei 10,8). Numai aşa puteau primi aprobarea lui Dumnezeu.


36 Să nu[[xr:1]] iei de la el nici dobândă, nici camătă: să te temi[[xr:2]] de Dumnezeul tău, pentru ca fratele tău să trăiască lângă tine.
37 Să nu-ți împrumuți banii cu dobândă și să nu-ți împrumuți merindele pe camătă.
38 Eu[[xr:1]] sunt DOMNUL, Dumnezeul tău. Eu v-am scos din țara Egiptului, ca să vă dau țara Canaanului, ca să vă fiu Dumnezeu.
39 Dacă[[xr:1]] fratele tău sărăcește lângă tine și ajunge dator vândut față de tine, să nu-l pui la muncă de rob,

Muncă de rob. Un israelit care fusese vândut ca să-i slujească altuia nu trebuia să fie tratat ca un rob, ci ca un ziler. El nu trebuia să fie tratat cu asprime şi era obligatoriu să fie eliberat în anul jubiliar. Nu era necesar ca un servitor să aştepte până în anul jubiliar spre a fi răscumpărat. Legea prevedea pentru el o eliberare după fiecare şase ani de slujire, dacă dorea astfel (vezi Exod 21,1-6).


40 ci să fie la tine ca un zilier, ca un venetic; să-ți slujească până la anul jubiliar.
41 Atunci, să iasă de la tine împreună cu fiii lui[[xr:1]] și să se întoarcă în familia lui, la proprietatea[[xr:2]] părinților lui.
42 Ei sunt[[xr:1]] slujitorii Mei, pe care i-am scos din țara Egiptului: să nu fie vânduți cum se vând robii.
43 Să nu-l stăpânești[[xr:1]] cu asprime[[xr:2]] și să te temi[[xr:3]] de Dumnezeul tău.
44 Cât despre robii și roabele pe care le vei avea, de la neamurile[[xr:1]] dimprejurul vostru, de la ele să vă cumpărați robi și roabe.
45 Veți putea să cumpărați și dintre fiii străinilor care locuiesc lângă voi și din familiile lor care sunt cu voi și care se vor naște în țara voastră; ei să fie proprietatea voastră.
46 Puteți să îi lăsați moștenire[[xr:1]] fiilor voștri după voi, ca proprietate care se poate moșteni, și să-i țineți robi pe veci. Cât despre frații voștri, fiii lui Israel, niciunul[[xr:2]] din voi să nu stăpânească peste fratele său cu asprime.
47 Dacă un străin sau un venetic prosperă, dar fratele[[xr:1]] tău sărăcește lângă el și ajunge dator vândut străinului care locuiește lângă tine sau vreunuia din familia străinului,

Se vinde străinului. Un israelit care ajunsese sărac şi se vânduse în robie putea să se răscumpere, dacă era în stare, sau să fie răscumpărat chiar de la un străin. Suma de plată varia după anii care au rămas până la anul eliberării, pentru că în acel an el devenea liber. În felul acesta, preţul plătit pentru un rob şi preţul plătit pentru răscumpărare erau considerate în funcţie de lungimea serviciului înainte de anul de eliberare.

Comentariile lui Ellen G. White

4 FE 323

4,5 ED 43 PP 531

8-11 PP 353

8-13 ED 43

10 MH 185

14 MH 188

17 DA 555

21,22 PP 351

23 PP 354

23-28 MH 184

25 DA 327

35 MH 186

35-37 DA 555; PP 532; 1T 534

40 PP 533

47-49 DA 327


48 să aibă dreptul de a fi răscumpărat, după ce se va fi vândut: unul dintre frații lui să-l[[xr:1]] răscumpere.
49 Unchiul lui sau fiul unchiului lui sau una din rudele lui de sânge să-l răscumpere; dacă prosperă, să se răscumpere singur[[xr:1]].
50 Să facă socoteala cu cumpărătorul lui, din anul când s-a vândut până în anul jubiliar, și prețul vinderii sale să fie după numărul anilor, care vor fi ca ai unui[[xr:1]] zilier.
51 Dacă mai sunt încă mulți ani, va da o răscumpărare pe măsura prețului plătit pentru cumpărarea sa;
52 dacă mai rămân puțini ani până la anul jubiliar, să le facă socoteala și să dea o răscumpărare după numărul acestor ani.
53 Să fie la el ca un zilier tocmit cu anul și să nu se poarte cu asprime cu el sub ochii tăi.
54 Dacă nu este răscumpărat în niciunul din aceste feluri, să[[xr:1]] fie eliberat în anul jubiliar împreună cu fiii lui,
55 căci fiii lui Israel îmi sunt robi[[xr:1]] Mie: sunt robii Mei, pe care i-am scos din țara Egiptului. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.