1 DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:

Domnul a vorbit. Cele mai multe dintre încălcările amintite în acest capitol au fost înfăţişate în capitolele 18 şi 19. Apelul către popor a fost făcut pe plan curat spiritual, un apel la simţul lor de dreptate. Aici încălcările sunt considerate crime contra statului şi mai ales ele erau pasibile de pedeapsă. În general, pedeapsa era moartea.


2 „Spune-le[[xr:1]] fiilor lui Israel: «Dacă vreunul dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel i-l dă[[xr:2]] lui Moloh pe unul dintre urmașii lui, să fie negreșit pedepsit cu moartea: poporul din țară să-l ucidă cu pietre.

Lui Moloh. Aceasta nu era o simplă consacrare a copilului lui Moloh, ci era o jertfire adevărată prin foc, în care copilul era ars de viu (Psalmi 106,37.38; Isaia 57,5; Ieremia 7,31; 19,5; Ezechiel 16,21; 23,39). Cât priveşte discuţia asupra cuvântului Moloh, vezi comentariul pentru capitolul 18,21.


3 Eu Însumi[[xr:1]] Îmi voi întoarce Fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că i l-a dat lui Moloh pe unul dintre urmașii lui, a pângărit[[xr:2]] Sanctuarul Meu și a profanat[[xr:3]] Numele Meu cel sfânt.
4 Dacă poporul țării va închide ochii față de omul acela care i-l dă lui Moloh pe unul dintre urmașii lui și nu-l[[xr:1]] omoară,
5 Îmi[[xr:1]] voi întoarce și Eu Fața împotriva[[xr:2]] omului aceluia și împotriva familiei lui și-l voi nimici din mijlocul poporului lui împreună cu toți cei care îl urmează în desfrâu, pentru a se desfrâna[[xr:3]] cu Moloh.

Îl voi nimici. Literal doborî, despica, risipi, nimici. Dumnezeu a hotărât că aceia care îşi jertfesc copiii lor lui Moloh să fie executaţi, de obicei prin omorâre cu pietre. Dacă poporul nu lua măsuri, ci trecea cu vederea crima, Dumnezeu urma să ia cazul în propriile mâini spre a-l nimici din mijlocul poporului împreună cu toţi cei ce curvesc cu el. În cele mai multe cazuri, nu este clar în ceea ce priveşte mijloacele prin care erau nimiciţi păcătoşii (vezi comentariul pentru Geneza 17,14; Exod 12,15). Aici acestea pot să însemne numai moartea.


6 Cât despre sufletul[[xr:1]] care va umbla pe la cei ce cheamă duhurile morților și pe la ghicitori, ca să se desfrâneze cu ei, Îmi voi întoarce Fața împotriva lui și-l voi nimici din mijlocul poporului său.

Cheamă morţii. Cei care căutau pe orice cale să ia contact cu duhurile sau să comunice cu morţii erau pedepsiţi de asemenea (v.27). Deoarece pedeapsa cu moartea nu este amintită în versetul 6, se presupune că în unele cazuri aceasta era lăsată la hotărârea judecătorilor, după gravitatea abaterii. Conform cu versetul 27, pedeapsa obişnuită era moartea. Cât priveşte înţelesul termenului, vezi explicaţiile de la capitolul 19,31.


7 Voi[[xr:1]] să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.

Voi să vă sfinţiţi. Aşa cum s-a observat mai înainte, aceasta este nota dominantă a Leviticului şi una pe care Dumnezeu dorea ca poporul Său să o aibă mereu în minte. Motivul dat este simplu: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.


8 Să păziți[[xr:1]] rânduielile Mele și să le împliniți. Eu[[xr:2]] sunt DOMNUL, care vă sfințesc.

Să păziţi legile Mele. Versetul 7 întipăreşte sfinţenia. Imediat urmează porunca: Să păziţi legile Mele şi apoi cuvintele: Eu Sunt Domnul care vă sfinţesc. Aici sunt unite sfinţenia şi păzirea legilor lui Dumnezeu. Cum şi trebuiau să fie în viaţa reală. Pretenţia că sfinţirea poate fi dobândită fără ascultarea de voia lui Dumnezeu este o pretenţie falsă.


9 Dacă un om[[xr:1]] își blestemă tatăl sau mama, să fie negreșit pedepsit cu moartea; și-a blestemat tatăl sau mama: sângele[[xr:2]] lui va fi asupra lui.

Blastămă pe tatăl său. Nu suntem informaţi ce anume se cuprindea în acest blestem care atrăgea pedeapsa cu moartea. Faptul că acest act nu este definit înseamnă că includea orice fel de lipsă de respect.

Moartea pare o pedeapsă severă doar pentru blestemul cuiva. Ce mare răspundere punea aceasta asupra părinţilor pentru a-l creşte în aşa fel pe copil, încât acesta să aibă respect pentru autoritate. Despre această pedeapsă ni se aduce aminte când vedem părinţii care se supun cu blândeţe abuzului unui copil care într-un acces de mânie nu numai că refuză să asculte, ţipă, bate din picior, se revoltă şi chiar bate pe tată şi pe mamă. Astfel de părinţi pot să regrete prea târziu că nu s-au ocupat de copil la timp, ci i-au permis să treacă peste ce era oprit. Regretul cel mai mare are să vină o dată cu înţelegerea că, dacă ar fi lucrat înţelept şi prompt, băiatul ar fi putut să fie salvat pentru Împărăţia lui Dumnezeu.


10 Dacă un om[[xr:1]] săvârșește adulter cu o femeie măritată, dacă săvârșește adulter cu nevasta aproapelui său, să fie negreșit pedepsiți cu moartea atât bărbatul adulter, cât și femeia adulteră.

Preacurveşte. Versetele 10-21 nu constituie o lectură plăcută. Nici nu au fost scrise cu scopul acesta. Lucrurile amintite sunt lucruri ruşinoase, lucruri rele. De aceea, pedeapsa este în general moartea.


11 Dacă un om[[xr:1]] se împreunează cu nevasta tatălui său și descoperă astfel goliciunea tatălui său, să fie amândoi pedepsiți cu moartea; sângele lor va fi asupra lor.
12 Dacă un om[[xr:1]] se împreunează cu nora sa, să fie amândoi pedepsiți cu moartea; au făcut o[[xr:2]] mișelie: sângele lor va fi asupra lor.
13 Dacă un om[[xr:1]] se împreunează cu un bărbat cum se împreunează cineva cu o femeie, amândoi au făcut o urâciune; să fie negreșit pedepsiți cu moartea: sângele lor va fi asupra lor.
14 Dacă un om[[xr:1]] le ia de neveste pe o fată și pe mama ei, este o mișelie: să fie arși atât el, cât și ele, ca să nu fie o asemenea mișelie în mijlocul vostru.
15 Dacă[[xr:1]] un bărbat se împreunează cu un animal, să fie negreșit pedepsit cu moartea, iar animalul să fie omorât.
16 Dacă o femeie se apropie de un animal ca să se împreuneze cu el, să ucizi atât femeia, cât și animalul; să fie negreșit pedepsiți cu moartea: sângele lor va fi asupra lor.
17 Dacă[[xr:1]] un om o ia pe sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale, dacă îi vede goliciunea și ea i-o vede pe a lui, este o rușine; vor fi nimiciți sub ochii fiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui: își va purta vina.
18 Dacă[[xr:1]] un om se împreunează cu o femeie la ciclu și-i descoperă goliciunea, dacă-i descoperă scurgerea și ea își descoperă scurgerea sângelui ei, amândoi vor fi nimiciți din mijlocul poporului lor.
19 Să nu[[xr:1]] descoperi goliciunea surorii mamei tale, nici a surorii tatălui tău, căci ar însemna să o dezgolești[[xr:2]] pe ruda ta: cei care fac așa își vor purta vina.
20 Dacă[[xr:1]] un om se împreunează cu mătușa sa, a descoperit goliciunea unchiului său; cei care fac așa își vor purta păcatul: vor muri fără copii.

Fără copii. Pedeapsa aceasta astăzi poate să nu pară drastică, dar în vremurile vechi ea însemna mult. A muri fără copii însemna a nu avea parte în nădejdea lui Israel, a fi practic în afara legământului.


21 Dacă[[xr:1]] un om o ia pe nevasta fratelui său, este o necurăție; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii.
22 Să păziți toate[[xr:1]] rânduielile Mele și toate hotărârile Mele și să le împliniți, pentru ca țara în care vă duc să vă așez să nu vă verse din gura ei.
23 Să nu umblați[[xr:1]] după obiceiurile neamurilor pe care le izgonesc dinaintea voastră, căci ele au făcut toate aceste lucruri și Îmi este scârbă[[xr:2]] de ele.

Obiceiurile neamurilor. Dumnezeu a dorit ca poporul Său să fie despărţit de cei din jurul lor, în obiceiuri, îmbrăcăminte, moralitate, chiar şi în mâncarea lor. Idealul lui Dumnezeu pentru poporul Său este o despărţire completă de lume.


24 V-am[[xr:1]] spus: ‘Voi le veți stăpâni pământul; Eu vi-l voi da în stăpânire: țara în care curge lapte și miere.’ Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care[[xr:2]] v-am pus deoparte dintre popoare.
25 Să[[xr:1]] faceți deosebire între animalele curate și cele necurate, între păsările necurate și cele curate, ca să nu vă pângăriți[[xr:2]] sufletele prin animalele, păsările și vietățile ce se târăsc pe pământ pe care vi le-am deosebit ca necurate.

Să faceţi deosebire. Vezi comentariul pentru capitolul 11.


26 Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu,[[xr:1]] DOMNUL, sunt sfânt; Eu v-am[[xr:2]] pus deoparte dintre popoare ca să fiți ai Mei.

Pus de-o parte. Literal despărţiţi. Acelaşi cuvânt ebraic apare în Geneza 1,4.6.7.14; Exod 26,33; Isaia 59,2; etc. El este tradus în Levitic 20,24 ca pus de-o parte şi în versetul 25 ca deosebire. Israel trebuia să fie deosebit de toate celelalte naţiuni nu numai în felul de închinare, ci şi în idealurile, obiectivele, viaţa socială şi modul de recreare, dietă şi îmbrăcăminte. Dumnezeu a despărţit pe poporul Său de toate celelalte neamuri nu numai pentru a-i face deosebiţi de toţi ceilalţi, ci pentru ca ei să reprezinte în orice obicei al vieţii propria Lui desăvârşire de caracter. În felul acesta, chiar şi popoarele păgâne aveau să recunoască superioritatea legilor lui Dumnezeu. (Deutronom 4,6-9)

Comentariile lui Ellen G. White

2,3 5T 320

6 GC 556 şi PP 685.

7 5T 743

7-8 CH 66, 68, 83 şi ML 250

23-25 MH 280

26 GC 556


27 Un bărbat[[xr:1]] sau o femeie care cheamă duhurile morților sau care se îndeletnicesc cu ghicirea să fie negreșit pedepsiți cu moartea; să-i ucideți cu pietre: sângele[[xr:2]] lor va fi asupra lor.»”