1 În același fel aceasta este legea ofrandei pentru fărădelege, este preasfântă.

Jertfa pentru vină. În general, toate jertfele erau sfinte, dar acea parte din fiecare jertfă, care era consacrată pentru altar, sau pentru folosul preoţilor, era prea sfântă (cap. 2,10; 10,12). Astfel, pâinea punerii înainte (cap. 24,9), tămâia (Exod 30,36), carnea jertfei pentru păcat şi a jertfei pentru vină erau prea sfinte (Levitic 6,17.18; 7,1.6; 14,13; Numeri 18,9; vezi şi comentariul pentru Levitic 10,13-20).


2 În locul unde ei înjunghie ofranda arsă, acolo să înjunghie ofranda pentru fărădelege, și sângele ei să îl stropească peste altar de jur împrejur.
3 Și să aducă din aceasta toată grăsimea ei; noada și grăsimea care acoperă măruntaiele,

Să i se aducă. Ritualul de urmat în cazul jertfei pentru vină era acelaşi ca şi cel pentru jertfa pentru păcat, dar slujirea sângelui diferea oarecum. Sângele jertfei pentru păcat era pus pe coarnele altarului arderilor de tot, sângele jertfei pentru vină era stropit de jur împrejurul altarului. În ambele cazuri, grăsimea era arsă pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului (v.5).


4 Și cei doi rinichi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și lobul de pe ficat cu rinichii, pe acestea să le scoată;
5 Și preotul să ardă acestea pe altar ca ofrandă făcută prin foc DOMNULUI, aceasta este ofrandă pentru fărădelege.
6 Fiecare bărbat dintre preoți să mănânce din aceasta; ea să fie mâncată în locul sfânt, este preasfântă.

Într-un loc sfânt. Adică, în curtea Cortului Întâlnirii. Aici erau păstrate uneltele pentru fiert şi tot aici se adunau preoţii pentru masa comună. Fiecărui preot, cu toate că putea să aibă o meteahnă trupească care îl împiedica de la îndeplinirea îndatoririlor preoţeşti, îi era îngăduit să mănânce din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte (Levitic 21,22.23).


7 Precum este ofranda pentru păcat, astfel este ofranda pentru fărădelege, este o singură lege pentru ele, preotul, care face ispășire cu ea, o va avea.
8 Și preotul care aduce ofranda arsă a oricărui bărbat, preotul să ia pentru el pielea ofrandei arse, pe care el a adus-o.

Pielea. Nu este nimic spus despre dispoziţia cu privire la pielea jertfelor pentru vină, sau a jertfelor pentru păcat, afară de cele spuse în cap. 4,11.12.21. Pielea jertfei pentru arderea de tot trebuia să-i fie dată preotului care a slujit.


9 Și darul de mâncare, copt în cuptor, și tot ce este gătit în tigaie și în tavă, să fie al preotului care o aduce.
10 Și fiecare dar de mâncare, amestecat cu untdelemn și uscat, îl vor avea toți fiii lui Aaron, al unuia ca și al celuilalt.
11 Și aceasta este legea sacrificiului ofrandelor de pace, pe care să îl aducă DOMNULUI.
12 Dacă aduce ca mulțumire, să aducă cu sacrificiul de mulțumire, turte nedospite, amestecate cu untdelemn, și biscuiți nedospiți, unși cu untdelemn, și turte amestecate cu untdelemn, din floarea făinii, prăjite.
13 Pe lângă turte, să ofere ca daruri ale sale, pâine dospită cu sacrificiul de mulțumire al ofrandelor sale de pace.
14 Și din acestea să aducă unul din darul întreg ca ofrandă ridicată pentru DOMNUL, și să fie a preotului care stropește sângele ofrandelor de pace.

Câte o bucată din toate. Câte una din numărul celor aduse de el, care de obicei erau zece. Turta era dată preotului, care trebuia s-o ridice înaintea Domnului. Aceasta se făcea prin ridicarea şi lăsarea ei la altarul arderii de tot, sau legănând-o. În felul acesta, mai întâi era prezentată Domnului, şi apoi dată preotului.


15 Și carnea sacrificiului ofrandelor sale de pace pentru mulțumiri să fie mâncată în aceeași zi în care este adusă; să nu lase nimic din ea până dimineață.

Chiar în ziua. Porunca aceasta nu era dată fără un motiv întemeiat. Ea promova partea sanitară, încuraja relaţii sociale şi generozitatea faţă de cei săraci. Dintre aceste trei motive, cel sanitar era cel mai important. Într-o ţară caldă hrana perisabilă era greu să se păstreze pentru un timp mai îndelungat. Acest lucru avea să fie valabil îndeosebi când o persoană era plecată de acasă, aşa urma să se întâmple cu numeroşi oameni care veneau la Templu. Dacă aducătorul încerca s-o păstreze mai mult de două zile, ar fi început putrezirea.

Fiind cu neputinţă pentru aducător să consume carnea unui animal într-o zi sau două, este de la sine înţeles că el avea să invite şi pe alţii să ia parte cu el. Aceasta era intenţia lui Dumnezeu (Deutronom 12,11.12.17.18; 16,11). În felul acesta, ocazia devenea o adunare de familie solemnă, dar fericită (Psalmi 42,4; Isaia 30,29). Prezenţa levitului invitat imprima ocaziei o trăsătură de demnitate şi îi dădea un prilej pentru instruire.

Bogăţiile lumii nu sunt împărţite egal. Unii au mai puţin decât au nevoie, alţii au mult mai mult. Dumnezeu porunceşte ca aceia care au să le dea şi celor ce n-au (Deutronom 15,7-11). Printre cei care aveau puţin din bunurile acestei lumi şi de care trebuiau să-şi aducă aminte erau leviţii (Deutronom 12,19. 12). Sfatul lui Hristos de a chema pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi, când dai masă (Luca 14,12.13), repetă aceste porunci ale lui Moise şi întăreşte cuvintele lui Isaia (Isaia 58,6.7).


16 Dar dacă sacrificiul ofrandei sale este un lucru promis, sau ofrandă de bunăvoie, aceasta să fie mâncată în aceeași zi în care este adus sacrificiul lui; și a doua zi, de asemenea să fie mâncată rămășița acesteia;
17 Dar rămășița din carnea sacrificiului care rămâne în a treia zi să fie arsă cu foc.
18 Și dacă ceva din carnea sacrificiului ofrandelor sale de pace este mâncată în a treia zi, aceasta să nu fie acceptată, nici imputată celui ce a adus-o, să fie o urâciune și sufletul ce o mănâncă va purta nelegiuirea sa.
19 Și carnea ce atinge orice lucru necurat să nu fie mâncată, să fie arsă cu foc; și cât despre carne, tot cel ce este curat să mănânce din ea.
20 Dar sufletul care mănâncă din carnea sacrificiului ofrandelor de pace, care aparține DOMNULUI, având necurăția lui asupra lui, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.

Să fie nimicit. Vezi comentariul pentru Exod 12,15.


21 Mai mult, sufletul ce va atinge orice lucru necurat, ca necurăția unui om sau orice vită necurată sau orice lucru urâcios și necurat, și va mânca din carnea sacrificiului ofrandelor de pace, care aparține DOMNULUI, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.
22 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
23 Vorbește copiilor lui Israel, zicând: Să nu mâncați niciun fel de grăsime, nici de bou, nici de oaie, nici de capră.

Să nu mâncaţi grăsime. Această poruncă des repetată este întemeiată pe explicaţia că toată grăsimea este a Domnului (cap. 3,16). Grăsimea animalelor moarte sau sfâşiate de fiare putea fi folosită pentru alte scopuri, dar nu mâncată (cap. 7,24).


24 Și grăsimea vitei care moare de la sine și grăsimea celei care este sfâșiată, de fiare, poate fi folosită în orice altă lucrare, dar voi în niciun caz să nu mâncați din ea.
25 Pentru că oricine mănâncă grăsimea vitei, din care oamenii aduc ofrandă făcută prin foc DOMNULUI, chiar acel suflet care o mănâncă să fie stârpit din poporul său.
26 Mai mult, să nu mâncați niciun fel de sânge, fie de pasăre fie de vită, în niciuna din locuințele voastre.
27 Oricare ar fi sufletul care mănâncă orice fel de sânge, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.
28 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
29 Vorbește copiilor lui Israel, zicând: Cel ce aduce DOMNULUI sacrificiul ofrandelor sale de pace, să aducă darul său DOMNULUI din sacrificiul ofrandelor sale de pace.

Jertfa de mulţumire. Aceste jertfe au fost comentate pe larg în cap.3. Aici mai sunt date unele detalii suplimentare.


30 Propriile sale mâini să aducă acele ofrande ale DOMNULUI, făcute prin foc, să aducă grăsimea cu pieptul; pieptul să fie legănat ca ofrandă legănată înaintea DOMNULUI.
31 Și preotul să ardă grăsimea pe altar, dar pieptul să fie al lui Aaron și al fiilor săi.
32 Și spata dreaptă să o dați preotului ca ofrandă ridicată din sacrificiile ofrandelor voastre de pace.

Spata dreaptă. Adică coapsa (vezi comentariul pentru Exod 29,27; Levitic 7,14).


33 Acela dintre fiii lui Aaron, care aduce sângele ofrandelor de pace și grăsimea, să ia spata dreaptă ca partea sa.
34 Pentru că pieptul legănat și spata săltată eu am luat-o de la copiii lui Israel de la sacrificiile ofrandelor de pace și le-am dat lui Aaron preotul și fiilor săi, printr-un statut continuu între copiii lui Israel.
35 Aceasta este porția din ungerea lui Aaron și din ungerea fiilor săi, din acele ofrande ale DOMNULUI, făcute prin foc, în ziua în care el i-a prezentat pentru a servi DOMNULUI, în serviciul de preot;

Acesta este dreptul. În capitolul 7, accentul s-a pus pe partea care aparţine preoţilor. Dumnezeu a rânduit provizii generoase pentru lucrarea Lui şi pretindea ca fiecare israelit să-şi înţeleagă răspunderea, sprijinind-o. Acest fapt înălţa preoţimea în ochii poporului. O mare parte din darurile lor le reveneau preoţilor. Comentariile lui Ellen G. White

11-34 PP 576

26,27 2T 61


36 Pe care DOMNUL a poruncit să le fie date de copiii lui Israel, în ziua în care i-a uns, printr-un statut veșnic, prin toate generațiile lor.
37 Aceasta este legea ofrandei arse, a darului de mâncare și a ofrandei pentru păcat și a ofrandei pentru fărădelege și a consacrărilor și a sacrificiului ofrandelor de pace;
38 Pe care DOMNUL a poruncit-o lui Moise în muntele Sinai, în ziua în care el a poruncit copiilor lui Israel să aducă darurile lor DOMNULUI, în pustiul Sinai.