1 DOMNUL le-a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel:
2 „Dacă un om are pe pielea trupului său o umflătură, o pecingine[[xr:1]] sau o pată albă care se face rană de lepră[[fn:a]] pe pielea trupului, să fie adus[[xr:2]] la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care sunt preoți.

Pielea trupului. Expresia aceasta apare numai o dată în Biblie şi se pare că se referă la stratul exterior al pielii, epiderma.

În vremurile vechi, lepra era foarte răspândită în Egipt. Fără îndoială că acolo a venit Israel în contact adevărat cu ea pentru prima oară. Totuşi, în îndurarea Sa, Dumnezeu a promis să-i ocrotească de bolile Egiptului, dacă aveau să asculte de El (Exod 15,26).

O umflătură, o pecingine. Mai degrabă, o umflătură sau erupţie (RSV). Ori de câte ori se întâmpla aceasta omul trebuia să fie adus la Aaron, sau la unul din preoţi, pentru examinare. Expresia trebuie adus înseamnă opunerea firească a omului de a merge singur, ştiind ce ar însemna pentru el şi familia lui, dacă ar fi găsit infectat. Din cauza aceasta, el trebuia să fie adus.

Ca o rană de lepră. Cuvântul lepră derivă dintr-un cuvânt care înseamnă a doborî, a doborî la pământ. Lepra era deci o lovitură. Iudeii considerau o persoană lovită cu lepră ca fiind lovită de Dumnezeu.

Pe vremea lui Israel, lepra era considerată cea mai îngrozitoare dintre toate bolile. Ea era considerată ca o pedeapsă directă de la Dumnezeu pentru răul făcut. Oricine suferea de ea – fie prinţ sau ţăran – era exclus din societate şi era considerat vrednic de puţină simpatie şi compătimire, un alungat dintre oameni.

Unii critici sugerează că al 13-lea capitol tratează despre şapte boli diferite, dar că scriitorul, nefiind un medic, a crezut greşit că ele sunt aspecte diferite ale aceleiaşi boli şi din neştiinţă le-a numit pe toate lepră. Totuşi, nu există acord între critici cu privire la ce sunt aceste şapte boli. Dacă oamenii de ştiinţă moderni doresc să facă deosebire între diferitele forme şi stadii ale plăgii şi să le dea nume diferite, acesta este privilegiul lor. Biblia a fost scrisă pentru oameni de rând şi nu se ocupă în mod deosebit de definiţii ştiinţifice moderne. Ea foloseşte o terminologie comună destinată omului de rând.

Biblia nu dă nici o informaţie cu privire la originea, molipsirea, sau tratamentul bolii.

Ea era considerată, cum s-a spus mai sus, ca o pedeapsă pentru păcat. Într-adevăr, acesta pare să fie cazul cu Maria (Numeri 12,10-15), Ghehazi (2 Regi 5,27) şi Ozia (2 Cronici 26,16-21). Oricare ar fi fost cauza, suferindul era izolat, alungat de acasă, nefiindu-i permis să intre în nici o cetate împrejmuită cu ziduri, exclus de la sanctuar şi nu-i era îngăduit niciodată să ia parte la nici o adunare. La apropierea unei alte fiinţe omeneşti, el trebuia să-şi acopere buzele şi să strige: Necurat, necurat. Dacă intra în vreo casă ori locuinţă, aceasta devenea de asemenea necurată, ca oricine venea în atingere cu el.

În primul ei stadiu, boala apărea numai ca o pată uşoară pe piele, care nu producea durere sau altă neplăcere, dar persista cu încăpăţânare. Uneori, între prima apariţie a petelor şi dezvoltarea deplină treceau luni, ani, şi adesea chiar mai mulţi ani. Alteori, simptomele aveau să dispară curând şi să dea nădejde de însănătoşire, numai ca să reapară şi să devină mai active ca niciodată. În stadiu avansat, persona prezenta o privelişte dezgustătoare. Nasul şi degetele puteau să cadă, pleoapele să dispară, vederea dispărea şi ea, şi suferindul arăta mai mult ca o arătare decât ca o fiinţă vie.

El era o moarte vie. Glasul lui devenea un grohăit, respiraţia de nesuferit, încheieturile lui desfigurate, îngropate sau complet dislocate prin tuberculi, iar corpul lui acoperit cu pete albastreînchise, sau de culoarea porumbului de carne crudă, unde boala nu îşi completase încă lucrarea. Boala se întindea până ajungea la un organ principal şi apoi culmina cu moartea victimei. Nici o privelişte mai dezgustătoare nu poate fi concepută ca aceea a unui lepros. Părăsit de rude şi prieteni, el era o privelişte vrednică de compătimit în orice privinţă. Nu este de mirare că oamenii îl considerau lepădat de Dumnezeu (vezi v.45).

Unul din fiii lui. Nu era necesar ca examinarea s-o facă marele preot. Ea putea fi făcută de oricare dintre preoţi. Conform cu Talmudul, leviţii cărora li se interzicea slujirea ca preoţi din cauza defectelor corporale, puteau sluji ca examinatori.


3 Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului său. Dacă părul din rană s-a făcut alb și înfățișarea rănii este mai adâncă decât pielea, este o rană de lepră; preotul să o cerceteze și să-l declare necurat pe omul acela.

Preotul să cerceteze. El trebuia să cerceteze regiunea infectată, pentru că putea să fie, sau să nu fie lepră. Erau două semne care trebuiau să fie cercetate: păr alb pe pată şi o adâncitură în piele – iudeii de obicei au păr închis, sau negru. Acolo unde se găsea că aceste două situaţii există, el era declarat necurat.


4 Dacă pe pielea trupului său este o pată albă, înfățișarea rănii nu este mai adâncă decât pielea și părul nu s-a făcut alb, preotul să-l închidă șapte zile pe cel cu rana.

Mai adâncă. Adică, sub pielea exterioară. Lepra avea o cauză mai adâncă decât pielea exterioară, dar aici era locul unde se manifesta ea de prima dată.


5 Preotul să o cerceteze în ziua a șaptea. Dacă i se pare că rana a stat pe loc și nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară șapte zile.
6 Preotul să o cerceteze a doua oară în ziua a șaptea. Dacă rana a mai scăzut și nu s-a întins pe piele, preotul să-l declare curat: este o pecingine; să-și spele[[xr:1]] hainele, și va fi curat.
7 Dar, dacă pecinginea s-a întins mai departe pe piele după ce i s-a arătat preotului pentru curățirea sa, să i se arate preotului a doua oară.
8 Preotul să cerceteze rana. Dacă pecinginea s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat: este lepră.
9 Dacă rana de lepră este pe un om, să fie adus la preot.
10 Preotul să[[xr:1]] cerceteze rana. Dacă este pe piele o umflătură albă care a făcut părul să se albească, iar în umflătură este și o urmă de carne vie,
11 pe pielea trupului lui este o lepră învechită. Preotul să-l declare necurat. Să nu-l închidă, căci este necurat.

Lepră învechită. Fără îndoială că acesta ar fi cazul când un om omisese să se prezinte la preot la prima apariţie a unui semn îndoielnic de lepră posibilă şi când familia neglijase să-l ducă la preot, ştiind ce raport nefavorabil ar fi însemnat. Când situaţia nu mai putea fi ascunsă, el mergea, sau era dus la preot. Dacă era o umflătură în carne, dacă părul în rană se schimbase în alb şi dacă în umflătură este şi o urmă de carne vie, aceasta era o lepră învechită, iar preotul trebuia să-l declare necurat imediat. Nu mai era nevoie să-l mai ţină la carantină sub observare, el nu mai trebuia să fie reţinut pentru o examinare ulterioară.


12 Dacă izbucnește lepra pe piele și acoperă toată pielea celui cu rana, din cap până în picioare, cât va cuprinde preotul cu privirea,
13 preotul să cerceteze rana și, dacă lepra i-a acoperit tot trupul, să-l declare curat pe cel acoperit de rană; dacă s-a făcut toată albă, este curat.

Să declare curat. Cazul acesta a pricinuit multă discuţie. Cu privire la el s-au reţinut două puncte de vedere: 1. Fie că persoana nu a avut deloc lepră, ci numai o erupţie nevătămătoare. 2. Fie că avusese lepră şi era vindecat. Prima din aceste consideraţiuni ar părea exclusă prin declaraţiile: lepra... va acoperi toată pielea (v.12), şi lepra a acoperit tot trupul. Totuşi, poate că acest caz de lepră aducea numai o asemănare superficială cu ceea ce cunoaştem astăzi ca lepră (vezi nota suplimentară de la sfârşitul capitolului).


14 Dar, în ziua când va apărea în rană carne vie, el va fi necurat;
15 când preotul va vedea carnea vie, să-l declare necurat. Carnea vie este necurată, iar el este lepros.
16 Dacă se schimbă carnea vie și se face albă, să se ducă la preot;
17 preotul să o cerceteze și, dacă rana s-a făcut albă, să-l declare curat pe cel cu rana: este curat.
18 Dacă pe trupul cuiva este, pe piele, o bubă[[xr:1]] ce a fost vindecată,

Tămăduită. Al patrulea fel de lepră suspectă apare dintr-un abces, sau furuncul. O astfel de pată este în mod deosebit expusă la infecţie. Procedura pentru diagnostic era similară cu aceea a primului caz (v.2-8).


19 iar pe locul bubei este o umflătură albă sau o pată de un alb roșiatic, omul acela să i se arate preotului.
20 Preotul să cerceteze buba. Dacă înfățișarea ei este mai adâncă decât pielea și părul ei s-a făcut alb, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră care s-a transformat în bubă.
21 Dacă preotul cercetează buba și vede că nu este păr alb în ea, că nu este mai adâncă decât pielea și că a mai scăzut, preotul să-l închidă șapte zile.
22 Dacă pata s-a întins mai departe pe piele, preotul să-l declare necurat: este lepră.
23 Dar, dacă pata a rămas pe loc și nu s-a întins, este cicatricea bubei: preotul să-l declare curat.
24 Sau dacă un om are pe trupul său, pe piele, o arsură pricinuită de foc și se arată pe urma arsurii o pată alb-roșie sau albă,

O arsură. Al cincilea tip de lepră suspectă se dezvolta dintr-o arsură, care, asemenea unui furunculul, făcea pielea suspectă de infecţie. Cercetarea de către preot şi procedeul general pentru diagnostic era acelaşi ca în cazurile de mai înainte (v.18-23).


25 preotul să o cerceteze. Dacă părul din pată s-a făcut alb și pata se înfățișează mai adâncă decât pielea, este lepră care a izbucnit în arsură. Preotul să-l declare necurat pe omul acela: este o rană de lepră.
26 Dacă preotul o cercetează și nu este păr alb în pată, iar pata nu este mai adâncă decât pielea și a mai scăzut, preotul să-l închidă șapte zile.
27 Preotul să o cerceteze a șaptea zi; dacă pata s-a întins mai departe pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
28 Dar, dacă pata a rămas pe loc, nu s-a întins pe piele și a mai scăzut, este umflătura arsurii; preotul să-l declare curat, căci este cicatricea arsurii.
29 Dacă un bărbat sau o femeie are o rană pe cap sau la bărbie,

Pe cap. Al şaselea tip de lepră suspectă era în păr sau barbă.


30 preotul să cerceteze rana. Dacă se înfățișează mai adâncă decât pielea și în ea este păr gălbui și subțire, preotul să-l declare pe omul acela necurat: este râie de cap, este lepră a capului sau a bărbiei.
31 Dacă preotul cercetează rana de râie, iar aceasta nu se înfățișează mai adâncă decât pielea și n-are păr negru, preotul să-l închidă șapte zile pe cel cu rana de râie.
32 Preotul să cerceteze rana a șaptea zi. Dacă râia nu s-a întins, n-are păr gălbui și înfățișarea ei nu este mai adâncă decât pielea,
33 cel cu râia să se radă, dar locul cu râia să nu-l radă; iar preotul să-l închidă a doua oară timp de șapte zile.
34 Preotul să cerceteze rana de râie a șaptea zi. Dacă ea nu s-a întins pe piele și înfățișarea ei nu este mai adâncă decât pielea, preotul să-l declare curat; să-și spele hainele și va fi curat.
35 Dar, dacă râia s-a întins mai departe pe piele după ce omul a fost declarat curat,
36 preotul să-l cerceteze. Și, dacă râia s-a întins pe piele, preotul să nu mai caute păr gălbui: omul este necurat.
37 Dacă i se pare că râia a stat pe loc și că din ea a crescut păr negru, râia este vindecată: omul este curat; preotul să-l declare curat.
38 Dacă un bărbat sau o femeie are pete pe piele, și anume pete albe,

Pete. Aceasta este o erupţie nevătămătoare pe piele, dar este inclusă ca nu cumva unii din greşeală s-o socotească lepră şi să pricinuiască astfel o nelinişte necuvenită persoanei şi familiei. Petele pistruiate nu erau infecţioase.


39 preotul să le cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui sunt pete de un alb-gălbui, este o iritație care a izbucnit pe piele, iar omul este curat.
40 Dacă unui om îi cade părul de pe cap, este pleșuv: omul acela este curat.
41 Dacă îi cade părul de pe cap numai în partea dinainte, este pleșuv în partea dinainte: este curat.
42 Dacă în partea pleșuvă dinainte sau dinapoi este o rană alb-roșie, este lepră care a izbucnit în partea pleșuvă dinainte sau dinapoi.

Partea pleşuvă. Chelia capului nu este necurăţie. Dar acolo pot avea loc infectări ca în alte locuri şi, dacă apărea o pată, ea trebuia să fie tratată ca în celelalte cazuri. În acest caz, pata era alb-roşiatică, însoţită de o umflătură.


43 Preotul să o cerceteze. Dacă umflătura rănii este alb-roșie în partea pleșuvă dinapoi sau dinainte, având înfățișarea leprei de pe pielea trupului,
44 omul este lepros: este necurat. Preotul să-l declare necurat negreșit, căci are o rană pe cap.
45 Leprosul care are rana pe el să-și poarte hainele sfâșiate și să umble cu capul neîngrijit; să-și acopere partea de jos a feței[[fn:a]] și să strige: «Necurat[[xr:1]]! Necurat!»

Hainele sfâşiate. Un lepros purta haine de doliu şi era considerat că acţionează ca şi când moartea ar fi câştigat deja biruinţa asupra lui. Hainele sfâşiate erau semnul obişnuit al nenorocirii şi întristării adânci (Iov 1,20; 2,12; Matei 26,65). Capul lui trebuia să fie gol sau mai degrabă, nepieptănat. Părul nu era nici tăiat, nici pieptănat, şi avea înfăţişarea de păr zbârlit. În stadiul de mai târziu al bolii, pleoapele, urechile şi nasul erau mâncate şi apăreau oasele obrazului. Victima era de o înfăţişare atât de dezgustătoare, cât se putea imagina. Dacă îşi căuta refugiul sub un pom, oricine se afla sub acelaşi pom era considerat infectat.

Leprosul trebuia să locuiască singur, în afara taberei şi nu putea în nici o împrejurare să intre în cetate. Ca să trăiască, el depindea de caritate. Lepra era într-adevăr o moarte vie.


46 Câtă vreme va avea rana pe el, va fi necurat. Este necurat și trebuie să locuiască singur; locuința lui să fie în afara[[xr:1]] taberei.
47 În ce privește hainele, dacă apare o rană de lepră pe o haină, fie haină de lână, fie haină de in,

Haină. Adică, orice articol de îmbrăcăminte. Cele mai multe haine purtate de izraeliţi erau făcute din lână sau in. În anumite condiţii de climă, pe ele puteau să apară pete mucegăite.


48 în urzeală sau în băteala de in sau de lână, pe o piele sau pe vreun lucru făcut din piele,
49 și rana va fi verzuie sau roșiatică pe haină sau pe piele, în urzeală sau în băteală sau pe vreun lucru din piele, aceasta este o rană de lepră și trebuie arătată preotului.
50 Preotul să cerceteze rana și să închidă timp de șapte zile lucrul cu rana.
51 Să cerceteze rana a șaptea zi. Dacă rana s-a întins pe haină, în urzeală sau în băteală, pe piele sau pe lucrul făcut din piele, este o rană de lepră[[xr:1]] învechită: lucrul acesta este necurat.

Lepră învechită. Adică lepră vătămătoare (RSV)

Note suplimentare pentru capitolul 13

Multe din simptomele enumerate în acest capitol despre diferitele feluri de lepră, diferă de

simptomele bolii cunoscute acum sub acest nume. Ba mai mult, prevederile mozaice pentru curăţirea ceremonială lasă să se înţeleagă că cei ce sufereau de astfel de forme de lepră se vindecau într-un timp scurt. Până de curând nu a fost găsit nici un tratament pentru lepra adevărată.

Cuvântul tradus lepră este din ebraicul şara‘, care înseamnă a doborî. O persoană infectată de lepră era doborâtă, fiind considerată ca o pedeapsă divină pentru fapte păcătoase. Acest lucru a fost adevărat în cazul Mariei (Numeri 12,10), al lui Ghehazi (2 Regi 5,27) şi Azaria (2 Regi 15,5). În alte cazuri amintite în Vechiul Testament, nu este clar dacă acest principiu rămâne adevărat (2 Regi 5,1; 7,3). Gesenius consideră că şara‘ se poate schimba cu gara‘, conţinând astfel ideea de râie. Cuvântul grecesc lepros, de unde vine şi cuvântul nostru de lepră, înseamnă râie, scabie, accidentat. Lepra modernă, elephantiasis graecorum, este de trei feluri, lepra tuberculoides, caracterizată prin tubercule, lepra moculosa, caracterizată prin pete sau vrăji şi lepra anaesthetica, sau aceea care afectează sistemul nervos.

Pare mult mai probabil că lepra din Levitic 13 este un termen descriptiv general al diferitelor boli de piele, precum psoriazis, vitiligo şi lepra adevărată. Cele mai multe simptome descrise aici par mult mai asemănătoare cu lepra mosaica, sau psoriazis. Umflătura amintită în versetul 2 poate fi asemănătoare cu tuberculele caracteristice ale leprei tuberculoides, sau posibil lepra anaesthetica. Pata de atâtea ori amintită este considerată de unii ca fiind asemenea cu vitiligo, o boală tropicală care are acest simptom caracteristic. La vitiligo părul părţilor atinse devine alb, ca în versetul 3. Boala începe ca o pată colorată, se întinde şi cuprinde adesea regiuni întinse de piele. Este nevătămătoare, dar desfigurează înfăţişarea, mai ales a acelora cu tenul închis.

Faptul că există variaţii în simptomele leprei amintite în acest capitol suportă mai departe şi ideea că în termenul general de lepră sunt cuprinse mai mute boli care pot să lovească pielea. Într-o vreme când ştiinţa medicală nu exista ca atare, ar fi fost un lucru dificil pentru preoţi să pună diferite diagnostice varietăţilor de boli care afectau pielea, când erau în multe privinţe asemănătoare şi pentru care nu existau denumiri specifice. După cât se pare, Moise a grupat aceste boli înrudite sub un termen general de şara’ , pe care traducerile noastre l-au redat prin lepră.

Ideea de a-i ţine în carantină pe cei loviţi de boli molipsitoare pare să-şi aibă originea la poporul iudeu, o măsură de siguranţă dată lor de Dumnezeu. Părerea unora este că ideea biblică de segregare a persoanelor care au lepră a dus la practica de izolare a acelora care sufereau cu adevărat de lepră în timpul Evului Mediu. În general, s-a căzut de acord că adevărata lepră este originară din Egipt şi nu este de mirare ca poporul iudeu să fi contractat lepra şi alte boli similare în timp ce era acolo (Exod 15,26; Deutronom 28,27.35).

Lepra din zidul caselor, sau din haine, lua forma unor pete de culoare roşie-verde. Aceasta pare să fi fost mucegai sau ciupercă, şi deşi deosebită de lepra oamenilor, probabil că arăta că încăperea nu era sănătoasă ca locuinţă. Îmbrăcămintea afectată putea, de asemenea, să răspândească o boală de ciupercă la fiinţele omeneşti. Comentariile lui Ellen G. White

45 DA 262, 776

46-52 MH 278


52 Să ardă haina, urzeala sau băteala de lână sau de in sau lucrul din piele pe care va fi rana, căci este o lepră învechită; să fie arse.
53 Dar, dacă preotul o cercetează și dacă rana nu s-a întins pe haină, pe urzeală, pe băteală sau pe lucrul din piele,
54 preotul să poruncească să fie spălată partea cu rana și să închidă lucrul acela a doua oară timp de șapte zile.
55 Preotul să cerceteze rana după ce lucrul a fost spălat și, dacă i se pare că rana nu și-a schimbat înfățișarea, deși nu s-a întins, lucrul acela este necurat: să fie ars, căci este mucegai al părții din față sau al celei din spate.
56 Dacă preotul se uită și rana a mai scăzut după ce a fost spălată, s-o rupă din haină sau din piele, din urzeală sau din băteală.
57 Și, dacă se mai ivește pe haină, în urzeală sau în băteală sau pe lucrul din piele, este o spuzeală de lepră: lucrul atins de rană să fie ars.
58 Haina, urzeala sau băteala sau lucrul din piele care a fost spălat și din care rana a dispărut să se spele a doua oară, și atunci va fi curat.
59 Aceasta este legea rănii de lepră de pe hainele de lână sau de in, din urzeală sau din băteală sau de pe vreun lucru din piele și legea potrivit căreia vor fi declarate curate sau necurate.”