1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise în muntele Sinai, zicând:
2 Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când veți ajunge în țara pe care v-o dau, țara să țină un sabat DOMNULUI.

Pământul… Să ţină un Sabat. Sabatul săptămânal a fost făcut pentru om, acum Dumnezeu anunţă şi un Sabat de odihnă pentru pământ. Orice lucrare la câmp trebuia să înceteze, iar pământul trebuia să se odihnească. Ceea ce creştea de la sine putea fi folosit de oricine, bogat sau sărac, inclusiv de străinii.


3 Șase ani să semeni câmpul tău și șase ani să tai via ta și să aduni rodul lor;
4 Dar în al șaptelea an să fie un sabat al odihnei pământului, un sabat pentru DOMNUL, să nu semeni câmpul tău, nici să nu tai via ta.
5 Ceea ce crește de la sine din secerișul tău să nu seceri, nici să nu strângi ciorchinii din via ta netăiată, pentru că este un an al odihnei pământului.
6 Și sabatul pământului să fie mâncare pentru voi; pentru tine și pentru servitorii tăi și pentru servitoarele tale și pentru angajații tăi și pentru străinul tău care locuiește temporar cu tine,
7 Și pentru vitele tale și pentru animalele tale care sunt pe pământul tău, tot rodul lui să fie mâncare.
8 Și să îți numeri șapte sabate ale anilor, de șapte ori șapte ani; și durata celor șapte sabate ale anilor să îți fie ție de patruzeci și nouă de ani.

Şapte săptămâni de ani. Adică după patruzeci şi nouă de ani. La terminarea Zilei de Ispăşire trebuia să sune trâmbiţa şi să fie proclamat anul jubiliar.


9 Atunci să faci să sune tare trâmbița jubileului în ziua a zecea a lunii a șaptea, în ziua ispășirii să faceți să sune trâmbița prin toată țara voastră.
10 Și să sfințiți fiecare al cincizecilea an și să vestiți libertate prin toată țara tuturor locuitorilor ei, acesta să vă fie un jubileu; și să întoarceți înapoi, pe fiecare om, la moștenirea lui și să întoarceți înapoi pe fiecare om la familia lui.

Anul al Cincizecilea. Timp îndelungat, părerile au fost împărţite cu privire la anul jubiliar şi nu se ştia dacă era anul care urma după anul sabatic 49, rezultând doi ani fără recoltă, sau dacă anul al cincizecilea era chiar anul al patruzeci şi nouălea. După o părere iudaică, prima variantă era adevărată pe timpul primului Templu, iar ultima variantă după aceea. Versetele 8-11 şi analogia socotirii Cincizecimii (capitolul 23,15.16), pare să lase a se înţelege un an jubiliar separat, dar versetele 20-22 sunt ambigue. Singurii ani sabatici amintiţi în istorie sunt cei după robie, iar la ei nu se face referire ca fiind ani jubiliari.

Nu avem dovada istorică dacă Israel a urmat aceste instrucţiuni înainte de captivitate. Fără îndoială că după captivitate Iudeii au respectat cel puţin al şaptelea an şi că Dumnezeu i-a binecuvântat. Cea mai bună dovadă a acestei păziri este faptul că Alexandru cel Mare, iar mai târziu Iuliu Cezar i-au scutit pe iudei de la plata impozitelor în anii sabatici pe temeiul faptului că nu aveau venit în acel an (Iosif Flavius, Antiquities, XI, 8, 6; XIV 10, 6).


11 Un jubileu să vă fie al cincizecilea an, nici să nu semănați, nici să nu secerați ceea ce crește de la sine, nici să nu strângi ciorchinii viei tale netăiate.
12 Pentru că este jubileul; acesta să fie sfânt pentru voi, să mâncați rodul lui care iese din câmp.
13 În anul acestui jubileu să întoarceți înapoi, pe fiecare bărbat, la posesiunea lui.
14 Și dacă vinzi orice aproapelui tău, sau cumperi ceva din mâna aproapelui tău, să nu vă oprimați unul pe altul,
15 Conform cu numărul anilor de după jubileu să cumperi de la aproapele tău și conform cu numărul anilor roadelor, el să îți vândă ție;

Socotind anii. Nimeni nu putea vinde pământ pe vecie, ci doar până la anul jubiliar. În acel an, toate terenurile reveneau proprietarilor lor de la început. Aceasta nu era o greutate pentru cel care cumpărase proprietatea şi trebuia să o dea înapoi, deoarece o cumpărase cu înţelegerea clară că trebuia s-o dea înapoi înainte de anul jubiliar şi nu avea să primească mult pentru ea, pentru că până la acel an aveau să fie doar câteva recolte.


16 Conform cu numărul anilor să crești prețul lor și conform împuținării anilor să micșorezi prețul lor, căci conform cu numărul anilor roadelor, el o să îți vândă.
17 De aceea să nu vă oprimați unul pe altul; ci să te temi de Dumnezeul tău, pentru că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
18 Pentru aceea să împliniți statutele mele și să păziți judecățile mele și să le împliniți; și veți locui în țară în siguranță.
19 Și țara să aducă rodul ei și să mâncați spre săturarea voastră și să locuiți în siguranță în ea.
20 Și dacă veți spune: Ce vom mânca în al șaptelea an? Iată, nu vom semăna, nici nu vom aduna în rodul nostru;

Ce vom mânca. Cum putea Israel să trăiască timp de un an, poate chiar doi, fără să lucreze pământul şi fără să strângă nici o recoltă? Dumnezeu prevăzuse acest lucru.


21 Atunci voi porunci binecuvântarea mea peste voi în al șaselea an, iar el va face rod pentru trei ani.
22 Și veți semăna în al optulea an și veți mânca tot din rodul vechi până în al nouălea an; până ce roadele lui vor intra la voi veți mânca din cele vechi.
23 Pământul să nu fie vândut pentru totdeauna, căci pământul este al meu, pentru că voi sunteți străini și locuitori temporari cu mine.

Ţara este a Mea. Deşi Dumnezeu îi dăduse poporului Său ţara Palestinei, El deţinea încă titlul de proprietate asupra ei. Izraeliţii erau ispravnici, nu proprietari.

Anul Sabatic şi cel jubiliar au fost instituţii unice fără paralelă în nici o altă religie. Ce altă religie în afară de aceea a lui Iehova ar fi îndrăznit să le poruncească urmaşilor ei să se abţină de la lucru un an şi să le făgăduiască binecuvântarea lui Dumnezeu în aşa fel încât în al şaptelea an pământul să producă suficient cât pentru doi ani? Eşecul Dumnezeului lor de a le da un astfel de surplus fenomenal n-ar fi desfiinţat religia lor? Dacă Dumnezeu n-ar fi reuşit să-i aprovizioneze după

o astfel de experienţă, poporul nu s-ar mai fi închinat lui Iehova niciodată.

Trâmbiţele sunau şi libertatea era proclamată la încheierea Zilei Ispăşirii în luna Tişri (versetul 9). Ce fericită clipă trebuia să fi fost aceasta pentru cei care se aflau în servitute şi care în acea zi primiseră şi ispăşirea pentru păcatele lor, iar acum erau puşi în libertate. Ei puteau merge acasă pentru a-şi începe viaţa din nou.


24 Și în toată țara stăpânirii voastre să dați o răscumpărare pentru pământ.

Răscumpărare pentru pământuri. Legislaţia aceasta îl favorizează pe cel sărac şi-l încurajează să lucreze pentru redobândirea proprietăţii lui. Dumnezeu a căutat să-i împiedice pe unii oameni să ajungă foarte bogaţi şi alţii foarte săraci. Dacă planul original al lui Dumnezeu pentru pământ şi servitute ar fi fost urmat, extremele de sărăcie şi de bogăţie ar fi fost necunoscute.


25 Dacă fratele tău sărăcește și a vândut ceva din moștenirile sale și dacă vine cineva dintre rudele sale să o răscumpere, atunci să răscumpere ceea ce fratele lui a vândut.

Dacă fratele tău sărăceşte. Această legislaţie favorizează pe cel sărac şi-l încurajează să lucreze pentru recuperarea proprietăţii pierdute. Dumnezeu dorea să împiedice îmbogăţirea excesiva a unora şi sărăcirea extremă a altora. Dacă planul lui Dumnezeu cu privire la proprietate şi servire ar fi fost urmat, nu am fi cunoscut extreme in bogăţie sau sărăcie.


26 Și dacă bărbatul nu are pe nimeni ca să răscumpere și el însuși este în stare să o răscumpere;
27 Atunci să socotească anii de la vânzarea ei și să plătească înapoi ce este în plus bărbatului căruia i-a vândut-o; ca să se întoarcă înapoi la stăpânirea sa.
28 Dar dacă nu este în stare să îi plătească înapoi, atunci ceea ce este vândut să rămână în mâna celui ce a cumpărat, până în anul jubileului; și la jubileu să iasă și să se întoarcă în stăpânirea sa.
29 Și dacă un bărbat vinde o casă de locuit într-o cetate înconjurată cu ziduri, atunci el poate să o răscumpere în decursul unui an întreg după ce aceasta este vândută; în decursul unui an întreg poate să o răscumpere.

O casă. Aici situaţia era cu totul deosebită şi se aplica o regulă diferită. După obişnuitele reguli de răscumpărare, cumpărătorul unei proprietăţi urbane putea fi deposedat în orice vreme. Dar o astfel de proprietate putea fi răscumpărată numai în timpul primului an, după ce a fost vândută. Dacă nu era răscumpărată în acest interval, cumpărătorul putea s-o păstreze permanent. Deoarece casa nu fusese vândută cu gândul la anul jubiliar, aceasta era o vânzare nerăscumpărabilă.


30 Și dacă nu o răscumpără pe durata unui an întreg, atunci casa care este în cetatea înconjurată cu ziduri să fie întemeiată, pentru totdeauna celui ce a cumpărat-o prin toate generațiile sale, aceasta să nu iasă la jubileu.
31 Dar casele din satele care nu au ziduri, de jur împrejur, să fie socotite precum câmpurile ținutului, ele pot fi răscumpărate și vor ieși la jubileu.

Casele din sate. Acestea era considerate ca aparţinându-le ţăranilor şi de aceea puteau fi oricând răscumpărate şi urmau să se întoarcă la proprietarii lor în anul jubiliar. Leviţii erau totuşi exceptaţi de la această prevedere. Proprietatea lor putea fi oricând răscumpărată şi avea să se întoarcă la proprietari în anul de veselie. Terenurile din suburbiile cetăţilor lor erau proprietăţi comune şi nu se puteau vinde niciodată.


32 Totuși cetățile leviților și casele din cetățile stăpânirilor lor, leviții le pot răscumpăra oricând.
33 Și dacă un bărbat cumpără de la un levit, atunci casa care a fost vândută și cetatea stăpânirii sale, să iasă la jubileu, căci casele din cetățile leviților sunt stăpânirea lor printre copiii lui Israel.
34 Dar câmpul de la împrejurimile cetăților lor să nu fie vândut, pentru că este stăpânirea lor veșnică.
35 Și dacă fratele tău sărăcește și decade lângă tine; atunci să îl ajuți, da, chiar dacă este un străin, sau un locuitor temporar; ca el să trăiască cu tine.

Dacă fratele tău. Un frate, un străin, sau un călător în nevoie trebuiau să fie ajutaţi. Unul care era bine situat nu trebuia să ia dobândă de la un frate sărac, nici să-şi facă un câştig din vânzarea de hrană pentru el (vezi cele scrise în Exod 22,25). În felul acesta este arătată din nou purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru cei săraci. Dumnezeu eliberase pe Israel din Egipt şi era pe punctul de a-l aduce în ţara Canaanului. Aşa cum izraeliţii au fost primitorii unei bunăvoinţe aşa de mari, Dumnezeu dorea să fie şi binevoitori faţă de cei nenorociţi (vezi Matei 10,8). Numai aşa puteau primi aprobarea lui Dumnezeu.


36 Nu lua camătă de la el, sau dobândă, ci să te temi de Dumnezeul tău; ca fratele tău să trăiască cu tine.
37 Să nu îi dai banii cu camătă, nici să nu îi împrumuți merinde cu dobândă.
38 Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru, care v-am scos afară din țara Egiptului, pentru a vă da țara Canaanului și pentru a fi Dumnezeul vostru.
39 Și dacă fratele tău care locuiește lângă tine sărăcește și ți s-a vândut, să nu îl obligi să îți facă muncă de rob;

Muncă de rob. Un israelit care fusese vândut ca să-i slujească altuia nu trebuia să fie tratat ca un rob, ci ca un ziler. El nu trebuia să fie tratat cu asprime şi era obligatoriu să fie eliberat în anul jubiliar. Nu era necesar ca un servitor să aştepte până în anul jubiliar spre a fi răscumpărat. Legea prevedea pentru el o eliberare după fiecare şase ani de slujire, dacă dorea astfel (vezi Exod 21,1-6).


40 Ci ca un angajat și ca un locuitor temporar, să fie cu tine și să îți servească până în anul jubileului.
41 Și să plece de la tine, deopotrivă el și copiii lui cu el și să se întoarcă la propria familie și la stăpânirile părinților săi să se întoarcă.
42 Pentru că ei sunt servitorii mei, pe care i-am scos afară din țara Egiptului, nu vor fi vânduți ca robi.
43 Să nu domnești peste el cu asprime; ci să te temi de Dumnezeul tău.
44 Deopotrivă robii tăi și roabele tale, pe care le vei avea, să fie dintre păgânii care sunt în jurul tău; dintre ei să îți cumperi robi și roabe.
45 Mai mult dintre copiii străinilor care locuiesc temporar printre voi, dintre ei să cumpărați și dintre familiile lor care sunt cu voi, pe care ei i-au născut în țara voastră, și ei să fie stăpânirea voastră.
46 Și să îi luați ca moștenire pentru copiii voștri, ca să îi moștenească drept stăpânire; să fie robii voștri pentru totdeauna; dar peste frații voștri, copiii lui Israel, să nu domniți unul peste altul cu asprime.
47 Și dacă un locuitor temporar sau un străin se îmbogățește lângă tine și dacă fratele tău care locuiește lângă el sărăcește și se vinde străinului sau celui ce locuiește temporar lângă tine, sau la urmașii familiei străinului,

Se vinde străinului. Un israelit care ajunsese sărac şi se vânduse în robie putea să se răscumpere, dacă era în stare, sau să fie răscumpărat chiar de la un străin. Suma de plată varia după anii care au rămas până la anul eliberării, pentru că în acel an el devenea liber. În felul acesta, preţul plătit pentru un rob şi preţul plătit pentru răscumpărare erau considerate în funcţie de lungimea serviciului înainte de anul de eliberare.

Comentariile lui Ellen G. White

4 FE 323

4,5 ED 43 PP 531

8-11 PP 353

8-13 ED 43

10 MH 185

14 MH 188

17 DA 555

21,22 PP 351

23 PP 354

23-28 MH 184

25 DA 327

35 MH 186

35-37 DA 555; PP 532; 1T 534

40 PP 533

47-49 DA 327


48 După ce este vândut el poate fi răscumpărat din nou; unul dintre frați poate să îl răscumpere;
49 Fie unchiul său, fie fiul unchiului său, poate să îl răscumpere, sau oricine îi este rudă apropiată, din familie poate să îl răscumpere; sau dacă este în stare, se poate răscumpăra el însuși.
50 Și să socotească cu cel ce l-a cumpărat, din anul în care acela i-a fost vândut până în anul jubileului; și prețul vânzării sale să fie conform cu numărul anilor, să îi fie conform cu zilele unui servitor angajat.
51 Dacă sunt încă mulți ani rămași, conform cu aceia, să dea înapoi prețul răscumpărării sale din banii pentru care a fost cumpărat.
52 Și dacă rămân doar câțiva ani până la anul jubileului, atunci să socotească împreună cu el și conform cu anii săi să îi dea înapoi prețul răscumpărării sale.
53 Și să fie cu el precum cu un servitor angajat anual; și celălalt să nu domnească peste el cu asprime, în fața ta.
54 Și dacă nu este răscumpărat în acești ani, atunci să iasă în anul jubileului, deopotrivă el și copiii lui cu el.
55 Pentru că mie îmi sunt servitori copiii lui Israel; ei sunt servitorii mei pe care i-am scos din țara Egiptului: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.