Binecuvântări și blesteme

„Dumnezeul lui Israel a doborât zidurile puternice ale Ierihonului!” Poți fi sigur că vestea s-a răspândit ca fulgerul în toate cetățile din Canaan. Nimeni nu se mai simțea în siguranță. Dar a intervenit o mare problemă. Israeliții, chiar și Iosua, au pierdut din vedere că Dumnezeu era Cel care câștigase, de fapt, bătălia. Cu niciun chip nu ar fi putut să facă prin forțele proprii ce făcuse Dumnezeu pentru ei.

În continuare, Iosua a decis că vor cuceri cetatea Ai. A trimis spioni să vadă care era starea cetății. La întoarcere, ei i-au spus lui Iosua că, pentru a distruge o cetate atât de mică, nu era nevoie să trimită mai mult de două-trei mii de soldați. Așa a făcut Iosua. Citește Iosua 7:3,4.

Când soldații au pornit spre Ai, nimeni nu se îngrijora. Toți erau siguri că armata israelită va avea o nouă victorie. Curând însă, starea de spirit s-a schimbat. Nu le venea să creadă ce li s-a întâmplat. Ce simțăminte au avut?Iosua 7:5,6. Iosua uitase ceva foarte, foarte important. Uitase să-L întrebe pe Dumnezeu dacă planul lor era și planul Lui. Au avut surpriza să vadă că nu. Dacă Iosua ar fi întrebat, Dumnezeu i-ar fi spus că există o problemă serioasă care trebuie rezolvată mai întâi. Dumnezeu Își iubea poporul. Dar și poporul trebuia să înțeleagă importanța faptului de a avea încredere în El și de a respecta cu atenție tot ce îi învăța să facă, pentru a putea primi binecuvântarea pe care dorea să le-o dea.

Satana făcea tot ce putea ca să strice minunatele planuri ale lui Dumnezeu pentru siguranța și fericirea poporului Său. Crezi că aveau cum să urmeze și planurile Satanei, și planurile lui Dumnezeu în același timp? Ce le mai rămăsese de făcut lui Iosua și israeliților în situația în care se aflau? Vom afla mai multe mâine.

Gândeşte-te:

Mai vrea Isus și astăzi să vorbim cu El despre planurile noastre? Când facem astfel, putem avea încredere că El este alături de noi orice s-ar întâmpla?

Ai a câștigat, și copiii lui Israel au pierdut. Lui Iosua și celorlalți conducători nu le venea să creadă că au fost învinși. Îți amintești cum s-au simțit? Iosua 7:6. Iosua a început să se întrebe dacă nu ar fi fost mai bine să nu treacă Iordanul. Iosua 7:7.

Cum putea Iosua să aibă astfel de gânduri? Dumnezeu Însuși le spusese să treacă râul și făcuse o minune impresionantă pentru a-i ajuta. Mai mult, le arătase că aveau să distrugă Ierihonul. Ba chiar dărâmase zidurile cetății pentru ei. Care era adevăratul motiv pentru care Iosua și bătrânii poporului se simțeau atât de abătuți? Iosua Îl iubea pe Dumnezeu din toată inima. Dorea ca toată lumea să știe cât de minunat și de puternic este Dumnezeu. Dar pierderea bătăliei de la Ai punea la îndoială acest adevăr. Canaaniții puteau crede că Dumnezeu nu e de încredere și, până la urmă, nici măcar atât de puternic. Iosua 7:8,9.

Desigur, Dumnezeu îl iubea pe Iosua; știa ce simțăminte îi încercau pe Iosua și pe bătrâni. Iar ei, deși nu știau încă, aveau ceva de pus la punct. Intervenise o problemă serioasă, care trebuia rezolvată. Ce se întâmplase? Din ce cauză pierduseră copiii lui Israel bătălia cu Ai? Iosua 7:10-13.

Gândeşte-te:

E nevoie să vorbim cu Isus despre toate planurile noastre? Bineînțeles! Pe El Îl interesează, iar noi avem nevoie în permanență de ajutorul Lui. Citește Proverbele 3:6. O promisiune minunată, nu-i așa?

Acan s-au uitat în jur. Când a fost sigur că nu îl vede nimeni, a ascuns repede ceva. Cine era Acan? Un soldat israelit din seminția lui Iuda. În ziua în care oamenii răi din Ierihon – cu excepția lui Rahav și a familiei ei – fuseseră nimiciți, el, alături de ceilalți soldați, mărșăluise către zidurile dărâmate și pătrunsese în cetate.

Dumnezeu le indicase israeliților că Ierihonul trebuia ars complet – casele, palatele, templele și toate lucrurile frumoase din ele. Totul! Ce nu putea fi distrus de foc trebuia adus ca dar special lui Dumnezeu. Dacă cineva ceda ispitei și fura, el și întreaga tabără a Israelului aveau să suporte consecințele neascultării de Dumnezeu. Citește Iosua 6:18,19.

Acan nu a fost ascultător. Când soldații israeliți s-au întors în tabără, el s-a grăbit la cortul său. „Închide repede cortul! Unde este lopata? Grăbește-te!” Probabil că familia lui Acan abia s-a putut abține să nu exclame de uimire când le-a arătat lucrurile furate din Ierihon. Aur! Argint! Și o robă frumoasă adusă tocmai din Babilon! Copiii și doamna Acan trebuie să fi fost tare încântați.

Au săpat repede o groapă, au înfășurat lucrurile și le-au pus înăuntru și, probabil, au acoperit- o la urmă cu o rogojină. Erau bogați. Și nimeni nu știa secretul lor. Oare? Citește Psalmii 139:1-4. 

Gândeşte-te:

Ce lecții putem învăța din povestirea noastră de până acum? Ce a uitat Iosua? Ce porunci nu a respectat Acan?

Israeliții au pierdut bătălia de la Ai. Între timp, Iosua a aflat de ce. Dar cum să afle cine era de vină?

Dumnezeu l-a învățat pe Iosua ce avea de făcut. Trebuia să aducă înaintea lui Dumnezeu numele tuturor semințiilor. Dumnezeu urma să le arate cărei seminții îi aparținea vinovatul. În continuare, trebuia să aducă înaintea lui Dumnezeu numele fiecărui cap de familie din acea seminție. Din nou, Dumnezeu urma să le arate cărui neam îi aparținea vinovatul. Apoi, trebuia să aducă înaintea lui Dumnezeu numele fiecărei familii din neamul acelei căpetenii. Dumnezeu urma să le arate familia în care trăia persoana vinovată.

În felul acesta, Dumnezeu oferea celui vinovat mai multe șanse de a mărturisi și de a cere iertare. Dar dacă nimeni nu mărturisea, Dumnezeu urma să le arate, în cele din urmă, numele persoanei vinovate. Îți poți imagina neliniștea fiecărei seminții în timp ce asista la acest ritual? Dumnezeu a ales o seminție. Care? Iosua 7:16.

Acan aparținea acelei seminții. În continuare, Dumnezeu a ales căpetenia. Cu siguranță că tot tribul lui Iuda era foarte atent. Iosua 7:17. Acan aparținea acelei căpetenii. Urma verificarea fiecărei familii. Din nou, Dumnezeu le-a indicat numele corect. Ce s-a întâmplat mai departe? Iosua 7:18,19. Acan a fost prins. Nu avea nicio părere de rău, dar era nevoit să recunoască ce făcuse și să admită că ce făcuse era greșit. Știa că păcatul lui provocase moartea a 36 de soldați. Drept urmare, trebuia să moară; el și familia lui.

Părinții lui Acan nu l-au învățat să respecte și să asculte așa cum ar trebui Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Și nici Acan nu i-a învățat pe copiii lui. Ce trist! Moise îi avertizase pe copiii lui Israel cu privire la neascultare. Și cuvintele lui au devenit realitate. Citește Numeri 32:23.

Gândeşte-te:

Te bucuri că părinții tăi nu îți trec cu vederea obrăznicia? Asta pentru că ei te iubesc cu adevărat. Învățăm că păcatele noastre ne fac rău nouă înșine; și, de obicei, fac rău și altora.

Poporul a răsuflat ușurat. Oamenilor le-a părut rău pentru Acan și au regretat fapta lui, dar au fost recunoscători că Dumnezeu îi putea binecuvânta din nou. Dumnezeu le-a dat noi instrucțiuni. Iosua 8:1,2.

Ce este o ambuscadă? Au plănuit, cu alte cuvinte, să se ascundă pentru a putea surprinde inamicul. O parte a armatei israelite trebuia să se ascundă în spatele cetății, unde nu putea fi văzută. Restul armatei trebuia să fie cu Iosua în fața cetății. Crezi că oamenii din Ai s-au mai temut? Probabil că nu. Au fost siguri că vor câștiga din nou.

În timpul nopții, o parte a armatei israelite s-a furișat în liniște deplină în ascunzătoare. Iosua a rămas cu restul armatei. Dimineața devreme, regele cetății Ai a văzut că israeliții mărșăluiau spre ei pentru a lupta din nou. Așa că el și soldații s-au grăbit să-i oprească. A crezut, probabil, că îi vor alunga din nou pe israeliți. Citește Iosua 8:14–17.

„Să urmăriți ce fac eu”, le spusese Iosua soldaților care pregăteau ambuscada. „Când mă voi opri și voi îndrepta sulița spre Ai, va fi semnul să dați năvală și să cuceriți cetatea. Ce s-a întâmplat la momentul potrivit? Iosua 8:18–21. Căpetenia oștilor îngerești a fost cu ei. Și au câștigat bătălia. Dumnezeu le-a spus că puteau păstra unele dintre lucrurile oamenilor din Ai. Îți amintești care erau acele lucruri? Iosua 8:2.

Gândeşte-te:

Totul a decurs mai bine. De ce?

Copiii lui Israel trăiau în corturi de multă vreme. Își doreau să se stabilească în case adevărate, așa că erau dornici să-i alunge pe dușmanii numeroși care locuiau încă frumoasa țară a Canaanului. Dar Iosua le-a atras atenția că, înainte de a duce alte lupte, trebuie să aibă loc o întâlnire foarte importantă.

Înainte de a muri, Moise îi spusese de două ori lui Iosua despre acea întâlnire specială pe care urma să o aibă cu israeliții. Îi spusese exact ce trebuia să facă și ce trebuia să rostească. Trebuia să participe tot poporul. Tot poporul? Da. Tați, mame și copii. Întâlnirea urma să aibă loc la Sihem.

Oamenii știau despre Sihem. Avraam construise acolo primul său altar. Și era unul dintre locurile în care trăise strămoșul lor Iacov. Ce emoționant! Sihemul era situat în mijlocul periculoaselor teritorii inamice. Dar Iosua le-a amintit că, atunci când ascultau de Dumnezeu, erau în siguranță. Și au fost. Nu i-a deranjat nimeni în toată călătoria lor. La Sihem se afla, între două dealuri, o vale frumoasă. Unul dintre dealuri era Garizim, despre care Moise spusese că va fi numit muntele binecuvântărilor. Celălalt era Ebal, care avea să fie numit muntele blestemelor. Șase seminții s-au așezat la poalele unuia și șase, la poalele celuilalt deal.

După ce Iosua a citit binecuvântările pe care le aduce ascultarea, triburile de la Garizim au spus „Amin”. Și după ce a citit blestemele pe care le aduce neascultarea, triburile de la Ebal au spus și ele „Amin”. Pe Muntele Ebal, Iosua a construit un altar mare pentru jertfe, pentru a le aminti oamenilor că, datorită minunatului Său plan de a-i salva de Satana, Dumnezeu este bucuros să îi ierte, chiar dacă ar merita blestemele pe care le aduce neascultarea.

Gândeşte-te:

O întâlnire importantă, nu-i așa? Poporul și-a amintit ce binecuvântări minunate poate primi de la Dumnezeu dacă respectă Cele Zece Porunci. Dar și ce lucruri triste se pot întâmpla dacă Dumnezeu nu poate binecuvânta poporul din cauză că oamenii aleg să se supună lui Satana. Citește ce mesaj frumos a scris Moise în Deuteronomul 30:11-20.

Probleme la hambarul Hildei – II - Adaptare după Scrapbook Stories, de Amy Sherrard

Hilda, ce s-a întâmplat? am întrebat. Abia apoi mi-am dat seama că era o întrebare stupidă. În toată partea de din vale a hambarului era apă murdară și urât mirositoare. Podeaua hambarului se inundase în timpul nopții, iar Hilda încerca să oprească apa.

Jgheabul pentru apă al vacilor semăna cu o ceașcă uriașă atașată unei conducte. Când o vacă voia să se adape, își îndesa botul în ceașcă, iar apa curgea atât cât îi trebuia ca să bea. În timpul nopții, când una dintre vaci s-a adăpat, cumva apa a continuat să curgă și după ce vaca a ridicat botul din jgheab. Cursese toată noaptea și de aceea se inundase podeaua; iar bătrânica Hilda încerca să o oprească. Era clar că avea nevoie de ajutor.
– E jenant să mă ajuți la o treabă ca asta, și-a cerut scuze Hilda. O să avem de furcă până scoatem apa asta de aici și mai și miroase urât. E plin de bălegar și excremente de pui. I-am spus să nu își facă probleme și că mă bucur să o pot ajuta. După ce am oprit apa, am ajutat- o pe Hilda să mute vacile într-o latură a hambarului. Am urcat pe scara șubredă și am aruncat baloți de fân jos, într-o roabă. Am coborât cu gălețile pline cu grăunțe. Vitele și găinile s-au bucurat să ia, în sfârșit, micul dejun.

Apoi ne-am apucat de treaba murdară: adunatul, măturatul și scosul bălegarului și al apei din hambar. Am adunat, măturat și scos dintr- o parte. Apoi am mutat vitele în partea curată și am adunat, măturat și scos și din cealaltă parte. În cele din urmă, podeaua a fost din nou curată. Câtă treabă! Întoarse acasă, am spălat și am uscat câinii. Ne-am spălat și noi și ne-am schimbat cu haine curate și uscate. În sfârșit, ne simțeam bine din nou! În timp ce savuram o supă delicioasă și fierbinte, Hilda m-a întrebat:
– Cum de-ai venit tocmai atunci? De doar câteva minute intrasem în hambar când ai ajuns. Eram sigură că îmi va lua toată ziua să curăț mizeria. I-am spus ce simțământ puternic am avut că trebuie să merg să o vizitez.
– Cred că îngerul tău păzitor i-a spus îngerului meu păzitor că ai nevoie de ajutor, i-am explicat, zâmbind. Hilda a zâmbit și ea. – Cred că asta s-a întâmplat, a fost ea de acord. Mă ajută să-mi amintesc că, deși sunt o bătrână care nu-și mai poate îndrepta spatele, Isus mă iubește la fel de mult ca întotdeauna și are grijă de mine în continuare. Hilda avea dreptate. Și i-am spus ce bucuroasă sunt că am ascultat mesajul pe care mi l-a trimis Dumnezeu în acea dimineață.

Mi-am dat seama că este important să fim întotdeauna dispuși să facem ce Își dorește Isus, chiar dacă asta înseamnă să te murdărești din cap până în picioare pentru a ajuta o bătrânică dragă să curețe un potop de apă murdară și urât mirositoare din hambarul ei. Tu ce părere ai? (Sfârșit)