Gabaoniții

Nu foarte departe de tabăra israeliților se afla un oraș important numit Gabaon. Citește despre asta în Iosua 10:2. Cine călătorea între zona de mijloc și zona de sud a Canaanului trecea uneori prin orașul Gabaon. Evident că regii canaaniți nu voiau ca Gabaonul să fie cucerit de israeliți. Ce au decis să facă, deși știau în ce mod minunat intervenise Dumnezeu la Ierihon și la Ai? Citește Iosua 9:1,2.

Printre acei regi canaaniți se aflau și cei heviți. Dar heviții, care erau locuitorii Gabaonului, erau siguri că Dumnezeul lui Israel este mai puternic decât zeii lor. Așadar, deși ceilalți regi voiau să lupte împotriva israeliților, gabaoniții au decis să facă un plan care să le salveze viața, dacă reușeau să ajungă la un acord cu israeliții. Care era planul? Iosua 9:3–5.

Ambasadorii sunt oameni dintr-o țară străină, care au misiunea de a reprezenta acea țară. Când merg să viziteze un alt stat, se îmbracă impecabil și arată importanți, pentru că sunt importanți. Dar acești ambasadori încercau să pară cerșetori. De ce? Nu avea niciun sens. Și totuși, făcea parte din planul lor.

De îndată ce toate detaliile au fost puse la punct, au pornit la drum. Când au ajuns în tabăra israeliților, au cerut audiență la Iosua. Probabil că, văzându-i, Iosua și bătrânii și-au pus niște semne de întrebare cu privire la identitatea și scopul vizitei lor. Cum s-au prezentat gabaoniții? Iosua 9:6. 

Gândeşte-te:

Dacă ai fi fost acolo în ziua aceea, te-ai fi gândit că mint sau i-ai fi crezut? Cine le-ar fi putut spune lui Iosua și conducătorilor poporului cu ce plan veniseră solii? Dumnezeu vrea să ne ajute să nu fim induși în eroare și să facem greșeli când altcineva ne minte.

Iosua și sfetnicii săi i-au cercetat pe vizitatori. Oare mințeau? Sau spuneau adevărul? Aveau nevoie de o certitudine, pentru că Dumnezeu îi avertizase să nu își facă prieteni printre canaaniți.

Îți mai amintești cât de important este un legământ? Este un acord între părți, ceea ce înseamnă că fiecare parte face o promisiune și este obligată să își respecte promisiunea. Copiii lui Israel au făcut un legământ cu Dumnezeu la Sinai. Dumnezeu a promis că îi va binecuvânta dacă vor respecta Cele Zece Porunci date de El. Iar ei au promis să le respecte. În scurt timp însă, și-au călcat legământul, alegând să se închine unui vițel de aur.

Israeliții nu au fost conștienți că, pentru a-și respecta promisiunea, aveau nevoie de ajutor. Din nou și din nou, Dumnezeu le aducea aminte că își pot păstra promisiunea numai dacă Îl cred și au încredere deplină în El. Din nou și din nou, ei promiteau să Îl asculte; dar nu L-au crezut și nu au avut încredere în El. Când alegeau să aibă încredere, Dumnezeu putea face lucruri minunate pentru ei. Când nu aveau încredere, Satana le putea face rău.

Ascultând cu atenție, Iosua și sfetnicii și-au dat seama că vizitatorii lor știau, într-adevăr, multe despre ceea ce făcuse Dumnezeu pentru israeliți. Sfetnicii au cercetat pâinea înnegrită și burdufurile vechi. Citește Iosua 9:14. Ai observat un „dar” chiar în mijlocul frazei?

Gândeşte-te:

Ai făcut vreodată ceva fără să întrebi, numai pentru ca apoi să dai de necaz?

Nu-i așa că, dacă ai fi fost acolo în acea zi, ascultându- i pe oamenii din Gabaon, i-ai fi crezut pe cuvânt? Felul în care arătau, lucrurile pe care le aveau cu ei și ceea ce spuneau despre modul în care Dumnezeu îi ajutase pe israeliți probabil că te-ar fi determinat și pe tine să crezi că spuneau adevărul.

În cele din urmă, gabaoniții au reușit să-i convingă pe Iosua și pe sfetnicii lui că sunt autentici. Dar Iosua și sfetnicii au omis ceva. Iosua 9:14. Cum au acționat Iosua și conducătorii, crezând că nu riscă nimic printr-un acord cu niște oameni care trăiau atât de departe? Cât a durat până când israeliții au descoperit adevărul? Care a fost reacția poporului? Iosua 9:16–18.

Israeliții nu au fost prea încântați. Au vrut să lupte împotriva gabaoniților, chiar dacă făcuseră un legământ și promiseseră că nu îi vor nimici. Gabaoniții îi mințiseră. Dar Iosua și conducătorii lui Israel au avut altă atitudine.Iosua 9:19,20. Au luat decizia cea bună, nu-i așa? Făcuseră o promisiune și era important să o respecte. Iar gabaoniții au aflat, până la urmă, că minciunile nu ajută la nimic.

Gândeşte-te:

I-ar fi spus Dumnezeu lui Iosua despre gabaoniți dacă s-ar fi gândit să întrebe? Există lucruri pe care ai vrea să le faci pentru că ți se par în regulă, dar părinții tăi spun „Nu”? Oare de ce spun „Nu”? Părinții știu lucruri pe care copiii nu le înțeleg întotdeauna, nu-i așa?

Să ne imaginăm că dai bucăți de hârtie albă și bucăți de hârtie neagră unor nevăzători. Apoi, să ne imaginăm că le spui să aleagă doar bucățile albe. Poți să-i învinovățești dacă le aleg pe cele negre? Dar faptul că ei nu văd transformă culoarea neagră în alb? Nu. Negrul este negru, iar albul este alb.

Știau gabaoniții Cele Zece Porunci? Nu. Erau ca niște orbi care sortează hârtii albe și hârtii negre. A înțeles Dumnezeu situația lor? Desigur! Dar asta nu înseamnă că nu au mințit. Adevărul este întotdeauna adevăr. Minciunile sunt întotdeauna minciuni. Dumnezeu spune adevărul. Satana spune minciuni.

Poporul Israel avea să devină o națiune care să dea mărturie pentru Dumnezeu în locul ales de El, în Canaan. Menirea lor era să fie o lumină pentru întreaga lume, strălucind pentru Dumnezeu. El oferise popoarelor din Canaan numeroase ocazii de a alege să Îl asculte și să aibă încredere în El. Dar aceste popoare au ales să creadă minciunile lui Satana. Deveniseră ca o boală teribilă, care îi ucide pe toți cei care se contaminează, atât de răi erau locuitorii Canaanului. Nu este de mirare că Dumnezeu spusese că trebuie nimiciți.

Dar Dumnezeu iubește fiecare persoană, să nu uiți asta. El dorește ca fiecare persoană să-L aleagă pe El, nu pe Satana. Îți amintești de Rahav? Dumnezeu știa că Rahav a ales să aibă încredere în El. Și gabaoniții au ales să creadă în puterea Lui, iar El știa. Erau dispuși să înceteze închinarea la idoli și, de aceea, Dumnezeu nu i-ar fi lăsat pe israeliți să îi nimicească. Deci, nu era nevoie de toate acele minciuni pentru a-și salva viețile.

Una dintre legile importante pe care i le dăduse Dumnezeu lui Moise pentru israeliți arăta cum trebuia procedat în privința oamenilor care nu erau din poporul Israel, dar care doreau să facă parte din poporul lui Dumnezeu. Citește Leviticul 19:33,34; Numeri 15:14-16.

Gândeşte-te:

Planul lui Dumnezeu era ca poporul Lui să fie o lumină pentru întreaga lume. Mai este acesta planul Său și astăzi? Dar tu și familia ta sunteți lumini? Enumeră mai multe modalități prin care poți fi chiar tu o lumină în lume.

„Ajutor! Gabaoniții s-au unit cu israeliții!” Vestea a circulat repede. Regii canaaniți erau înspăimântați și mânioși. Citește Iosua 10:1,2. Regele Ierusalimului a trimis rapid solii altor patru regi. Ce le-a propus? Citește Iosua 10:3–5. Îți poți imagina cum s-au simțit gabaoniții când au aflat că cei cinci regi îi atacă? Făcuseră un legământ cu israeliții, dar mințiseră. Oare își vor păstra israeliții promisiunea de a le fi aliați? Cum au reacționat gabaoniții și ce a făcut Iosua? De această dată, și-a amintit să-L întrebe pe Dumnezeu? Citește Iosua 10:6–9.

Gabaoniților li s-a luat o piatră de pe inimă! Dușmanii lor abia se adunaseră în jurul cetății Gabaonului pentru a o distruge, că s-au și trezit brusc atacați. S-au retras și s-au grăbit să se adăpostească într-o trecătoare, în munți, fugăriți de israeliți. Ce s-a întâmplat pe când coborau celălalt versant? Iosua 10:11. Grindină! Dumnezeu a trimis bucăți uriașe de grindină. Închipuie- ți!

Dar când Iosua a ajuns în vârful muntelui, și-a ridicat privirea spre cer. Și-a dat seama că se lăsa întunericul înainte ca ei să câștige bătălia și că nu avea suficient timp. Știa că, dacă nu continuau urmărirea și lupta, permiteau inamicului să se ascundă în munți. Pentru ca, imediat apoi, acesta să se regrupeze și să dea năvală asupra gabaoniților.

Iosua și soldații trebuiau să lupte. Dar cum? Se făcea întuneric și nu mai aveau suficient timp. Nu simțeau oboseala, chiar dacă mărșăluiseră toată noaptea și apoi urmăriseră inamicul aproape toată ziua. Tot ce știau era că trebuiau să câștige bătălia. 

Gândeşte-te:

Crezi că israeliții învățaseră până la acest punct că nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu? Tu ce crezi? E important să ai mereu în minte lucrul acesta?

Ai auzit vreodată pe cineva spunând că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri? Ai auzit pe cineva spunând că Dumnezeu îi ajută pe cei care nu se pot ajuta singuri? Știai că, într-un fel, ambele afirmații sunt adevărate, chiar dacă nu sunt din Biblie?

Pentru că israeliții făceau tot posibilul, Dumnezeu îi ajuta. Dar aveau nevoie de o minune. Dumnezeu i-a dat lui Iosua credința de a cere ceva uimitor. Și Dumnezeu a făcut ceva ce nu mai făcuse niciodată înainte. Citește despre asta în Iosua 10:12-15. Crezi că gabaoniții și israeliții au fost recunoscători că Dumnezeu i-a ajutat? Da, cu siguranță!

Gabaoniții nu au știut că, alegând să se închine lui Dumnezeu și să Îl asculte, ar fi putut face pace cu Israelul. Cât despre Iosua, deși fusese mințit, a ascultat de Dumnezeu, care l-a învățat să nu își retragă promisiunea. Citește ce decizie au luat Iosua și bătrânii atunci când poporul a vrut să-i nimicească pe gabaoniți pentru că mințiseră. Iosua 9:21,25-27.

Chiar dacă nu mai erau la fel de importanți ca înainte și chiar dacă deveniseră servitori, gabaoniții nu s-au plâns. Au fost recunoscători că Iosua și-a ținut promisiunea și că Dumnezeu le-a salvat viețile.

Gândeşte-te:

Victoria din acea zi a fost posibilă pentru că israeliții au făcut tot ce le-a stat în putință și pentru că, în același timp, au depins de Dumnezeu. Așa se câștigă și bătăliile cu Satana, atunci când ne ispitește. În primul rând, alegem să facem ce este bine. Apoi, pentru că avem credință, faptele noastre sunt în conformitate cu alegerea pe care am făcut-o, indiferent dacă ne convine sau nu. Iar Dumnezeu ne dă puterea de a face ce este bine. Procedând astfel de fiecare dată, devine din ce în ce mai ușor să faci ce este bine.

Elizabeth își poartă singură de grijă - Adaptare după Scrapbook Stories, de Amy Sherrard

Când o să fiu mare și o să am o fetiță, o să îi dau voie să facă ce vrea ea. Dacă vrea să mai stea pe afară, la joacă, după școală, nu o să-i impun să vină acasă. Așa a decretat Elizabeth, venind de la școală într-o după-amiază. Se vedea cu ochiul liber că tare se mai simțea oropsită. După câteva minute de gândire, mama i-a făcut o propunere. Iar lui Elizabeth nu îi venea să își creadă urechilor.

– Elizabeth dragă, mâine te las să faci doar ce vrei tu, cât e ziua de lungă. – Mamă, vorbești serios? a întrebat-o Elizabeth. Mama a asigurat-o că vorbea serios, nu era o glumă. – Atunci aș vrea să fie mâine chiar acum, i-a spus Elizabeth mamei sale, țopăind de bucurie prin toată casa.

A doua zi de dimineață, după ce și-a luat micul dejun mai târziu decât de obicei, Elizabeth a spus:
– Nu cred că mă duc azi la școală.
– Faci cum vrei, i-a răspuns mama ei pe un ton blând. Așa că Elizabeth s-a întors în camera ei. A decis să nu-și facă patul și să nu-și facă ordine. Apoi, în scurt timp, s-a răzgândit și nu a mai vrut să stea în casă, ci a decis să iasă puțin pe afară. Așa că s-a dus în curte, să se dea în leagănul de sub copac. După vreo jumătate de oră, s-a plictisit și s-a întors în casă.
– Mamă, aș vrea să mănânc ceva.
– Ia ce vrei, dragă, i-a spus mama, iar Elizabeth s-a servit cu o bucată mare de tartă cu fructe. Dimineața s-a scurs lent. Nu avea niciun farmec să se joace de una singură, dar era prea mândră ca să-i ceară mamei ceva de făcut. Când, în sfârșit, a venit vremea mesei de prânz, lui Elizabeth nu-i era foame.
– Cred că după-amiază mă duc la școală, a spus, lăsând-o pe mama să strângă singură masa și să curețe bucătăria. Dar nu-ți face griji dacă mai întârzii după ore, a adăugat, iar mama a încuviințat.

După școală, niște prietene au venit cu ideea să meargă la gârlă, la bălăceală. Elizabeth știa că mama ar găsi că nu e o idee bună, pentru că tocmai îi trecuse o răceală rea și risca să răcească din nou; dar, chiar și așa, a decis să se ducă. Bălăceala nu a fost așa de distractivă cum se așteptase. Fetele se stropeau una pe alta și au stropit- o și pe ea. Apoi, doar ca să se amuze, una dintre fetele mai mari a împins-o în gârlă. Ea a început să plângă, iar fetele, să râdă. S-a întors acasă cu hainele ude, îi era foarte frig și se simțea tristă și nefericită. Cum crezi că a întâmpinat-o mama? Crezi că i-a spus: „Ei bine, dragă, ai făcut tot ce ai vrut cât a fost ziua de lungă. Acum poftește de te usucă și te încălzește”? Ei bine, nu. Mama i-a pregătit o baie caldă și haine uscate. Cina a fost caldă și gustoasă. La culcare, i-a citit o poveste și apoi, în patul confortabil, a învelit-o cu drag.

Când mama s-a aplecat pentru un pupic de noapte bună, Elizabeth a luat-o în brațe. – Cred că Isus a fost foarte bun dându-le fetițelor mame care le poartă de grijă. Copiii au nevoie de ele, pentru că mamele știu mult mai multe decât știu copiii, i-a spus ea. Mama și-a sărutat fetița, zâmbind fericită. Tu ce crezi? Avea dreptate Elizabeth?