O casă pentru Dumnezeu

Text de memorat

„Să-Mi facă un locaș sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.” (Exodul 25:8)

Ți-L poți imagina pe Dumnezeu trăind într-un cort? Săptămâna aceasta vom afla despre cortul special în care a trăit Dumnezeu în vremea în care copiii lui Israel au rătăcit în pustiu. Știi că poporul Israel trăia în corturi. În acest fel se putea muta din loc în loc prin deșert. Te mai surprinde că, pe atunci, casa lui Dumnezeu a fost și ea un cort? Dumnezeu a dorit să fie aproape de copiii Săi și să-i ajute să înțeleagă planul pe care îl făcuse pentru a-i salva de vrăjmașul lor, Satana.

Chiar și după ce israeliții s-au mutat în propriile case din țara Canaanului, Dumnezeu a rămas în cort. Timp de aproape patru sute de ani, El a locuit acolo. Deși era un cort, totuși era unul special. Îți place să găsești comori? Cortul lui Dumnezeu era plin de comori frumoase. Niciun tâlhar nu le putea fura, căci acele comori erau păzite de îngeri. Stâlpul de nor plutea peste cort în timpul zilei, ferindu-l de soarele fierbinte al deșertului; și strălucea discret în timpul nopții, arătând prezența și grija lui Dumnezeu. 

Dar povestirile, îți plac? Tot ce era în cortul lui Dumnezeu reprezenta o povestire despre Isus și planul Său de a ne salva. Erau acolo povestiri despre păcatele noastre și despre cum Isus le poate ierta. Erau acolo și povestiri despre înfrângerea definitivă a lui Satana de către Isus. Unele dintre povestiri erau fericite – spunând cum Isus, Fiul lui Dumnezeu, va veni pe acest pământ și va trăi ca Fiu al Omului.

Altele erau povestiri triste – spunând cum Isus va fi ucis și va muri pentru păcatele noastre. Dar toate povestirile aveau final fericit: toți cei care au încredere în Isus vor fi eliberați de Satana, de păcat și de moarte și vor trăi pentru totdeauna cu Isus. Cortul lui Dumnezeu a fost numit sanctuar, sau tabernacol.

Gândeşte-te:

Ești nerăbdător să afli mai multe despre cortul lui Dumnezeu? Citește Ioan 3:16,17. Sanctuarul lui Dumnezeu ne ajută să înțelegem aceste versete. Ești recunoscător pentru minunatul plan al lui Dumnezeu? Ce ar fi să Îi spui chiar acum?

Moise a primit instrucțiunile pentru cortul lui Dumnezeu în timp ce era pe munte. Citește ce i-a spus Dumnezeu în Exodul 25:8,9. Desigur, Dumnezeu era deja cu ei tot timpul, dar sanctuarul avea să fie un loc special pentru El. Un cort sfânt urma să se afle chiar acolo, printre corturile lor. Ați văzut vreodată o casă de păpuși sau un aeromodel? Chiar dacă sunt foarte mici, arată ca o casă sau un avion adevărate. Când Dumnezeu i-a dat lui Moise macheta pentru sanctuar, ea era de fapt un model minuscul al magnificului palat din ceruri al lui Dumnezeu.

Palatul din ceruri al lui Dumnezeu este mai mare și mai frumos decât ne putem imagina. Este locul în care se află însuși tronul lui Dumnezeu și în care planul Său minunat de a ne mântui este adus la îndeplinire chiar acum. Ioan, ucenicul lui Isus, a văzut într-o viziune sanctuarul din ceruri. Citește ce a spus în Apocalipsa 11:19.

Cât de bun a fost Dumnezeu să le arate copiilor lui Israel cum să construiască o machetă care să ne ajute, și pe ei, dar și pe noi, să înțelegem mai bine minunatul plan al lui Dumnezeu de a ne mântui!

Gândeşte-te:

Numim sanctuar sala din biserica noastră în care predicatorul ține predici în Sabat, nu-i așa? Îți amintești că la biserică noi ne întâlnim cu Dumnezeu? Sanctuarul pe care aveau să-l construiască israeliții urma să fie prima lor „biserică”. Predicatorii lor erau numiți preoți.

Ce emoție trebuie să fi fost în tabără când Moise s-a întors de pe munte și a împărtășit oamenilor ceea ce îi arătase Dumnezeu. Îi fuseseră date planurile pentru a putea realiza sanctuarul. Era câte ceva de făcut pentru fiecare, așa încât fiecare să poată contribui.

Dar Dumnezeu i-a spus lui Moise ca, înainte de a le detalia planurile pentru sanctuar, să le aducă aminte ceva. Exodul 35:1-3. Încă o dată, Dumnezeu le amintea de semnul special pe care li-l dăduse în porunca a patra. Apoi a venit timpul să înceapă construcția. Dumnezeu i-a dat lui Moise un plan prin care sanctuarul să fie ușor de demontat și mutat, din moment ce urma să fie deplasat întotdeauna oriunde îi conducea norul. Dar de unde să obțină, acolo, în deșert, toate lucrurile necesare pentru construirea lui? Citește Exodul 35:4,5.

Ai observat ce fel de daruri trebuiau să dea oamenii? Trebuia să fie un dar „de bunăvoie”. Voia lui Dumnezeu era să Îi aducă daruri doar cei care doreau cu adevărat. Citește acum despre lucrurile de care le spusese Dumnezeu că vor avea nevoie. Exodul 35:5-9. O listă lungă, nu-i așa? Ca să facă mobilă, perdele și haine pentru preoți și multe alte lucruri. Când Moise a terminat de vorbit, oamenii s-au întors la corturile lor. Ce aveau ei de oferit? Oare ar fi destul? Poporul fusese foarte sărac în sclavie; amintește-ți că, totuși, înainte de a pleca din Egipt, egiptenii le dăduseră mult aur, argint și multe haine. Exodul 12:35,36.

Dar ar da oamenii de bunăvoie aceste lucruri pentru a construi sanctuarul? Să aflăm ce s-a întâmplat. Exodul 35:20,21,29. Oamenii au arătat cât de recunoscători au fost că Dumnezeu i-a iertat, nu-i așa? De fapt, au oferit atât de mult, încât Moise a trebuit să le spună să se oprească. Exodul 36:4-7.

Gândeşte-te:

L-ai auzit vreodată pe pastor spunând oamenilor să nu mai dea daruri? Crezi că vestea bună (Evanghelia) despre Isus s-ar răspândi mai repede dacă poporul lui Dumnezeu ar aduce daruri așa cum au adus israeliții? Tu ești dispus să fii de ajutor? Nu ești prea mic pentru a-I fi de ajutor lui Isus.

Realizarea sanctuarului necesita oameni cu multe talente. Cum să îi găsească Moise pe cei potriviți? Dumnezeu știa deja cine va fi dispus și bucuros să-și folosească aptitudinile. Și acestor oameni le-a dat pricepere în mai multe domenii. Exodul 36:2. El le-a arătat cum să îi învețe pe alții să le fie ajutoare de nădejde.

Dumnezeu a fost mulțumit când a văzut cum se desfășoară lucrurile. Ce bucurie trebuie să fi simțit Moise! Și cât de supărat trebuie să fi fost Satana! Fusese atât de sigur că reușise să distrugă planul lui Dumnezeu pentru poporul Său. Am spus că sanctuarul era un model al mărețului templu din ceruri al lui Dumnezeu. De unde știm? Evrei 8:1,2,5.

Modelul acesta nu era foarte mare. Avea, cu aproximație, 16,5 metri lungime și 5,5 metri lățime. Dar își putea servi scopul, acela de a le reaminti că Dumnezeu are un plan pentru mântuirea lor. Nu este de mirare că totul trebuia să fie perfect. Au fost oamenii atenți să respecte întocmai planurile de construcție pe care li le dăduse Dumnezeu? Exodul 39:42,43. Când sanctuarul, sau tabernacolul, a fost terminat, toată lumea a privit cu interes la norul care îi condusese întotdeauna: se mișca. Oare era mulțumit Dumnezeu? DA! Citește Exodul 40:34-38.

Gândeşte-te:

Avem și noi un Model și un Ajutor pentru a putea respecta Cele Zece Porunci minunate pe care ni le-a dat Dumnezeu? Da, avem. Cine este? Isus. Te bucuri că Îl ai pe El?

Să ne imaginăm că vizităm tabernacolul, sau sanctuarul. Să ne începem vizita dimineața devreme, odată cu răsăritul soarelui. Unul dintre preoți, îmbrăcat în roba sa albă, va fi ghidul nostru. În primul rând, ne arată gardul alb care înconjoară tabernacolul. Deoarece gardul are o înălțime de aproximativ 2,3 metri, iar cortul este cam de două ori mai înalt decât acesta, oamenii pot vedea vârful cortului din corturile lor. Dar nimeni nu poate vedea prin gard, pentru că este confecționat din pânză albă imaculată, atârnată de tije prinse între stâlpi frumoși placați cu bronz.

„De ce este alb gardul de pânză?”, îl întrebăm pe preot, „Și de ce sunt albe hainele tale?” El ne spune că pânzele imaculate ne amintesc că Isus este perfect. Isus ne iartă păcatele și ne acoperă viața noastră cu viața Sa imaculată. Hainele albe ale preotului îi amintesc lui să fie ca Modelul nostru, Isus.

În timp ce mergem spre intrarea în sanctuar, preotul întreabă: „Observați în ce direcție este orientată această intrare?” „Spre răsărit”, răspundem în timp ce privim în jur și vedem răsăritul soarelui. „Poate exista un motiv?”, întreabă preotul. Ne gândim un moment și apoi avem o idee. „Pentru că unii oameni se închină la soare; și atunci când poporul lui Dumnezeu vine la închinare, întoarce spatele soarelui și se închină numai Lui.” Preotul zâmbește. Am răspuns corect.

La intrare se află o cortină frumoasă, țesută cu albastru, purpuriu (violet) și stacojiu (roșu închis). Exodul 27:16. Culoarea albastru este un simbol pentru adevărul pe care ni-l descoperă Isus despre Dumnezeu și despre dragostea Lui manifestată în Cele Zece Porunci. Purpuriul este un simbol al faptului că lumea noastră încă aparține pe deplin lui Isus. El este adevăratul Rege, nu Satana. Stacojiul este un simbol pentru sângele pe care Isus l-a vărsat pentru a ne salva de Satana cel rău și crud. Când trecem prin intrarea- cortină, ne amintim că doar prin Isus putem veni înaintea lui Dumnezeu.

Gândeşte-te:

Spune în ce fel ni se amintește de Isus în vizita noastră de până acum.

Acum suntem în curtea din jurul cortului. Primul lucru pe care îl vedem este un altar mare de aproximativ 2,5 metri pătrați. Este placat cu bronz strălucitor, de culoarea unui bănuț nou. Preotul ne spune că în fiecare dimineață și în fiecare seară, un miel nevinovat este sacrificat, pus pe lemne pe altar și ars. Tot pe acest altar se aduc și alte jertfe. În timp ce se desfășoară aceste ceremonii, vedem oameni care se roagă în curte. Se gândesc la faptul că Isus va muri pentru păcatele lor, ca mielul nevinovat de pe altar. Isaia 53:5-7.

Ne uităm în sus și privim fumul care se ridică atunci când jertfa arde. Oamenii din tabără, de la corturile lor, îl pot vedea și ei. Văzând fumul în fiecare dimineață și în fiecare seară, își aduc aminte ce semnificație are jertfa. De asemenea, se roagă ca păcatele să le fie iertate și Îi mulțumesc lui Isus pentru iubirea Sa minunată.

Când Isus ne iartă păcatele, spunem că El ne îndreptățește. Asta înseamnă că, atunci când alegem să-L iubim și să ascultăm de El, ne dă caracterul Său curat în locul caracterului nostru păcătos. Atunci când Dumnezeu vede viața și caracterul perfect al lui Isus în locul vieții și al caracterului nostru păcătos, suntem ca și cum n-am fi păcătuit niciodată. El este foarte fericit când oamenii fac această alegere! Iar oamenii, când fac astfel de alegeri, sunt și ei fericiți!

Gândeşte-te:

Când alegem să-L iubim și să ascultăm de El, Isus ne ajută să ne schimbăm, să renunțăm la lucrurile greșite pe care le gândim și le facem și să le înlocuim cu gânduri și fapte bune. Cât timp învățăm să respectăm Cele Zece Porunci pe care ni le-a dat, ne asemănăm cu El din ce în ce mai mult. Și pentru că Îl iubim, când se întâmplă să nu ascultăm de El, ne întristăm și regretăm și Îl rugăm să ne ierte. El ne iubește întotdeauna și ne ajută atunci când alegem să Îi dăm voie să ne schimbe. Dacă Satana te ispitește să crezi că nu are niciun rost să încerci, nu-l asculta niciodată.

Administratorul precoce al farului - partea I - Adaptare după Scrapbook Stories, de Amy Sherrard

Tatăl Mariei era administratorul farului. Un far este un turn înalt lângă mare, ce are în vârf o cameră cu lumini mari, care strălucesc toată noaptea. Luminile avertizează navele care trec, astfel încât acestea să nu se apropie prea mult de locuri periculoase, în care ar putea naufragia. Ar părea că spun: „Atenție, marinari! Nu vă apropiați prea mult, nisipul și stâncile sunt aici!”

Pe vremuri, administratorul locuia în turnul farului, pentru a îngriji lămpile. Nu existau lumini electrice, ca să apeși pe buton și să se aprindă. Exista, în schimb, un fitil uriaș, care trebuia tuns, și oglinzi reflectorizante în spatele fitilului. Atunci când fitilul era aprins, reflectoarele făceau lumina să strălucească puternic peste apă. De cele mai multe ori, farul de care avea grijă tatăl Mariei stătea în apă. Însă, timp de aproximativ trei ore, câtă vreme apa avea nivel scăzut, puteau ajunge la țărm mergând pe niște stânci mari. Se asigurau mereu că se întorceau în far înainte ca apa să crească din nou. Și tatăl Mariei se asigura, de asemenea, în fiecare zi, că amândoi se aflau la adăpost în far înainte de a se întuneca.

Într-o după-amiază, Maria era singură în far. La reflux, tatăl ei trecuse stâncile pentru a face rost de niște provizii de care aveau nevoie. – Maria dragă, să nu îți faci griji! îi spusese el. Mă voi întoarce cu mult timp înainte ca apa să crească și să acopere stâncile. Lămpile vor fi aprinse și vor străluci, ca de obicei. Apoi i-a dat fetiței un pupic și s-a grăbit să ajungă la țărm. Mama Mariei murise cu mai bine de doi ani înainte. Maria și tatăl ei îi simțeau mult lipsa, dar Mariei nu îi era teamă să rămână singură. Știa că tatăl ei se ținea întotdeauna de cuvânt, iar ea avea multe lucruri de făcut și timpul trecea repede.

Când ceasul a bătut ora șase, Maria s-a mirat. S-a uitat pe fereastra îngustă a farului, întrebându- se de ce tatăl ei nu se întorsese încă. Știa că apa începe să crească în curând. Pe la ora șapte, apa se spărgea deja de stânci. „Tată, trebuie să te grăbești! Trebuie!”, a spus Maria cu voce tare, continuând să privească pe fereastră. „Peste puțin timp, apa va acoperi stâncile și nu vei putea ajunge aici la timp pentru a aprinde lămpile.”

Curând, a devenit evident că apa a acoperit stâncile, iar afară începea să se întunece. Văzând vântul și norii negri, Maria și-a dat seama că vine o furtună. Ce să facă în această situație? Știa că tatăl ei nu mai avea nicio posibilitate de a se întoarce. Și ea nu avea cum să aprindă fitilul mare, pentru ca lumina lui să avertizeze navele aflate în furtună, care vor trece prin apropiere. Acele nave se vor aștepta să fie ghidate de far. Chiar dacă își privise de multe ori tatăl aprinzând fitilul cel mare, ea era mult prea mică pentru a-l aprinde. Maria a început să plângă. Apoi și-a amintit ce obișnuia să îi spună iubita ei mamă: „De fiecare dată când ai probleme, privește la Isus!” Iar Maria a îngenuncheat într-un colț al camerei și s-a rugat: „Isuse, Te rog să mă înveți ce să fac! Și binecuvântează- l pe tăticul meu iubit. Te rog să-l ocrotești și să-l aduci acasă.” (Va urma)