Sigiliul lui Dumnezeu și semnul fiarei: Partea a 2-a

În secolul al XV-lea, Văile Piemontului, aflate sus în Alpii din nordul Italiei, erau căminul valdenzilor, un popor hotărât să rămână credincios Bibliei. Din cauza loialității lor statornice față de Hristos, au fost puternic persecutați. În 1488 d.Hr., valdenzii din Valea Loyse au fost uciși cu brutalitate de Biserica Romană pentru credința lor.
Un alt val de persecuție a venit în secolul al XVII-lea, când ducele de Savoy a trimis în zonă 8.000 de soldați și a cerut populației locale să îi adăpostească în casele lor. Aceasta nu era decât o strategie pentru a le oferi soldaților acces ușor la victimele lor. Pe 24 aprilie 1655, la ora 4:00 dimineața, a fost dat semnalul pentru începerea masacrului. De data aceasta, numărul morților s-a ridicat la peste 4.000.
Din păcate, istoria se repetă adesea. La fel ca persecuțiile din trecut, cea care urmează are scopul de a-i forța pe toți să se conformeze unui anumit set de credințe și unui sistem de închinare aprobat oficial. Ca întotdeauna însă, Dumnezeu va avea un popor care nu va capitula.

17 iunie – Ziua refugiaților
 

Comentariu EGW

În data de 26 noiembrie 1885, sora White a părăsit localitatea Basel, plecând în Italia, la Torre Pellice … .
Ellen White a rămas în Torre Pellice timp de trei săptămâni. Ea le-a vorbit oamenilor de zece ori și a vizitat câteva locuri renumite, unde valdenzii, care fugeau de persecutorii lor, fuseseră urmăriți și capturați, torturați și uciși. Cu privire la aceste experiențe, ea scria:
„Dacă ar putea fi auzite glasurile acestor munți veșnici, care străjuiesc văile, ce istorie ar putea relata ei despre suferințele îndurate de poporul lui Dumnezeu din cauza credinței! Ce povestiri despre vizitele îngerilor pe care acești fugari creștini nu îi recunoscuseră! De repetate ori, îngerii au vorbit cu oamenii, așa cum vorbește cineva cu prietenul lui, călăuzindu-i în locuri sigure. Cuvintele lor de încurajare au înviorat spiritul acelor credincioși și, purtându-le gândul mai presus de culmile celor mai înalți munți, i-au determinat să contemple prin credință hainele albe, coroanele și ramurile de palmier ale biruinței, pe care le vor primi în ziua când se vor afla în jurul marelui tron alb.” – Schițe din viața mea, p. 290

Ori de câte ori, prin credința în Mielul lui Dumnezeu, un suflet renunță să mai slujească păcatului, mânia lui Satana se aprinde. Viața cea sfântă a lui Abel era o mărturie împotriva susținerilor lui Satana că este cu neputință ca omul să țină Legea lui Dumnezeu. Când Cain, împins de duhul cel rău, a văzut că nu îl poate stăpâni pe Abel, s-a înfuriat atât de tare, încât i-a luat viața. Și, ori de câte ori se va afla cineva care va sta pentru apărarea dreptății Legii lui Dumnezeu, același spirit se va da pe față împotriva lui. Este același spirit care, în decursul tuturor veacurilor, a înălțat rugurile și a aprins focul pentru a-i nimici pe ucenicii lui Hristos. Dar cruzimile îngrămădite asupra urmașilor lui Isus sunt insuflate de Satana și de oastea lui, deoarece aceștia nu-i pot constrânge să li se supună. Aceasta este furia unui vrăjmaș înfrânt. Fiecare martir al lui Isus a murit ca biruitor. Profetul spune: „Ei l-au biruit [pe „balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana”] prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte” (Apocalipsa 12:11,9). – Patriarhi și profeți, p. 77 

Printre locuitorii pământului, răspândiți prin toate țările sunt cei care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. La fel ca stelele cerului, care se văd numai noaptea, acești credincioși vor străluci atunci când întunericul va acoperi pământul și negură mare, popoarele. În ceasul celei mai cumplite apostazii, când Satana depune efortul suprem pentru a face ca „toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi” să primească, sub amenințarea pedepsei cu moartea, semnul de supunere față de o zi falsă de odihnă, acești credincioși vor „străluci ca niște lumini în lume” (Filipeni 2:15). Cu cât noaptea este mai întunecată, cu atât mai tare vor străluci ei. – Maranatha, p. 196 (7 iulie)
 

După cum am studiat deja, puterile fiarei din Apocalipsa 13 și 14 reprezintă un sistem mondial de închinare falsă. Însă nu este doar atât.

1. Citește Apocalipsa 13:5; Apocalipsa 12:6,14 și Daniel 7:25. Cât de mult avea să domine această putere peisajul religios în secolele anterioare?

Fiara avea să rămână în istorie pentru o perioadă clar specificată. În profețiile simbolice temporale, o zi profetică înseamnă un an literal. În Numeri 14:34 citim: „un an de fiecare zi” – aplicând principiul biblic de numărare a unei zile pentru un an. Și din nou, în Ezechiel 4:6, Dumnezeu spune: „îți pun câte o zi pentru fiecare an”. Acest principiu s-a dovedit corect în mod repetat în interpretarea profețiilor biblice, cum este cazul celor șaptezeci de săptămâni din Daniel 9:24-27. Calculând perioada menționată în Apocalipsa 13:5, de 42 de luni, cu 30 de zile într-o lună, ajungem la o perioadă de 1.260 de zile profetice sau ani li­terali. Calendarele din vechime aveau de obicei 360 de zile într-un an. 
În secolul al IV-lea, împăratul roman Constantin a legalizat creștinismul în imperiu. Când și-a mutat capitala în Bizanț, în 330 d.Hr., pentru a uni partea de răsărit a imperiului cu cea de apus, el a lăsat la Roma un vid de conducere. Atunci, papa a umplut acest vid. El a devenit nu numai un lider religios puternic, ci și o forță politică de temut în Europa. În 538 d.Hr., Iustinian, împăratul roman, i-a acordat în mod oficial episcopului roman rolul de apărător al credinței. Biserica medievală a exercitat o mare influență din anul 538 d.Hr. până în anul 1798 d.Hr., incluzând aici persecuțiile îngrozitoare men­țio­nate la începutul acestui studiu. Generalul lui Napoleon, Berthier, l-a luat pe papa prizonier în 1798 d.Hr., exact când se împlinea profeția. 
Lovitura dată astfel papalității a fost una serioasă, dar, conform cu Apo­calipsa 13:12, rana de moarte avea să fie vindecată, iar lumea avea să audă multe din partea acestei puteri – mult mai multe.

Gândește-te cât de uimitoare este profeția biblică și cum Dumnezeu ne dezvăluie prin ea evenimentele viitoare. Astfel, ne putem încrede în promisiunile lui Dumnezeu, chiar și în cele pe care nu le vedem încă împlinite?
 

Comentariu EGW

Ca să ducă până la capăt această lucrare profanatoare, Roma și-a asumat dreptul de a scoate din Legea lui Dumnezeu porunca a doua, care interzicea închinarea la chipuri cioplite, împărțind în două porunca a zecea, pentru a păstra numărul poruncilor. 
Spiritul concesiilor făcute păgânismului a deschis calea pentru o desconsiderare și mai mare a autorității Cerului. Satana a falsificat și porunca a patra și a încercat să înlăture Sabatul din vechime, ziua pe care Dumnezeu o binecuvântase și o sfințise, și să înalțe în locul lui sărbătoarea respectată de păgâni ca fiind „ziua venerabilă a soarelui”. La început, încercarea aceasta de schimbare nu a fost făcută într-un mod deschis. În primele secole, adevăratul Sabat a fost respectat de toți creștinii. Ei erau zeloși pentru onoarea lui Dumnezeu și credeau că Legea Sa este neschimbătoare, așadar respectau cu zel sfințenia poruncilor ei. Totuși Satana a lucrat cu o mare subtilitate prin slujitorii lui pentru a-și atinge scopul. Pentru ca atenția oamenilor să fie atrasă asupra duminicii, ziua aceasta a fost declarată o zi de sărbătoare în cinstea învierii lui Hristos. În timpul ei aveau loc servicii religioase, dar era privită ca o zi de recreere, iar Sabatul continua să fie respectat cu sfințenie. – Istoria mântuirii, p. 328

„I s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni.” Iar profetul spune: „Unul din capetele ei părea rănit de moarte.” Și iarăși: „Cine duce pe alții în robie trebuie să meargă și el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabia”. Cele patruzeci și două de luni sunt același lucru ca o vreme, două vremi și o jumătate de vreme, trei ani și jumătate sau o mie două sute șaizeci de zile din Daniel capitolul 7 – timpul în care puterea papală urma să persecute pe poporul lui Dumnezeu. Această perioadă, așa cum se spune în capitolul precedent, a început cu supremația papală, anul 538 d.Hr., și s-a încheiat în anul 1798. La data aceasta, papa a fost făcut prizonier de către armata franceză, puterea papală a primit rana de moarte și astfel s-a împlinit profeția: „Cine duce pe alții în robie va merge și el în robie”. – Tragedia veacurilor, p. 439 
Dar singurul lucru din lumea noastră pe care ne putem sprijini este Cuvântul lui Dumnezeu. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Chiar și în viața aceasta nu este spre binele nostru să ne îndepărtăm de voința Tatălui din cer. Când cunoaștem puterea Cuvântului Său, nu trebuie să urmăm sugestiile lui Satana când este vorba să ne câștigăm hrana sau să ne salvăm viața. Singurul lucru la care trebuie să ne gândim este acesta: Care e porunca lui Dumnezeu și care e făgăduința Lui? Dacă le cunoaștem, trebuie să ascultăm de prima și să ne încredem în cea de a doua.

În ultimul mare conflict al luptei cu Satana, cei care Îi vor rămâne credincioși lui Dumnezeu vor vedea cum li se ia orice mijloc de întreținere. Pentru că ei refuză să calce Legea Sa ca să asculte de puterile pământești, li se va interzice să cumpere și să vândă. În cele din urmă, se va da un decret ca toți să fie omorâți. Vezi Apocalipsa 13:11-17. Dar celui care ascultă de Dumnezeu i se dă făgăduința: „Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine și apa nu-i va lipsi” (Isaia 33:16). Prin această făgăduință vor trăi copiii lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 121 
 

Sondajele descoperă o profundă lipsă de încredere a cetățenilor lumii în instituții și în guverne. Milioane de oameni se întreabă: „Există cineva capabil din punct de vedere moral să conducă lumea?” Profețiile din Apocalipsa identifică puterea fiarei ca fiind aceea care, sub auspiciile unei uniuni religioase/politice, va fi văzută ca puterea capabilă să facă lucrul acesta.

3. Citește Apocalipsa 17:12-14. Cum descrie Ioan scenele finale din istoria pământului? Ce contrast puternic vezi aici?

În acest pasaj, Ioan evidențiază trei idei principale. În primul rând, puterile politice au „același gând” și „dau fiarei puterea și stăpânirea lor”. În al doilea rând, acest conglomerat al rătăcirii se va război cu Isus, Mielul. În al treilea rând, în ultimul război al pământului, Hristos și ur­mașii Săi ies biruitori. Fiara nu învinge; Isus, da.
Te-ai întrebat vreodată ce strategie ar putea folosi Diavolul pentru a uni națiunile? Istoria se repetă adesea. Descoperim lecții valoroase din căderea Imperiului Roman. Când invaziile germanice din nord amenințau Europa de Vest, împăratul roman Constantin s-a întors către religie. Autoritatea bisericii, combinată cu puterea statului, a devenit chiar instrumentul de care Constantin avea nevoie. Întărirea continuă a sfințeniei duminicii, în secolul al IV-lea, a fost o mișcare politică și religioasă calculată, care urmărea să unească imperiul într-o perioadă de criză. Constantin voia ca imperiul lui să fie unit, iar Biserica Romană îl voia „convertit”. Renumitul istoric Arthur Weigall declară clar lucrul acesta: „Biserica a sfințit duminica […] în mare parte pentru că ea era sărbătoarea săptămânală a soarelui; pentru că exista o politică creștină clară de a prelua sărbătorile păgâne îndrăgite de popor prin tradiție și de a le da o semnificație creștină” (The Paganism in Our Christianity [New York: G.P. Putnam’s Sons, 1928], p. 145).
Într-o perioadă de mare strâmtorare, când întreaga lume va fi speriată, rănită și înfricoșată, oamenii vor avea o nevoie disperată de cineva care să le aducă stabilitate și protecție. Așa s-a născut tirania în trecut și nu avem niciun motiv să credem că nu s-ar întâmpla din nou. Conform profeției, ceva va produce aceste evenimente finale.
E greu de spus cum se vor desfășura aceste lucruri, dar lumea a văzut deja cum se pot produce rapid schimbări importante. Chiar dacă nu știm detalii legate de ce va veni, trebuie să fim pregătiți pentru orice. 
 

Comentariu EGW

Pe măsură ce ne apropiem de ultima criză, este de o importanță vitală ca între instrumentele Domnului să fie armonie și unire. Lumea este plină de furtuni, război și neînțelegeri. Totuși, lumea se va uni sub un cap – puterea papală – ca să se împotrivească lui Dumnezeu în persoana martorilor Lui. 
Cine își va da împărăția acestei puteri? Protestantismul, o putere care, în timp ce pretinde a avea caracteristici și spirit de miel și a fi aliat cu Cerul, vorbește cu glas de balaur. El este mânat de o putere de jos. 
„Toți au același gând”. Va exista o uniune universală, o mare armonie, o confederație a puterilor lui Satana. „Și dau fiarei puterea și stăpânirea lor.” Astfel este manifestată o putere arbitrară și asupritoare împotriva libertății religioase, a libertății de închinare la Dumnezeu potrivit cu îndemnurile conștiinței, la fel cum a manifestat papalitatea în trecut, când i-a persecutat pe cei care au îndrăznit să nu se conformeze cu ritualurile religioase și ceremoniile romanismului. – Maranatha, p. 187 (28 iunie)

Aceeași minte tiranică ce a complotat împotriva credincioșilor din secolele trecute încă mai caută să curețe pământul de cei care se tem de Dumnezeu și ascultă de Legea Sa. Satana va stârni indignare împotriva modestei minorități care refuză cu conștiinciozitate să accepte obiceiurile și tradițiile populare. Bărbați cu poziție și reputație se vor uni cu nelegiuiții și cu ticăloșii pentru a se sfătui împotriva copiilor lui Dumnezeu. Neavând un „Așa zice Scriptura”, pentru a-l aduce împotriva apărătorilor Sabatului biblic, ei vor recurge la legi opresive pentru a compensa această lipsă. – Maranatha, p. 198 (9 iulie)
Toate lucrurile din natură şi din lume sunt foarte serioase. În colaborare cu îngerii lui şi cu oamenii răi, Satana va depune orice efort pentru a câştiga biruinţa şi va părea că a reuşit. Totuşi, din conflictul acesta, adevărul şi neprihănirea vor ieşi biruitoare şi triumfătoare. – Manuscript 24, 1891

Când răbdarea divină se va termina, vor avea loc lucruri îngrozitoare, deoarece mânia lui Dumnezeu se va revărsa atât de vizibil şi de puternic, încât este prezentată ca fiind neamestecată cu milă şi pământul întreg va fi pustiit. Este un timp de apostazie naţională, când conducătorii ţării vor pune în aplicare strategia lui Satana şi se vor uni trecând de partea omului fărădelegii – atunci cupa vinovăţiei va fi plină; apostazia naţională este semnul care anunţă ruina naţională. 
Dumnezeu i-a pus pe cei din poporul Său să stea la spărtură, să repare zidurile, să ridice temelia care există de multe generaţii. Fiinţele cereşti inteligente, îngeri care excelează în putere, aşteaptă ca, la porunca Lui, să se alăture slujitorilor Săi omeneşti, iar Domnul va interveni atunci când lucrurile vor ajunge într-o asemenea situaţie, încât numai o putere divină va fi în stare să contracareze mijloacele prin care lucrează Satana. Când poporul Său va fi în pericolul cel mai mare, părând a fi incapabil să reziste puterii lui Satana, Dumnezeu va lucra pentru el. Disperarea omului este ocazia lui Dumnezeu de a interveni. – Solii alese, cartea 2, p. 372–373 
 

4. Compară Apocalipsa 14:9 cu Apocalipsa 14:12. Unde este pus semnul fiarei? (Vezi Deuteronomul 6:8; 11:18.) Care sunt două caracteristici care deosebesc poporul lui Dumnezeu de cei care primesc semnul fiarei?

Un grup se închină fiarei, iar altul păzește poruncile lui Dumnezeu (care includ a patra porunca, cea pe care puterea fiarei a căutat să o schimbe) și are credința lui Isus. Acesta este contrastul. Lucrând prin fiara care se ridică din mare și prin cea care se ridică din pământ, Diavolul încearcă să submineze autoritatea lui Dumnezeu atacând inima închinării, și anume Sabatul. Semnul fiarei este pus fie pe mână, fie pe frunte. Fruntea este un simbol al minții, unde se află conștiința, rațiunea și judecata; mâna, în contrast, este un simbol al acțiunilor și al faptelor. 
Vine ziua, posibil mai devreme decât credem, când vor fi date legi care ne vor îngrădi libertatea religioasă. Cei care urmează în mod conștient Cuvântul lui Dumnezeu și țin adevăratul Sabat al Domnului vor fi etichetați ca oponenți ai unității și ai binelui societății. 

„Cei care respectă Sabatul biblic vor fi declarați dușmani ai legii și ordinii, care dau la o parte restricțiile morale ale societății, provocând anarhie și decădere și atrăgând pedepsele lui Dumnezeu asupra pământului. […] Ei vor fi acuzați de lipsă de loialitate față de stat” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 592).
Biserica Romană pretinde că duminica este „semnul” autorității ei ecleziastice. „Desigur, Biserica Catolică afirmă că schimbarea a fost făcută de ea. […] Iar aceasta este un semn al puterii și al autorității ei ecleziastice în chestiuni religioase” (The American Catholic Quarterly Review, ianuarie 1883).
Apocalipsa prezice că, în viitor, într-o perioadă de criză internațională, lumea noastră se va confrunta cu o transformare politică, socială, religioasă și morală radicală, în care va fi impusă păzirea duminicii, care apoi va deveni „semnul fiarei”. Nu ne-a fost descoperit modul în care aceste lucruri se vor desfășura. Scriptura ne oferă numai o descriere generală, dar suficientă pentru a ne arăta că punctul culminant al marii lupte va fi problema închinării – fie la fiară, fie la Creator – și că Sabatul zilei a șaptea va juca un rol esențial.

Omenirea a fost întotdeauna împărțită între cei care sunt de partea lui Dumnezeu și cei care sunt de partea lui Satana. De ce nu poate exista o cale de mijloc? Cum putem ști sigur de a cui parte suntem?

Comentariu EGW

Dar creștinii din generațiile trecute au păzit duminica fiind convinși că, făcând astfel, ei păzesc Sabatul biblic; și astăzi mai există creștini adevărați în fiecare biserică, inclusiv în cea romano-catolică, ce cred cu sinceritate că duminica este Sabatul rânduit de Dumnezeu. Dumnezeu primește sinceritatea scopului lor și integritatea lor înaintea Lui. Dar, când păzirea duminicii va fi impusă prin lege, iar lumea va fi lămurită cu privire la obligația de a păzi Sabatul adevărat, atunci toți aceia care vor călca porunca lui Dumnezeu pentru a asculta de un precept care nu are o autoritate mai înaltă decât aceea a Romei, vor onora prin aceasta papalitatea mai presus de Dumnezeu. Ei aduc cinstire Romei și puterii care impune instituția rânduită de Roma. Ei se închină fiarei și chipului ei. Când leapădă instituția pe care Dumnezeu a declarat-o ca fiind semnul autorității Sale și cinstesc în locul ei ceea ce Roma a ales ca semn al supremației ei, prin aceasta, oamenii aleg semnul supunerii față de Roma – „semnul fiarei”. Și lucrul acesta nu se va produce până când problema nu va fi pusă lămurit înaintea poporului, iar oamenii vor fi aduși să aleagă între poruncile lui Dumnezeu și poruncile oamenilor, iar aceia care continuă în nelegiuire vor primi „semnul fiarei”. – Tragedia veacurilor, p. 449 

Cei care I se închină lui Dumnezeu se vor evidenţia îndeosebi prin faptul că respectă porunca a patra, deoarece acesta este semnul puterii Sale creatoare şi dovada dreptului Său de a primi respectul şi omagiul din partea omului. Cei nelegiuiţi se vor evidenţia prin eforturile lor de a dărâma memorialul Creatorului şi de a înălţa instituţia Romei. În conflictul acesta, creştinătatea va fi împărţită în două mari clase – aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au credinţa lui Isus şi aceia care se închină fiarei şi chipului ei şi primesc semnul ei. Deşi biserica şi statul îşi vor uni puterile pentru a-i constrânge pe „toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi” (Apocalipsa 13:16) să primească semnul fiarei, totuşi cei din poporul lui Dumnezeu nu îl vor primi. 
Profetul de pe Patmos îi vede pe biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei stând pe o mare de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână (Apocalipsa 15:2) şi cântând cântarea lui Moise şi a Mielului. – Solii alese, cartea 2, p. 55 
 

Chiar acum, poate, se pregătește scena pentru această persecuție iminentă. Pe 6 iunie 2012, papa Benedict al XVI-lea a făcut un apel urgent în fața a mai mult de 15.000 de oameni adunați în Piața Sfântul Petru din Roma – că duminica trebuie să fie o zi de odihnă pentru toată lumea, pentru ca oamenii să fie liberi să fie cu familiile lor și cu Dumnezeu. „Apărând duminica, apărăm libertatea umană.” Lucrul acesta nu echivalează, desigur, cu a le cere altora să țină această zi în opoziție cu Sabatul biblic, dar arată că ideea duminicii ca „zi de odihnă” este, cu siguranță, o problemă reală. Mai devreme sau mai târziu, vor fi date legi, iar cei care urmează cu conștiinciozitate Cuvântul lui Dumnezeu și păzesc adevăratul Sabat vor fi etichetați drept inamici ai intereselor societății.
În această perioadă de criză, aceia care fac parte din poporul lui Dumnezeu, prin harul și prin puterea Lui, vor rămâne tari în convingerile lor de a-L urma. Nu vor ceda presiunii. În contrast cu semnul fiarei, ei vor primi pecetea lui Dumnezeu. 
Pecețile erau folosite în vremurile străvechi pentru a atesta autenticitatea documentelor oficiale. Ne-am aștepta să găsim sigiliul lui Dum­nezeu inclus în Legea Sa. Sigiliile din vechime erau un semn distinctiv personalizat.

5. Citește Exodul 20:8-11. Ce elemente ale unui sigiliu găsești în porunca Sabatului? Cum se diferențiază porunca Sabatului de celelalte porunci?

Porunca a patra conține trei elemente ale unui sigiliu autentic. Mai întâi, numele celui căruia îi aparține sigiliul: „Domnului Dumnezeului tău” (Exodul 20:10). Apoi, titlul acestuia: Domnul care „a făcut” (Exodul 20:11) sau Creatorul. Și, în al treilea rând, teritoriul lui: „cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele” (Exodul 20:11). Conform cu Apocalipsa 7:1-3, pecetea lui Dumnezeu este pusă numai pe fruntea noastră, un simbol al minții, al voinței. Isus ne respectă libertatea de alegere. El ne invită să Îl lăsăm să ne modeleze mintea prin Duhul Său cel Sfânt, ca să nu fim îndepărtați de ancora credinței noastre în Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 4:30). Înțelegem că sunt credincioși cei care „păzesc poruncile lui Dumnezeu și [au] credința lui Isus (Apocalipsa 4:12), iar în acele porunci este inclusă și porunca a patra, cea schimbată de puterea fiarei.

Ce condiții poți vedea dezvoltându-se în zilele noastre care ar putea duce la restrângerea libertății religioase? Ce obstacole rămân în continuare?

Comentariu EGW

Sunt mulţi, chiar dintre cei angajaţi în această mişcare pentru impunerea duminicii, care sunt orbi faţă de consecinţele acestei acţiuni. Ei nu văd că, de fapt, lovesc direct în libertatea religioasă. Sunt mulţi cei care n-au înţeles niciodată cerinţele Sabatului biblic şi temelia falsă pe care stă instituţia duminicii. Orice mişcare în favoarea unei legislaţii religioase este, în realitate, un act de concesie făcut papalităţii care, timp de mulţi ani, a luptat constant împotriva libertăţii de conştiinţă. 

Păzirea duminicii îşi datorează existenţa ca o aşa-numită instituţie creştină „tainei nelegiuirii”, iar impunerea ei va fi, practic, o recunoaştere tocmai a acelor principii care constituie piatra unghiulară a bisericii Romei. Când naţiunea noastră va abjura de la principiile guvernării sale până acolo încât să decreteze o lege duminicală, prin acest act, protestantismul va da mâna cu papalitatea; aceasta nu va însemna altceva decât să dea viaţă tiraniei care aşteaptă de mult timp şi cu nerăbdare ocazia de a se ridica din nou la un despotism activ. – Mărturii, vol. 5, p. 711 
În lupta care se va da în zilele din urmă, toate puterile decăzute care au apostat de la supunerea faţă de Legea lui Iehova se vor uni în împotrivirea faţă de poporul lui Dumnezeu. În această luptă, marele punct al conflictului va fi Sabatul poruncii a patra, deoarece în porunca Sabatului, Marele Autor al Legii Se identifică pe Sine ca fiind Creatorul cerurilor şi al pământului. …
Protestanții din Statele Unite se vor afla în primele rânduri pentru a întinde mâna peste abis și a prinde mâna spiritismului; ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea romană și, sub influența acestei uniri întreite, această țară va merge pe urmele Romei, pentru a călca în picioare drepturile conștiinței. – Maranatha, p. 187 (28 iunie)

Imediat ce poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunte, nu cu un sigiliu sau semn vizibil, ci printr-o stabilire în adevăr, atât din punct de vedere intelectual, cât și spiritual, și este pregătit pentru zguduire, aceasta va veni. Într-adevăr, ea a și început; judecățile lui Dumnezeu sunt deja asupra pământului ca să ne avertizeze, să știm ce va veni. …
Ne va fi impus semnul fiarei. Celor care, pas cu pas, au cedat cerinţelor lumeşti şi s-au conformat obiceiurilor lumii li se va părea mai uşor să se supună acelor puteri decât să suporte batjocura, insultele, ameninţările cu închisoarea şi moartea. Lupta se dă între poruncile lui Dumnezeu şi poruncile oamenilor. În timpul acesta, în biserică, aurul va fi separat de zgură. Adevărata evlavie va fi clar deosebită de cea care este doar o formă şi o poleială. Multe stele pe care le-am admirat pentru strălucirea lor vor dispărea în întuneric. … Toţi cei care acum etalează podoabele sanctuarului, dar nu sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos, vor apărea atunci în ruşinea goliciunii lor. – Maranatha, p. 200 (11 iulie)
 

„Când protestantismul va întinde mâna peste abis, pentru a prinde mâna puterii romane, când ea va întinde mâna peste abis pentru a da mâna cu spiritismul, când, sub influența acestei întreite uniri, țara noastră [Statele Unite ale Americii] va respinge orice principiu al Consti­tuției, ca o conducere protestantă și republicană, și va face legi pentru propagarea falsurilor și înșelăciunilor papale, putem cunoaște că a venit timpul pentru lucrarea prin minuni a lui Satana și că sfârșitul este aproape” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 451). 
„Avem tendința să trecem cu vederea faptul că duminica este ziua de închinare a forțelor opozante […], în desfășurarea cărții Apocalipsa. Duminica este un simbol extrem de important, care descoperă viclenia și sofismul incredibil al balaurului. […] Balaurul a căutat să uzurpe locul lui Dumnezeu în univers, prezentându-se ca adevăratul obiect al închinării și susținând că Legea lui Dumnezeu este nedreaptă – că ar trebui schimbată. Balaurul a schimbat Legea într-un punct esențial al Decalogului, acolo unde Dumnezeu este identificat drept Creator și Răscumpărător, singurul demn de închinare (Exodul 20:8-11; De­u­teronomul 5; cf. Apocalipsa 4:11; 5:9,13,14). Schimbarea Legii exprimă nu numai ura balaurului față de voia lui Dumnezeu (Legea), ci și încercarea lui de a-I lua locul lui Dumnezeu devenind obiectul închinării” (Ángel Manuel Rodriquez, The Closing of the Cosmic Conflict: Role of the Three Angels’ Messages, pp. 53, 54 – manuscris nepublicat).

Studiu zilnic:

Psalmii 29

Psalmii 30

Psalmii 31

Psalmii 32

Psalmii 33

Psalmii 34

Psalmii 35

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 23 (până la „Mărturisirea trebuie să fie specifică”).

1. Ce zicea David când îi mergea bine?

2. La ce vreme să se roage oamenii evlavioși? 

3. Cine nu duce lipsă de niciun bine? 

4. Unde promitea David că o să-L laude pe Domnul?

5. Îi putem ierta și înțelege pe cei care nu își mărturisesc greșeala?

Comentariu EGW

Pentru studiu suplimentar: Scrieri timpurii, „Semnul fiarei”, p. 64–67.