Sabatul și sfârșitul

Esența demnității umane este Creația. Faptul că suntem creați de Dumnezeu în mod unic dă valoare fiecărei ființe umane. Pruncul nenăscut, încă din pântecele mamei, adolescentul tetraplegic, tânărul cu sindrom Down, bunica bolnavă de Alzheimer, toți au o valoare imensă în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu este tatăl lor. Sunt fiii și fiicele Lui. „Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. […] El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului” (Faptele 17:24-26).
Moștenirea noastră este una comună. Facem parte din aceeași familie. Suntem frați și surori creați, conturați și modelați de același Dumnezeu. Creația ne oferă un adevărat sentiment de stimă de sine. Când genele și cromozomii au fost puși laolaltă pentru a forma structura biologică unică a personalității tale, Dumnezeu a aruncat tiparul. Nu mai există nimeni ca tine în întregul univers. Ești o creație unică, nemaiîntâlnită, o ființă de o valoare atât de mare, încât Dumnezeul care a creat universul a luat asupra Lui trupul nostru de carne și S-a oferit ca jertfă pentru tine și pentru păcatele Tale!

20 mai – Ziua sănătății
 

Comentariu EGW

Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire bazată pe naționalitate, rasă ori clasă socială. El este Creatorul tuturor oamenilor. Prin faptul că El i-a creat, toți oamenii constituie o singură familie și toți sunt una prin răscumpărare. Domnul Hristos a venit pentru a dărâma orice zid de despărțire, pentru a deschide larg fiecare încăpere a templului, așa încât fiecare suflet să poată avea intrare liberă la Dumnezeu. Dragostea Sa este atât de largă, de adâncă și de mare, încât ajunge pretutindeni. Ea îi eliberează de sub puterea lui Satana pe oamenii sărmani care au fost amăgiți de înșelăciunile lui și îi așază sub influența tronului lui Dumnezeu, care este înconjurat de curcubeul făgăduinței. 

În Hristos, nu există nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod. Toți au fost apropiați prin sângele Său prețios (Galateni 3:28; Efeseni 2:13). Oricare ar fi deosebirile în ce privește credința religioasă, strigătul de ajutor al omenirii suferinde trebuie să fie auzit și trebuie să primească răspuns. Acolo unde există resentimente amare din cauza deosebirilor religioase, poate fi făcut mult bine printr-o lucrare personală. Slujirea iubitoare va sfărâma barierele prejudecății și va câștiga suflete pentru Dumnezeu. 
Noi trebuie să venim în întâmpinarea necazurilor, dificultăților și grijilor altora. Trebuie să luăm parte la bucuriile și la grijile tuturor, atât ale celor de sus, cât și ale celor de jos, atât ale celor bogați, cât și ale celor săraci. „Fără plată ați primit”, spune Domnul Hristos, „fără plată să dați” (Matei 10:8). – Parabolele Domnului Hristos, p. 386 
Dumnezeu le-a arătat oamenilor o nemărginită profunzime a iubirii și, cu toate acestea, cât de puțin apreciem noi această iubire! Domnul Hristos a murit pe crucea de pe Golgota pentru ca păcătoșii să poată fi răscumpărați din robia păcatului și așezați pe un teren avantajos înaintea lui Dumnezeu. Gândiți-vă la iubirea minunată pe care ne-a descoperit-o Tatăl făcând acest sacrificiu! Acum este partea noastră să le arătăm celor din afară această iubire, acum este partea noastră să le spunem celor păcătoși ce a făcut Domnul Hristos pentru noi și ce pot deveni ei prin harul Său transformator. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 269 (17 septembrie)

În cuvinte de o frumusețe și de o gingășie fără seamăn, apostolul Pavel a prezentat înaintea înțelepților din Atena scopul divin în creșterea și împărțirea raselor și popoarelor. „Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea”, spune apostolul, „… a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească …” (Faptele 17:24-27). 
Dumnezeu a făcut cunoscut că oricine vrea poate intra în prevederea legământului (Ezechiel 20:37). Când a creat pământul, scopul Său a fost ca el să fie locuit de ființe a căror existență să fie o binecuvântare atât pentru ele însele, cât și una pentru alta și o cinste pentru Creatorul lor. Toți aceia care vor se pot identifica cu acest scop. Despre ei se spune că sunt „poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:21). – Profeți și regi, p. 500 
 

Dacă nu suntem decât o adunătură întâmplătoare de celule, un simplu produs al șansei, o maimuță africană avansată și nimic mai mult, atunci viața nu prea are însemnătate. Dacă suntem doar unul dintre cei aproximativ opt miliarde de oameni care luptă unii cu alții pentru un loc de trăit pe planeta numită Pământ, viața își pierde scopul și se reduce la simpla supraviețuire. În contrast, Creația biblică ne dă un motiv și un imperativ moral pentru care să trăim. Am fost creați de Dumnezeu și suntem responsabili în fața Lui pentru acțiunile noastre. Cel care ne-a creat ne trage la răspundere. El a stabilit absoluturi, chiar și într-o lume de „relativism moral”.

1. Citește Apocalipsa 14:7; Romani 14:10 și Iacov 2:8-13. Ce implică judecata în chestiuni precum răspunderea și responsabilitatea? Cum sunt legate judecata, poruncile lui Dumnezeu și închinarea?

Soliile celor trei îngeri care zboară prin mijlocul cerului, în Apocalipsa 14, anunță că „a venit ceasul judecății Lui”. De vreme ce am fost creați de Dumnezeu cu capacitatea de a face alegeri morale, suntem responsabili pentru deciziile pe care le luăm. Dacă nu am fi decât o grupare de celule, doar produsul eredității și al mediului, acțiunile noastre ar fi în mare parte determinate de forțe asupra cărora nu am avea niciun control.
Dar judecata implică responsabilitate morală. În acest ceas de criză din istoria Pământului, ceasul judecății, Dumnezeu ne cheamă să luăm decizii în lumina veșniciei. Apelul: „Închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7) recunoaște că baza întregii închinări este faptul că am fost creați de Dumnezeu. 
Totodată, adeziunea la Sabatul zilei a șaptea demonstrează credința că Isus este vrednic de închinarea noastră pentru că este Creatorul; dovedește că noi acceptăm Cele Zece Porunci ca principii de inspirație divină pentru trăirea unei vieți „din belșug”. Pentru că este fundamentul guvernării lui Dumnezeu și o descoperire a caracterului Său, Legea devine standardul de judecată. Credincioșia față de porunca Sabatului este recunoașterea angajamentului nostru de a trăi o viață de ascultare.

Cum ne este influențat comportamentul de perspectiva pe care o avem asupra Creației? Ce legătură au ereditatea și mediul cu alegerile pe care le facem zilnic? Cum putem, prin harul lui Dumnezeu, să învingem defectele de caracter pe care nu noi am ales să le avem?

Comentariu EGW

Pavel spunea: „Eu sunt dator și grecilor, și barbarilor, și celor învățați, și celor neînvățați.” Dumnezeu i-a arătat lui Pavel adevărul Său și, în acest fel, l-a făcut dator față de cei din întuneric să le descopere lumina. Dar mulți nu își dau seama că sunt răspunzători în fața lui Dumnezeu. Întrebuințează talanții Domnului lor și au capacități ale gândirii care, dacă ar fi folosite în direcția cea bună, i-ar putea face conlucrători cu Hristos și cu îngerii Lui. Multe suflete ar putea fi salvate prin eforturile lor și ar putea străluci asemenea stelelor în cununa bucuriei lor. Dar lor nu le pasă de acest lucru. Prin atracțiile acestei lumi, Satana a căutat să îi înlănțuie și să le paralizeze capacitățile morale. Și a reușit chiar foarte bine. – Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, p. 212 

Indiferent cât de multe sau de puține ar fi resursele materiale ale unui individ, acesta să nu uite că tot ce are i-a fost doar încredințat. El trebuie să-I dea socoteală lui Dumnezeu pentru puterea, capacitățile, timpul, talentele, oportunitățile și mijloacele lui. Aceasta este o lucrare individuală; Dumnezeu ne oferă nouă, pentru ca, oferind altora, noi să devenim asemenea Lui: generoși, mărinimoși, miloși. Cei care, uitând misiunea sacră ce le-a fost încredințată, caută să economisească sau să cheltuiască pentru a-și satisface mândria sau egoismul, poate că vor reuși să-și asigure câștigurile și plăcerile acestei lumi, însă, în ochii lui Dumnezeu, când sunt evaluați în funcție de realizările lor spirituale, ei sunt săraci, nenorociți, ticăloși, orbi și goi. – Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, p. 22
Domnul Hristos a fost împuternicit de Tatăl să-i dea harul Său divin și putere omului, creându-i astfel posibilitatea de a fi biruitor prin Numele Său. …

Isus nu vrea ca aceia care au fost răscumpărați cu un preț atât de mare să devină obiectul batjocurii pentru ispitele vrăjmașului. El nu vrea ca noi să fim biruiți și să pierim. Acela care a închis gurile leilor acolo, în groapa lor, și a mers alături de martorii Săi prin flăcările cuptorului aprins este și astăzi la fel de dispus să lucreze în favoarea noastră, să supună orice rău din natura noastră. Astăzi El stă la altarul harului, prezentând înaintea lui Dumnezeu rugăciunile acelora care doresc ajutorul Său. El nu alungă un suflet care plânge și este chinuit de remușcări. Pe cei care caută adăpost la El, Domnul Isus îi ridică deasupra acuzațiilor și dușmăniei oamenilor. Niciun om și niciun înger rău nu le poate aduce acuzații. Hristos îi unește cu natura Sa divino-umană. – My Life Today, p. 317
În lupta cu puterile satanice există momente decisive care determină victoria – fie pentru Dumnezeu, fie pentru cei care sunt de partea prințului acestei lumi. Dacă cei angajați în acest conflict nu sunt treji, plini de râvnă, vigilenți, nu se roagă pentru înțelepciune și nu veghează în vederea rugăciunii, Satana iese biruitor, deși el ar trebui să fie biruit de oștirile Domnului. Santinelele credincioase ale lui Dumnezeu nu trebuie să le ofere niciun avantaj puterilor răului. …
Acela care vrea să fie biruitor trebuie să se țină strâns de Hristos. El nu trebuie să privească înapoi, ci să-și țină privirea întotdeauna în sus. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1094 
 

Pentru că lumea noastră are nevoie disperată de mesajul încurajator al Creației, Dumnezeu ne-a dat Sabatul. Pe la mijlocul anilor 1800, când ipoteza evoluției lua cu asalt lumea intelectuală, Dumnezeu a trimis o solie de speranță extraordinară. Am studiat acest mesaj, care se găsește în Apocalipsa 14:6,7.
Satana a încercat prin toate mijloacele să distorsioneze ideea Cre­ației pentru că Îl urăște pe Isus și nu vrea ca El să primească închinarea care I se cuvine în calitate de Creator și Răscumpărător al nostru. Sabatul se află în centrul marii lupte asupra dreptului lui Hristos de a primi închinarea noastră în calitate de Creator. Solia lui Dumnezeu pentru zilele din urmă este o ultimă chemare pentru întreaga omenire să se întoarcă la închinarea la Hristos drept Creator al cerului și al pământului. Baza întregii închinări este faptul că El ne-a creat.

2.Citește Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11 și Deuteronomul 5:12-15 în contextul pasajului din Apocalipsa 14:6,7. Cum vedem și în porunca Sabatului legătura dintre Creație și răscumpărare?

Sabatul este un simbol veșnic al odihnei noastre în El, un semn special al loialității față de Creator (Ezechiel 20:12,20). Nu este doar o ce­rință legalistă arbitrară, ci descoperă că adevărata odihnă de „eforturile” neprihănirii prin fapte se găsește în El. Sabatul vorbește despre un Dumnezeu care a făcut pentru noi ceea ce noi nu am fi putut face vreodată. 
Scriptura ne cheamă să ne odihnim în dragostea și în grija Lui în fiecare Sabat. Sabatul este un simbol al odihnei, nu al faptelor; al harului, nu al legalismului; al asigurării, nu al condamnării; al încrederii în El, și nu în noi înșine. În fiecare Sabat ne bucurăm în bunătatea Lui și Îl lăudăm pentru mântuirea care poate fi găsită numai în Hristos. Sabatul este și legătura veșnică între desăvârșirea Edenului, din trecut, și slava noului cer și a noului pământ, în viitor (Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1).
Sabatul ne cheamă înapoi la origini. Este o legătură cu familia noastră de obârșie. Sabatul a fost ținut fără întrerupere de la începutul timpu­lui. Este o conexiune neîntreruptă care ne întoarce în timp până la Creație. Ne ajută să ne concentrăm asupra adevărului măreț că suntem copii ai lui Dumnezeu. Ne cheamă la o relație cu El apropiată, strânsă.

Cum face aluzie Apocalipsa 14:6,7 la porunca Sabatului și ce importanță are lucrul acesta în mesajul pentru zilele din urmă? (Vezi Exodul 20:8-11.)

Comentariu EGW

Întrucât El [Hristos] a făcut toate lucrurile, El a făcut și Sabatul. El l-a pus deoparte, ca un semn de amintire al lucrării creațiunii. Sabatul arată spre El, dovedindu-L că este Creator și Sfințitor. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer și pe pământ și prin care sunt ținute toate lucrurile este conducătorul bisericii și că, prin puterea Lui, noi suntem împăcați cu Dumnezeu. … Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți. El le este dat tuturor acelora pe care îi sfințește Hristos. Ca semn al puterii Sale sfințitoare, Sabatul le este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu. …

… Pentru toți aceia care primesc Sabatul ca pe un semn al puterii creatoare și răscumpărătoare a lui Hristos, el va fi o desfătare. Văzându-L pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creațiunii, ca o dovadă a marii Lui puteri de a mântui. În timp ce ne atrage atenția către pacea Edenului care a fost pierdută, el ne vorbește despre pacea restabilită prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură repetă chemarea Lui: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). – Hristos, Lumina lumii, p. 288–289 
Primele patru porunci au fost date ca să le arate oamenilor datoria lor față de Dumnezeu. A patra este veriga de legătură dintre atotputernicul Dumnezeu și om. Sabatul a fost dat special pentru beneficiul oamenilor și pentru onoarea lui Dumnezeu. …

Sabatul trebuia să fie un semn veșnic între Dumnezeu și poporul Lui. El avea să fie un semn în felul următor: toți cei care păzeau Sabatul arătau prin aceasta că erau închinătorii viului Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului. Sabatul trebuia să fie un semn între Dumnezeu și poporul Său cât timp El avea un popor pe pământ. – Istoria mântuirii, p. 141 
Adevăratul Sabat trebuie să fie înălţat în poziţia care i se cuvine de drept, ca zi de odihnă a lui Dumnezeu. În capitolul 58 din cartea lui Isaia este subliniată lucrarea pe care trebuie să o facă poporul lui Dumnezeu. El trebuie să slăvească Legea şi să o facă vrednică de cinste, să zidească pe dărâmăturile de mai înainte şi să ridice din nou temeliile străbune. Acelora care fac astfel, Dumnezeu le spune: „Vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L şi dacă-l vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit” (vers. 12-14). – Mărturii, vol. 6, p. 352 
 

În încercarea lui de a distruge unicitatea creării noastre, Diavolul a introdus o minciună nu chiar atât de subtilă. Această amăgire, acceptată chiar și de unii dintre noi, sună cam așa: Dumnezeu este cauza principală a Creației, dar I-a luat ere ca să creeze viața. Evoluția a fost procesul pe care l-a folosit. Această abordare încearcă să aducă în armonie „datele științifice” cu relatarea din Geneza. Susține că zilele Creației sunt perioade de timp lungi și indefinite și că viața pe pământ este veche de miliarde de ani.

3. Citește Psalmii 33:6,9 și Evrei 11:3. Ce ne spun aceste pasaje clare din Biblie despre cum a creat Dumnezeu lumea?

Relatarea biblică este clară. Dumnezeu „zice și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă” (Psalmii 33:9). „Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 11:3). Geneza afirmă că Dumnezeu a creat lumea în șase zile literale, de 24 de ore, și S-a odihnit în a șaptea. Structura lingvistică din Geneza 1 și 2 nu permite nimic altceva. Chiar și cercetătorii care nu cred în Creația în șase zile literale recunosc că intenția autorului a fost să prezinte exact acest lucru.

Cuvântul ebraic pentru „zi” în Geneza 1 este yom. În Biblie, de fiecare dată când un cuvânt determină cuvântul yom ca adjectiv (ziua a treia, ziua întâi etc.) limitează intervalul de timp la 24 de ore, fără excepție.
De asemenea, dacă Dumnezeu nu ar fi creat lumea în șase zile literale, ce importanță ar mai avea Sabatul zilei a șaptea? De ce l-ar porunci Dumnezeu? Nu ar avea absolut niciun sens să lase Sabatul ca moștenire veșnică a unei săptămâni a Creației de șase zile, dacă o săptămână a Creației de șase zile nu a existat niciodată. Acceptarea ideii unui proces creator care a durat veacuri și ere înseamnă punerea la îndoială a necesității Sabatului zilei a șaptea. Totodată, naște îndoieli serioase cu privire la integritatea Scripturii. 
Atacând Sabatul, Satana pune la îndoială însăși esența autorității lui Dumnezeu, și ce ar putea fi mai eficient pentru distrugerea amintirii Creației în șase zile decât negarea realității ei? Nu este de mirare că atât de mulți oameni, inclusiv creștini, ignoră Sabatul zilei a șaptea. Ce pregătire pentru amăgirea finală!
 

Comentariu EGW

Dumnezeu a zis și cuvintele Sale au creat lucrurile pe care le vedem în natură. Creațiunea lui Dumnezeu nu este decât un rezervor, un depozit de mijloace gata să fie folosite de El pe moment pentru a face ceea ce Îi place. 
Iubire infinită – cât de mare este! Dumnezeu a făcut lumea pentru a extinde cerul. El dorește o familie mai largă de ființe inteligente. 
Tot cerul a arătat un interes profund și plin de bucurie atunci când Dumnezeu a creat lumea și omul. Ființele omenești erau un ordin nou și deosebit de celelalte. Omul a fost făcut „după chipul lui Dumnezeu” și planul Creatorului era ca oamenii să populeze pământul. …
Ciclul săptămânal de șapte zile literale, șase pentru lucru și a șaptea pentru odihnă, care a fost păstrat de-a lungul istoriei biblice, își are originea în marele fapt al existenței primelor șapte zile. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1081 

„Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului și toată oștirea lor, prin suflarea gurii Lui. ... Căci El zice și se face; poruncește și ce porun­cește ia ființă” (Psalmii 33:6,9). Biblia nu recunoaște lungi perioade de timp în care pământul să fi evoluat încet din haos. Cu privire la fiecare zi a creațiunii, raportul Sfintelor Scripturi declară că ea consta dintr-o seară și o dimineață, la fel ca celelalte zile care au urmat. La terminarea fiecărei zile este dat rezultatul lucrării Creatorului. Declarația făcută la sfârșitul primei săptămâni de lucru a Creatorului sună astfel: „Iată istoria cerurilor și a pământului, când au fost făcute” (Geneza 2:4). Iar faptul acesta nu exprimă ideea că zilele creațiunii au fost altceva decât zilele literale. În fiecare zi a apărut ceva, pentru că în ea Dumnezeu a adus la existență, a generat sau a produs, o nouă parte din lucrarea Sa. – Patriarhi și profeți, p. 112

Este unul dintre mijloacele de înșelare ale lui Satana, acela de a-i face pe credincioși să accepte o idee greșită, căci el poate să umbrească atât de mult Legea lui Dumnezeu, care în sine este foarte simplă, încât să-i facă pe oameni să se războiască împotriva poruncii a patra, pentru că ea arată atât de clar spre viul Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului.
Se depune un efort continuu pentru a explica lucrarea creațiunii ca un rezultat al unor cauze naturale, iar raționamentul omenesc este acceptat chiar de către cei care mărturisesc a fi creștini, raționament ce este în flagrantă opoziție cu faptele cele simple ale Scripturii. Sunt mulți aceia care se opun cercetării profețiilor biblice, în mod deosebit acelea din Daniel și Apocalipsa, declarând despre ele că sunt obscure și deci nu le putem înțelege; cu toate acestea, chiar aceste persoane acceptă unele teorii care sunt în contradicție cu raportul mozaic. Dacă însă ceea ce a descoperit Dumnezeu este așa de greu de înțeles, cât de neprincipial este să acceptăm simple presupuneri cu privire la ceea ce El n-a descoperit!
„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri pe vecie” (Deuteronomul 29:29). El nu le-a descoperit niciodată oamenilor modul exact în care a adus la îndeplinire lucrarea creațiunii. Înțelepciunea omenească nu poate pătrunde tainele Celui Preaînalt. Puterea Sa creatoare este tot atât de nepătrunsă ca existența Sa. – Patriarhi și profeți, p. 113 
 

Marea luptă, care a început în cer cu milenii în urmă, s-a dat asupra autorității lui Dumnezeu. Provocarea rămâne aceeași și în zilele noastre.

4. Citește Apocalipsa 14:7,9,12. Rezumă aceste versete completând propozițiile de mai jos:

Apocalipsa 14:7 este o chemare să: 
Apocalipsa 14:9 este un apel solemn să nu: 
Apocalipsa 14:12 descrie un popor care:   

Aceste pasaje arată clar că aspectul principal în ultimele zile ale conflictului dintre bine și rău, dintre Hristos și Satana, este închinarea. Ne închinăm Creatorului sau ne închinăm fiarei? Și, întrucât Creația este baza tuturor credințelor noastre (la urma urmei, ce anume din ceea ce credem ar avea sens, dacă nu credem în Dumnezeu drept Creator?), Sabatul zilei a șaptea – inclus chiar în descrierea Creației din Geneza (Geneza 2:1-3) – reprezintă simbolul veșnic și imuabil al acesteia. Este simbolul cel mai esențial al celei mai esențiale învățături. Singurul lucru mai fundamental decât el este Dumnezeu Însuși. 
Prin urmare, uzurparea Sabatului zilei a șaptea înseamnă uzur­parea autorității Domnului la nivelul cel mai de bază, acela care Îl prezintă în calitate de Creator. Înseamnă a te duce la origini și a scoate totul din rădăcină. Înseamnă a căuta să iei locul lui Dumnezeu Însuși (2 Tesaloniceni 2:4). Desigur, adevărata problemă în aceste zile din urmă sunt dragostea și loialitatea noastră față de Isus. Dar, potrivit Bibliei, această dragoste este exprimată prin ascultarea de porunci (1 Ioan 5:3, Apocalipsa 14:12) – și numai Sabatul, dintre aceste porunci, susține totul pentru că numai el indică spre Dumnezeu în calitate de Creator (Exodul 20:8-11). Nu este de mirare că acesta va fi simbolul exterior al separării finale între cei care se închină Domnului și cei care se închină fiarei (Apocalipsa 14:11,12). Dacă ne gândim cât de fundamental și de esențial este Sabatul pentru toate celelalte aspecte ale închinării, este greu să concepem că lupta finală cu privire la închinarea la Creator ar putea fi despre altceva.
 

Mulți oameni susțin că nu are nicio importanță ce zi ține cineva ca Sabat, atâta vreme cât ține una. Cum răspundem acestei idei cu argumente biblice?
 

Comentariu EGW

Cerința lui Dumnezeu, dreptul Lui la respect și închinare mai presus de toți zeii păgâni, se bazează pe faptul că El este Creator și că toate celelalte ființe Îi datorează Lui existența. Așa este El prezentat în Sfânta Scriptură. Profetul Ieremia spune: „Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic. ... Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui”. … Sabatul, ca monument de aducere-aminte a puterii creatoare a lui Dumnezeu, arată spre El ca Făcător al cerului și al pământului. De aceea, Sabatul este un martor permanent al existenței lui Dumnezeu și un amintitor al măreției Lui, al înțelepciunii și al iubirii Lui. – Patriarhi și profeți, p. 336 
[Sabatul] Este singura poruncă din tot Decalogul care ne spune cine este Dumnezeu. Ea face deosebirea între Dumnezeu și orice alt zeu. Ea spune că Dumnezeu este acela care a făcut cerul și pământul, Dumnezeu a făcut copacii și florile și l-a creat pe om. Acesta este Dumnezeul pe care trebuie să-L păstrezi înaintea copiilor tăi și nu trebuie decât să arăţi spre flori și să le spui că Dumnezeu le-a făcut și că El S-a odihnit în ziua a șaptea de tot lucrul Său. Ziua a șaptea este un monument de aducere-aminte lăsat de Dumnezeu. 

Arătând spre Dumnezeu, Cel care a creat cerurile și pământul, aceasta [porunca a patra] Îl deosebește pe adevăratul Dumnezeu de toţi dumnezeii falși. Toţi cei care ţin ziua a șaptea arată prin acest act că I se închină lui Iehova. Astfel, Sabatul este semnul supunerii omului faţă de Dumnezeu. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 59 (22 februarie)
La fel ca Sabatul, și săptămâna își are originea la creațiune și a fost păstrată ajungând până la noi de-a lungul întregii istorii biblice. Dumnezeu Însuși a stabilit prima săptămână ca un etalon pentru săptămânile care aveau să se succeadă până la sfârșitul timpului. La fel ca toate celelalte, ea a fost formată din șapte zile literale. Șase zile au fost folosite pentru lucrarea creațiunii; în ziua a șaptea, Dumnezeu S-a odihnit și a binecuvântat atunci această zi, punând-o deoparte ca zi de odihnă pentru om. …

După ce a dat porunca … El arată motivul pentru care trebuie să privim astfel săptămâna, arătând înapoi spre propriul exemplu: „Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul 20:8-11). Acest motiv este frumos și puternic atunci când înțelegem zilele creațiunii ca fiind zile literale. Primele șase zile ale fiecărei săptămâni îi sunt date omului pentru muncă, pentru că Dumnezeu a folosit aceeași perioadă de timp din prima săptămână în lucrarea creațiunii. În ziua a șaptea omul trebuie să se rețină de la lucru, în amintirea faptului că în ziua a șaptea Creatorul S-a odihnit. – Patriarhi și profeți, p. 111 
 

Sabatul este un loc de refugiu într-o lume obosită. În fiecare săptămână, lăsăm grijile acestei lumi și intrăm în centrul de odihnă al lui Dumnezeu, Sabatul. Renumitul scriitor evreu Abraham Heschel numește Sabatul „un palat în timp”. În fiecare a șaptea zi, palatul ceresc al lui Dumnezeu coboară din cer pe pământ și Domnul ne invită în slava prezenței Sale pentru această perioadă de 24 de ore, pentru a petrece un timp de strânsă părtășie cu El. 
În introducerea la cartea lui Abraham Heschel despre frumusețea și solemnitatea Sabatului, fiica autorului, Susannah Heschel, scrie: „Sabatul este o metaforă a paradisului și o mărturie a prezenței lui Dumnezeu; în rugăciunile noastre, anticipăm o eră mesianică ce va fi un Sabat, și fiecare Sabat ne pregătește pentru acea experiență: dacă o persoană nu învață să se bucure de gustul Sabatului […], nu va putea să se bucure de gustul veșniciei în lumea viitoare.”
La Creație, Dumnezeu ne-a construit o locuință specială. Putem găsi adăpost acolo. Putem fi în siguranță acolo. Lucrarea Lui este completă. Este încheiată. Când ne odihnim în Sabat, ne odihnim în grija Lui iubitoare. Ne odihnim în anticiparea odihnei noastre veșnice în noul cer și pe noul pământ, care ne vor fi date în curând. 

5. Citește Isaia 65:17 și 66:22; 2 Petru 3:13 și Apocalipsa 21:1. Cum ne îndreaptă ținerea Sabatului gândul spre veșnicie?

Același Dumnezeu care a creat pământul prima dată îl va crea iarăși, iar Sabatul va rămâne un simbol veșnic al calității Lui de Creator (Isaia 66:23). De fapt, evreii vedeau în Sabat un simbol, o pregustare a ceea ce în ebraică se numea olam haba, „lumea care urmează să vină”. 
Mesajul celor trei îngeri care zboară prin mijlocul cerului și ne chea­mă să ne închinăm Creatorului este răspunsul Cerului la deznădej­dea multora care trăiesc în secolul al XXI-lea. Ne îndreaptă spre Creatorul nostru, Cel care a făcut de la început toate lucrurile, și spre Răscumpărătorul nostru, Cel care, după judecată, după ce păcatul va fi nimicit, va face toate lucrurile noi. „Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi.» Și a adăugat: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate»” (Apocalipsa 21:5).

Cum poți să faci din Sabat o pregustare a cerului în viața ta și în familia ta?

Comentariu EGW

La început, Tatăl și Fiul S-au odihnit în Sabat după lucrarea Lor de creațiune. Când „au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor” (Geneza 2:1), Creatorul și toate ființele cerești se bucurau în contemplarea scenei pline de măreție „când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie” (Iov 33:7). Isus Se odihnea acum [în mormânt] de lucrarea mântuirii; și, deși printre aceia de pe pământ care-L iubeau era întristare, în ceruri era totuși bucurie. Glorioasă era în ochii ființelor cerești făgăduința cu privire la viitor. Dumnezeu și îngerii vedeau o creațiune refăcută, un neam de oameni răscumpărați, care, după ce au biruit păcatul, nu aveau să mai cadă niciodată – și toate acestea ca rezultat al lucrării desăvârșite a lui Hristos. Ziua în care Isus S-a odihnit este pentru totdeauna legată de această scenă. … Când vor veni „vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi prooroci din vechime” (Faptele 3:21), Sabatul creațiunii, ziua în care Isus a fost așezat la odihnă în mormântul lui Iosif, încă va fi o zi de odihnă și bucurie. Cerul și pământul se vor uni în laude, când în „fiecare Sabat” (Isaia 66:23) neamurile celor mântuiți se vor pleca în fericită adorare înaintea lui Dumnezeu și a Mielului. – Hristos, Lumina lumii, p. 769 

De-a lungul întregii săptămâni să nu pierdeți din vedere Sabatul cel sfânt al Domnului, pentru că această zi este consacrată slujirii lui Dumnezeu. Este o zi în care mâinile trebuie să se odihnească de la activitățile acestei lumi și să le fie acordată o atenție specială nevoilor sufletului.
Sabatul – oh, faceți din el cea mai plăcută, cea mai binecuvântată zi din întreaga săptămână! Părinții pot și trebuie să le dea atenție copiilor lor, citindu-le cele mai atractive părți din istoria biblică, învățându-i să respecte ziua Sabatului, să o țină conform poruncii. Ei pot face din Sabat o desfătare dacă vor urma calea cea mai potrivită pentru aceasta. – My Life Today, p. 287 
Sfânta zi de odihnă a Domnului a fost făcută pentru om și faptele de milă sunt în armonie desăvârșită cu scopul urmărit prin ea. Dumnezeu nu dorește ca făpturile Lui să sufere nici măcar o oră, fie în Sabat, fie în altă zi, dacă acea suferință poate să fie îndepărtată. …

Cererile adresate lui Dumnezeu în ziua de Sabat sunt mult mai numeroase decât în alte zile. În ziua aceasta, copiii Săi lasă lucrurile lor obișnuite și petrec timpul în meditație și rugăciune. Ei cer îndurarea lui Dumnezeu mai mult în Sabat decât în alte zile. Ei cer atenția Lui deosebită. Ei imploră binecuvântările Lui alese. Dumnezeu nu așteaptă întâi să treacă Sabatul, ca numai după aceea să le îndeplinească cererile. Lucrarea cerului nu încetează niciodată și nici oamenii n-ar trebui să înceteze să facă bine. Sabatul nu are ca scop să fie un timp de inactivitate. Legea oprește lucrările pământești în ziua Domnului; munca pentru câștigarea hranei trebuie să înceteze; nicio osteneală pentru plăcere sau profit lumesc nu este îngăduită în această zi; ci, după cum Dumnezeu a încetat lucrarea creațiunii, S-a odihnit în Sabat și l-a binecuvântat, tot așa și omul trebuie să lase la o parte ocupațiile de toate zilele și să închine orele acelea sfinte odihnei sănătoase, închinării și faptelor sfinte. – Hristos, Lumina lumii, p. 207 
 

„Motivul pentru […] închinarea la Dumnezeu este faptul că El este Creatorul. În liturghia cerească, ființele cerești exprimă ideea într-un mod foarte succint: «căci Tu ai făcut toate lucrurile» ([Apocalipsa] 4:11). Pe pământ, calitatea lui Dumnezeu de Creator trebuie accentuată pe cât de mult posibil, așa că îngerul spune: «Închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor» (Apocalipsa 14:7). A fost corect observat că îngerul folosește limbajul celei de-a patra porunci pentru a justifica astfel chemarea la a ne închina lui Dumnezeu (Exodul 20:11). […] În Decalog, porunca Sabatului este sigiliul lui Dumnezeu întrucât Îl identifică: autoritatea – Creatorul; confirmă teritoriul asupra căruia stăpânește – tot ceea ce a creat; și descoperă dreptul Lui de stăpânire – pentru că El a creat totul. Ca să câștige, balaurul trebuia să îndepărteze cumva această piatră de aducere aminte” (Ángel Manuel Rodríguez, The Closing of the Cosmic Conflict: Role of the Three Angels’ Messages, pp. 40, 41 – manuscris nepublicat).

Studiu zilnic:

Psalmii 1

Psalmii 2

Psalmii 3

Psalmii 4

Psalmii 5

Psalmii 6

Psalmii 7

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 22 (până la „Rugăciunea pentru bolnavi este prea importantă spre a fi tratată cu neatenţie”).

1. Ce lucru trebuie spus în inimă când stăm în pat? 

2. Pe cine urăște Domnul? 

3. Cine nu-și mai aduce aminte de Domnul? 

4. Pe cine mântuiește Dumnezeu?

5. Ce trebuie făcut înainte de a înălța rugăciuni fierbinți pentru binecuvântarea vindecării?