O cetate numită confuzie

Tema marii lupte este rezumată în Apocalipsa prin simbolismul a două femei: una îmbrăcată în soare, în Apocalipsa 12, și una îmbrăcată în stacojiu, în Apocalipsa 17.
Simbolul grăitor al femeii îmbrăcate în soare, în slava strălucitoare a lui Hristos, se găsește în Apocalipsa 12. Ea este credincioasă iubitu­lui ei dintâi, Isus. Nu este pângărită de stricăciune sau de doctrine false. În Biblie, o femeie neprihănită simbolizează mireasa lui Isus sau biserica adevărată. În Ieremia 6:2, profetul spune: „Pe frumoasa și subțirica fiică a Sionului o nimicesc!” Profetul folosește expresia „fiică a Sio­nu­lui”, sau o femeie credincioasă, pentru a descrie poporul lui Dumnezeu. (Vezi și Efeseni 5:25-32 și Osea 2:20.)
În contrast, Biblia aseamănă apostazia cu desfrânarea sau adulterul (Iacov 4:4). Vorbind despre răzvrătirea și despre lipsa de credincioșie a lui Israel, Ezechiel deplânge starea poporului astfel: „Ai fost femeia preacurvă, care primește pe străini în locul bărbatului ei!”
În lecția din această săptămână vom studia aceste două femei din Apocalipsa și vom cerceta mai profund conflictul dintre adevăr și rătăcire. 

27 mai – Ziua grupurilor etnice

Comentariu EGW

Termenul Babilon este derivat de la „Babel” și înseamnă confuzie. Este folosit în Scriptură pentru a desemna diferitele forme ale religiei false sau apostate. În Apocalipsa capitolul 17, Babilonul este reprezentat printr-o femeie – o metaforă care este folosită în Biblie ca simbol al bisericii, o femeie virtuoasă reprezentând o biserică curată, iar o femeie stricată reprezentând o biserică decăzută. – Tragedia veacurilor, p. 381 
Mesajele solemne care au fost date, în ordinea lor, în Apocalipsa trebuie să ocupe primul loc în mintea celor care sunt poporul lui Dumnezeu. Nimic altceva nu trebuie lăsat să ne absoarbă atenţia. Timpul preţios trece cu grăbire şi există pericolul ca mulţi să fie jefuiţi de timpul pe care ar fi trebuit să-l acorde proclamării mesajelor pe care Dumnezeu le-a trimis unei lumi căzute. Satana este mulţumit să vadă că mintea oamenilor este distrasă de la a se angaja în studierea adevărurilor care au de-a face cu realităţile veşnice. Mărturia lui Hristos, o mărturie cu caracterul cel mai solemn, trebuie să fie dusă lumii. Pretutindeni, în cartea Apocalipsa, sunt cele mai preţioase şi mai înălţătoare făgăduinţe şi, de asemenea, avertizări de cea mai solemnă şi mai înfricoşătoare importanţă. Oare aceia care susţin că au cunoştinţa adevărului să nu citească mărturia dată de Hristos lui Ioan? Aici nu este vorba de presupuneri sau de amăgire ştiinţifică. Aici sunt adevăruri care privesc binele nostru prezent şi viitor. Ce este pleava faţă de grâu? – Mărturii, vol. 8, p. 302

Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi, trebuie să studiem mai ales profețiile cu privire la zilele din urmă. Ultima carte a Noului Testament este plină de adevăruri pe care trebuie să le înțelegem. Satana a orbit mintea multora, așa încât s-au mulțumit să găsească orice scuză posibilă pentru a nu studia Apocalipsa. În această carte, Domnul Hristos i-a relatat slujitorului Său Ioan evenimentele care vor avea loc în zilele din urmă, spunându-i: „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea” (Apocalipsa 1:3). 
„Și viața veșnică este aceasta”, spunea Domnul Hristos, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Oare de ce nu înțelegem noi valoarea acestei cunoașteri? De ce aceste adevăruri pline de slavă nu umplu de strălucire inima noastră, pătrunzând întreaga noastră ființă și constituind subiectul vorbirii noastre? – Parabolele Domnului Hristos, p. 133 
Noi trebuie să păstrăm întotdeauna în minte faptul că timpul este scurt. Nelegiuirea crește la fiecare pas. Cei drepți sunt puși în lume ca lumini. Prin ei trebuie să îi fie descoperită lumii slava lui Dumnezeu. Păstrați mereu în fața ochilor evenimentele solemne ale viitorului – marea judecată de cercetare și revenirea Domnului Hristos. Voi și familia voastră trebuie să fiți pregătiți pentru această zi. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 322 (9 noiembrie)
 

1. Citește Apocalipsa 12:17 și Apocalipsa 17:14. Cum este descrisă biserica lui Dumnezeu și care este reacția lui Satana față de ea?

De-a lungul secolelor, Dumnezeu a avut întotdeauna un popor care I-a fost credincios. Apocalipsa 12:17 îi descrie pe cei care fac parte din el ca aceia care „păzesc poruncile lui Dumnezeu” și, de asemenea, care sunt „chemați, aleși și credincioși” (Apocalipsa 17:14).

2. Citește Apocalipsa 14:8 și Apocalipsa 17:1,2. Ce anunț solemn face îngerul și ce a făcut Babilonul ca să determine un astfel de anunț?

Ioan a scris cartea Apocalipsa la sfârșitul secolului I. La vremea aceea, cetatea antică a Babilonului era praf și cenușă. Când Ioan a scris viziunile din cartea Apocalipsa, cetatea Babilonului, în sens literal, fusese distrusă de câteva secole. 
În Apocalipsa, cetatea antică a Babilonului este văzută ca un arhetip, un simbol al Babilonului de la sfârșitul timpului. În profețiile din Apocalipsa, Babilonul reprezintă un sistem religios fals care va avea caracteristici asemănătoare Babilonului din Vechiul Testament. Principiile care au călăuzit Babilonul din vechime vor sta la baza structurii Babi­lonului spiritual modern.
În Apocalipsa 17:1-6, o femeie îmbrăcată în purpură și stacojiu străbate peisajul timpului. Această femeie călărește pe o fiară de culoare stacojie. Biblia o numește curvă. Ea și-a părăsit dragostea dintâi, pe Isus Hristos. Aici, apostolul Ioan ne oferă o descriere plastică a unui sistem religios apostat care are o influență puternică asupra lumii. Să ne uităm la descriere: această putere era una cu care „au curvit împă­rații pământului și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei” (Apocalipsa 17:2). Îmbătat? Întotdeauna în Biblie apare cu sens negativ. Și curvie? Simbolul învățăturilor, doctrinelor și practicilor false. 

Atât conducători, cât și oamenii de rând au fost influențați negativ de această putere. Care este singura ta protecție? (Efeseni 6:10-18).

Comentariu EGW

Dumnezeu este gata să pedepsească lumea pentru nelegiuirea ei. Este gata să pedepsească organizațiile religioase pentru că au respins lumina și adevărul care le-au fost date. Marele mesaj, conținând soliile primului, celui de-al doilea și celui de-al treilea înger, trebuie să fie dus lumii. Aceasta trebuie să fie povara lucrării noastre. Aceia care cred cu adevărat în Hristos se vor conforma în mod deschis Legii lui Dumnezeu. Sabatul este semnul între Dumnezeu și poporul Său, și noi trebuie să facem să se vadă că ne conformăm Legii lui Dumnezeu păzind Sabatul. El trebuie să fie semnul care îl deosebește pe poporul ales al lui Dumnezeu de lume. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, p. 949 

Femeia (Babilonul) din Apocalipsa capitolul 17 este descrisă ca fiind împodobită în purpură și stacojiu și gătită cu aur, cu pietre prețioase și diamante, având în mână o cupă de aur plină cu stricăciuni și necurății ... iar pe frunte avea scris un nume: „Taină, Babilonul cel mare, mama desfrânatelor” (Apocalipsa 17:4-6). Puterea aceea care timp de multe secole a exercitat o guvernare despotică asupra monarhilor creștinătății este Roma. Purpura și stacojiul, aurul, diamantele și pietrele prețioase descriu în mod viu măreția și pompa, mai mult decât împărătești, desfășurate de scaunul trufaș al Romei. Și despre nicio altă putere nu s-a putut spune într-adevăr că a fost „îmbătată de sângele sfinților” ca despre această biserică, ce i-a persecutat cu atâta cruzime pe urmașii lui Hristos. Babilonul mai este încărcat și cu păcatul legăturii nelegiuite cu „împărații pământului”. Biserica iudaică devenise deja o desfrânată, ca urmare a îndepărtării de Domnul și a alierii cu păgânii; iar Roma care a decăzut în același fel, deoarece a căutat sprijin la puterile pământești, va primi aceeași condamnare. – Tragedia veacurilor, p. 382 

În ultima mare bătălie se descoperă două mari puteri aflate în opo­ziție. De o parte este Creatorul cerului și al pământului. Toți cei care sunt de partea Lui poartă sigiliul Său. Ei ascultă de poruncile Lui. De cealaltă parte este prințul întunericului împreună cu cei care au ales apos­ta­zia și răzvrătirea.
Pentru biserică, prezentul este un timp înfricoșător. Îngerii sunt deja pregătiți, așteptând ca Domnul să le dea semnalul pentru a vărsa cupa mâniei asupra lumii. Îngerii mâniei au primit misiunea de a aduce la îndeplinire lucrarea de răzbunare, pentru că Spiritul lui Dumnezeu Se retrage treptat din lume. Și Satana își verifică forțele răului, mergând mereu înainte la „împărații pământului și lumea întreagă” pentru a-i aduna pe toți sub stindardul său, pentru a-i pregăti în vederea luptei din „marea zi a Dumnezeului Atotputernic”. Satana este gata să facă cele mai mari eforturi pentru a conduce în acest ultim mare conflict. Principiile fundamentale vor fi scoase la lumină și se vor lua decizii cu privire la ele. Scepticismul domnește peste tot. Lipsa de religiozitate abundă. Credința fiecărui membru al bisericii va fi pusă la probă ca și cum nu ar mai exista în lume nici un alt om. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, p. 982–983 
 

3. Citește Apocalipsa 17:1,2,15 și Apocalipsa 18:1-4. Cât de mare este influența Babilonului?
 

Sistemul bisericii căzute are o influență internațională, amăgind oa­meni din întreaga lume cu înșelăciunile lui. Satana este furios că Evanghelia va fi proclamată „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod” și că „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea”, așa că folosește orice amăgire posibilă pentru a robi mințile „locuitorilor pământului” (Apocalipsa 14:6, Matei 24:14, Apocalipsa 17:2).

Apocalipsa 17:2 continuă să explice taina Babilonului celui mare declarând că a „curvit” cu împărații pământului. Ce este curvia? Este o unire interzisă. Este sistemul bisericii căzute unit cu statul. În sistemul bisericii adevărate, biserica este unită cu Isus Hristos. Biserica apos­tată caută putere și autoritate la liderii politici ai pământului. Caută ca statul să îi impună decretele. În loc să își ia puterea de la Isus, ca ade­văratul ei Conducător, ea caută ajutorul statului. 
Apocalipsa 17:2 își continuă descrierea dramatică: „și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei”. Simbolul mustului de struguri nefermentat apare în întreg Noul Testament pentru a reprezenta sângele nepătat, neprihănit, al lui Hristos, care a curs pe cruce pentru mântuirea noastră (Matei 26:27-29). În Luca 22:20, Isus spune: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu.” Când vinul pur, nou, al Evangheliei este denaturat și învățăturile Cuvântului lui Dum­nezeu sunt înlocuite cu învățăturile liderilor religioși, acesta devi­ne „vinul Babilonului.” (Vezi Matei 15:9.)
Observăm, de asemenea, că Dumnezeu Își cheamă poporul să iasă din Babilon. Cu alte cuvinte, oricât de corupt și de rău ar fi sistemul, ajunge atât de larg răspândit, încât îi cuprinde, cel puțin pentru o vreme, și pe cei credincioși, sau pe „poporul Meu” (Apocalipsa 18;4), cum îi numește El. Totuși, vine vremea când Dumnezeu îi va chema să iasă din acel sistem corupt și rău care este pe cale să cadă din cauza naturii lui apostate și rele, din acel „locaș al dracilor” și „închisoare a oricărei păsări necurate și urâte” (Apocalipsa 18:2).

Ce rol au cei care proclamă întreita solie îngerească în planul lui Dumnezeu de a-Și chema poporul, „poporul Meu”, să iasă din Babilon?

Comentariu EGW

Lupta noastră este crâncenă. Conflicte teribile stau în faţa noastră, ba sunt chiar asupra noastră. Rugăciunile noastre trebuie să se înalţe spre Dumnezeu ca să mai ţină cele patru vânturi să nu sufle pentru a răni sau a distruge până când nu va fi dată lumii ultima avertizare. Şi apoi să acţionăm în armonie cu rugăciunile noastre. Nimic să nu micşoreze forţa adevărului pentru acest timp. Preocuparea noastră cea dintâi să fie adevărul prezent. 

Mesajul îngerului al treilea trebuie să-şi facă lucrarea de a separa din biserici un popor care să ia poziţie pe temelia adevărului veşnic. Mesajul nostru este unul de viaţă şi de moarte şi noi trebuie să-l prezentăm aşa cum este, puterea cea mare a lui Dumnezeu. Trebuie să îl proclamăm în toată forţa lui grăitoare. Atunci, Domnul îl va face să aibă efect. Este privilegiul nostru să aşteptăm lucruri mari, chiar manifestarea Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este puterea care va convinge şi va converti sufletul. – Mărturii, vol. 6, p. 61 
[Satana] îi pune la lucru pe agenții săi bine pregătiți și îi îndeamnă la o activitate intensă. El își fortifică armata de agenți omenești ca să se angajeze în ultima luptă împotriva Prințului vieții, să doboare la pământ Legea lui Dumnezeu, care este temelia tronului Său. Satana va lucra prin minuni ca să-i întărească pe oameni în convingerea că el este cine susține că este – stăpânitorul acestei lumi – și că biruința este a sa. El își va întoarce toate forțele împotriva celor care Îi sunt credincioși lui Dumnezeu, dar, deși le poate produce durere și nenorociri până la agonie, el nu poate să distrugă sufletul. El poate veni cu ispite și poate provoca nenorociri, dar nu poate să-l facă să piară nici pe cel mai mic dintre cei ce sunt ai lui Hristos. În aceste ultime zile, poporul lui Dumnezeu trebuie să se aștepte să intre în focul conflictului, deoarece Cuvântul profetic spune: „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1153 

Timpul de suferință dinaintea poporului lui Dumnezeu va cere o cre­dință care să nu şovăie. Copiii Săi trebuie să arate clar că singurul obiect al închinării lor este El și că niciun motiv, nici chiar viața însăși, nu-i poate determina să facă nici cea mai mică concesie închinării false. Pentru inima credincioasă, poruncile oamenilor mărginiți și păcătoși se vor pră­buși fără însemnătate în fața Cuvântului veșnicului Dumnezeu. Adevărul va fi ascultat, chiar dacă urmarea ar fi închisoarea, exilul sau moartea. 
… Satana împreună cu toate oștirile răului nu-l vor putea distruge pe cel mai slab dintre sfinții lui Dumnezeu. Îngeri care excelează în putere îi vor ocroti și Iehova Se va descoperi în favoarea lor ca „Dumnezeu al dumnezeilor”, în stare să-i mântuiască în chip desăvârșit pe aceia care și-au pus încrederea în El. – Profeți și regi, p. 512–513
 

4. Citește Apocalipsa 17:4-6. Ce învățăm despre natura sistemului demonic?

Apocalipsa 17 descrie un sistem religios apostat care introduce în creștinism multe învățături din Babilonul Vechiului Testament.
„Pentru a căuta o înțelegere a naturii Babilonului, trebuie să ne întoarcem la prima referință despre el, în relatarea biblică din Geneza. Totul a început pe câmpia din țara Șinearului, o regiune din partea sudică a Mesopotamiei, astăzi, sudul Irakului, numită Babilonia. Acolo a fost construit Turnul Babel, un simbol al autonomiei, al autoconservării și al independenței omenești față de Dumnezeu ([Geneza] 11:1-4)” (Ángel Manuel Rodríguez, The Closing of the Cosmic Conflict: Role of the Three Angels’ Messages, p. 43 – manuscris nepublicat). 

Turnul Babel, din Babilonul din vechime, a fost construit ca o sfidare a Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care au construit Turnul Babel au făcut-o pentru propria slavă, iar Dumnezeu le-a încurcat limbile. Relatarea din Geneza spune în felul următor: „De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ” (Geneza 11:9).
Acest sistem este atât de rău, încât este descris ca fiind „[îmbătat] de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus” (Apocalipsa 17:6) – imagini care arată cât de corupt este Babilonul (vezi și Isaia 49:26).
În esență, Babilonul spiritual reprezintă o religie bazată pe învățături omenești, întemeiată pe idei omenești și susținută de tradiții omenești. Este o formă a unei religii create de oameni, construită, poate, de lideri religioși extraordinar de inteligenți, dar care se află în opoziție cu pu­terea Evangheliei și cu biserica pe care Isus a construit-o, o biserică ce are la bază dragostea, și nu violența. 
Cartea Apocalipsa descrie aceste două sisteme religioase. Primul manifestă o încredere totală în Isus și dependență de Cuvântul Său. Al doilea manifestă încredere în autoritatea omenească și dependență de învățătorii religioși ai lumii. Unul este o credință hristocentrică, într-o totală dependență, pentru mântuire, de harul, de jertfa și de ispășirea lui Hristos. Celălalt este o abordare umană a credinței, care înlocuiește dependența totală de Hristos pentru mântuire cu o dependență de tradițiile bisericii.

Cum ne putem proteja de influențele subtile ale Babilonului, precum tendința, atât de ușoară, de a ne încrede în propriile forțe și de a nu depinde în totalitate de Dumnezeu?

Comentariu EGW

De abia fusese repopulat pământul și oamenii și-au reluat ostilitatea față de Dumnezeu și de cer. Ei le-au transmis urmașilor lor această dușmănie ca și cum arta și mijloacele de a-i amăgi pe oameni și de a-i face să continue această luptă nefirească ar fi fost o moștenire sacră.

Confederația aceasta s-a născut din revolta împotriva lui Dumnezeu. Locuitorii din câmpia Șinear și-au înființat împărăția pentru înălțare de sine, nu pentru gloria lui Dumnezeu. Dacă ar fi izbutit, s-ar fi născut o mare forță care avea să alunge neprihănirea și să inaugureze o nouă religie. Lumea ar fi fost coruptă. Amestecul de idei religioase și teorii eronate ar fi făcut să fie închisă ușa pentru pace, fericire și siguranță. Aceste presupuneri și teorii false, susținute și dezvoltate, ar fi abătut cu totul mintea de la supunerea față de preceptele divine, iar Legea lui Iehova ar fi fost trecută cu vederea și uitată. Oameni hotărâți, inspirați și împinși de primul mare răzvrătit, s-ar fi împotrivit oricărei încercări de a se interveni asupra planurilor lor rele sau asupra modului lor de a acționa. În locul preceptelor divine, ei ar fi pus legi formulate potrivit cu dorințele inimilor lor egoiste, ca să își poată aduce la îndeplinire planurile lor. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1091–1092 
Aceia care se străduiesc să fie biruitori vor fi urmăriți de ispitele vrăjmașului. Satana va încerca să strice principiile pe care trebuie să le păstreze toți aceia care vor să atingă standardul înalt pe care l-a pus Dumnezeu înaintea lor. El se bucură atunci când poate să conducă sufletele în idei greșite, până când numele lor sunt șterse din cartea vieții și puse între ale celor nedrepți. Noi putem să biruim numai în felul în care a biruit Isus Hristos – prin ascultare din toată inima de fiecare poruncă a lui Dumnezeu. Adevărata religie înseamnă ascultare de toate poruncile. 

Fiecare suflet salvat trebuie să renunțe la planul lui și să urmeze calea pe care îl conduce Hristos. Priceperea trebuie să Îi fie supusă lui Hristos, pentru ca El să o curățească, să o rafineze, să o purifice. Aceasta se va face atunci când primim cum se cuvine învățăturile lui Hristos. O, cât de mult avem nevoie de o mai mare apropiere de El pentru a-L cunoaște mai bine! Trebuie să pătrundem mai mult în planul Lui, să-I împlinim voința spunând din toată inima: „Doamne, ce vrei să fac?” – Astăzi cu Dumnezeu, p. 322 (9 noiembrie)
Noi trebuie să îmbrăcăm fiecare piesă a armurii [lui Dumnezeu] și apoi să stăm fermi. Domnul ne-a onorat alegându-ne să fim în oștirea Sa. Să luptăm plini de curaj pentru El, făcând întotdeauna numai ce este corect în orice tranzacție. Corectitudinea în toate lucrurile este esențială pentru bunăstarea sufletului. … Luați ca platoșă apărată de Dumnezeu neprihănirea – este privilegiul tuturor de a o purta. Ea vă va apăra viața spirituală.
Dacă am îmbrăcat armura lui Dumnezeu, vom vedea că atacurile vrăjmașului nu au nicio putere asupra noastră. Îngerii lui Dumnezeu vor fi în jurul nostru ca să ne apere. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1119 
 

Apelul cărții Apocalipsa este o chemare urgentă la devotament, rezumată în simbolul celor două femei descrise anterior. Deși uneori va părea că poporul lui Dumnezeu va fi învins în această luptă cosmică dintre adevăr și rătăcire, Dumnezeu promite că, în final, biserica Lui va învinge. 

5. Compară Matei 16:18 cu Apocalipsa 17:14. Ce făgăduință le-a făcut Isus ucenicilor cu privire la biserica Sa?

Hristos este fundamentul solid pe care este construită biserica Sa. Aceasta se bazează pe învățăturile din Cuvântul Său și este călăuzită de Duhul Său. Babilonul, dimpotrivă, după cum am văzut, își are rădăcinile în învățăturile și în tradițiile omenești. Orice lider religios care înlocuiește voia lui Dumnezeu descoperită în Scripturi cu opiniile și cu tradițiile omenești sau le pune pe acestea din urmă mai presus de ea nu face decât să promoveze confuzia babiloniană. 
În Babilonul din vechime, religia și statul erau unul și același lucru. Se considera că atunci când împăratul Nebucadnețar stătea în templul său, pe tronul său împărătesc, vorbea în numele zeilor. Într-o zi, împăratul a dat un decret, impunând închinarea, și le-a poruncit tuturor supușilor săi să asculte, un simbol a ceea ce vor avea de întâmpinat oamenii credincioși lui Dumnezeu care vor refuza să se închine fiarei și icoanei ei în zilele din urmă (vezi Daniel 3).

În ultimele zile ale istoriei pământului, se va ridica un sistem care va uni biserica cu statul, un Babilon spiritual cu un lider spiritual care va pretinde că vorbește în numele lui Dumnezeu. Cuvintele lui vor fi declarate ca fiind cuvintele lui Dumnezeu, iar poruncile lui, poruncile lui Dumnezeu. De-a lungul secolelor, pontifii romani au declarat că ei sunt locțiitorii lui Dumnezeu pe pământ. În enciclica sa din 20 iunie 1894, papa Leon al XIII-lea declara: „Ținem pe acest pământ locul Atotputernicului Dumnezeu.” Dicționarul Ecleziastic Ferraris adaugă: „Papa este atât de vrednic și de înălțat, încât nu este doar un om, ci este ca Dumnezeu și locțiitorul lui Dumnezeu.” Apostolul Pavel demască această putere „care se înalță mai presus de tot ce se numește «Dumnezeu» sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:4).

Am văzut că Dumnezeu are oameni credincioși în „Babilon”. De ce trebuie să fim atenți cum vorbim despre Babilon și să nu îi judecăm pe oameni ca indivizi, ci doar sistemul în sine?
 

Comentariu EGW

Biserica lui Dumnezeu nu a fost întemeiată pe puterea și tăria omenească și acestea nici nu o pot distruge. Nu pe puterea omenească, ci pe Hristos – Stânca veacurilor – a fost întemeiată biserica, și „porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18). Prezența lui Dumnezeu dă statornicie cauzei Sale. „Nu vă încredeți în cei mari, în fiii oamenilor” (Psalmii 146:3), este cuvântul dat nouă. „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră” (Isaia 30:15). Lucrarea proslăvită a lui Dumnezeu, întemeiată pe principiile veșnice ale dreptății, nu se va nărui niciodată. Ea va merge din putere în putere, „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor” (Zaharia 4:6). – Profeți și regi, p. 595

În zilele cele mai întunecate ale luptei ei îndelungate cu răul, bisericii lui Dumnezeu i-au fost date descoperiri cu privire la planul cel veșnic al lui Iehova. Poporului Său i-a fost îngăduit să privească, dincolo de încercările prezentului, la biruințele viitorului și, când lupta se va sfârși, cei răscumpărați vor intra în stăpânirea țării făgăduite. Aceste viziuni ale slavei viitoare, scene descrise de mâna lui Dumnezeu, ar trebui să fie scumpe bisericii Sale de astăzi, când lupta veacurilor se apropie cu repeziciune de încheiere, iar binecuvântările făgăduite sunt gata să se împlinească în curând în toată plinătatea lor. 
Multe au fost soliile de mângâiere date bisericii prin prorocii din vechime. „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu” (Isaia 40:1), a fost solia dată lui Isaia din partea lui Dumnezeu și, odată cu ea, i-au fost date vedenii care au fost nădejdea și bucuria celor credincioși în toate generațiile care au urmat. Disprețuiți de oameni, prigoniți, părăsiți, copiii lui Dumnezeu din toate veacurile au fost susținuți totuși prin făgăduințele Sale sigure. Prin credință, au privit înainte la vremea când El va împlini față de biserica Sa asigurarea: „Te voi face o podoabă veșnică, o pricină de bucurie pentru oameni, din neam în neam” (Isaia 60:15). – Profeți și regi, p. 722

Fiecare suflet trebuie să ajungă să înțeleagă că Hristos este Mântui­torul său personal; atunci, dragostea, zelul și statornicia se vor vedea în viața creștină. …
Hristos nu trebuie să fie pierdut din vedere niciodată. Despre El, îngerii au spus: „Îi vei pune Numele Isus, pentru că El va mântui pe po­porul Lui de păcatele sale.” Isus, Mântuitor prețios! Asigurarea, ajutorul, protecția și pacea – toate se află în El. El este Cel care ne risipește toate îndoielile, El este cea mai înflăcărată speranță a noastră. Cât de prețios este gândul că putem deveni în mod real părtași naturii dumnezeiești prin care putem să biruim la fel cum a biruit Hristos! Isus este plinătatea așteptărilor noastre. El este melodia cântecelor noastre, umbra unei stânci mari într-un pământ uscat. El este apa vie pentru sufletul însetat. El este adăpostul nostru în furtună. El este neprihănirea noastră, sfințirea noastră, răscumpărarea noastră. Dacă Isus este mântuitorul nostru personal, Îi vom aduce laudă Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. – Asemenea lui Hristos, p. 21 (7 ianuarie)
 

Iată un alt indiciu care ne ajută să identificăm clar taina Babilonului celui mare: Idolatria se afla în centrul închinării babiloniene.

6. Ce spun Ieremia 50:33-38 și Ieremia 51:17,47 despre închinarea la idoli în Babilonul din vechime și cum a răspuns Dumnezeu la aceasta?

Capitolele 50 și 51 din cartea Ieremia prezic distrugerea Babilonului de către Medo-Persia. Idolatria Babilonului a fost unul dintre motivele dispariției acestuia. Babilonienii credeau că idolii lor erau reprezentări ale zeilor. În religia babiloniană, îngrijirea rituală a statuilor zeilor și închinarea înaintea lor erau considerate sacre; zeii trăiau în același timp în statuile lor din templu și în forțele naturale pe care le întruchipau. Furtul sau distrugerea idolilor însemna pierderea patronajului divin. De exemplu, prințul haldean Marduk-apla-iddina al II-lea a fugit în mlaștinile sudice ale Meso­po­tamiei cu statuile zeilor babilonieni, pentru a le salva de armatele lui Sanherib din Asiria (Jane R. McIntosh, Ancient Mesopotamia: New Perspectives, ABC-CLIO, Inc., [Santa Barbara, CA, 2005] p. 203).
Profeții biblici au pus în contrast închinarea la acești idoli lipsiți de viață cu închinarea la Dumnezeul Creator, care este nu numai viu, ci și dătător de viață (Ieremia 51:15,16,19).

7. Ce înveți din Exodul 20:4-6 și din Psalmii 115:4-8 despre idolatrie?

Deși problemele idolatriei Babilonului spiritual sunt mai profunde decât închinarea la idolii din lemn sau din piatră, Babilonul spiritual se aseamănă cu Babilonul din vechime prin idolii introduși în serviciul lui de închinare. Folosirea icoanelor ca obiecte de închinare, sau așa-numita „venerare”, este o încălcare a celei de-a doua porunci din Decalog deoarece limitează capacitatea Duhului Sfânt de a ne umple mintea cu lucrurile veșnice și reduce maiestatea lui Dumnezeu la o statuie lipsită de viață. Aceste chipuri au fost introduse în creștinism în secolul al IV-lea, pentru a face creștinismul mai ușor de acceptat de către populația păgână. Din nefericire, acestor idoli li se conferă adeseori sacralitatea și omagiile care i se cuvin numai lui Dumnezeu, ceea ce conduce la degradare spirituală.
 

Comentariu EGW

Idolatria și toate păcatele care veneau pe urmele ei erau o urâciune înaintea lui Dumnezeu și El a poruncit poporului Său să nu se amestece cu celelalte popoare – „să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor” (Exodul 23:24) – și să-L uite pe Dumnezeu. El le-a interzis israeliților căsătoria cu idolatrii, ca nu cumva inimile lor să se îndepărteze de El. Era tot atât de necesar atunci, cum este și astăzi, ca poporul lui Dumnezeu să fie curat, „neîntinat de lume”. El trebuia să se păstreze neatins, liber de spiritul acesteia, pentru că ea este vrăjmașă adevărului și neprihănirii. Dar Dumnezeu nu intenționa ca poporul Său, într-o exclusivistă îndreptățire de sine, să se izoleze de lume, astfel încât să nu poată avea vreo influență asupra ei.

Asemenea Învățătorului lor, urmașii Domnului Hristos din fiecare veac trebuie să fie lumina lumii. Mântuitorul spunea: „O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă”, adică din lume. Și El adaugă: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:14-16). Aceasta este tocmai ce au făcut Enoh, Noe, Avraam, Iosif și Moise. – Patriarhi și profeți, p. 369 
Acela care cercetează inima doreşte să îi câştige pe copiii Săi de la orice formă de idolatrie. Cuvântul lui Dumnezeu, cartea binecuvântată a vieţii, să ocupe mesele care acum sunt ocupate de ornamentele inutile. Cheltuiţi-vă banii cumpărând cărţile care vor fi nişte metode de iluminare a minţii cu privire la adevărul prezent. … Primiţi Cuvântul Domnului ca pe comoara înţelepciunii şi a iubirii infinite. Acesta este ghidul care ne arată calea spre cer. El Îl evidenţiază pe Mântuitorul care iartă, spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).

Oh, dacă aţi cerceta Scripturile cu inimi pline de rugăciune şi de un spirit de predare faţă de Dumnezeu! Oh, dacă v-aţi cerceta inima ca şi când aţi privi-o cu o lumină aprinsă şi dacă aţi descoperi şi aţi rupe firul cel mai firav care vă leagă de obiceiurile lumeşti care vă abat gândurile de la Dumnezeu! Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă arate fiecare practică şi fiecare obicei care vă abat gândurile şi simţămintele de la Dumnezeu! Dumnezeu i-a dat omului Legea Sa sfântă, ca măsură a Sa pentru caracterul omului. Prin Legea aceasta, puteţi să vedeţi şi să biruiţi fiecare defect din caracterul vostru. Puteţi să vă despărţiţi de orice idol şi să vă legaţi de tronul lui Dumnezeu prin lanţul de aur al harului şi al adevărului. – Solii alese, cartea 2, p. 318 
Nu toți oamenii din generația aceea [a lui Noe] au fost idolatri, în deplinul înțeles al cuvântului. Mulți mărturiseau a fi închinători ai lui Dumnezeu. Ei pretindeau că idolii lor erau reprezentări ale Divinității și că prin ei poporul putea ajunge la o mai clară înțelegere a Ființei divine. Această clasă de oameni era în fruntea celor care respingeau propovăduirea lui Noe. În străduința de a-L înfățișa pe Dumnezeu prin lucruri materiale, mintea lor a ajuns oarbă față de maiestatea și puterea Lui; ei au încetat să-și mai dea seama de sfințenia caracterului Său ori de natura sfântă și neschimbătoare a cerințelor Lui. 
Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât concepția lui despre adevăr, curăție și sfințenie. Dacă mintea, ființa lui, nu se înalță mai presus de nivelul firii pământești, dacă nu se ridică prin credință să contemple înțelepciunea și iubirea infinită a lui Dumnezeu, atunci omul se va cufunda mereu mai jos și tot mai jos. Închinătorii falșilor dumnezei au înveșmântat zeitățile lor cu atribute și pasiuni omenești și astfel standardul caracterului lor a fost coborât la asemănarea cu firea pământească păcătoasă. – Conflict and Courage, p. 32
 

„Mesajul din Apocalipsa 14, care anunță căderea Babilonului, trebuie deci să se aplice bisericilor care au fost curate cândva, dar care s-au corupt. Întrucât acest mesaj urmează după avertismentul cu privire la judecată, el trebuie să fie vestit în zilele din urmă. De aceea, nu se poate referi numai la Biserica Romano-Catolică, deoarece această biserică a fost într-o stare decăzută secole la rând” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 383).
Daniel 3 – istoria celor trei evrei cărora li s-a poruncit să se închine „chipului de aur pe care l-a înălțat împăratul Nebucadnețar” (Daniel 3:5) în Babilonul din vechime – este un simbol, un model, a ceea ce se va întâmpla când Babilonul spiritual, în zilele din urmă, va impune din nou închinarea la un „chip” cioplit (vezi Apocalipsa 13:15; 14:9; 16:2; 19:20; 20:4). Cât este de interesant că porunca pe care ar fi călcat-o cei trei tineri, porunca a doua (Exodul 20:4,5), a fost una dintre cele două porunci pe care această putere, descrisă ca încercând să „schimbe vremurile și legea” (Daniel 7:25), le-a modificat.
Care a fost cealaltă poruncă modificată? Desigur, porunca a patra, care, după cum am văzut și vom vedea iarăși, se află în inima închinării și va fi un aspect central în criza finală. 

Studiu zilnic: 
Psalmii 8
Psalmii 9
Psalmii 10
Psalmii 11
Psalmii 12
Psalmii 13
Psalmii 14

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 22 (în continuare, până la „Dumnezeu răspunde la rugăciunile pentru bolnavi”).

1. Peste ce are omul stăpânire? 

2. Cu ce se fălește cel rău? 

3. Ce plouă peste cei răi?

4. Cine mânca poporul cum mânca pâinea?

5. Când ne rugăm pentru cei bolnavi, cum trebuie să ne rugăm?

Pentru studiu suplimentar: Solii alese, „Fiecare făptură omenească se va afla fie în oştirea lui Hristos, fie în oştirea lui Satana”, cartea 3, p. 423.