Isus câștigă. Satana pierde

În cartea sa Outnumbered: Incredible Stories of History’s Most Sur­prising Battlefield Upsets, Cormac O’Brien relatează poveștile unor armate care, deși depășite serios numeric, tot au câștigat. Vorbește despre armata lui Hannibal de la Cartagina, alcătuită din 55.000 de soldați, care a învins armata romană „invincibilă” care număra 80.000 de soldați puternici. Spune, de asemenea, povestea incredibilă a armatei grecești a lui Alexandru cel Mare care a învins Imperiul Persan.

Și noi ne luptăm pe viață și pe moarte cu un dușman viclean. Suntem depășiți numeric, iar șansele sunt împotriva noastră. Bătălia pare pierdută. Înfrângerea pare inevitabilă. Victoria nu se întrevede nicăieri. Dintr-o perspectivă pur omenească, pare că forțele lui Satana ne vor copleși.
Dar, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, chiar dacă suntem depășiți numeric, chiar dacă șansele sunt (omenește vorbind) împotriva noastră, chiar dacă atacurile lui Satana sunt feroce, prin Isus vom câștiga, în cele din urmă. Tema ultimei cărți din Biblie, Apocalipsa, este aceasta: Isus câștigă, Satana pierde. Punctul culminant al acestei bătălii este descris în Apocalipsa 12, subiectul studiului nostru din această săptămână. Acest studiu ne va ajuta să înțelegem Apocalipsa 14 și cele trei solii îngerești.
 

1 aprilie – Sabatul colportorului și al misiunii prin literatură

Comentariu EGW

Lumea căzută este câmpul de luptă pentru cel mai mare conflict la care au fost vreodată martori universul ceresc și puterile pământului. Ea a fost desemnată ca scenă pe care să se dea marea luptă dintre bine și rău, dintre cer și iad. Fiecare fiinţă omenească ia parte la acest conflict. Nimeni nu se poate afla pe un teren neutru. Oamenii trebuie fie să-L accepte, fie să-L respingă pe Răscumpărătorul lumii. Toţi sunt martori – fie pentru, fie împotriva lui Hristos. Hristos îi cheamă pe aceia care stau sub steagul Lui să participe în acest conflict alături de El ca soldaţi credincioși, ca să poată moșteni cununa vieţii. Ei au fost înfiaţi ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. Hristos le-a dat făgăduinţa sigură că aceia care sunt părtași la umilinţa și suferinţa Sa pentru adevăr vor primi o răsplată mare în Împărăţia cerului. 
… Aceia care, prin puterea lui Hristos, îl biruiesc pe marele vrăjmaș al lui Dumnezeu și al omului vor ocupa în curţile cerului o poziţie superioară îngerilor care n-au căzut niciodată. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 242 (23 august)

Fiecare pas în viață ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experiență mai profundă a iubirii Sale și ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea, ci să avem o convingere de nestrămutat, mai tare ca oricând. „Până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12) și ne va ajuta până la sfârșit. Să ne aducem aminte de dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, de tot ce a făcut pentru mângâierea noastră, salvându-ne din mâna nimicitorului! Să păstrăm în minte toate dovezile îndurării pe care Dumnezeu a manifestat-o față de noi, lacrimile pe care le-a șters, durerile pe care le-a alinat, necazurile, temerile îndepărtate, nevoile pe care le-a satisfăcut și binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră, întărindu-ne astfel pentru tot ce mai avem de întâmpinat în peregrinajul nostru.

Ne putem aștepta la noi greutăți în lupta viitoare a credinței și a vieții, dar putem să privim la cele din trecut, ca și la cele ce vor veni, și să spunem: „Până aici ne-a ajutat Dumnezeu”. „Și puterea ta să țină cât zilele tale” (Deuteronomul 33:25). Încercările nu vor fi mai mari decât puterea care ne-a fost dată ca să le suportăm. De aceea, să punem mâna la lucru, oriunde este ceva de făcut, având încredințarea că, orice ar veni, ne va fi dată puterea necesară, proporțional cu încercările prin care trecem. – Calea către Hristos, p. 125
Căpetenia mântuirii noastre Îşi va întări poporul pentru lupta în care trebuie să se angajeze. De câte ori, atunci când Satana şi-a adus toate forţele să lupte împotriva urmaşilor lui Hristos şi când aceştia au privit moartea în faţă, rugăciunile stăruitoare înălţate cu credinţă L-au adus pe câmpul de luptă pe Cel care este Căpetenia oştirii Domnului şi au întors cursul luptei, izbăvindu-i pe cei oprimaţi! 
Acum este timpul când ar trebui să stăm strâns legaţi de Dumnezeu ca să putem fi ascunşi atunci când văpaia mâniei Lui se va revărsa peste fiii oamenilor. – Mărturii, vol. 5, p. 137 
 

Apocalipsa 12 prezintă o serie de episoade dramatice, tablouri ale conflictului de veacuri dintre bine și rău care a început în cer, dar se va sfârși aici, pe pământ. Aceste episoade ne poartă prin negura timpului, de la scena incipientă a răzvrătirii lui Satana în cer și până la atacurile lui furibunde asupra poporului lui Dumnezeu în zilele din urmă. 

1. Citește Apocalipsa 12:7-9, unde este descris conflictul cosmic dintre bine și rău. Cum este posibil ca așa ceva să se petreacă în cer? Ce te învață aceste versete despre libertatea de a alege?

Liberul-arbitru este un principiu fundamental al guvernării lui Dum­nezeu, atât în cer, cât și pe pământ. Dumnezeu nu a creat roboți nici în cer, nici pe pământ. Creați după chipul lui Dumnezeu, noi, oamenii, putem face alegeri morale. 

Puterea de alegere este în strânsă legătură cu capacitatea de a iubi. Dacă iei libertatea de a alege, distrugi capacitatea de a iubi, căci nimeni nu poate fi forțat sau constrâns să iubească. Iubirea este o manifestare a liberului-arbitru. Fiecare înger din ceruri s-a confruntat cu alegerea de a răspunde iubirii lui Dumnezeu sau de a-i întoarce spatele în egoism, aroganță și mândrie. La fel cum îngerii din cer au fost confruntați, prin iubire, cu o alegere veșnică, Apocalipsa ne pune fiecăruia în față alegerile veșnice din cadrul conflictului final de pe pământ. 
Nu a existat niciodată neutralitate în marea luptă (vezi Luca 11:23) și nu va exista nici în ultimul război de pe pământ. La fel cum fiecare înger a fost fie de partea lui Isus, fie de partea lui Satana, întreaga omenire va ajunge să facă o alegere finală și irevocabilă la sfârșitul timpului. Cine va primi loialitatea, închinarea și ascultarea noastră? Aceasta a fost dintotdeauna problema omenirii și va rămâne astfel, dar mai dramatică, în criza finală a istoriei pământului. 

Dar iată vestea uimitor de bună: Apocalipsa 12 descrie victoria lui Hristos în acest conflict și tot ceea ce avem noi de făcut este ca, folosindu-ne liberul-arbitru, să alegem să fim de partea Lui, partea câștigătoa­re. Cât de minunat să poți alege de partea cui să fii într-o bătălie al cărei câștigător îl știi deja.
 

Gândește-te cât de sacră trebuie să fie pentru Isus libertatea noastră de a alege, încât ne-a oferit-o chiar dacă știa că Îl va duce la cruce (vezi 2 Timotei 1:9). Ce ne spune lucrul acesta despre libertatea pe care trebuie să le-o acordăm, cu responsabilitate, celorlalți?

Comentariu EGW

Lucifer avusese o poziție glorioasă, ca heruvim ocrotitor. Totuși, acest înger creat de Dumnezeu și căruia i se încredințase o mare putere, a început să râvnească să fie ca Dumnezeu. El a câștigat simpatia unora dintre asociații lui, sugerându-le idei de critică la adresa guvernării lui Dumnezeu. Această sămânță a păcatului a fost împrăștiată în cel mai ademenitor mod și, după ce a încolțit și a prins rădăcini în mintea multora, el a preluat ideile pe care el însuși le implantase la început în mintea lor și le-a adus înaintea ordinului celui mai înalt al îngerilor ca fiind gândul altor minți împotriva guvernării lui Dumnezeu. Astfel, prin metode ingenioase concepute chiar de el, Lucifer a introdus răzvrătirea în cer. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1143 

Fiecare om este liber să aleagă de care putere vrea să fie stăpânit. Nimeni n-a căzut atât de jos, nimeni nu este atât de ticălos, încât să nu găsească eliberarea în Hristos. În loc de rugăciune, demonizatul a putut să rostească numai cuvintele lui Satana; cu toate acestea, strigătul nerostit al inimii a fost auzit. Nu există strigăt al unei ființe în nevoie, chiar fără să fi fost rostit, care să nu fie ascultat. Aceia care vor consimți să intre în legământ cu Dumnezeul cerului nu vor fi lăsați în puterea lui Satana sau în slăbiciunile firii lor. Ei sunt invitați de Mântuitorul: „Să caute ocrotirea Mea, să facă pace cu Mine, da, să facă pace cu Mine” (Isaia 27:5). Duhurile întunericului se vor lupta pentru cel care odată a fost sub stăpânirea lor, dar îngerii lui Dumnezeu îl vor apăra cu o putere care va câștiga biruința. Domnul zice: „Se poate lua prada celui puternic? Și poate să scape cel prins din prinsoare? Da, zice Domnul, prada celui puternic va fi luată și cel prins de asupritor va scăpa, căci Eu voi lupta împotriva vrăjmașilor tăi și voi scăpa pe fiii tăi” (Isaia 49:24,25). – Hristos, Lumina lumii, p. 258

„Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu strânge cu Mine risipește.” Cel care este cu Hristos, păstrând această unitate, avându-L pe Hristos domn pe tronul inimii sale și ascultând de poruncile Sale este la adăpost de cursele celui rău. Acela care se unește cu Hristos va aduna pentru sine farmecul caracterului lui Hristos, va primi tărie, eficiență și putere pentru Domnul prin câștigarea de suflete pentru Hristos. Când Domnul Hristos ia în stăpânire citadela sufletului, agentul uman devine una cu El. Prin conlucrarea cu Mântuitorul, omul devine instrumentul prin care lucrează Dumnezeu. Atunci când vine și se străduiește să pună stăpânire pe sufletul acela, Satana descoperă că Hristos l-a făcut mai puternic decât un om tare și bine înarmat. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1092 
 

Satana a căutat de la început (vezi Apocalipsa 12:4,5) să Îl distrugă pe Hristos. Și totuși, la fiecare încercare a eșuat. La nașterea lui Hristos, de exemplu, un înger i-a avertizat pe Iosif și pe Maria cu privire la planurile malefice ale lui Irod și aceștia au fugit în Egipt. Isus a întâmpinat cele mai puternice ispite ale lui Satana în pustie cu un „Stă scris” și a găsit astfel protecție în Cuvântul lui Dumnezeu. În moartea Sa pe cruce, Isus a descoperit magnitudinea dragostei Sale și ne-a izbăvit de plata osândei păcatului. Prin învierea Sa, ca Marele nostru Preot înviat, ne izbăvește de sub stăpânirea păcatului în viețile noastre.

2. Citește Apocalipsa 12:4-6,9; Efeseni 5:25-27,32 și Psalmii 2:7-9 și definește următoarele simboluri:
Balaurul     
Femeia     
Copil de parte bărbătească     
Toiag de fier 
 

În Biblie, toiagul este simbolul domniei sau stăpânirii. Un toiag de fier este simbolul unei stăpâniri atotputernice, invincibile. Isus S-a luptat cu toate ispitele cu care ne luptăm și noi, dar a ieșit biruitor. Diavolul este un dușman învins. Hristos l-a învins prin viața, moartea și învierea Sa. Pentru că Hristos l-a învins deja pe crucea de la Calvar, și noi putem fi biruitori. Biruința lui Hristos asupra lui Satana a fost una de­săvârșită, dar marea luptă dintre Hristos și Satana încă nu s-a încheiat.

Cu toate acestea, atunci când acceptăm prin credință ceea ce a făcut Hristos pentru noi, plata păcatului nostru este anulată și păcatele noastre sunt iertate. Stăm în fața lui Dumnezeu desăvârșiți, acoperiți cu neprihănirea lui Hristos. După cum scrie Pavel, „să fiu găsit în El nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință” (Filipeni 3:9). Dacă suntem iertați, nu putem fi acuzați de nimic. Isus a biruit și a trecut pentru totdeauna peste cele mai rele lucruri pe care păcatul și răul I le-ar fi putut face. El a atacat răul cu toată puterea și l-a învins. Când Îl acceptăm pe Isus prin credință, biruința Lui este și a noastră.
 

Ai certitudinea mântuirii datorită victoriei Lui Hristos în lupta cu Satana? Cum experimentezi ceea ce a scris Pavel în Filipeni 3:9?

Comentariu EGW

În răzvrătirea lui, Satana a atras de partea sa a treia parte din îngeri. Ei Le-au întors spatele Tatălui şi Fiului Său şi s-au unit cu instigatorul răzvrătirii. Cunoscând aceste lucruri, noi ar trebui să acţionăm cu cea mai mare prudenţă. …

„În lume veţi avea necazuri”, spune Hristos, dar în Mine veţi avea pace. Încercările la care sunt supuşi creştinii când trec prin întristări, prin greutăţi şi prin batjocuri sunt mijloace alese de Dumnezeu pentru a separa pleava de grâu. Mândria noastră, egoismul, pasiunile nelegiuite şi iubirea de plăceri lumeşti trebuie să fie biruite. De aceea, Dumnezeu ne trimite necazuri şi strâmtorări ca să ne pună la probă şi să ne încerce, pentru a ne arăta că aceste trăsături rele există în caracterul nostru. Noi trebuie să biruim prin puterea şi prin harul Său, ca să putem deveni părtaşi de natură dumnezeiască, după ce am fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. „Căci întristările noastre uşoare”, spune Pavel, „de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele care nu se văd sunt veşnice.” Necazurile, supărările, ispitele, greutăţile şi diferitele încercări sunt instrumentele folosite de Dumnezeu pentru a ne curăţi, pentru a ne sfinţi şi a ne face pregătiţi pentru grânarul ceresc. – Mărturii, vol. 3, p. 115 

Este una să citești și să-i înveți pe alții din Biblie și cu totul altceva să ai imprimate în suflet prin practică principiile ei sfințitoare și dătătoare de viață. „Prin har ați fost mântuiți, prin credință” (Efeseni 2:8). Mintea ar trebui să fie educată să își exercite credința mai degrabă decât să hrănească îndoiala, suspiciunea și gelozia. Noi suntem prea înclinați să privim la obstacole ca la niște imposibilități. Să crezi în făgăduințele lui Dumnezeu, să mergi înainte prin credință, perseverând fără să te lași condus de circumstanțe este o lecție greu de învățat. Totuși, este absolut necesar ca fiecare copil al lui Dumnezeu să învețe această lecție. Trebuie să căutăm harul lui Dumnezeu prin Hristos, pentru că harul ne este dat ca singura cale de a ne apropia de Dumnezeu. – In Heavenly Places, p.109
Pentru slava Domnului, ambiționați-vă să cultivați fiecare trăsătură frumoasă a caracterului! Trebuie să-I fiți plăcuți lui Dumnezeu în fiecare etapă a zidirii caracterului vostru. Puteți face aceasta, deoarece Enoh I-a fost plăcut lui Dumnezeu, în ciuda faptului că a trăit într-un veac decăzut. În zilele noastre sunt mulți ca Enoh. 

Rezistați ca Daniel, acel credincios om de stat, pe care nicio ispită nu l-a putut corupe! Nu-L dezamăgiți pe Acela care v-a iubit atât de mult, încât Și-a dat viața pentru iertarea păcatelor voastre. El spune: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5). Aduceți-vă aminte de aceasta. Dacă ați făcut greșeli, dar le recunoașteți și le considerați ca fiind niște semnale de avertizare, cu siguranță obțineți și o biruință. În felul acesta, voi transformați înfrângerea în biruință, dezamăgindu-l pe vrăjmaș și onorându-L pe Răscumpărătorul vostru. – Parabolele Domnului Hristos, p. 332 
 

Așa cum spune Biblia, Isus nu a pierdut niciodată o luptă cu Satana. El este un puternic biruitor, învingătorul puterilor răului. Una este să credem că Isus a biruit ispitele lui Satana și altceva este să credem că biruința lui Hristos este și a noastră.

3. Citește Apocalipsa 12:10. Ce încurajare găsești în faptul că acuzatorul tău „a fost aruncat jos”?

Deși lupta este încă în toi pe pământ, Satana a pierdut. Punct. Lucrul acesta nu este adevărat doar în dreptul victoriei finale a lui Hristos în punctul culminant al istoriei pământului, ci și în cazul luptei noastre cu stăpânirile și cu puterile răului în viața personală. Unii creștini trăiesc într-o frustrantă stare de înfrângere. Speră să dobândească victoria asupra vreunei atitudini sau asupra vreunui obicei, dar nu reușesc să înțeleagă realitatea biruinței lui Hristos în dreptul lor în viața lor personală.

4. Citește Apocalipsa 12:11. Ce victorie ne asigură Hristos aici?

De șapte ori întâlnim în mesajele pentru cele șapte biserici din Apo­calipsa expresia: „Cel/ui ce va birui”. Aici, în Apocalipsa 12:11, găsim iarăși acest concept al biruinței. Cuvântul „(au) biruit” în limba originală a textului este nikao. Poate fi tradus literal prin: „au cucerit, au învins, au triumfat sau au ieșit învingători”. Iată cum putem fi biruitori: Apocalipsa 12:11 afirmă că „prin sângele Mielului”.
În Apocalipsa 5:6, într-o viziune profetică, Ioan se uită la cer și vede „un Miel” care „părea junghiat”. Jertfa lui Hristos este în centrul atenției întregului cer. Nu există o dovadă a dragostei infinite și de nepătruns a lui Dumnezeu mai sublimă decât Golgota.

Când acceptăm prin credință ce a făcut Hristos pentru noi, plata pentru păcatul nostru este anulată și stăm desăvârșiți înaintea lui Dum­nezeu. Păcatele noastre sunt iertate (Coloseni 1:14; Efeseni 1:7; Colo­seni 2:14), iar „pârâșul fraților noștri […] a fost aruncat jos” (Apocalipsa 12:10). Suntem răscumpărați, biruitori și mântuiți, nu prin meritele noastre, ci prin biruința lui Hristos în dreptul nostru. 
 

Comentariu EGW

Domnul Hristos aflat pe cruce nu numai că îi atrage pe oameni la pocăinţă faţă de Dumnezeu pentru călcarea Legii Sale – pentru că pe acela pe care îl iartă, Dumnezeu îl face mai întâi să se pocăiască –, ci, pe cruce, El a împlinit dreptatea. El S-a oferit de bunăvoie ca jertfă de ispăşire. Sângele Său vărsat şi trupul Său frânt împlinesc cerinţele Legii călcate şi astfel El aşază o punte peste prăpastia pe care a făcut-o păcatul. El a suferit fizic, pentru ca să-l poată apăra cu trupul Său rănit şi frânt pe păcătosul lipsit de apărare. Biruinţa câştigată la moartea Sa pe Golgota a înfrânt pentru totdeauna puterea acuzatoare a lui Satana în faţa universului şi a adus la tăcere acuzaţiile lui că la Dumnezeu nu există renunţare la Sine şi, ca urmare, aceasta nu este importantă nici pentru familia omenească.
Toți cei care vor acest lucru pot să devină biruitori. Să ne dăm toate silințele să atingem standardul care a fost pus înaintea noastră. Domnul Hristos ne cunoaște slăbiciunile și putem să mergem la El în fiecare zi pentru a primi ajutor. Nu este nevoie să primim putere cu o lună înainte. Noi trebuie să biruim în fiecare zi.

Noi devenim învingători atunci când îi ajutăm pe alții să biruie și ei prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii noastre. Păzirea poruncilor lui Dumnezeu ne va face să avem un spirit supus și Dumnezeu primește cu plăcere slujirea care este adusă cu un astfel de spirit. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 974

Satana apare deseori ca un înger de lumină, îmbrăcat în veşmântul cerului; îşi ia un aer prietenos, afişând o mare sfinţenie a caracterului şi o înaltă consideraţie pentru victimele lui, pentru sufletele pe care intenţionează să le înşele şi să le distrugă. Pe calea pe care le invită să meargă se află multe pericole, dar el reuşeşte să le ascundă vederii lor şi să le prezinte doar atracţiile. Marea Căpetenie a mântuirii noastre a biruit pentru noi, astfel încât, dacă vrem, şi noi să putem birui prin El, în dreptul nostru. Dar Hristos nu mântuieşte pe nimeni împotriva voinţei lui, nu obligă pe nimeni să asculte. El a făcut un sacrificiu infinit pentru ca oamenii să poată birui în Numele Său şi neprihănirea Lui să le fie atribuită lor. – Mărturii, vol. 3, p. 456–567 

Acum, lumina de pe crucea Calvarului străluceşte cu putere, în raze clare şi strălucitoare, descoperindu-L pe Isus, Jertfa noastră pentru păcat. În timp ce citeşti făgăduinţele pe care ţi le-am prezentat, adu-ţi aminte că ele sunt expresia iubirii şi a milei de nedescris. Inima cea mare a Iubirii infinite este atrasă spre păcătos cu o compasiune fără margini. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” Da, doar să crezi că Dumnezeu este ajutorul tău. El doreşte să refacă în om chipul Său moral. Pe măsură ce te apropii de El cu mărturisire şi pocăinţă, El Se va apropia de tine cu milă şi cu iertare. Noi Îi datorăm totul Domnului. El este autorul mântuirii noastre. Când tu îţi duci până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” – Mărturii, vol. 5, p. 635 
 

5. Citește Apocalipsa 12:6 și compar-o cu Apocalipsa 12:14-16. Observă cu atenție intervalul de timp, atacul lui Satana asupra „femeii” (biserica lui Dumnezeu) și cum are grijă Dumnezeu de poporul Lui. Ce te impresionează în aceste versete?

Cele 1.260 de zile din Apocalipsa 12:6 sunt paralele cu o vreme, vremuri și jumătatea unei vremi, din Apocalipsa 12:14. Aceeași profeție despre vremea sfârșitului, descriind același interval de timp, se găsește în Daniel 7:25; Apocalipsa 11:2,3 și Romani 13:5. Pentru că acestea sunt simboluri profetice (nu a fost dusă în pustie o femeie reală cu aripi), aplicăm principiul timpului profetic de „o zi pentru un an” (vezi, de exemplu, Numeri 14:34 și Ezechiel 4:4-6) pentru aceste profeții. Aceasta înseamnă, pur și simplu, că o zi profetică înseamnă un an. Comentând aceeași perioadă profetică din Apocalipsa 11:2, Biblia de Studiu (Casa Bibliei) declară: „Comentatorii istoriciști au văzut în cele 1.260 de zile profetice 1.260 de ani (538-1798)” – p. 1.780, comentariul la Apocalipsa 11:2. O biserică stricată – împreună cu un stat corupt – i-a oprimat, persecutat și chiar ucis uneori pe oamenii credincioși ai lui Dumnezeu.

Această persecuție înverșunată, satanică, împotriva creștinilor, care credeau în Biblie, era o extensie a marii lupte dintre bine și rău. Ieșind din întunericul Evului Mediu, în timpul Reformei, oamenii s-au confruntat cu o alegere. Aveau să fie credincioși Cuvântului lui Dumnezeu sau aveau să accepte învățăturile preoților și ale prelaților? Din nou, adevărul a triumfat și Dumnezeu a avut oameni care I-au rămas cre­din­cioși în fața opoziției neînduplecate.

În aceste verset apar câteva expresii fascinante și extrem de încura­jatoare cu privire la grija lui Dumnezeu. Apocalipsa 12:6 folosește ex­presia: „un loc pregătit de Dumnezeu”. Apocalipsa 12:14 declară că femeia a fost „hrănită” în pustie, iar Apocalipsa 12:16 declară: „pămân­tul a dat ajutor femeii”. În vremurile de persecuție severă, Dumnezeu a avut grijă de biserica Sa. Cum a făcut atunci va face și pentru rămășița Lui din zilele din urmă.

Descrie o perioadă dificilă sau de încercare din viața ta când ai fi putut fi ușor descurajat, dar Dumnezeu ți-a oferit un loc de scăpare și te-a „hrănit” în vremuri grele. Cum te-a ajutat Dumnezeu atunci când aveai nevoie cel mai mult?
 

Comentariu EGW

Câtă vreme se aflau sub scutul lui Dumnezeu, niciun neam și nicio națiune nu puteau să-i biruiască, chiar dacă ar fi fost sprijinite de toată puterea lui Satana. Întreaga lume avea să fie uimită de lucrarea minunată săvârșită de Dumnezeu în favoarea poporului Său – că un om care era hotărât să umble pe calea lui păcătoasă a fost stăpânit atât de tare de puterea divină, încât, în loc să blesteme, a rostit în cuvinte alese și cu cele mai frumoase exprimări de sentimente poetice cele mai bogate și mai scumpe făgăduințe. Iar mila dovedită de Dumnezeu în vremea aceea față de Israel trebuia să fie o asigurare a grijii Sale ocrotitoare pentru copiii Săi ascultători și credincioși din toate veacurile. Când Satana îi va îndemna pe oamenii răi să bârfească, să chinuiască și să-l nimicească pe poporul lui Dumnezeu, atunci în mintea copiilor Săi va reveni întâmplarea aceasta, pentru ca astfel să li se întărească și curajul, și credința în El. – Patriarhi și profeți, p. 449

Solii crucii trebuie să se înarmeze cu veghere și rugăciune și să fie mai plini de credință și de curaj, lucrând întotdeauna în Numele lui Isus. Ei trebuie să aibă încredere în Conducătorul lor, căci în fața noastră sunt vremuri de necaz. Judecățile lui Dumnezeu sunt pretutindeni în țară. Calamitățile vin una după alta într-o succesiune rapidă. În curând, Dumnezeu Se va ridica din locul Său pentru a zgudui pământul în mod teribil și pentru a-i pedepsi pe cei răi pentru nelegiuirea lor. Apoi, Dumnezeu Se va ridica să-i apere pe cei din poporul Său și le va acorda grija Sa protectoare. El Își va pune în jurul lor brațele Sale veșnice pentru a-i apăra de orice rău. – Slujitorii Evangheliei, p. 264–265 

Prezența lui Dumnezeu îi este garantată creștinului credincios. Această Stâncă a credinței este prezența vie a lui Dumnezeu. Chiar și cel mai slab se poate baza pe ea. Cei care se consideră cei mai puternici pot deveni cei mai slabi dacă nu depind de Hristos, ca fiind valoarea și eficiența lor. Aceasta este Stânca pe care putem clădi cu succes. Dumnezeu ne este aproape în jertfa ispășitoare a Domnului Hristos, în mijlocirea Sa, în stăpânirea Sa iubitoare și duioasă asupra bisericii Sale. Stând pe tronul Său veșnic, El veghează asupra lor cu un puternic interes. Atâta vreme cât, prin credință, membrii bisericii își vor trage seva și hrana din Isus Hristos și nu din părerile, planurile și metodele omenești, atâta vreme cât, având convingerea apropierii lui Dumnezeu în Isus Hristos, își pun întreaga încredere în El, ei vor avea o legătură vitală cu Hristos, așa cum mlădița are legătură cu butucul viței. Biserica este întemeiată nu pe teorii omenești, nu pe niște planuri sau forme stabilite de mult. Ea este dependentă de Hristos, neprihănirea ei. Ea este clădită pe credința în Isus Hristos și „porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18). 
Tăria fiecărui suflet este în Dumnezeu, nu în om. Liniștea și încrederea trebuie să fie tăria tuturor acelora care Îi predau lui Dumnezeu inima lor. Hristos nu are față de noi un interes obișnuit, ci unul mai puternic decât cel pe care îl are o mamă pentru copilul ei. … El veghează asupra ta, copil al lui Dumnezeu care tremuri de teamă. El te va păstra în siguranță sub protecția Sa. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 77 (11 martie)
 

Diavolul a fost într-un război continuu cu Hristos începând cu răzvrătirea lui din cer (Apocalipsa 12:7). Scopul lui Satana de atunci este același cu scopul lui de acum: să preia controlul asupra universului (vezi Isaia 14:12-14). Atenția lui, în ultimele zile ale istoriei pământului, se concentrează asupra poporului lui Dumnezeu. Apocalipsa 12:17 declară cu tărie că balaurul (Satana), care era mâniat (furios) pe femeie (biserica), s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei. Această expresie, „rămășița seminței ei”, este tradusă și ca „rămășița”, în versiunea King James. Rămășița lui Dumnezeu Îi rămâne loială lui Hristos, supusă adevărului Său și credincioasă misiunii Sale. 

6. Citește Apocalipsa 12:17. Ce caracteristici ale rămășiței lui Dumnezeu, ale bisericii Lui din zilele din urmă, se găsesc în acest verset?

În Apocalipsa 12:17, Satana (balaurul) este mâniat pe femeie, biserica lui Dumnezeu. Diavolul este furios pe poporul care ține poruncile lui Dumnezeu și va face tot ceea ce îi stă în putință să îl distrugă.
În cele din urmă, va face să se dea un decret prin care aceștia să nu poată cumpăra sau vinde și să fie aruncați în închisoare și trimiși la moarte (vezi Apocalipsa 13:14-17). Dacă Satana nu Îl poate distruge pe Hristos, va încerca să distrugă obiectul iubirii Lui celei mai profunde – biserica lui Hristos. Ultimul război al pământului nu are în centrul atenției Orientul Mijlociu și diferitele conflicte de acolo, ci se concentrează asupra minții oamenilor din poporul lui Dumnezeu din întreaga lume. Este o luptă între două forțe opuse: Hristos și Satana. Din nou, nimeni nu este neutru.

Întrebarea principală în acest război final este: „Cui îi suntem loiali? Cui ne supunem?” Cerul caută credincioși care sunt atât de atrași de dragostea lui Hristos, atât de dedicați scopurilor Lui, atât de încurajați de Duhul Lui și atât de supuși poruncilor Lui, încât sunt dispuși să înfrunte până și moartea pentru cauza Lui. 
Lumea noastră se îndreaptă spre o criză majoră. Dar în Isus, prin Isus și datorită lui Isus, biruința ne este asigurată, atât timp cât rămânem legați de El, lucru pe care îl facem prin credință – o credință care conduce la ascultare. Totul se rezumă la alegerea noastră.
 

Cum este ilustrată realitatea din Apocalipsa 12:17 în viața ta, în experiența ta creștină? Adică, în ce moduri se desfășoară marea luptă în viața ta?

Comentariu EGW

În Cuvântul lui Dumnezeu sunt reprezentate două părți care sunt în conflict și care își exercită influența și controlul asupra oamenilor din lumea noastră. Acestea lucrează în mod constant cu fiecare ființă umană. Aceia care sunt sub controlul lui Dumnezeu și sunt influențați de îngerii cerești vor fi în stare să distingă lucrările viclene ale puterilor nevăzute ale întunericului. Aceia care doresc să fie în armonie cu trimișii cerești vor dori cu ardoare și zel să facă voia lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să cedeze în niciun fel, niciun pic de teren pentru Satana și îngerii lui. Dar, dacă nu veghem continuu, dacă nu suntem continuu atenți, vom fi învinși de vrăjmaș. Deși tuturor li s-a dat o descoperire solemnă a voii lui Dumnezeu cu privire la noi, totuși cunoașterea voii Sale nu va anula nevoia de a ne ruga cu ardoare pentru ajutor și de a căuta cu sârguință să lucrăm împreună cu Domnul pentru primirea și împlinirea răspunsului la aceste rugăciuni. – Manuscript 95, 1903 

Speranța creștinului nu trebuie să stea pe temelia de nisip a sentimentelor. Aceia care acționează conform principiilor vor vedea slava lui Dumnezeu dincolo de negură și se vor sprijini pe cuvântul sigur al făgăduinței. Ei nu vor fi făcuți să renunțe să Îl onoreze pe Dumnezeu oricât de întunecată ar putea să pară calea. Adversitățile și încercările nu vor fi pentru ei decât ocazii de a dovedi câtă sinceritate există în iubirea și credința lor. … Țineți-vă strâns de făgăduința Tatălui vostru ceresc și aduceți-vă aminte de felul în care S-a purtat în trecut cu voi și cu toți slujitorii Săi, pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu”. 

Cea mai dificilă experiență din viața de creștin poate fi cea mai binecuvântată. Providențele speciale pentru orele întunecate pot să încurajeze sufletul pentru viitoarele atacuri ale lui Satana și să-l înarmeze pe slujitorul Domnului ca să poată rezista în cuptorul încercărilor. Încercarea credinței voastre este mai de preț decât aurul. Voi trebuie să aveți acea încredere deplină în Dumnezeu care nu este tulburată de ispite și de argumentele înșelătorului. Încredeți-vă pe deplin în cuvântul spus de Dumnezeu! – Advent Review and Sabbath Herald, 24 ianuarie 1888 
Deși va fi caracterizată prin smerenie, viața creștinului nu trebuie să fie marcată de amărăciune și dispreț de sine. Este privilegiul tuturor să trăiască astfel, încât Dumnezeu să-i aprobe și să-i binecuvânteze. Nu este voia Tatălui nostru ceresc să fim întotdeauna sub condamnare și întunecime. Nu este nicio dovadă de adevărată umilință în a merge cu capul plecat, dar cu inima plină de gânduri egoiste. Putem să mergem la Isus și să fim curățiți, pentru a sta înaintea Legii fără rușine sau remușcări. „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1).

Prin Isus, fiii căzuți ai lui Adam devin „fii ai lui Dumnezeu”. „Căci Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească frați” (Evrei 2:11). Viața creștinului trebuie să fie o viață de credință, de biruință și de bucurie în Domnul. „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:4).– Tragedia veacurilor, p. 477 
 

Într-un fel, am putea spune că Dumnezeu nu a avut de ales: dacă voia făpturi care să Îl iubească și care să îi iubească pe alții, trebuia să le creeze libere. Dacă nu erau libere, nu puteau iubi, și ce ar fi universul nostru fără iubire? Ar fi ceea ce au pretins unii oameni: nimic altceva decât o mașinărie absurdă care lucrează după legi stricte de cauză și efect și în care nu am avea libertatea de a alege, ci am fi doar grupări de particule care urmează numai legile fizicii. O imagine deloc plăcută, care nu reprezintă adevărul pe care îl știm despre noi în adâncul nostru.
„Legea iubirii fiind temelia stăpânirii lui Dumnezeu, fericirea tuturor ființelor inteligente depinde de acceptarea, în mod desăvârșit, de către acestea, a marilor ei principii de neprihănire. Dumnezeu do­rește de la toate ființele create de El o slujire din dragoste, slujire care izvorăște dintr-o apreciere a caracterului Său. El nu găsește nicio plăcere într-o ascultare forțată; El acordă tuturor libertatea voinței pentru ca astfel ei să-I poată aduce o slujire liber consimțită. 

Atâta vreme cât toate ființele create au recunoscut ascultarea iubirii, o desăvârșită armonie a existat în tot universul lui Dumnezeu. Era bucuria oștilor cerești aceea de a aduce la îndeplinire planurile Creato­rului lor. Ele își găseau plăcerea în reflectarea slavei Sale și în a-I aduce laudă. Iar în timp ce iubirea față de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia față de celălalt era plină de încredere și neegoistă. Nu exista nicio notă de discordie care să tulbure armonia cerească” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pp. 34, 35).

Studiu zilnic:

Estera 4

Estera 5

Estera 6

Estera 7

Estera 8

Estera 9

Estera 10

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 19 (până la „Îngenuncherea în rugăciune arată respectul … faţă de Dumnezeu”).

1. Ce s-a făcut omului pe care a vrut împăratul să-l cinstească?

2. Cine i-a spus lui Haman că va cădea înaintea lui Mardoheu și de ce?

3. Cum se numea noua sărbătoare iudaică și câte zile ținea? 

4. Ce a fost scris în cronicile regale despre Mardoheu?

5. Ce datorie avem în închinarea particulară și în cea publică?

Comentariu EGW

Pentru studiu suplimentar : Asemenea lui Hristos, „Legea lui Hristos este legea iubirii“ p. 51 (6 februarie).