Strângerea de comori în cer

Isus ne-a oferit cea mai bună strategie de investiții din lume când a spus: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:19,20). Isus Își încheie strategia de investiții spunând: „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21). Cu alte cuvinte, spune-mi pe ce îți cheltuiești banii ca să-ți spun ce iubești, pentru că acolo unde îți investești banii va fi și inima ta, dacă nu este deja în acel loc.

Vrei o inimă pentru Împărăția lui Dumnezeu? Dacă da, pune-ți banii acolo unde vor aduna răsplata veșnică. Investește-ți timpul, banii și rugăciunea în lucrarea lui Dumnezeu! Dacă vei face lucrul acesta, vei deveni curând și mai interesat de acea lucrare, iar inima ta va urma acea cale. În această săptămână vom analiza texte și ilustrații despre cum să adunăm comori în cer pentru ca, în cele din urmă, să primim răsplata veșnică.

11 – 18 februarie: Săptămâna Căminului Creștin

Comentariu EGW

Lucrarea de a vă transfera posesiunile în lumea de sus merită să vă folosiți pentru ea toată energia. Este de cea mai mare importanță și implică interesele voastre eterne. Ce investiți în cauza lui Dumnezeu nu este pierdut. Tot ce este dat pentru cauza lui Dumnezeu nu este pierdut. Tot ce este dat pentru salvarea sufletelor și slava lui Dumnezeu este investit în cea mai de succes întreprindere pentru viața aceasta și viața care va veni. Talanții de aur și argint, dacă sunt dați la schimbător își cresc valoarea, care va fi trecută în dreptul vostru în împărăția cerurilor. Voi trebuie să fiți recipiente pentru bogăția eternă a cărei valoare a crescut în mâinile schimbătorilor. Atunci când dați pentru lucrarea lui Dumnezeu vă strângeți comori în cer. Tot ce strângeți sus este la adăpost de dezastre sau pierderi și sporește căpătând o natură durabilă, veșnică. – „The Treasure and the Heart”, Review and Herald, January 24, 1888

Fiecare creștin este un ispravnic, un administrator al lui Dumnezeu, căruia îi sunt încredințate bunurile Sale. Toți cei care spun că sunt creștini să lucreze cu înțelepciune cu bunurile Domnului. Dumnezeu ține evidența banilor pe care vi i-a încredințat și a avantajelor spirituale pe care vi le-a oferit. Ca buni administratori veți ține și voi cu grijă evidența lor? Veți verifica să știți dacă folosiți cu înțelepciune tot ce v-a încredințat Dumnezeu sau dacă risipiți bunurile Sale în cheltuieli egoiste, pentru etalare? Fie ca tot ce este cheltuit fără să fie necesar să fie mai degrabă adunat ca o comoară în cer! …
Dumnezeu îi va susține pe administratorii Săi credincioși care sunt gata să-și folosească în modul cel mai potrivit, spre cel mai mare folos, toate energiile și darurile cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Când toți învață lecția despre datoria de a-I da Domnului ce Îi datorează, prin providența Sa, El îi va face pe unii în stare să aducă daruri princiare. El le va da altora posibilitatea să aducă daruri mici, însă și darurile mici, și cele mari sunt plăcute înaintea Lui dacă sunt date cu singura intenție de a fi pentru slava Lui. – That I May Know Him, p. 220 

Cu ce poate fi comparată pierderea unui suflet omenesc? Este o întrebare la care fiecare om trebuie să răspundă pentru sine – dacă să câștige comorile vieții veșnice sau să piardă totul pentru că a neglijat să facă din Dumnezeu și neprihănirea Sa prima și singura lui preocupare. Domnul Isus, Răscumpărătorul lumii, privește cu durere la marele număr al celor care mărturisesc a fi creștini, dar care nu Îi slujesc Lui, ci lor înșiși. Ei de-abia se gândesc la realitățile veșnice, fără să țină seama de apelurile Sale prin care le atrage atenția la bogata răsplătire pregătită pentru credincioșii care Îi vor sluji cu iubire neîmpărțită. El deschide înaintea privirii lor realitățile veșnice. El îi îndeamnă stăruitor să cântărească acum ce înseamnă să fii un urmaș ascultător și credincios al lui Hristos și spune: „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6:24). – Manuscript 45, 1890 
Unde este comoara, acolo este și inima. Cei care dețin talanții resurselor Domnului au o mare responsabilitate. Ei nu trebuie să cheltuiască banii numai pentru satisfacerea dorințelor lor egoiste, întrucât vistieria Domnului este lipsită de tot ce se cheltuiește în felul acesta. Prin bunătatea neîntrecută a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt lucrează prin oameni și îi determină să facă investiții mai mari sau mai mici în cauza lui Dumnezeu, pentru slava Lui. – Asemenea lui Hristos, p. 266 (9 septembrie)
 

Merită amintit că aceia care caută comoara cerească sunt adeseori chemați de Dumnezeu să facă schimbări majore în viața lor aici, pe pământ. Fii pregătit să ai parte de aceeași chemare, dacă va fi nevoie!

1 Citește Geneza 6:5-14. Ce schimbări radicale au apărut în viața lui Noe ca urmare a ascultării de Dumnezeu? Ce principii putem găsi aici valabile pentru noi, într-o lume care trebuie avertizată cu privire la sfârșitul ei iminent?

Noe și-ar fi putut investi timpul și resursele în construirea unei case pentru el, dar a ales să facă o schimbare radicală în viața lui și să petreacă 120 de ani dând curs chemării lui Dumnezeu de a construi arca.

Mulți sceptici din zilele noastre neagă istoria potopului, susținând că este un mit și bazându-se deseori pe diferite speculații științifice despre legile cunoscute ale naturii. Nimic nou. „Lumea de dinainte de potop gândea că, timp de secole, legile naturii fuseseră stabile. Ciclul anotimpurilor se desfășura după rânduiala lor. Până la data aceea nu căzuse niciodată ploaie pe pământ; acesta era udat de către o ceață sau de rouă. Râurile nu ieșiseră niciodată din matcă, ci își purtau în siguranță apele spre mare. Legi precise țineau apele ca să nu se reverse peste maluri” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 96). Înainte de potop, oamenii susțineau că nu ar fi putut niciodată să vină un potop, bazându-se pe o înțelegere greșită a realității; după potop, tot pe baza unei înțelegeri greșite a realității, oamenii susțin că acesta nu a existat niciodată. După cum spune Biblia, „nu este nimic nou sub soare” (Eclesiastul 1:9).

În același timp, Biblia spune și că oamenii vor fi la fel de sceptici cu privire la evenimentele zilelor finale așa cum au fost și cu privire la potop (vezi 2 Petru 3:3-7). Cum putem să ne pregătim pentru distrugerea care va veni? Este o decizie conștientă, numită „satisfacție sau răsplată întârziată”. Aceasta înseamnă că ar trebui să facem cu răbdare lucrarea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o, în speranța unei recompense viitoare mai glorioase. Nu știm când Se va întoarce Hristos. Într-un anumit sens, nu contează. Ce contează, în schimb, este ca până atunci, la fel ca Noe, să facem ceea ce Dumnezeu cere de la noi, chiar dacă, la fel ca în cazul lui Noe, aceasta presupune niște schimbări radicale în viață.

Cât de pregătit ai fi să faci o schimbare majoră în viața ta pentru Dumnezeu, dacă, la fel ca Noe, ai fi chemat să faci acest lucru? Vezi Luca 16:10.

Comentariu EGW

Noe și familia lui nu erau singurii care se temeau de Dumnezeu și ascultau de El. Dar Noe era cel mai sfânt și mai evlavios dintre toți oamenii de pe pământ, iar Dumnezeu i-a păstrat viața ca să împlinească voia Lui construind corabia și avertizând lumea despre pedeapsa care avea să vină. Metusala, bunicul lui Noe, a trăit până în anul potopului și mai erau și alții care au crezut predicarea lui Noe și l-au ajutat la construirea corabiei, dar care au murit înainte de a veni apele pe pământ. Noe a condamnat lumea prin predicarea și prin exemplul pe care l-a dat, construind corabia. Tuturor celor ce alegeau aceasta, Dumnezeu le-a dat ocazia de a se pocăi și a se întoarce la El. Dar ei nu au crezut predicarea lui Noe. I-au sfidat avertizările și au ridiculizat construirea pe uscat a acelui vas imens. Eforturile lui Noe de a-i reforma pe semenii săi nu au avut succes. Însă, mai bine de o sută de ani, el a perseverat în străduințele sale de a-i întoarce pe oameni la pocăință și la Dumnezeu. Fiecare lovitură dată la construirea corabiei era un mesaj adresat oamenilor. Noe conducea lucrările, predica și lucra, în timp ce oamenii, cuprinși de uimire, îl priveau ca pe un fanatic. – Istoria mântuirii, p. 63

Geologii susțin că au găsit în pământ dovada faptului că el este mai vechi decât spune raportul mozaic. S-au descoperit și se descoperă oase de oameni și de animale, ca și instrumente de război și copaci pietrificați, mult mai mari decât tot ce există astăzi sau decât a existat cu mii de ani în urmă, și de aici se deduce că pământul a fost populat cu mult înaintea timpului prezentat în raportul creațiunii, de către o rasă de oameni cu mult superioară în statură oricărui om care trăiește astăzi pe suprafața pământului. Un astfel de raționament i-a determinat pe mulți care mărturisesc a crede în Sfânta Scriptură să îmbrățișeze părerea că zilele creațiunii au fost perioade de timp nedefinite.

Dar, în afară de istoria Bibliei, geologia nu poate dovedi nimic. Cei de azi nu cunosc dimensiunile oamenilor, animalelor și ale copacilor de dinainte de potop sau extraordinarele schimbări care au avut loc atunci. Relicvele găsite în pământ sunt, într-adevăr, o dovadă a condițiilor cu totul diferite din multe puncte de vedere față de cele de astăzi, dar timpul când existau aceste condiții este prezentat în raportul inspirat al Bibliei. În istoria potopului, Inspirația a explicat ceea ce geologia singură n-ar fi putut niciodată să pătrundă, să înțeleagă. În zilele lui Noe, oamenii, animalele și copacii, de multe ori mai mari decât cei care există astăzi, au fost îngropați în pământ și păstrați astfel ca o dovadă pentru generațiile viitoare că antediluvienii au pierit printr-un potop. A fost în planul lui Dumnezeu ca descoperirea acestor lucruri să întărească credința în istoria inspirată; dar oamenii, cu raționamentul lor deșert, cad și ei în aceeași greșeală în care au căzut cei dinainte de potop, și anume, printr-o greșită folosire a lucrurilor pe care Dumnezeu li le-a dat ca o binecuvântare, ei le transformă în blestem. – Patriarhi și profeți, p. 112 

Glasul datoriei este glasul lui Dumnezeu – un ghid înnăscut, trimis de cer. Fie că este plăcut sau nu, trebuie să ne facem datoria care se află chiar în calea noastră. Dacă Domnul ar vrea să mergem să ducem un mesaj la Ninive, nu ar fi plăcut înaintea Lui dacă am merge la Iafo sau la Capernaum. Dumnezeu are motivele Sale pentru care ne trimite în locul către care ne conduce pașii. – In Heavenly Places, p. 226 
 

Dumnezeu l-a chemat pe Avram să își părăsească țara și rudele și să meargă într-o țară pe care El avea să i-o arate. Așa a început genealogia lui Mesia. Deși nu sunt date detalii, Avram a trebuit să lase în urmă țara în care se născuse și copilărise. Cu siguranță nu a fost o decizie ușoară și fără îndoială a trebuit să renunțe la unele plăceri lumești și la confort.

2. Citește Geneza 12:1-3. Cum au fost „toate familiile pământului […] binecuvântate” ca rezultat al acestei făgăduințe și acceptării ei?

Acesta a fost un eveniment major, care i-a schimbat viața lui Avram și familiei sale. „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). „Ascultarea necondiționată a lui Avraam este una dintre cele mai izbitoare dovezi ale credinței ce poate fi găsită în întreaga Scriptură” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 126). Cei mai mulți dintre noi nu ar fi nerăbdători să își părăsească țara natală, prietenii și familia. Dar Avram așa a fost. Avram s-a mulțumit să fie acolo unde Dumnezeu voia ca el să fie. Oricât de ciudat ar părea, Avraam, Isaac și Iacov nu au primit acea țară cât au fost în viață, dar au rămas credincioși lui Dumnezeu chiar și așa.

3. Citește Evrei 11:8-13. Care este mesajul relevant pentru noi din acest text?

Avram era considerat prinț de către cei care locuiau în jurul lui. Era știut ca un om darnic, curajos, ospitalier și slujitor al Dumnezeului Preaînalt. Mărturia lui în favoarea lui Dumnezeu era exemplară. Prin harul lui Dumnezeu, suntem urmași ai lui Avraam. „Tot așa și «Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire». Înțelegeți și voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință” (Galateni 3:6,7). „Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți «sămânța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință” (Galateni 3:29). În cazul lui Avram, ca și în cel al lui Noe, vedem pe cineva care ia o decizie ce îi va schimba viața ca rezultat al ascultării de Dumnezeu.

Citește 2 Corinteni 4:18. Ce impact ar trebui să aibă mesajul acestui verset asupra deciziilor spirituale pe care le luăm? Cum au urmat Moise și Avram același principiu?

Comentariu EGW

Când a fost chemat să devină un semănător al seminței adevărului, lui Avraam i s-a poruncit: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12:1). „Și el a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). Tot astfel și apostolul Pavel, în timp ce se ruga în templu, la Ierusalim, a primit din partea lui Dumnezeu următoarea solie: „Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri” (Faptele 22:21). Prin urmare, cei care sunt chemați să I se alăture lui Hristos trebuie să renunțe la orice i-ar împiedica să-L urmeze. Vechile relații trebuie întrerupte, planurile vieții trebuie reconsiderate și deșartele speranțele lumești, abandonate. Sămânța trebuie semănată cu sacrificii, cu trudă și cu lacrimi… . – Parabolele Domnului Hristos, p. 36 
„Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când a adus pe fiul său, Isaac, jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită” (Iacov 2:21,22).

Există o credință care nu este mântuitoare. Cuvântul declară că și dracii cred și se înfioară (în engl.: tremură). Așa-numita credință care nu lucrează prin fapte făcute din iubire și nu purifică sufletul nu îl va face pe niciun om să fie socotit neprihănit. „Vedeţi dar”, spune apostolul, „că omul este socotit neprihănit prin fapte şi nu numai prin credinţă.” Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. De unde știm că L-a crezut? Faptele lui au dat mărturie despre natura credinței lui și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.
În zilele noastre avem nevoie de credința lui Avraam ca să lumineze întunericul care se adună în jurul nostru oprind razele plăcute ale iubirii lui Dumnezeu și împiedicând creșterea spirituală. Credința noastră trebuie să fie rodnică în fapte bune, deoarece credința fără fapte este moartă. Fiecare datorie împlinită, fiecare sacrificiu făcut în numele lui Isus aduce o răsplată nespus de mare. În fiecare poruncă pe care o dă, Dumnezeu vorbește și dă binecuvântarea Sa. – „Faith and Good Works”, Signs of the Times, May 19, 1898

Noi am așteptat multă vreme revenirea Mântuitorului nostru. Însă aceasta nu înseamnă că făgăduința este mai puțin sigură. Curând vom fi în căminul promis. Acolo, Domnul Isus ne va conduce la râul de viață care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și ne va explica providența prin care ne-a călăuzit pe acest pământ ca să ne desăvârșim caracterele. Acolo, noi vom privi cu ochii limpezi frumusețile Edenului restabilit. Așezînd la picioarele Mântuitorului coroanele pe care El le-a pus pe capul nostru și atingând harfele de aur, vom umple cerul întreg de laudă pentru Acela care stă pe tron. 
Fie ca tot ce este frumos în căminul nostru de pe pământ să ne amintească de râul de cristal și de câmpiile cele verzi, de pomii care se unduiesc și de fântânile vii, de cetatea strălucitoare și de cântăreții îmbrăcați în haine albe, să ne amintească de căminul nostru din ceruri – acea lume de o frumusețe pe care niciun artist nu o poate înfățișa și nicio limbă nu o poate descrie. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” – Căminul adventist, p. 544-545 
 

Când, la chemarea lui Dumnezeu, Avram a plecat din țara lui, Lot, nepotul lui, a ales să meargă cu el în această călătorie. Geneza 13 notează că Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avram astfel încât „era foarte bogat în vite [principala măsură a averii în acea cultură], în argint și în aur” (Geneza 13:2). Lot „avea și el oi, boi și corturi” (Geneza 13:5). Amândoi s-au îmbogățit atât de tare și aveau turme atât de mari încât nu mai puteau locui unul lângă celălalt. Pentru a evita conflictele între păstorii lor, Avram i-a oferit lui Lot șansa să aleagă unde dorea să locuiască. În mod normal, Lot ar fi trebuit să îi cedeze decizia lui Avram, care era mai în vârstă decât el, pentru că bogăția lui se datora legăturii cu Avram. Dar Lot nu a arătat nicio urmă de recunoștință față de binefăcătorul lui și a dorit cu egoism pământul pe care îl considera cel mai bun.

4. Citește Geneza 13:10-12. Ce factori raționali l-ar fi putut determina pe Lot să ia decizia pe care a luat-o?

Oricât de ușor i-ar fi fost lui Lot să justifice decizia de a se muta în cetate, lucrurile nu au mers în favoarea lui acolo. Când a auzit despre ce i s-a întâmplat, Avram nu a spus: „Ei bine, Lot, culegi ce ai semănat.” În schimb, Avram i-a venit în ajutor și l-a salvat (vezi Geneza 14). Uneori, când cerem și mai mult din diverse lucruri, nu ne învățăm deloc lecția. Lot s-a mutat înapoi în Sodoma. Dar, în marele Său har, Dumnezeu a trimis mesageri să-l avertizeze pe el și familia lui, dându-le de veste despre distrugerea iminentă a cetăților.

5. Citește Geneza 18:20-33. Ce i-a spus Dumnezeu lui Avraam în legătură cu motivul vizitei Lui pe pământ? Care a fost răspunsul lui Avraam la vestea că Dumnezeu plănuia să distrugă acele cetăți nelegiuite?

Îngrijorat în privința lui Lot și a familiei lui, Avraam a negociat cu Dumnezeu cruțarea cetăților, cu condiția să existe în ele oameni neprihăniți. A început cu 50 și a ajuns până la 10. În armonie cu caracterul Său iubitor, Dumnezeu nu a încetat să ofere har până când Avraam nu s-a oprit din cerut. Dumnezeu și cei doi îngeri i-au salvat ei înșiși pe Lot, pe soția lui și pe cele două fiice. Dar soția lui Lot s-a uitat în urmă și s-a transformat într-un stâlp de sare. Lot a intrat în Sodoma bogat și a ieșit aproape fără nimic. Cât de atenți trebuie să fim la deciziile pe care le luăm, mai ales când analizăm doar câștigurile pe termen scurt, în loc să avem în vedere imaginea de ansamblu (vezi Marcu 8:36,37)!

Comentariu EGW

Lot a ales Sodoma ca să locuiască acolo pentru că a văzut avantajele pe care le oferea din punctul de vedere al lumii. Dar, după ce se stabilise acolo și ajunsese foarte bogat în avuții pământești, a fost convins că făcuse o greșeală pentru că nu ținuse seama de reputația proastă în ce privește moralitatea oamenilor din acel loc unde urma să își așeze căminul. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1092 
[Lot] a ales un ținut care avea o poziție frumoasă, care promitea mari recompense. Când s-a dus acolo, Lot era foarte bogat și nu s-a văzut nimic deosebit ca urmare a alegerii sale. Deosebirea se vede când oamenii se așază în poziții în care vor avea cel mai bun ajutor datorită unor influențe corecte sau dacă aleg mai degrabă niște avantaje vremelnice. Sunt multe drumuri care duc la Sodoma. Toți avem nevoie ca ochii noștri să fie unși cu alifie de sus ca să putem discerne care este calea care ne duce la Dumnezeu. – Letter 109, 1899 

Avraam L-a onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu l-a onorat pe Avraam, făcându-l părtaș sfaturilor Sale, descoperindu-i planurile Sale. „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” a spus Domnul.
Și acest bărbat al credinței a mijlocit pentru locuitorii Sodomei. Odată îi salvase cu sabia, acum căuta să-i salveze prin rugăciune. Cu adânc respect și în umilință, el a stăruit în pledoaria sa. El însuși un om păcătos, a pledat în favoarea celui păcătos. Acesta este spiritul pe care ar trebui să îl aibă toți aceia care se apropie de Dumnezeu. Avraam a manifestat încrederea pe care o are un copil care îi cere ceva tatălui său iubit. El s-a apropiat mai mult de Mesagerul ceresc și a stăruit cu fervoare în cererea sa. …
Ruga lui Avraam era inspirată de iubirea pentru sufletele gata să piară. Deși nu era de acord cu păcatele acelei cetăți pline de corupție, el dorea ca păcătoșii să poată fi salvați. Interesul său profund pentru Sodoma arată preocuparea pe care ar trebui să o avem și noi pentru cei nepocăiți. Noi ar trebui să cultivăm ura față de păcat, dar milă și iubire pentru păcătos. – Conflict and Courage, p. 51 
Parabola cu bogatul și săracul Lazăr arată cum sunt evaluate în lumea nevăzută cele două clase de oameni reprezentate prin aceste personaje. Dacă bogățiile nu sunt dobândite prin nedreptate, nu este niciun păcat să fii bogat. Niciun bogat nu este condamnat pentru că are bogății, dar va fi condamnat dacă folosește în mod egoist bunurile încredințate. …

Banii nu pot fi duși în viața viitoare. Acolo nu sunt necesari, dar faptele bune făcute prin câștigarea de suflete pentru Domnul Hristos sunt purtate în curțile cerești. Cei care irosesc în mod egoist darurile Domnului folosindu-le pentru ei înșiși, în timp ce îi lasă pe semenii lor fără ajutor și nu fac nimic pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu în lume, Îl dezonorează pe Creatorul lor. În cărțile cerului, în dreptul numelui lor, este scris că L-au jefuit pe Dumnezeu. …
Domnul Hristos a ridicat cortina, prezentându-le preoților, conducătorilor, cărturarilor și fariseilor această scenă. Priviți la ea, voi cei care sunteți bogați în privința bunurilor lumii acesteia, dar nu sunteți bogați înaintea lui Dumnezeu! Sunteți voi dispuși să contemplați această scenă? Lucrurile care se bucură de înalta prețuire a oamenilor sunt respingătoare în ochii lui Dumnezeu. Domnul Hristos întreabă: „Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă-și pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8:36,37). – Parabolele Domnului Hristos, p. 266-267
 

Deși era un tânăr care Îl iubea pe Dumnezeu și se temea de El, Iacov s-a înjosit conspirând cu mama lui, Rebeca, să își înșele tatăl și să îi primească binecuvântarea. În consecință, și-a început viața de adult pe calea greșită, fiind nevoit să fugă ca să nu aibă probabil parte de o moarte timpurie. Rebeca i-a spus lui Iacov: „Fugi la fratele meu Laban […] și rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău. […] Atunci voi trimite să te cheme” (Geneza 27:43-45). Iacov a fost de fapt plecat 20 de ani și nu a mai văzut-o niciodată pe mama lui.

6. Citește Geneza 32:22-31. Ce i s-a întâmplat aici lui Iacov și ce lecții spirituale putem învăța de aici despre harul lui Dumnezeu chiar și atunci când luăm decizii greșite?

„Prin umilință, pocăință și predare de sine, acest muritor păcătos și supus greșelii a biruit în lupta cu Maiestatea cerului. El se ancorase tremurător de promisiunile lui Dumnezeu, iar inima Iubirii infinite n-a putut refuza ruga celui păcătos. Greșeala care îl făcuse pe Iacov să păcătuiască, obținând prin înșelăciune dreptul de întâi născut, stătea acum în mod clar înaintea sa. El nu avusese încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, ci căutase ca prin eforturile sale proprii să realizeze ceea ce Dumnezeu ar fi împlinit la momentul și prin căile alese de El. […] Iacov primise binecuvântarea după care tânjea sufletul său. Păcatul lui de a lua locul fratelui său și a-l înșela fusese iertat” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 197, 198).

7. Citește Geneza 49:29-33. Ce indicații le-a dat Iacov copiilor lui cu privire la înmormântarea sa, chiar dacă nu mai avea niciun fel de bunuri în Canaan? Cine mai era îngropat în peștera aceea? De ce a dorit Iacov lucrul acesta?

Biblia ne informează că toți cei trei patriarhi și soțiile lor sunt îngropați în aceeași peșteră. Încrederea lui Iacov în Dumnezeu era puternică și el se considera un străin și un călător pe pământ (vezi Evrei 11:13). În ciuda greșelilor sale, el a plecat de acasă cu nimic, dar s-a întors în Canaan ca un om bogat.

Dumnezeu poate să ne binecuvânteze în ciuda greșelilor noastre. Cât de bine este totuși să evităm greșelile de la bun început! Care sunt alegerile cu care te confrunți acum și cum poți evita alegerile greșite?

Comentariu EGW

Rebeca s-a pocăit cu amărăciune pentru sfatul rău dat lui Iacov, deoarece acesta a fost mijlocul prin care a fost despărțită pentru totdeauna de el. Iacov a fost forțat să fugă de mânia lui Esau pentru a-și salva viața, iar mama lui nu l-a mai văzut niciodată. Isaac a trăit mulți ani după ce i-a dat lui Iacov binecuvântarea și s-a convins, după modul de comportare al celor doi fii ai săi, că binecuvântarea îi aparținea de drept lui Iacov. – Istoria mântuirii, p. 89
Greșeala pe care a făcut-o Iacov primind prin înșelăciune binecuvântarea fratelui său i-a fost adusă din nou înaintea ochilor în mod convingător, iar el se temea că Dumnezeu îi va permite lui Esau să-i ia viața. În frământarea lui, s-a rugat Domnului toată noaptea. Mi-a fost prezentat un înger stând înaintea lui Iacov și punându-i în față adevăratul lui caracter. …

Iacov s-a luptat cu îngerul toată noaptea, cerând stăruitor o binecuvântare. Îngerul părea să se opună rugăciunii lui, amintindu-i mereu păcatele și căutând în același timp să plece de la el. Iacov era hotărât să-l țină, nu prin tărie fizică, ci prin puterea credinței vii. Frământat, Iacov a spus despre pocăința sufletului lui, despre adânca umilință pentru greșelile făcute. …
Dar, când a văzut că nu-l poate birui pe Iacov, ca să-l convingă de puterea lui supranaturală, [îngerul] i-a atins coapsa care i-a sărit imediat din încheietură. Însă durerea fizică nu l-a determinat pe Iacov să renunțe la eforturile lui stăruitoare. … Până la revărsatul zorilor, credința i-a devenit tot mai zeloasă și mai perseverentă. El n-a vrut să-i dea drumul îngerului până când acesta nu l-a binecuvântat. – Istoria mântuirii, p. 94-95 
A te preda lui Dumnezeu înseamnă un sacrificiu, dar este un sacrificiu al lucrurilor de jos pentru cele cerești, al celor pământești pentru cele spirituale, al lucrurilor pieritoare pentru cele veșnice. Nu este intenția lui Dumnezeu să distrugă voința noastră, pentru că numai prin exercitarea ei putem îndeplini ceea ce dorește El. Voința noastră trebuie să-I fie încredințată Lui ca să o putem primi înapoi purificată și înnobilată și, astfel, aflați într-o legătură plină de iubire cu Dumnezeu, El să poată revărsa prin noi valurile iubirii și ale puterii Sale. Oricât de dureroasă și de amară ar putea să i se pară inimii îndărătnice și încăpățânate această consacrare, totuși este în beneficiul ei. 

Iacov nu a cunoscut biruința credinței și nu a primit titlul de luptător cu Dumnezeu până când nu a căzut, lovit și lipsit de putere, în brațele Îngerului legământului. Numai atunci când Iacov „șchiopăta din coapsă” (Geneza 32:31) trupele înarmate ale lui Esau s-au liniștit înaintea lui. Iar faraonul, mândrul moștenitor de neam împărătesc, a încetat să se răzvrătească și a cerut binecuvântarea numai după ce a simțit cea mai adâncă durere. Tot astfel, Cel ce este Căpetenia mântuirii noastre a fost făcut „desăvârșit prin suferințe” (Evrei 2:10), iar copiii credinței „au fost viteji în războaie” și „au pus pe fugă oștirile vrăjmașe” (Evrei 11:34). Așa „împart ologii prada” (Isaia 33:23) și cel slab ajunge „ca David”, iar „casa lui David …, ca îngerul Domnului” (Zaharia 12:8). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 62 
 

Personajul Moise a dominat primii ani ai istoriei sfinte. Providența lui Dumnezeu l-a ținut în viață printr-o mamă întreprinzătoare și o soră grijulie. Când l-a găsit pe micuțul Moise în coșul de papură, fiica faraonului i-a cerut mamei lui evreice să aibă grijă de el și a plătit-o pentru aceasta. Ce provocare marcată de binecuvântări pentru o tânără mamă care era sclavă și în exil! Iochebed nu avea decât 12 ani la dispoziție să își învețe copilul să se roage lui Dumnezeu, să aibă încredere în El și să Îl cinstească, precum și să îi modeleze copilului ei caracterul pentru o viață de slujire. Ani întregi Moise a fost instruit la curtea Egiptului. „Moise a învățat toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte” (Faptele apostolilor 7:22). După ce s-a maturizat ca bărbat, Moise a făcut o alegere conștientă care a schimbat viața lui și cursul istoriei.

8. Citește Evrei 11:24-29. Ce a lăsat Moise în urmă și ce a trebuit să înfrunte, în schimb? Încearcă să privești lucrurile din perspectiva lui înainte de a face acea alegere. Ce lăsa în urmă și ce decidea să accepte prin plecarea lui?

Egiptul era una dintre cele mai mari puteri din lumea antică a acelor vremuri, dacă nu chiar cea mai mare. Fluviul Nil crease un pământ atât de fertil încât Egiptul, plin de culturi, era o națiune bogată și puternică, iar Moise însuși urma să fie la conducerea acestui imperiu. Este greu de imaginat cât de puternice au fost pentru el în tinerețe ispitele lumii – ale lumii Egiptului, cu toate comorile ei. Categoric că pentru el au fost ademenitoare închinarea, plăcerile și bogățiile. Fără îndoială că ar fi putut justifica cu ușurință rămânerea sa în regat, în loc să-și încerce norocul cu o turmă de sclavi disprețuiți.

Totuși „a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului” (Evrei 11:25). Exodul prezintă luptele și încercările lui Moise, care, după toate prin câte a trecut, tot nu a putut să intre în Țara Promisă (vezi Numeri 20:12). Cu toate acestea, știm că Moise a făcut alegerea corectă, chiar dacă uneori probabil că s-a întrebat dacă chiar făcuse ce trebuia.

Din perspectivă omenească, Moise ar fi trebuit să rămână în Egipt. Însă nouă, creștinilor, ni s-a dat o perspectivă asupra realității care ne transpune dincolo de această lume. Cum putem să ne gândim mereu la imaginea de ansamblu atunci când suntem ispitiți de lume? De ce este atât de important să menținem această perspectivă generală?

Comentariu EGW

Moise era un om inteligent. În providența lui Dumnezeu, i s-a oferit ocazia de a fi pregătit pentru o lucrare deosebit de importantă. El a primit o educație înaltă pentru a fi general. Când a ieșit în fruntea armatei să lupte cu inamicul a fost biruitor și, la întoarcerea de la luptă, toată armata îi aducea laude. Cu toate acestea, el își amintea mereu că Dumnezeu plănuise ca prin el să îi elibereze pe copiii lui Israel. – The Youth’s Instructor, 28 ianuarie 1903 
Puterea lui Moise era legătura lui cu Dumnezeu, Sursa oricărei puteri, Domnul, Dumnezeul oștirilor. El s-a ridicat mult deasupra oricărei ispite pământești și s-a încrezut cu totul în Dumnezeu. El considera că Îi aparține Domnului. Deși era implicat în chestiunile oficiale ale împăratului Egiptului, el studia continuu legile guvernării lui Dumnezeu și astfel credința lui creștea. Credința aceea era de preț pentru Moise. El era perfect înrădăcinat în pământul învățăturilor primite în copilărie și educația sa avea ca scop să-l pregătească pentru marea lucrare de eliberare a lui Israel din sclavie. El se gândea la aceste lucruri, el asculta constant de chemarea și porunca lui Dumnezeu. După ce l-a omorât pe acel egiptean, a văzut că nu înțelesese planul lui Dumnezeu, a fugit din Egipt și a ajuns cioban. De-acum nu mai plănuia să facă o lucrare mare, ci a devenit foarte smerit; ceața care îi întuneca mintea a fost îndepărtată și el și-a disciplinat gândurile ca să caute refugiu în Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1098
 
Credinţa l-a condus pe Moise să vadă lucrurile nevăzute, care sunt veşnice. El a lăsat atracţiile pline de splendoare ale vieţii de la curtea faraonului, deoarece acolo era păcatul. A renunţat la prezent şi la ceea ce părea bun, care încânta doar pentru a ruina şi a distruge. Pentru el aveau valoare atracţiile adevărate, veşnice. În realitate, sacrificiile făcute de Moise nu au fost sacrificii. Pentru el, toate acestea au însemnat să renunţe în prezent la un bine aparent atrăgător pentru un bine sigur, mai înalt, nemuritor. 

Moise a îndurat ocara lui Hristos, considerând că aceasta era o bogăţie mai mare decât toate comorile Egiptului. El a crezut ce spusese Dumnezeu şi niciuna dintre ocările lumii nu l-a putut face să se abată de la integritatea lui. El a trăit liber pe pământ, ca un om al lui Dumnezeu. A avut în sufletul său dragostea lui Hristos, care nu numai că a făcut din el un om cu demnitate, dar a adăugat la demnitatea umană strălucirea şi distincţia adevăratelor virtuţi creştine. Moise a mers pe o cale aspră şi periculoasă, dar a văzut lucrurile nevăzute şi nu a ezitat. Perspectiva răsplătirii era atrăgătoare pentru el şi poate fi şi pentru noi. El Îl cunoştea bine pe Dumnezeu.

Lucrarea care stă în faţa voastră este aceea de a vă folosi restul vieţii pentru a vă reforma şi înnobila caracterul. O viaţă nouă începe într-un suflet înnoit. Hristos este Mântuitorul care locuieşte înăuntru. Trebuie să vă supuneţi toate acele lucruri la care vi se pare greu să renunţaţi. Cuvintele arogante şi dictatoriale trebuie să rămână nerostite. Atunci va fi obţinută o mare biruinţă. Adevărata fericire va fi urmarea fiecărei renunţări la sine, al fiecărei răstigniri a eului. O victorie câştigată va face ca următoarea să fie mai uşor de câştigat. Dacă ar fi neglijat ocaziile şi privilegiile care i-au fost oferite de Dumnezeu, Moise ar fi nesocotit lumina venită din cer şi ar fi ajuns un om dezamăgit, nenorocit. … Omului îi sunt puse la dispoziţie lumină şi ocazii şi, dacă le foloseşte, poate să fie biruitor. Voi puteţi arăta prin viaţa voastră puterea biruitoare a harului lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 4, p. 345 
 

Dumnezeu Și-a respectat partea din legământ, binecuvântându-l pe Avraam. Și Avraam L-a cinstit pe Dumnezeu, neadunându-și comori pe acest pământ. „Moștenirea pe care Dumnezeu a promis-o poporului Său nu este în lumea aceasta. Avraam n-a avut nicio proprietate pe pământul acesta, «nici măcar o palmă de loc» (Faptele apostolilor 7:5). El deținea o mare avere și a folosit-o spre slava lui Dumnezeu și spre binele semenilor săi; dar n-a considerat lumea aceasta drept casa lui. Dumnezeu îl chemase să-i părăsească pe concetățenii săi idolatri, promițându-i Canaanul drept proprietate veșnică; dar nici el, nici fiul lui, nici fiul fiului său nu l-a primit. Când a avut nevoie de un loc de îngropare pentru soția sa moartă, Avraam a trebuit să-l cumpere de la canaaniți. Unicul său bun deținut în Țara Promisă era acel mormânt săpat în stâncă din peștera Macpela” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 169).

În viață, suntem uneori ispitiți să ne îndreptăm spre bogăție și distracție. Este nevoie de o credință puternică pentru practicarea satisfacției întârziate. „Palatul magnific al faraonului și tronul monarhului erau ademenitoare pentru Moise; dar el știa că plăcerile păcătoase care îi făceau pe oameni să uite de Dumnezeu se aflau la curțile domnești. El privea dincolo de palatul luxos, dincolo de coroana împăratului, la marile onoruri ce le vor fi date sfinților Celui Preaînalt” (Patriarhi și profeți, p. 246).

Studiu zilnic:
2 Cronici 14
2 Cronici 15
2 Cronici 16
2 Cronici 17
2 Cronici 18
2 Cronici 19
2 Cronici 20
Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 14 (de la „Rugați-vă zilnic pentru binecuvântarea pe care o aduce Sabatul” la final)

1. Cât timp a fost Israel fără Dumnezeul cel adevărat?

2. Cum a fost patul funerar al lui Asa?

3. Cine a făcut o călătorie în care a adus poporul înapoi la Domnul?

4. Cu ce împărat s-a unit Iosafat, ceea ce nu a plăcut Domnului?

5. În ce condiții va pierde educatorul esența educației?

Studiu suplimentar
Astăzi cu Dumnezeu, „Stabilitate în mântuire”, p. 95 (27 martie); Istoria mântuirii, „Credința triumfătoare”, p. 95-96.