Legământul lui Dumnezeu cu noi

Chiar dacă pare incredibil, Dumnezeu face contracte (sau legăminte) cu noi. Majoritatea sunt bilaterale, ceea ce înseamnă că ambele părți (Dumnezeu și oamenii) au ceva de îndeplinit.

Un tip mai rar de legământ este cel unilateral. Câteva dintre legămintele lui Dumnezeu cu omenirea sunt unilaterale. De exemplu, indiferent de ceea ce facem sau nu facem, putem avea încredere că Dumnezeu ne va da soare și ploaie (vezi Matei 5:45). După potop, Dumnezeu a promis omenirii și „tuturor fiarelor de pe pământ” că, indiferent de acțiunile noastre, nu va mai fi un alt potop care să acopere întregul pământ (vezi Geneza 9:9-16). De asemenea, El a făgăduit că anotimpurile vor veni și vor trece indiferent de ceea ce vom face noi (Geneza 8:22).

În această săptămână vom studia câteva legăminte bilaterale extrem de importante între Dumnezeu și copiii Săi. Să ne rugăm ca, prin harul lui Dumnezeu, să ne achităm de partea care ne revine!
 

14 ianuarie – Sabat de consacrare pentru misiune (colectă pentru misiunea globală)

Comentariu EGW

Dumnezeu dăruieşte întotdeauna. Şi asupra cui sunt revărsate darurile Sale? Asupra celor care au caractere fără pată? „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5:45). În ciuda păcătoşeniei naturii umane, în ciuda faptului că noi întristăm atât de des inima lui Hristos şi ne dovedim atât de nevrednici, când cerem iertarea Sa, El nu ne respinge. Dragostea Sa ne este dată fără plată şi El ne porunceşte şi nouă: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu” (Ioan 13:34). – Mărturii, vol. 6, p. 284

În timp ce mulţimile Îl urmau prin câmpiile întinse, Hristos le descoperea frumuseţile lumii naturale. Căuta să deschidă ochii minţii oamenilor, ca ei să poată vedea cum mâna lui Dumnezeu susţine lumea. Pentru ca ascultătorii Săi să aprecieze bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu, El le atrăgea atenţia la roua delicată, la picurarea liniştită a ploii şi la lumina strălucitoare a soarelui, care erau date deopotrivă şi celor buni, şi celor răi. El dorea ca oamenii să înțeleagă mai bine grija pe care Dumnezeu o arată faţă de fiinţele omeneşti create de El. – Hristos, Lumina lumii, p. 524 
Prin păzirea poruncilor Sale, Dumnezeu este onorat și glorificat în aleșii Săi. De aceea fiecare suflet căruia Dumnezeu i-a dat facultăți intelectuale are obligația față de Dumnezeu să cerceteze Cuvântul și să se convingă de tot ce ni se cere, pentru că noi suntem proprietatea Sa răscumpărată. Ar trebui să căutăm să înțelegem tot ce ne este cerut în Cuvânt. … Noi putem să-L onorăm cel mai bine pe Dumnezeu, căruia Îi aparținem prin faptul că ne-a creat și ne-a răscumpărat, dând mărturie înaintea ființelor cerești și înaintea lumilor necăzute și a oamenilor căzuți că ascultăm în mod sârguincios de toate poruncile Lui, care sunt legile după care este guvernată împărăția Lui.

Trebuie să studiem sârguincios ca să putem obține o bună cunoaștere a legilor lui Dumnezeu. Cum putem noi să fim supuși ascultători dacă nu reușim să pricepem legile care guvernează împărăția lui Dumnezeu? Deschideți Biblia și căutați orice lucru care vă va aduce lumină cu privire la principiile lui Dumnezeu și, când găsiți un AȘA ZICE DOMNUL, nu mai cereți părerea oamenilor, ci, cu price preț, ascultați cu dragă inimă. Atunci, binecuvântarea lui Dumnezeu se va odihni asupra voastră. – Letter 82, 1895
Întrebarea cea mai importantă pentru fiecare ar trebui să fie: Corespund eu cerințelor Legii lui Dumnezeu? Legea aceasta este sfântă, dreaptă și bună și Dumnezeu dorește ca noi să ne comparăm zilnic faptele cu această lege care este marele Său standard pentru dreptate. Numai printr-o examinare atentă a noastră în lumina Cuvântului lui Dumnezeu putem să descoperim devierile de la regula sfântă a ceea ce este drept și bine. 

Iubirea este principiul care stă la baza guvernării lui Dumnezeu în cer și pe pământ și iubirea trebuie să fie strâns împletită cu viața creștinului. Iubirea lui Hristos nu este spasmodică, ci este adâncă, largă și deplină. Cel care o are nu va spune: „Îi voi iubi și eu pe cei care mă iubesc.” Inima care este sub influența acestui principiu sfânt va fi ridicată deasupra a tot ce este de natură egoistă. – That I May Know Him, p. 298 
 

Moartea Domnului Isus la Calvar a făcut mântuirea posibilă pentru fiecare persoană care a trăit sau care va trăi vreodată. Spre deosebire de promisiunea succedării anotimpurilor, mântuirea nu este unilaterală – nu este acordată tuturor indiferent de ceea ce fac. Convingerea că toți oamenii vor fi mântuiți se numește „universalism”.
În schimb, Isus ne învață clar că, deși El a murit pentru toți oamenii, mulți merg pe calea cea largă, ce duce la distrugere și moarte veșnică (Matei 7:13,14).

1. Ce spun textele următoare despre cum primesc oamenii darul mântuirii în Isus?
1 Ioan 5:13 _ 
Matei 10:22 _ 
Ioan 6:29 _ 
2 Petru 1:10,11 _ 

Pavel a înțeles natura bilaterală a legământului mântuirii. Știind că avea să fie executat curând și în ciuda faptului că mulți dintre prieteni îl părăsiseră, Pavel i-a spus încrezător prietenului său Timotei că el și-a îndeplinit partea sa din înțelegere. „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:6-8).

Pavel spune: „Sunt pregătit [pentru că] am dus o luptă bună, mi-am încheiat cursa, am ținut credința.” Pavel însă a afirmat dintotdeauna răspicat că mântuirea este doar prin credință, nu prin faptele Legii, așadar aici el nu își privește faptele sau realizările ca având cumva vreo contribuție la câștigarea de merite în fața lui Dumnezeu. „Cununa neprihănirii” care îl așteaptă este neprihănirea lui Isus, pe care Pavel, prin credință, a cerut-o în dreptul său și a ținut de ea până la sfârșitul vieții sale.

Chiar dacă salvarea este un dar nemeritat, care este diferența dintre cei care acceptă și cei care nu acceptă acest dar? Ce anume cere din partea noastră acceptarea acestui dar?

Comentariu EGW

… Să nu crezi că drumul care urcă este greu, iar drumul care coboară este ușor. Pe întregul parcurs al căii ce duce la moarte există dureri și pedepse, necazuri și dezamăgiri, avertismente care te previn să nu mergi înainte. Iubirea lui Dumnezeu a făcut ca această cale să fie dificilă pentru aceia care sunt neascultători și încăpățânați și își provoacă singuri distrugerea. Este adevărat că drumul lui Satana este făcut să pară atrăgător, dar totul este o amăgire. …
Drumul poate fi stâncos și urcușul, abrupt; la stânga și la dreapta poate fi prăpastie; pe parcursul călătoriei noastre poate că vom fi nevoiți să trudim, iar când vom fi obosiți și vom dori cu disperare odihna, vom fi nevoiți totuși să mergem înainte; când vom simți că ne prăbușim, vom fi nevoiți să luptăm, iar când vom fi descurajați, vom fi nevoiți să sperăm, dar, în cele din urmă, călăuziți de Hristos, vom ajunge cu siguranță în patria cerească mult dorită. Hristos Însuși a străbătut calea aspră înainte de noi și a netezit cărarea pentru picioarele noastre. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 139-140

Dacă vei continua să faci binele, vei fi condus prin această lume a durerii și strădaniei la glorie cinste și viață veșnică. Să Îl ai pe Dumnezeu în inima ta și El să fie mai presus de orice și nu trebuie să te temi de nimic. Biblia este o lumină pentru aceia care se află în întuneric. În așteptarea unei vieți veșnice fericite păstrată pentru aceia care vor răbda până la sfârșit, tu vei găsi o putere înălțătoare, forța de care ai nevoie pentru te împotrivi răului. Fii statornic în ceasul încercării și la sfârșit vei câștiga o cunună care nu se poate veșteji. 

Ai nevoie de călăuzire de sus. Încrede-te în Domnul din toată inima ta și El nu îți va trăda niciodată încrederea. Dacă vei cere ajutor de la Dumnezeu, nu vei cere în zadar. Ca să ne încurajeze să avem încredere, El vine lângă noi prin Cuvântul Său Sfânt și prin Duhul Sfânt și caută în mii de feluri să ne câștige încrederea. Dar în nimic nu găsește mai mare plăcere decât în a-l primi pe cel slab care vine la El pentru a primi putere. Dacă vom avea inimă și glas să ne rugăm, cu siguranță El va avea o ureche care ascultă și un braț care să ne salveze. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 194 (4 iulie) 

„Căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1:10,11).
Iată documentul cu asigurarea voastră de viață. Nu este o poliță de asigurare a cărei valoare o va încasa altcineva după moartea voastră, ci este o poliță care vă asigură vouă o viață care se măsoară cu viața lui Dumnezeu – viața veșnică. O, ce asigurare! Ce speranță! Să spunem lumii că noi suntem în căutarea unei patrii mai bune, o patrie cerească. Cerul a fost făcut pentru noi și noi vrem să fim parte din el. Nu putem permite niciunui lucru să ne despartă de Dumnezeu și de cer. În viața aceasta noi trebuie să devenim părtași naturii divine. Frați și surori, nu aveți decât o viață de trăit. Faceți să fie o viață de calitate, o viață ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 29 
 

Cartea Deuteronomul este versiunea tipărită a mesajelor de despărțire ale lui Moise pentru a doua generație de israeliți (după 40 de ani de rătăcire în pustiu). Aceste mesaje au fost rostite pe câmpiile Moabului, chiar la est de Ierihon. Deuteronomul a fost numită pe bună dreptate „Cartea aducerii-aminte”. În această carte, Moise recapitulează dovezile de credincioșie ale lui Dumnezeu față de Israel. El rememorează călătoriile de la muntele Sinai la Cades Barnea, la intrarea în Țara Făgăduită, precum și răzvrătirea și cei 40 de ani de rătăcire în pustiu. El reafirmă Cele Zece Porunci și cerințele legate de zecime și de casa vistieriei. Principala idee din Deuteronomul este însă sfatul de a asculta de Dumnezeu și a primi binecuvântările Lui. Moise Îl descrie pe Dumnezeu drept Cel care are capacitatea, și dorința, de a avea grijă de poporul Său.

2. Citește Deuteronomul 28:1-14. Ce binecuvântări minunate le sunt promise israeliților? Dar ce trebuiau să facă aceștia pentru a le primi?

Moise își dorea ca oamenii să înțeleagă că Dumnezeu avea în vedere pentru ei binecuvântări minunate, chiar miracole. Cuvintele lui Moise: „Dacă vei asculta cu adevărat/cu atenție” (EDCR/NTR) îi avertizează că era în joc soarta lor veșnică. Ce manifestare puternică a realității libertății de alegere! Ei erau poporul Lui ales, beneficiar al multor binecuvântări și al unor mari făgăduințe, dar acestea nu erau necondiționate. Trebuiau să fie acceptate, primite și transpuse în practică.

Și nimic din ceea ce Dumnezeu le ceruse israeliților nu era prea greu de făcut. „Porunca aceasta pe care ți-o dau eu azi nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer, ca să zici: «Cine se va sui pentru noi în cer și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?» Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: «Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?» Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca s-o împlinești” (Deuteronomul 30:11-14).

Pe lângă binecuvântări, mai erau și avertizări cu privire la blestemele care aveau să vină peste ei dacă nu ascultau (Deuteronomul 28:15-68), adică acele consecințe pe care aveau să le aducă păcatul și răzvrătirea.

Ce înseamnă astăzi pentru tine să asculți „cu adevărat/cu atenție” ceea ce Dumnezeu îți cere să faci?

Comentariu EGW

Cartea Deuteronomul ar trebui să fie studiată cu atenție de cei care trăiesc astăzi pe pământ. Ea conține un raport al instrucțiunilor date lui Moise pentru a le da mai departe, copiilor lui Israel. În ea este repetată legea.
Lui Israel i-a fost repetată legea de multe ori. Pentru ca preceptele ei să nu fie uitate, trebuia să fie păstrată înaintea poporului și mereu înălțată și onorată. Părinții aveau datoria să le citească legea copiilor lor, și să-i învețe cuprinsul ei, rând cu rând, precept cu precept. Și, în ocaziile de adunări publice, legea trebuia să fie citită în auzul întregului popor. 

De ascultarea de lege depindea prosperitatea lui Israel. Dacă aveau să fie ascultători, legea avea să le aducă israeliților viața, dacă erau neascultători, moartea. … Dacă Israel ar fi ascultat de îndrumările date prin Moise, niciunul dintre cei care au plecat din Egipt nu ar fi căzut în pustiu pradă bolii și morții. Ei erau conduși de o Călăuză sigură. Hristos Însuși le promisese că îi va conduce în siguranță în țara promisă, dacă ei aveau să asculte de îndrumările Sale. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 1, p. 1117-1118 

Credinţa care duce la mântuire nu este o credinţă ocazională, nu este un simplu consimţământ intelectual, ci este credinţa înrădăcinată în inimă, care Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal, cu asigurarea că El poate să-i mântuiască în mod desăvârșit pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El. Dacă tu crezi că El îi va mântui pe alţii, dar nu te va mântui pe tine, aceasta nu este o credinţă adevărată; dar, dacă sufletul se bazează pe Hristos ca fiind singura lui speranţă de mântuire, aceasta este credinţa adevărată. Credinţa aceasta îl determină pe cel ce o are să îşi îndrepte toate simţămintele inimii spre Hristos. Gândirea lui este sub controlul Duhului Sfânt, iar caracterul lui este modelat după chipul divin. Credinţa lui nu este o credinţă moartă, ci o credinţă care lucrează prin dragoste şi îl conduce să contemple frumuseţea lui Hristos şi să ajungă asemenea caracterului divin. [Deuteronomul 30:11-14 citat.] „Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale şi vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti” (Deuteronomul 30:6). – Solii alese, cartea 1, p. 391

Acela care are iubirea lui Dumnezeu revărsată larg în inima sa va reflecta curăţia şi iubirea care există în Iehova şi pe care Hristos le-a reprezentat în lumea noastră. Cel care are iubirea lui Dumnezeu în inima sa nu are nicio vrăjmăşie faţă de Legea lui Dumnezeu, ci ascultă de bunăvoie de toate poruncile Sale – aceasta înseamnă să fii creștin. Acela care are o iubire supremă pentru Dumnezeu îi va iubi și pe semenii săi, care Îi aparţin lui Dumnezeu atât prin creaţiune, cât şi prin răscumpărare. Iubirea este împlinirea Legii şi este datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să asculte de poruncile Sale.
Legea lui Dumnezeu, care este sfinţenia desăvârşită, este singurul şi adevăratul standard al caracterului. Iubirea este exprimată în ascultare şi iubirea desăvârşită înlătură frica. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 51 (14 februarie)
 

Cartea Proverbele nu vorbește atât de mult despre bine și rău, cât despre înțelepciune și lipsa înțelepciunii. Cel care citește această carte va vedea avantajele înțelepciunii și capcanele nesăbuinței.

3. Citește Proverbe 3:1-10. Ce promisiuni minunate ne sunt făcute aici? Ce înseamnă „cele dintâi roade din tot venitul tău” (v. 9)?

Dumnezeu ne cere să Îl punem pe El pe primul loc în administrarea bunurilor noastre ca o recunoaștere a calității Sale de proprietar al tuturor lucrurilor și ca o demonstrație a credinței noastre că El va avea grijă de noi. Ba, mai mult, El spune că, atunci când Îl punem pe primul loc, El va binecuvânta partea rămasă. A-L pune pe primul loc este un act de credință, o manifestare a încrederii cu toată inima în Domnul și a faptului că nu ne bazăm pe propria înțelegere (foarte important, pentru că adeseori apar situații pe care nu le înțelegem și cărora nu le găsim sensul). Nimic însă nu ar trebui să ne stimuleze mai mult să ne încredem în Dumnezeu și în dragostea Lui decât jertfa Domnului Isus. Când conștientizăm ce a primit fiecare dintre noi prin Isus, nu doar în calitatea Lui de Creator (Ioan 1:1-4) și Susținător al nostru (Evrei 1:3), ci și de Răscumpărător al nostru, să-I înapoiem primele roade din tot ce avem este, într-adevăr, cel mai nesemnificativ lucru de făcut.

„Dumnezeu nu numai că declară că zecimea Îi aparține, ci ne și spune cum să o punem deoparte pentru El: «Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău» (Proverbe 3:9). Aici nu ni se spune că trebuie să cheltuim banii pentru noi înșine și să Îi aducem lui Dumnezeu ce mai rămâne, chiar dacă s-ar dovedi a fi o zecime corectă. Partea lui Dumnezeu să fie pusă prima deoparte” (Ellen G. White, Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, p. 81).

Dumnezeu spune că, dacă Îl punem pe El pe primul loc, „grânarele [ne] vor fi pline cu belșug”. Totuși lucrul acesta nu se va întâmpla ca prin minune; adică nu ne vom trezi într-o zi și ne vom găsi hambarele și teascurile pline peste noapte. În schimb, Biblia este plină de principii privind buna gospodărire, plănuirea atentă și responsabilitatea financiară, credincioșia față de ceea ce Dumnezeu ne cheamă să îndeplinim fiind responsabilitatea noastră cea mai importantă.

Cum învățăm să ne încredem în Dumnezeu și în promisiunile Sale în plină criză financiară, când, deși căutăm să fim credincioși, profitul nu e suficient?

Comentariu EGW

„Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must” (Proverbe 3:9,10).  Acest cuvânt din Scriptură ne învață că Domnul, ca dătător al tuturor bunurilor de care ne bucurăm, are o cerință de la noi toți, că această cerință a Sa trebuie să fie pe primul loc pentru noi și că toți cei care o vor onora vor avea parte de o binecuvântare deosebită. … 

Tot ce avem este al Domnului și noi răspundem înaintea Lui pentru felul în care folosim ce ne-a dat. Din felul în care folosim fiecare bănuț se va vedea dacă Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât pe oricine și orice și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Banii au o mare valoare, pentru că ei pot face mult bine. În mâinile copiilor lui Dumnezeu, ei sunt hrană pentru cei flămânzi, băutură pentru cei însetați și îmbrăcăminte pentru cei goi. – The Faith I Live By, p. 160 
Unii dau din belșugul lor și nu simt nicio lipsă. Ei nu practică tăgăduirea de sine pentru cauza lui Hristos. Ei dau în mod liber și din toată inima și au totuși tot ce le poate dori sufletul. Dumnezeu vede aceasta. Faptele și motivele care le determină sunt notate de El și acești oameni nu își vor pierde răsplata. Dar cei care au mai puține mijloace materiale nu trebuie să se scuze că ei nu pot face atât de mult ca alții. Fă ce poți tu! Renunță la un lucru fără care poți trăi și oferă banii pentru cauza lui Dumnezeu! La fel ca văduva, dăruiește cei doi bănuți! În felul acesta, tu dai de fapt mai mult decât cei care dau din prisosul lor și vei vedea cât de bine te simți când renunți la tine pentru a da celui în nevoie, când oferi pentru adevăr și îți strângi astfel o comoară în cer. …
Dă acum ce poți și, pentru că lucrezi cu Hristos, mâna ta va fi deschisă ca să ofere și mai mult. Iar Dumnezeu îți va umple mâinile, pentru ca minunata comoară a adevărului să poată fi primită de mulți. El îți va da ca să poți să dai altora. – Our High Calling, p. 199 

Mântuitorul nostru ne aminteşte de păsările cerului, care nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl ceresc le hrăneşte. Apoi, El spune: „Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? ... Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi, vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei.” … „Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Nu poţi să te încrezi în Tatăl tău ceresc? „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.” Preţioasă făgăduinţă! Nu ne putem încrede în ea? Nu putem avea încredere absolută, ştiind că Acela care a făcut făgăduinţa este credincios? Te îndemn stăruitor să-ţi laşi credinţa tremurândă să se prindă din nou de făgăduinţele lui Dumnezeu. Lasă-te cu toată greutatea pe ele, cu o credinţă neşovăitoare; pentru că ele nu vor da greş, nu pot să dea greş. – Mărturii, vol. 2, p. 496 
 

Există o legătură spirituală strânsă între practica zecimii și relația noastră cu Dumnezeu. Israeliții prosperau atunci când ascultau de Dumnezeu și erau credincioși în darea zecimii. În schimb, când nu ascultau și nu erau corecți cu zecimea, treceau prin greutăți. Păreau să urmeze un ciclu al ascultării și prosperității, urmat de neascultare și probleme. În timpul unei astfel de perioade de neascultare, Dumnezeu, prin profetul Maleahi, a propus un contract bilateral cu poporul Său.

4. Citește Maleahi 3:7-11. Care sunt făgăduințele și obligațiile din aceste versete? 

Dumnezeu le-a promis că, dacă ei aveau să se întoarcă la El, și El avea să Se întoarcă la ei. Când L-au întrebat ce vrea să spună prin întoarcerea la El, le-a spus în mod explicit: „Nu Mă mai înșelați cu zecimile și darurile!” Înșelăciunea comisă de ei era motivul pentru care erau blestemați. Iată soluția lui Dumnezeu la problema blestemului: „Aduceți însă toate zeciuielile în vistierie” (Maleahi 3:10, NTR) și, dacă veți face lucrul acesta, „veți vedea dacă nu voi deschide pentru voi stăvilarele cerului și dacă nu voi turna peste voi binecuvântare până nu veți mai avea loc unde s-o țineți”. Dacă nu mai avem loc unde să o ținem, înseamnă că avem un surplus, din care putem să îi ajutăm pe alții și putem contribui la avansarea cauzei lui Dumnezeu.

„[Dumnezeu] vă dă binecuvântările Lui, iar în schimb vă cere să Îi aduceți zecimile și darurile voastre. Nimeni nu va îndrăzni să spună că nu a avut cum să înțeleagă acest aspect. Planul lui Dumnezeu referitor la zecimi și la daruri este clar stabilit în Maleahi 3. Dumnezeu Își cheamă agenții umani să fie fideli contractului încheiat de El cu ei” (Ibidem, p. 75).

O fază pozitivă a ciclului ascultare-neascultare este consemnată în timpul domniei lui Ezechia în Iuda. A avut loc o adevărată redeșteptare și poporul a început să returneze cu fidelitate zecimile și darurile la vistieria templului. Atâtea daruri au fost aduse încât s-au adunat grămezi în templu. În 2 Cronici 31:5 se spune că poporul a dat „din belșug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere și din toate roadele de pe câmp; au adus din belșug și zeciuiala din toate”.

Ce spune zecimea adusă de tine și familia ta (sau lipsa acesteia) despre spiritualitatea și relația ta cu Dumnezeu?

Comentariu EGW

Acela a cărui inimă arde de iubire pentru Hristos va privi nu numai ca o datorie, ci și ca o plăcere să ajute la înaintarea celei mai înalte și mai sfinte lucrări încredințate omului – lucrarea de a înfățișa lumii bogățiile bunătății, ale milei și adevărului. 
Spiritul lăcomiei îi face pe oameni să păstreze pentru o satisfacere egoistă mijloacele care de drept Îi aparțin lui Dumnezeu și spiritul acesta este o scârbă pentru El acum, așa cum a fost și atunci când, prin profetul Său, îi mustra cu asprime pe cei din poporul Său, zicând: „Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: «Cu ce Te-am înșelat?» Cu zecimile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime!” (Maleahi 3:8,9). Spiritul dărniciei este spiritul Cerului. – Faptele apostolilor, p. 338-339 

Dumnezeu Își revarsă darurile din abundență asupra noastră. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Toate binecuvântările pe care le avem vin prin Domnul Hristos. Prin urmare, nu ar trebui să ne însuflețim și să ne facem datoria față de Dumnezeu, de care depindem pentru viață și sănătate și pentru binecuvântarea câmpului, a recoltelor, a vitelor, a turmelor și a viilor noastre? Avem asigurarea că, dacă dăruim pentru vistieria lui Dumnezeu, vom primi iarăși de la El, dar, dacă reținem bunurile noastre, El va Își reține binecuvântările de la noi și va trimite un blestem asupra celor necredincioși.

Dumnezeu a spus: „Puneți-Mă astfel la încercare… și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” Ce perspectivă minunată ne prezintă El în binecuvântările făgăduite! Cine poate îndrăzni să-L înșele pe Dumnezeu în zecime și daruri, când există o astfel de făgăduință?! „Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor. Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor.” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 307-308

Planul lui Dumnezeu prin sistemul de zecime este minunat în simplitatea şi în echitatea lui. Toţi îl pot adopta cu credinţă şi curaj, deoarece este de origine divină. În el sunt îmbinate simplitatea şi utilitatea şi nu este nevoie de o studiere aprofundată, pentru a-l înţelege şi aplica. Toţi au posibilitatea să simtă că pot lua parte la înaintarea preţioasei lucrări a mântuirii. Orice bărbat, femeie şi tânăr poate deveni un trezorier pentru Domnul şi un agent care să satisfacă cererile adresate acestei trezorerii. Apostolul spune: „Fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui.” 
Prin intermediul acestui sistem sunt realizate obiective măreţe. Dacă toţi l-ar adopta, fiecare ar deveni un trezorier vigilent şi credincios pentru Dumnezeu şi nu ar fi lipsă de mijloace prin care să fie dusă mai departe marea lucrare de a transmite lumii ultima solie de avertizare. – Mărturii, vol. 3, p. 388-389 
 

Se spunea despre Isus că „oamenii de rând îl ascultau cu plăcere” (Marcu 12:37, BTF). Majoritatea celor din mulțimile care Îl urmau și Îl ascultau pe Isus făceau parte din această pătură socială, a oamenilor de rând. Ei au fost cei hrăniți pe coasta dealului și cei care au auzit Predica de pe Munte. Isus le-a spus, în esență: „Știu că vă faceți griji cu privire la cum vă veți întreține familiile. Vă preocupă mâncarea și băutura de care aveți nevoie zilnic și îmbrăcămintea de care aveți nevoie ca să vă încălziți și să vă protejați. Dar iată ce vă propun Eu…”

5. Citește Matei 6:25-33. Ce se promite aici și ce trebuiau să facă oamenii pentru a primi respectivele lucruri?

Multe dintre promisiunile lui Dumnezeu conțin elemente caracteristice unui legământ bilateral; adică, pentru a primi binecuvântarea, trebuie să ne facem și noi partea.

6. Citește Isaia 26:3 în diferite traduceri și versiuni ale Bibliei (poți folosi aplicația sau site-ul MyBible sau YouVersion). Ce ni se cere să facem pentru a avea pacea lui Dumnezeu?

7. Ce va face Isus, dacă ne mărturisim păcatele? 1 Ioan 1:9

8. Care sunt condițiile propunerii lui Dumnezeu din 2 Cronici 7:14 și apoi care sunt rezultatele?

Aceste versete și multe altele amintesc un fapt important, și anume că, deși Dumnezeu este suveran, deși Dumnezeu este Creatorul și Susținătorul nostru și deși mântuirea este un dar al harului și un dar nemeritat, tot avem o parte de jucat în marea luptă de pe pământ. Folosind darul sfânt al liberului-arbitru, al libertății de alegere, putem să urmăm îndemnul Duhului Sfânt și să îndeplinim ceea ce Dumnezeu ne cheamă să facem. Deși Dumnezeu ne oferă binecuvântări și viața, putem alege blestemele și moartea, în schimb. Nu este de mirare că Dumnezeu spune: „Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta” (Deuteronomul 30:19).

Comentariu EGW

Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt şi își predau fiinţa lor purtării Sale de grijă şi viaţa lor, ca El să o conducă, vor afla pace şi linişte. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveseleşte cu prezenţa Sa. În supunere desăvârşită este odihnă desăvârşită. Domnul zice: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea, da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3). Viaţa poate părea încurcată, dar, predându-ne înţeleptului Maestru-lucrător, El va scoate de acolo o viaţă şi un caracter-model, spre mărirea Lui. Şi caracterul care ajunge să se asemene cu caracterul slăvit al lui Hristos va fi primit în Paradisul lui Dumnezeu. O omenire nouă va umbla împreună cu El în alb, căci este vrednică. – Hristos, Lumina lumii, p. 331 
Exemplele de adevărată pocăinţă şi umilinţă pe care le găsim în Cuvântul lui Dumnezeu evidenţiază un spirit al mărturisirii în care nu există nicio scuză pentru păcat şi nicio încercare de îndreptăţire de sine. Apostolul Pavel nu a încercat să se apere; el își descrie păcatul în cele mai întunecate culori, fără a încerca să-şi atenueze vinovăţia. El spune: „Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi – căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă – şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toate silinţele ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine” (Faptele 26:10,11). El nu a ezitat să declare că „«Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi», dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15).

Inima smerită şi zdrobită, supusă printr-o pocăinţă adevărată, va înţelege iubirea lui Dumnezeu şi preţul Golgotei şi va fi plină de recunoştinţă. Ca un fiu care îşi mărturiseşte vina înaintea unui tată iubitor, tot aşa cel care se căieşte cu adevărat va aduce toate păcatele sale înaintea lui Dumnezeu. Este scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). – Calea către Hristos, p. 41
Pentru Israelul lovit de nenorocire exista o singură scăpare – întoarcerea de la păcatele care aduseseră asupra lui mânia pedepsitoare a Celui Atotputernic și o întoarcere la Domnul din toată inima. Poporului i se dăduse asigurarea: „Când voi închide cerul și nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce țara, când voi trimite ciuma în poporul Meu, dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara” (2 Cronici 7:13,14). Ca să se obțină acest rezultat binecuvântat, Dumnezeu a oprit mai departe de la ei roua și ploaia, până când avea să aibă loc o reformă hotărâtă. – Profeți și regi, p. 128 

Fiecare suflet are un cer de câştigat şi un iad de evitat. Slujitorii îngereşti sunt gata să vină în ajutorul sufletului încercat şi ispitit. Fiul Dumnezeului celui infinit a suportat pentru noi încercarea. Crucea de pe Golgota stă cu claritate înaintea fiecărui suflet. Când cazul fiecărui om va fi judecat şi cei pierduţi vor fi trimişi să sufere pentru faptul că L-au dispreţuit pe Dumnezeu şi că au desconsiderat onoarea Sa prin neascultarea lor, nimeni nu va avea scuză şi nimeni nu va fi în situaţia de a fi fost nevoit să piară. Fiecare a avut posibilitatea de a alege personal cine să-i fie prinţ, Hristos sau Satana. În marea încercare, fiecare om poate să primească ajutorul pe care l-a primit Domnul Hristos. Crucea este o garanţie că nimeni nu trebuie să fie pierdut, pentru că a fost pregătit ajutor abundent pentru fiecare suflet. – Solii alese, cartea 1, p. 96
 

„Ori de câte ori […] au împlinit de bunăvoie și cu inima voioasă planul Său în ce privește dăruirea sistematică [zecimea] și aducerea de daruri și jertfe, cei din poporul lui Dumnezeu au văzut împlinirea neclintitei promisiuni că prosperitatea le va însoți toate eforturile exact în măsura în care se supuneau cerințelor Sale. Când conștientizau cerințele lui Dumnezeu și se conformau condițiilor Sale, onorându-L cu averile lor, hambarele lor erau umplute cu îmbelșugare. Când însă Îl jefuiau pe Dumnezeu în zecimi și daruri, erau făcuți să-și dea seama că Îl jefuiau nu numai pe El, ci se jefuiau și pe ei înșiși, deoarece El Își limita binecuvântările față de ei într-o măsură egală cu cea în care ei își limitau darurile față de El” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, p. 395).

Biblia afirmă foarte clar că suntem mântuiți numai prin credință, un dar al harului lui Dumnezeu. Ascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu este un răspuns la harul lui Dumnezeu, dar nu obține harul lui Dumnezeu (dacă l-ar obține, nu ar mai fi har; vezi Romani 4:1-4). Uitându-ne la legământul bilateral al lui Dumnezeu cu noi, putem vedea atât binecuvântările, cât și responsabilitățile noastre. Prin răspunsurile noastre la ceea ce ne oferă Dumnezeu, ne stabilim relația cu El și, în mare parte, ne determinăm viitorul. Ascultarea este semnul uceniciei. În loc să ne elibereze de ascultare, credința ne face părtași la harul lui Hristos, care ne face în stare de ascultarea pe care o cere Dumnezeu de la noi.

Studiu zilnic:

1 Cronici 15
1 Cronici 16
1 Cronici 17
1 Cronici 18
1 Cronici 19
1 Cronici 20
1 Cronici 21
Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 13 (ILIE)

1. Cine erau îmbrăcați cu mantale de in subțire la ceremonia de transportare a chivotului?

2. Cine a mers din „cort în cort și din locaș în locaș”?

3. Ce legătură este între fratele lui Goliat și Rafa?

4. Ce opțiuni de pedepse i-a dat Dumnezeu lui David pentru numărarea poporului?

5. Ce rezultat are obiceiul de a-i lăuda pe oameni?

Comentariu EGW

Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, cap. „Valabilă în ambele sisteme religioase: cel iudaic şi cel creştin”, p. 67, și „Cei care primesc permanent să dăruiască permanent”, p. 18.