Daruri pentru Isus

În afară de zecime, mai sunt și darurile, care provin din cei 90% care rămân în posesia noastră după ce Îi înapoiem zecimea lui Dumnezeu. Aici începe generozitatea. Poporul lui Dumnezeu aducea diferite tipuri de daruri, precum: jertfe pentru păcat, aduse ca răspuns la harul lui Dumnezeu, sau jertfe de mulțumire, aduse ca recunoștință pentru ocrotirea lui Dumnezeu și pentru binecuvântarea cu sănătate, prosperitate și putere de la El. Mai erau și darurile pentru săraci și pentru construirea și întreținerea casei de închinare.

Când ne gândim la multitudinea darurilor lui Dumnezeu pentru noi, începem să vedem că dăruirea noastră înseamnă mai mult decât amenajarea parcării de la biserică sau cumpărarea unor mape noi pentru cor. Ne aducem darurile ca răspuns la ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, în mod special prin jertfa lui Isus. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). Apoi biserica, fie la nivel local, regional (Conferința) sau mondial, folosește darurile noastre pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu.

În această săptămână vom recapitula ce spune Biblia despre daruri ca parte a modului nostru de administrare a bunurilor lui Dumnezeu pe pământ.

Comentariu EGW

Dumnezeu nu primeşte darurile nimănui pentru că ar avea nevoie de ele sau pentru că nu ar putea să aibă slavă şi bogăţii fără ele, ci pentru că este în interesul slujitorilor Săi să Îi înapoieze lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. El primeşte darurile de bunăvoie ale celor cu inima smerită şi plină de pocăinţă şi îl va răsplăti pe dătător cu cele mai bogate binecuvântări. Le primeşte ca pe o jertfă a ascultării pline de recunoştinţă. El cere şi acceptă aurul şi argintul nostru ca pe o dovadă că tot ce avem Îi aparţine Lui. El pretinde şi acceptă folosirea eficientă a timpului şi a talentelor noastre, ca pe nişte roade ale iubirii Sale în inimile noastre. Ascultarea este mai bună decât jertfa. Fără o dragoste curată, chiar şi darul cel mai scump este prea sărac pentru ca Dumnezeu să-l accepte. – Mărturii, vol. 2, p. 652 
Dărnicia neegoistă a umplut prima biserică de o bucurie entuziastă, căci credincioșii știau că strădaniile lor ajutau la aducerea soliei Evangheliei la cei aflați în întuneric. Generozitatea lor mărturisea că ei nu primiseră în zadar harul lui Dumnezeu. Ce altceva putea da naștere la o asemenea dărnicie decât sfințirea lucrată de Spiritul Sfânt? Atât în ochii credincioșilor, cât și ai necredincioșilor, aceasta era o minune a harului.|

Creșterea spirituală este strâns legată de dărnicia creștină. Urmașii lui Hristos trebuie să se bucure de privilegiul de a dovedi în viața lor spiritul de binefacere al Răscumpărătorului lor. Dând Domnului, ei au asigurarea că această comoară a lor merge înaintea lor în curțile cerești. – Faptele apostolilor, p. 344
Noi trebuie să fim reprezentanții lui Hristos pe pământ, curați, buni, drepți, plini de milă, compasiune și altruism în cuvânt și faptă. Zgârcenia și lăcomia sunt vicii pe care Dumnezeu le urăște. Ele sunt lăstare ale egoismului și păcatului și distrug orice lucrare în care sunt implicate. Asprimea și grosolănia caracterului sunt nedesăvârșiri pe care Scriptura le condamnă în mod hotărât, pentru că Îl dezonorează pe Dumnezeu. În atitudine și obiceiuri, „să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi»” (Evrei 13:5). „După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere” (2 Corinteni 8:7). „Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac” (Evrei 13:16). – Lucrarea misionară medicală, p. 184 

Desăvârșirea caracterului creștin este obținută atunci când îndemnul de a ajuta și a fi o binecuvântare pentru alții izvorăște continuu dinăuntru. Atmosfera acestei iubiri care învăluie sufletul credinciosului face din el o mireasmă de viață spre viață și Îi permite lui Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea lui.
Iubirea supremă față de Dumnezeu și iubirea neegoistă unul față de celălalt – acesta este darul cel mai bun pe care îl poate revărsa Părintele nostru ceresc. Iubirea aceasta nu este un impuls, ci un principiu divin, o putere permanentă. Inima neconsacrată nu o poate genera sau produce. Iubirea aceasta se găsește numai în inima în care domnește Isus. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” În inima renăscută prin harul divin, iubirea este principiul conducător al faptelor. Ea schimbă caracterul, stăpânește impulsurile, controlează pasiunile și înnobilează simțămintele inimii. Această iubire nutrită în suflet îndulcește viața și răspândește în jur o influență purificatoare. – Faptele apostolilor, p. 551 
 

3. Citește Deuteronomul 16:17. Spre deosebire de procente, ce criteriu exprimă Dumnezeu aici ca bază pentru măsura de daruri oferite?

Darurile noastre sunt o recunoaștere și o exprimare a recunoștinței noastre față de Dumnezeu pentru darurile Lui bogate: viața, răscumpărarea, susținerea existenței și multele Lui binecuvântări constante. Așadar, după cum am aflat din pasajul de mai sus, măsura darurilor noastre are la bază măsura lucrurilor cu care am fost binecuvântați. „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48).

4. Citește Psalmii 116:12-14. C4 Citește Psalmii 116:12-14. Cum ar trebui să răspundem întrebării puse în versetul 12? Ce legătură au banii cu acest răspuns?um ar trebui să răspundem întrebării puse în versetul 12? Ce legătură au banii cu acest răspuns?

Cum L-am putea răsplăti vreodată pe Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale față de noi? Răspunsul simplu este că nu am putea niciodată. Cel mai bun lucru pe care se pare că îl putem face este să fim generoși în ajutarea cauzei lui Dumnezeu și a aproapelui nostru. Când Și-a trimis ucenicii într-o călătorie misionară, Isus le-a spus: „Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10:8). Darurile pe care le facem contribuie la dezvoltarea unui caracter ca al lui Hristos. Suntem astfel transformați de la egoism la iubire; trebuie să fim preocupați de ceilalți și de cauza lui Dumnezeu așa cum era Hristos.

Să nu uităm niciodată că „atât de mult a iubit Dumnezeu […], că a dat”. În schimb, este la fel de cert ca venirea zorilor că, dacă adunăm mai multe pentru noi, inima noastră va deveni mai egoistă și vom fi mai nefericiți.

Noi stabilim ce sumă dăruim și ce entitate primește darurile noastre. Dar aducerea unui dar Domnului este o datorie creștină cu implicații spirituale și morale. Neglijarea acestui aspect ne afectează spiritual, poate chiar mai mult decât ne dăm seama.

Discută cu persoanele apropiate din familia ta despre atitudinea voastră față de dăruire, ca mod de manifestare a relației personale cu Dumnezeu.

Comentariu EGW

„Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău” (Deuteronomul 16:17). … 
În sistemul biblic al zecimii și darurilor, sumele plătite de diverse persoane vor fi foarte diferite, întrucât sunt proporționale cu venitul. Zecimea unui om sărac va fi, comparativ cu altele, o sumă mică, iar darurile vor fi după posibilitățile lui. …
Cel căruia Dumnezeu i-a încredințat un capital mare, dacă Îl iubește pe Dumnezeu și se teme de El, va simți ca o obligație să îndeplinească ce îi pretinde o conștiință luminată, potrivit cu cerințele lui Dumnezeu. … 

Toți cei care au spiritul lui Hristos se vor grăbi cu bucurie să aducă darurile lor în vistieria Domnului. – In Heavenly Places, p. 304 
Când i-a trimis pe cei doisprezece în prima lor misiune de binefacere, Isus i-a împuternicit să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să îi vindece pe bolnavi (Luca 9:2). Și pe drum, le-a spus El, „propovăduiți și ziceți: «Împărăția cerurilor este aproape!» Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară draci. Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10:7,8). Și când ei „au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri” (Luca 9:6), binecuvântarea lui Dumnezeu a însoțit lucrările lor. Îndeplinirea de către ucenici a mandatului încredințat de Mântuitorul făcea din solia lor puterea lui Dumnezeu pentru salvare și, prin efortul lor, mulți erau aduși la cunoașterea lui Mesia.
Mandatul încredințat ucenicilor de Mântuitorul îi cuprinde pe toți credincioșii, până la sfârșitul timpului. Toți cei la care a ajuns inspirația cerească sunt învestiți să vestească Evanghelia. Toți cei care primesc viața lui Hristos sunt chemați să lucreze pentru mântuirea semenilor lor. Pentru această lucrare a luat ființă biserica și toți cei care preiau asupra lor angajamentele ei sacre sunt, prin acesta, invitați să fie conlucrători cu Hristos. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 465-466

Nu trebuie să așteptați fiecare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru voi și să nu dați înapoi nimic. Prin Hristos, noi avem toate lucrurile, fără Hristos nu am fi avut decât sărăcie, mizerie și disperare. Vom răspunde noi oare acestei iubiri pe care Isus a revărsat-o peste noi? A fi copii ai lui Dumnezeu înseamnă a avea toate lucrurile. Ce ați putea să doriți mai mult? Dacă un creștin nu este mulțumit cu o asemenea moștenire, nu există nimic care să-l facă să fie mulțumit. Îi suntem datori Domnului pentru tot ce avem. Atunci să-I înapoiem Dătătorului tot ce pretinde ca fiind al Său. Să nu furăm de la Dumnezeu!
Acela care l-a iubit atât de mult pe om, încât a venit din cerurile slăvite, de pe tronul Său regal și S-a smerit îmbrăcându-Și divinitatea în natură omenească, ne-a dat dovezi mai presus de orice îndoială ale iubirii Sale și ale prețului nespus de mare pe care îl are omul pentru El. Acela care a făcut pentru noi acest sacrificiu infinit ne cere să estimăm valoarea unui suflet, să punem în balanță câștigul pământesc și pierderea cerului, succesul vremelnic și pierderea veșnică. – In Heavenly Places, p. 305 
 

Biblia nu ne oferă o ordine a serviciilor de închinare. Se pare însă că cel puțin patru elemente sunt prezente în serviciile de închinare. În Noul Testament această listă include: (1) studiul sau predica; (2) rugăciunea; (3) muzica și (4) oferirea de daruri și zecimi.

De trei ori pe an bărbații din Israel (împreună cu familia lor) trebuiau să vină înaintea lui Dumnezeu la Ierusalim. Și „să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea Domnului” (Deuteronomul 16:16). Cu alte cuvinte, o parte din serviciul de închinare include înapoierea zecimilor și oferirea darurilor. Copiii lui Dumnezeu își aduceau zecimile și darurile cu ocazia Paștelui evreiesc, a Cincizecimii și a Sărbătorii Corturilor. Este greu să îți imaginezi pe cineva mergând cu mâna goală la acele sărbători. Cu alte cuvinte, pentru Israelul din vechime, darurile și zecimile erau o parte centrală a experienței de închinare. Închinarea, adevărata închinare, înseamnă exprimarea recunoștinței și mulțumirii noastre nu numai prin cuvinte, imnuri și rugăciuni, ci și prin aducerea darurilor noastre la casa Domnului. Ei le aduceau la templu; noi le aducem la biserică în Sabat (aceasta fiind cel puțin o modalitate de înapoiere a zecimilor și darurilor), ca un act de închinare.

5. Citește 1 Cronici 16:29; Psalmii 96:8,9 și Psalmii 116:16-18. Cum aplici principiile exprimate aici la propria experiență de închinare?

În calitate de copii ai lui Dumnezeu cărora li s-a încredințat responsabilitatea de a-I administra bunurile de pe pământ, avem privilegiul, oportunitatea și responsabilitatea să dăruim. Dacă Dumnezeu ne-a dăruit copii pe care să îi creștem pentru El, ar trebui să împărtășim cu ei bucuria aducerii zecimilor și a darurilor la Școala de Sabat și la serviciile de închinare. În unele locuri, oamenii înapoiază zecimile online sau prin alte mijloace. Indiferent de mijlocul ales, înapoierea zecimilor și aducerea darurilor fac parte din experiența noastră de închinare la Dumnezeu.

Care este experiența ta privind dăruirea ca parte a închinării?

Comentariu EGW

„Pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu”, iar cei care Îl iubesc vor dărui de bunăvoie şi cu bucurie atunci când, prin aceasta, pot contribui la înaintarea cauzei Sale şi la proclamarea slavei Sale. … Fie ca ascultarea de bunăvoie şi dragostea curată să însoţească orice dar adus pe altar lui Dumnezeu, deoarece astfel de jertfe Îi plac, în timp ce acelea care sunt aduse cu părere de rău sunt o ofensă pentru El. Când bisericile sau oamenii, individual, nu dăruiesc din toată inima, ci vor să limiteze cheltuielile făcute pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu şi le măsoară după vederile lor înguste, arată în mod clar că nu au nicio legătură vie cu Dumnezeu. – Mărturii, vol. 5, p. 269 

A-L lăuda pe Dumnezeu cu sinceritate și din toată inima este o datorie la fel de importantă ca rugăciunea. Noi trebuie să arătăm lumii și tuturor ființelor cerești că prețuim iubirea minunată a lui Dumnezeu față de omenirea căzută și că ne așteptăm să primim binecuvântări din ce în ce mai mari din bogăția Sa infinită. …
Dumnezeu ne oferă darurile Sale pentru ca noi să le putem oferi altora și, în felul acesta, să facem cunoscut lumii caracterul Său. În timpul dispensațiunii iudaice, jertfele și darurile alcătuiau o parte esențială a închinării aduse lui Dumnezeu. Israeliții erau învățați să consacre a zecea parte din venitul lor în slujba sanctuarului. Pe lângă aceasta, ei trebuiau să aducă jertfe pentru păcat, daruri de bunăvoie și jertfe de mulțumire. Toate acestea constituiau mijloacele de susținere a lucrării Evangheliei din acel timp. Dumnezeu nu așteaptă de la noi mai puțin decât a așteptat de la poporul Său din vechime. – Parabolele Domnului Hristos, p. 299-300 

Casa de închinare în care ne adunăm poate să fie foarte modestă, dar aceasta nu o face să fie mai puțin recunoscută de Dumnezeu. Dacă noi ne închinăm în spirit și în adevăr și în frumusețea sfințeniei, ea va fi pentru noi poarta cerului. Când sunt repetate lecțiile lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu și când recunoștința inimii este exprimată în rugăciune și cânt, îngerii din cer preiau melodia și se unesc în laudă și mulțumiri aduse lui Dumnezeu. Aceste practici dau înapoi puterea lui Satana. Ele alungă murmurările și plângerile și Satana pierde teren. – In Heavenly Places, p. 288 
Psalmistul spune: „Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! În­chi­naţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte! … Cântaţi Domnului … , măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel sfânt!”

În binecuvântările pline de îndurare pe care Tatăl nostru le-a revărsat asupra noastră, putem discerne nenumărate dovezi ale iubirii infinite și o milă duioasă care întrece atașamentul fierbinte al unei mame față de copilul ei îndărătnic. … Putem exclama la fel ca Ioan: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” – Asemenea lui Hristos, p. 284 (27 septembrie)
 

6. Citește Marcu 12:41-44. Ce mesaj extragem din această istorisire, indiferent dacă suntem bogați sau nu? Care este principiul prezentat și cum îl putem aplica la propria experiență de închinare?

Isus și ucenicii Săi se aflau în curtea templului, unde erau cuferele vistieriei, și îi priveau pe cei care își aduceau darurile. Erau suficient de aproape cât să vadă că o văduvă dăduse doi bănuți de aramă. Pusese în ladă tot ceea ce avea. „Însă Isus cunoștea motivația ei. Ea considera că slujba de la templu era o rânduială de la Dumnezeu și era nerăbdătoare să facă tot ce ținea de ea pentru a o susține. A făcut cât a putut, și fapta ei avea să fie un monument în amintirea ei de-a lungul timpurilor și motivul ei de bucurie de-a lungul veșniciei. Ea a oferit acel dar din toată inima; valoarea lui a fost apreciată nu după valoarea monedei, ci după dragostea față de Dumnezeu și după interesul față de lucrarea Sa, care au stat la baza faptelor ei” (Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 175).

O altă idee foarte importantă este că acesta este singurul dar pe care Isus l-a lăudat vreodată – un dar pentru o „biserică” pe cale să Îl respingă, o „biserică” ce se îndepărtase grav de chemarea și misiunea ei.

7. Citește Faptele apostolilor 10:1-4. De ce a primit centurionul vizita unui înger din cer? Care au fost cele două activități ale sale observate în ceruri?

Se pare că nu numai rugăciunile noastre sunt ascultate în cer, ci și motivația dăruirii noastre. Pasajul precizează că sutașul Corneliu dăruia cu generozitate. „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21). Inima lui Corneliu era acolo unde erau darurile lui. Rugăciunea și binefacerea sunt strâns legate și demonstrează iubirea noastră față de Dumnezeu și față de aproapele nostru – cele două mari principii ale Legii lui Dumnezeu: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10:27). Prima parte se manifestă prin rugăciune, a doua parte, prin binefacere.

Comentariu EGW

Fapta văduvei care a aruncat în vistierie doi bănuți – tot ce avea – este amintită pentru încurajarea acelora care, luptându-se cu sărăcia, doresc totuși să ajute lucrarea lui Dumnezeu prin darurile lor. Hristos le-a atras atenția ucenicilor la această femeie care dăduse „tot ce avea” (Marcu 12:44). El a prețuit darul ei ca fiind de mai mare valoare decât darurile bogate ale acelora ale căror milostenii nu cereau niciun sacrificiu de sine. Din belșugul lor, ei nu dăduseră decât o mică părticică. Pentru a-și aduce darul, văduva s-a lipsit pe sine chiar de cele mai trebuincioase lucruri ale vieții, încrezătoare că Dumnezeu avea să Se îngrijească de nevoile ei de a doua zi. Despre ea, Mântuitorul a spus: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie” (vers. 43). Astfel, El a dat o lecție, arătând că valoarea darului este prețuită nu după mărimea lui, ci după proporția în care este dat și ținându-se seama de motivul care l-a determinat pe dăruitor să facă aceasta. – Faptele apostolilor, p. 342

Adesea, cei care primesc adevărul sunt din rândul celor săraci în această lume, dar ei nu trebuie să facă din acest fapt o scuză pentru a neglija îndatoririle care le revin, datorită luminii prețioase pe care au primit-o. Ei nu trebuie să îngăduie ca sărăcia să-i împiedice să-și adune o comoară în ceruri. Binecuvântările aflate la îndemâna celor bogați se află și la îndemâna lor. Dacă sunt credincioși în ce privește folosirea puținului pe care îl au, comoara lor din ceruri va spori după măsura credincioșiei lor. Motivația cu care lucrează este cea care face darurile lor valoroase în ochii Cerului, nu cantitatea.
Toți trebuie să fie învățați să facă tot ce pot pentru Domnul și să-I dea înapoi în conformitate cu măsura în care au fost binecuvântați de El. Domnul pretinde ca drept al Său o zecime din venitul lor, indiferent dacă este mare sau mic, iar cei care rețin această parte Îl jefuiesc și nu se pot aștepta ca mâna Sa, care îi face să prospere, să fie cu ei. Chiar dacă biserica este alcătuită în cea mai mare parte din credincioși săraci, subiectul dăruirii sistematice trebuie să le fie explicat pe deplin și planul de dăruire să fie adoptat cu toată inima. Dumnezeu este în stare să-Și împlinească făgăduințele. Resursele Sale sunt infinite și El le folosește pentru a-Și aduce la îndeplinire voința. Iar când vede o împlinire conștiincioasă a datoriei în ce privește plătirea zecimii, adesea, în providența Sa înțeleaptă, Dumnezeu deschide căi prin care aceasta să crească. Cel care respectă rânduiala lui Dumnezeu cu puținul care i-a fost dat va primi aceeași răsplată ca acela care oferă din bogăția lui. – Slujitorii Evangheliei, p. 222 

Unii nu sunt evlavioşi din fire şi de aceea trebuie să-şi încurajeze şi să-şi cultive obiceiul de a-şi analiza îndeaproape viaţa şi motivele şi, mai ales, de a-şi dezvolta preferinţa pentru exerciţiul religios şi pentru rugăciunea în taină. – Mărturii, vol. 2, p. 513 
 

Cercetările arată că doar aproximativ 9% din resursele oamenilor sunt lichide și ar putea fi oferite ca daruri în orice moment. Banii gheață, cecurile, depozitele de economii, fondurile de investiții etc. sunt în general considerate resurse lichide, cel puțin de cei care le au în posesie. Majoritatea resurselor noastre, aproximativ 91%, sunt „investite” în bunuri imobile, precum propria casă, animalele de fermă (dacă locuim la țară) sau alte resurse nelichide.

Diferențele de procentaj între resursele lichide și cele nelichide pot fi ilustrate punând 1.000 de bani în două borcane, câte o monedă de 10 bani reprezentând fiecare procent. Așadar, ai avea 90 de bani într-un borcan mic, reprezentând cei 9% în resurse lichide, și 910 bani într-un borcan mare, reprezentând cei 91% în resurse nelichide.

Majoritatea oamenilor dăruiesc din borcanul mic – din resursele lor lichide. Adică din banii pe care îi au în contul curent sau în portofel. Dar, când cineva este cu adevărat entuziasmat de ceva, dăruiește din borcanul mare. Biblia are multe astfel de istorisiri.

8. Citește Marcu 14:3-9 și Ioan 12:2-8. Cine erau cele mai importante personaje la masa lui Simon? Care era valoarea darului Mariei? De ce a ales ea să Îl ungă pe Isus la momentul acela?

Darul Mariei valora 300 de dinari – salariul pe un an. Era, cel mai probabil, un dar din „borcanul mare”. Iuda avea să-L trădeze pe Isus pentru aproximativ o treime din acea sumă – un dar din „borcanul mic”, 30 de arginți (Matei 26:15). Este nevoie de o iubire și un angajament real pentru a oferi daruri din „borcanul mare” – din investițiile noastre. Dar, atunci când devenim lacomi, ca Iuda, ne putem vinde sufletul aproape pe nimic.

Lucrarea și activitățile lui Barnaba sunt menționate de 28 de ori în Noul Testament. Îl cunoaștem în primul rând ca tovarăș al apostolului Pavel și ca un mare misionar. Dar punctul de pornire a tuturor acestora este precizat în primul pasaj în care apare Barnaba. În Faptele apostolilor 4:36,37 citim despre darul lui, într-adevăr un dar din „borcanul mare”. Ce exemplificare elocventă a cuvintelor lui Isus: „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21).

De ce donațiile făcute cu spirit de sacrificiu sunt la fel de importante pentru cel care oferă cât și pentru cel care primește?

Comentariu EGW

În mila Sa, Isus îi iertase păcatele, îl ridicase la viață pe fratele ei iubit și inima Mariei era plină de recunoștință. … Cu mari sacrificii personale, cumpărase un vas de alabastru „cu mir de nard de mare preț”, cu care să-I ungă corpul. … Spărgând vasul cu mir, ea a vărsat conținutul pe capul și picioarele lui Isus; apoi, a îngenuncheat plângând, a umezit picioarele Lui cu lacrimile ei și le-a șters cu părul ei lung și despletit. …

Maria a auzit cuvintele de critică. Inima îi tremura în piept. Ea se temea că sora ei o va certa că a făcut lucruri extravagante. Și Învățătorul putea să creadă despre ea că este nechibzuită. Fără să se apere sau să se scuze, era să se retragă, când se auzi glasul Domnului ei: „Lăsați-o în pace, de ce îi faceți supărare?” El văzuse că era încurcată și tulburată. Știa că în actul acesta de servire ea își arătase recunoștința pentru iertarea păcatelor și El i-a liniștit temerile.
 Ridicându-Și glasul mai presus de murmurul criticii, El a zis: „Ea a făcut un lucru frumos față de Mine, căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai înainte, pentru îngropare.” – Hristos, Lumina lumii, p. 559-560 
În lucrarea lui în biserici, apostolul Pavel era neobosit în străduințele sale de a insufla în inimile noilor convertiți dorința de a face lucruri mari pentru cauza lui Dumnezeu. Deseori, el îi îndemna să fie darnici. Vorbindu-le prezbiterilor din Efes despre începuturile lucrării sale printre ei, el a spus: „În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: «Este mai ferice să dai decât să primești»”. „Cine seamănă puțin”, le scria el corintenilor, „puțin va secera, iar cine seamănă mult mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci, pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu” (Faptele 20:35; 2 Corinteni 9:6,7). 

Aproape toți credincioșii macedoneni erau săraci în bunuri pămân­tești, însă inimile lor prisoseau de iubire pentru Dumnezeu și adevărul Său și ei au dăruit cu bucurie pentru sprijinirea Evangheliei. Când în bisericile dintre neamuri s-au strâns colecte generale pentru ajutorarea credincioșilor dintre iudei, dărnicia convertiților din Macedonia a fost dată ca exemplu pentru celelalte biserici. Scriindu-le credincioșilor corinteni, apostolul le-a atras atenția la „harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor.” …
Spiritul de sacrificiu dovedit de credincioșii macedoneni a venit ca o urmare a consacrării lor din toată inima. Mișcați de Spiritul lui Dumnezeu „s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului” (2 Corinteni 8:5), iar după aceea au fost dispuși să dea cu dărnicie din avutul lor pentru sprijinirea Evangheliei. – Faptele apostolilor, p. 342-343 
 

Cartea de aducere-aminte din cer consemnează și credincioșia financiară a membrilor familiei lui Dumnezeu. „Îngerul raportor consemnează fidel fiecare dar dedicat lui Dumnezeu și pus în trezorerie, precum și rezultatul final al mijloacelor astfel date. Dumnezeu ia cunoștință de fiecare bănuț consacrat cauzei Sale și de bunăvoința sau ezitarea dătătorului. Motivația dăruirii este înregistrată de asemenea. […] Chiar dacă mijloacele consacrate astfel vor fi greșit folosite, neatingând scopul avut în vedere de dăruitor – slava lui Dumnezeu și salvarea de suflete –, cei care au făcut sacrificiile cu sinceritate, având în vedere numai slava lui Dumnezeu, nu-și vor pierde răsplata” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 518).

„Asemenea lui Corneliu, trebuie să unim rugăciunea cu dăruirea. […] Credința fără fapte este moartă și fără o credință vie este imposibil să Îi fim pe plac lui Dumnezeu. Atunci când ne rugăm, trebuie să oferim tot ceea ce putem, atât prin ceea ce facem, cât și din resursele noastre, pentru împlinirea rugăciunilor noastre. Dacă ne trăim practic credința, nu vom fi uitați de Dumnezeu. El notează fiecare act de iubire și renunțare de sine. El ne va deschide căi prin care ne putem arăta credința prin fapte” (Ellen G. White, în Atlantic Union Gleaner, 17 iunie 1903).

Studiu zilnic:
1 Cronici 29
2 Cronici 1
2 Cronici 2
2 Cronici 3
2 Cronici 4
2 Cronici 5
2 Cronici 6

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 13 (NEEMIA până la finalul cap.)

1. Cu ce ocazie a fost făcut Solomon împărat a doua oară?

2. Conform 2 Cronici 2:18, câți oameni coordona în medie un supraveghetor de lucrări?

3. Câte sfeșnice de aur erau în templu?

4. Când au ridicat leviții chivotul?

5. În ce perioade era Ioan Botezătorul interesat de cele ce se întâmplau în lume?

Studiu suplimentar: Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, cap. „Daruri oferite cu bucurie la încheierea lucrării”, p. 40-41.