Administrarea banilor în perioade dificile

Lumea noastră pare uneori să scape de sub control: războaie, vărsări de sânge, imoralitate, dezastre naturale, pandemii, incertitudine economică, infracțiuni, corupție politică și altele. Indivizii și familiile se simt puternic presați să se gândească înainte de toate la propria supraviețuire. Astfel există multă preocupare pentru dobândirea siguranței în aceste vremuri nesigure, ceea ce, categoric, este de înțeles.

Truda vieții ne preocupă prioritar într-o bună parte din zi. Avem datorii de plătit, copii de crescut, proprietăți de îngrijit, și toate acestea
necesită timp și gândire. Și, bineînțeles, avem nevoie de haine, de mâncare și adăpost. În Predica de pe Munte, Isus S-a referit la aceste nevoi de bază, apoi a declarat: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:32,33).

În vremuri de încercare, când trebuie să învățăm să ne încredem în Domnul mai mult ca niciodată, există câțiva pași concreți, formulați pe baza principiilor biblice, pe care ar trebui să îi urmăm.

18 – 25 martie: Săptămâna de Rugăciune a Tineretului

Comentariu EGW

Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât la pământ de griji. Dar Domnul nu ne amăgește. El nu ne spune: „Nu vă temeți, pe calea voastră nu sunt pericole.” El știe că sunt încercări și pericole și ne spune clar acest lucru. El nu intenționează să-i scoată pe copiii Săi dintr-o lume de păcat și rău, dar le arată un adăpost sigur. – That I May Know Him, p. 225 

Dumnezeu cunoaște nevoile noastre și este pregătit să Se îngrijească de ele. Domnul are un tezaur de provizii pentru copiii Săi și le poate da ce au nevoie în orice situație. Atunci, de ce nu ne încredem în El? El le-a dat copiilor Săi făgăduințe prețioase cu condiția unei ascultări credincioase de învățăturile Sale. Nu este povară pe care El să nu o poată lua, nu este întuneric pe care să nu-l poată risipi, nu este slăbiciune pe care să nu o poată transforma în putere, nu este temere pe care să nu o poată liniști, nici năzuință valoroasă pe care să nu o poată călăuzi și împlini. – That I May Know Him, p. 224 
Adesea, când ajungem într-o încercare, ne îndoim că Duhul Sfânt ne-a condus până acolo. Dar Duhul L-a condus pe Isus în pustie ca să fie ispitit de Satana. Când ne duce într-o încercare, Dumnezeu are un plan de îndeplinit pentru binele nostru. Isus nu S-a încrezut cu îngâmfare în făgăduinţele lui Dumnezeu, mergând fără să fie nevoie în ispită, nici nu S-a lăsat pradă descurajării când a venit ispita asupra Lui. Nici noi să nu facem altfel. „Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul ca să ieşiţi din ea ca s-o puteţi răbda.” El zice: „Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt. Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi” (1 Corinteni 10:13; Psalmii 50:14,15). – Hristos, Lumina lumii, p. 126 

Când se ivesc încercări care par inexplicabile, nu ar trebui să îngăduim să ne fie tulburată pacea. Oricât de nedrept am fi tratați, să nu permitem să se nască în inima noastră un spirit pătimaș. Dacă ne îngăduim un spirit de răzbunare, ne facem rău nouă înșine. Ne distrugem încrederea în Dumnezeu și Îl întristăm pe Duhul Sfânt. Alături de noi se află un sol ceresc, un martor care va înălța pentru noi un steag împotriva vrăjmașului. El ne va învălui cu strălucirea razelor Soarelui Neprihănirii. Satana nu poate pătrunde dincolo de ele. El nu poate să treacă de acest scut de lumină sfântă. 
Pentru că lumea devine din ce în ce mai nelegiuită, niciunul dintre noi nu trebuie să îşi închipuie că nu va întâmpina nicio greutate. Dar tocmai aceste greutăți ne conduc în sala de audiențe a Celui Preaînalt. Avem posibilitatea de a căuta sfatul Aceluia care este infinit în înțelepciune. 
Domnul ne spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului” (Psalmii 50:15). El ne invită să aducem înaintea Lui greutățile și nevoile noastre și dorința noastră după ajutor divin. El ne îndeamnă ca, îndată ce se ivesc dificultățile, să ne rugăm cu sinceritate și stăruință. Prin rugăciunile noastre insistente, noi ne dovedim încrederea puternică în Dumnezeu. Conștiența nevoii noastre ne determină să ne rugăm stăruitor, iar Tatăl nostru ceresc este mișcat de rugăciunile noastre fierbinți. – Parabolele Domnului Hristos, p. 171-172 
 

1. Citește 2 Cronici 20:1-22. Ce principii spirituale putem extrage din această istorisire, indiferent de situațiile cu care ne confruntăm?

Spre sfârșitul domniei lui Iosafat, Iuda a fost invadat. Iosafat era un om curajos și viteaz. Ani la rândul își întărise armatele și cetățile fortificate. Era bine pregătit să se confrunte cu aproape orice inamic. Cu toate acestea, în această situație de criză, nu și-a pus încrederea în propria putere, ci în puterea lui Dumnezeu. A hotărât să Îl caute pe Domnul și a proclamat un post în toată țara lui Iuda. Poporul s-a adunat în curtea templului, așa cum se rugase Solomon să facă dacă se va confrunta cu pericole. Toți bărbații din Iuda au stat înaintea Domnului împreună cu soțiile și copiii lor. S-au rugat ca Dumnezeu să îi deruteze pe inamicii
lor astfel încât numele Lui să fie slăvit. Apoi s-a rugat regele: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi care înaintează împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12).

După ce s-au predat astfel lui Dumnezeu, Duhul Domnului a venit peste un om al lui Dumnezeu, care a spus: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțumi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu. […] Nu veți avea de luptat în lupta aceasta; așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (2 Cronici 20:15-17). Așa că, a doua zi dimineața devreme, regele a adunat poporul cu corul leviților în frunte, ca să cânte laude lui Dumnezeu. Apoi a îndemnat
poporul: „Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti” (2 Cronici 20:20). Apoi corul a început să cânte și dușmanii lor s-au decimat unii pe alții, așa încât „nimeni nu scăpase” (v. 24). Trei zile le-au luat oamenilor din Iuda numai să adune prada de război și în a patra zi s-au întors la Ierusalim cântând pe drum.

Bineînțeles, Dumnezeul care i-a izbăvit pe ei este același Dumnezeu pe care Îl iubim și noi și căruia ne închinăm, iar puterea Lui este la fel de mare astăzi ca și atunci. Provocarea pentru noi este să ne încredem în El și în modul în care ne conduce.

Citește 2 Cronici 20:20. Ce semnificație specială ar trebui să aibă acest text pentru adventiștii de ziua a șaptea?

Comentariu EGW

Iosafat era un om curajos și viteaz. Timp de ani de zile își întărise armatele și cetățile fortificate. Era bine pregătit să facă față aproape oricărui vrăjmaș. Și totuși, în această criză, el nu și-a pus încrederea în brațul omenesc. Nu prin armate disciplinate și prin cetăți întărite, ci printr-o credință vie în Dumnezeul lui Iuda putea nădăjdui să câștige biruința asupra acestor păgâni, care se făleau cu puterea lor de a-l umili pe Iuda în ochii popoarelor. …
Cu încredere, Iosafat putea să-I spună Domnului: „Ochii noștri sunt îndreptați spre Tine.” Ani de zile, el învățase poporul să se încreadă în Acela care intervenise deseori în veacurile trecute ca să-i scape pe cei aleși ai Săi de distrugere totală și acum, când regatul era în primejdie, Iosafat nu stătea singur: „Tot Iuda stătea înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fiii lor.” În unire, posteau și se rugau. În unire, ei se rugau stăruitor Domnului să-i pună pe vrăjmașii lor în încurcătură pentru ca Numele lui Iehova să fie proslăvit.
Dumnezeu a fost tăria lui Iuda în această criză și El este tăria poporului Său astăzi. Nu trebuie să ne încredem în căpetenii și nici să-i punem pe oameni în locul lui Dumnezeu. Să ne aducem aminte că ființele omenești sunt supuse căderii și greșelii și că Acela care are toată puterea este turnul nostru puternic de scăpare. În orice situaţie, trebuie să știm că lupta este a Sa. Rezervele Sale sunt nelimitate, iar imposi­bilitățile aparente vor face biruința cu atât mai mare. – Conflict and Courage, p. 217 

[Când] ne legăm mintea de denaturările lui Satana, Îl dezonorăm pe Dumnezeu arătând neîncredere în El și murmurând împotriva Lui. Când ne purtăm ca niște acuzați condamnați la moarte, noi aducem o mărturie falsă împotriva lui Dumnezeu. Tatăl L-a dat pe singurul Său Fiu, pe Fiul Său preaiubit, să moară pentru noi și, prin aceasta, El i-a făcut o mare onoare omenirii, pentru că în Hristos legătura care fusese ruptă prin păcat a fost refăcută și astfel omul a fost din nou conectat cu cerul.

Tu, care te îndoiești de harul lui Dumnezeu, privește la Mielul lui Dumnezeu, privește la Omul durerii, care a purtat suferințele tale și a fost străpuns pentru păcatele tale! Este prietenul tău. El a murit pe cruce pentru că te-a iubit. El suferă pentru neputințele tale și te aduce înaintea tronului. Văzând iubirea Sa care nu poate fi exprimată în cuvinte, nu se umple inima ta de speranță, iubire și recunoștință? Nu va fi slujirea adusă Domnului plină de bucurie? – That I May Know Him, p. 224 

Făgăduința în sine nu are nicio valoare dacă eu nu am convingerea că Acela care a făcut-o este cu totul în măsură să o împlinească și nemărginit în putere ca să facă tot ce a spus.
… Noi nu putem să Îl dezonorăm mai mult pe Dumnezeu decât neavând încredere în Cuvântul Său. Sentimentul nu este deloc vrednic de încredere. O religie păstrată vie și hrănită cu emoții este fără valoare. Cuvântul lui Dumnezeu este temelia pe care pot să se sprijine în mod sigur speranțele noastre și, prin încrederea pe care o avem în Cuvântul lui Dumnezeu, noi suntem statorniciți, întăriți, înrădăcinați, consolidați în Stânca Veacurilor. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 156 (27 mai)
 

Regele David era în cunoștință de cauză. Ar fi trebuit să știe din experiența celui mai bun prieten al lui, Ionatan, că, atunci când ai făcut un legământ cu Dumnezeu, nu contează dacă ai mulți oameni sau puțini: Dumnezeu îți poate da biruința. În 1 Samuel 14:1-23, Biblia relatează modul în care Ionatan, fiul lui Saul, și purtătorul lui de arme au învins o întreagă garnizoană a filistenilor – cu ajutorul lui Dumnezeu. În ciuda acestei experiențe și a multor altora din istoria poporului lui Dumnezeu, când au venit vremuri grele asupra regelui David, acesta i-a permis lui Satana să îl ispitească să se încreadă în propria putere și iscusință.

2. Citește 1 Cronici 21:1-14. De ce a decis David să-i numere pe israeliți sau să calculeze numărul de soldați? De ce l-a sfătuit comandantul său, Ioab, să nu facă lucrul acesta?

De notat că numărarea soldaților a fost ideea lui Satana. El l-a ispitit pe David să se încreadă în puterea lui în loc să se bazeze pe providența lui Dumnezeu că îl va apăra. Ioab, liderul armatei israelite, a încercat să îl convingă pe David să nu numere poporul, pentru că Îl văzuse pe Dumnezeu acționând în favoarea lui Israel, dar David a poruncit să se continue cu numărătoarea. Acțiunile lui au adus dezastrul asupra poporului, după cum transmite textul.

Nimeni nu s-a încrezut vreodată în Domnul în zadar. De fiecare dată când lupți pentru Dumnezeu, pregătește-te! Și pregătește-te bine! Există o zicere atribuită conducătorului britanic Oliver Cromwell (1599-1658), care înaintea unei bătălii ar fi spus armatei sale: „Încredeți-vă în Dumnezeu, băieți, și păstrați-vă praful uscat!” (Praful era praful de pușcă.) Cu alte cuvinte, faceți tot ce puteți pentru a birui, dar în final fiți conștienți că numai Dumnezeu vă poate oferi victoria.

În contextul nostru imediat, este foarte ispititor să ne punem încrederea în puterea guvernului sau în conturile noastre bancare, dar, în fiecare criză menționată în Biblie, când poporul și-a pus încrederea în Dumnezeu, El a onorat încrederea oamenilor și a avut grijă de ei. Ar trebui să folosim vremea prezentă pentru a ne împăca cu Dumnezeu, a ne plăti datoriile și a fi darnici cu ceea ce ne-a fost oferit.

Cum găsim echilibrul între faptul de a ne da toate silințele, de exemplu pentru a fi independenți financiar, și în același timp să avem încredere că Dumnezeu Se va îngriji de tot ce avem nevoie?

Comentariu EGW

Când a ajuns la prosperitate, David nu a mai avut acea smerenie și nici încrederea în Dumnezeu care caracterizaseră prima parte a vieții sale. El a privit cu mândrie la înălțarea împărăției, punând în contrast situația prosperă a poporului în acel moment, cu starea de la începutul domniei sale, când israeliții erau puțini la număr și fără putere, și și-a asumat meritul pentru acest lucru. El și-a satisfăcut orgoliul, căzând astfel în ispita Diavolului care l-a îndemnat să facă numărătoarea lui Israel, ca să poată compara condiția de popor slab, de mai înainte, cu starea de prosperitate la care se ajunsese sub conducerea lui. Lucrul acesta era neplăcut înaintea Domnului și contrar poruncii Sale precise. Aceasta avea să-i facă pe israeliți să se bizuie pe puterea dată de numărul lor, în loc să se bizuie numai pe Dumnezeu.

Numărătoarea poporului nu este încă încheiată și David este convins că a făcut un mare păcat împotriva lui Dumnezeu. El își vede greșeala și se smerește înaintea Domnului, mărturisindu-și marele păcat de a face nebunește acea numărătoare a poporului. Dar pocăința lui vine prea târziu. Cuvântul Domnului fusese deja rostit către profetul Său credincios, cu o solie pentru David, oferindu-i posibilitatea de a alege pedeapsa pentru păcatul său. David dovedește că el încă se încrede în Domnul. Alege să cadă mai degrabă în mâna unui Dumnezeu îndurător, decât în mâinile oamenilor răi. – Spiritual Gifts, vol. 4a, p. 92 
Prin propriul exemplu, Mântuitorul a arătat că urmașii Săi pot să fie în lume și totuși nu din lume. El a venit nu pentru a Se împărtăși de plăcerile ei amăgitoare, pentru a fi stăpânit de obiceiurile ei și a urma practicile ei, ci pentru a face voia Tatălui Său, a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Cu această țintă înaintea sa, creștinul poate rămâne nemolipsit în orice împrejurare. Oricare ar fi situația sau împrejurările, mai înalte sau mai umile, el va da pe față puterea adevăratei religii printr-o credincioasă îndeplinire a datoriei.

Nu scutit de încercare, ci chiar în încercare se dezvoltă caracterul creștin. Dând piept cu refuzul și împotrivirea, urmașul lui Hristos ajunge la o mai mare veghere și la o mai serioasă rugăciune către Ajutorul cel puternic. Îndurate prin harul lui Dumnezeu, încercările aspre dezvoltă răbdare, vigilență, putere morală, precum și o profundă și dăinuitoare încredere în Dumnezeu. Triumful credinței îl face în stare pe cel care o trăiește să sufere și să fie tare, să se supună și astfel să biruiască, să fie dat morții toată ziua și totuși să trăiască, să poarte crucea și astfel să câștige cununa slavei. – Faptele apostolilor, p. 467
Dacă Îi cereți lui Dumnezeu ajutor și înțelepciune, El nu va dezamăgi niciodată credința voastră. …
S-ar putea argumenta că Domnul le oferă o înțelepciune specială celor cărora le-a încredințat responsabilități importante. Într-adevăr, dacă vor umbla smeriți înaintea Sa, El le va da ajutor pentru lucrarea lor; dacă voi Îl căutați cu același spirit, El vă va da și vouă ajutor pentru lucrarea voastră. Dacă, în providența Sa, Domnul v-a încredințat responsabilități importante, El vă va face capabili să le aduceți la îndeplinire, cu condiția să-I cereți cu credință puterea de care aveți nevoie. Dacă vă încredeți în El și depindeți de El pentru a primi sfat, Domnul nu vă va lăsa în voia judecății voastre limitate, ca să alcătuiți planuri nedesăvârșite și să faceți greșeli grave. – Slujitorii Evangheliei, p. 417-418 
 

Ce ar trebui să facă adventiștii de ziua a șaptea ca răspuns la vremurile dificile? Să ne chircim la pământ, în poziția de supraviețuire? Nu! Ci exact opusul. Pentru că știm că sfârșitul lumii și a doua venire a lui Hristos sunt aproape, vrem să ne folosim agoniseala pentru a le împărtăși altora vestea bună a Evangheliei și ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc. Înțelegem că într-o zi, curând, tot ce este pe acest pământ va arde.

3. Citește 2 Petru 3:3-12. Ce ne transmite Petru aici?

Înțelegem din Cuvântul lui Dumnezeu că El nu trimite camionete pentru a ne muta lucrurile în cer. Totul va fi ars în conflictul final, când toate urmele păcatului și ale răului, cu excepția cicatricilor de pe mâinile lui Isus, vor fi distruse pentru totdeauna. Așadar, ce ar trebui să facem cu bunurile noastre? „Acum e momentul ca frații noștri să își reducă, nu să își mărească avuția. Suntem pe punctul de a ne muta într-o țară mai bună, chiar cerească. De aceea, să nu ne consolidăm casa pe pământ, ci să ne restrângem bunurile cât mai mult posibil” (Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 59).

Desigur, Ellen White a scris aceste cuvinte în urmă cu peste un secol. Dar principiul rămâne același: timpul este întotdeauna scurt, pentru că viețile noastre sunt întotdeauna scurte. Ce sunt, în comparație cu veșnicia, 60 sau 80 sau 100 de ani (dacă ai gene bune și trăiești sănătos)? Viața ta se poate încheia înainte să termini de citit studiul din această săptămână și următorul lucru pe care îl vei ști va fi a doua venire a lui Isus. (Uau, a fost repede la urma urmei, nu-i așa?)

În calitate de creștini adventiști de ziua a șaptea, trebuie să trăim întotdeauna în lumina veșniciei. Bineînțeles că trebuie să lucrăm din greu pentru a ne împlini nevoile noastre și ale familiei noastre; dacă am fost binecuvântați cu bogăție, nu este nimic rău să ne bucurăm de ea acum, atâta vreme cât nu devenim lacomi și suntem generoși cu cei nevoiași. Trebuie însă să nu uităm niciodată că orice adunăm pe acest pământ este trecător, efemer, și, dacă nu suntem atenți, ne poate corupe spiritual.

Dacă ai ști că Isus va reveni în viitorul foarte apropiat, ce ai schimba în viața ta?

Comentariu EGW

Oamenii consideră venirea Domnului îndepărtată. Ei râd de avertismente. Cu îngâmfare se spune: „Toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii” … (2 Petru 3:4) … .
Totul se agită în lume. Semnele timpului sunt de rău augur. Eveni­men­tele gata să izbucnească își aruncă deja umbrele. Spiritul lui Dumnezeu Se retrage de pe pământ și nenorociri după nenorociri vin pe apă și pe uscat. Au loc furtuni mari, cutremure de pământ, incendii, inundații, crime de tot felul. Cine poate citi viitorul? Unde este siguranța? …

Cu solemnitate, străbătând veacurile, vin până la noi cuvintele de avertizare ale Domnului, rostite pe Muntele Măslinilor: „Luați seama la voi înșivă ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” – Hristos, Lumina lumii, p. 635-636 

Răspunderile pe care le avem nu sunt mici. Simțământul nostru de dependență ne va atrage mai aproape de Dumnezeu, iar simțământul datoriei care trebuie să fie împlinită ne va solicita să facem eforturi și rugăciuni fierbinți – lucrare, credință și rugăciune continuă. Putere! Putere! Strigătul nostru este pentru putere fără măsură. Ea ne așteaptă. Noi trebuie doar să o apucăm, să venim la Dumnezeu pe baza Cuvântului Lui, să punem la lucru credința, să rămânem prinși ferm de făgăduințe, să luptăm pentru înzestrarea cu harul lui Dumnezeu. Învățătura nu este esențială, geniul nu este necesar, elocvența poate lipsi, dar Dumnezeu ascultă rugăciunea inimii smerite și mâhnite și, când El ascultă, niciun obstacol de pe pământ nu poate pune piedici. Puterea lui Dumnezeu ne face eficienți. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 187 (27 iunie)

Credem noi din toată inima că Hristos vine curând și că noi suntem în posesia ultimei solii de har care mai trebuie dată unei lumi vinovate? Este exemplul pe care-l dăm așa cum ar trebui să fie? Le arătăm noi celor din jur, prin viața noastră și printr-o vorbire sfântă, că așteptăm arătarea în glorie a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos, care va transforma aceste trupuri degradate de păcat și le va face asemenea trupului Său slăvit? Mă tem că noi nu credem și nu ne dăm seama de aceste lucruri așa cum ar trebui. …
Îngeri ne veghează și ne păzesc; noi le provocăm adesea suferință acestor îngeri, îngăduindu-ne discuții frivole, spunând glume și afundându-ne într-o stare de nepăsare și toropeală. Deși s-ar putea ca acum să depunem când și când câte un efort și chiar să obținem biruința, dacă nu o păstrăm, ci ne afundăm în aceeași stare de nepăsare și indiferență, incapabili de a suporta ispitele și de a ne împotrivi vrăjmașului, noi nu trecem testul încercării credinței noastre, care este mai prețioasă decât aurul. Nu suferim pentru Hristos și nu ne bucurăm în necazurile noastre.
Există o mare lipsă de rezistență creștină și slujire a lui Dumnezeu din principiu. Nu ar trebui să căutăm să-i facem pe plac eului și să-l mulțumim, ci să-L onorăm pe Dumnezeu și să-I dăm slavă și, în tot ce facem și spunem, să avem ochii ațintiți numai la slava Sa. – Scrieri timpurii, p. 111
 

Parabolele și învățăturile lui Isus, istoriile de viață ale personajelor biblice și sfaturile lui Ellen White arată clar că nu există un angajament față de Hristos cu jumătate de inimă. Fie suntem de partea Domnului, fie nu suntem.

Când a fost întrebat de un cărturar care este cea mai mare poruncă, Isus a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta” (Marcu 12:30). Când Îi dăruim totul lui Hristos, nu mai rămâne nimic pentru un alt stăpân. Așa stau lucrurile. Așa trebuie să stea.

4. Citește Matei 6:24. Cum ai trăit personal adevărul din aceste cuvinte?

Observăm că Isus nu a spus că este greu să slujești și lui Dumnezeu, și banilor sau că trebuie să fii atent la modul în care le slujești ambilor. El a spus că nu se poate să le slujești ambilor. Punct. Acest gând ar trebui să pună un pic de frică și cutremur în sufletele noastre (Filipeni 2:12).

5. Citește 1 Ioan 2:15-17. Cum se manifestă cele trei lucruri în lumea noastră și de ce pericolul reprezentat de ele este uneori mai subtil decât realizăm?

Nu este de mirare că Pavel a scris: „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2). Desigur, așa ceva e mai ușor de zis decât de făcut, pentru că lucrurile lumii sunt aici, în fața noastră, în fiecare zi. Ispita a „tot ce este în lume” (1 Ioan 2:16) este puternică; nevoia de satisfacție imediată este întotdeauna acolo, șoptindu-ne la ureche sau trăgându-ne de mânecă ori ambele. Nu a simțit până și cel mai credincios creștin măcar un pic de dragoste pentru lucrurile „de pe pământ”? Chiar dacă știm că într-o zi toate vor pieri, tot simțim atracția, nu-i așa? Vestea bună însă este că nu trebuie să lăsăm această atracție să ne îndepărteze de Dumnezeu.

Citește 2 Petru 3:10-14. Ce impact au aceste cuvinte asupra modului în care trăim, inclusiv asupra a ceea ce facem cu resursele noastre?

Comentariu EGW

Chemarea lui Hristos la sacrificiu și predare de sine fără rezerve înseamnă crucificarea eului. Pentru a asculta de această chemare, trebuie să avem o credință totală în El ca exemplul nostru perfect și trebuie să înțelegem bine că avem datoria de a-L reprezenta pe El înaintea lumii. Cei care lucrează pentru Hristos trebuie să lucreze așa cum a lucrat El. Trebuie să trăiască o viață ca a Sa. Pentru ei, chemarea Lui la o predare fără rezerve trebuie să fie cea mai importantă. Ei nu trebuie să permită ca vreo legătură sau vreun interes pământesc să îi împiedice să Îi aducă dovezile credinței, respectului și recunoștinței din inima lor și slujirea vieții lor. Ei trebuie să lucreze cu Dumnezeu plini de zel și în mod neobosit pentru a salva de sub puterea ispititorului sufletele care pier. 

Cei care au o astfel de relație cu Hristos învață continuu de la El, trecând prin etapele succesive ale progresului în experiența creștină. Vor veni greutăți și încurcături ca ei să poată învăța mai bine voia și calea lui Hristos. Însă ei se roagă și cred și, prin exercitare, credința lor crește. – The Upward Look, p. 235
Viața creștinului nu este cu totul lină. El are de înfruntat conflicte aprige. Ispitele care îl asaltează sunt foarte severe. „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti.” Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea istoriei acestui pământ, cu atât atacurile vrăjmașului vor fi mai amăgitoare și mai ademenitoare. Vor fi tot mai aprige și mai dese. Cei care se împotrivesc luminii și adevărului vor deveni tot mai împietriți și mai greu de impresionat și se vor împotrivi tot mai îndârjiți celor care Îl iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui. 

Lucrarea Duhului Sfânt este viața lui Hristos adusă în inimă. Noi nu Îl vedem pe Hristos și nu putem vorbi cu El, dar Duhul Sfânt este chiar lângă noi într-un loc sau în altul. El lucrează în și prin aceia care Îl primesc pe Hristos. Aceia care experimentează locuirea Duhului Sfânt în ei, aduc roadele Duhului – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1111 
„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă” (Coloseni 3:2-4).

Noi trebuie să avem o viziune mai largă despre Mântuitorul ca „Domn și Hristos”. Lui Îi este dată „toată puterea” ca să o dea acelora care spun că ei cred în Numele Lui. Noi nu recunoaștem doar pe jumătate dreptul Lui la închinare și la ascultarea noastră, precum și la creșterea noastră în credință prin El. …
Stați sub disciplina lui Hristos! Lăsați-vă conduși de Cuvântul Său. Luați seama la îndemnul Său: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29).
Eu rog stăruitor bisericile din orice loc să facă o lucrare serioasă pentru veșnicie prin mărturisire și lepădare de păcate. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia” (2 Petru 1:3). Prin ce mijloace? „Prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi pu­terea Lui.” „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18). – Astăzi cu Dumnezeu, p. 290 (8 octombrie)
 

Biblia zugrăvește o imagine dureroasă a lumii de dinainte de a doua venire a lui Isus. Daniel vorbește despre „o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta” (Daniel 12:1). Cartea Apocalipsa vorbește și ea despre vremuri grele înainte de revenirea lui Hristos.

6. Citește Apocalipsa 13:11-17. Ce legătură au elementele financiare cu persecuția de la sfârșitul timpului?

Cât de mult se bazează viața noastră prezentă pe cumpărat sau vândut? A nu putea să cumperi sau să vinzi nimic înseamnă a nu putea să funcționezi în societate. Presiunea asupra celor care rămân credincioși va fi atunci enormă. În plus, cu cât ai mai mulți bani, cu atât miza ta va fi mai mare în această lume, cel puțin în ceea ce privește posesiunile materiale, așa că presiunea de a te conforma va fi cu siguranță și mai puternică. Cum ne pregătim, în acest caz? Ne pregătim acum, asigurându-ne că prin harul lui Dumnezeu nu suntem sclavii banilor sau ai lucrurilor din această lume. Dacă nu suntem legați de ele acum, nu vom fi nici atunci când, pentru a fi credincioși, va trebui să renunțăm la ele.

7. Citește Deuteronomul 14:22,23. Ce făceau cei din poporul lui Dumnezeu cu profitul sau cu producția lor din fiecare an? De ce le-a cerut Dumnezeu să facă lucrul acesta?

Dumnezeu a explicat prin Moise că unul dintre motivele instituirii sistemului zecimii era acela ca oamenii să învețe să se teamă întotdeauna de Dumnezeu – „ca să te înveți să te temi totdeauna de Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 14:23). În paralelismul poetic din Psalmii 31:19, vedem că teama este sinonimă cu încrederea: „O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine și pe care o arăți celor ce se încred în Tine.”

Aceste versuri paralele ne arată că a te teme de Domnul înseamnă a te încrede în El. Prin urmare, înțelegem că Dumnezeu a stabilit sistemul zecimii pentru a ne proteja de egoism și a ne încuraja să avem încredere că El ne va purta de grijă. Chiar dacă fidelitatea în returnarea zecimii nu este o garanție că oamenii vor rămâne credincioși până la final, cei care nu sunt corecți cu privire la zecime cu siguranță se expun unui risc.

Comentariu EGW

Se va ajunge foarte curând la punctul în care păcătoșii vor fi umplut măsura nelegiuirilor. Dumnezeu le dă națiunilor un anume timp de probă. El trimite lumină și dovezi clare, care, dacă sunt primite, le vor salva, dar, dacă sunt respinse, așa cum au respins lumina iudeii de pe vremuri, mânia și pedeapsa vor veni asupra lor. Dacă oamenii refuză să folosească aceste ocazii și aleg mai degrabă întunericul decât lumina, vor culege roadele alegerii lor. „Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului şi pământul va da sângele pe faţă şi nu va mai acoperi uciderile.”
Așa-zisa lume creștină înaintează, la fel cum a făcut poporul iudeu, tot mai mult în păcat, refuzând avertizare după avertizare și respingând un „așa zice Domnul”, în vreme ce dă crezare născocirilor oamenilor. Domnul Dumnezeu va veni curând în mânia Sa și va revărsa judecățile Sale asupra acelora care repetă păcatele locuitorilor lumii din vremea lui Noe. … Faptul că Dumnezeu a avut îndelungă răbdare, îngăduință și milă și faptul că judecățile Sale au fost amânate mult timp nu vor face ca pedeapsa să fie mai puțin severă atunci când va veni. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1143 

Deseori, urmașul lui Hristos este pus în situația de a nu putea să Îi servească lui Dumnezeu și să-și continue, în același timp, lucrul său obișnuit. Se poate întâmpla ca ascultarea de unele cerințe lămurite ale lui Dumnezeu să pară că va opri mijloacele de trai. … Când cunoaștem puterea Cuvântului Său, nu trebuie să urmăm sugestiile lui Satana când e vorba să ne câștigăm hrana sau să ne salvăm viața. Singurul lucru la care trebuie să ne gândim este acesta: Care e porunca lui Dumnezeu și care e făgăduința Lui? Dacă le cunoaștem, trebuie să ascultăm de prima și să ne încredem în cea de a doua.
În ultimul mare conflict al luptei cu Satana, aceia care vor rămâne credincioși lui Dumnezeu vor vedea cum li se ia orice mijloc de întreținere. Pentru că refuză să calce Legea Sa ca să asculte de puterile pământești, li se va interzice să cumpere și să vândă. În cele din urmă, se va da un decret ca toți să fie omorâți. Vezi Apocalipsa 13:11-17. Dar celui care ascultă de Dumnezeu i se dă făgăduința: „Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine și apa nu-i va lipsi” (Isaia 33:16). – Hristos, Lumina lumii, p. 121 

Curajul, tăria morală, credinţa şi încrederea absolută în puterea lui Dumnezeu de a mântui nu vin într-o clipă. Aceste virtuţi cereşti se obţin prin experienţa anilor. Printr-o viaţă de străduinţă sfântă şi de aderare fermă la ceea ce este bine, copiii lui Dumnezeu îşi pecetluiesc destinul. Asaltaţi de ispite fără număr, ei ştiu că trebuie să reziste neclintiţi sau să fie învinşi. Ei simt că au o mare lucrare de făcut şi că pot fi chemaţi oricând, în orice ceas, să-şi dezbrace armura şi, dacă ar ajunge la încheierea vieţii cu lucrarea neterminată, ar fi o pierdere veşnică. Ei au primit cu nerăbdare lumina din cer, aşa cum au primit-o primii ucenici de pe buzele lui Isus.
Când erau exilaţi prin munţi şi pustiuri, când erau aruncaţi în temniţă şi lăsaţi să moară de foame, de frig şi din cauza torturii, când martirajul părea singura cale de a scăpa de chin, primii creştini se bucurau că erau consideraţi demni să sufere pentru Hristos, care a fost crucificat pentru ei. Exemplul lor valoros va fi o mângâiere şi o încurajare pentru poporul lui Dumnezeu care va trece printr-un timp de strâmtorare cum nu a mai fost niciodată. – Mărturii, vol. 5, p. 213 
 

„Iubirea de bani, dorința de a avea bogăție, este lanțul de aur care îi leagă pe oameni de Satana” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 44). Biblia nu spune că bogăția ar avea vreo contribuție la creșterea spirituală a cuiva. De fapt, de la începuturile creștinismului, nicio biserică nu a avut vreodată atâtea bogății și atâta confort lumesc ca bisericile contemporane din multe țări. Un astfel de belșug ne influențează cu siguranță spiritualitatea – și nu într-un sens bun. Atunci când venim acasă la un frigider plin cu mai multă mâncare decât putem mânca, atunci când avem una sau două mașini, când mergem în vacanță în fiecare an, când ne facem cumpărăturile online și avem ultimele modele de computere și telefoane, chiar poate fi mai ușor să nu iubim lumea și nici lucrurile din lume? Aici nu vorbim despre „bogații” zilelor noastre, adică despre miliardari și cei mai bogați decât ei. Ei măcar știu că sunt bogați și pot da curs (dacă aleg) avertizărilor pe care Biblia le are pentru ei. Vorbim, în schimb, despre mulți oameni chiar și din clasa de mijloc care – printre telefoane, iMac-uri, aparate de aer condiționat și SUV-uri – cred că nu se află în pericolul de a fi afectați de propria prosperitate. De aceea zecimea poate fi, dincolo de orice altceva, un antidot spiritual puternic la pericolele bogăției, chiar și pentru cei care nu sunt deosebit de „bogați”.

Studiu zilnic: 
Neemia 3 
Neemia 4
Neemia 5
Neemia 6
Neemia 7
Neemia 8
Neemia 9

 Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 17

1. Cum își foloseau mâinile cei care zideau zidul și cei care manipulau poverile?

2. Câți oameni avea la masă Neemia?

3. Care a fost pedeapsa pentru cei care și-au pierdut actele de identitate?

4. Ce meniu au recomandat Neemia, Ezra și leviții pentru ziua închinată Domnului?

5. Ce trebuie să existe în fiecare familie în legătură cu altarul de dimineață și de seară?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar: Astăzi cu Dumnezeu, „Despărțire de păcat”, p. 94 (26 martie).