Să oferim înapoi!

Text de memorat

„Și am auzit un glas ___ care zicea: «Scrie: ___ de acum încolo de ___ în Domnul!» «Da», zice Duhul, «ei __________________________ de ostenelile lor, căci faptele lor ____!»” (Apocalipsa 14:13).

Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anilor productivi, interesul nostru financiar se concentrează pe păstrarea bunurilor pe care le avem, în anticiparea sfârșitului vieții. Trecerea de la muncă la pensie poate fi o experiență foarte traumatizantă. Cum ar trebui să procedăm cel mai bine în ceea ce privește banii?

Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii încep aproape în mod natural să își facă griji cu privire la viitor. Cele mai comune temeri sunt: moartea prematură (înainte de a-și pune familia de adăpost), viața prea lungă (a trăi mai mult decât bunurile sau economiile personale), o boală fulgerătoare (toate resursele personale ar putea dispărea brusc) și o dizabilitate mintală și/sau fizică (în grija cui vor rămâne).

Comentând asupra acestor temeri, Ellen G. White scrie: „Toate aceste temeri vin de la Satana. […] Dacă ei ar fi așa cum dorește Dumnezeu, zilele lor finale ar putea fi cele mai fericite și cele mai bune. […] Ei ar trebui să lase deoparte îngrijorarea și poverile și să-și ocupe timpul în mod cât mai plăcut și roadele culese să fie pentru cer” (Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 424).

În această săptămână vom trece în revistă sfaturile lui Dumnezeu pentru ultimii noștri ani. Ce ar trebui să facem, ce nu ar trebui să facem și ce principii ar trebui să urmăm?

Comentariu EGW

David s-a întristat mult când a văzut că unii, care cândva păreau că au înaintea lor temerea de Dumnezeu, acum, la bătrânețe, păreau părăsiţi de Dumnezeu şi se expuneau singuri batjocurii şi reproşurilor duşmanilor Lui. … 

David a fost profund impresionat. Era întristat. Privea înainte, la timpul când el însuşi avea să fie bătrân, și se temea că Dumnezeu avea să-l părăsească şi că şi el avea să fie la fel de nefericit ca alţi bătrâni a căror viaţă o observase, că avea să fie lăsat de ocară în faţa vrăjmaşilor Domnului. Cu această povară pe suflet, el se roagă stăruitor [se citează Psalmii 71:9,17,19]. David simţea nevoia să fie păzit de relele care însoţesc vârsta bătrâneţii. …
Dacă [persoanele în vârstă] ar proceda aşa cum le cere Dumnezeu, zilele lor de pe urmă ar putea fi cele mai bune şi mai fericite. Cei care au copii în a căror cinste şi chibzuinţă au motive să aibă încredere ar trebui să-i lase pe aceştia să se ocupe de fericirea lor. Dacă nu fac acest lucru, Satana va profita de declinul puterilor lor mintale şi se va ocupa el de ei. Ei ar trebui să lase deoparte grijile şi poverile şi să-şi petreacă timpul în modul cel mai fericit cu putinţă, adunând comori pentru cer. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1148 

Sunt pe pământ oameni care au depășit vârsta de nouăzeci de ani. Rezultatul natural al înaintării în vârstă se vede în slăbiciunea lor. Dar ei cred în Dumnezeu, iar El îi iubește. Sigiliul lui Dumnezeu este asupra lor și ei vor fi printre cei despre care Domnul a zis: „Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul.” Ei pot spune împreună cu Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în «ziua aceea», Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” Sunt mulți ai căror peri albi Îl onorează pe Dumnezeu pentru că ei au luptat lupta cea bună și au păzit credința. – Letter 207, 1899 
Ce dimineaţă plină de slavă va fi dimineaţa învierii! Ce scenă minunată se va desfăşura când Hristos va veni pentru a fi admirat de aceia care cred! Toţi cei care au fost părtaşi cu Hristos la umilinţa şi suferinţele Sale vor fi părtaşi cu El la slava Sa. Prin învierea lui Hristos, fiecare sfânt credincios care adoarme în Isus va ieşi triumfător din închisoarea mormântului. Sfinţii cei înviaţi vor proclama: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55). 
Isus Hristos a triumfat asupra morţii şi a rupt lanţurile mormântului, iar toţi cei ce dorm în mormânt se vor împărtăşi de biruinţa Sa. Ei vor ieşi din morminte aşa cum a ieşit Biruitorul. – Solii alese, cartea 2, p. 271-272
 

1. Citește Luca 12:16-21. Care este mesajul valabil pentru noi? Ce mustrare puternică i-a adresat Dumnezeu acelui om neînțelept și ce ar trebui să înțelegem de aici despre atitudinea noastră față de ceea ce deținem?

Chiar dacă mesajul este mai amplu, s-ar putea spune că aceasta este o ilustrație a lui Isus despre ce să nu faci când ieși la pensie. O persoană care renunță la muncă pentru a cheltui pentru propria plăcere ce a adunat, ar trebui să aibă grijă și să ia aminte la această istorioară. Problema nu este munca din greu sau acumularea de bogății, mai ales pe măsură ce înaintezi în viață și poate chiar te îmbogățești. Problema constă în atitudinea pe care o ai. Cuvintele omului – „odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te” (Luca 12:19) – exprimă adevărata problemă.

„Țintele acestui om nu erau mai înalte ca ale animalelor. El trăia de parcă n-ar fi niciun Dumnezeu, nici cer și nici viață viitoare; ca și când tot ceea ce avea era numai al său și nu datora nimic nici lui Dumnezeu, nici omului” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 257-258). Dacă, în această perioadă din viață, ne gândim numai la noi și ignorăm nevoile celor din jurul nostru și cauza lui Dumnezeu, urmăm exemplul bogatului neînțelept. Nu este niciun indiciu în parabola lui Isus că
omul bogat ar fi fost leneș sau necinstit. Problema era modul în care folosea ceea ce îi încredințase Dumnezeu. Pentru că nu știm ziua în care vom muri, ar trebui să fim întotdeauna pregătiți pentru ea, trăind ca să împlinim voia Lui, nu să ne dedăm la o viață de egoism.

Ideea generală transmisă de Biblie este că fiecare om lucrează și rămâne productiv cât de mult poate. Este interesant de observat că autorii marilor cărți profetice Daniel și Apocalipsa aveau peste 80 de ani când și-au definitivat lucrările. Aceasta se întâmpla într-o perioadă când speranța de viață era undeva în jurul a 50 de ani. Ellen White și-a publicat unele dintre cele mai cunoscute și mai iubite cărți, precum Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, după vârsta de 70 de ani. Vârsta, prin urmare, atâta vreme cât suntem sănătoși, nu ar trebui să însemne că nu mai suntem productivi și că nu mai facem binele care ne stă în putință. Isus i-a sfătuit pe cei care așteaptă a doua Lui venire nu doar să vegheze, ci să și lucreze (Matei 24:44-46).

Indiferent de vârsta și de banii pe care îi avem, cum putem evita capcana în care a căzut omul din această parabolă? Întreabă-te: „Pentru ce trăiesc?”.

Comentariu EGW

Avertizarea solemnă adresată bogatului neînțelept ar trebui să fie suficientă pentru toți oamenii care trăiesc la încheierea timpului. Domnul ne-a dat lecție după lecție pentru ca fiecare să se lase de egoism și să stabilească relații strânse de prietenie și frățietate. El Și-a dorit ca inimile credincioșilor să fie strâns unite prin legături puternice de simpatie, ca să poată fi una în El. Ei trebuie să se bucure împreună în nădejdea slavei lui Dumnezeu, așteptând viața veșnică prin meritele lui Hristos. Dacă Hristos locuiește în inimă, iubirea Lui se va răspândi asupra altora prin cei ce o au și va lega inimă cu inimă. …
… Isus ne dă Duhul Sfânt în măsură bogată pentru situații de urgență, pentru a ne ajuta în slăbiciunile noastre, pentru a ne încuraja, pentru a ne lumina mintea și a ne purifica și înnobila inima. Hristos devine pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare. – Asemenea lui Hristos, p. 130 (30 martie)
Țintele acestui om [bogatul neînțelept] nu erau mai înalte decât ale animalelor pieritoare. El trăia ca și când nu ar fi existat nici Dumnezeu, nici cer și nici viață viitoare, ca și când tot ce avea îi aparținea lui și nu datora nimic nimănui, nici lui Dumnezeu și nici oamenilor. Psalmistul îl descria pe acest bogat, spunând: „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu»” (Psalmii 14:1). 

Acest om trăia și plănuia pentru sine. El vedea că viitorul îi este asigurat cu îmbelșugare și că nu-i rămâne nimic de făcut decât să depoziteze roadele muncii sale și să se bucure de ele. El se considera favorizat mai presus de alți oameni și își asuma meritele pentru administrarea lui înțeleaptă. El era onorat de concetățenii lui ca fiind un om cu judecată sănătoasă și un cetățean prosper. Pentru că „oamenii te vor lăuda când îți faci bine ție însuți” (Psalmii 49:18, KJV). Dar „înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:19). În timp ce bogatul privea în viitor, la anii de desfătare, Domnul avea planuri cu totul diferite. …

Bogatul nu își asigurase acel unic lucru care ar fi putut avea valoare pentru el. Trăind pentru sine, el respinsese iubirea divină care s-ar fi manifestat plină de milă față semenii lui. În felul acesta, respinsese însăși viața. Pentru că Dumnezeu este iubire, iar iubirea este viață. Acest om a ales mai degrabă lucrurile pământești decât lucrurile spirituale și trebuia să moară odată cu cele pământești. – Parabolele Domnului Hristos, p. 257-258 
Dacă oamenii și-ar face datoria ca administratori credincioși ai bunurilor Domnului lor, nu ar fi nimeni care să strige după pâine, nimeni care să sufere de lipsuri, nimeni lipsit de îmbrăcăminte sau de cele necesare. Necredincioșia oamenilor face să existe această stare de suferință în care este cufundată lumea. Dacă aceia pe care Dumnezeu i-a făcut administratori ar folosi bunurile Sale în mod potrivit, pentru scopul pentru care li le-a dat, această suferință nu ar exista. Dumnezeu îi încearcă pe oameni dându-le din abundență lucruri bune, așa cum l-a pus la încercare și pe omul din parabolă. Dacă ne dovedim necredincioși în folosirea bogățiilor nedrepte, cine ne va încredința adevăratele bogății? Cei care au trecut testul pe pământ, care au fost găsiți credincioși, care au ascultat cuvintele Domnului și au fost milostivi, folosindu-și mijloacele pentru înaintarea Împărăției Sale vor auzi de pe buzele Stăpânului: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri.” – „Parable of the Rich Man”, Review and Herald, June 26 1894
 

Cineva l-a întrebat pe mare evanghelist Billy Graham ce l-a surprins cel mai mult la viață (Graham avea peste 60 de ani la vremea aceea.) Răspunsul lui a fost: „Cât de scurtă e.” Fără îndoială, viața trece repede.

2. Ce ne învață următoarele texte despre viața omenească de aici, de pe pământ? Psalmii 39:11; 49:17; 1 Timotei 6:6,7; Iacov 4:14; Eclesiastul 2:18-22

Nu numai că viața trece repede, dar când murim nu luăm nimic cu noi, cel puțin nimic din bunurile materiale pe care le-am adunat. (Luăm caracterul, zici? Cu caracterul e altceva.) „Nu ia nimic cu el când moare”, se spune în Psalmii 49:17, ceea ce înseamnă că respectiva persoană lasă toate lucrurile în urmă pentru altcineva. Cine le va primi? Depinde desigur de planurile făcute din timp.

Deși, bineînțeles, nu toată lumea are proprietăți, majoritatea oamenilor, în mod special cei care au lucrat de-a lungul anilor, au adunat ceva bani sau bunuri. Ce se va întâmpla cu ele după decesul proprietarului este o întrebare importantă, la care proprietarii ar trebui să se gândească. Pentru cei care la sfârșitul vieții au anumite bunuri, fie de valoare, fie nu, planificarea moștenirii poate fi ultimul act de administrare atentă a lucrurilor cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. Dacă nu ai un plan de gestionare a moștenirii pe care o lași, adică dacă nu ai un testament, pot interveni legile statului, care depind, bineînțeles, de țara în care locuiești. Dacă mori fără să ai un testament, majoritatea autorităților civile vor transfera pur și simplu bunurile tale către rudele tale, indiferent dacă acestea au nevoie de ele sau nu, indiferent dacă acestea vor folosi banii cu chibzuință sau nu și indiferent dacă tu ai fi ales sau nu să le oferi o parte din bunurile tale. Biserica nu va primi nimic. Dacă aceasta este dorința ta, e bine; dacă nu, trebuie să faci planuri din timp.

Deoarece Dumnezeu este Stăpân peste toate (vezi Psalmii 24:1), ar fi logic să concluzionăm din perspectiva Bibliei că, atunci când nu mai avem nevoie de ceea ce Dumnezeu ne-a încredințat, ar trebui ca ceea ce ne-a rămas să-I înapoiem Lui, Proprietarului de drept, după ce nevoile celor dragi au fost împlinite.

Ce s-ar întâmpla cu cei dragi ai tăi dacă ar fi să mori astăzi? Ce s-ar întâmpla cu proprietățile tale? Ar fi împărțite după voia ta?

Comentariu EGW

Cartea Eclesiastul a fost scrisă de Solomon la bătrânețe, după ce se convinsese pe deplin că toate plăcerile pe care le poate oferi acest pământ sunt goale de conținut și nesatisfăcătoare. El arată aici cât de neînstare este deșertăciunea acestei lumi să satisfacă nevoile sufletului. Și, în concluzie, el spune că este înțelept să ne bucurăm cu recunoștință de darurile pe care ni le dă Dumnezeu și să facem ce este bine, pentru că toate faptele noastre vor fi aduse la judecată.
Autobiografia lui Solomon este ca o jelanie. El ne redă căutarea sa după fericire. S-a angajat în demersuri intelectuale, și-a satisfăcut dorința după plăceri, a făcut multe feluri de comerț. A fost înconjurat de splendoarea vieții de la curte. Tot ce putea să dorească inima sa senzuală era acolo, la porunca lui, însă, cu toate acestea, el își rezumă experiența în acest trist raport [se citează Eclesiastul 1:14 – 2:11]. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1164-1165
[F]iecare respirație și fiecare pulsație a inimii sunt o dovadă a grijii Aceluia în care „avem viața, mișcarea și ființa” (Faptele 17:28). Faptul că an de an pământul produce bunătățile lui și își continuă mișcarea în jurul soarelui nu se datorează unei puteri proprii. Mâna lui Dumnezeu este aceea care conduce planetele și le păstrează în poziția lor, în mersul lor ordonat prin spațiile siderale. El „a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor. El le cheamă pe toate pe nume; așa de mari sunt puterea și tăria Lui, că una nu lipsește” (Isaia 40:26). Prin puterea Lui se dezvoltă vegetația, apar frunzele și înfloresc florile. El „face să răsară iarba pe munți” (Psalmii 147:8) și prin El văile sunt făcute să rodească. „Toate fiarele pădurilor ... își cer hrana de la Dumnezeu” și fiecare ființă vie, de la insecta cea mai mică și până la om, toate sunt zilnic dependente de grija Sa providențială. 

În cuvinte deosebit de frumoase, psalmistul spune: „Toate... Te aș­teaptă, ca să le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; Îți deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătățile Tale” (Psalmii 104:27,28). Cuvântul Său controlează elementele naturii; El acoperă cerurile cu nori și pregătește ploaia pentru pământ. „El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenușa” (Psalmii 147:16). „La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere fulgerelor și ploii și scoate vântul din cămările Lui” (Ieremia 10:13). – Patriarhi și profeți, p. 115 
Toţi aceia care își vor avea numele scrise în cartea vieţii trebuie ca acum, în cele câteva zile ale încercării lor care au mai rămas, să-și smerească sufletele înaintea lui Dumnezeu, regretând păcatele săvârșite și pocăindu-se cu adevărat. Trebuie să aibă loc o profundă și credincioasă cercetare a inimii. Spiritul ușuratic, nutrit de atât de mulţi dintre cei care mărturisesc a fi creștini, trebuie părăsit. Îi așteaptă un război teribil pe toţi aceia care vor să supună tendinţele rele ce se luptă pentru supremaţie. Lucrarea de pregătire este o lucrare personală. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 355 (14 decembrie)
 

În vremurile Vechiului Testament, mulți dintre copiii lui Israel erau agricultori și păstori. Prin urmare, unele făgăduințe ale lui Dumnezeu erau formulate într-un limbaj agricol. De exemplu, în Proverbele 3:9,10, Dumnezeu spune că, dacă Îi suntem credincioși din punct de vedere financiar, „grânarele [ne] vor fi pline de belșug”. Probabil că mulți creștini nu au un grânar în zilele noastre. Așadar, înțelegem că Dumnezeu ne va binecuvânta activitatea de la serviciu sau afacerea pe care o deținem, dacă suntem dispuși să ne supunem Lui și să Îl ascultăm.

3. Citește Proverbele 27:23-27. Cum ai interpreta în dreptul creștinilor de azi îndemnul: „Îngrijește bine de oile tale și ia seama la turmele tale”?

Oricât ar avertiza Biblia în privința bogaților care îi disprețuiesc pe săraci sau care sunt lacomi când vine vorba de bogățiile lor, Scriptura nu condamnă bogăția sau eforturile oamenilor de a o dobândi, atâta vreme cât nu recurg la mijloace necinstite sau la asuprire. De fapt, textele de mai sus indică faptul că ar trebui să fim sârguincioși în chestiunile financiare, pentru a avea suficient pentru noi și pentru familia noastră. „Laptele caprelor ți-ajunge pentru hrana ta, a casei tale și pentru întreținerea slujnicelor tale” (Proverbe 27:27). Pentru zilele noastre am putea reformula astfel acest verset: „Verifică-ți extrasele de cont și analizează-ți situația financiară.” Sau: „Fă un bilanț și înțelege raportul dintre datorii și fondurile pe care le deții.”

Din când în când în timpul anilor productivi, ar fi bine să îți reconsideri testamentul sau alte acte, precum și valorile pe care le deții, și să le actualizezi, dacă este cazul. Testamentul și conturile fiduciare sunt întocmite ca mijloc de protecție în caz de deces prematur sau de incapacitate de decizie. Ideea este să plănuiești din timp ce se va întâmpla cu bunurile tale după ce nu vor mai fi alte tale.

O bună administrare a lucrurilor cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu nu înseamnă doar ce facem cu ce avem cât trăim, ci și ce se întâmplă după ce nu vom mai fi – pentru că, dacă Domnul nu revine în timpul vieții noastre, noi vom muri, în timp ce posesiunile noastre materiale vor rămâne în urmă. Prin urmare, depinde de noi să luăm măsuri ca lucrurile cu care am fost binecuvântați să devină o binecuvântare pentru alții și să contribuie la înaintarea lucrării lui Dumnezeu.

„Nicio bogăție nu ține veșnic” (Proverbe 27:24). De ce este important să avem mereu în minte gândul acesta?

Comentariu EGW

Viața este prea solemnă pentru a fi absorbită de lucruri trecătoare și pământești, de rutina îngrijorărilor și a temerilor pentru lucruri care sunt doar un fir de praf în comparație cu lucrurile de interes veșnic. Totuși Dumnezeu ne-a chemat să-I slujim chiar când suntem prinşi în ocupațiile trecătoare ale vieții. Sârguința în acestea este o parte a adevăratei religii tot atât de mult cum este închinarea. Biblia nu încurajează în niciun fel lenea. Lenea este cel mai mare blestem care afectează lumea noastră. Fiecare om care este cu adevărat convertit va fi un lucrător harnic. …

Fiecare creștin are datoria de a deprinde obiceiul de a fi ordonat, conștiincios și prompt. Nu există nicio scuză pentru o lucrare superficială și insuficientă, indiferent de domeniul în care este făcută. Când cineva este întotdeauna la lucru și lucrarea nu este niciodată realizată, aceasta se datorează faptului că nu-și pune la contribuție mintea și inima. Cel care este încet la lucru și muncește fără spor trebuie să înțeleagă că acestea sunt greșeli care trebuie corectate. El trebuie să-și folosească mintea, plănuind cum să-și administreze timpul în așa fel, încât să obțină rezultatele cele mai bune. Cu tact și aplicând o metodă corespunzătoare, unii vor realiza în cinci ore la fel de mult cât alții în zece ore. – Parabolele Domnului Hristos, p. 343-344 

Iubirea lui Isus va fi observată și se va face simțită. Ea nu poate fi ascunsă. Ea exercită o putere care face minuni. Îl face curajos pe cel timid, harnic pe cel leneș și înțelept pe cel neștiutor. Ea transformă vorbirea greoaie în vorbire elocventă și trezește intelectul amorțit la o nouă viață și vigoare. Celui deznădăjduit îi dă speranță, iar celui întristat, bucurie. Iubirea pentru Isus îl face pe cel care o are să accepte răspunderi pentru El și să le poarte prin puterea Sa. Iubirea Lui nu va fi pusă în încurcătură de nenorocire, nici întoarsă de la îndeplinirea datoriei prin batjocuri. …

Dumnezeu ține seamă mai degrabă de cât de multă iubire punem în lucrarea noastră decât de mărimea lucrului realizat. Inima firească nu poate genera această iubire. Această plantă de origine cerească înflorește numai atunci când Isus este Domnul suprem. Viața în care există iubire, are putere și adevăr. Iubirea face bine și numai bine. Cei care au iubire poartă rodul sfințeniei și vor avea la sfârșit viața veșnică. – That I May Know Him, p. 167 
Lucrarea publică a lui David era pe sfârșite. Știa că avea să moară în curând și nu a lăsat să rămână în urma sa nicio confuzie cu privire la treburile împărăției, ca inima fiului său să fie în încurcătură, ci, în vremea când avea încă suficientă putere fizică și mintală, a făcut ordine în treburile împărăției până în cele mai mici amănunte, fără să uite să-l avertizeze pe Solomon cu privire la cazul lui Șimei. Știa că acesta ar fi putut produce tulburare în împărăție. Era un om periculos, violent, iar temperamentul lui era ținut în frâu numai prin frică. În momentul în care ar fi îndrăznit, ar fi produs o răscoală sau, dacă s-ar fi ivit o ocazie favorabilă, nu ar fi ezitat să îi ia viața lui Solomon.

Punând totul în ordine, David dă un bun exemplu pentru cei care sunt înaintați în vârstă, ca ei să-și aranjeze totul când sunt în stare să facă acest lucru, pentru ca, atunci când se va apropia moartea, să nu mai existe nimic de natură pământească în stare să le abată atenția de la Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 2, pp. 1024-1025
 

4. Ce principii poți extrage din următoarele texte cu privire la gestionarea banilor?
1 Timotei 6:17 
2 Corinteni 4:18 
Proverbe 30:8 
Eclesiastul 5:10

Banii pot avea o influență puternică asupra oamenilor, o influență care i-a dus pe mulți la ruină. Cine nu a auzit de oameni care au făcut lucruri îngrozitoare din cauza banilor – chiar dacă dintotdeauna au avut mulți bani? Dar lucrurile nu trebuie să stea neapărat așa. Prin puterea lui Dumnezeu putem învinge încercarea vrăjmașului de a lua ceva menit să fie o binecuvântare (posesiunile materiale) și a-l transforma într-un blestem.

În contextul bunei organizări a bunurilor lăsate moștenire, unul dintre pericolele cu care se confruntă oamenii este acela de a acumula valori în prezent cu justificarea că, „atunci când o să mor, o să donez totul”. Deși este o situație preferabilă decât aceea de a cheltui totul în prezent, putem fi și ar trebui să fim administratori mai buni decât atât (un miliardar a spus odată că va ști că a trăit cum trebuie, numai dacă nu vor mai fi bani în contul lui pentru propria înmormântare).

„Am văzut că mulți nu contribuie la cauza lui Dumnezeu atâta vreme cât sunt în viață, liniștindu-și conștiința că vor fi foarte generoși la moartea lor; cu greu îndrăznesc să-și manifeste credința și încrederea în Dumnezeu, pentru a da ceva în timp ce trăiesc. Dar această caritate pe patul de moarte nu este ceea ce cere Dumnezeu de la urmașii Săi; ea nu poate să constituie o scuză pentru egoismul celor în viață. Aceia care se agață de proprietățile lor până în ultimul moment le dau mai degrabă morții decât cauzei lui Dumnezeu. Pierderi se produc continuu. Băncile dau faliment, averile dispar în foarte multe feluri. Mulți își propun să facă ceva, dar amână, iar Satana acționează pentru a împiedica mijloacele financiare să intre în tezaurul lui Dumnezeu. Aceste mijloace se pierd înainte să se întoarcă la Dumnezeu, iar Satana jubilează că lucrurile stau așa” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 154).

Cum justificăm modul în care folosim binecuvântările noastre materiale? E importantă motivația? De ce?

Comentariu EGW

„Să … își pună nădejdea în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm de ele” (1 Timotei 6:17).
Am fi cu mult mai fericiți și mai de folos dacă viața de familie și relațiile cu oamenii ar fi guvernate de principiile religiei creștine și ilustrate de smerenia și de simplitatea lui Hristos. … Oaspeții să vadă că încercăm să răspândim fericirea în jurul nostru prin voioșia, compasiunea și dragostea noastră.
… De aceea, să ne punem în rânduială inima și casa, să îi învățăm pe copiii noștri că frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii și, printr-o viață plăcută, fericită și bine ordonată, să ne exprimăm recunoștința și iubirea față de Acela „care ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm de ele”. Dar, mai presus de toate, să ne ancorăm gândurile și sentimentele inimii de scumpul nostru Salvator care a suferit pedeapsa pentru omul vinovat și astfel a deschis cerul pentru noi. – Asemenea lui Hristos, p. 183 (18 iunie) 

Se spun multe cu privire la datoria noastră față de cei săraci neglijați; nu ar trebui acordată ceva mai multă atenție bogaților neglijați? Mulți privesc această clasă ca fiind compusă din oameni fără speranță și fac puțin pentru a le deschide ochii acelora care, orbiți și amețiți de strălucirea slavei pământești, au pierdut veșnicia din calculele lor. Mii de oameni bogați au coborât în mormânt neavertizați. Dar, oricât de indiferenți ar părea, mulți dintre cei bogați au sufletele împovărate. „Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea” (Eclesiastul 5:10). Cel care îi spune aurului curat „tu ești nădejdea mea” s-a „lepădat de Dumnezeul cel de sus” (Iov 31:24,28). 
…Bogățiile și onorurile lumești nu pot satisface sufletul. Mulți dintre cei bogați tânjesc după o garanție divină, o nădejde spirituală. Mulți tânjesc după ceva care să pună capăt monotoniei vieților lor fără rost. Mulți simt în viața lor oficială nevoia unui „ceva” pe care nu-l au. Puțini dintre aceștia merg la biserică, pentru că simt că nu primesc acolo un ajutor substanțial. Învățătura pe care o aud nu le atinge inima. Să nu le facem oare o chemare personală? – Divina vindecare, p. 210 
Am văzut că mulţi nu dau pentru lucrarea lui Dumnezeu cât timp sunt în viaţă, liniştindu-şi conştiinţa că vor fi generoşi la moartea lor; nu îndrăznesc să-şi exercite credinţa şi încrederea în Dumnezeu dăruind ceva cât timp trăiesc. Dar această generozitate de pe patul morţii nu este ceea ce cere Hristos de la urmaşii Săi; ea nu poate constitui o scuză sau o compensaţie pentru egoismul din timpul vieţii. Cei care ţin cu dinţii de averea lor până în ultima clipă o dau mai degrabă morţii decât cauzei lui Dumnezeu. Tot timpul au loc pierderi. Băncile dau faliment şi averea se poate pierde în foarte multe feluri. Mulţi îşi propun să facă ceva, dar amână mereu, iar Satana acţionează pentru ca, într-un fel sau altul, banii să nu mai intre în trezorerie. Ei sunt pierduţi înainte de a se întoarce la Dumnezeu, iar Satana tresaltă de satisfacţie că se întâmplă aşa.

Dacă vreţi să faceţi bine cu banii voştri, faceţi acum, ca nu cumva să încapă pe mâna lui Satana, împiedicând astfel lucrarea lui Dumnezeu. De multe ori, când Domnul a deschis o cale pentru ca fraţii să-şi poată investi banii în înaintarea lucrării lui Dumnezeu, agenţii lui Satana au venit şi au prezentat un proiect sau o afacere prin care, spuneau ei convinşi, fraţii respectivi şi-ar fi putut dubla mijloacele. Aceştia au muşcat momeala; şi-au investit acolo banii, iar cauza lui Dumnezeu şi, adesea, chiar ei înşişi nu au primit niciodată niciun ban. – Mărturii, vol. 5, p. 154
 

Deși este greu de spus cum ar fi fost viața pe pământ dacă oamenii nu ar fi păcătuit, un lucru știm cu siguranță: nu ar fi existat bogății adunate în van, lăcomie, sărăcie – lucruri care ne-au afectat lumea de la începutul istoriei. Simțul proprietății asupra bunurilor pentru care am lucrat și care, dacă am lucrat cinstit, ne aparțin pe drept este totuși un simț specific vieții într-o lume căzută.

5. Care este ideea principală din textele de mai jos și ce impact ar trebui să aibă asupra gestionării mijloacelor materiale cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu? Psalmii 24:1; Evrei 3:4; Psalmii 50:10; Geneza 14:19; Coloseni 1:15-17

Noi suntem doar administratori a ceea ce ne-a încredințat Dumnezeu, adică Dumnezeu este cel care deține totul. Așadar este logic ca, atunci când am terminat de folosit ceea ce ne-a încredințat Dumnezeu și după ce ne-am îngrijit și de propria familie, să Îi înapoiem Lui restul. „Oferind daruri pentru lucrarea lui Dumnezeu, vă adunați comori în cer. Tot ceea ce depuneți în ceruri este ferit de dezastre și pierdere și va alcătui o bogăție veșnică, nepieritoare” și „se va consemna în raportul
cu privire la voi din împărăția cerului” (Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 342).

Există multe avantaje dacă dăruim în timpul vieții. Iată câteva:
1. Dătătorul poate vedea rezultatele darului său – o nouă clădire a bisericii, un tânăr sau o tânără la facultate, o campanie de evanghelizare finanțată etc.
2. Lucrarea misionară sau persoana ajutată poate beneficia în prezent, la momentul când nevoia este mare.
3. Nu vor exista certuri în familie sau între prieteni după ce donatorul va muri.
4. Constituie un bun exemplu de valori precum generozitatea și dragostea față de ceilalți.
5. Se reduc taxele aferente succesiunii după deces.
6. Darul ajunge la entitatea dorită de donator (fără intervenția tribunalelor sau a rudelor nemulțumite).
7. Demonstrează că inima dătătorului a fost schimbată, de la egoism la altruism.
8. Donatorul adună comori în cer.

Comentariu EGW

Nu ar trebui să lăsaţi ca darurile voastre caritabile să depindă de clauzele testamentare. Nu puteţi calcula nici cu cel mai mic grad de certitudine că lucrarea lui Dumnezeu va putea beneficia vreodată de ele. Satana acţionează cu mare pricepere pentru a stârni rudele şi este adoptată orice poziţie falsă ca să se câştige pentru lume ceea ce a fost dedicat în mod solemn pentru cauza lui Dumnezeu. Întotdeauna este primită o sumă cu mult mai mică decât cea care a fost lăsată prin testament. Satana chiar pune în inimile oamenilor gândul de a protesta împotriva intenţiei rudelor lor de a face ceea ce doresc în privinţa donării averii lor. Ei par să considere tot ce Îi este dat Domnului ca o jefuire a rudelor celui decedat.

Dacă vreţi ca banii voştri şi tot ce nu vă este cu adevărat necesar pentru a vă întreţine să meargă în lucrarea lui Dumnezeu, daţi-le voi pentru lucrare cât timp sunteţi în viaţă. Unii dintre fraţi fac așa şi se bucură de plăcerea de a fi propriii executori testamentari. Oare lăcomia oamenilor să facă să fie nevoie ca ei să fie privaţi de viaţă pentru ca bunurile pe care Dumnezeu li le-a dat cu împrumut să nu devină inutile pentru totdeauna? Niciunul dintre voi să nu atragă asupra sa condamnarea rostită asupra robului necredincios, care a ascuns în pământ banii Domnului lui. – Mărturii, vol. 5, p. 155
Prima biserică creştină nu a avut privilegiile şi oportunităţile pe care le avem noi. Erau oameni săraci, dar simţeau puterea adevărului. Obiectivul pe care îl aveau înaintea lor era suficient ca să îi determine să investească în el tot. Simţeau că mântuirea sau pierderea lumii depindea de ei. Au dat tot ce aveau şi ei înşişi erau gata să meargă sau să vină la porunca Domnului. 

Noi declarăm că suntem conduşi de aceleaşi principii, că suntem influenţaţi de acelaşi spirit. Dar, în loc să dea totul pentru Hristos, mulţi au luat o placă de aur şi o manta babiloniană şi le-au ascuns în tabără. Dacă prezenţa unui Acan a fost suficientă ca să slăbească întreaga tabără a lui Israel, oare să fim surprinşi de puţinul succes pe care îl au eforturile noastre, când există acani în fiecare biserică şi aproape fiecare familie şi-i are pe ai săi? Să începem fiecare să acţionăm pentru a-i stimula şi pe alţii prin exemplul nostru de dăruire dezinteresată. Lucrarea ar fi putut să înainteze cu o putere mult mai mare dacă toţi ar fi făcut tot ce le stătea în putere pentru a alimenta cu fonduri tezaurul lucrării lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 5, p. 156-157
Mulţi fac o mare greşeală în ceea ce priveşte lucrurile acestei vieţi. Ei economisesc, privându-se pe ei şi pe alţii de binele de care ar putea beneficia printr-o corectă folosire a mijloacelor pe care li le-a împrumutat Dumnezeu şi devin egoişti şi avari. Îşi neglijează interesele spirituale, rămân piperniciţi în dezvoltarea lor religioasă, şi toate acestea de dragul de a strânge bogăţii pe care nu le pot folosi. Ei le lasă copiilor lor averea şi, în nouă cazuri din zece, aceasta este pentru moştenitori un blestem şi mai mare decât a fost pentru ei înşişi. Bazându-se pe averea părinţilor, de cele mai multe ori copiii nu reuşesc să obţină succesul în viaţa aceasta şi, în general, dau greş şi în a-şi asigura viaţa viitoare. Cea mai bună moştenire pe care le-o pot lăsa părinţii copiilor lor este cunoaşterea unei ocupaţii folositoare şi exemplul unei vieţi caracterizate de o generozitate dezinteresată. Printr-o astfel de viaţă, ei le arată adevărata valoare a banilor, care trebuie să fie apreciată doar prin binele pe care îl pot realiza în uşurarea nevoilor altora şi în înaintarea cauzei lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 3, p. 399
 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, p. 116-130 („Către părinții bogați”); Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 476-485 („Testamente și moșteniri”); Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 323-335 (Secțiunea 14, „Problema moștenirii și a testamentelor”).

„Ceea ce mulți își propun să amâne până ce sunt aproape să moară, dacă ar fi într-adevăr creștini ar face în timpul vieții, atunci când sunt sănătoși. Ei și-ar devota lui Dumnezeu propria persoană și propria avere și, acționând ca administratori ai Lui, ar avea mulțumirea că își fac datoria. Devenind propriii executori, pot veni ei înșiși în întâmpinarea cerințelor lui Dumnezeu, în loc să transfere răspunderea asupra altora” (Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 480).

Cum adică să devină „propriii executori”? A deveni propriul executor înseamnă a împărți singur bunurile câtă vreme ești încă în viață. Făcând lucrul acesta vei avea satisfacția de a vedea rezultatele și a ști că ai folosit cum se cuvine talanții încredințați de Dumnezeu.

Studiu zilnic: 
Ezra 6 
Ezra 7
Ezra 8
Ezra 9
Ezra 10
Neemia 1
Neemia 2 
Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 16 (de la „Rugăciunea particulară trebuie să fie tainică” la final)

1. Ce proroci și împărați au făcut să se zidească templul din Ierusalim?

2. Câți sfetnici avea Artarxerxe, împăratul împăraților?

3. Ce slujbă avea Neemia?

4. Ce scrisori de recomandare a primit Neemia din partea împăratului și pentru cine?

5. Ce îl pregătește pe om pentru îndatoririle zilnice și menține pacea spiritului?

Privire generală
Trebuie să ne încredem în Dumnezeu (Matei 6:24-27), nu să ne investim încrederea și afecțiunea în bani (Matei 6:24). Putem avea grijă de bunurile noastre (Proverbe 27:23) și putem fi chibzuiți (Proverbe 6:8; Proverbe 10:15) fără a manifesta neliniște (Matei 6:34), dedicându-ne viața proclamării puterii lui Dumnezeu (Psalmii 71:18). Și când vom fi bătrâni și neputincioși (Eclesiastul 12:1-8) încă vom mai putea aduce roade pentru Domnul (Psalmii 92:14) cu ajutorul Lui (Psalmii 71:17,18), pentru că El promite să ne poarte de grijă (Isaia 46:4; Psalmii 92:12,14). Atunci vom avea pace, când suflarea noastră de viață se va întoarce la Creatorul care a făcut toate lucrurile (Coloseni 1:16).
Viața și bogățiile noastre nu vor dura pentru totdeauna (Proverbe 27:24), bunurile noastre vor fi date altora (Psalmii 49:10) și nu putem lua nimic cu noi din această viață (Eclesiastul 5:15). Astfel că, oricând este posibil, „omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi” (Proverbele 13:22), dar trebuie să facă în așa fel încât să evite disputele între ei. Atunci când ne facem testamentul, nu trebuie să ne gândim numai la propriile noastre interese pământești și să uităm să fim generoși față de Dumnezeu. Această atitudine a adus ruina bogatului neînțelept din parabola lui Isus (Luca 12:19,20).
Când conștientizăm tot ce este Dumnezeu pentru noi (Psalmii 24:1) și trăim pentru slava Lui (1 Corinteni 10:31), avem în minte lucrurile nevăzute, care sunt veșnice (2 Corinteni 4:8). Așteptăm cetatea care are temelii tari (Evrei 11:10) și al cărei constructor și făcător este Dumnezeu, în loc să ne investim tot timpul și toată atenția în acumularea de bogății trecătoare (1 Timotei 6:17).
Investind în lucrarea lui Dumnezeu (Maleahi 3:8-10), lăsăm în urmă o moștenire a credinței. Apoi, într-o zi, când ne vom odihni de truda noastră, faptele noastre bune ne vor urma (Apocalipsa 14:13), pentru că Dumnezeu va fi slăvit prin ele, chiar și în absența noastră.

Comentariu 
Încrede-te în Dumnezeu!
Toate lucrurile au fost făcute prin Fiul lui Dumnezeu și pentru El (Coloseni 1:16). Totuși, pentru că banul „le dă pe toate” (Eclesiastul 10:19), ne ținem de el, în ciuda faptului că suntem doar paznici temporari ai acestor mijloace materiale. Tendința de a iubi banii (1 Timotei 6:10) este condamnată în Scripturi (Matei 6:24). Înlocuirea iubirii pentru Dumnezeu cu iubirea pentru lucrurile create și speranța în acestea este nebunie (Ieremia 5:4; Romani 1:21,22). Dumnezeul acestui veac ne distorsionează percepția asupra realității și ne orbește mintea ca să nu vedem slava lui Dumnezeu în Hristos (2 Corinteni 4:3,4). 
Fără credință pierdem temelia tare a speranței (Evrei 11:1). Suntem copleșiți de teama de moarte (Evrei 2:15) și de îngrijorare (Matei 6:34). Astfel, ținem cu încăpățânare de lucruri, împotrivindu-ne poruncii de a-I înapoia lui Dumnezeu ce Îi aparține. Dar, dacă după ce am reținut pentru noi ceea ce era al lui Dumnezeu, ne pocăim, întorcându-ne la El (Maleahi 3:7), credința va da naștere speranței, mântuirii și faptelor bune (Efeseni 2:8-10). Dragostea lui Dumnezeu va izgoni frica (1 Ioan 4:18) și vom avea speranță, pentru că El nu ne va părăsi și nu ne va uita niciodată (Evrei 13:5).

Pregătește-te pentru viitor!
Munca în Eden era parte din încântarea pe care o oferea grădina (Geneza 2:15). După păcat, supraviețuirea a depins de „trudă” și de „sudoarea feței” (Geneza 3:17-19). Biblia ne poruncește să muncim cinstit (Exodul 20:9) și să avem grijă de bunurile noastre (Proverbe 27:23), precum și să facem provizii pentru viitor (Proverbe 6:8; 10:5), cât avem putere de muncă.
Pe măsură ce îmbătrânim însă, devenim mai slabi (Eclesiastul 12:1-8) și Îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne părăsească (Psalmii 71:18). În ciuda declinului nostru fizic, putem să aducem în continuare roade pentru Dumnezeu (Psalmii 92:14), care a promis că va avea grijă de noi la bătrânețe (Isaia 46:4). Bogățiile nu durează veșnic (Proverbe 27:24), averile noastre vor fi date altora (Psalmii 49:10) și nu putem lua nimic cu noi din această viață (Eclesiastul 5:15). Din aceste motive, ar trebui să ne străduim să Îi aducem cinste lui Dumnezeu în momentul prezent (Proverbe 3:9,10).

Binecuvântările
Dumnezeu ne oferă binecuvântări și salvare, împreună cu sarcina de a transmite aceste binecuvântări generațiilor următoare. În Vechiul Testament, cuvântul „legământ” înseamnă și testament cu clauze condiționate pentru primirea moștenirii. 
În acest testament divin sunt incluse binecuvântări materiale, precum țara Canaan (Geneza 15:18), transformarea într-o mare națiune (Geneza 12:2; 15:5) și bunuri materiale din abundență (Deuteronomul 28:11). Există, de asemenea, binecuvântări spirituale: Mesia (Galateni 3:16) și însărcinarea de a duce aceste binecuvântări tuturor popoarelor (Geneza 12:3; Galateni 3:8,14). Toți cei care trăiesc prin credință sunt beneficiari ai acestui testament, primesc această însărcinare și nu au de ce să se teamă, pentru că se află în grija lui Dumnezeu.
Noul Testament prezintă și semnificația acestei moșteniri care conține binecuvântări materiale și spirituale date de Dumnezeu poporului Său. Cuvântul grecesc diatheke (Galateni 3:15-18; Evrei 9:16,17) înseamnă testament și ultima dorință a testatorului, în sensul unei relații unilaterale. În acest acord, moștenitorul credinței nu trebuie decât să accepte oferta. Noi, care suntem beneficiarii testamentului (diatheke), executat cu sângele lui Hristos (Matei 26:28), avem responsabilitatea de a transmite generațiilor următoare moștenirea cuprinsă în acest testament (Geneza 9:9; 17:9), fapt reflectat în binecuvântările patriarhale (Evrei 6:13-18) și în misiunea bisericii de a predica tuturor națiunilor (Matei 28:19).

Restituirea moștenirii lui Dumnezeu
Toate binecuvântările primite în timpul vieții noastre ar trebui folosite cu devotament pentru slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31; Maleahi 3:8-10). Îl slăvim pe Dumnezeu dacă împărțim direct cu biserica și prin biserică tot ceea ce El ne oferă. Iată câteva exemple biblice care demonstrează acest principiu:
Avraam: Dumnezeu l-a lăudat pe Avraam pentru că și-a îndemnat familia de „după” el să continue să Îi slujească Domnului după moartea lui (Geneza 18:17-19).
David: David l-a numit pe fiul său Solomon moștenitor. El s-a asigurat că fiul lui a primit o moștenire materială și spirituală pentru a continua lucrarea pe care Dumnezeu i-o încredințase lui David și pe care el însuși nu putuse să o ducă la îndeplinire. După ce a dăruit cu generozitate pentru lucrarea lui Dumnezeu în tot timpul vieții, David, acum în vârstă, a oferit resursele pe care le pregătise, atât cele personale, cât și cele din regatul său, pentru construirea templului (1 Cronici 29:2,3). Această lucrare avea să înceapă la aproximativ trei ani după moartea lui (2 Cronici 3:2) și avea să slujească drept martor pentru toate popoarele (2 Cronici 6:32,33). 
Vreme de secole, templul a fost un puternic proiect misionar, plănuit și finanțat de David, care a atras milioane de oameni la casa de rugăciune, menită pentru toate popoarele (Isaia 56:3-7). Această lucrare s-a materializat numai prin determinarea lui David de a-I înapoia lui Dumnezeu ceea ce primise de la El de-a lungul vieții și la sfârșitul ei (1  Cronici 29:14). 
Istoria lui David ne arată că angajamentul nostru față de Dumnezeu este pe viață. Dacă investim în Împărăția lui Dumnezeu în această viață, așa cum a făcut David, vom lăsa o moștenire care va persista și după ce viața noastră se va sfârși. Așadar, trebuie să ne punem ordine în viață. Această sarcină s-ar putea să implice sortarea bunurilor noastre și sprijinirea financiară a moștenitorilor noștri, astfel încât să poată continua să dea mărturie pentru Hristos după ce noi părăsim această lume.

Partea noastră din legământ
Isus a înnoit legământul divin cu noi (Marcu 14:24; Evrei 12:24), pentru a fi predicat întregii lumi (Matei 28:19). Ca și în cazul lui Avraam și al lui David, bunurile materiale și moștenirea spirituală pe care Dumnezeu ni le oferă ar trebui să continue să sprijine transmiterea Evangheliei în familie și în biserică, pentru salvarea tuturor popoarelor.
Testamentul divin le poruncește copiilor lui Dumnezeu să dea dovadă de credincioșie și inimă largă pentru zecimi și daruri. O astfel de dăruire cu devotament și generozitate le va arăta popoarelor că binecuvântările primite de poporul lui Dumnezeu (Maleahi 3:12) derivă din ascultarea de El. Binecuvântările ar trebui să fie transmise copiilor pentru totdeauna (Deuteronomul 12:28). De aceea și averile erau aduse la templu în timpul redeșteptărilor spirituale (Exodul 35:20-29; 2 Cronici 31:1-12; Neemia 10:37,38; Maleahi 3:6-12) sau, în vremurile Noului Testament, erau așezate la picioarele apostolilor (Faptele apostolilor 2; 4:34-37).
„Un potop de lumină se revarsă din Cuvântul lui Dumnezeu și trebuie să aibă loc o trezire în ce privește ocaziile neglijate. Când toți sunt credincioși în înapoierea lui Dumnezeu a ceea ce este a Lui, sub formă de zecimi și daruri, se va deschide calea ca lumea să audă mesajul adecvat acestei perioade. […] Dacă planul lui Dumnezeu ar fi fost realizat de poporul Său în ce privește transmiterea către lume a soliei de har înainte de data aceasta, Hristos ar fi venit pe pământ, iar sfinții ar fi primit salutul de bun-venit în cetatea lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 6, p. 449-450).
Testamentul (Evanghelia) vestit lui Avraam (Galateni 3:8) trebuie proclamat prin predicare, mai întâi celor care ne sunt cel mai aproape (ca în vremea patriarhilor) și apoi până la capătul lumii. Numai atunci, atât evreii, cât și neevreii vor fi binecuvântați cu moștenirea credinței care ne-a fost transmisă de către familie sau biserică (Isaia 52:10; Faptele 1:8; 13:47). De aceea, mesajul că „faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13) ne arată că exemplul nostru și credincioșia noastră vor continua să fie martor pentru generațiile următoare, după ce noi nu vom mai fi aici.

Aplicație
Viața este un testament viu, care transmite generațiilor următoare moștenirea sfântă care ne-a fost încredințată. În cele din urmă, tot ceea ce ne este oferit este înapoiat definitiv lui Dumnezeu.
Roagă un membru al grupei să lectureze cu voce tare citatele de mai jos. Discutați apoi întrebările care urmează.

Testamentul zilnic 
„Moștenirile lăsate de cineva pe patul de moarte sunt un înlocuitor jalnic al actelor de binefacere care pot fi făcute în timpul vieții. Slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să-și facă testamentul în fiecare zi, prin fapte bune și prin daruri de bunăvoie aduse lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 326).
Care este legătura dintre faptele bune, darurile generoase și credință (Efeseni 2:8-10)? De ce?
După ce oamenii lui Dumnezeu nu mai sunt
„Ei ar trebui să trateze chestiunea proprietăților în așa fel încât să le poată părăsi oricând” (Ibidem, p. 328).
Dumnezeu pregătește faptele din vremuri străvechi (2 Împărați 19:25). 
De ce este important să plănuim și să facem pregătiri din timp, mai ales când vine vorba de proprietăți, astfel încât să le putem „părăsi oricând”?
Datoria noastră sfântă
„Mulți manifestă o sensibilitate inutilă față de acest subiect [redactarea unui testament]. […] Însă această datorie este sacră, la fel ca datoria de a propovădui Cuvântul pentru salvarea sufletelor” (Ibidem, p. 323, 324). 
În ce sens este redactarea unui testament o datorie la fel de sacră precum cea de „a propovădui Cuvântul pentru salvarea sufletelor”? De ce?