Privire generalăPe lângă legea morală, cunoscută și sub numele de Decalog sau de Cele Zece Promisiuni ale lui Dumnezeu, denumite tradițional Cele Zece Porunci, Domnul i-a dat lui Moise și mișpatim – lit. „judecăți” –, termen tradus și cu hotărâri, reguli, legi sau reglementări. Aceste legi aplicau practic principiile Decalogului la viața de zi cu zi a israeliților. Această secțiune de legi, scrisă pe un sul de către Moise, a fost numită „cartea legământului” (
Exodul 24:7), iar acest „cod al legământului” este detaliat în Exodul 20:22 – 23:19, după care urmează predica lui Dumnezeu despre cum și în ce condiții Își va conduce poporul în Țara Promisă (
Exodul 23:20-33).
TemeDumnezeu dezvoltă și explică poporului Său Cele Zece Promisiuni, sau Cele Zece Cuvinte, în codul legământului. Această aprofundare a anumitor porunci poate fi observată direct în următoarele pasaje:
1.. Prima promisiune, despre Dumnezeul unic și viu, se găsește în
Exodul 20:23 a și
Exodul 23:13.2.. A doua promisiune, despre închinarea adevărată și respingerea idolilor, se află în
Exodul 20:23 b;
Exodul 22:20 și
Exodul 23:24,32,33.3.. A treia promisiune, despre respectul față de Dumnezeu și față de ceea ce reprezintă El, se află în
Exodul 22:28 a.
4.. A patra promisiune, despre odihna de Sabat, se află în
Exodul 23:10-12.5.. A cincea promisiune, despre cinstirea părinților, se află în
Exodul 21:15,17.6.. A șasea promisiune, despre respectarea vieții, se află în
Exodul 21:12-14,23,29.7.. A șaptea promisiune, despre respectarea căsătoriei, se află în
Exodul 22:16,17.8.. A opta promisiune, despre respectarea proprietății, se află în
Exodul 22:1-4.9.. A noua promisiune, despre respectarea reputației oamenilor și a adevărului, se află în
Exodul 22:11 și
23:1-9.
10.. A zecea promisiune, despre respectarea propriei persoane prin puritatea minții și lipsa invidiei, este prezentă în tot codul legământului.
Aceste legi specifice (cazuistice sau apodictice) reflectă Decalogul în sensul mai larg; de exemplu, toate dispozițiile privind rănile sau vătămările fac trimitere la promisiunea a șasea, iar reglementările privind furtul, la promisiunea a opta. Scopul acestor „judecăți” este acela de a-i ajuta pe credincioși să fie bărbați și femei cu integritate.
ComentariuCapitolele 19 – 24 din Exodul descriu încheierea (
Exodul 19:3-8) și reînnoirea, sau confirmarea, legământului lui Dumnezeu cu poporul Său printr-o ceremonie solemnă, care implica stropirea cu sânge, indicând pecetluirea acestui legământ (
Exodul 24:3-8). Între aceste două elemente, ca două paranteze, sunt prezentate principiile fundamentale ale caracterului lui Dumnezeu în raport cu omenirea. Aceste valori universale și eterne, care nu au limite culturale sau temporale, sunt exprimate în legile morale, Decalogul sau Cele Zece Promisiuni (
Exodul 20:1-17), și ulterior sunt explicate mai detaliat în codul legământului (Exodul 20:22 – 23:33). Aplicarea sau extinderea Decalogului sub forma codului legământului poate fi, din motive practice, structurată în felul următor:
Prologul (Exodul 20:22 – 21:1)
1.. Cazuri în care sunt implicați sclavi evrei (
Exodul 21:2-11)
2.. Cazuri care implică pedeapsa cu moartea (
Exodul 21:12-17)
3.. Cazuri care implică vătămări corporale (
Exodul 21:18-32)
4.. Cazuri care implică distrugerea proprietății, protecția și furtul (Exodul 21:33 – 22:15)
5.. Cazuri care implică traiul în societate (
Exodul 22:16-31)
6.. Cazuri care implică dreptatea și pe semeni (
Exodul 23:1-9)
7.. Legi legate de perioadele sfinte (
Exodul 23:10-19)
Epilogul (
Exodul 23:20-33)
Principiile care stau la baza acestor reglementări din codul legământului pot fi aplicate chiar și astăzi, dar acest lucru trebuie făcut fără implementarea sancțiunilor sau pedepselor aferente, deoarece ele au fost date pentru sistemul teocratic al poporului Israel și limitate la acesta. Teocrația s-a încheiat, împreună cu legile referitoare la jertfe, odată cu moartea lui Isus pe cruce (
Daniel 9:25-27; Matei 27:51; Coloseni 2:14) și cu lapidarea diaconului Ștefan, în anul 34 d.H. (
Faptele apostolilor 7:54-60). Moartea lui Ștefan a marcat sfârșitul profeției celor 70 de săptămâni, din
Daniel 9:24-27, împlinind sistemul religios rezervat evreilor și marcând începutul proclamării Evangheliei în întreaga lume, atât evreilor, cât și neevreilor (
Matei 28:18-20; Faptele apostolilor 1:8).
„În orice loc în care voi face ca Numele Meu să fie amintit” (
Exodul 20:24, NTR)
În epilogul Celor Zece Porunci, Dumnezeu declară: „Voi înșivă ați văzut că v-am vorbit din Ceruri [referindu-Se la recenta pronunțare maiestuoasă, orală și publică a Celor Zece Promisiuni; vezi
Exodul 20:1; Deuteronomul 5:24] [...]. În orice loc în care voi face ca Numele Meu să fie amintit [ebr. Zakar, „a-și aminti”], voi veni la tine și te voi binecuvânta” (
Exodul 20:22-24, NTR). Este esențial acest împătrit accent pe acțiuni pe care Dumnezeu le-a făcut sau le va face. Formularea: „(Eu) voi face ca Numele Meu să fie amintit” (
Exodul 20:24, NTR) Îl are pe Domnul ca subiect doar în acest verset. Domnul Însuși vrea să Își asigure poporul că va fi cu el. Dumnezeu promite că va fi prezent cu israeliții în locurile în care Își va face cunoscut numele și va face ca acesta să fie onorat. Acolo îi va binecuvânta pe oameni.
Este vorba de diverse locuri ocupate temporar, dar mai ales e vorba de templul din Ierusalim, unde El va fi venerat cu adevărat. Afirmația implică faptul că oamenii ar trebui să răspundă pe măsură și să cultive o relație cu El. Prezența și binecuvântarea Lui nu sunt automate. El va fi acolo unde numele Lui va fi amintit. Acest lucru ne leagă de ocazia în care Dumnezeu Și-a dezvăluit numele în fața lui Moise și, prin el, israeliților, pentru care trebuia să fie „o aducere-aminte a [Lui] din generație în generație” (
Exodul 3:15, NTR). Astfel, în miezul teologic al legilor altarului, din
Exodul 20:24-26, sunt subliniate prezența și binecuvântarea lui Dumnezeu. El demonstrase deja că fusese în mijlocul Egiptului, chiar dacă nerecunoscut ca atare de către egipteni (
Exodul 8:22). Dar acum El proclamă că va fi în mijlocul lui Israel.
Versetul central din Exodul
Conform comentariilor masoretice marginale la textul ebraic, versetul central al cărții Exodul este
Exodul 22:27. Acest verset se concentrează pe unul dintre atributele fundamentale ale Domnului, și anume harul lui Dumnezeu, pe care El îl oferă în mod gratuit și pe care îl definește ca bunăvoința nemeritată oferită oamenilor. Contextul este cel al grijii lui Dumnezeu pentru cei săraci, împreună cu motivul: „căci Eu sunt milostiv”. De notat că acesta este singurul atribut al Domnului din întreaga Scriptură care este încadrat în formula de autoidentificare „Eu sunt”. Aceasta este esența Lui: Domnul este milostiv. Acest adevăr esențial despre Dumnezeu este menționat de patru ori în Exodul: de două ori ca adjectiv (
Exodul 22:27; 34:6) și de două ori sub formă de verb (
Exodul 33:19). Poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie milostiv pe cât este Dumnezeu de milostiv, ajutându-i dezinteresat pe cei în nevoie.
Legea talionului (
Exodul 21:23-25)
Așa-numita lex talionis (legea talionului) este adesea înțeleasă greșit și folosită pentru a discredita caracterul lui Dumnezeu și învățăturile Vechiului Testament, în încercarea de a „dovedi” că Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu răzbunător. Această noțiune este departe de adevăr și de înțelegerea sensului și intenției acestei legi. Scopul era acela de a limita răzbunarea personală sau revanșa, descurajând astfel persoanele sau familiile să își facă dreptate pe cont propriu. Era o lege omenoasă destinată judecătorilor care se ocupau de diferite cazuri în care era vorba de vătămări sau prejudicii. Legea trebuia să asigure aplicarea unei compensații adecvate (nu exagerate). La baza acestor reglementări se afla în primul rând recompensa financiară (vezi, de exemplu,
Exodul 21:19,22,30,32,34-36) sau ofertele de eliberare din sclavie (
Exodul 21:26,27), astfel încât comunitatea israelită să fie protejată și răul să fie limitat.
Cucerirea Canaanului
Dumnezeu îi asigură pe israeliți că, așa cum a luptat pentru ei în experiența de la Marea Roșie (
Exodul 14:13,14,26-31), va lupta din nou când vor intra în Țara Promisă. El Însuși va merge înaintea lor și îi va învinge pe dușmanii lor (
Exodul 23:20-31). În acest pasaj apar 13 verbe la persoana I singular, prin care Dumnezeu declară ce va face pentru poporul Israel, astfel încât acesta să moștenească noul teritoriu: (1) „Eu trimit un Înger înaintea ta” (
Exodul 23:20); (2) „Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi” (
Exodul 23:22 b); (3) „[voi fi] potrivnicul potrivnicilor tăi” (
Exodul 23:22 c); (4) „[î]i voi nimici” (
Exodul 23:23); (5) „voi depărta boala din mijlocul tău” (
Exodul 23:25, EDCR); (6) „numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin” (
Exodul 23:26); „voi trimite groaza Mea înaintea ta” (
Exodul 23:27a); (8)„voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge” (
Exodul 23:27 b); (9) „voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta” (
Exodul 23:27 c); (10) „voi trimite viespile bondărești înaintea ta” (
Exodul 23:28); (11) „le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta” (
Exodul 23:30); (12) „îți voi întinde hotarele” (
Exodul 23:31 a) și (13) „voi da în mâinile voastre pe locuitorii țării” (
Exodul 23:31 b).
Dumnezeu afirmă, de asemenea, în mod clar ce trebuie să facă poporul Său drept răspuns, astfel încât să poată avea parte din plin de această binecuvântare divină: (1) „Fii cu ochii în patru” și „ascultă” (
Exodul 23:21) de Înger (este vorba de Îngerul Domnului, Mesagerul preîntrupat, Isus Hristos, vezi
Geneza 16:7; Exodul 3:2,4,7; Exodul 14:19); (2) „să nu te împotrivești Lui” (
Exodul 23:21); (3) „să nu te închini înaintea dumnezeilor lor [ai păgânilor] și să nu le slujești; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor” (
Exodul 23:24); (4) „să le nimicești cu desăvârșire și să le dărâmi capiștile” (
Exodul 23:24); (5) „să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor” (
Exodul 23:32); (6) „să nu locuiască în țara ta, ca să nu te facă să păcătuiești împotriva Mea”, deoarece închinarea lor idolatră „ar fi o cursă pentru tine” (
Exodul 23:33).
Astfel, Domnul îi avertizează cu insistență să nu intre într-o relație de legământ cu națiunile vecine și să nu urmeze practicile lor idolatre prin închinarea la dumnezeii lor. Astfel de relații și de practici îi vor distanța pe israeliți de relația lor cu Dumnezeul cel viu, Creatorul și Răscumpărătorul lor, ducând la ruina lor.
Aplicație
1. Planul inițial al lui Dumnezeu era ca, la sunetul cornului de berbec, poporul Său să „urce pe munte” (
Exodul 19:13, NTR). Ce s-a întâmplat de fapt și de ce au ratat israeliții această mare invitație pe care Dumnezeu le-a făcut-o (discutați în grupă texte precum
Exodul 19:16b;
20:19 și
Deuteronomul 5:5,25)?
2. Pe baza acestei relatări (
Exodul 19), israeliților le-a fost frică atunci când Dumnezeu le-a vorbit direct. Care este diferența dintre o teamă corectă și o teamă greșită (
Exodul 20:19-21)? Ce înseamnă îndemnul biblic: „Temeți-vă de Dumnezeu”?
3. De ce este important ca relația noastră pe verticală, cu Domnul, să fie întotdeauna transpusă în dimensiunea orizontală a muncii noastre și a grijii pentru oamenii care au nevoie de ajutorul și respectul nostru?