Privire generalăSituația poporului Israel se schimba în moduri neașteptate. Dumnezeu a promis să-Și scoată poporul din Egipt, dar, în schimb, evreii au văzut cum viața li s-a înrăutățit imediat. Faraonul le cerea lucruri nerezonabile. Mai mult, a refuzat să îi lase pe israeliți să plece și să se închine Dumnezeului lor. Situația lor era atât de sumbră încât israeliții „nu l-au ascultat” pe Moise „din pricina duhului lor deznădăjduit și a robiei aspre” (
Exodul 6:9, EDCR). Cu toate acestea, Dumnezeu i-a cerut lui Moise să vorbească din nou cu faraonul. Dar Moise a obiectat de două ori la porunca lui Dumnezeu: „Cum are să m-asculte Faraon pe mine” (
Exodul 6:12,30), când nici măcar israeliții nu sunt atenți la ce spun eu? Și „n-am o vorbire ușoară” (
Exodul 6:12).
Această secțiune a cărții Exodul conține diverse dialoguri (
Exodul 5:1 – 7:7). Interacțiunile sau conversațiile dintre diferitele persoane și grupuri pregătesc scena pentru manifestarea măreață a gloriei lui Dumnezeu, după cum urmează:
1.. Moise și Aaron vorbesc cu faraonul (
Exodul 5:1-5).
2.. Faraonul vorbește cu stăpânii de sclavi și cu supraveghetorii israeliți (
Exodul 5:6-9).
3.. Stăpânii de sclavi și supraveghetorii israeliți vorbesc cu poporul (
Exodul 5:10-14).
4.. Supraveghetorii israeliți vorbesc cu faraonul (
Exodul 5:15-18).
5.. Supraveghetorii israeliți vorbesc cu Moise și cu Aaron (
Exodul 5:19-21).
6.. Moise vorbește cu Domnul (
Exodul 5:22 – 6:8).
7.. Moise vorbește cu poporul (
Exodul 6:9).
8.. Domnul vorbește cu Moise (
Exodul 6:10-12).
Aceste dialoguri sunt urmate de declarații pe care Domnul le-a făcut lui Moise și lui Aaron (
Exodul 6:13,26,27). Între acestea este prezentat istoricul familiei lui Moise și a lui Aaron (
Exodul 6:14-25). Apoi, din nou, dialogul dintre Moise și Domnul este consemnat ca preambul la cele zece plăgi (
Exodul 6:28 – 7:5). În partea finală a acestei secțiuni, ascultarea lui Moise și a lui Aaron este evidențiată pozitiv, deoarece ei au făcut totul exact cum le poruncise Domnul să facă (
Exodul 7:6). Împreună cu această aprobare li se menționează vârsta: Moise avea 80 de ani, iar Aaron, 73 (
Exodul 7:7).
Putem așadar să concluzionăm că nu se poate ieși la pensie din slujirea lui Dumnezeu. El are nevoie ca toată lumea să colaboreze strâns cu El pentru înaintarea cauzei Sale: tineri și bătrâni, bărbați și femei, copii și adulți, liberi și sclavi, bogați și săraci, cu studii și fără studii, oameni aflați în poziții înalte și influente și lucrători de rând. Fiecare își poate face partea, iar împreună putem îndeplini misiunea pe care Dumnezeu o are pentru noi.
TemeÎn ciuda faptului că faraonul spune un „nu” hotărât la cererea lui Dumnezeu: „Lasă pe poporul Meu să plece”, Dumnezeu pregătește o cale de ieșire pentru poporul Său. Dar poporul își pierde credința. Până și Moise se ceartă cu Dumnezeu, întrebând de ce situația s-a înrăutățit: „Pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis?” (
Exodul 5:22). Contextul pentru aceste întrebări dificile este faptul că, după prima întâlnire directă cu faraonul, lucrurile s-au complicat și mai mult, iar viața israeliților s-a înrăutățit. Nici Moise, nici israeliții nu se așteptaseră la o astfel de dilemă. Ei anticipaseră o eliberare rapidă din sclavie, deoarece Dumnezeul lor era Creatorul puternic care putea face lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate face. Ce dezamăgire amară! Cu toate acestea, Dumnezeu aranjează scena eliberării și îi pregătește pe Moise și pe Aaron pentru o nouă confruntare cu împăratul.
ComentariuTextul de memorat al acestui studiu descrie scena dramei ce urmează să se desfășoare. Intră în cadru Moise, care, după 40 de ani de absență din Egipt, intră din nou în palatul faraonului (în anul 1450 î.H.). Moise și Aaron îl vizitează pe faraonul Tutmes III și îi transmit porunca lui Dumnezeu: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească” (
Exodul 7:16). Faraonul refuză să recunoască existența Domnului sau autoritatea Lui. El se consideră un zeu, se închină la o mulțime de zei inventați de oameni și nu vrea să accepte cererea Dumnezeului viu al evreilor. Răspunsul său arogant definește puterea Egiptului ca pe o cultură păgână materialistă, care își venerează propriii dumnezei sub forma idolilor. Faraonul neagă suveranitatea lui Dumnezeu și Îi sfidează însăși existența: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui și să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece”; „Pentru ce abateți [lit. eliberați] poporul de la lucrul lui? [...] și [...] voiți să-l faceți să-și înceteze [ebr. șabat] lucrările” (
Exodul 5:2,4,5)? Cuvântul ebraic pentru „Egipt” este mițrayim, care înseamnă o țară cu „dublă strânsoare”, referindu-se la sclavia severă și la setea de autoritate pentru a comanda, a conduce și a le spune altora ce să facă.
În răspunsul său la cererea Domnului, faraonul menționează că Moise și Aaron vor să oprească activitatea israeliților și să-i facă să se odihnească de munca lor. Cuvântul ebraic șabat indică odihna de Sabat, potrivit unor interpreți evrei și creștini. Expresia „a se odihni de” o lucrare se mai găsește într-un singur loc, și anume în
Geneza 2:2,3 (de două ori). Interesant este că faraonul nu este de acord nici cu cererea lui Moise și a lui Aaron de a elibera (de la para’, „a da drumul” sau „a lăsa liber”) poporul. (Curios este faptul că verbul para’ are în ebraică aceleași consoane cu cuvântul „faraon”, astfel încât în spatele răspunsului împăratului poate fi un joc de cuvinte: „Pentru ce vă purtați ca faraonul, făcând ca poporul să fie eliberat de lucrarea lui?”)
Faraonul Tutmes III avea doi ani când a fost pus de un preot pe tronul egiptean, după moartea tatălui său, Tutmes II, în 1504 î.H. Ascensiunea lui Tutmes pe tron a avut loc, cel mai probabil, pentru a-l împiedica pe Moise să urce pe tron. La acea vreme, Moise, fiul adoptiv al împărătesei Hatșepsut, avea 26 de ani. Tutmes III a fost coregent cu mama lui vitregă Hatșepsut până în 1482 î.H., când aceasta a murit. La momentul morții ei, Moise se afla în Madian. Tutmes III avea 24 de ani când și-a început domnia individuală. El a distrus aproape toate monumentele și statuile cu numele sau imaginea lui Hatșepsut și este cunoscut și pentru campaniile sale militare de succes. Este considerat cel mai mare conducător militar din Egiptul antic. A fost și un constructor excepțional. În 1450 î.H., la momentul exodului, avea 56 de ani.
Legământul lui DumnezeuÎnainte să-i scoată pe israeliți din Egipt, Dumnezeu îi asigură că va respecta legământul pe care l-a făcut cu Avraam, Isaac și Iacov. El le promisese strămoșilor lor că o să le dea „țara Canaan” (
Exodul 6:4), așa cum se menționează în
Geneza 12:7 și
Geneza 17:8. Dumnezeu Își amintește de acest legământ și, deoarece a venit împlinirea vremii, lucrurile vor avansa spre realizare. El va interveni în favoarea poporului Său. Domnul îl încurajează pe Moise să declare ferm în fața poporului Său că promisiunea Sa va fi cu siguranță îndeplinită. Cuvântul Său se va împlini. Această nouă asigurare este consemnată în pasajul esențial din
Exodul 6:6-8.Dumnezeu începe cu declarația solemnă prin care Se prezintă: „Eu sunt Domnul.” Prin această formulă de recunoaștere, care este repetată de 15 ori în Exodul, în special în secțiunea care prezintă plăgile (
Exodul 6:2,6,7,8,29; Exodul 7:5,17; Exodul 10:2; Exodul 12:12; Exodul 14:4,18; Exodul 15:26; Exodul 16:12; Exodul 29:46; Exodul 31:13), Domnul proclamă strânsa apropiere de poporul Lui și grija Sa iubitoare pe care i-o poartă. Această apropiere și grijă vor fi observate atât de israeliți, cât și de egipteni. El Își va elibera poporul așa cum a promis și îl va scăpa de robia egipteană.
Domnul evidențiază patru acțiuni de răscumpărare a poporului Său și promite în mod oficial următoarele:
1.. „Eu vă voi izbăvi [forma de hifil a lui yața‘ înseamnă „face să iasă”] din muncile cu care vă apasă egiptenii”,
2.. „vă voi izbăvi [forma de hifil a lui națal înseamnă „salva”, „scoate”, „izbăvi”, „mântui”] din robia lor și”
3.. „vă voi scăpa [ga’al] cu braț întins și cu mari judecăți.”
4.. „Vă voi lua [laqakh] ca popor al Meu; Eu voi fi [hayah] Dumnezeul vostru.”
Aceste promisiuni culminează cu formula de legământ care evidențiază relația apropiată și unitatea plină de iubire dintre Domnul și poporul Său. Această relație este împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam (
Geneza 17:7,8). (În liturghia Sederului pascal evreiesc, acest pasaj biblic joacă un rol-cheie, fiind simbolizat de patru pahare care sunt băute de cei care sărbătoresc acest act de răscumpărare din sclavia egipteană).
Apoi, pentru prima dată în cartea Exodul, Domnul proclamă: „Veți cunoaște că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru” (
Exodul 6:7, EDCR). Înainte, Domnul era Cel care cunoștea asuprirea, suferința și necazul poporului Său, dar acum poporul Său își va „cunoaște” Dumnezeul.
Domnul mai adaugă două promisiuni: (1) „Eu vă voi duce în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov” (
Exodul 6:8) și (2) „Eu vă voi da-o în stăpânire” (
Exodul 6:8). Repetarea pronumelui personal „Eu” – Eul divin – este garanția clară a faptului că ceea ce spune Dumnezeu se va împlini. De patru ori în
Exodul 6:2-8 apare formula de recunoaștere „Eu sunt Domnul”. Această sintagmă apare chiar la începutul și la sfârșitul acestui pasaj, ca o ramă sau o structură-umbrelă (
Exodul 6:2,8), precum și în alte două locuri, versetele 6 și 7 (cu oarecare variații de formă).
Reacția israeliților, conform versetului 9, este foarte tristă. Moise le vorbește israeliților, dar aceștia sunt atât de descurajați încât nu ascultă cuvintele liniștitoare ale Domnului. Cu toate acestea, acțiunile răscumpărătoare ale lui Dumnezeu sunt pe cale să se manifeste în toată realitatea lor glorioasă.
Aplicație1. Ce lecții poți să extragi din dialogul foarte deschis, aproape conflictual, dintre Moise și Domnul? Cum influențează acest lucru umblarea ta cu Domnul? Cum Îi putem comunica gândurile, sentimentele și dorințele noastre interioare cu sinceritate? Cum putem vorbi cu El despre emoțiile noastre negative, cum ar fi dezamăgirea, amărăciunea, frustrarea, ura, invidia și mânia?
2. Noi nu credem în soartă sau determinism. De asemenea, nu credem în șansă sau noroc. Credem în faptul că putem avea încredere în conducerea lui Dumnezeu atunci când Îi cerem cu sinceritate să ne îndrume. Cum putem învăța să avem mai multă încredere în Dumnezeu și să ne bazăm pe deplin pe îndrumarea Sa?
3. Dumnezeu nu ne cheamă să avem succes; El ne cheamă să fim credincioși. Trebuie să fim credincioși chemării Sale de a face ceea ce este necesar pentru a fi martorii Săi buni în orice stadiu de creștere ne aflăm. Succesul și prosperitatea noastră depind de El. Cum poți, fără a intra în polemici, să îi ajuți și să îi conduci pe alții să vadă mâna și intervențiile lui Dumnezeu în viața lor?
4. Egiptul joacă un rol decisiv în profețiile biblice. Care sunt realitățile din epoca noastră postmodernă, megamodernă, pe care ni le arată și pe care ni le scoate în fața ochilor simbolul Egiptului?
5. De ce nu se împlinesc de obicei așteptările noastre cu privire la intervențiile și acțiunile lui Dumnezeu? De ce acționează El atât de des doar atunci când toate speranțele sunt spulberate?