Privire generală
În studiul nostru din această săptămână ne vom întâlni cu Dumnezeul minunilor și cu semnele și miracolele pe care le face. În plus, vom avea în vedere nouă dintre cele zece urgii pe care El le dezlănțuie ca judecăți divine asupra Egiptului. Prezintă aceste elemente grupei tale în contextul marii lupte – lupta spirituală dintre forțele binelui și ale răului, dintre lumină și întuneric, Hristos și Satana, Dumnezeul cel viu și idolii! Această luptă spirituală a început pe pământ în grădina Eden, când Adam și Eva au căzut în păcat. Dumnezeu a promis că acest război se va încheia cu o victorie, astfel încât să nu fim pentru totdeauna pradă răului (
Geneza 3:15). Încă de la începuturile sale, disputa s-a purtat între cei care Îl adoră pe Domnul Creator și cei care adoră creația în diferitele ei forme. Închinarea la Creator eliberează omenirea și o scoate din robia păcatului. Închinarea la creație duce la degradarea morală a omenirii, creată după chipul lui Dumnezeu, și se încheie cu înrobirea ei.
În
Exodul 7:8 – 10:29 confruntarea dintre Dumnezeul cel viu și faraon se intensifică. Faraonul vrea să demonstreze că el este într-adevăr un zeu, așa cum credeau egiptenii. Astfel, el se străduiește să joace rolul unui monarh suveran, care deține controlul și decide ce este bine sau rău. În schimb, Dumnezeu vrea să Își elibereze poporul din robia egipteană, dar în același timp dorește să îi învețe pe egipteni cine este El și să îi elibereze din sclavia față de zeii lor.
Un lucru trebuie să fie foarte clar: Dumnezeu nu este împotriva egiptenilor; El îi iubește așa cum îi iubește pe toți oamenii, cu iubirea Sa veșnică și lipsită de egoism. În același timp, Domnul Suveran Se ridică împotriva zeilor egipteni. El intenționează să demonstreze că acești „dumnezei” sunt o invenție umană care îi duce pe oameni la teamă și robie. Mai mult, scopul Său principal este să distrugă dependența Egiptului de acești zei inventați, pentru ca egiptenii să poată sluji viului Dumnezeu Creator și Răscumpărător. Cu toate acestea, dacă egiptenii vor continua să se asocieze și să se identifice cu acești dumnezei falși, judecata lui Dumnezeu va cădea, nu numai asupra dumnezeilor lor, ci și asupra lor. Idolatria lor continuă va duce la pedepsirea lor și, în cele din urmă, la distrugerea lor.
Dumnezeu declară categoric: „Voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului” (
Exodul 12:12); judecata lui Dumnezeu în dreptul zeilor egipteni este relatată ca un fapt istoric în
Numeri 33:4. Fiecare plagă, urgie sau judecată era îndreptată de obicei împotriva mai multor zei egipteni, care acaparau imaginația, gândurile și sentimentele oamenilor; le influențau comportamentul și viața socială și duceau la sclavia lor totală față de păcat. Întreaga persoană era astfel înrobită. Ulterior, sufletul trăia în supunere totală față de un stil de viață idolatru. Acest stil de viață, controlat de magie, era diametral opus libertății de închinare care izvorăște de la viul și iubitorul Dumnezeu Creator.
Comentariu
Semne și minuni
În
Exodul 7:3 citim că Domnul va înmulți „semnele și minunile” înaintea întregului popor, pentru ca acesta să înțeleagă cine este El.
Exodul 7:3 este singurul text din Exodul în care acești doi termeni, „semne” și „minuni”, apar împreună. Cuvântul „semn”/„semne” apare de 16 ori în cartea Exodul (
Exodul 3:12; Exodul 4:8,9,17,28,30; Exodul 7:3; Exodul 8:23; Exodul 10:1,2; Exodul 12:13; Exodul 13:9,16; Exodul 31:13,17). În aceste situații este folosit pentru a sublinia două lucruri: că Moise va face diferite semne înaintea faraonului (
Exodul 10:1,2) și că sângele de Paște va fi un semn de viață, făcând ca îngerul nimicitor să treacă de casele aflate sub protecția sângelui (
Exodul 12:13). Termenul „minune” este folosit cu referire la ceea ce va face Dumnezeu înaintea faraonului, în ciuda împietririi inimii acestuia (
Exodul 4:21). În contextul plăgilor, acest termen este crucial din punct de vedere structural, deoarece apare de două ori la început, înainte de prima plagă (
Exodul 7:3,9) și apoi de două ori la sfârșitul celei de-a noua plăgi (
Exodul 11:9,10).
Iată câteva caracteristici importante ale urgiilor/plăgilor/calamităților:
1.. Primele 9 urgii pot fi împărțite în 3 categorii a câte 3 fiecare. A 10-a plagă este unică și separată de celelalte. Poporul va avea nevoie de un timp special și de pregătire pentru a o înfrunta.
2.. Primele 9 plăgi au afectat toate cele 3 habitate create de Dumnezeu în
Geneza 1: atmosfera (plăgile 7-9), pământul (plăgile 3-6) și apa (plăgile 1 și 2). Împreună, aceste plăgi fac aluzie la o inversare a procesului de creație.
3.. Primele 9 urgii se intensifică, devin din ce în ce mai severe, în timp ce faraonul refuză cu încăpățânare să lase poporul lui Dumnezeu să plece ca să se poată închina liber Domnului său Creator. Primele 3 plăgi au fost ușoare și rapide și nu au provocat moartea. Următoarele 3 plăgi (4-6) au fost mai grave și mai păgubitoare, deoarece au distrus animalele și i-au îmbolnăvit pe oameni de răni ale pielii. Cele 3 urgii care le-au urmat (7-9) au fost și mai devastatoare, ducând la moartea oamenilor și a animalelor, dar și la distrugerea recoltelor.
4.. În general, fiecare plagă a căzut după un avertisment clar și un îndemn de a împlini cerința Domnului. Au fost și surprize, dar distrugerile erau anunțate dinainte și puteau fi evitate. O avertizare excepțională este dată înainte de primele 2 plăgi și de cea de-a 10-a, dar a se vedea și avertismentele evidente anterioare urgiilor 4, 5, 7 și 8.
5.. Înainte de plăgile 3, 6 și 9, confruntarea cu faraonul este minimă sau inexistentă.
6.. Primele 3 plăgi au căzut asupra atât a egiptenilor, cât și a israeliților (
Exodul 7:19,21; Exodul 8:2,6,16,17,22-23; Exodul 9:4,6,9,25-26 etc.), dar toate celelalte au căzut numai asupra egiptenilor.
7.. Înainte de apariția primei urgii, Dumnezeu a făcut o minune în fața faraonului: toiagul lui Aaron s-a transformat într-un șarpe care a mâncat toți șerpii vrăjitorilor. Cu toate acestea, „inima lui Faraon s-a împietrit” (
Exodul 7:13).
8.. Ultima plagă a fost cea mai devastatoare, deoarece fiecare familie care nu se afla sub protecția sângelui mielului a fost afectată de moartea primului născut de sex masculin. Înainte de căderea ultimei plăgi, Dumnezeu, în mila Sa, le-a dat oamenilor 3 zile de întuneric pentru a medita și a se pocăi, precum și instrucțiuni despre cum să evite distrugerea finală.
9.. După plaga 6 Biblia spune că „Domnul a împietrit inima lui Faraon” (
Exodul 9:12; vezi și
Exodul 10:1,20,27; Exodul 11:10 și
Exodul 14:4,8,17). În timpul primelor 5 plăgi, faraonul a fost cel care și-a împietrit inima (
Exodul 7:13,14,22;
Exodul 8:15,19,32; Exodul 9:7; Exodul 9:35). Înainte de relatarea propriu-zisă despre cele 10 plăgi, există două predicții ale lui Dumnezeu cum că El, Domnul, va împietri inima faraonului (
Exodul 4:21; Exodul 7:3).
10.. Vrăjitorii au putut imita doar primele 2 plăgi. Când a apărut plaga 3, ei au afirmat pe bună dreptate: „Aici este degetul lui Dumnezeu” (
Exodul 8:19). Mai târziu, ei înșiși au suferit de bube (
Exodul 9:11; vezi și îndemnul slujitorilor faraonului,
Exodul 10:7).
11.. De asemenea, plăgile pot fi grupate în perechi: primele 2 plăgi sunt legate de fluviul Nil; plăgile 3 și 4 sunt insecte zburătoare (păduchi/țânțari și muște); plăgile 5 și 6 se aseamănă între ele, ciuma apărând la animale, iar bubele, la oameni; plăgile 7 și 8 descriu pagubele produse culturilor; plăgile 9 și 10 sunt legate de întuneric – 9 de întunericul fizic, iar 10 de întunericul suprem, și anume moartea întâilor născuți.
12.. Este interesant de observat că Domnul l-a invitat explicit pe faraon de 7 ori să-l „las[e] pe poporul [Lui] să plece” (
Exodul 5:1; Exodul 7:16; Exodul 8:1,20; Exodul 9:1,13; Exodul 10:3) și o dată a folosit o frază condițională negativă: „Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit...” (
Exodul 8:21). Faraonul a fost de acord după urgiile 2, 3, 7 și 9 (
Exodul 8:8,25-28; Exodul 9:28; Exodul 10:24), dar, în cele din urmă, a refuzat să lase poporul să meargă să se închine Domnului (
Exodul 8:15,32; Exodul 9:35; Exodul 10:27). Acesta chiar i-a cerut lui Moise să se roage pentru a pune capăt anumitor plăgi și să se roage și pentru el (
Exodul 8:8,28; Exodul 9:28; Exodul 10:16,17). Abia după urgia 10 i-a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a poruncit: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă” (
Exodul 12:31,32).
După cum am spus, toate aceste calamități au legătură cu judecata lui Dumnezeu în dreptul zeilor egipteni și al celor care nu renunțau la ei. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că în mijlocul tuturor acestor calamități se află declarația prezenței puternice a lui Dumnezeu în țara Egiptului. El a vrut să arate clar că există o diferență între cei care Îl urmează și cei care merg împotriva Lui: „Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale [...]. Dar în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia” (
Exodul 8:21,22).
Profetul Isaia vorbește despre dragostea lui Dumnezeu și despre planurile de viitor pentru Egipt în cuvinte uimitoare: „În aceeaşi vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: asirienii se vor duce în Egipt şi egiptenii, în Asiria, şi egiptenii împreună cu asirienii vor sluji Domnului. Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului. Domnul oştirilor îi va binecuvânta şi va zice: «Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria, lucrarea mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!»” (
Isaia 19:23-25).
Împietrirea inimii faraonului
Împietrirea inimii faraonului îi fascinează pe cei care studiază Biblia. Trebuie să subliniem faptul că Dumnezeu nu a hotărât dinainte deciziile faraonului. Alegerile au fost ale lui. El nu a fost predestinat să refuze cu încăpățânare să urmeze indicațiile lui Dumnezeu și să fie condamnat la pierzanie. Dumnezeu îi oferă fiecărui individ libertatea de a alege și le permite oamenilor să răspundă la mesajul iubirii Sale și la oferta harului Său. El nu îi forțează pe oameni să se supună sau să nu se supună Lui.
Studiul complet asupra textelor referitoare la împietrirea inimii faraonului (a se vedea punctul 9 din secțiunea anterioară) duce la următoarea concluzie: în procesul de împietrire, mai întâi faraonul însuși a refuzat cu încăpățânare să se smerească înaintea lui Dumnezeu (
Exodul 10:3). Decizia sa, neascultarea lui intenționată, a fost cea care l-a dus în punctul de unde nu mai există cale de întoarcere. Caracterul lui a ajuns să fie neclintit. Chemarea divină de a-i lăsa pe israeliți să plece și să se închine Dumnezeului celui viu nu a făcut decât să ațâțe proverbialul foc din inima lui, aprins împotriva Celui Atotputernic și împotriva slujitorului Său Moise.
Aplicație
1. Erau tot mai multe dovezile că Domnul era un Dumnezeu suveran care dorea să Își elibereze poporul și să îl scoată din Egipt. Care sunt lucrurile din inima și din viața noastră care ne pot determina să refuzăm cu încăpățânare toate îndemnurile lui Dumnezeu de a ne pocăi și de a-L urma?
2. Ce este atât de atrăgător la idolatrie? De ce le-a fost atât de greu egiptenilor să renunțe la idolatria lor, chiar și după ce au văzut ce fel de distrugeri produce aceasta?
3. Oamenii sunt ingenioși când vine vorba de a-și crea propriii idoli. Aproape orice poate fi transformat într-un idol. Ce este un idol? Cum ne creăm propriii dumnezei și ne închinăm înaintea lor? Ce principii putem descrie și detecta în spatele unui astfel de comportament degradant? De ce Se opune Dumnezeu atât de vehement idolatriei?