1 Și a început să le vorbească în parabole. Un anumit om a sădit o vie și a pus o îngrăditură împrejur și a săpat un teasc și a zidit un turn și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată.

Isus a început pe urmă să le vorbească. [Vierii cei răi, Marcu 12,1-12 = Matei 21,33-46 = Luca 20,9-19. Comentariu major: Matei]. Marcu omite parabolele cu cei doi fii şi omul fără haină de nuntă, ambele aflate în contextul acesta în Matei şi în Luca. Se pare că Marcu a ales-o pe aceea care l-a impresionat pe el mai mult ca reprezentând adevărurile pe care Hristos a căutat să le ilustreze în aceste parabole finale.

Teasc. [Ladă de vin, KJV; zăcătoare sub teasc, G. Gal.]. Gr. hupolenion, cadă de vin sau recipientul pentru mustul de struguri care curgea din teascul care era direct deasupra lui (vezi la Matei 21,33).


2 Și la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să primească de la viticultori din rodul viei.

Din roadele. Literal, din roade, adică, parte din roade, însemnând partea lui (vezi la Matei 21,34).


3 Și ei l-au prins și l-au bătut și l-au trimis fără nimic.

Au pus mâna pe el. [L-au prins, KJV]. Pentru relatările din Evanghelii ale acestei parabole cu privire la servii trimişi şi tratamentul aplicat lor vezi la Matei 21,35.


4 Și el, din nou, a trimis alt rob la ei; iar ei au aruncat cu pietre în el și l-au rănit la cap și l-au trimis ocărât.

L-au bătut. [L-au bătut cu pietre, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte, precum şi cuvintele l-au trimis [KJV].


5 Și din nou a trimis pe un altul; și pe acela l-au ucis; și pe mulți alții: pe unii bătându-i și pe alții ucigându-i.
6 De aceea mai având un singur fiu, pe preaiubitul său, l-a trimis și pe el la ei în cele din urmă, spunând: Îl vor respecta pe fiul meu.

Un fiu iubit. [ Prea iubitul său, KJV]. Poate că Isus Se gândea la cuvintele Tatălui de la botezul Lui (vezi Matei 3,17).


7 Dar acei viticultori au spus între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să îl ucidem și moștenirea va fi a noastră.
8 Iar ei l-au luat și l-au ucis și l-au scos afară din vie.
9 Ce va face așadar domnul viei? Va veni și va nimici pe viticultori și va da via altora.
10 Și nu ați citit această scriptură? Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului temeliei;
11 DOMNUL a făcut aceasta; și este minunat în ochii noștri.
12 Și căutau să pună mâna pe el, dar se temeau de popor; fiindcă știau că spusese parabola împotriva lor; și l-au lăsat și s-au dus.

L-au lăsat. Adică, după ce le spusese parabola omului fără haină de nuntă (vezi Matei 22,15).


13 Și au trimis la el pe unii dintre farisei și dintre irodieni, să îl prindă în cuvinte.

Au trimis la Isus. [Au trimis la El, KJV]. [Plătirea tributului lui Cezar, Marcu 12,13-17 = Matei 22,15-22 = Luca 20,20-26. Comentariu major: Matei]. Prinde. Gr. agreuo, a prinde, adică a prinde la vânătoare, de la agra, captură, fie de vânat sau de peşte.


14 Și când au venit, i-au spus: Învățătorule, știm că ești adevărat și nu îți pasă de nimeni; fiindcă nu te uiți la fața oamenilor, ci înveți calea lui Dumnezeu în adevăr: Este legiuit a da taxă Cezarului, sau nu?
15 Să dăm, sau să nu dăm? Dar el, cunoscând fățărnicia lor, le-a spus: De ce mă ispitiți? Aduceți-mi un dinar, ca să îl văd.
16 Și l-au adus. Iar el le-a spus: Al cui este acest chip și inscripție? Iar ei i-au spus: Al Cezarului.
17 Și Isus, răspunzând, le-a zis: Dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Și s-au minunat de el.
18 Atunci saducheii, care spun că nu este înviere, au venit la el și l-au întrebat, spunând:

Saducheii. [Căsătoria şi învierea, Marcu 12,18-27 = Matei 22,23-33 = Luca 20,27-38. Comentariu major: Matei].


19 Învățătorule, Moise ne-a scris că: Dacă fratele unui bărbat moare și își lasă soția și nu lasă copii, fratele lui să ia pe soția lui și să ridice sămânță fratelui său.
20 Așadar au fost șapte frați; și primul a luat o soție, și, murind, nu a lăsat sămânță.
21 Și al doilea a luat-o și a murit și nici el nu a lăsat sămânță; și la fel al treilea.
22 Și cei șapte au luat-o și nu au lăsat sămânță. La urma tuturor a murit și femeia.
23 La înviere așadar, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi ea soție? Fiindcă toți cei șapte au avut-o de soție.

La înviere. [Când vor învia, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între reţinerea şi omiterea acestor cuvinte.


24 Și Isus, răspunzând, le-a zis: Nu de aceea vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

Oare nu? Forma întrebării în textul grec lasă să se înţeleagă că Isus aşteaptă un răspuns afirmativ.


25 Fiindcă atunci când vor învia dintre morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; ci sunt ca îngerii care sunt în cer.
26 Iar despre cei morți, că învie; nu ați citit în cartea lui Moise, cum în rug i-a vorbit Dumnezeu? Spunând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob?

Pentru învierea morţilor. [Pentru morţii, KJV]. Adică, privitor la învierea lor din morţi.

Rug. Vezi la Exod 3,2.6.


27 El nu este Dumnezeul celor morți, ci Dumnezeul celor vii; voi de aceea vă rătăciți mult.

Tare vă mai rătăciţi. Exprimarea aceasta emfatică apare în forma aceasta tare numai în Marcu.


28 Și unul dintre scribi a venit, și auzindu-i discutând, și pricepând că le răspunsese bine, l-a întrebat: Care este prima poruncă, dintre toate?

Unul dintre cărturari. [Porunca cea mai mare, Marcu 12,28-34 = Matei 22,34-40 = Luca 20,39.40. Comentariu major: Marcu].

Ştia. [Înţelegând, KJV]. Cărturarul ales pentru a pune în faptă acest complot al Fariseilor de a-L prinde în cursă pe Isus (vezi la Matei 22,34.35) era, pe cât se pare, un om onest cu inima. El era destul de sincer în judecata lui pentru a recunoaşte că Isus răspunsese bine Saducheilor.


29 Și Isus i-a răspuns: Prima dintre toate poruncile este: Ascultă, Israel; Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn;

Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur. [Dumnezeu este un singur Domn, KJV]. Vezi la Deuteronom 6,4. Pasajul biblic citat aici a fost deviza sacră a lui Israel în tot decursul lungii lui istorii. El reflectă credinţa distinctivă a iudeilor în singurul Dumnezeu, în contrast cu mulţii zei ai naţiunilor. Aceste cuvinte erau rostite pentru a deschide serviciile de rugăciune de dimineaţa şi de seara de la Templul şi sunt o parte regulată a serviciilor în sinagoga iudaică până astăzi.


30 Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta și cu toată tăria ta; aceasta este prima poruncă.
31 Și a doua este asemănătoare, adică aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.
32 Și scribul i-a spus: Bine, Învățătorule, ai spus adevărul, pentru că este un singur Dumnezeu și nu este altul decât el;

Bine, Învăţătorule. Adică, ai vorbit bine, Învăţătorule sau Ai dreptate, Învăţătorule (RVS).

Adevărat ai zis. Cărturarul recunoştea că răspunsurile lui Isus la întrebările anterioare fuseseră precise şi corespunzătoare (vezi la v. 28) şi acum în mod cinstit Îl laudă cu privire la acest răspuns.


33 Și a-l iubi cu toată inima și cu toată înțelegerea și cu tot sufletul și cu toată tăria și a-l iubi pe aproapele său ca pe sine însuși, este mai mult decât toate ofrandele arse în întregime și sacrificiile.

Jertfele. [Arderile de tot, KJV]. Comparaţi 1 Samuel 15,22. Această admitere voluntară din partea cărturarului evidenţiază puterea lui de a înţelege importanţa şi însemnătatea relativă a ritualului Templului.


34 Și când Isus a văzut că el a răspuns cu pricepere, i-a spus: Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu. Și după aceea nimeni nu a mai cutezat să îl întrebe.

Cu pricepere. Gr. nounechos, cu înţelegere, adică raţional.

De Împărăţia. Cărturarul înţelegea adevărul (vezi v. 33) şi îl recunoştea ca adevăr (vezi v. 32). El era la pragul împărăţiei. Comparaţi reacţia lui Isus faţă de tânărul fruntaş bogat (vezi Marcu 10,20.21; vezi la Matei 19,20.21).


35 Și, în timp ce îi învăța în templu, Isus a răspuns și a zis: Cum spun scribii că Cristos este Fiul lui David?

Pe când învăţa. [Isus aduce la tăcere pe criticii Săi, Marcu 12,35-37 = Matei 22,41-46 = Luca 20,41-44. Comentariu major: Matei.] Numai Marcu notează că Isus încă mai învăţa în Templu.

Cum zic cărturarii? Un alt amănunt întâlnit numai în Marcu. Isus notează că cărturarii Îl aclamă pe Mesia ca Fiu al lui David, ca pregătire pentru a atrage din nou a atenţia la Sine, ca adevăratul Mesia.


36 Fiindcă însuși David a spus prin Duhul Sfânt: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea, până îi fac pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău.
37 De aceea, însuși David îl numește Domn; și de unde este el fiul lui? Și oamenii de rând îl ascultau cu plăcere.

Gloata cea mare. [Poporul de rând, KJV]. Adică, marea masă a poporului sau mulţimea în general. Acesta este încă un amănunt notat numai de Marcu.


38 Și le-a spus în doctrina lui: Păziți-vă de scribii cărora le place să umble cu robe lungi și le plac saluturile în piețe,

În învăţătura pe care le-o dădea. Literal, în învăţătura Sa, (vezi la Matei 7,28)

Isus le zicea. [Vaiuri pentru cărturari şi Farisei, Marcu 12,38-40 = Matei 23,1-39 = Luca 20,45-47. Comentariu major: Matei].

Păziţi-vă de cărturari. Marcu dă numai un scurt extras din cuvântarea destul de lungă asupra făţărniciei cărturarilor şi Fariseilor (vezi la Matei 23). Ca şi cu Predica de pe munte (vezi Matei 5 la 7) şi predica de lângă mare (vezi Matei 13). Matei relatează mai pe larg cuvântările lui Isus decât o fac ceilalţi scriitori ai Evangheliilor.

Haine lungi. Aceste haine lungi ajungeau până la pământ şi făceau parte din îmbrăcămintea purtată de obicei de învăţătorii de lege şi ca o emblemă a profesiunii lor.

Să le facă lumea plecăciuni. [Le plac salutările, KJV]. Vezi la Matei 23,7.

Prin pieţe. Vezi la Matei 11,16.


39 Și scaunele din față în sinagogi și locurile de onoare la ospețe;

Scaunele dintâi. Vezi la Matei 23,6.


40 Care devorează casele văduvelor și de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceștia vor primi mai mare damnare.

Casele văduvelor le mănâncă. Vezi la Matei 23,14.


41 Și Isus ședea în fața vistieriei și privea cum oamenii aruncau bani în vistierie; și mulți bogați aruncau mult.

Isus şedea. [Bănuţii văduvei, Marcu 12,41-44 = Luca 21,1-4. Comentariu major: Marcu]. Acest incident a avut loc târziu în cursul zilei, probabil marţi (vezi la Matei 23,1.38.39); vezi diagrama 9, p. 233). Isus tocmai terminase victorios o lungă şi dârză luptă cu conducătorii naţiunii şi era pe punctul de a pleca pentru totdeauna din curţile sfinte ale Templului.

În faţa. Adică, peste drum, acolo unde putea să-i observe pe închinători când îşi aduceau contribuţiile.

Arunca. Mai degrabă, erau aruncând înăuntru. Se pare că bogaţii treceau pe alături unul după altul şi îşi depuneau darul.

Visterie. [Tezaurul, KJV]. Marcu nu se referă aici la încăperea blindată unde era depozitat şi păstrat tezaurul Templului, ci la cutia pentru daruri din curtea spaţioasă a femeilor.


42 Și a venit o anumită văduvă săracă și a aruncat doi cadranți care fac un bănuț.

Săracă. Gr. ptochos, [cineva] în lipsă extremă, sau lipsit în toate privinţele. Luca foloseşte penichros, o formă poetică târzie a lui penes, însemnând cineva care duce o existenţă de la mână la gură şi care trebuie să muncească în fiecare zi pentru a avea ceva de mâncat a doua zi (vezi Luca 21,2). Penes derivă de la verbul penomai, a lucra pentru hrană. Poate că Isus intenţiona ca spiritul acestei văduve să stea în viu contrast cu atitudinea Fariseilor faţă de văduve. Sărăcia acestei văduve se poate să fi fost datorată în parte avariţiei vreunuia din cărturarii şi Fariseii prezenţi cu ocazia aceasta (vezi la Matei 23,14). Ei, zicea Hristos, casele văduvelor le mănâncă (Marcu 12,40). Dar aici era o văduvă care, dintr-o inimă arhiplină de iubire faţă de Dumnezeu, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască (v. 44). Ce contrast!

Banuţi. Gr. lepton, o monedă valorând mai puţin de 1/10 dintr-un cent U.S. (vezi p. 49). Lepton era cea mai mică monedă iudaică de aramă în circulaţie.

Gologan. Gr. kodrantes, care era egal cu 2 lepta (vezi p. 49) şi care valora 1/64 dintr-un demarius roman, salariul unei zile pe vremea lui Hristos (vezi la Matei 20,2). Deseori s-a pus accent asupra micimii intrinsece a darului văduvei. N-ar trebuie să se pună un accent mai mare asupra mărimii comparative a darului (vezi la v. 44)?


43 Și a chemat pe discipolii săi și le-a spus: Adevărat vă spun că: Această văduvă săracă a aruncat mai mult decât au aruncat toți în vistierie;

Ucenicii Săi. Vezi la Matei 24,1.

Adevărat. Sau cu adevărat (vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51).

Mai mult decât toţi. Adică, mai mult decât toţi dătătorii bogaţi la un loc. Înaintea cerului nu mărimea darului contează, ci motivul care-l determină. Cerul este interesat numai de măsura de iubire şi devotament pe care o reprezintă, nu de valoarea monetară. Acesta este unicul temei pe care Dumnezeu răsplăteşte pe oameni, aşa cum a ilustrat atât de potrivit Isus prin parabola cu lucrătorii viei (vezi la Matei 20,15). Lăudarea văduvei acesteia de către Isus era întemeiată pe spiritul care determinase darul ei, nu pe valoarea intrinsecă a lui.


44 Fiindcă ei toți au aruncat din abundența lor; dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce a avut, tot avutul ei.

Prisosul. [Abundenţa, KJV]. Gr. perisseuma, care pe lângă abundenţă mai înseamnă şi ce rămâne pe deasupra, deci exces sau prisos. Bogaţii aveau un prisos de bani; aveau mai mult decât aveau nevoie. Ei dădeau din surplusul lor şi nu-i costa nimic să dea. Valoarea darurilor lor în termeni de iubire şi devoţiune era mică sau inexistentă, pentru că darurile nu reprezentau nici

o tăgăduire de sine. Sărăcia. [Lipsa, KJV]. Gr. husteresis, deficienţă, sărăcie, lipsă. Tot ce avea. O dovadă de maximă iubire şi devoţiune faţă de Dumnezeu.

Ca să trăiască. Gr. bios, întreţinere, nu zoe, viaţa însăşi. Mai mult decât probabil văduva nu ştia de unde va căpăta cele necesare pentru masa ei viitoare.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–12 DA 596–600 13–40 DA 601–609

16 CE 10; 7T 156

24 COL 110; GC 599; 5T 388

28–33 DA 607

30 COL 348; CS 35; CT 32, 360; FE 314, 315, 324; LS 352; ML 117; 2T 45, 70, 168, 504; 3T 39; 4T 119; 5T 536; 6T 477

30, 31 2T 550

33 AH 349; 3T 392

34 DA 608

37 CSW 109; CT 240, 260; Ev 565; FE 242; MH 443; 8T 308

41, 42 DA 614

41–44 DA 614–620

42 DA 616; Ed 109; GW 467; 2T 198; 3T 398; 6T 103, 310; 9T 55

42–44 AA 342; CS 178, 294; 1T 177; 5T 733; 9T 224; WM 203

43, 44 2T 667