1 Toate căpeteniile oștirii, cu Iohanan[[xr:1]], fiul lui Careah, cu Iezania, fiul lui Hoșaia, și cu tot poporul, de la mic la mare, s-au apropiat

Iezania. Vezi cap. 40,8. În loc de Iezania LXX dă aici numele de Azaria (vezi cap. 43,2).


2 și i-au zis profetului Ieremia: „Fie bine primită înaintea ta rugămintea noastră! Mijlocește[[xr:1]] pentru noi la DOMNUL, Dumnezeul tău, pentru toată rămășița aceasta, fiindcă din mulți am rămas puțini[[xr:2]], cum bine vezi tu însuți cu ochii tăi!

Mijloceşte pentru noi. Întrucât Ieremia se dusese la Miţpa (cap. 40,6), el era fără îndoială printre cei care au fost duşi de Ismael şi salvaţi de Iohanan la Gabaon (cap. 41,10.13.14). Privind la el ca la adevăratul lor profet în al cărui patriotism se putea pune încredere, tot poporul l-a solicitat să ceară de la Dumnezeu în favoarea lor înţelepciune şi călăuzire.


3 Să binevoiască DOMNUL, Dumnezeul tău, să ne arate drumul[[xr:1]] pe care trebuie să mergem și să ne spună ce avem de făcut!”
4 Profetul Ieremia le-a zis: „Am înțeles! Iată, mă voi ruga DOMNULUI, Dumnezeului vostru, după cuvintele voastre, și vă voi spune tot[[xr:1]] ce-mi va răspunde DOMNUL pentru voi, fără să vă ascund[[xr:2]] nimic!”
5 Atunci ei i-au zis lui Ieremia: „DOMNUL[[xr:1]] să fie martor adevărat și credincios împotriva noastră, dacă nu vom împlini orice cuvânt pe care ni-l va trimite prin tine DOMNUL, Dumnezeul tău!

Atunci ei au zis. Acum, deplin smeriţi din cauza suferinţelor aduse asupra lor de invazia Babiloneană, poporul declara călduros deplina lui supunere la orice ar fi avut Dumnezeu în gând pentru ei. Ei s-au legat să dea ascultare la glasul Domnului (v. 6). Vezi comentariul la v.20.


6 Fie bine, fie rău, vom asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, la care te trimitem, ca să ne fie bine,[[xr:1]] ascultând de glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru!”
7 După zece zile, Cuvântul DOMNULUI i-a vorbit lui Ieremia.

După zece zile. Acest interval de timp ar fi trebuit să fie o dovadă pentru popor, că Ieremia nu dădea propriul său răspuns, ci unul care venea prin el de la Dumnezeu după multă rugăciune şi meditaţie (vezi comentariul la Ieremia 24,4; comp. Ezechiel 3,15.16).


8 El i-a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toate căpeteniile oștirii care erau cu el și pe tot poporul, de la mic la mare,
9 și le-a zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, la care m-ați trimis ca să-I prezint rugăciunea voastră:
10 «Dacă veți rămâne în țara aceasta, vă voi zidi[[xr:1]] și nu vă voi dărâma; vă voi sădi și nu vă voi smulge, căci Îmi pare rău[[xr:2]] de răul pe care a trebuit să vi-l fac!

Voi face să propăşiţi. O reafirmare a intenţiei lui Dumnezeu faţă de poporul său (vezi cap. 1,10; 18,7-10; 24,4-6; vezi comentariul la cap. 32,41).

Îmi pare rău. Vezi comentariul la Numeri 23,19. Aceasta nu vrea să însemne întristare pentru ceea ce fusese făcut în trecut, cum simt oamenii pentru fărădelegile lor, ci o schimbare în intenţia lui Dumnezeu de la pedeapsă la îndurare datorită schimbării atitudinii şi acţiunii oamenilor (vezi Ieremia 18,8; 26,3; vezi comentariul la Ioel 2,13).


11 Nu vă temeți de împăratul Babilonului, de care vă este frică; nu vă temeți de el», zice DOMNUL, «căci[[xr:1]] Eu sunt cu voi ca să vă izbăvesc și să vă scot din mâinile lui.
12 Voi arăta îndurare[[xr:1]] față de voi, și el se va îndura de voi și vă va lăsa să locuiți[[fn:a]] în țara voastră.

Vă va lăsa să locuiţi în ţara voastră. Sau Să vă întoarceţi în ţara voastră. Aceasta poate fi înţeleasă fie în sensul că vor fi luaţi la Babilon, aşa cum fuseseră luaţi alţii şi mai târziu, readuşi în patria lor; sau că ei, ca rămăşiţa iudeilor, primind permisiunea de la haldei să rămână acum în ţara lor (2Regi 25,10-12.22), urmau cu siguranţă să se întoarcă la propriile lor ogoare şi vii. Pare evident că Ieremia intenţiona acest din urmă sens.


13 Dar dacă veți zice[[xr:1]]: ‘Nu rămânem în țara aceasta’, și astfel nu veți asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeului vostru,
14 zicând: ‘Nu, ci vom merge în țara Egiptului și vom locui acolo, unde nu vom vedea război, nu vom auzi sunet de trâmbiță și nu vom duce lipsă de pâine!’,

În ţara Egiptului. Ţara Nilului părea să ofere un loc sigur şi paşnic pentru locuit. Egiptul era grânarul Răsăritului şi recoltele lui bogate aveau să ofere un plăcut şi foarte de dorit contrast cu stările de foamete prin care trecuse rămăşiţa (v. 2) din cauza invaziei Babiloniene.

Însuşi răspunsul profetului adresat poporului dădea dovada că era inspirat de Dumnezeu.

Intenţiile, dorinţele sau nădejdile poporului de a merge la Egipt (v. 14-20), în cIuda bunăvoinţei lor exprimate de a urma sfatul Domnului, oricare ar fi fost el (vezi comentariul la v. 5), erau acum dezvăluite de Dumnezeu în solia aceasta dată prin Ieremia. Dumnezeu în îndurarea Sa nu a lăsat poporul neavertizat cu privire la urmările lepădării soliei Sale (v. 16-18).


15 atunci ascultați Cuvântul DOMNULUI, rămășiță a lui Iuda: ‘Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‹Dacă[[xr:1]] vă veți îndrepta[[xr:2]] spre Egipt, dacă vă veți refugia acolo,
16 sabia de care[[xr:1]] vă temeți vă va ajunge acolo, în țara Egiptului, iar foametea de care vă este frică vă va urmări acolo, în Egipt, și veți muri acolo.

Vă va ajunge acolo. Încă odată, Ieremia avertizează împotriva căutării de ajutor la Egipt în loc de a se supune Babilonienilor (vezi cap. 2,36; 37,7-10).


17 Toți oamenii care se vor îndrepta spre Egipt, ca să se refugieze acolo, vor muri[[xr:1]] de sabie, de foamete sau de ciumă; nu va rămâne[[xr:2]] niciunul cu viață și nu va scăpa nimeni de nenorocirea pe care o voi aduce peste ei!›
18 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‹După cum s-au vărsat[[xr:1]] mânia și urgia Mea peste locuitorii Ierusalimului, așa se va vărsa urgia Mea și peste voi, când veți ajunge în Egipt; veți fi un prilej de blestem, de groază, de afurisenie[[xr:2]] și de ocară; și nu veți mai vedea niciodată locul acesta!›’»
19 Oh, rămășiță a lui Iuda, DOMNUL vă zice: «Nu[[xr:1]] vă duceți în Egipt!» Luați bine seama la avertismentul pe care vi-l dau astăzi.
20 V-ați înșelat singuri când M-ați trimis la DOMNUL, Dumnezeul vostru, zicând: «Mijlocește[[xr:1]] pentru noi la DOMNUL, Dumnezeul nostru, fă-ne cunoscut tot ce va spune DOMNUL, Dumnezeul nostru, și vom face!»

Vă înşelaţi singuri. Râvna intenţiei declarate a poporului de a urma voia lui Dumnezeu era numai o pretenţie. Ca şi Balaam de pe vremuri (vezi comentariul la Numeri 22,20), poporul nădăjduia că Domnul va aproba un fel de purtare pe care ei doreau să urmeze. Noi trebuie să ne ferim totdeauna de a face aceeaşi greşeală în marile noastre decizii în viaţă.


21 Eu v-am spus astăzi, dar voi nu ascultați glasul DOMNULUI, Dumnezeului vostru, în nimic din ce m-a trimis să vă spun.
22 De aceea să știți că veți[[xr:1]] muri de sabie, de foamete sau de ciumă, în locul în care doriți să mergeți și să locuiți ca străini!”