1 Cuvântul care i-a fost spus lui Ieremia cu privire la toți iudeii care locuiau în țara Egiptului – la Migdol[[xr:1]], la Tahpanhes[[xr:2]], la Nof[[xr:3]] și în Țara Patros:

În ţara Egiptului. Această solie de la Dumnezeu a venit probabil la câţiva ani după ce au avut loc evenimentele cap. 43 (vezi comentariul la cap. 44,15). Cele trei cetăţi numite erau fără îndoială locuri unde se stabiliseră emigranţii din Iudeea.

Migdol. Poate Tell el-Heir, un oraş cam la 17,6 km de sud de Pelusium.

Tahpanes… nof. Vezi comentariul la cap. 2,16.

Patros. O regiune sau ţară, nu o cetate. Era un nume general pentru Egiptul sudic sau de sus (vezi Vol. III, p. 81).


2 „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ați văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului și asupra tuturor cetăților lui Iuda: iată, astăzi ele sunt o ruină[[xr:1]] și nimeni nu mai locuiește în ele,

Aţi văzut toate nenorocirile. Începând cu un apel la propria lor experienţă personală, Dumnezeu nădăjduia să convingă pe iudei că propriile lor necazuri şi nenorociri fuseseră cauzate de apostazia lor de la cultul adevăratului Dumnezeu (vezi v. 3).


3 din pricina răutății pe care au săvârșit-o, ca să Mă mânie, tămâind[[xr:1]] și slujind[[xr:2]] altor dumnezei, care nu erau cunoscuți nici de ei, nici de voi, nici de părinții voștri.
4 Vi i-am[[xr:1]] trimis întruna pe toți slujitorii Mei, profeții, ca să vă spună: ‘Nu faceți aceste urâciuni, pe care le urăsc!’

Întruna. Sau Sculându-mă devreme. Vezi comentariul la cap. 7,13.


5 Dar ei n-au ascultat, n-au plecat urechea și nu s-au întors de la răutatea lor, încât să nu mai tămâieze altor zei.

N-au luat aminte. Sau Urechea lor. Vezi Isaia 55,3; Ieremia 7,24; 25,4.


6 De aceea s-a vărsat[[xr:1]] mânia Mea aprinsă și a cuprins cetățile lui Iuda și străzile Ierusalimului, încât au ajuns ruină și pustietate, cum se vede astăzi.»
7 Acum, așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «De ce vă faceți vouă înșivă un rău[[xr:1]] atât de mare, ca să piară din mijlocul lui Iuda atâția bărbați, femei, copii și prunci și să nu mai rămână nicio rămășiță de pe urma voastră?
8 De ce Mă mâniați[[xr:1]] voi prin lucrările mâinilor voastre, aducând tămâie altor dumnezei în țara Egiptului, unde ați venit să locuiți? Vreți să fiți nimiciți și să ajungeți de blestem[[xr:2]] și de ocară printre toate neamurile pământului?

Aducând tămâie. Cuvintele acestea lasă a se înţelege, că pe lângă persistarea în practicile idolatre cunoscute ale propriei lor ţări, ei s-au dedat şi la acelea ale Egiptului. Tocmai primejdia acestei legături idolatre cu Egiptul era ceea ce făcea pe Ieremia să se opună la orice plan al alianţei cu acea ţară.


9 Ați uitat nelegiuirile părinților voștri, ale regilor lui Iuda, ale femeilor lor, precum și nelegiuirile voastre și ale femeilor voastre, tot răul săvârșit în țara lui Iuda și pe străzile Ierusalimului?

Nelegiuirile nevestelor voastre. Că aceste principese regale au făcut mult pentru a încuraja apostazia este pe larg arătat în istoria poporului lui Dumnezeu. Solomon a introdus idolatria în mare măsură prin influenţa soţiilor lui păgâne (1Regi 11,4-8). Exact aceeaşi influenţă a fost exercitată de regina mamă a lui Asa (1Regi 15,9-13) şi regina mamă a lui Ahazia (2Cronici 22,1-4). Multe femei din familiile regale din Iuda erau de naştere străină şi de aceea au devenit promotorii principali ai unui cult idolatru străin, soţiile nobililor şi ale altor cetăţeni urmând exemplul lor nelegiuit.


10 Ei nu s-au smerit nici până astăzi; n-au frică[[xr:1]] și nu urmează Legea Mea și rânduielile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea părinților voștri.»

Înaintea părinţilor voştri. Vezi Romani 9,4.5.


11 De aceea așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, Îmi întorc fața[[xr:1]] împotriva voastră ca să vă fac rău și să nimicesc tot Iuda.

Îmi întorc faţa. Vezi comentariul la Ezechiel 6,2.


12 Voi da la o parte această rămășiță a lui Iuda, care s-a pornit spre Egipt, ca să locuiască acolo. Toți își vor găsi sfârșitul în țara Egiptului; vor cădea[[xr:1]] sub sabie și se vor sfârși de foame; de la mic la mare, vor pieri de sabie și de foamete și vor fi o pricină de blestem, de spaimă, de afurisenie[[xr:2]] și de ocară.

Şi-au îndreptat faţa. Observaţi jocul din această expresie. Dumnezeu şi-a îndreptat faţa împotriva poporului Său (v. 11) din cauză că ei îşi îndreptaseră faţa pentru a merge împotriva sfatului Său.


13 Îi voi pedepsi[[xr:1]] astfel pe cei ce locuiesc în țara Egiptului așa cum am pedepsit Ierusalimul: cu sabie, cu foamete și cu ciumă.
14 Nu va scăpa și nu va rămâne în viață niciunul din rămășița lui Iuda, dintre cei care au venit să locuiască o vreme în țara Egiptului, cu gând să se întoarcă în țara lui Iuda, unde să locuiască iarăși. Nu se vor mai întoarce[[xr:1]] decât puțini care vor scăpa!»”

Doresc, să se întoarcă. O indicaţie, că exilaţii încă se mai agăţau de nădejdea de a se întoarce în patria lor. Asigurarea că urmau să fie câţiva, care vor scăpa e repetată mai deplin în

v.28.


15 Toți bărbații care știau că nevestele lor aduceau tămâie altor dumnezei, toate femeile care erau de față – o mare adunare – și tot poporul care locuia în țara Egiptului, în Patros, i-a răspuns așa lui Ieremia:

Care ştiau. Evident, soţii consimţiseră mai curând sau mai târziu la practicile idolatre ale soţiilor lor (vezi comentariul la v. 19).


16 „Nu[[xr:1]] vom asculta cuvântul pe care ni l-ai spus în Numele DOMNULUI,
17 ci vom împlini negreșit cuvântul care a ieșit din gura noastră[[xr:1]], când am făgăduit că îi vom aduce tămâie Reginei[[xr:2]] Cerului și îi vom turna jertfe de băutură, cum am făcut noi și părinții noștri, regii și dregătorii noștri, în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului. Atunci aveam pâine pe săturate, ne mergea bine și nu treceam prin nicio nenorocire!

Împărătesei cerului. Zeiţa aceasta e de obicei identificată cu asiro-Babiloniana Iştar. Întrucât de acest cult erau legate ceremonii imorale, el a trezit indignarea fierbinte a lui Ieremia, îndeosebi pentru că era o partea importantă a idolatriei practicate atunci. Asiro-Babiloniana Iştar, zeiţa mamă, era echivalenta divinităţii cunoscute evreilor ca Aştoret, şi canaaniţilor cu Astarte, ale cărei figurine se găsesc în Palestina (vezi Vol. II, p. 39, 319). Această zeiţă a fertilităţii, a maternităţii, a iubirii sexuale şi a războiului era adorată în ritualuri de un caracter vulgar, imoral şi degradator. Ea era în esenţă una şi aceeaşi zeiţă, deşi adorată sub multe nume şi sub multe aspecte ca mama-pământul, mama-virgină, şi e identificată într-un sens general cu Atargatis, Marea Mamă a Asiei Mici, Artemis (Diana), din Efes, Venus, şi altele. Diferite nume date zeiţei mamă-virgină conţin un element însemnând doamnă, sau stăpână, ca Nana, Innini, Irnini, Beltis. Unele denumiri erau Belti, doamna mea (echivalentul exact al italianului Madonna), Belit-ni, doamna noastră, şi împărăteasa cerului, numele sub care Iştar era adorată pe acoperişurile caselor ca luceafărul de dimineaţă sau de seară, cu o jertfă de turte coapte, vin şi tămâie. Iştar mai era cunoscută şi ca mama milostivă care mijloceşte la zei pentru închinătorii ei. Unele din numele şi atributele acestea sunt astăzi echivalente Fecioarei Maria, şi multe din cultele localizate ale Fecioare din Lumea Veche sunt considerate a fi supravieţuiri moderne ale cultului unora din diferitele ipostaze ale anticei zeiţă-mamă.

Iuda,… Ierusalimul. Ei se dedaseră la idolatrie cu multă vreme înainte de raptivitate, iar reforme precum cele ale lui Ezechia şi Iosia nu fuseseră permanente.


18 Dar de când am încetat să-i aducem tămâie Reginei Cerului și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, am fost nimiciți de sabie și de foamete.”
19 Și femeile au zis:[[fn:a]] „De altfel, când[[xr:1]] îi aducem tămâie Reginei Cerului și-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaților noștri facem noi pentru ea turte care îi poartă chipul și-i aducem jertfe de băutură?”

Turte. Vezi comentariul la cap. 7,18.

Voia bărbaţilor. Mâniate de cuvintele lui Ieremia, care osândeau nelegiuirea lor, femeile au reacţionat repede declarând, în apărarea lor, că soţii lor le aprobaseră acţiunile.


20 Ieremia a zis atunci întregului popor, bărbaților, femeilor și tuturor celor din popor care-i dăduseră răspunsul acesta:
21 „Oare nu tocmai de acest lucru Și-a adus aminte DOMNUL, de fumul de tămâie pe care l-ați înălțat voi și părinții voștri, regii și dregătorii voștri și poporul țării, în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului? Oare nu tocmai asemenea lucruri i-au venit în gând?
22 DOMNUL nu v-a mai putut suferi din pricina faptelor voastre rele, din pricina urâciunilor pe care le săvârșeați, încât țara voastră a ajuns astăzi o ruină, un pustiu[[xr:1]] și un loc blestemat, lipsit[[xr:2]] de locuitori.

O pricină de blestem. Mai degrabă Fără nici un locuitor. Aceasta nu trebuie înţeleasă întrun sens absolut, ci doar ca un tablou impresionant al extremei pustiiri a lui Iuda (vezi comentariul la cap. 4,25).


23 Pentru că ați înălțat fum de tămâie, păcătuind împotriva DOMNULUI, pentru că n-ați ascultat glasul DOMNULUI, n-ați urmat Legea Lui, rânduielile Lui și înștiințările Lui, de aceea[[xr:1]] v-au ajuns aceste nenorociri, cum se vede astăzi.”

Pentru aceea… aceste nenorociri. Profetul combate definitiv apărarea apostaziaţilor arătând că lăudăroasa lor aparentă prosperitate s-a sfârşit în chip tragic, prin faptul că ţara a ajuns un pustiu de groază şi de blestem, fără locuitori, cum se vede astăzi (v. 22).


24 Ieremia le-a mai zis tuturor celor din popor, bărbați și femei: „Ascultați Cuvântul DOMNULUI, voi toți cei din Iuda, care sunteți[[xr:1]] în țara Egiptului!
25 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Voi[[xr:1]] și femeile voastre ați rostit cu gura voastră și ați împlinit cu mâinile voastre ce spuneți: ‘Vrem să ne împlinim juruințele cu care ne-am legat, să-i aducem tămâie Reginei Cerului și să-i turnăm jertfe de băutură!’

Vrem să împlinim juruinţele. În chip ironic Ieremia îi asigură că juruinţele lor de neascultare răzvrătită faţă de voia lui Dumnezeu urmează să fie anulate de juruinţa divină, că ei vor îndura mizerie şi moarte în Egipt (vezi v. 13).


26 De aceea, ascultați acum Cuvântul DOMNULUI, voi toți cei din Iuda, care locuiți în țara Egiptului! Iată, Eu jur[[xr:1]] pe Numele Meu cel mare», zice DOMNUL, «că Numele Meu[[xr:2]] nu va mai fi rostit de gura niciunuia din oamenii lui Iuda, și în toată țara Egiptului niciunul nu va mai jura: ‘Viu este Domnul DUMNEZEU!’

Numele meu cel mare. Adică, Domnul (vezi Geneza 22,16; Exod 3,15; vezi comentariul la Ieremia 7,3). Numele lui Dumnezeu nu va mai fi chemat de apostaţi în toată ţara Egiptului pentru că ei nu-L respectaseră şi-L profanaseră, şi de asemenea pentru că vor pieri de tot (Ieremia 44,27).


27 Iată, voi veghea[[xr:1]] asupra lor ca să le fie rău, nu bine; toți oamenii lui Iuda care sunt în țara Egiptului vor pieri[[xr:2]] de sabie și de foamete, până vor fi nimiciți de tot.
28 Acei[[xr:1]] puțini care vor scăpa de sabie se vor întoarce din țara Egiptului în țara lui Iuda, în număr mic; și toată rămășița lui Iuda care a venit să locuiască pentru o vreme în țara Egiptului va vedea al cui cuvânt[[xr:2]] se va împlini: al Meu sau al lor.
29 Acesta este semnul», zice DOMNUL, «că vă voi pedepsi în locul acesta, ca să știți că de împlinit se vor împlini[[xr:1]] cuvintele Mele, spre nenorocirea voastră.»
30 Așa vorbește DOMNUL: «Iată, îl dau[[xr:1]] pe Faraon Hofra[[fn:a]], împăratul Egiptului, în mâinile dușmanilor lui, care vor să-i ia viața, așa cum l-am dat și pe Zedechia[[xr:2]], regele lui Iuda, în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, dușmanul lui, care căuta să-i ia viața.»”

Faraon-Ofra. Acest împărat egiptean, cunoscut grecilor ca Apries, a domnit aproape douăzeci de ani (588-569 î.Hr.). Din cauza unei revolte a armatei a trebuit să cedeze tronul comandantului armatei Ahmose, mai bine cunoscut prin numele grecesc Atmosis (vezi Vol. II, p. 91). Tradiţia spune că, din cauză că Ieremia osândise felul lor de umblare, iudeii din Egipt au ucis cu pietre pe profet, deşi după alte tradiţii el a supravieţuit până la invazia lui Nebucadneţar în Egipt, şi a fost dus fie la Babilon, fie înapoi în Iudea, unde a murit de moarte naturală.

Comentariile lui Ellen G. White 28 PK 461