1 Cuvântul DOMNULUI către Ieremia cu prilejul secetei:

Cuvântul Domnului. Cu aceasta începe o nouă profeţie, considerată de unii ca întinzându-se până la cap. 17,18. Solia din cap. 14 nu este datată. Totuşi, s-a presupus că Ieremia a dat-o ceva mai devreme de ultima parte a celui de-al treilea an al domniei lui Ioiachin (vezi cap. 25,1), căci nicăieri în capitol nu găsim vreun indiciu că haldeii veniseră deja împotriva Ierusalimului.

Seceta. Dacă seceta descrisă aici trebuie identificată cu aceea amintită în cap. 3,3, timpul acestei profeţii ar putea să cadă cam în primul deceniu al activităţii lui Ieremia.


2 „S-a uscat țara lui Iuda, cetățile ei lâncezesc la pământ cernite[[xr:1]] și țipete de jale se[[xr:2]] înalță din Ierusalim.

Cetăţile. Literal, Porţile. În vremurile antice viaţa publică se concentra la porţile cetăţii (vezi comentariul la Geneza 19,1). Dărăpănarea porţilor reprezenta prăbuşirea vieţii economice şi a altor activităţi publice.


3 Cei mari își trimit slujitorii după apă, iar aceștia se duc la fântâni fără a găsi apă. Se întorc cu vasele goale: rușinați[[xr:1]] și deznădăjduiți își[[xr:2]] acoperă capul.

Nu găseau apă. Compară 1Regi 18,5; Amos 4,7.8.

Acopăr capul. Un gest dovedind amărăciune (vezi 2Samuel 15,30; 19,4).


4 Din pricina pământului care este crăpat, căci nu a mai plouat în țară, plugarii, copleșiți de rușine, își acoperă capul.

Crapă. Cuvântul tradus în felul acesta de fapt nu înseamnă a crăpa aşa cum definim noi cuvântul acesta, ci mai degrabă, a fi cuprins de groază. În limbaj poetic, cuvinte care în mod firesc sunt puse în seama unor fiinţe omeneşti uneori sunt puse în seama unor obiecte neînsufleţite.


5 Chiar și cerboaica de pe câmp își părăsește puiul abia fătat, pentru că nu mai este verdeață.

Cerboiaica. Deşi cunoscută pentru duioasele ei simţăminte faţă de puii ei, îi părăseşte în disperata şi zadarnica ei căutare după iarbă.


6 Măgarii sălbatici[[xr:1]] se opresc pe întinsul pustiei, gâfâind ca niște șacali; li se împăienjenesc ochii, pentru că nu mai au ierburi.”

Şerpi. Ebr. tannim, şacali (vezi comentariul la cap. 9,11).


7 Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru[[xr:1]] Numele Tău, DOAMNE! Multe sunt abaterile noastre, am păcătuit împotriva Ta!

Nelegiuirile noastre. Datorită iubirii lui faţă de poporul său Ieremia se simte mânat să se roage pentru iertarea lor (vezi comentariul la cap. 7,16). În numele poporului său el mărturiseşte fără să fie silit fărădelegile lor. Profetul ştia că starea de apostazie spirituală a lui Iuda adusese seceta asupra poporului (cap. 3,2.3).


8 DOAMNE [[fn:a]], Nădejdea[[xr:1]] lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de necaz! De ce să fii ca un străin în țară, ca un călător care s-a oprit să înnopteze?

Nădejdea lui Israel. Ebr. miqweh Yisra’el, o expresie ce se întâlneşte numai aici şi în cap. 17,13. Profetul accentuează faptul că pentru Iacov nu există nici o altă nădejde decât Domnul.

Un străin. Modul plin de culoare al lui Ieremia de a exprima aparenta indiferenţă a lui Dumnezeu faţă de Iuda la vreme de nevoie.


9 De ce să fii Tu ca un om neajutorat ca un viteaz care[[xr:1]] nu poate ajuta? Totuși, Tu ești în mijlocul[[xr:2]] nostru, DOAMNE, și Numele Tău Îl purtăm! Nu ne părăsi!

Încremenit. Sau împietrit, perplex. LXX redă prima parte astfel: Vrei să fii ca un adormit?.

În mijlocul nostru. Credinţa biruitoare a lui Ieremia îi dă asigurarea că Dumnezeu nu este aşa cum ar vrea să spună v. 8, un străin în ţară (vezi v. 8), ci că Domnul rămâne cu credincioşie în mijlocul poporului său. Plin de încredere profetul ştie că deşi Domnul întârzie să lucreze, totuşi El, ca un viteaz, îi va mântui pe ai Săi.


10 Așa vorbește DOMNUL despre poporul acesta: „Le place[[xr:1]] să hoinărească, nu-și cruță picioarele, de aceea DOMNUL nu are plăcere de ei. Acum Își va[[xr:2]] aduce aminte de nelegiuirea lor și le va pedepsi păcatele!”

N-are plăcere de ei. Din pricină că poporul lui Iuda nu s-a depărtat de la trăirea lor în păcat, ci a găsit plăcere să alerge încoace şi încolo pe cărările nelegiuirilor lor, Dumnezeu este nevoit să respingă cererea lui Ieremia.

Pedepseşte. Vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5.


11 DOMNUL mi-a zis: „Nu mijloci[[xr:1]] pentru fericirea acestui popor!

Nu mijloci. Vezi cap. 7,16; 11,14.


12 Chiar dacă vor[[xr:1]] posti, tot nu le voi asculta rugăciunile și, chiar dacă vor aduce[[xr:2]] arderi-de-tot și prinosuri, nu le voi primi, ci vreau să-i nimicesc prin sabie, foamete și ciumă.”

Nu le voi primi. Această afirmaţie a fost înţeleasă ca şi cum ar însemna că aceste posturi şi jertfe erau pur superficiale, ceremonii lipsite de spiritul sincer al adevăratei închinări (vezi Isaia 1,10-15), şi deci neputând a fi primite de Dumnezeu. Totuşi, pasajul acesta ar putea să însemne că posturile şi jertfele lor, deşi într-o măsură sinceră, au venit prea târziu pentru a mai abate pedeapsa divină.

Cu sabia. Într-o foarte mare măsură istoria neamului omenesc a demonstrat consecinţele urgiilor războiului, încât sabia, foametea şi ciuma au ajuns o treime a răului proverbială (vezi cap. 21,9).


13 Eu am[[xr:1]] zis: „Ah, Stăpâne DOAMNE! Iată că sunt profeți care le zic: «Nu veți vedea sabie și nu veți suferi de foamete, ci Eu vă voi da pace cu adevărat în locul acesta.»”

o pace trainică."

Proorocii lor le zic. Unul dintre motivele de seamă ale decăderii spirituale a israeliţilor a fost puternica influenţă rea a multor profeţi mincinoşi, stricaţi şi căutători de plăceri care înşelau poporul cu nădejdea păcii. Profeţii argumentau fals că din pricină că izraeliţii erau poporul ales al lui Dumnezeu, erau în siguranţă de orice înfrângere, şi că urmau să aibă parte numai de bine. Deoarece învăţătura acestor falşi conducători religioşi era mai plăcută urechilor poporului decât soliile date de adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu, profeţii mincinoşi erau primiţi cu mai multă plăcere decât vestitorii rânduiţi de Dumnezeu. Împotrivirea profeţilor mincinoşi a făcut ca sarcinile solilor lui Dumnezeu să fie nespus de grele (vezi comentariul la Isaia 30,8-10; Ieremia 5,31; Ezechiel 13; Amos 3,5-12).

Nu veţi vedea. În mod deosebit proorocii mincinoşi făceau să răsune nota populară tăgăduind cele trei pedepse făgăduite poporului de Dumnezeu (vezi v. 12), făgăduindu-i binecuvântările unei continue prosperităţi şi o pace trainică.


14 Dar DOMNUL mi-a răspuns: „Profeții lor fac profeții[[xr:1]] mincinoase în Numele Meu. Nu Eu i-am[[xr:2]] trimis, nu Eu le-am dat poruncă și nu le-am vorbit, ci din vedenii înșelătoare vă profețesc ei: ghiciri, nimicuri și închipuiri scoase din inima lor.
15 De aceea așa vorbește DOMNUL despre profeții care, fără ca Eu să-i fi trimis, profețesc în Numele Meu și[[xr:1]] zic: «Nu va fi nici sabie, nici foamete în țara aceasta!»: «Profeții aceia vor pieri uciși de sabie și de foamete;

De sabie şi de foamete. Domnul rosteşte asupra acestor înşelători exact nenorocirile despre care ei ziceau că n-au să vină niciodată.


16 iar cei cărora le profețesc ei vor fi aruncați pe ulițele Ierusalimului morți de foamete și de sabie. Nu va fi cine să-i îngroape[[xr:1]], pe ei și pe femeile, fiii și fiicele lor. Voi turna astfel răutatea lor asupra lor.»

Nu va avea cine să-i îngroape. A nu fi înmormântat cu cinstea şi ceremonia cuvenită era considerat de Iudei o mare ocară (vezi cap. 8,2; 16,5.6).


17 Spune-le lucrul acesta: «Să-mi verse lacrimi[[xr:1]] ochii, noaptea și ziua, să nu se oprească! Într-o mare înfrângere va fi zdrobită fecioara[[xr:2]], fiica poporului meu, cu o lovitură foarte dureroasă.

Fecioara. O personificare poetică a lui Iuda, cu referire îndeosebi la cetatea ei capitală, Ierusalimul (vezi Isaia 37,22; Ieremia 8,21; Plângeri 1,15; 2,13).


18 Dacă ies la câmp[[xr:1]], dau peste oameni răpuși de sabie; dacă intru în cetate, dau peste ființe sleite de foamete; da, chiar profetul și preotul sunt târâți[[fn:a]] într-o țară pe care n-o cunosc.»”[[fn:b]]

Dau peste oameni străpunşi de sabie. Profetul prevedea starea de jale a ţării datorită captivităţii babiloniene. Sleite de foame. Sau bolnavi de foame. Adică, suferind de boli pricinuite de foame, cum este starea rea datorată malnutriţiei şi alte slăbiciuni fizice care apar pe urma lipsei de hrană.

Cutreieră. Sau negustoresc. Sensul aceste expresii este oarecum neclar. Unii socotesc că pasajul vrea să spună că proorocul şi preotul vor cutreiera ţara robiei încoace şi încolo neştiind unde să se stabilească şi unde se vor duce apoi. Alţii cred că vrea să spună că aceşti falşi conducători religioşi nu vor lua nici o învăţătură din crunta experienţă a exilului, ci vor continua să-i facă negustoria şi în timpul captivităţii.


19 Oare l-ai lepădat[[xr:1]] Tu de tot pe Iuda, sau Ți s-a scârbit sufletul de Sion? De ce ne lovești[[xr:2]] așa, că nu mai este leac pentru noi? Așteptăm[[xr:3]] fericirea, dar nu va veni nicio bunăstare. Așteptăm o vreme de vindecare, dar iată că vine groaza!

Ai lepădat Tu de tot. Aici din nou (vezi v. 7-9) iubirea de ţară şi de popor său îl determină pe profet să mijlocească cu ardoare pentru ei. El începe printr-o serioasă discuţie cu Dumnezeu cu privire la cauzele stărilor de grozavă nenorocire.


20 DOAMNE, ne recunoaștem răutatea, recunoaștem nelegiuirea părinților noștri, căci am păcătuit[[xr:1]] împotriva Ta.

Ne recunoaştem. Ieremia recunoaşte în mod deschis nelegiuirile poporului său. Totuşi el face apel la iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de poporul Său (vezi comentariul la Psalmi 85,10).


21 Pentru Numele Tău, nu necinsti, nu disprețui tronul slavei Tale! Nu uita și nu rupe[[xr:1]] legământul Tău cu noi!

Pentru Numele Tău. Compară argumentele folosite de Ieremia cu cele prezentate de Moise în favoarea lui Israel (vezi Numeri 14,15-19).

Scaunul de domnie. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu este simbolul prezenţei Sale. Aici scaunul de domnie pare a desemna cetatea Ierusalimului ca loc de reşedinţă a lui Dumnezeu (vezi cap. 3,17; 17,12).

22. Idolii. Lipsa de valoare a idolilor ajunsese să fie văzută tot mai mult de către toţi în timpul acestei perioade de secetă (v. 1) prin deplina neputinţă a acestor dumnezei mincinoşi de a aduce mult necesara ploaie (vezi Isaia 41,29; Ieremia 10,3.8).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

9 MB 107

10–121T 355

19, 21 PK 461

21 COL 148; 8T 23


22 Oare[[xr:1]] deșertăciunile[[fn:a]] neamurilor[[xr:2]] dau ploaie? Sau poate cerul să dea măcar un ropot de la sine? Oare nu Tu ești[[xr:3]] Acela, DOAMNE, Dumnezeul nostru, de la care așteptăm, pentru că Tu faci toate aceste lucruri!