1 Dacă este o neînțelegere între oameni și ei vin la judecată, ca judecătorii să îi judece, atunci să declare drept pe cel drept și să condamne pe cel stricat.

Cearta. O discuţie care duce la litigiu, aşa cum rezultă din ceea ce urmează. Cuvântul tradus astfel este din rădăcina a agita, a se certa gălăgios, a striga (vezi Geneza 26,22; Iov 9,3; Proverbe 25,9). Forma de substantiv folosită ca aici apare şi în Geneza 13,7; Iov 31,13.

Înaintea judecăţii. La judecată (RSV), locul de judecată (1 Regi 7,7; Isaia 28,6). Cuvântul judecată se referă şi la proces, sau la procedura juridică din sala de judecată (Iov 14,3; Eclesiast 11,9; 12,14). În sfârşit, este folosit şi pentru hotărârea, sau judecata dată de judecător după auzirea cazului (Maleahi 2,17) celui nevinovat. Literal, pricina celui drept să fie dreaptă. Cel acuzat în mod fals trebuia să fie scutit şi achitat. Cuvântul tradus îndreptăţit este folosit şi pentru îndreptăţirea păcătosului înaintea lui Dumnezeu. El este folosit aici în sensul legal de a pronunţa nevinovăţia unui om (vezi Exod 22,9; 2 Samuel 15,4; Psalmi 4,21; Proverbe 17,15; Isaia 5,23). Curţile de judecată au fost stabilite sub directa conducere a lui Dumnezeu.

Pe... vinovat să-l osândească. Cuvintele traduse aici vinovat şi osândească sunt din aceeaşi rădăcină. Literal, expresia ar însemna a face să fie ordonat cel nenormal (neordonat). Rădăcina înrudită în arabă înseamnă a fi eliberat (de ramuri) şi, de aceea, rău ordonat sau scrântit. Trebuia să fie depusă o stăruinţă de a reabilita şi a potrivi, mai degrabă decât a pedepsi în înţeles de răzbunare.


2 Și se va întâmpla, dacă omul stricat este demn să fie bătut, judecătorul să îl facă să se întindă și să fie bătut, în fața lui, cu un număr de lovituri conform greșelii lui.

În faţa lui. Adică, în faţa publicului, înaintea martorilor şi judecătorilor. El era pus jos şi i se dădea numărul de lovituri stabilite de judecători. Pedeapsa corporală era administrată de obicei cu un băţ (2 Samuel 7,14), deşi erau folosite şi ramuri cu spini (Judecători 8,7.16), şi uneori bice (1 Regi 12,11.14). Scorpioanele erau făşii de piele împletite cu noduri tari conţinând bucăţi ascuţite de metal sau lemn.


3 Patruzeci de lovituri poate să îi dea și să nu le întreacă, pentru ca nu cumva, dacă le întrece și îl bat peste acestea cu multe lovituri, fratele tău ți-ar părea nemernic.

Patruzeci de lovituri. Compară cu experienţa lui Pavel (2 Corinteni 11,24). Mai târziu iudeii au fixat numărul la treizeci şi nouă ca să nu se dea, din nebăgare de seamă, mai mult de patruzeci.

Înjosit. O pedeapsă prea severă ar fi dus la resentiment şi la simţământul că omul fusese tratat pe nedrept. O lovitură peste patruzeci avea să fie considerată nedreaptă. Când pedeapsa era aplicată în sinagogă era obiceiul să se citească texte ca Deutronom 28,58.59, în timpul biciuirii şi în prezenţa martorilor.


4 Să nu legi gura boului când treieră grâne.

Gura boului. Din timpuri vechi era obiceiul să se folosească boii la scoaterea cerealelor prin călcare. În India este astăzi un lucru obişnuit a pune botniţă la animale. Scoaterea cerealelor prin călcare este adesea dureroasă pentru picioarele boilor şi nu este neobişnuit ca ei să şchioapete ca rezultat al acestei acţiuni, mai ales dacă erau folosiţi peste măsură. Acest precept mozaic nu numai că ocroteşte pe bou de tratamentul cel crud, ci era destinat să întipărească delicateţea – o trăsătură neobişnuită la păgâni. Ia aminte la simţămintele exprimate în Proverbe 12,10 chiar asupra acestei chestiuni. Apostolul Pavel s-a referit la Deutronom 25,4 ca dovadă că slujitorul trebuie să primească un salariu potrivit şi adecvat, în armonie cu demnitatea sacră a slujbei lui (vezi 1 Corinteni 9,9; 1 Timotei 5,18; compară cu Matei 10,10). Slujirea credincioasă a oamenilor sau a animalelor, merită o recunoaştere generoasă.


5 Când frații locuiesc împreună și unul dintre ei moare și nu are copil, soția mortului să nu se căsătorească în afară, cu un străin; fratele soțului ei să intre la ea și să și-o ia de soție și să împlinească față de ea datoria de frate al soțului.

Să se însoare cu ea ca cumnat. Scopul unei astfel de căsătorii era să se asigure un succesor celui decedat (vezi Geneza 38,8; Matei 22,25). Primul copil născut dintr-o astfel de legătură numită de obicei căsătorie levirată (căsătoria în care fratele soţului mort fără urmaşi ia în căsătorie pe cumnata rămasă văduvă, n. trad.), trebuia să fie moştenitorul fratelui decedat, cu scopul de a perpetua numele şi moştenirea lui. Un frate care refuza să îndeplinească această îndatorire era dispreţuit în public. Acest obicei era comun la multe popoare vechi, deşi cu mici deosebiri, şi mai era practicat de descendenţii unor vechi popoare din India. Cel mai bine cunoscut exemplu biblic al aplicării principiului căsătoriei levirate este acela al lui Rut moabita (Rut 1,22; 2,1-4.17).


6 Și se va întâmpla că, întâiul-născut pe care îl naște ea să poarte numele fratelui său mort, ca să nu i se șteargă numele din Israel.

Numele. Compară cu Numeri 27,4; Rut 4,5. În toate epocile, oamenii au preţuit perpetuarea numelui de familie. Aceasta rămâne adevărat pentru ţările orientale de astăzi, unde nu poate deveni

o nenorocire mai mare decât aceea de a muri fără un moştenitor de parte bărbătească.


7 Și dacă omului nu îi place să ia pe soția fratelui său, atunci soția fratelui său să se urce la poartă, la bătrâni și să spună: Fratele soțului meu refuză să ridice nume fratelui său în Israel, refuză să împlinească datoria de frate al soțului meu.

Bătrâni. Cu privire la autoritatea bătrânilor la poartă, vezi Deutronom 21,19; 22,15; Rut 4,1. Legea nu cerea fratelui să se căsătorească cu văduva, dacă el simţea că nu o poate iubi. Dar în cazul în care refuza să se căsătorească cu ea, ea putea face o plângere formală contra lui.


8 Atunci bătrânii cetății sale să îl cheme și să îi vorbească și dacă el stăruie și spune: Nu îmi place să o iau,

Bătrânii. Bătrânii erau conducătorii responsabili ai cetăţii care se ocupau cu el. Fără îndoială că erau pe deplin cunoscători ai circumstanţelor lui şi capabili să dobândească noi informaţii asupra cazului. Bătrânii, literal bărbaţi între două vârste, erau foarte respectaţi şi exercitau o autoritate considerabilă.


9 Atunci soția fratelui său să vină la el în prezența bătrânilor și să îi scoată încălțămintea din picior și să îl scuipe în față și să răspundă și să spună: Astfel să se facă bărbatului care nu va înălța casa fratelui său.

Să-i scoată încălţămintea. Literal, sandaua lui. Tradiţia iudaică indică încălţămintea piciorului drept. Fapta descrisă aici era privită ca un act de nedemnitate, având în vedere că a nu consimţi cu Legea leviratului (vezi v.5) era privit ca un semn de egoism (vezi Rut 4,6). Punerea piciorului încălţat pe proprietate făcea cunoscut fie dispreţul cuiva asupra ei, fie deplina proprietate a cuiva asupra acesteia (Psalmi 60,8; 108,9). În conformitate cu aceasta, îndepărtarea încălţămintei unui bărbat de către văduva fratelui lui, făcea cunoscut nevrednicia bărbatului. El refuza să facă ceea ce era numai drept să se aştepte de la el. Compară cu Cântarea Cântărilor 7,1 ca figură pentru piciorul încălţat, ca tablou al frumosului şi atracţiei. A merge desculţ era privit ca degradant (2 Samuel 15,30; Isaia 20,2,4), sau ca un semn de umilinţă (Exod 3,5; Iosua 5,15).

În faţă. Comentatorii iudaici interpretează aceasta ca scuipare pe pământ, înaintea feţei lui. Aceasta pare rezonabil, pentru că prepoziţia nu este pe ci lângă sau înainte (Deutronom 11,25; Iosua 10,8). Scuiparea înaintea feţei era considerată a fi umilitoare (Numeri 12,14). Verbul acesta apare de trei ori în Biblia ebraică.

Aşa să se facă. Singura excepţie era mare preot căruia nu i se aplica legea leviratului (Levitic 21,13,14), fraţii care locuiau la depărtare şi cel în vârstă.


10 Și în Israel îi va fi pus numele: Casa celui descălțat.
11 Dacă doi bărbați se ceartă unul cu altul și soția unuia se apropie ca să elibereze pe soțul ei din mâna celui care îl lovește și își întinde mâna și îl apucă de părțile ascunse,

Cearta unul cu altul. În Exod 21,22 este raportat oamenilor care se ceartă şi recompensa care trebuie să fie dată unei femei gravide rănită ca rezultat al unei bătăi între bărbaţi. În cazul acesta, se asigura ocrotirea legală bărbatului. Unii comentatori au sugerat că aceasta se referă la văduva din versetele 5-10, aşa încât cumnatul ei să fie obligat să se căsătorească cu ea. Dacă aceasta ar fi aplicaţia, legea aceasta ar interzice femeii să treacă dincolo de marginile decenţei. Cu toate acestea, contextul arată clar că aceasta era o ceartă personală, în care soţia unuia dintre bărbaţi se străduia să-şi ajute soţul. Cuvântul tradus aici luptă ar putea fi mai bine tradus cu bătaie corp la corp. El este redat diferit în Exod 2,13; 21,22; Levitic 24,10; 2 Samuel 14,6).


12 Atunci să îi tai mâna, ochiul tău să nu o cruțe.

Să-i tai mâna. Acest lucru nu trebuia să fie făcut de bărbatul pe care l-a apucat ea, pentru că el avea să fie incapabil, poate rănit permanent. El urma să aducă plângerea lui înaintea judecătorilor. Legea aceasta rezultă din principiul arătat în Exod 21,24. Unii comentatori iudei resping ideea că exprimarea trebuie să fie interpretată literal. Rabinii au schimbat mai târziu sentinţa într-o amendă grea.


13 Să nu ai la tine în sacul tău greutăți diferite, una mare și una mică.

Două feluri de greutăţi. Două feluri de greutăţi (RSV). Una mai uşoară folosită pentru vânzare şi alta mai grea pentru cumpărare. Literal, o piatră şi o piatră, mare şi mică. Vechile greutăţi ebraice erau făcute de obicei din piatră. Amos 5,5 arată că aceste fel deosebit de necinste nu era neobişnuit la iudei. Notează declaraţia despre diferite greutăţi din Proverbe 20,23, ca o urâciune pentru Iehova, în timp ce greutăţile drepte sunt aprobate de Domnul (Proverbe 16,11). Profetul Mica face o declaraţie similară despre neplăcerea lui Dumnezeu cu privire la greutăţile false (Mica 6,11). Dumnezeu intenţionează ca în poporul Său să stăpânească principiile de dreptate şi echitate. Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu nu-i vor înşela pe semenii lor (vezi 1 Ioan 4,20).


14 Să nu ai în casa ta măsuri diferite, una mare și una mică.
15 Ci să ai o greutate întreagă și dreaptă; să ai o măsură întreagă și dreaptă, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău.

Greutatea adevărată şi dreaptă. Vezi Levitic 19,35.36. Tentaţia de a se lăsa în voia ispitei spre a realiza profituri uşoare nu este întotdeauna uşor eliminată din preocupările de afaceri. Noi vorbim despre cinste ca fiind cea mai bună politică. Cu toate acestea, politica urmată de unii oameni de afaceri este atât de crudă ca dinţii şi fălcile în junglă. Trebuie să se admită că astfel de proceduri au adus oamenilor bogăţii imense şi chiar mare reputaţie în societate. Totuşi, fără cinste nu poate exista pace în suflet şi o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu.


16 Pentru că toți cei ce fac astfel de lucruri și toți cei ce fac nedreptate, sunt o urâciune înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
17 Amintește-ți de ce ți-a făcut Amalec pe cale, când ați ieșit din Egipt;

Amalec. Referirea de aici este la ostilitatea amaleciţilor faţă de Israel în călătoria lor din Egipt (Exod 17,8-16). Este adevărat că pe vremea scrierii cărţii Deutronom amaleciţii nu mai erau o ameninţare pentru Israel. Totuşi, Iehova nu a uitat vătămarea pe care au făcut-o poporului Său.


18 Cum te-a întâmpinat pe cale și ți-a lovit spatele, pe toți cei slabi din spatele tău, când tu erai obosit și trudit și el nu s-a temut de Dumnezeu.

S-a aruncat... pe dinapoi. Reflectând laşitate şi cruzime (vezi Exod 17,8-13).

Fără nici o teamă de Dumnezeu. Acesta a fost motivul relei lui purtări. Indiferenţa faţă de principiile dreptăţii cu greu poate constitui o temelie trainică pe care să fie clădite bunătatea şi dragostea faţă de aproapele.


19 De aceea se va întâmpla, când DOMNUL Dumnezeul tău îți va fi dat odihnă din partea tuturor dușmanilor tăi de jur împrejur, în țara pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău ca moștenire să o stăpânești, că tu să ștergi amintirea lui Amalec de sub cer, să nu uiți.

o dăca moştenire spre stăpânire, săştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.

Să ştergi. Domnul este un Dumnezeu al iubirii şi dreptăţii. Porunca de a şterge pe amaleciţi ca naţiune a fost adresată prima dată lui Iosua (Exod 17,14), dar adevărata lucrare de judecată asupra acestui popor care îşi umpluse paharul nedreptăţii lui, a fost adusă la îndeplinire pe etape. Barac şi Ghedeon (Judecători 5,14; 6,3; 7,12), Saul şi Samuel (1 Samuel 15,1-9) şi David (1 Samuel 26,8.9; 30,1.17), toţi au luat parte la executarea poruncii împotriva lor. În cele din urmă au venit copiii lui Simeon care au desăvârşit însărcinarea (1 Cronici 4,42.43).

Comentariile lui Ellen G. White

4 GW 450; TM 253, 347, 493

13, 14 MH 188

13-16 CS 77

13-18 TM 371

14-16 7T 179

17-19 PP 299; 2T 108; 5T 245

19 PP 628; TM 372