1 Vreau, în adevăr, să știți cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru toți cei ce nu mi-au văzut fața în trup;

Vreau … să ştiţi. [Aş vrea să ştiţi, KJV]. Sau doresc ca voi să ştiţi. Compară cu 1 Corinteni 11,3. Compară cu propoziţia nu voim să fiţi în necunoştinţă (1 Tesaloniceni 4,13; compară cu Romani 11,25; 1 Corinteni 10,1).

Luptă. Gr. agon, întrecere, luptă, încercare, aici o luptă mintală, solicitudine, nelinişte. În ce priveşte verbul înrudit agonizo, vezi comentariul de la cap. 1:29. Îngrijorarea sa, lacrimile pe care le vărsa, lupta agonizantă împotriva puterii duşmanului era lucruri de care Pavel dorea ca cei din Colose să ia cunoştinţă. Colosenii nu ştiau de ceasurile pe care Pavel le petrecuse în rugăciune de mijlocire pentru ei.

Laodicea. Oraşul acesta era situat cam la 10 mile depărtare de cetatea Colose. Starea acestei biserici era evident asemănătoare cu cea a credincioşilor din Colose. De aceea, Pavel îi includea şi pe ei în rugăciunile lui.

Nu mi-au văzut faţa. Din propoziţia aceasta mulţi comentatori au tras concluzia că nu Pavel era fondatorul bisericii din Colose şi chiar mai mult, că el nu vizitase niciodată această biserică. Ei cred că relatarea călătoriilor misionare ale lui Pavel nu dau răspunsul la întrebarea dacă Pavel a vizitat vreo parte a Văii Lycus, în care era situată cetatea Colose. Ei nu cred că referinţele la Frigia implică în mod necesar o vizită în Valea Lycus, deoarece Frigia este formată dintr-o regiune mare şi vag delimitată. Se consideră că acest teritoriu cuprinde o mare parte din nordul şi estul Văii Lycus. Probabil că în prima sa călătorie misionară Pavel nu s-a apropiat mai mult de 150 de mile de Colose. În a doua şi a treia călătorie misionară apostolul nici n-a fost nevoit să se apropie de regiunea dimprejurul cetăţii Colose. Lăsând Galatia departe în nord şi est, el ar fi putut călători către Efes prin Sardes, pe şoseaua romană. Iar ruta aceasta l-ar fi ţinut mult mai la nord de Valea Lycus. În plus, în aceste călătorii el s-a mărginit la vizitarea din nou a bisericilor pe care deja le înfiinţase şi nu avem nici un indiciu de nici un fel că la acea dată timpurie Colose ar fi fost una din ele. Astfel, conform cărţii Faptele Apostolilor, vizita lui Pavel la Colose este extrem de improbabilă.

Alţii susţin că versetul din Coloseni 2,1 nu implică în mod necesar faptul că Pavel nu a vizitat niciodată Colose. Ei susţin că e cât se poate de improbabil ca în cele două vizite ale lui în Frigia (vezi Faptele Apostolilor 16,6; 18,23) Pavel să fi trecut cu totul cu vederea oraşul Colose. Ei de asemenea susţin că deoarece în epistola lui către coloseni există o legătură atât de personală cu mulţi membri ai biserici, e cât se poate de probabil ca el să fi fost acolo. Ei interpretează versetul din Coloseni 2,1 astfel: Sunt foarte îngrijorat nu doar pentru voi, dar chiar şi pentru cei care nu m-au văzut niciodată. Prin această interpretare colosenii sunt plasaţi într-o grupă, în contrast cu cei din altă grupă pe care Pavel nu i-a văzut la faţă.

Există şi alte elemente care aruncă lumină asupra acestei probleme. În scrisoarea lui către coloseni apostolul vorbeşte ca şi cum n-ar fi vizitat niciodată cetatea lor. El le spune că a auzit despre credinţa lor în Hristos şi despre iubirea lor pentru sfinţi (cap. 1,4). Le reaminteşte că fusese încurajat de relatarea cu privire la mărturisirea lor de credinţă şi cu privire la râvna lor pentru principiile Evangheliei (v. 9, compară cu v. 6). De-a lungul epistolei Pavel ar fi avut de multe ori ocazia să facă vreo referire la legăturile lui personale cu credincioşii coloseni, dar nu face lucrul acesta. El spune că ei învăţaseră unul de la altul principiile Evangheliei, şi le aminteşte de asemenea de propria lui predicare. Dar niciodată nu leagă aceste două afirmaţii, deşi sunt una lângă alta (vezi şi cap. 1,5–8.21–23.25.28.29; 2,5.6). Dacă Pavel ar fi vizitat Colose şi ar fi lucrat în cetatea aceasta, ar fi de aşteptat ca în epistolă să se amintească vreun incident legat de vizită. Dar epistola nu cuprinde nici măcar o singură aluzie de acest fel. Deşi argumentul tăcerii nu poate fi concludent, cei mai mulţi comentatori sunt de acord că e foarte improbabil că Pavel să fi fost fondatorul bisericii din Colose. Deşi poate există puţină certitudine cu privire la posibilitatea unei vizite acolo, şi lucrul este improbabil.


2 pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,

Îmbărbăteze. [Mângâie, KJV]. Gr. parakaleo, a mângâia, a îndemna, a îmbărbăta, a încuraja. Inimile. E vorba aici de sediul emoţiilor şi al intelectului. Pavel dorea ca întreaga personalitate să fie cuprinsă de pacea şi siguranţa divină (vezi comentariul de la Efeseni 6,22).

Să fie uniţi. [Împletiţi laolaltă, KJV]. Gr. sumbibazo, a aduce laolaltă, a uni. Pavel dorea ca ei să-şi păstreze unirea şi stabilitatea iubindu-se unul pentru altul şi iubindu-L pe Dumnezeu. Compară cu Efeseni 4,16; Coloseni 2,19.

Bogăţiile plinătăţii. Sau bogăţia convingerii puternice. Compară cu 1 Tesaloniceni 1,5; Evrei 6,11; 10,22. Când credincioşii află adevărurile profunde ale învăţăturii lui Dumnezeu, certitudinea lor devine mai puternică. Când cunosc cu adevărat căile Domnului, nu pot face altceva decât să aibă încredere. Iar această încredere este bazată pe înţelegere.

Pricepere. [Cunoaştere, KJV]. Gr. epignosis, cunoaştere precisă, cunoaştere deplină. Compară cu Efeseni 1,17. Taina. Gr. musterion (vezi comentariul de la Romani 11,25).

Lui Dumnezeu Tatăl. [Şi a Tatălui, KJV]. Pentru restul acestui text dovezile textuale sunt împărţite , dar toate favorizează concepţia că substantivul Hristos are rol de apoziţie pe lângă regentul taina lui Dumnezeu (vezi 1,26.27), având astfel sensul de taina lui Dumnezeu, şi anume Hristos. Taina aceasta a lui Hristos este întruparea şi lucrarea Sa personală (1 Timotei 3,16). Ea include scopul final al întrupării, acela de a face cu putinţă pentru toţi cei care cred, inclusiv pentru neamuri, să devină membrii ai trupului spiritual al lui Hristos, adică biserica Sa (Romani 11,25; Efeseni 3,4–6). Pentru ca toţi să ajungă să cunoască această taină – că toţi pot fi mântuiţi prin credinţa personală într-un Mântuitor care a murit pentru ei – este necesară proclamarea Evangheliei (Efeseni 6,19).

3 în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.

Sunt ascunse. Sau sunt strânse. În Hristos, în misiunea şi slujba Lui, în persoana şi lucrarea Sa, în faptul că El este atât Fiul lui Dumnezeu, cât şi Fiul omului, sunt cuprinse toate amănuntele tainei lui Dumnezeu. El este atât sursa cât şi tezaurul binecuvântărilor divine. Pavel dorea să înalţe mintea creştinilor coloseni mai presus şi dincolo de concepţiile omeneşti cu privire la Fiul lui Dumnezeu şi cu privire la virtuţile şi adevărurile veşnice revelate prin El. În Hristos se află tot ce intenţionează Dumnezeu să descopere binecuvântând omenirea. Atunci, de ce să plece colosenii urechea la speculaţiile omeneşti (vezi comentariul de la v. 4)?

Toate comorile. Isus este sursa tuturor comorilor adevărate. Acelora care Îl primesc, El le dă adevărul în plinătatea lui. Ceilalţi învăţători au adus licăriri slabe de cunoştinţă, dar în Hristos, Cuvântul viu, se găseşte adevărata cunoaştere. Vezi COL 104–114.

Înţelepciunii şi ale ştiinţei. Hristos este tezaurul înţelepciunii şi al ştiinţei divine (vezi 1 Corinteni 1,22.24; Efeseni 3,9–11). Cei care Îl primesc pe Isus descoperă astfel sursa a tot ce este necesar pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare.


4 Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare.

Spun lucrul acesta. Pavel oferă acum motivul pentru cele spuse în versetele 1–3. Nu trebuie să existe nici o îndoială cu privire la importanţa acestei teme, şi nici cu privire la cât de gravă este neglijarea unei depline cunoaşteri a tainei lui Dumnezeu, care este Hristos (vezi comentariul de la

v. 2; cap. 1,27).

Nimeni să nu vă înşele. Acum Pavel se ocupă de aplicaţia practică a soliei. Există întotdeauna posibilitatea de a fi înşelat. Creştinul trebuie să se ferească de amăgirile care caută să-l ademenească să se depărteze de la adevăr.

Vorbiri amăgitoare. Literal, vorbire convingătoare (compară cu Romani 16,18; 1 Corinteni 2,4). Aceasta îşi poate găsi sălaş în mintea celor neatenţi. Argumentele blânde şi ideile subtile îl pot surprinde pe creştin dacă nu veghează. Dar esenţa acestora este eronată. Pavel îi avertizează pe credincioşi să pună la încercare argumentele şi declaraţiile învăţătorilor mincinoşi (vezi Coloseni 2,8)


5 Căci, măcar că sunt departe cu trupul, totuși cu duhul sunt cu voi și privesc cu bucurie la buna rânduială care domnește între voi și la tăria credinței voastre în Hristos.

Departe cu trupul. [Absent cu trupul, KJV]. Deşi nu este prezent printre coloseni, apostolul ar vrea ca ei să îşi dea seama de grija pe care le-o poartă.

Cu duhul sunt cu voi. [Cu voi în spirit, KJV]. Deşi Pavel era cu trupul într-o închisoare din îndepărtata Romă, în inima lui îi purta pe convertiţii pe care îi iubea. Mintea lui căuta soluţii pentru problemele lor. Sufletul i se înălţa în mulţumire şi mijlocire la Tatăl din cer. În felul acesta apostolul îi pune în contrast pe cei care îi amăgeau prin filosofii sofisticate cu părintele lor spiritual care, dacă ar fi fost nevoie, şi-ar fi dat viaţa pentru ei. Învăţătorii mincinoşi urmăresc alte interese, pe când Pavel nu e deloc pătat de egoism.

Privesc cu bucurie. [Bucurându-mă şi privind, KJV]. Epafra îi adusese lui Pavel vestea despre credinţa statornică a credincioşilor coloseni (vezi cap. 1,7.8). Din Roma el îi urmărea cu imaginaţia pe creştinii din îndepărtata cetate Colose, atât în activităţile lor zilnice cât şi în lucrarea de mărturisire a lui Hristos.

Buna rânduială. [Ordine, KJV]. Gr. taxis, aranjament. Acesta era un termen militar. El denota organizaţie, fermitate şi o strategie bună (vezi folosirea acestui cuvânt în 1 Corinteni 14,40; Evrei 5,6). Fără îndoială că Pavel văzuse multe parade militare şi mulţi centurioni aflaţi în fruntea companiei lor bine organizate şi disciplinate. Aşa ar trebui să acţioneze şi biserica din Colose împotriva păcatului.

Tăria. [Statornicia, KJV]. Epafra făcuse o bună lucrare. Biserica din Colose era o comunitate spirituală compactă, înaintând cu încredere în lupta cu duşmanul. Bătălia se da în privinţa credinţei şi a încrederii lor în Hristos. Pavel le sugerează să continue în această stare fericită şi binecuvântată.


6 Astfel, dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El,

Astfel dar, după cum aţi primit. După cum se referă la felul în care primiseră solia mântuirii predicată de Epafra (cap 1,7). În timp ce apostolul se bucură împreună cu ei pentru măsura de credinţă pe care deja o aveau (cap. 2,5), blând, dar hotărât, el îi îndeamnă să stăruie înainte.

Pe Hristos Isus, Domnul. Aceste trei titluri ale lui Mesia exprimă plinătatea poziţiei şi a funcţiei Sale. Misiunea Lui ca Mântuitor este cuprinsă în numele Isus (Matei 1,21). Titlul Hristos sugerează slujba Lui mesianică, iar cuvântul Domn, identificarea Lui, cel puţin în unele cazuri, cu Iehova din Vechiul Testament (vezi comentariul de la 1 Corinteni 12,3).

Umblaţi. Gr. peripateo, a se purta (vezi comentariul de la Efeseni 2,2). Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să continue să trăiască prin credinţa în Isus, făcând numai ceea ce ar fi făcut El, şi fiind interesaţi doar de lucrurile care îi sunt plăcute Lui.


7 fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu.

Înrădăcinaţi. Forma cuvântului grecesc sugerează o continuă stabilitate. Zidiţi. În experienţa credincioşilor coloseni, temelia spirituală era Însuşi Isus (vezi comentariul de la 1 Corinteni 3,11).

În El. Pavel a adunat aici trei metafore diferite. Credincioşii trebuie să umble, să fie înrădăcinaţi, şi să fie zidiţi ca un templu pentru Domnul. Toate aceste activităţi trebuie să aibă loc în El. Isus Hristos este tiparul după care trebuie să umble; El este rădăcina din care ei trebuie să-şi tragă seva şi hrana; El este Stânca vie, Temelia sigură, pe care trebuie să clădească atât iudeii cât şi neamurile. El este îndeajuns pentru toţi şi destul de tare pentru a purta greutatea şi povara întregii lumi. (AA 175).

Întăriţi. [Stabiliţi, KJV]. Gr. bebaioo, a confirma, a stabili. Forma verbului din limba greacă arată că aici Pavel se referă la un proces continuu de întărire. Colosenii trebuie să devină zilnic tot mai stabili în credinţă.

După învăţăturile care v-au fost date. [Aşa cum aţi fost învăţaţi, KJV]. Aici iese din nou în evidenţă eficienţa lui Epafra ca slujitor al lui Hristos (cap. 1,7). El îi învăţase corect. Îi învăţaseră în Cine să creadă şi cum să trăiască prin El aşa ca să capete neprihănirea şi viaţa veşnică.

Sporind. Sau sporind fără încetare. Cuvântul sugerează o stare de abundenţă. Putem să sporim, să fim într-o stare continuă de abundenţă, deoarece resursele cerului sunt mai bogate, cu mult mai bogate decât cea mai mare nevoie a noastră. Întrucât rezerva este fără margini, creştinii trebuie să-şi însuşească toate lucrurile de care au nevoie. Hristos este atotsuficient şi ne va da mai mult decât cerem sau gândim noi (Efeseni 3,20).

În ea. Se pot cita dovezi textuale pentru omiterea acestui cuvânt, cum şi pentru exprimarea în El, cu referire la Hristos.

Cu mulţumiri. Sau în mulţumire. Progresul în experienţa creştină este cu putinţă numai atunci când credinciosul se apropie de Dumnezeu cu o inima recunoscătoare. Cum poate fi cineva altfel decât recunoscător, când e înconjurat de resursele nelimitate ale celui Atotputernic? Întrucât Hristos este totul, de ce ar trebui să se teamă omul? Secretul adevăratei fericiri este încrederea în El. Iar recunoştinţa este roada acestei încrederi.


8 Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos.

Luaţi seama. [Păziţi-vă, KJV]. Credincioşii coloseni se confruntau cu un mare pericol. Pavel le atrage atenţia asupra lui şi în solemnă avertizare le recomandă să îi dea piept. Adversarul viclean căuta să ia de la ei beneficiile pe care le câştigaseră. El căuta să-i jefuiască de avantajele lor spirituale şi să-i ia ca pradă, să-i distrugă înşelându-i prin rătăcire.

Fure. [A strica, KJV; fure minţile, traducerea G. Galaction]. Gr. sulagogeo, a duce ca pradă, a jefui. Asta ar putea însemna două lucruri: îndepărtarea binecuvântărilor şi a privilegiilor pe care le are creştinul sau înrobirea credincioşilor de către Satana.

Cu filozofia şi cu o amăgire deşartă. Adică, filozofia, o amăgire deşartă sau filozofia care este o amăgire deşartă. Apostolul nu condamnă filozofia ca atare şi nici nu îi atacă pe filozofi. El avertiza împotriva filozofiei de felul celei cu care se făleau învăţătorii mincinoşi din Colose, care de fapt era deşertăciune şi era promovată prin înşelăciune. Contextul sugerează că filozofia aceasta avea de-a face cu obiceiuri ceremoniale, crezuri omeneşti, datini, deprinderi şi concepţii materialiste, toate acestea îndepărtându-i pe credincioşi de Evanghelie. Fără îndoială că această filosofie era alcătuită din speculaţii nefolositoare asupra unor întrebări copilăreşti, o paradă deşartă de argumente lipsite de fapte. Acest fel de filozofie încerca să răspundă la problemele dificile prin teorii plauzibile care aveau tendinţa de a-i înşela pe adepţii lor şi de a tăgădui mesajul Evangheliei lui Dumnezeu. Centrul acestei filozofii este exaltarea omului, în timp ce Dumnezeu este complet exclus sau ignorat (vezi 1T 297). Creştinul trebuie să fie avertizat şi înarmat împotriva adepţilor acestei filosofii. Sfârşitul lor este moartea veşnică.

Datina. [Tradiţia, KJV]. Gr. paradosis (vezi comentariul de la Marcu 7,3). Tradiţiile sunt tipare obişnuite de credinţe şi comportament omenesc, transmise de la o generaţie la alta. Tradiţiile pot fi bune sau rele. Pavel avertizează contra acelor tradiţii eretice, care au obârşie umană, şi nu divină. Compară cu Galateni 1,14. La 2 Tesaloniceni 2,15; 3,6 Pavel foloseşte acest cuvânt într-un sens pozitiv.

Învăţăturile începătoare. [Rudimentele, KJV; Stihiile, G. Galaction]. Gr. stoicheia, elemente (vezi comentariul de la Galateni 4,3). În limbajul filozofic stoicheia avea sensul de materie elementară. Mitologic, elementele erau reprezentate de diferite spirite, aşa că stoicheia, ajunge să fie aplicat şi la spirite. În scrierile nebiblice stoicheia este aplicat şi la spiritele rele, la stele şi la divinităţile stelare. Se pare că în Colose era bine dezvoltat cultul pentru stoicheia, care prin propaganda care i se făcea a început să pătrundă în comunitatea creştină de acolo. Nu se ştie însă cât de mult s-a infiltrat. Pentru a avertiza împotriva acestui cult, Pavel se foloseşte de terminologia specifică.

După Hristos. Literal, potrivit cu Hristos. Norma trebuie să fie întotdeauna ceea ce Hristos ar vrea să se facă. Hristos este aşezat în opoziţie cu toată filozofia înşelătoare. Mărfurile învăţătorilor mincinoşi ar trebui să fie comparate cu doctrinele Marelui Învăţător. Hristos, Creatorul şi Susţinătorul, este etalonul oricărei ştiinţe adevărate.


9 Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii.

În El locuieşte. Vezi comentariul de la cap. 1,19. În Hristos locuieşte totalitatea atributelor şi a naturii lui Dumnezeu. Puterea Divinităţii sălăşuieşte continuu în El. Plinătatea lui Dumnezeu e descoperită în Hristos.

Plinătatea. Gr. pleroma (vezi comentariul de la Efeseni 1,23; Coloseni 1,19). Înţelesul profund al acestui termen desfiinţează limitele în timp, spaţiu şi putere. Tot ce este Dumnezeu, fiecare calitate a Divinităţii – demnitate, autoritate, excelenţă, puterea de a crea, a susţine şi a conduce universul, iubirea manifestată în răscumpărarea omenirii, grijă pentru nevoile făpturilor create de El – toate acestea se găsesc în Hristos.

Dumnezeirii. Gr. theotes, Divinitate, natura lui Dumnezeu. Compară theiotes, natura lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Romani 1,20).

Trupeşte. Fără îndoială că aceasta este o referire la corpul proslăvit (Filipeni 3,21), cu care Hristos S-a înălţat la cer (compară cu DA 832). Plinătatea Dumnezeirii locuieşte trupeşte în corpul Său. Fără îndoială că această afirmaţie urmărea să contracareze filozofia falsă care era tot mai acceptată în Colose (vezi p. 184).


10 Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri.

Aveţi totul deplin în El. [Sunteţi deplini în El, KJV]. Literal, aţi fost făcuţi deplini în El (compară cu Efeseni 3,19; 5,18). În Hristos, omul nu numai că poate vedea ţinta desăvârşirii sale, dar poate primi şi putere pentru a ajunge la ea. Când acceptăm înţelepciunea Lui devenim înţelepţi. Prin comuniune zilnică cu El, chipul divin devine o realitate înăuntrul sufletului uman. În viaţa aceasta şi în cea viitoare nu există vreun lucru pe care omul să nu-l poată primi prin unirea spirituală cu Hristos. Prin El putem deveni deplini.

Domnii şi stăpâniri. [Principate şi puteri, KJV]. Vezi şi comentariul de la Romani 8,38; Efeseni 1,2; Coloseni 1,16. Aici Pavel scoate din nou în evidenţă faptul că Hristos este căpetenia oricărei puteri şi autorităţi. Puterea Lui suverană este un izvor de viaţă. Ceea ce vrea să spună apostolul este că prin locuirea lui Hristos în noi, aceeaşi autoritate biruitoare şi putere creatoare ne va face în stare să triumfăm.


11 În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești,

Tăiaţi împrejur. [Sunteţi tăiaţi împrejur, KJV]. Mai degrabă aţi fost tăiaţi împrejur. Poate fi vorba de pretenţia unor învăţători mincinoşi că, înainte de a veni la Hristos, credinciosul trebuie să îndeplinească ritualul tăierii împrejur şi detaliile legii ceremoniale (vezi Galateni 6,15). Cel puţin unii dintre ei trebuie să fie pretins superioritate din cauza poziţiei lor de circumciziune.

Nu … făcută de mână. Deşi ritualul circumciziunii era făcut de mână, însemnătatea şi valoarea lui se găsea în semnificaţia lui lăuntrică. El era menit să fie un semn exterior al credinţei şi al harului din inimă. Prin el, Avraam şi-a arătat credinţa lui că nu el, ci Dumnezeu era Cel care avea viaţă şi putea să dea viaţă altora. Acest semn particular urma să-i deosebească pe toţi bărbaţii din vechiul Israel. El arăta spre credincioşia deplină a lui Israel faţă de Iehova şi ascultarea de toate poruncile Lui. O ilustrare a însemnătăţii lui se găseşte în istoria lui Israel. Pe vremea răzvrătirii de la Cadeş, poporul s-a lepădat de Dumnezeu. La rândul Lui, El i-a lepădat pentru un timp. Întrucât se dovediseră necredincioşi faţă de legământul cu El, li s-a interzis să primească semnul legământului. Timp de 38 de ani, tăierea împrejur a fost interzisă (vezi PP 406). Când în cele din urmă, credincios şi ascultător, Israel a trecut Iordanul, poporul erau din nou dispus să intre în legământ cu Dumnezeu (vezi Iosua 5,2–9). Adevărata circumciziune este deci o problemă a inimii (vezi Deuteronom 10,16). Circumciziunea pe care o primiseră creştinii coloseni nu era exterioară, în carne. Ea era o schimbare lăuntrică a inimii şi a vieţii, simbolizată de botezul (vezi comentariul de la Coloseni 2,12).

Cu tăierea împrejur a lui Hristos. Adică tăierea împrejur pe care o face Hristos, nu aceea săvârşită asupra Lui. Adevărata circumciziune spirituală, îndepărtarea şi îngroparea tendinţelor rele ale inimii, este săvârşită prin mijlocirea lui Isus Hristos Însuşi. Numai puterea Lui e în stare să înlăture viaţa cea veche şi să creeze un om nou. Din ceremonia circumciziunii, Pavel scoate o învăţătură spirituală pentru creştin.

Dezbrăcarea de trupul. Vezi comentariul de la Romani 6,6; compară cu Efeseni 4,22.

Poftelor. [Păcatelor, KJV]. Dovezile textuale favorizează omiterea acestei expresii.

Firii … pământeşti. [Cărnii, KJV]. Adică ale naturii carnale (vezi Romani 7,14–25; 8,1–13).


12 fiind îngropați împreună cu El, prin botez, și înviați în El și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morți.

Îngropaţi împreună cu El. Moartea precede îngroparea. Hristos Şi-a dat viaţa înainte ca să fie aşezat în mormântul cel nou al lui Iosif. Înainte să poată fi îngropat împreună cu Hristos, omul trebuie să-şi fi predat viaţa. Toate ambiţiile inimii sale, dorinţele şi pasiunile lui carnale trebuie să fie predate Domnului. Iar vechea lui fire trebuie să moară. Botezul este semnul lepădării de sine, al morţii omului vechi şi al îngropării în mormântul de apă. Vezi şi comentariul de la Romani 6,3.4.

Înviaţi. Botezul nu înseamnă doar moartea natura păcătoase şi înmormântarea ei, ci înseamnă şi naşterea unei făpturi noi în Hristos Isus (vezi comentariul de la Romani 6,4). Credinţa în puterea lui Dumnezeu. [Credinţa lucrării lui Dumnezeu, KJV]. Adică credinţa în lucrarea lui Dumnezeu. L-a înviat din morţi. Compară cu Efeseni 1,19.20. Aceeaşi putere care L-a înviat pe Isus din morţi îl transformă şi pe credincios.


13 Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile.

Morţi în greşelile voastre. [Morţi în păcatele voastre, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite între existenţa şi absenţa prepoziţiei în. Dacă aceasta este omisă, expresia mai poate fi tradusă în păcatele voastre, dar poate fi tradusă şi faţă de păcatele voastre. Astfel pot fi două înţelesuri: (1) Aici Pavel descrie fosta stare spirituală a credincioşilor coloseni. Inima, mintea şi trupul lor erau moarte faţă de cele spirituale (vezi comentariul de la Efeseni 2,1.5); (2) Credincioşii sunt acum morţi faţă apelurile şi influenţa înclinaţiilor păcătoase (vezi comentariul de la Romani 6,2). Gândul acesta este continuarea ideii din versetul precedent. Colosenii, ca unii care prin acceptarea lui Hristos în inimă se dezbrăcaseră de căile lor păcătoase, şi ca unii care prin botez făcuseră publică această schimbare, acum pot fi consideraţi morţi faţă de păcatele lor. Prin credinţa în Hristos ei au plătit pedeapsa cu moartea.

Firea voastră pământească netăiată împrejur. Aceste cuvinte arată că cei cărora le scrie Pavel şi despre care scrie că aveau adevărata tăiere împrejur (v. 11) nu sunt evrei, ci neamuri. De asemenea această expresie descrie starea întregii omeniri. Fiecare om s-a născut în afara legământul harului (Efeseni 2,12). Prin cele două expresii: morţi în greşelile voastre şi firea voastră pământească netăiată împrejur se înţelege atât ceea ce merită omul din cauza alegerilor greşite sau a rebeliunii deliberate împotriva lui Dumnezeu, cât şi starea naturală de condamnare în care sunt născuţi toţi. Prin Isus Hristos sunt biruite tendinţele spre păcat, fie că acestea sunt cultivate, fie că sunt ereditare.

Adus la viaţă împreună cu El. Compară cu Efeseni 2,5. După cum Tatăl L-a înviat pe Isus Hristos, tot aşa şi credincioşii pot fi înviaţi ca făpturi noi. Afirmaţia aceasta descrie taina naşterii din nou. Puterea dumnezeiască L-a scos pe Isus din mormânt la viaţă veşnică. Cât priveşte inima şi mintea omului, aceeaşi putere divină, lucrând prin voinţa umană pe deplin predată, îl învie pe acesta la o viaţă de biruinţă.

Ne-a iertat. [V-a iertat, KJV]. Dovezile textuale atestă exprimarea ne-a iertat. Iertarea lui Dumnezeu precede învierea.

Greşelile. Gr. paraptomata, literal, căderi alături (vezi comentariul de la Matei 6,14). Cuvântul poate fi folosit şi pentru a descrie o săgeată care nu nimereşte ţinta sau un soldat care rămâne în urma celorlalţi ostaşi care mărşăluiesc. Oamenii nu şi-au atins idealurile. Iertarea păcatelor include restaurarea omului căzut, a privilegiilor şi a poziţiei pe care o pierduse.


14 A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.

A şters. [Ştergând, KJV]. Gr. exaleipho, a şterge. În greaca clasică sensul acestui cuvânt este de a şterge ceva scris. Forma tradusă corect este la trecut, a şters.

Zapisul. [Scrisul de mână, KJV]. Gr. cheirographon, un document scris de mână. Aici este singurul loc din Noul Testament în care apare acest cuvânt. Cuvântul acesta era folosit de multe ori cu privire la documente scrise de mână, adesea cu un caracter legal, ca de pildă o chitanţă semnată de un datornic. Compară cu Filimon 19. Ştergerea unui astfel de certificat de datorie era săvârşită numai după ce datoria fusese plătită şi condiţiile fuseseră pe deplin împlinite. Aceasta se făcea prin aplicarea unui X, aşa cum apare pe unele papirusuri. De asemenea, cerneala cu care se scria era solubilă în apă şi putea fi spălată sau ştearsă, iar papirusul putea fi din nou folosit. Unii comentatori susţin că apostolul le spune colosenilor că regenerarea lor prin puterea de învierii lui Dumnezeu, refacerea înăuntrul lor a chipului Său, era săvârşită prin ştergerea sau anularea de către Dumnezeu a datoriei pe care erau obligaţi să o împlinească. Alţii văd o referire generală la legea lui Moise, aşa cum era ea interpretată de Iudei. Acest ultim punct de vedere pare să fie mai în armonie cu contextul care urmează. Similaritatea cu Efeseni 2,15 şi natura paralelismul acestor după epistole sugerează cu putere că zapisul cu poruncile este acelaşi lucru cu Legea poruncilor, în orânduirile ei (vezi comentariul de la Efeseni 2,15).

Poruncile. Gr. dogmata, decrete, ordonanţe. Este vorba de diferite legi şi decrete ale sistemului iudaic, cărora li s-a pus capăt la cruce (vezi comentariul de la Efeseni 2,15).

Stăteau împotriva noastră. Sensul corect gramatical din textul grecesc este că ceea ce era împotriva noastră şi ne era potrivnic este zapisul. Unii înţeleg prin aceasta o referire la acea datorie care stă împotriva tuturor, atât împotriva iudeilor cât şi a neamuri; alţii consideră că aici este vorba de legile sistemului iudaic. În ce priveşte felul în care acesta din urmă stătea atât împotriva iudeilor cât şi a neamurilor, vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 15,10; Efeseni 2,15.

L-a nimicit. [L-a înlăturat, KJV]. Adică, zapisul. Hristos este sfârşitul legii pentru … neprihănire. [KJV] (vezi comentariul de la Romani 10,4). Acum, pentru că Hristos a venit, oamenii nu mai sunt sub un îndrumător (vezi comentariul de la Galateni 3,25; Efeseni 2,15).

Pironindu-l pe cruce. Crucea marchează trecerea de la un sistem (cel iudaic) la celălalt (cel creştin). Exact aceeaşi idee este exprimată în Efeseni 2,16, unde se consideră că la cruce a avut loc împăcarea.


15 A dezbrăcat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce.

A dezbrăcat. Gr. apekduomai, literal, a dezbrăcat pe cineva de haine. Probabil că sensul de aici este a dezbrăca de armură, a prăda. S-a discutat mult cu privire la subiectul acestui predicat. Unii susţin că e Tatăl, întrucât El este subiectul predicatului v-a adus la viaţă (v. 13). Alţii cred că pasajul se aplică mai degrabă la Hristos. Din punct de vedere gramatical este imposibil de determinat care este subiectul şi deci problema trebuie să rezolvată ţinând cont de sensului pasajului (vezi mai jos).

Domniile şi stăpânirile. [Principatele şi puterile, KJV]. Termenii aceştia se pot referi la domni pământeşti (Luca 12,11; Tit 3,1) sau la fiinţe supranaturale (vezi comentariul de la Efeseni 6,12). Ţinând cont de învăţăturile false din Colose, aceasta s-ar putea să fie o referire la presupusele puteri angelice şi divine ale stihiilor (vezi Introducerea şi comentariul de la Coloseni 2,8). În realitate, Hristos a triumfat într-un sens special asupra lui Satana şi a îngerilor lui. Moartea Lui pe cruce a avut ca rezultat faptul că simpatia lumilor cereşti pentru Satana a scăzut şi mai mult (vezi comentariul de la Apocalipsa 12,9). De-a lungul lucrării lui Hristos, Satana era mereu gata să-L ispitească şi să-L hărţuiască. Viaţa lui Hristos a fost o luptă continuă, dar de fiecare dată El S-a dovedit biruitor. Fiecare efort depus de Satana pentru a-L distruge nu făcea altceva decât să demaşte în continuare lucrările înşelătorului. Viaţa de biruinţă a lui Hristos, culminând pe Golgota, a hotărât soarta diavolului. Masca lui Satana a fost înlăturată. Metodele lui de acţiune au fost descoperite înaintea îngerilor şi a întregului univers. A fost dat pe faţă adevăratul său caracter. Vezi DA 123, 761. Prin crucea Sa, Isus Hristos a dezbrăcat domniile şi stăpânirile întunericului atât de slujba şi autoritatea pe care o aveau ca domni ai acesteia lumi, cât şi de puterea în lupta împotriva binelui. Astfel, este mult mai probabil ca subiectul acţiunii exprimate prin verbul a dezbrăca să fie Isus Hristos (vezi mai sus).

Le-a făcut de ocară înaintea lumii. [Le-a demascat … pe faţă, KJV]. Sau le-a făcut un exemplu public (RSV). Moartea crudă a lui Hristos pe Golgota l-a dat în vileag în faţa întregului

univers pe Satana şi legiunile lui, descoperindu-i ca ucigaşi şi demoni.

Biruitor. Gr. thriambeuo (vezi comentariul de la 2 Corinteni 2,14).

Prin cruce. [În ea, KJV]. Sau în el. Versiunea grecească permite ambele interpretări. Ea s-ar putea referi fie la zapis fie la cruce (v. 14). El s-ar putea referi la Hristos, dacă Tatăl e considerat subiect al acţiunii exprimate în versetul acela (vezi mai sus la a dezbrăcat).


16 Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat,

Dar. [Deci, KJV]. Adică având în vedere faptul că sistemul legal iudaică se sfârşise, şi împreună cu el sistemul ceremonial (vezi comentariul de la Efeseni 2,15).

Judece. Fără îndoială că acest verb face referire la învăţătorii mincinoşi care, printre altele, insistau şi asupra cerinţelor obligatorii ale sistemului ceremonial iudaic (vezi p. 184).

Cu privire la mâncare sau băutură. Bineînţeles că aici este vorba de darurile de mâncare sau de băutură aduse de israeliţi în cadrul sistemului lor de jertfe din legea ceremonială. Unii au tras în mod eronat concluzia că afirmaţia lui Pavel implică desfiinţarea poruncii care interzicea folosirea alimentelor declarate necurate (vezi Levitic 11). Că nu acesta intenţionează să spună apostolul este limpede din următoarele observaţii:

(1) Se spune despre mâncare şi băutură că sunt o umbră a lui Hristos (Coloseni 2,17); adică arată înainte la jertfa şi lucrarea lui Hristos. Cu siguranţă că jertfele de mâncare şi băutură ceremoniale aparţineau elementelor care arătau spre jertfa lui Hristos, dar porunca cu privire la alimentele necurate nu făcea acest lucru.

(2) Interzicerea folosirii anumitor alimente exista şi înaintea legii ceremoniale (vezi comentariul de la Geneza 7,2). Prin urmare, anumite animale trebuiau considerate necurate din alte motive decât cele ceremoniale. Satisfacerea apetitului prin consumarea alimentelor necurate dăunează planurilor desăvârşite ale Creatorului (vezi PP 308; 2T 70). Apostolul nu le permite creştinilor coloseni să mănânce şi să bea tot ce vor. Ceea ce spune el este că creştinii nu mai sunt obligaţi să împlinească cererile legii ceremoniale. Aceste jertfe de mâncare şi de băutură şi-au găsit împlinirea în Hristos.

Sărbătoare. Rânduielile ceremoniale conţineau anumite porunci cu privire la diferite sărbători – Paştele, Sărbătoarea Azimilor, Ziua Cincizecimii, Ziua Ispăşirii şi Sărbătoarea Corturilor (vezi Leviticul 23).

Lună Nouă. Este vorba de prima zi a fiecărei luni (vezi Numeri 10,10; 28,11; compară cu 1 Samuel 20,5; Isaia 66,23).

O zi de Sabat. [Zile de Sabat, KJV]. Gr. sabbata. Acest cuvânt ar putea reprezenta fie pluralul termenul grecesc sabbaton, fie transliterarea termenului aramaic shabbata’, la singular. De aici sabbata, deşi din punct de vedere gramatical este la plural, poate reprezenta şi adesea reprezintă un singular (Matei 28,1 etc). Ambele forme pot fi acceptate aici, deoarece interpretarea pasajului nu depinde de alegerea între aceste două forme, zile de sabat, sau un sabat. Explicaţia care sunt umbra lucrurilor viitoare (Coloseni 2,17) arată despre ce fel de sabat este vorba aici. Sabatul săptămânal aminteşte de începutul istoriei pământului (Geneza 2,2.3; Exod 20,8–11; PP 48). Prin urmare, zilele de Sabat pe care Pavel le declară că sunt umbre care arată spre Hristos nu pot să se refere la Sabatul săptămânal din porunca a patra, ci fac referire la zilele ceremoniale de odihnă care îşi ating scopul o dată cu venirea lui Hristos şi a Împărăţia Lui (vezi Levitic 23,6–8.15.16.21.24.25.27.28.37.38).


17 care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.

Care sunt umbra. [Care sunt o umbră, KJV]. Expresia aceasta reprezintă cheia pentru înţelegerea versetului 17. Toate lucrurile amintite de apostol în versetul 16 sunt umbre, sau tipuri, simbolizând realitatea care este în Hristos. O umbră nu are substanţă, ci este cauzată de ceva care are substanţă. Compară folosirea cuvântului umbră în Evrei 8,5 şi 10,1. Ceremoniile iudaice erau umbre ale realităţilor cereşti. Viaţa, lucrarea şi Împărăţia lui Hristos sunt realitatea. Portretizarea acestora în legea ceremonială era doar o umbră.

Cu privire la pasajul acesta Albert Barnes, comentator prezbiterian, declară pe bună dreptate:

Nu există în pasajul acesta nici o dovadă că el [Pavel] ar învăţa că nu trebuie păzită nici o zi sfântă, căci nu există nici cel mai slab motiv pentru a crede că el intenţiona să spună că una din cele zece porunci încetase să fie obligatorie pentru omenire. … El avea ochiul aţintit la marele număr de zile care erau considerate de evrei sărbători, ca parte din sistemul lor ceremonial, şi nu din legea morală sau din cele zece porunci. Despre nici o parte din legea morală – despre nici una din cele zece porunci – nu se putea spune că era ‘o umbră a lucrurilor viitoare.’ Aceste porunci, din punct de vedere al legii morale, au aplicaţie perpetuă şi universală.

Trupul este al lui Hristos. În contrast cu umbra, Isus este realitatea. Spre El arată orice tip şi în El se împlineşte fiecare simbol. Aflându-L pe El, creştinii întorc spatele sistemului alcătuit din tipuri şi umbre, umblând acum în plinătatea Prezenţei Divine.

În aceste versete Pavel doboară cu totul temelia învăţătorilor iudaizanţi mincinoşi. Ei susţineau întoarcerea la cerinţele ceremoniale iudaice. Apostolul întâmpină argumentele lor susţinând că acum, când Hristos, realitatea, a venit, umbrele şi-au încheiat funcţia. Prin toată această argumentaţie Pavel nu minimalizează deloc cerinţele Decalogului sau ale Sabatului zilei a şaptea. Legea morală este veşnică şi desăvârşită (vezi comentariul de la Romani 14,1; Efeseni 2,15).


18 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-și voia lui însuși, printr-o smerenie și închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deșartă, prin gândurile firii lui pământești,

Răpească premiul alergării. [Răpească … răsplătirea, KJV]. Gr. katabrabeuo, a aduce judecăţi împotriva, a hotărî împotrivă, a condamna. Deoarece brabeus înseamnă arbitru, e posibil ca aici să fie o comparaţie cu un arbitru care îl descalifică pe un concurent. Apostolul trece acum la o altă primejdie cu care se confruntă credincioşii coloseni. El se străduieşte să rezolve problemele care apar ca rezultat al învăţăturilor false susţinute printre ei (vezi Introducerea, Cadrul istoric).

Făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie. [Smerenie voluntară, KJV]. Umilinţa artificială practicată pentru a spori meritul, înjosirea auto-impusă rezultând în ascetism inutil şi fără valoare – toate acestea sunt rezultatele mândriei. Ele sunt săvârşite pentru a câştiga merite prin eforturi omeneşti, personale. În practică, ei se neagă neprihănirea lui Hristos, nelăsând loc lucrării ei în inima omului prin credinţă. Compară cu 1T 297.

Închinarea la îngeri. Aceşti învăţători mincinoşi acceptau în aparenţă călăuzirea îngerilor, pe care îi considerau emanaţii exterioare ale lui Dumnezeu. Ei insistau asupra slăbiciunii omului şi a distanţei dintre el şi marele, veşnicul Dumnezeu. Acest punct de vedere este probabil o extindere a smereniei voluntare pe care o susţineau. Dacă trupul omenesc era cu totul fără de valoare, atunci omul nu se putea apropia de Dumnezeu. Avea nevoie de intermediari. Aşa că, le aducea închinare acestora, considerându-i superiori omului, şi într-un sens, extensii ale divinităţii. Pavel îi avertizează pe coloseni împotriva acceptării acestei filozofii. Ea este împotriva învăţăturii lui Hristos. Isus, citând din Deuteronom 6,13, declara: Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti (Matei 4,10). Îngerii din cer nu sunt de acord să primească adorarea (vezi Apocalipsa 22,9).

Amestecându-se. Gr. embateuo, literal a călca pe, a sta pe, de asemenea, a intra în, referindu-se la invadarea unei ţări; figurat, a cerceta, a se amesteca. Embateuo era folosit în terminologia religiei misterelor, aşa cum este arătat în câteva inscripţii în Asia Mică, datate cam prin secolul al II-lea d.Hr. Astfel probabil că termenul era pe buzele învăţătorilor mincinoşi, fiind folosit pentru iniţierea în misterele cultului, iar în caz acesta sensul lui ar fi a iniţia.

Lucruri pe care nu le-a văzut. Dovezile textuale favorizează omiterea negaţiei, cu varianta lucruri pe care le-a văzut, însemnând probabil viziuni. Compară cu traducerea RSV a acestei expresii: întemeindu-se pe viziuni. [umblând cu vedeniile lui, traducerea G. Galaction]. Dacă termenul embateuo este tradus a iniţia(vezi mai sus la amestecându-se), atunci pasajul poate fi tradus astfel: pe care le-au văzut pe când erau iniţiaţi.

Umflat de o mândrie deşartă. Aceste cuvinte indică o stare de proslăvire de sine şi de automulţumire.

Prin gândurile firii lui pământeşti. Adică prin gândurile conduse de firea pământească, în contrast cu acele gânduri controlate de Duhul Sfânt (vezi Romani 8,1–13).


19 și nu se ține strâns de Capul din care tot trupul, hrănit și bine închegat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu.

Capul. Adică Hristos (vezi comentariul de la Efeseni 4,15.16). Scopul filozofiei susţinute de învăţătorii mincinoşi din Colose era negarea lui Hristos. Hrănit. [Fiind servit cu hrană, KJV]. Gr. epichoregeo, a aproviziona, a susţine. Această expresie poate fi tradusă întregul trup susţinut şi întreţesut prin încheieturi şi ligamente. Închegat. [Întreţesut, KJV]. Compară cu Efeseni 4,16; Coloseni 2,2. Forma verbului grecesc dă de înţeles că este vorba de un proces continuu, în dezvoltare.

Încheieturilor şi legăturilor. După cum mădularele corpului uman sunt ţinute împreună cu ajutorul încheieturilor şi a tendoanelor care toate fac parte din corp, tot aşa şi membrii bisericii creştine, trupul spiritual al lui Hristos, trebuie ţinuţi împreună. Trupul spiritual îşi primeşte puterea şi membrele lui stau laolaltă printr-o unire personală cu Domnul Isus Hristos. Nimic, nici chiar îngerii, nu ar trebui să se interpună între noi şi Mântuitorul nostru.

Creşterea pe care i-o dă Dumnezeu. [Creşterea de la Dumnezeu, KJV]. Forţa misterioasă care face să aibă loc creşterea este puterea lui Dumnezeu. Fără acest puternic principiu vital creşterea ar fi imposibilă. Un caracter cu adevărat armonios poate fi dezvoltat doar atunci când puterea divină se uneşte cu efortul omenesc. Aceasta este manifestarea exterioară, practică, a neprihănirii prin credinţă.


20 Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea:

Dacă aţi murit împreună cu Hristos. [Dacă sunteţi morţi împreună cu Hristos, KJV]. Literal, dacă aţi murit împreună cu Hristos (vezi comentariul de la Romani 6,5–8). Învăţăturile începătoare ale lumii. [Rudimentele lumii, KJV]. Aici Pavel foloseşte această expresie referindu-se în special la filozofia învăţătorilor mincinoşi din Colose (vezi comentariul de la

v. 8). Într-o accepţie mai generală, rudimentele lumii pot fi înţelese ca lucrurile elementare de care lumea depinde în ce priveşte viaţa, ABC-ul structurii ei. Lumea e plasată în contrast cu cerul şi înseamnă timpul în care trăim, cu tendinţele şi interesele lui. Un om care a murit faţă de lume, care trăieşte după felul şi filozofia ei, este mort faţă de cele spirituale. Situaţia inversă este la fel de adevărată: cel care a murit împreună cu Hristos şi trăieşte după principiile împărăţiei cerului, a întors pentru totdeauna spatele învăţăturilor începătoare ale acestei lumi şi este viu faţă de Dumnezeu.

De ce, ca şi cum aţi trăi. În esenţă, Pavel îi întreabă pe coloseni: De ce, o dată ce aţi renunţat la filozofia falsă şi la ambiţiile şi învăţăturile fundamentale ale acestei lumi, trăiţi ca şi cum încă aţi fi legaţi de aceste lucruri?

Vă supuneţi la porunci ca acestea? [Sunteţi supuşi poruncilor, KJV]. Literal, continuaţi să vă supuneţi poruncilor?, ca de pildă, rânduielilor perimate ale iudaismului (vezi comentariul de la v. 16). S-ar putea să fie vorba şi de restricţiile ascetice şi poruncile derivate din anumite culte. Filozofia falsă din Colose cuprinde atât elemente iudaice cât şi păgâne, (vezi Introducerea). Acum zice Pavel, întrucât nu sunteţi obligaţi să ţineţi aceste rânduieli, de ce vă mai preocupaţi de ele?


21 „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”?

Nu lua. [Nu atinge, KJV; Nu te atinge, traducerea G. Galaction]. Ritualul mozaic era plin de interdicţii împotriva atingerii de oamenii leproşi, de obiectele necurate, de trupurile moarte şi de alte lucruri necurate (Levitic 12–15; Numeri 19,11–22). Morala acestor interdicţii era că adevăratul urmaş al lui Dumnezeu se va ţine curat şi nepătat de orice contaminare morală şi fizică pentru ca să-L poată proslăvi pe Dumnezeu. Învăţătorii mincinoşi adăugau, probabil, şi alte interdicţii.

Nu gusta. Este vorba, desigur, de diferite restricţii dietetice, impuse în mare parte de oameni (vezi v. 8), ca de exemplu cele menţionate în 1 Timotei 4,3–5. Vezi comentariul de la Coloseni 2,16 ca dovadă a faptului că Pavel nu înlătura restricţia cu privire la folosirea alimentelor necurate. Probabil că învăţătorii mincinoşi din Colose aveau mai multe interdicţii în materie de dietă.

Nu atinge. [Nu atinge cu mâna, KJV]. Verbul grecesc este practic sinonim cu acela tradus în acest verset nu lua. Unii comentatori sugerează că primul ar trebui să fie tradus nu pune mâna şi ultimul nu atinge. Se referă la diferite interdicţii pe care unii învăţători mincinoşi le impuneau credincioşilor coloseni, unele de origine iudaică, iar altele împrumutate de la filosofii răsăriteni.


22 Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor și sunt întemeiate pe porunci și învățături omenești,

Toate pier. [Toate urmează să piară, KJV]. Adică toate lucrurile interzise pier. Astfel ele sunt temporare şi nu au valoare permanentă spirituală sau morală.

Omeneşti. [De la oameni, KJV]. Decretele şi interdicţiile învăţătorilor mincinoşi, deşi în oarecare măsură similară cu rânduielile sistemului ceremonial iudaic, erau doar cerinţe omeneşti. Dumnezeu nu le impunea oamenilor. Moartea lui Hristos a pus capăt legii ceremoniale, iar legile impuse de oameni nu au fost niciodată cerute de Dumnezeu.


23 au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva gâdilării firii pământești.

Înfăţişare de înţelepciune. [Arătare de înţelepciune, KJV; trecere de înţelepciune, traducerea lui G. Galaction]. Sau aparenţă de înţelepciune. Pavel avertizează împotriva înşelării sau inducerii în eroare prin aparenţe.

Închinare voită. [Cultul voinţei, KJV; Cucernicie de bunăvoie, traducerea lui G. Galaction]. Sau religie creată de om. Baza oricărei străduinţe în împlinirea ceremoniilor omeneşti este cult al voinţei. Omul se bazează pe sine şi adoră eforturile personale depuse pentru a obţine favoarea lui Dumnezeu. În vigilenţa şi chinul pe care şi le impune, în ritualurile inventate de el, în forma de închinare pe care o făureşte, voinţa şi faptele lui sunt preamărite. În contrast, filozofia creştină pune voinţa omului într-un loc cu totul diferit. Voinţa umană ar trebui folosită constant numai în alegerile pe care creştinul le face pentru Hristos. Hristos are atunci locul cel mai de frunte în sufletul credinciosului, iar acesta nu îşi mai exercită voinţa independent (vezi comentariul de la Galateni 2,20). Rugăciunea lui zilnică de consacrare este aceeaşi cu rugăciunea Mântuitorului său: Facă-se nu voia Mea, ci a Ta. (Luca 22,42).

Smerenie. Pavel se referă aici la smerenia falsă, ca aceea dată pe faţă de farisei şi ascetici, care de fapt erau vinovaţi de mândria exhibiţionismului. Asemenea persoane erau excesiv de mândre de smerenia lor, dovedind astfel că nu posedau nimic de calitate. Aşa stăteau lucrurile şi cu învăţătorii falşi din Colose.

Asprime. [Neglijarea, KJV]. Literal necruţând. Se pare că extremiştii religioşi din Colose priveau la trup ca fiind în sine păcătos. Severitatea lor faţă de trup era extremă, în dezacord cu învăţătura creştină că trupul era Templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6,19) şi contrară învăţăturii că trupul trebuie înfăţişat ca o jertfă vie (vezi comentariul de la Romani 12,1).

De nici un preţ. [Onoare, KJV]. Gr. time, preţ, valoare, onoare. Traducerea valoare [preţ] e adoptată în interpretarea dată mai jos.

Împotriva. [Spre, KJV]. Gr. pros în unele contexte, probabil şi aici, înseamnă împotriva (compară cu Efeseni 6,11.12). În ce priveşte sensul pasajului pentru situaţiile în care pros este tradus astfel, vezi comentariul de mai jos.

Gâdilării firii pământeşti. [Satisfacerea cărnii, KJV; Măgulirea omului pământesc, traducerea lui G. Galaction]. Literal, satisfacerea peste măsură a poftelor cărnii. Ultima parte a acestui verset a fost declarată cea mai dificilă din întreaga epistolă. Se pot face numai presupuneri cu privire la înţelesul ei. O interpretare comună e că punerea în practică a tuturor acestor legi şi speculaţii omeneşti e fără de valoare împotriva îngăduirii poftelor trupului. Singurul lucru care e de folos în această privinţă este deplina supunere a inimii faţă de Hristos şi moartea faţă de atracţiile lumii. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–4AA 473

2–4GW 305; 8T 295

3 COL 22, 115; DA 465; Ed 13; FE 177, 181; MB 34; ML 360; SC 17, 109; 2T 510; 5T 703

4 AA 474

6 SC 52, 69

6, 7 FE 303

6–8CH 584; EW 25

6–10AA 473; GW 305; 8T 295

7 AA 175; FE 231, 304

8 GW 16; 1T 297

8–107T 204

9 COL 115; Ev 231, 614; MB 34, 78; PK 597

9, 10 DA 181; FE 306; GW 57; MYP 55; 8T 334

10 CH 369, 593; CT 18, 491; Ed 257; FE 303, 376, 429, 446; GW 113; MB 21; ML 15, 276, 340; MM 41, 219; 6T 167; 7T 248

14 AA 194; EW 33; PP 365

15, 17 DA 165

17–196T 235

18 FE 304; 1T 297, 299

19 1T 300

21 Te 289; 3T 561; 5T 360

23 2T 612