Vă rugăm. Se pare că în biserica din Tesalonic erau vehiculate idei eronate cu privire la învăţătura lui Pavel despre apropiata venire a lui Hristos. Pavel a scris a doua sa epistolă pentru a corecta aceste păreri greşite. El tratează chestiunea cu mult tact, adresându-se cititorilor nu ca unor inferiori, ci ca unor fraţi, şi îi roagă să ia aminte la ceea ce este gata să-i înveţe. El doreşte să-i încurajeze, nu să-i descurajeze pe cei doborâţi.

Cât priveşte.[Prin, KJV]. Cu privire la, sau din cauza venirii.

Venirea. Gr. parousia (vezi Matei 24:3). Argumentaţia lui Pavel din v. 1–12 se referă la cea de-a venire a lui Hristos.

Adunarea noastră împreună. Unul din scopurile de seamă ale celei de-a doua veniri a lui Hristos este de a-i aduna laolaltă pe aleşii Săi (vezi Matei 24:31; Ioan 14:3), pentru ca ei să fie totdeauna cu Domnul (1 Tesaloniceni 4:17). Pavel invocă evenimentul revenirii pentru a concentra gândurile tesalonicenilor la această temă şi pentru a le ocupa mintea cu subiecte mai solemne.

Clătinaţi… în mintea voastră. Nu trebuia ca tesalonicenii să fie îndepărtaţi de la convingerea lor stabilă şi să fie purtaţi de orice vânt de învăţătură (Efeseni 4:14). Creştinii ar trebui să fie statornici din punct de vedere intelectual.

Tulburaţi. Gr. throeo, a striga tare, a înspăimânta de unde, a tulbura. Acest cuvânt se referă la o stare de agitaţie sau de excitare nervoasă. Gândul că revenirea Domnului era iminentă îi ţinuse pe tesaloniceni într-o stare de continuă tulburare.

Duh. Acest cuvânt se referă fără îndoială la Spiritul profeţiei (compară cu 1 Corinteni 7:40; 12:10).

Vorbă. Adică învăţătură orală.

Epistolă. Adică o comunicare scrisă.

Ca venind de la noi. Se poate înţelege prin aceste cuvinte că era vorba despre toate cele trei tipuri de comunicare, caz în care se zicea că toate ar fi venit de la Pavel. Mulţi comentatori consideră că Pavel se referă aici la vreo comunicare falsă, făcută în numele lui. Ţinând cont de precauţia manifestată prin semnarea scrisorii cu propria lui mână (vezi cap. 3:17), e posibil ca aici Pavel să fi avut în vedere scrieri contrafăcute. Alţii cred că dacă lucrul acesta ar fi fost adevărat, el ar fi tratat problema mai serios. Ei sugerează că e posibil şi ca unele exprimări ale lui Pavel în învăţătura sau în forma adresării sau în scrisul primei sale epistole să fi fost greşit interpretate (vezi 1 Tesaloniceni 4:15.17; 2 Tesaloniceni 2:1; AA 264).

Ziua Domnului. [Ziua lui Hristos, KJV]. Dovezile textuale favorizează traducerea ziua Domnului. În ce priveşte comentariul la cuvintele ziua Domnului vezi Faptele Apostolilor 2:20.

Ar fi venit chiar. [E aproape, KJV]. Gr. enistemi, a sta aproape, a fi iminent. De aici reiese clar că înţelegerea greşită nu era cu privire la eveniment, ci la iminenţa lui. Pavel subliniază în prima sa epistolă, aşa cum învăţase şi Hristos, că viaţa creştinilor ar trebui să fie o continuă pregătire pentru revenirea Domnului (Matei 24:42, 44; 1 Tesaloniceni 1:10; 5:23). Ei trebuie să vegheze şi să fie gata, dar nu trebuie să fie cuprinşi de un simţământ de panică şi de o agitaţie inutilă cu privire la a doua venire.

Nimeni. Apostolul recunoaşte că primejdia amăgirii este reală şi gravă (vezi Matei 24:4). Metodele înşelăciunii sunt multe şi Pavel nu încearcă să le limiteze doar la cele trei menţionate în 2 Tesaloniceni 2:2, ci admite orice fel de amăgire. Vrăjmaşul bisericii va face uz de semne şi de minuni aparente pentru a-i face pe cei neatenţi să accepte marea minciună (v. 9–11). Prin urmare poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie atent, pentru a nu se rătăci de la credinţă. Ei trebuie să fie întemeiaţi pe declaraţiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Nu va veni. [Ziua aceea nu va veni, KJV]. Cuvintele acestea sunt bine adăugate pentru a completa gândul. Ceea ce nu se va întâmpla înainte de venirea lui Antihrist este, evident, venirea lui Hristos, pentru a-i strânge pe ai Săi, eveniment cu privire la care tesalonicenii erau preocupaţi (v.

1).

Lepădarea de credinţă. Gr. he apostasia, căderea sau apostazia. Acest verset şi cel din Faptele Apostolilor 21:2 sunt singurele locuri în care termenul apostasia apare în Noul Testament. Articolul (he) arată că se face referire la o apostazie definită şi dă de înţeles că această cădere de la credinţă era bine cunoscută cititorilor. Fără îndoială că Pavel însuşi îi învăţase pe tesaloniceni prin viu grai lucrurile referitoare la apostazia viitoare. În cuvântarea ţinută câţiva ani mai târziu prezbiterilor bisericii din Efes, Pavel a prezis că apostazia se va datora unor oameni din interiorul bisericii, care se vor ridica pentru a învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor (Faptele Apostolilor 20:30). El l-a avertizat pe Timotei cu privire la pericole asemănătoare, spunând că va veni un timp când oamenii se vor îndrepta către fabule, astupându-şi urechile faţă de adevăr (1 Timotei 4:1–3; 2 Timotei 4:3, 4). Petru şi Iuda vorbesc în cuvinte sumbre despre cei care au părăsit calea cea dreaptă (2 Petru 2:1, 12–22; Iuda 4:10–13). Iar Ioan declară că pe vremea când scria el se iviseră mulţi antihrişti (1 Ioan 2:18). Domnul Însuşi i-a îndemnat pe ucenici să se ferească de proorocii mincinoşi (Matei 7:15; 24:24) şi a prezis că mulţi vor cădea de la credinţă. În această împrejurare Pavel nu specifică exact forma apostaziei, dar aceasta poate fi dedusă din textele biblice amintite mai sus. Totuşi sunt clare următoarele lucruri: (1) apostazia era o problemă religioasă, o rebeliune spirituală, neavând legătură directă cu politica; (2) la data când scria Pavel, apostazia era încă în viitor; (3) apostazia urma nu numai să preceadă a doua venire (2 Tesaloniceni 2:2), ci şi să fie un semn al iminenţei acesteia, deci creştinii nu trebuiau să se aştepte ca Hristos să se întoarcă înainte de aceasta. Profeţia cu privire la căderea de la credinţă a fost parţial împlinită pe vremea lui Pavel şi în mult mai mare măsură în Evul Mediu, dar împlinirea ei deplină va avea loc în zilele de dinaintea revenirii lui Isus (compară cu Nota Suplimentară la Romani 13). Vezi Vol VI, p. 64–67.

Descoperi. Gr. apokalupto, a descoperi, a dezvălui, a da la iveală, a face cunoscut (compară cu Apocalipsa 1:1). Acelaşi verb apare şi în 2 Tesaloniceni 2:6, 8, iar în altă parte în Noul Testament este folosit cu privire la revelaţii supranaturale (vezi Matei 16:17) şi mai ales cu privire la arătarea lui Hristos (vezi Luca 17:30. Forma substantivală, apokalupsis, revelaţie, descoperire, apare în 1 Corinteni 1:7; 2 Tesaloniceni 1:7; 1 Petru 1:7, 13; 4:13). Aceasta ar sugera că descoperirea omului fărădelegii poate să cuprindă elemente supranaturale şi că aria lui de acţiune poate să aibă un caracter evident religios. Faptul că omul fărădelegii urmează a se descoperi sugerează că el va fi ascuns până la un anumit moment, când se va arăta lumii, de care se ascunsese, sau că îşi va scoate masca şi se va arăta în adevărata înfăţişare sau că masca îi va fi smulsă şi adevărata lui natură va fi cunoscută de locuitorii pământului.

Omul fărădelegii. [Acel om al păcatului, KJV; omul nelegiuirii, traducerea lui G. Galaction]. Adică omul a cărui trăsătură principală este păcatul. Se pot cita dovezi textuale importante pentru exprimarea omul fărădelegii (ca în traducerea Cornilescu), (vezi v. 8, unde acel Nelegiuit este literal cel fără de lege). Prezenţa articolului hotărât arată că Pavel se referă la un vrăjmaş despre care le vorbise deja tesalonicenilor şi că se aşteaptă ca ei să ştie despre cine vorbeşte. Faptul că Pavel foloseşte cuvântul grecesc pentru om (anthropos) arată că este vorba de o persoană sau o putere definită. În ce priveşte comentariul asupra identităţii acestei persoane sau puteri, vezi v. 4.

Fiul pierzării. Sau fiul nimicirii, deci un fiu sortit nimicirii. Acesta este fie un titlu dat omului fărădelegii, fie o altă descriere a lui. Mai există un singur loc în Scriptură unde este folosit numele acesta. Acolo Mântuitorul îl numeşte astfel pe Iuda (vezi Ioan 17:12), un apostol cândva tovarăş şi egal cu ceilalţi, dar care i-a îngăduit atât de mult lui Satana să pătrundă în inima lui (Ioan 13:2, 27) încât L-a trădat pe Domnul său (Matei 26:47–50).

Potrivnicul. [Care se împotriveşte, KJV]. Gr. antikeimai, a fi potrivnic, a se împotrivi, a se opune.

Care se înalţă. Gr. huperairomai, a se înălţa mai sus de, a se ridica peste ceva.

Mai presus. Sau împotriva.

Tot ce se numeşte Dumnezeu. Aici sunt incluse pe bună dreptate toate formele de dumnezeire, atât cele adevărate cât şi cele false şi exprimarea aceasta nu ar trebui limitată la Dumnezeul creştinilor.

Ce este vrednic de închinare. Gr. sebasma, un obiect de închinare, orice este onorat din punct de vedere religios. Cuvintele lui Pavel descriu o putere arogantă care se opune tuturor adversarilor din domeniul religios şi nu permite nici unui rival să primească închinarea pe care el o pretinde pentru sine.

Aşa că. Cuvintele acestea servesc pentru a arăta scopul acţiunilor acestei puteri îngâmfate.

Ca Dumnezeu, [KJV: Se va aşeza ca Dumnezeu.]. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea acestor două cuvinte [ca în traducerea lui Cornilescu, unde ele nu apar]. Această omitere nu afectează în mod serios înţelesul pasajului de faţă, întrucât ideea exprimată este implicită în cuvintele care urmează. Puterea arogantă îşi asumă prerogative divine, făcându-se referire la adevăratul Dumnezeu şi nu doar la divinităţi păgâne.

În. Arătând atât intrarea acestei puteri în templul lui Dumnezeu cât şi aşezarea ei acolo.

Templul. Gr. naos, sanctuarul interior sau altarul, în contrast cu hieron, care desemnează întregul complex al templului. Unii, pe temeiul celor din 1 Corinteni 3:16; 2 Corinteni 6:16; Efeseni 2:2, cred că templul amintit aici se referă la biserică; alţii consideră că Pavel foloseşte cuvântul templu în mod figurat, ca simbol al unui centru religios de închinare. Cel nelegiuit se va aşeza întrun loc dedicat cultului adevăratului Dumnezeu, pretinzând închinarea oamenilor.

Dându-se drept. [Arătându-se că este, KJV]. Gr. apodeiknumi, a arăta, a expune, a declara. Aşezarea tronului său în sanctuarul interior al templului dă pe faţă pretenţia că stă ca Dumnezeu (KJV) şi că se consideră drept Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare formă de blasfemie. Pentru cercetătorii Bibliei semnele identităţii enumerate în v. 3, 4 sunt deja familiare, deoarece ele se găsesc şi în altă parte a Cuvântului Inspirat. O comparaţie cu profeţia lui Daniel despre puterea hulitoare care urmează Romei păgâne (vezi Daniel 7:8, 19–26) şi cu tabloul lui Ioan cu privire la fiara care seamănă cu un leopard (vezi Apocalipsa 13:1–18), dă pe faţă multe asemănări între cele trei descrieri. Aceasta duce la concluzia că Daniel, Pavel şi Ioan vorbeau despre aceeaşi putere, şi anume papalitatea (GC 49–54, 356). Mulţi comentatori aplică termenul Antichrist, cineva care se împotriveşte lui Hristos sau cineva care stă în locul lui Hristos (vezi 1 Ioan 2:18), la puterea descrisă aici. În ce priveşte un comentariu mai detaliat despre diferitele semne de identitate, vezi pasajele din Daniel şi Apocalipsa, menţionate mai sus.

Într-un sens mai larg puterea descrisă aici poate fi identificată cu Satana, care a încercat multă vreme să fie ca Cel Prea Înalt (vezi Isaia 14:14). Satana se străduieşte din toate puterile să fie ca Dumnezeu şi să-i nimicească pe toţi aceia care se opun puterii sale. Iar astăzi lumea se pleacă înaintea lui. Puterea lui e primită ca puterea lui Dumnezeu (6T 14). Hotărârea lui antihrist de a duce la bun sfârşit rebeliunea pe care a început-o în cer va continua să lucreze în fiii neascultării (9T 230). În epoca aceasta antihrist va apare ca adevăratul Hristos şi atunci legea lui Dumnezeu va fi pe deplin anulată. … Dar adevăratul conducător al acestei rebeliuni este Satana, îmbrăcat ca un înger de lumină. Oameni vor fi înşelaţi, îl vor înălţa în locul lui Dumnezeu şi-l vor zeifica (TM 62). Ultima mare amăgire în curând se va da pe faţă înaintea noastră. Antihristul urmează să-şi săvârşească lucrările miraculoase înaintea ochilor noştri (GC 593).

Nu vă aduceţi aminte? În aceste două epistole ale sale către tesaloniceni apostolul face adesea apel la ceea ce îi învăţase prin viu grai (vezi 1 Tesaloniceni 2:1, 9, 11, 13; 3:4; 4:1; 5:1, 2; 2 Tesaloniceni 2:15; 3:10).

Vă spuneam. Mai degrabă obişnuiam să vă spun, aşa cum e sensul în limba greacă. Nu se poate ca un învăţător atât de conştiincios cum era Pavel să fi uitat să-şi instruiască convertiţii asupra unui subiect atât de important. Faptul că le aminteşte cititorilor de învăţătura lui anterioară arată că punctul său de vedere cu privire la venirea lui Hristos nu suferise nici o schimbare şi că nu aşteptase nici mai înainte arătarea imediată a Domnului. În acelaşi timp, cuvintele scrise sunt redactate cu grijă, poate cu intenţia de a evita complicaţiile care s-ar fi ivit dacă scrisoarea lui ar fi căzut în mâinile potrivnicilor.

Şi acum ştiţi. Pavel le reaminteşte din nou cititorilor subiectul asupra căruia ei erau cel puţin parţial informaţi. Comentatorii ulteriori ai cuvintelor sale au dezavantajul de a nu cunoaşte conţinutul deplin al instrucţiunilor lui orale.

Opreşte. [Reţine, KJV]. Gr. katecho, a deţine, a ţine înapoi, a restrânge. Literal, ce-l restrânge, sau ce-l reţine, în limba greacă fiind de genul neutru. În v. 7 Pavel foloseşte o expresie similară, dar foloseşte genul masculin, cel ce o opreşte.

Comentatorii consideră că în v. 6–12 sunt mari dificultăţi, şi le pun pe seama faptului că Pavel se adresează tesalonicenilor folosind un fundal de informaţii date mai înainte, pe care noi nu le avem. În felul acesta, orice explicaţie a acestui pasaj conţine un element de ipoteză şi trebuie să fie observată cu grijă în contextul soliei lui Pavel pentru tesaloniceni.

Unii susţin că puterea care opreşte este Imperiul Roman. Persecuţiile păgâne ţineau în frâu tendinţa bisericii de a adopta obiceiuri şi dogme străine, şi în felul acesta împiedicau apariţia papalităţii (GC, 49). Probabil Pavel nu specifică aici care este puterea aceasta deoarece este o chestiune delicată asupra căreia nu îndrăzneşte să fie mai explicit, de teama de a nu aduce noi persecuţii asupra convertiţilor, dacă scrisoarea aceasta ar fi căzut în mâinile duşmanilor.

Aţii consideră că aceste cuvinte au o aplicaţie mai extinsă. Ei cred că forma masculină, cel ce o opreşte (vezi mai sus), se referă la Dumnezeu. Astfel, ce(-l) opreşte ar putea să fi o referire la împrejurările aranjate şi permise de Dumnezeu (vezi Daniel 4:17) pentru a întârzia apariţia lui Antichrist, atât în aspectul lui istoric cât şi în manifestarea lui finală care urmează încă să vină (vezi 2 Tesaloniceni 2:4). În ce priveşte felul în care Dumnezeu ţine în frâu puterile răului, vezi Apocalipsa

7:1.

Ca să nu se descopere. Deşi Pavel nu specifică care este subiectul acestui predicat, contextul arată că vorbeşte încă de omul păcatului (v. 3, 4). În ce priveşte comentariul la verbul descopere, vezi v. 3.

La vremea lui. Adică la vremea hotărâtă de Dumnezeu, nu la timpul hotărât de omul fărădelegii. Antihristul se va manifesta la vremea potrivită. Dacă este vorba de papalitatea istorică (vezi v. 4), s-a înţeles prin cuvintele de aici perioada de dominaţie de 1260 de ani a acestei puteri religioase (vezi Daniel 7:25; Apocalipsa 12:6). Când i se dă o aplicaţie mai largă (vezi 2 Tesaloniceni 2:4) pasajul este considerat o referire la timpul când Satana va juca un rol personal în evenimentele zilelor sfârşitului, numai pentru ca planul lui de a domina lumea să fie dezvăluit şi caracterul său să fie cunoscut (vezi 2 Tesaloniceni 2:4; Apocalipsa 17:16).

Taina fărădelegii. Gr. musterion tes anomias. Pentru sensul cuvântului musterion, ceva ascuns, vezi Romani 11:25; pentru anomias, dispreţ şi călcare a legii, nelegiuire, vezi mai sus, la omul fărădelegii (2 Tesaloniceni 2:3). Titlul acesta se referă la o putere a cărei trăsătură principală este fărădelegea. Având în vedere încercarea de a schimba legea amintită în Daniel 7:25 (vezi comentariul de acolo), referirea la lege este semnificativă. În ultima analiză, descrierea aceasta se aplică la Satana, autorul nelegiuirii (TM 365), dar diavolul şi-a camuflat în general personalitatea, lucrând prin agenţi. În zilele de pe urmă el va juca în persoană un rol mai direct, culminându-şi înşelăciunea prin contrafacerea venirii lui Hristos (vezi 2 Tesaloniceni 2:4, 9).

Lucreze. Gr. energeo (vezi Filipeni 2:13). Pavel se referă la un agent care acţionează deja. Pe vremea lui Pavel apostazia începuse (vezi 2 Tesaloniceni 2:3). Cu trecerea timpului apostazia a luat forma pretenţiilor papale, aşa că, dintr-un punct de vedere istoric modern, taina fărădelegii poate fi identificată cu puterea papală (GC 49, 55). Deci omul fărădelegii şi taina fărădelegii pot fi considerate ca reprezentând aceeaşi putere papală apostată (GC 356); şi în spatele tuturor manifestărilor omeneşti nelegiuite stă chiar Satana, care la sfârşit va juca un rol personal în efortul de a lua captivă întreaga lume (vezi v. 4, 9).

Numai. Cuvântul acesta introduce elementul care delimitează lucrarea tainei fărădelegii.

Opreşte. Gr. katecho (vezi v. 6). Cei mai mulţi comentatori sunt de acord că în limba greacă această construcţie cere adăugarea unei expresii explicative, ca de pildă va restrânge, pentru a completa gândul propoziţiei. Unii cred că aici se face referire la Imperiul Roman, ca în versetul 6; alţii susţin că Dumnezeu este Cel care opreşte (vezi v. 6).

Luat din drumul ei. Sau luat din mijloc. Cei care susţin că puterea care opreşte este Imperiul Roman (vezi mai sus la opreşte), cred că această putere e luată din drum. Cei care cred că Cel care opreşte este Dumnezeu, parafrazează a doua jumătate a versetului în felul acesta: Cel care opreşte, Dumnezeu, care ţine răul în frâu [GC 589, 614 ], va continua să-l oprească până vine timpul să fie ‚descoperită’ taina nelegiuirii [v. 8] şi să fie luată din drum. Alţi comentatori consideră că această expresie îl asigură pe credincios că în ciuda lucrării puterii apostate, ea nu va dăinui veşnic. La timpul hotărât Dumnezeu va pune capăt activităţilor ei (vezi Matei 24:21, 22).

Atunci. Cei care cred că cel care a fost luat din drum (v. 7) este Imperiul Roman, înţeleg că atunci se referă la timpul când Roma papală a ajuns la putere (vezi Daniel 7:8). Cei care susţin că cel luat din drum este Antihristul (vezi mai jos la acel Nelegiuit), cred că atunci se aplică încă la timpul viitor, când papalitatea va trece printr-o scurtă perioadă de redeşteptare (vezi Apocalipsa 13:3), în urma căreia va fi dată pe faţă adevărata ei natură (vezi Apocalipsa 17:16, 17), sau, printr

o aplicaţie mai extinsă, la timpul când Satana, Antihristul suprem, se implică personal în treburile zilelor sfârşitului, numai pentru ca falsitatea pretenţiilor sale la divinitate să fie dată pe faţă (vezi 2 Tesaloniceni 2:4).

Se va arăta. Gr. apokalupto. Vezi v. 3. Aplicată la papalitate, acţiunea acestui verb s-ar referi la însuşirea puterii papale după declinul Imperiului Roman. Referirea ar putea fi şi la timpul viitor, când papalitatea va fi reînviorată (vezi Apocalipsa 13:8) şi la perioada când, după acest scurt timp de reînviorare, adevărata natură a sistemului va fi dată pe faţă sau demascată (vezi Apocalipsa 17:16, 17).

Acel Nelegiuit. Gr. ho anomos, literal cel lipsit de lege, de unde călcătorul legii, cel nelegiuit, cel fărădelege. Referirea este la omul fărădelegii (v. 3) sau la taina fărădelegii (v. 7). În acord cu a doua opinie, el nu este doar papalitatea, ci Satana însuşi, Antihristul suprem, în momentul în care Îl personifică pe Hristos înainte de ziua de pe urmă (vezi v. 4, 9).

Domnul. Dovezile textuale sunt împărţite între exprimarea aceasta şi exprimarea Domnul Isus, care se armonizează cu contextul de aici, al revenirii în slavă a lui Hristos.

Îl va nimici. Gr. analisko, a extinde, a epuiza, a consuma, a nimici. Dovezile textuale sunt împărţite între analisko şi anaireo, a elimina, a desfiinţa, a îndepărta din cale, a ucide. Vezi mai jos, la va prăpădi.

Suflarea gurii Sale. [Duhul gurii Sale, KJV]. (Vezi Luca 8:55; Apocalipsa 19:15). S-ar putea ca aici să fie o aluzie la formularea din Isaia 11:4. Va prăpădi. Gr. katargeo, a face nelucrător, deci, a face fără valoare (vezi Romani 3:3).

Acest ultim sens se încadrează bine în tabloul sorţii pe care o aşteaptă papalitatea, sau, mai precis, al nimicirii lui Satana la a doua venire a lui Hristos (vezi Apocalipsa 20:1–6). Papalitatea nu va mai exista, iar planurile făcute cu grijă de diavol se vor prăbuşi.

Cuvintele acestui verset au fost folosite uneori pentru a descrie distrugerea celor nelegiuiţi la a doua venire a lui Hristos. E adevărat că aceia dintre ei care sunt în viaţă la data aceea, vor fi deodată nimiciţi, dar Pavel se ocupă aici de soarta pe care o va avea acel Nelegiuit, nu de cea a nelegiuiţilor în general.

Arătarea. [Strălucirea, KJV.] Gr. epiphaneia, o arătare, o apariţie, un termen care a fost adesea folosit în greaca clasică pentru a descrie arătarea glorioasă a zeilor păgâni. În Noul Testament este folosit exclusiv pentru glorioasele arătări ale Domnului Hristos, atât prima (2 Timotei 1:10), cât şi a doua (1 Timotei 6:14; 2 Timotei 4:1, 8; Tit 2:13).

Venirii. Gr. parousia, cuvânt folosit în general pentru a doua venire a lui Hristos (vezi 2 Tesaloniceni 2:1; Matei 24:3).

Arătarea. Gr. parousia, acelaşi cuvânt folosit pentru venirea lui Hristos (v. 8). Din cauza acestor trei motive: (1) forţa semi-tehnică a termenului parousia; (2) folosirea frecventă a termenului pentru a descrie a doua venire a lui Hristos; şi (3) juxtapunerea lui parousia aici lângă acelaşi cuvânt ca în v. 8., mulţi susţin că apostolul se referă la falsa venire a lui Hristos, înscenată de Satana. În privinţa faptului că Satana va avea o parousia, vezi GC 593, 624, 625; 5T 698; 8T 27,

28. Putem fi recunoscători că în Cuvântul lui Dumnezeu găsim descrieri clare ale venirii lui Hristos, aşa ca cei credincioşi să nu fie înşelaţi. Domnul Hristos Se va pogorî din cer (1 Tesaloniceni 4:16) pe nori (Apocalipsa 1:7), în acelaşi fel cum ucenicii Săi L-au văzut mergând la cer (Faptele Apostolilor 1:11), iar venirea Lui va fi cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus (Matei 24:27), prin urmare orice ochi Îl va vedea (Apocalipsa 1:7). Lui Satana îi va fi cu neputinţă să contrafacă exact şi pe deplin o astfel de parousia (vezi GC 625). Poporul lui Dumnezeu, prin studiul sârguincios al Scripturilor şi prin reamintirea amănuntelor profetice cu privire la a doua venire, va fi în stare să scape de amăgirea diavolului (vezi Matei 24:24).

Prin. [După, KJV]. Gr. kata, potrivit cu, în conformitate cu (vezi 8 T 226).

Puterea Satanei. [Lucrarea Satanei, KJV]. Adică potrivit cu metoda de lucru a lui Satana.

Minuni… semne… puteri mincinoase. [Puteri… semne… minuni mincinoase, KJV]. Adjectivul mincinoase, literal, ale unei minciuni, se aplică şi la substantivele putere şi semne. Aceleaşi cuvinte, putere, semne şi minciuni, sunt folosite şi cu privire la minunile lui Isus (vezi Vol VI, p. 208). Dar lucrările minunate ale Domnului erau adevărate, semne care dovedeau natura Sa divină (vezi Ioan 10:25, 37, 38). Minunile care pentru a fi îndeplinite au nevoie de putere creatoare sunt, bineînţeles, peste imposibile de realizat pentru Satana. Se declară însă că Satana are putere să aducă asupra oamenilor boli fizice (vezi Luca 13:16). Este deci evident că el are putere şi să le dezlege atunci aceasta ar conveni scopurilor sale. Satana şi agenţii săi vor săvârşi multe vindecări aparente, identice în exterior cu cele săvârşite de Hristos (GC, 588, 589, 593; TM 365; 5T 698; 9T 16). În încercarea sa finală de a înşela din nou lumea, Satana va folosi Fapte minunate şi manifestări spiritiste supranaturale.

Toate amăgirile nelegiuirii. [Amăgirile nedreptăţii, KJV]. Adică toată înşelăciunea care vine din nedreptate. Aceasta identifică mai departe natura contrafacerii, descoperind scopul ei (de a înşela) şi originea ei (nedreptate).

Pentru cei ce sunt pe calea pierzării. Literal, pentru cei pieritori sau pentru cei ce pier. Aceleaşi cuvinte greceşti apar în 2 Corinteni 2:15; 4:3. Satana va reuşi să-i înşele pe cei nemântuiţi.

Însă cei aleşi nu vor fi înşelaţi (vezi Matei 24:23–27).

Primit. Gr. dechomai, a primi cu favoare, a zice bun venit (vezi 2 Corinteni 6:1). Pavel specifică aici motivul pentru care necredincioşii vor fi înşelaţi. Ei au avut ocazia să iubească adevărul, dar au dispreţuit acest privilegiu.

Dragostea adevărului. Cei nerenăscuţi nu numai că resping adevărul, dar refuză chiar să cultive iubirea faţă de adevăr, adică îl urăsc. Nu este vorba aici de adevărul abstract, ci de adevărul unic, marele adevăr care vine de la Dumnezeu, care este în Isus Hristos. Condamnarea finală a păcătoşilor se va întemeia pe respingerea lui Isus, care este Adevărul (Ioan 14:6). Refuzul lor de a cultiva iubirea pentru ceea ce este adevărat îi face susceptibili la a fi influenţaţi de tot ceea ce este înşelător, de toate uneltirile celui nelegiuit.

Ca să fie mântuiţi. La fel după cum lepădarea adevărului care este în Isus Hristos înseamnă moarte, tot aşa, acceptarea acestuia aduce viaţă, spre mântuire veşnică.

Din această pricină. Adică din cauza refuzului necredincioşilor de a iubi şi a crede adevărul. Ceea ce urmează este rezultatul atitudinii lor împietrite.

Dumnezeu le trimite. [Dumnezeu le va trimite, KJV]. Dovezile textuale favorizează timpul prezent al verbului, deci Dumnezeu trimite (ca în traducerea Cornilescu), în acelaşi timp în care cel Nelegiuit umple lumea cu înşelăciunile lui (v. 8–10). La sfârşitul istoriei lumii, prezis aici, cei nerenăscuţi deja vor fi ales minciunile în locul adevărului, astfel aşezându-se singuri în afara mântuirii. De aceea Dumnezeu îi lasă în voia căii pe care au ales-o (vezi Romani 1:18, 24). În Scripturi se spune adesea că Dumnezeu, dacă nu previne un lucru, atunci îl realizează (vezi 1 Samuel 16:14; 2 Cronici 18:18).

Lucrare de rătăcire. [Puternică înşelăciune, KJV]. Literal, o lucrare a rătăcirii (compară cu

v. 9), adică o lucrare care duce la rătăcirea finală, având drept urmare condamnarea irevocabilă.

O minciună. Mai degrabă minciuna, adică înşelăciunea culminantă, când Satana Îl va personifica pe Hristos. Nu poate fi minciună mai periculoasă decât aceasta, ca autorul răului să pozeze drept Hristos, Izvorul adevărului. Cei care vor fi amăgiţi să creadă că Satana e Isus, vor fi în afara mântuirii.

N-au crezut adevărul. O declaraţie negativă cu privire la cei despre care, în v. 11, se spune că vor crede această minciună şi despre care, în v. 10, se spune că nu primesc dragostea adevărului.

Au găsit plăcerea. Adică şi-au găsit plăcerea în nedreptate sau nelegiuire. Aceasta este o declaraţie inspirată despre mentalitatea celor care sunt pierduţi: ei au preferat păcatul în locul dreptăţii [neprihănirii], au găsit plăcere în a face ceea răul în loc de a face binele.

Să fie osândiţi. Gr. krino, a judeca. Rezultatul unei astfel de judecăţi trebuie dedus din context, nu din cuvântul krino (vezi Romani 2:2).

Prea iubiţi de Domnul. [Iubiţi ai Domnului, KJV]. Compară cu 1 Tesaloniceni 1:4, unde convertiţii sunt descrişi ca prea iubiţi de Dumnezeu [iubiţi ai lui Dumnezeu , KJV].

Trebuie să mulţumim. Compară cu cap. 1:3. Aici are loc o tranziţie. După ce şi-a terminat discursul despre omul fărădelegii şi despre acel Nelegiuit (v. 1–12), apostolul se gândeşte la minunatele îndrumări pe care le-a dat Dumnezeu în Evanghelie, aşa ca nimeni să nu fie înşelat şi pierdut. De asemenea, după ce le-a prezentat tabloul întunecat din v. 1–12, acum Pavel îi încurajează pe cititori.

De la început. De asemenea pot fi citate dovezi textuale pentru exprimarea primele roade sau primii convertiţi (RSV), iar sensul preferat pentru exprimarea din KJV este din veşnicie (vezi 1 Ioan 1:1; 2:13). Pavel le reaminteşte cititorilor că Dumnezeu i-a ales de la început. Acest gând este paralel cu cel exprimat în alte epistole (Efeseni 1:4; 2 Timotei 1:9). Compară cu Romani 16:25; Efeseni 3:11; 1 Petru 1:20; Apocalipsa 13:8; DA 22.

V-a ales. Compară cu Efeseni 1:4; Coloseni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:4; 5:9. Că alegerea aceasta nu este una arbitrară din partea lui Dumnezeu este arătat din cuvintele calificative care urmează. Alegerea depinde de sfinţirea celor aleşi.

În sfinţirea Duhului. [Prin sfinţirea Duhului, KJV]. Totuşi e recunoscut faptul că sfinţirea adevărată este lucrarea Duhului Sfânt (vezi 1 Petru 1:2). O astfel de sfinţire, împreună cu credinţa adevărului, este mijlocul prin care este săvârşită mântuirea în viaţa credinciosului.

Credinţa adevărului. Aceasta stă în opoziţie izbitoare cu credinţa într-o minciună (v. 11), care este rezultatul căderii ca victimă a înşelăciunilor lui Antihrist.

La ce v-a chemat El. De aici reiese clar că versetul anterior nu învaţă predestinarea unora la mântuire şi a altora la moarte veşnică (vezi 1 Tesaloniceni 1:4). Deoarece intenţionează să-i salveze pe oameni, indiferent de preţ, Dumnezeu l-a inspirat pe Pavel cu dorinţa şi hotărârea înflăcărată de a predica neamurilor Evanghelia. Vestea cea bună a mântuirii prin Isus Hristos era dusă tuturor fără plată. Primirea sau respingerea ei depindeau de individ. Cei care credeau şi primeau chemarea erau transformaţi de Duhul Sfânt. Vezi Romani 8:28–30.

Evanghelia voastră. Vezi 1 Tesaloniceni 1:5.

Să căpătaţi slava. Scopul Evangheliei este ca aceia care o primesc să poată participa la slava lui Hristos (vezi 1 Tesaloniceni 5:9). Slava aceasta se poate referi la frumuseţea caracterului lui Hristos, de care se vor împărtăşi toţi cei răscumpăraţi (vezi 1 Ioan 3:2), dar şi la slava împărăţiei veşnice a lui Hristos (vezi Ioan 1:14; Romani 8:17, 30).

Aşadar, fraţilor. Tesalonicenii fuseseră descurajaţi de învăţăturile false cu privire la imediata venire a lui Hristos. Învăţătura lui Pavel avea scopul specific de a-i încuraja. În ce priveşte folosirea frecventă de către Pavel a cuvântului fraţi, vezi 1 Tesaloniceni 1:4.

Rămâneţi tari. [Staţi tari, KJV]. Gr. steko (vezi Filipeni 1:27). O înţelegere corectă cu privire la fericita noastră nădejde este o motivaţie puternică pentru un caracter statornic (vezi Tit 2:12, 13). O înţelegere greşită duce la tulburare şi poate chiar la fanatism (vezi 2 Tesaloniceni 2:2).

Ţineţi. Gr krateo, a ţine tare, a ţine cu grijă (vezi Marcu 7:8; Evrei 4:14; Apocalipsa 3:11).

Învăţăturile. [Tradiţiile, KJV; Predaniile, traducerea lui G. Galaction]. Gr. paradoseis (vezi Marcu 7:3). Cuvântul acesta înseamnă lucruri predate, înmânate sau transmise ca învăţătură sau doctrină. Ideea proeminentă a acestui cuvânt este aceea de autoritate mai presus de cea a învăţătorului; de aceea se referă aici la soliile inspirate primite de Pavel şi de asociaţii lui şi transmise credincioşilor tesaloniceni.

Fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. Adjectivul noastră se aplică atât la grai, cât şi la epistolă. Compară cu v. 2. Prin aceste cuvinte Pavel cuprinde toate sursele de învăţătură acceptabilă. De asemenea frazeologia lui plasează aceste două forme de instruire pe aceeaşi treaptă în ce priveşte inspiraţia.

Şi. [Acum, KJV]. Sau dar, ca şi cum Pavel, după ce i-a îndemnat pe credincioşi să stea tari (v. 15), doreşte să specifice că de fapt Dumnezeu este unica sursă adevărată de statornicie.

Însuşi Domnul nostru Isus Hristos. Deprinderea lui Pavel este de a-L menţiona mai întâi pe Tatăl, atât în cuvântare, cât şi în rugăciune (vezi 1 Tesaloniceni 1:1; 3:11; 2 Tesaloniceni 1:1, 2, 11, 12); dar aici Îl numeşte mai întâi pe Fiul (compară 2 Corinteni 13:14; Galateni 1:1). Ordinea aceasta este cauzată probabil de referirea sa anterioară (2 Tesaloniceni 2:14) la slava Domnului nostru Isus Hristos. Ipoteza aceasta este susţinută de topica din limba greacă, în care cuvântul însuşi are primul loc, şi deci este accentuat în propoziţie.

Ne-a iubit. Verbul este la singular şi poate fi privit ca aplicându-se atât Fiului, cât şi Tatălui. Această legătură strânsă susţine doctrina egalităţii dintre Fiul şi Tatăl. Forma verbului din greceşte arată că autorul avea în vedere un eveniment istoric, definit. El se referă la actul unic de iubire al lui Dumnezeu prin oferirea Fiului Său ca jertfă pentru păcatele noastre şi la actul de lepădare de Sine al Mântuitorului nostru când S-a dat pe Sine Însuşi (Ioan 3:16; Tit 2:14). Ca manifestare a iubirii lui Dumnezeu şi ca sursă sigură pentru mângâiere şi speranţă apostolului nu poate să citeze ceva mai măreţ decât crucea.

Mângâiere veşnică. Gr. paraklesis aionion. În ce priveşte paraklesis, vezi Faptele Apostolilor 9:31; iar pentru aionion, vezi Matei 25:41. Mângâierea care vine din iubirea Tatălui şi a Fiului nu este trecătoare, aşa cum este adesea consolarea pământească, ci dăinuieşte în veşnicie. Un astfel de dar este destinat să-i îmbărbăteze pe tesalonicenii descurajaţi şi să-i facă în stare să reziste la orice învăţătură tulburătoare cu privire la revenirea lui Hristos (1 Tesaloniceni 5:11, 14; 2 Tesaloniceni 2:2). Sufletele descurajate nu trebuie dispreţuite, ci încurajate (vezi Romani 14:1; Evrei 12:12).

Prin harul Său … o bună nădejde. [O bună speranţă prin har, KJV]. Sau bună nădejde în har. Speranţa (răscumpărării la venirea lui Hristos) este bună în sensul că e adevărată şi deci vrednică de încredere, în contrast cu speranţele false trezite de învăţăturile eronate cu privire la iminenţa revenirii Mântuitorului. Este pe bună dreptate numită fericita noastră nădejde (Tit 2:13). Ca toate darurile lui Dumnezeu pentru oameni, ea e fără plată, în acord cu harul îmbelşugat al cerului (vezi Efeseni 2:5, 8).

Să … mângâie. Gr. parakaleo (vezi Matei 5:4). Verbul e la singular, ca şi cel tradus să … întărească. Mângâierea şi întărirea vin atât de la Tatăl cât şi de la Fiul (vezi 2 Tesaloniceni 2:16).

… vă …. Dovezile textuale atestă omiterea acestui cuvânt, acordând predicatul să … întărească cu subiectul inimile [voastre]. Doar puterea divină poate cu adevărat să întărească inima, de unde şi rugăciunea lui Pavel ca Hristos şi Dumnezeu să facă aceasta pentru tesaloniceni.

Orice lucru şi cuvânt bun. Cele două substantive, lucru şi cuvânt, reprezintă sfera în care Dumnezeu mângâie şi întăreşte inima credincioşilor. O inimă mângâiată va duce la fapte şi cuvinte plăcute. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2 MYP 30

2–4AA 265

3 GC 50, 356, 443, 446, 453, 456; 9T 230

3, 4 GC 49, 571; LS 96; SR 326, 382; 1T 76

4 GC 53; MB 126; SR 330; 6T 14

5, 7 AA 266

7 AA 587; GC 49, 54, 384; SR 326, 330; 5T 712; 7T 166

7, 8 GC 356

7–128T 226

8 DA 108; GC 37, 321, 579, 657; 2T 173

8–121T 290

9 EW 91, 261, 262, 265, 266; GC x; PP 686; 1T 302

9, 10 COL 414; GC 553; PK 717; 1T 291; 2T 172; 5T 746; 8T 49

9–11GC 389, 444

9–12AA 266

10 ChS 158; FE 88; GC 560; MYP 59; 1T 294, 299; 3T 407; 4T 557, 576, 594; 5T 102, 366, 429; 7T 113; 8T 28, 49, 162; 9T 62

10, 11 GC 559; PP 55; SR 397; TM 365; 1T 73, 300, 301; 6T 401; 8T 298

10–12GC 431, 523; 8T 249

11, 12 EW 44, 45, 88; 2T 173; 4T 595; 5T 144

12 GC 390; 2T 455, 470

13 CT 22; FE 189

13–178T 226

14 DA 341

15–17AA 267