1 Și David a numărat poporul care era cu el și a pus peste ei căpetenii peste mii și căpetenii peste sute.

A numărat poporul. Adică David a adunat poporul, organizându-şi forţele pentru un atac iminent. Oamenii veneau mereu la el şi era nevoie să fie încorporaţi în unităţile deja existente sau să fie organizaţi în unităţi noi.


2 Și David a trimis o a treia parte din popor sub mâna lui Ioab și o a treia parte sub mâna lui Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și o a treia parte sub mâna lui Itai ghititul. Și împăratul a spus poporului: Voi ieși negreșit și eu însumi cu voi.

O treime. Oştirea a fost organizată în trei diviziuni. Cât de mari erau aceste diviziuni nu este descoperit. Unii socotesc că au existat un total de numai 3.000 de oameni, cu câte 1000 în fiecare diviziune, dar nu există nici o dovadă în acest sens. Divizarea oştilor în trei părţi pare să fi fost obişnuită la evrei (vezi Judecători 7,16; 9,43; 1 Samuel 11,11).

Poruna lui Ioab. Ioab era comandantul suprem, sub David. Numele lui în rândul celor trei comandanţi este trecut totdeauna în capul listei (vezi v. 5.12) şi este în mod clar recunoscut drept comandant suprem (v. 10.16.20.21.29). Ioab a fost făcut şef al oştirii când David a luat de prima dată Ierusalimul (1 Cronici 11,6) şi la sfârşitul domniei lui David îl găsim în aceeaşi poziţie (2 Samuel 24,2; 1 Cronici 27,34).

Itai din Gat. Itai era din cetatea filisteană Gat şi venise numai de curând în Israel, unindu-se cu forţele lui David (cap. 15,19-21). El acceptase religia iudaică şi s-a dovedit credincios atât faţă de David cât şi faţă de Dumnezeul lui Israel (vezi PP 732).

Vreau să ies. David se afla în cea mai grea criză a carierei sale, dar nu era lipsit de curaj. El era gata să-şi asume aceleaşi riscuri pe care le cerea de la poporul său şi chiar mai multe.


3 Dar poporul a răspuns: Să nu ieși, pentru că dacă noi fugim, lor nu le va păsa de noi; nici dacă jumătate din noi mor, nu le vor păsa de noi; ci acum tu ești prețuit cât zece mii dintre noi; de aceea acum, este mai bine ca tu să ne ajuți din cetate.

Să nu ieşi. Soldaţii au văzut că, de data aceasta prezenţa lui David cu ei avea să fie mai mult

o piedică decât un ajutor. Dacă în oştirea adversă se afla că David era cu oamenii lui, orice efort avea să fie făcut împotriva persoanei lui. Dacă David ar fi fost ucis, Absalom avea să-şi atingă ţinta. Astfel că David a fost îndemnat să nu fie prezent în luptă.

Tu eşti. În majoritatea manuscriselor ebraice, propoziţia prezentată astfel este redată în mod literal pentru că acum, ca noi (există) zeci de mii. Traducerea din KJV este obţinută din Septuaginta, Siriacă, Vulgata şi două manuscrise ebraice. În ebraică, deosebirea dintre cele două redări ale acestei propoziţii este numai de o singură literă.

Din cetate. Luându-şi locul în cetate cu forţele de rezervă, David era în situaţia de a fi favorizat de orice întorsătură a luptei. Dacă situaţia urma să fie potrivnică oamenilor lui, el avea să fie în măsură să trimită ajutor. Orice întorsătură ar fi putut lua lupta, oştirea avea să ştie că nu era pusă în primejdie viaţa conducătorului ei. Prezenţa lui între zidurile fortăreţei avea să fie o sursă de putere şi inspiraţie pentru ei în timp ce se luptau, îndemnându-i la efort şi curaj.


4 Și împăratul le-a spus: Ce vi se pare cel mai bine voi face. Și împăratul a stat în picioare lângă poartă și tot poporul a ieșit cu sutele și cu miile.

Ce credeţi că este mai bine. De data aceasta, sfatul oştirii a fost mai bun decât voinţa împăratului, iar David l-a recunoscut ca atare. În loc să insiste în mod nesăbuit ca el să-şi unească forţele cu oamenii lui, el le-a acceptat dorinţele şi a spus că este gata să consimtă cu planul lor. De fapt, se poate că David a fost fericit să rămână în cetate, pentru că n-ar fi fost uşor pentru el să conducă în persoană această luptă împotriva fiului său.


5 Și împăratul a poruncit lui Ioab și lui Abișai și lui Itai, spunând: Purtați-vă blând de dragul meu cu acel tânăr, cu Absalom. Și tot poporul a auzit când împăratul a dat poruncă tuturor căpeteniilor referitor la Absalom.

A dat următoarea poruncă lui Ioab. Ioab a venit în primele rânduri în calitate de comandant suprem, pregătit că-şi conducă oamenii. Când a trecut pe lângă el, David i-a dat ultimele instrucţiuni de plecare. Aceasta era o luptă împotriva propriului lui fiu, care trebuia înfrânt, altfel David urma să-şi piardă atât tronul, cât şi viaţa. Dar când lupta era pe punctul de a începe, inima iubitoare a lui David şi-a revărsat iubirea şi îndurarea faţă de fiul său. Ultimele cuvinte către Ioab au fost ca să trateze cu milă pe Absalom, conducătorul revoltei. În acea vreme, lui David i s-a părut că mai bine şi-ar pierde tronul şi viaţa decât să aducă vreo vătămare fiului lui greşit. Grija părintească a lui David pentru omul care adusese naţiunii atât de multă durere şi suferinţă n-a făcut decât să mărească amărăciunea lui Ioab şi a oamenilor faţă de Absalom (PP 743).


6 Astfel poporul a ieșit în câmp împotriva lui Israel; și bătălia a fost în pădurea lui Efraim;

Pădurea lui Efraim. Nu există în Biblie nici o altă referire la această pădure. Ea se afla în Galaad, la răsărit de Iordan, deşi Efraim însuşi era la apus. Într-o regiune împădurită, oştirea cea mare a lui Absalom avea să se afle în dezavantaj. Avea să fie imposibil să ţină sub control marele număr de oameni indisciplinaţi. Lupta de hărţuire din păduri i-a despărţit pe unii de alţii, oamenii neştiind ce se petrece în altă parte şi ajungând în derută.


7 Și poporul lui Israel a fost ucis înaintea servitorilor lui David și a fost acolo un mare măcel în acea zi, de douăzeci de mii de oameni.
8 Fiindcă bătălia a fost împrăștiată, acolo peste toată fața țării; și pădurea a mâncat mai mult popor în acea zi decât a mâncat sabia.

S-a întins pe tot ţinutul. Aceste cuvinte redau un tablou viu despre natura alertă a luptei. Ea s-a răspândit pe o vastă regiune, cu oamenii alergând în toate ţările, pierzându-se prin pădure, despărţiţi unii de alţii şi încurcaţi prin tufişuri.

A mâncat mai mult popor. Desişurile multe şi vegetaţia deasă a terenului sălbatic, crânguri spinoase dese, presărate cu mlaştini şi întinderi de pietriş şi nisip au format un câmp de bătaie care, evident, a fost mai ucigător pentru oştile lui Absalom decât pentru veteranii oţeliţi ai lui David.


9 Și Absalom a întâlnit pe servitorii lui David. Și Absalom călărea pe un catâr și catârul a intrat sub ramurile dese al unui stejar mare și capul lui s-a prins de stejar și a fost ridicat între cer și pământ; și catârul care era sub el a mers înainte.
10 Și un anumit om a văzut și i-a spus lui Ioab și a zis: Iată, am văzut pe Absalom spânzurat într-un stejar.
11 Și Ioab a spus omului care îi spusese: Și, iată, l-ai văzut și de ce nu l-ai lovit acolo la pământ? Și ți-aș fi dat zece șekeli de argint și un brâu.

De ce, dar, nu l-ai tăiat? Ioab a înţeles că, în situaţia în care conducătorul conspiraţiei putea fi înlăturat, victoria avea să fie câştigată şi revolta sfârşită. Ioab făcuse mult pentru Absalom, împrietenindu-se cu el şi asigurându-i întoarcerea la Ierusalim (cap. 14,1-24). Dar neruşinata trădare de către Absalom a încrederii puse în el l-a întors pe Ioab cu amărăciune împotriva lui. Ioab era decis să-l înlăture din cale fără să ţină seama de poruncile lui David.


12 Și omul i-a spus lui Ioab: Chiar dacă aș primi o mie de șekeli de argint în mâna mea, totuși nu mi-aș fi întins mâna împotriva fiului împăratului, pentru că în auzul nostru împăratul ți-a poruncit ție și lui Abișai și lui Itai, spunând: Luați seama ca nimeni să nu atingă pe tânărul Absalom.

Poruncă pe care ţi-a dat-o împăratul. Ostaşul era un bărbat de principiu şi voia să asculte de porunca împăratului, oricât de nerezonabilă putea să apară aceasta. El i-a amintit lui Ioab de poruncile care le-au fost date lui şi întregii oştiri şi el socotea că acele porunci trebuiau ascultate.


13 Altfel aș fi lucrat falsitate împotriva propriei mele vieți, pentru că nu este niciun lucru ascuns înaintea împăratului și tu însuți te-ai fi pus împotriva mea.

Mişeleşte (engl. against mine own life). În mod literal, împotriva vieţii lui. Redarea din KJV se află în nota marginală a Bibliei ebraice şi într-un număr de manuscrise ebraice. Dacă ostaşul l-ar fi ucis pe Absalom, s-ar fi făcut de îndată cercetări şi când vinovatul era descoperit, urma să fie omorât. Probabil că însuşi Ioab ar fi luat poziţie împotriva lui şi ar fi emis ordinul de execuţie. Ioab era un comandant viteaz, dar era încăpăţânat şi fără scrupule. Oricât de fericit ar fi putut fi din cauza morţii lui Absalom, el putea să simuleze o mare indignare faţă de o atât de grosolană încălcare a poruncii împăratului şi ar fi poruncit condamnarea la moarte a vinovatului.


14 Atunci a spus Ioab: Nu o să stau astfel cu tine. Și a luat trei săgeți în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, în timp ce el era încă viu în mijlocul stejarului.

Nu voi zăbovi atâta cu tine. Targumurile şi unul dintre manuscrisele Septuagintei redau de aceea (îl) vor străpunge în prezenţa ta. Ioab a simţit loviturile argumentului omului, dar era hotărât să-l vadă pe Absalom ucis.


15 Și zece tineri care purtau armura lui Ioab l-au încercuit și l-au lovit pe Absalom și l-au ucis.

Zece tineri. Aceşti oameni alcătuiau garda lui Ioab.


16 Și Ioab a sunat din trâmbiță și poporul s-a întors de la urmărirea lui Israel, pentru că Ioab a cruțat poporul.

Ioab a sunat din trâmbiţă. Sunarea din trâmbiţă era semnalul că războiului s-a terminat (vezi cap. 2,28; 20,22). Moartea lui Absalom punea capăt luptei. După înlăturarea căpeteniei revoltei, nu mai era nevoie să se mai verse sânge; în felul acesta, Ioab a încetat imediat lupta.


17 Și l-au luat pe Absalom și l-au aruncat într-o groapă mare în pădure și au pus o foarte mare movilă de pietre peste el; și tot Israelul a fugit fiecare la cortul său.

L-au aruncat într-o groapă. Pentru a-l lipsi de cinstea înmormântării în mormântul familiei. Ca şi un oarecare animal mort, trupul său a fost aruncat într-o groapă din pădurea unde fusese omorât. Acesta era sfârşitul mândriei şi eleganţei prinţului care pusese propriile interese înaintea intereselor poporului său, ale tatălui său şi ale Dumnezeului său.

�

O grămadă foarte mare de pietre. Un ultim memorial al ocării inimaginabile.

�

Tot Israelul. În această naraţiune, expresia se referă la urmăritorii lui Absalom (vezi v. 16).

�

Fiecare în cortul lui. Aceasta este, fiecare la casa lui (vezi Deuteronom 16,7, Iosua 22,4-8, 1 Samuel 13,2, 2 Samuel 19,8).


18 Acum Absalom, în timpul vieții sale, își luase și își așezase un stâlp, care este în valea împăratului, fiindcă spunea: Eu nu am un fiu care să păstreze numele meu în amintire; și a numit stâlpul după numele său; și este numit până în această zi, locul lui Absalom.

�

Un stâlp. Absalom şi-a ridicat pentru sine un frumos şi costisitor monument. Dar în loc să fie înmormântat în mormintele regilor, trupul său a fost aruncat într-o groapă din pădure. Locul stâlpului lui Absalom nu a fost identificat. Unii cred că se afla în Ierusalim, alţii cred că era în Hebron.

Aşa-numitul mormânt al lui Absalom, o construcţie pătrată executată cu coloane cu relief parţial cioplit în stâncă din valea superioară a Chidronului datează în realitate din perioada elenistică şi n-are nimic de-a face cu Absalom, în afară de nume.

Cuvântul ebraic tradus loc (engl. place) înseamnă literal mână şi se poate să fie folosit în locul unei stele. În săpăturile de la Lachiş, a fost găsit un altar cu formă de mână dreaptă, palmă şi degete întinse, zugrăvită în relief adânc pe una dintre părţi. Mâini au mai fost săpate în stele din Cartagina. Pornind de la aceasta, e posibil ca Absalom sa fi avut o stelă ridicată cu o mână săpată în ea.

N-am fii. Cei trei fii ai lui (cap. 14,27) se presupune că muriseră în copilărie.


19 Atunci a spus Ahimaaț, fiul lui Țadoc: Lasă-mă acum să alerg și să duc împăratului vești, cum că DOMNUL l-a răzbunat de dușmanii săi.

Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc. Acesta a fost Ahimaaţ care împreună cu Ionatan adusese lui David veşti de la Huşai (cap. 17,17-21: compară cu cap. 15,27). El pare să fi fost un binecunoscut alergător (cap. 18,27). În războiul de acum el a slujit ca sol, fiind astfel gata să ducă ştirile lui David de îndată ce trompeta a sunat şi lupta s-a sfârşit.


20 Și Ioab i-a spus: Tu nu vei duce vești în această zi, ci vei duce vești într-o altă zi; dar nu astăzi vei duce vești, deoarece fiul împăratului este mort.

Fiul împăratului a murit. Ioab a recunoscut că ştirile care trebuiau duse lui David nu aveau să fie privite ca fiind bune. El avea să fie îngrijorat numai de un singur lucru, soarta lui Absalom. În aceste împrejurări, nimic altceva nu-l interesa, fie că era înfrângere, fie că era victorie, atâta timp cât Absalom era în siguranţă.


21 Atunci Ioab i-a spus lui Cuși: Du-te și spune împăratului ce ai văzut. Și Cuși s-a plecat înaintea lui Ioab și a alergat.

Lui Cuşi. În mod literal, cuşitului.


22 Atunci Ahimaaț, fiul lui Țadoc, i-a spus din nou lui Ioab: Dar oricum, lasă-mă, te rog, să alerg de asemenea după Cuși. Și Ioab a spus: Pentru ce să alergi, fiul meu, văzând că nu ai vești pregătite?

Să alerg după Cuşi. Victoria asupra forţelor lui Absalom era o ştire de cea mai mare importanţă, şi Ahimaaţ dorea cu înfocare să-i ducă această solie lui David.

Nu este o solie. Cuvântul ebraic pentru solie mai poate fi tradus şi răsplată pentru ştiri bune (cap. 4,10). În Septuaginta propoziţia este tradusă tu n-ai ştiri pentru folos. Era de aşteptat ca Ahimaaţ să fie purtătorul de ştiri bune (v. 27)., dar Ioab ştia bine că David avea să primească ştirea despre moartea lui Absalom ca fiind raportul cel mai dureros şi tragic. Pentru prezentarea unei astfel de solii, Ahimaaţ n-avea să primească nici o mulţumire.


23 Dar orice ar fi, a spus el, lasă-mă să alerg. Și Ioab i-a spus: Aleargă. Atunci Ahimaaț a alergat pe calea câmpiei și l-a întrecut pe Cuși.

Pe drumul care duce în câmpie. Probabil pe drumul văii Chedronului şi nu drumul mai scurt, dar mai greu peste dealuri. Cele două drumuri probabil că se întâlneau la o oarecare distanţă de Mahanaim. Pornind mai târziu, dar fiind un alergător sprinten şi alegând drumul cel mai scurt, Ahimaaţ a întrecut pe Cuşi.


24 Și David stătea între cele două porți; și paznicul s-a urcat pe acoperișul de pe poartă, pe zid și și-a ridicat ochii și a privit și, iată, un om alergând singur.

Pe acoperişul porţii. Adesea, deasupra porţii unei cetăţi orientale era un turn, iar pe acoperiş stătea un slujitor privind foarte atent să observe apropierea vreunui sol cu ştiri despre luptă.


25 Și paznicul a strigat și a spus împăratului. Și împăratul a spus: Dacă este singur, sunt vești în gura lui. Și el venea iute și se apropia.

Dacă este singur. David a prins de îndată semnificaţia unui om care aleargă singur... el avea să fie un sol cu ştiri despre luptă. Dacă ar fi fost un fugar din luptă, probabil că n-ar fi fost singur; alţii ar fi fugit împreună cu el.


26 Și paznicul a văzut un alt om alergând; și paznicul a strigat la portar și a spus: Iată, un alt om alergând singur. Și împăratul a spus: Și el aduce vești.
27 Și paznicul a spus: Eu cred că alergarea celui dintâi este ca alergarea lui Ahimaaț, fiul lui Țadoc. Și împăratul a spus: El este un om bun și vine cu vești bune.

Este un om de bine. David a judecat natura solului după natura alergătorului. Un astfel de bărbat ca Ahimaaţ avea să fie aducătorul de veşti bune.


28 Și Ahimaaț a strigat și a spus împăratului: Totul este bine. Și a căzut cu fața la pământ înaintea împăratului și a spus: Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul tău, care ne-a dat pe oamenii care și-au ridicat mâna împotriva domnului meu, împăratul.

Este bine de tot. În graba lui zeloasă, Ahimaaţ a anunţat pe împărat că totul este bine, lupta a trecut, iar Domnul a dat pe vrăjmaşii lui David în mâinile lui. Astfel de ştire era într-adevăr bună, dar nu aceasta era ştirea pe care era interesat împăratul s-o audă.


29 Și împăratul a spus: Este tânărul Absalom în siguranță? Și Ahimaaț a răspuns: Când Ioab a trimis pe servitorul împăratului și pe mine servitorul tău, am văzut un mare tumult, dar nu am știut ce era.

Am văzut o mare învălmăşeală. Ahimaaţ a scăpat în mod iscusit de întrebarea lui David. El ştia prea bine că Absalom era mort, pentru că, ceea ce a pus capăt luptei a fost tocmai moartea lui. Dar informaţia despre ce s-a întâmplat în mod exact a lăsat-o pe seama lui Cuşi.


30 Și împăratul i-a spus: Dă-te la o parte și stai în picioare aici. Și s-a dat la o parte și a stat în picioare pe loc.
31 Și, iată, a venit Cuși; și Cuși a spus: Am vești pentru domnul meu, împăratul; fiindcă DOMNUL te-a răzbunat în această zi de toți cei care se ridicaseră împotriva ta.

Domnul ţi-a făcut dreptate. Solia cuşitului a fost exprimată în aceeaşi termeni generali ca aceea a lui Ahimaaţ, dar ea însemna în mod clar că Absalom fusese omorât. Din respect pentru împărat, totuşi, amănuntul acesta n-a fost amintit în mod explicit.


32 Și împăratul i-a spus lui Cuși: Este tânărul Absalom în siguranță? Și Cuși a răspuns: Dușmanii domnului meu împăratul și toți cei care se ridică împotriva ta pentru a te vătăma, fie precum este acel tânăr.
33 Și împăratul a fost foarte mișcat și a urcat sus în camera de deasupra porții și a plâns; și pe când mergea, spunea astfel: O, fiul meu Absalom, fiul meu, fiul meu Absalom! De ar fi voit Dumnezeu, aș fi murit pentru tine. O, Absalom, fiul meu, fiul meu!

Fiul meu Absalom. Există puţine locuri în Biblie care zugrăvesc durerea mai pătrunzător. Durerea lui David n-a fost numai aceea a unui tată pentru fiul său plecat, deşi pentru împăratul cu inima iubitoare o astfel de durere era destul de grea. Ceea ce făcea situaţia mai dificilă pentru David era faptul că el însuşi era răspunzător pentru cursul evenimentelor care culminaseră cu această tragedie teribilă. Absalom ucisese pe fratele său, după ce Amnon o siluise pe sora lui, Tamar, iar acum, ca urmare, el fusese ucis în lupta împotriva propriului său tată. Toate acestea au venit ca o consecinţă naturală a păcatului odios al lui David.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-33 PP 742-745

1-4 PP 742

5-13 PP 743

14-17.21-33 PP 744