Misiunea în beneficiul celor greu de abordat (I)

Descriind ceea ce făcea Pavel în Atena, Luca a scris: „În sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea” (Faptele 17:17).
În mod natural, lui Pavel i-ar fi fost cel mai comod să lucreze printre evrei, cei asemenea lui. Însă el nu s-a mulțumit să lucreze doar în mijlocul poporului său. El fusese chemat să îi abordeze și pe alții.

Sau Pavel ar fi putut să lucreze doar cu „oamenii temători de Dum­nezeu”, a căror perspectivă asupra lumii suferise deja schimbări majore. Aveau o bază biblică pe care Pavel putea construi, chiar dacă tot mai trebuiau să Îl cunoască pe Dumnezeul de care se „temeau” – Isus, Mesia.
Dar, nu, în timp ce se afla în Atena, o cetate faimoasă pentru filozofia ei, Pavel a căutat să îi abordeze și pe oamenii de acolo. Mulți dintre aceștia proveneau dintr-un mediu complet diferit de cel al evreilor și aveau o perspectivă complet diferită față de cea a evreilor și a istoriei lor sacre, pe care se întemeia credința pe care Pavel voia să le-o facă cunoscută atenienilor.
Cum a procedat Pavel când i-a abordat pe acești oameni și ce putem învăța din încercările lui?

2-9 decembrie: Săptămâna de Rugăciune 9 decembrie: Dar pentru Săptămâna de Rugăciune (colectă)
 

Comentariu EGW

Domnul Isus privește fiecare suflet cu mare interes. El a spus că biserica Sa trebuie să-și păstreze cu grijă caracterul spiritual. Biserica este în lume și are de făcut o lucrare pentru lume. …
Astăzi, adevărul trebuie să le fie vestit tuturor națiunilor, neamurilor, limbilor și popoarelor. Domnul Hristos dorește ca noi să lucrăm în așa fel încât să nu stârnim nicio prejudecată, deoarece, atunci când sunt trezite prejudecăți, unii nu mai vor să audă adevărul.

Noi suntem încă în această lume, unde mai există astfel de bariere și trebuie să lucrăm într-u mod care să ne dea posibilitatea să ajungem la toate clasele sociale. Fie ca obstacolele de acum să nu vă îngrijoreze și să nu distrugă credința și încrederea voastră în Dumnezeu. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 269 (17 sept.)
Apostolul nu a fost amăgit de ceea ce a văzut în acest centru al culturii. Natura sa spirituală era atât de obișnuită cu farmecul lucrurilor cerești, încât bucuria și strălucirea bogățiilor care niciodată nu vor pieri făceau fără valoare în ochii săi pompa și splendoarea de care era înconjurat. Când a văzut lucrurile cele mărețe din Atena, el și-a dat seama de puterea lor amăgitoare asupra iubitorilor de artă și știință, și mintea lui a fost profund impresionată de importanța lucrării care îi stătea înainte. …
… „În sinagogă stătea de vorbă cu iudeii și cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piață stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.” Însă lucrarea sa principală în Atena era aceea de a duce vestea mântuirii la aceia care nu aveau o înțelegere luminată cu privire la Dumnezeu și la planul Său față de lumea căzută. În curând, apostolul avea să întâmpine păgânismul în forma cea mai subtilă și atrăgătoare. – Faptele apostolilor, p. 234

… Atâta timp cât nu au o vie legătură cu Izvorul oricărei creșteri spirituale, membrii bisericii lui Dumnezeu de astăzi nu vor fi gata pentru vremea secerișului. Dacă nu își mențin lămpile pregătite și arzând, nu vor putea primi o înnoită măsură a harului în vreme de deosebită nevoie.
Numai aceia care primesc mereu noi și proaspete măsuri de har vor avea putere potrivită cu nevoile lor zilnice și capacitatea de a folosi această putere. În loc să privească spre un timp în viitor, când, printr-o înzestrare deosebită cu putere spirituală, să primească o destoinicie miraculoasă pentru câștigarea de suflete, ei se predau zilnic lui Dumnezeu ca să-i facă vase potrivite pentru a fi folosite de El. Ei trebuie să valorifice zilnic ocaziile de slujire care stau la îndemâna lor. Zilnic, ei trebuie să dea mărturie pentru Domnul oriunde, fie în preocupările mărunteale vieții de cămin, fie într-un domeniu de folos public. – Faptele apostolilor, p. 55
 

1. Citește Faptele 17:1-16. Cum a ajuns Pavel în Atena și cum a reacționat la ce a găsit acolo?

Cetatea Atena era „plin[ă] de idoli” (Faptele 17:16). Cunoscând istoria poporului său și aplecarea acestuia (în ciuda nesfârșitelor avertizări) către idolatrie, Pavel s-a întristat la vederea idolilor din Atena. Fără îndoială, Pavel a fost motivat de mila lui pentru atenieni, care ar fi murit în păcatele lor dacă nu ar fi aflat despre adevăratul Dumnezeu.
Astăzi, orașele noastre sunt la fel de pline de idoli, chiar dacă sunt mai puțin evidenți decât cei pe care i-a văzut Pavel. Și, din nefericire, mulți credincioși se pot plimba prin oraș fără să reacționeze câtuși de puțin la vederea acestor idoli. Pavel însă era pe aceeași lungime de undă cu Duhul Sfânt suficient de mult încât să reacționeze. Spre deosebire de alți credincioși, care nu înțelegeau încă faptul că Evanghelia era pentru toată lumea, Pavel știa că Dumnezeu voia ca atenienii să fie mântuiți împreună cu restul lumii. El înțelegea conceptul de misiune globală, de a duce Evanghelia celor care nu auziseră niciodată de ea, inclusiv păgânilor care se închinau la idoli și filozofilor care umpleau străzile Atenei.

Prin urmare, Pavel frecventa piața unde îi putea găsi pe acești oameni. Am putea spune că a format primul Centru de Studii privind Misiunea Globală, folosind piața pentru a formula și testa metode de a atinge inima și mintea acelor păgâni.
Pavel știa că nu îi putea aborda pe atenieni la fel cum îi abordase pe evrei și nici măcar cum îi abordase pe neevreii temători de Dumnezeu. Aceștia erau oameni al căror punct de pornire nu era Dumnezeul lui Israel sau lucrările Lui în mijlocul poporului Israel. Indiferent cât de importante erau pentru evrei sau pentru neevreii temători de Dumnezeu, aceste concepte și convingeri nu însemnau nimic pentru oamenii întâlniți de Pavel în piața ateniană. Prin urmare, era nevoie de o abordare cu totul nouă. 
În zilele noastre, căutăm adeseori să îi abordăm pe oameni care provin dintr-un mediu ce nu are nimic în comun cu așa-zisa „moștenire iudeo-creștină”. Așadar, la fel ca Pavel, trebuie să ne adaptăm. O abordare care ar putea funcționa, de exemplu, în Buenos Aires s-ar putea să fie complet nefolositoare în Bangkok.

Cărui tip de idoli se închină oamenii în societatea ta și cum poți să le deschizi ochii să vadă cât de lipsit de valoare este totul?

Comentariu EGW

Iudeii necredincioși din Tesalonic, plini de gelozie și ură față de apostoli și nemulțumiți că nu reușiseră decât să îi izgonească din cetatea lor, i-au urmărit și la Bereea și au stârnit împotriva lor furia clasei celei mai de jos. Temându-se să nu-i facă vreun rău lui Pavel dacă ar rămâne acolo, frații l-au trimis la Atena, însoțit de câțiva dintre bereenii care primiseră de curând credința.
În felul acesta, prigoana îi urmărea pe învățătorii adevărului din cetate în cetate. Vrăjmașii lui Hristos nu puteau împiedica înaintarea Evangheliei, dar au izbutit să facă lucrarea apostolilor deosebit de grea. Și totuși, cu toată împotrivirea și lupta, Pavel se avânta mereu înainte, hotărât să aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu, descoperit lui în viziune, la Ierusalim: „Te voi trimite departe, la neamuri” (Faptele 22:21). – Faptele apostolilor, p. 232–233
Cetatea Atena era metropola păgânismului. Aici, Pavel nu s-a întâlnit cu o populație neștiutoare și credulă, ca la Listra, ci cu niște oameni renumiți pentru inteligența și cultura lor. Pretutindeni, ochiul era izbit de statuile zeilor și ale eroilor istoriei și poeziei, zeificați de ei, în timp ce mărețele lucrări arhitecturale și picturile reprezentau gloria națională și adorarea de către popor a zeităților păgâne. Simțurile oamenilor erau încântate de frumusețea și splendoarea artei. La fiecare colț, sanctuare și temple nespus de costisitoare își ridicau formele lor masive. Victorii de arme și fapte ale oamenilor celebri erau comemorate prin sculpturi, sanctuare și plăci. Toate acestea făceau din Atena o vastă galerie de artă.

Pe când Pavel privea la frumusețea și măreția ce-l înconjura și vedea cetatea dedată cu totul la idolatrie, spiritul său a fost întărâtat de gelozie pentru Dumnezeu, pe care el L-a văzut dezonorat în orice loc și inima i-a fost copleșită de milă față de oamenii din Atena, care, cu toată cultura lor intelectuală, erau necunoscători ai Dumnezeului Celui adevărat. – Faptele apostolilor, p. 233–234
A fi una cu Hristos prin credință este o relație statornică; orice altă unire trebuie să piară. Hristos ne-a ales mai întâi, plătind un preț infinit pentru răscumpărarea noastră și adevăratul credincios Îl alege pe Isus să fie cel dintâi, cel de pe urmă și mai presus de orice. Dar această unire cu El costă ceva. Este o relație de prea mare dependență ca să poată intra în ea un om mândru. Toți cei care doresc să fie una cu Hristos trebuie să simtă că au nevoie de sângele Său ispășitor. În ei trebuie să aibă loc o schimbare a inimii. Ei trebuie să-și supună voința voinței lui Dumnezeu. Trebuie să existe o luptă pentru a învinge obstacolele dinăuntru și din afară. Trebuie să se facă o lucrare de detașare, de desprindere, și, în același timp, una de atașare. Mândria egoismul, vanitatea și iubirea de lume – păcatul în toate formele sale – trebuie să fie biruite dacă vrem să fim una cu Hristos.  Mulți consideră că viața de creștin este atât de grea și sunt atât de nestatornici, de schimbători, din cauză că încearcă să se atașeze de Hristos fără să se detașeze de idolii pe care îi iubesc. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 114
 

Indiferent unde se afla, Pavel, care avea o misiune de la Dumnezeu, voia să predice Evanghelia. Și același lucru a încercat să îl facă în Atena.

2. Citește Faptele 17:18-21. Care au fost reacțiile păgânilor din piață la discursul și întrebările lui Pavel?

Categoric că Pavel, cu referirile lui la dumnezeii străini, a făcut impresie printre acești oameni din piață Faptele 17:18), așadar l-au dus în Areopag, o zonă a cetății în care erau cântărite problemele legale și religioase, deși nu părea că Pavel se confrunta cu vreun tip de proces legal. Păreau să urmărească doar „audierea” lui și a noii lui învățături (Faptele 17:19). Cineva cu elocvența, patosul și inteligența lui Pavel ar fi fost dificil de ignorat, chiar dacă promova idei care le păreau foarte ciudate acestor oameni. 
Faptele 17:21 afirmă că atenienii nu făceau altceva decât să discute și să asculte cele mai noi idei. Îi acuza Luca de lenevie? Probabil că nu. Cel mai probabil voia să evidențieze că erau gânditori și oratori experimentați. La urma urmei, din greci se trag Socrate, Platon și Aristotel, filozofi a căror influență a ajuns până în zilele noastre. Vreme de secole, Atena fusese văzută ca centrul gândirii raționale și filozofice. Deși unii dintre acești filozofi nu erau atei, cu siguranță nu în sensul în care ne gândim la ateism în zilele noastre, multe dintre ideile lor filozofice erau radical diferite de învățăturile creștinismului. Este greu, de exemplu, să găsești un loc în filozofia epicurienilor și a stoicilor pentru o idee ca ceea a unui Mesia înviat.

În Atena, Pavel se aștepta ca Duhul Sfânt să îi poată folosi cunoștințele și calitățile oratorice pe care le dobândise în urma instruirii primite de la Gamaliel. Însă, în realitate, instruirea primită de Pavel pe străzile Atenei a fost folosită de Duhul Sfânt într-o și mai mare măsură. „Ascultătorii cei mai înțelepți dintre ei au fost înmărmuriți la auzul argumentării sale. El s-a dovedit un bun cunoscător al lucrărilor lor de artă, al literaturii lor, precum și al religiei lor” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 237).

După experiența lui din Atena cu acești păgâni și filozofi, Pavel le-a scris corintenilor: „N-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Ce lecție este pentru noi aici despre locul central al lui Isus în mesajul nostru, indiferent cui îl predicăm?
 

Comentariu EGW

Nu după multă vreme, bărbații de seamă din Atena au aflat despre pre­zența în cetatea lor a unui învățător singuratic, care le prezenta oamenilor învățături noi și neobișnuite. Unii dintre aceștia l-au căutat pe Pavel și au intrat în discuție cu el. În scurt timp, în jurul lor s-a strâns o mare mulțime de ascultători. Unii erau gata să își bată joc de apostol, ca de unul care era sub nivelul lor atât din punct de vedere social, cât și intelectual, și aceștia vorbeau batjocoritor între ei: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alții, când l-au auzit că vestește pe Isus și învierea, ziceau: „Pare că vestește niște dumnezei străini”.
Printre cei care l-au înconjurat pe Pavel în piață erau „unii din filosofii epicurieni și stoici”; însă aceștia, cum și toți ceilalți care au venit în legătură cu el, au văzut curând că Pavel avea o bogăție de cunoștințe chiar mai mare decât a lor. Puterea lui intelectuală a impus respect învățaților, iar argumentarea plină de căldură și logică și puterea lui oratorică țineau încordată atenția tuturor celor care ascultau. Ascultătorii săi au recunoscut că nu era un necunoscător, ci era în stare să prezinte tuturor claselor argumente convingătoare în sprijinul învățăturii pe care o dădea. Astfel, apostolul a stat foarte curajos, întâmpinându-i pe potrivnicii săi pe terenul lor, înfruntând logica cu logică, filosofia cu filosofie și elocvența cu elocvență. – Faptele apostolilor, p. 235

Cercetând Scripturile, Pavel a aflat că, în cursul veacurilor, dintre cei care au fost „chemați” nu au fost „mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:26-29). Și astfel, privind înțelepciunea lumii în lumina crucii, Pavel s-a hotărât să nu mai cunoască „altceva decât pe Isus Hristos, și pe El, răstignit” (1 Corinteni 2:2).

În tot timpul lucrării sale de mai târziu, Pavel nu a pierdut niciodată din vedere Izvorul înțelepciunii și puterii sale. Ascultați-l ce spune el ani mai târziu: „Pentru mine, a trăi este Hristos” (Filipeni 1:21). Și iarăși: „Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate ... ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință. Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui” (Filipeni 3:8-10). – Faptele apostolilor, p. 127–128
Așteptăm noi să locuim împreună cu Hristos în lumea eternă? Atunci trebuie să locuim cu El aici, pentru ca El să ne poată ajuta în orice vreme de încercare și ispitire și să ne facă să fim gata pentru venirea Lui pe norii cerului. … Nu putem să-L ținem pe Hristos departe de viața noastră, așa cum facem acum, și totuși să fim potriviți să stăm împreună cu El în ceruri. El trebuie să fie totul în tot în ceruri și trebuie să fie totul în tot pe pământ. – Review and Herald, May 5, 1891
 

Observăm că Pavel nu a discreditat falsa religie sau falșii dumnezei ai atenienilor. El a adunat toate lucrurile bune pe care le putea găsi, așa puține câte erau, și le-a fructificat.

3. Citește Faptele 17:22,23. Ce făcea Pavel acolo în încercarea lui de a evangheliza acești oameni?

„Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși” (Faptele 17:22). Pavel îi complimenta pe păgâni. Religia lor era cât se poate de greșită, dar Pavel le aprecia devotamentul. Apoi a continuat: „Pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi...” (Faptele 17:23). Descriindu-și propriul studiu asupra religiei ateniene, Pavel transmitea o atitudine de respect față de oameni. El nu dădea buzna ca un expert autodeclarat care ar fi avut toate soluțiile privitoare la cum trebuiau să se schimbe cu toții. În realitate, el chiar era un expert și avea, într-adevăr, soluțiile de care acești oameni aveau nevoie. Dar nu s-a prezentat așa, pentru că ar fi fost respins imediat. În schimb, a fost văzut ca cineva căruia îi păsa de oameni și care le dorea binele.
 
Comentând asupra inscripției „unui Dumnezeu necunoscut” (Faptele 17:23), Pavel a profitat de ceea ce ar fi putut fi interpretat ca bază comună. Ei credeau în dumnezeu (în mulți dumnezei, de fapt), ceea ce era un bun început (unii din vremea aceea nu credeau) care putea să facă loc unei abordări mai profunde. El nu a luat în râs ideea negativă a unui altar închinat unui dumnezeu necunoscut. În schimb, a apreciat și a admirat un popor interesat suficient de mult de lucrurile spirituale încât să facă eforturi și cheltuieli pentru a se închina la ceva ce nici nu cunoștea, de teama să nu îi fi scăpat ceva.
Erau atenienii rătăciți? Desigur, dar se putea remedia această situație. Pentru început era important că erau devotați în ceea ce înțelegeau. Lucrul acesta, și-a dat seama Pavel, era ceva cu care Duhul Sfânt putea lucra. Pavel găsise un subiect de discuție care avea să le stârnească interesul.

La ce elemente de legătură și subiecte comune te poți gândi care să ofere ocazia unor discuții mai profunde cu oamenii cu care intri în contact?

Comentariu EGW

Priviți-l pe Pavel în Atena, aflat înaintea conciliului din Areopag… . Observați cum îi îndrumă pe ascultători, cu un tact născut din dragostea divină spre Iehova, ca fiind „Dumnezeul cel necunoscut”, căruia ei I se închinau fără să știe și, citând cuvintele unuia dintre poeții lor, Îl descrie ca fiind Tatăl lor ceresc. Ascultați-l cum, în acea perioadă a castelor sociale, când drepturile demnității omului erau întru totul nerecunoscute, el prezintă marele adevăr al frățietății omenești, declarând că Dumnezeu „a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului”. Apoi, Pavel arată cum planurile milei și harului lui Dumnezeu străbat ca un fir de aur toate lucrările Sale cu oamenii. – Istoria mântuirii, p. 312

Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi le-a prezentat oamenilor din Atena maiestatea viului Dumnezeu în contrast cu închinarea lor idolatră.
„Bărbaţi atenieni!” a zis el. „În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: «Unui Dumnezeu necunoscut!» Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: «Suntem din neamul Lui...» Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului” (Faptele 17:22-29). – Solii alese, cartea 1, p. 292–293
Dumnezeu așteaptă roade de la biserica Sa, roade corespunzătoare cu învățăturile date de Hristos, vrednice de adevărul pe care susținem că îl credem și care să descopere înțelepciunea și harul lui Hristos. Domnul cheamă la o slujire devotată, o lucrare care îi va căuta pe oameni acolo unde se află, care va fi de acord cu ei ori de câte ori este posibil, dar fără a tăgădui adevărul. Nu trebuie să rămânem închiși între patru pereți, astfel ca lumina noastră să nu poată să ajungă și la alții. Există un teren comun unde putem sta împreună cu cei care au altă credință, unde putem fi de acord în principii și cu privire la învățăturile date de Hristos. Puțini vor deveni combativi asupra acestor principii sfinte. –Manuscript 104, 1898
 

4. Citește Faptele 17:24-27. Ce abordare a folosit Pavel aici în încercarea de a atinge inima atenienilor?

Pentru niște oameni suficient de interesați de lucrurile spirituale încât să construiască un altar unui dumnezeu necunoscut, cuvintele lui Pavel erau fascinante: un Dumnezeu creator care nu locuiește într-un templu, care nu are nevoie de nimic de la oameni, ci în schimb Se îngrijește de nevoile lor. Într-o cultură marcată de mitologia greacă, în care zeii erau imprevizibili, egocentrici și brutali, ideea de Dumnezeu ca Acela descris de Pavel era ceva minunat și fascinant. Iar oamenii din Areopag au făcut primii pași spre un Dumnezeu al iubirii.
Adevărul este că acest Dumnezeu, pe care nu Îl cunoșteau, putea fi cunoscut. Și într-adevăr El vrea să fie cunoscut. 

Probabil că Pavel a vorbit în Areopag mai mult decât cele câteva cuvinte pe care le consemnează Luca aici. Pare rezonabil ca, din rațiuni de spațiu, Luca să fi prezentat doar un rezumat al discursului lui Pavel. Dacă așa o fi stat lucrurile, atunci fiecare dintre conceptele citite până acum au fost probabil detaliate de Pavel. Așadar, împărțim discursul lui Pavel în concepte: (1) Pavel le-a complimentat conștiința spirituală și sinceritatea de care dădeau dovadă. (2) Le-a arătat că le studiase credința și găsise unele lucruri pe care le respecta. (3) A menționat un lucru descoperit în timpul studiului asupra religiei lor pe care ei recunoșteau că nu îl înțelegeau. (4) Apoi le-a împărtășit un aspect despre Dumnezeu de care știa că au disperată nevoie, și anume, că Dumnezeu există, că îi iubește și că nu este departe de ei. (5) În cele din urmă, la finalul cuvântării, Pavel a trecut la avertizarea cu privire la ce înseamnă să respingă cunoașterea acestui Dumnezeu pe care nu Îl înțelegeau încă.
Pavel a mers cu ei cât de departe a putut pe baza a ceea ce știa despre credința lor. Dacă i-a putut duce până în acel punct, însemna că făcea progrese semnificative.

Observă referirea pe care o face Pavel la lumea creată și la Dumnezeu în calitate de Creator (vezi și Romani 1:18-25). De ce este aceasta o bună abordare, cel puțin la început, în cazul majorității oamenilor? Ce anume din lumea creată face trimitere atât de clar la Dumnezeu?
 

Comentariu EGW

În cuvinte de o frumusețe și de o gingășie fără seamăn, apostolul Pavel a prezentat înaintea înțelepților din Atena scopul divin în creșterea și împărțirea raselor și popoarelor. 
„Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea”, spune apostolul, „este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi” (Faptele 17:24-27). 

Dumnezeu a făcut cunoscut că oricine vrea poate intra în prevederea legământului (Ezechiel 20:37). Când a creat pământul, scopul Său a fost ca el să fie locuit de ființe a căror existență să fie o binecuvântare atât pentru ele însele, cât și una pentru alta și o cinste pentru Creatorul lor. Toți aceia care vor pot să se identifice cu acest scop. Despre ei spune că sunt „poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:21). – Profeți și regi, p. 500
Adevăratul respect pentru Dumnezeu este imprimat de simțământul măreției Sale infinite și de conștiența prezenței Sale. Orice inimă trebuie să fie impresionată de acest simțământ al [prezenţei] Celui Nevăzut. Ceasul și locul rugăciunii sunt sfinte, pentru că acolo este Dumnezeu. Și, atunci când se manifestă respect în atitudine și în comportament, simțământul din care izvorăște se va adânci. „Numele Lui este sfânt și înfricoșat” (Psalmii 111:9), declară psalmistul. Atunci când Îi rostesc Numele, îngerii își acoperă fețele. Deci cu cât respect ar trebui să luăm Numele Lui pe buzele noastre, noi, care suntem păcătoși și decăzuți! – Profeți și regi, p. 48–49

Pavel era extrem de preocupat ca umilinţa lui Hristos să se vadă şi să fie înţeleasă. El era convins că, dacă oamenii ar putea fi conduşi să mediteze asupra uimitoarei jertfe aduse de Maiestatea cerului, egoismul ar fi izgonit din inimile lor. Apostolul zăboveşte asupra fiecărui punct, pentru ca noi să putem înţelege într-o oarecare măsură minunata bunăvoinţă a Mântuitorului, manifestată în favoarea păcătoşilor. El canalizează minţile mai întâi către poziţia pe care Hristos a ocupat-o în cer, în sânul Tatălui Său; după aceea, Îl arată lăsându-Şi deoparte slava, supunându-Se de bunăvoie condiţiilor umilitoare din viaţa omului, asumându-Şi responsabilităţile de rob şi devenind ascultător până la moarte, şi încă cea mai ruşinoasă şi revoltătoare, cu agonia cea mai lungă – moartea pe cruce. Putem contempla noi această minunată manifestare a iubirii lui Dumnezeu fără recunoştinţă şi iubire şi fără simţământul adânc al faptului că nu suntem ai noştri? Un asemenea stăpân nu ar trebui slujit din motive egoiste şi în silă. – Divina vindecare, p. 501

Iubirea lui Hristos este un lanț de aur care leagă de Dumnezeul infinit ființele umane limitate care cred în Isus Hristos. Iubirea Domnului pentru copiii Săi depășește puterea noastră de înțelegere. Nicio știință nu poate să o definească sau să o explice. Înțelepciunea niciunui om nu o poate pătrunde sau studia. Cu cât simțim mai mult forța acestei iubiri, cu atât vom fi mai smeriți și modești. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1141
 

5. Citește Faptele 17:24-34. Cum își continuă Pavel mărturia?

Pavel și-a folosit cunoștințele legate de convingerile atenienilor pentru a căuta un numitor comun cu ei și abia apoi a mers mai departe. Fără îndoială, atunci când îi abordăm pe oameni, cunoașterea convingerilor lor și căutarea unor numitori comuni pot fi o metodă eficientă de a le atinge inima.
Observăm, de asemenea, că Pavel folosește acest numitor comun pentru a ajunge apoi acolo unde dorea să ajungă: la învierea lui Isus și speranța oferită tuturor. Luca descrie reacțiile lor la cuvintele de încheiere ale lui Pavel despre înviere. Unii au luat această idee în râs, alții au spus că voiau să îl mai audă pe Pavel vorbind pe acest subiect, iar alții l-au crezut. Esențial este, din punctul nostru de vedere, că toți îl ascultaseră. Iar aceasta fusese speranța lui Pavel de la început. 

Știm că unii oameni vor respinge Evanghelia, dar trebuie să facem tot posibilul ca, înainte de a o respinge, să înțeleagă ceea ce resping. Pavel, prin metoda lui de a lucra cu atenienii și prin folosirea strategică a ceea ce studiase și aflase despre ei, s-a asigurat că ascultau cu mintea deschisă faptul că exista un Dumnezeu pe care ei nu Îl cunoșteau, dar care îi crease. Acest Dumnezeu îi crease și voia să fie cunoscut de ei. El Se arătase îndurător față de ei, în ciuda ignoranței lor. Dar se apropia Ziua Judecății. Și, dacă toate acestea păreau prea greu de crezut, existau dovezi verificabile în învierea lui Hristos.

Acum, că oamenii auziseră și înțeleseseră mesajul, trebuiau să aleagă dacă aveau să îl respingă pe loc sau aveau să cerceteze mai departe. Iar unii chiar au cercetat în profunzime și au devenit urmași ai lui Isus (Faptele 17:34).
Implică-te!  În rugăciune, cere-I lui Dumnezeu să te îndrume precis cum să dai cel mai bine mărturie unei persoane inteligente și culte pe care o cunoști și care nu crede în Biblie. 
Implică-te și mai mult!  Consideră rețelele de socializare un posibil „Areopag” în care să reprezinți Evanghelia în fața celor necredincioși, cu claritatea și înțelepciunea lui Pavel. Folosește mărturia ta personală, sub forma unui scurt discurs, pe baza conceptelor studiate ieri. 
 

Comentariu EGW

… Pavel … era într-o poziție din care putea foarte ușor să spună vreun lucru care să-i irite pe încrezuții săi ascultători și astfel să ajungă în situații dificile. Dacă vorbirea lui ar fi fost un atac direct împotriva zeităților lor și contra oamenilor cu vază din cetate, ar fi fost în primejdie de a se împărtăși de soarta lui Socrate. Dar, cu un tact izvorât din iubirea divină, cu multă atenție, el le-a îndepărtat mintea de la zeitățile lor păgâne, descoperindu-le pe adevăratul Dumnezeu, care le era necunoscut. – Faptele apostolilor, p. 241
… Împrumutând cuvinte de la un poet de-al lor, el L-a prezentat pe Dumnezeu ca pe un Tată ai cărui copii erau ei. „În El avem viața, mișcarea și ființa”, a spus el, „după cum au zis și unii din poeții voștri: «Suntem din neamul Lui». Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului.” …

… Când Pavel a amintit despre învierea din morți, „unii își băteau joc, iar alții au zis: «Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată»”. …
Printre aceia care au auzit cuvintele lui Pavel erau unii asupra minții cărora adevărurile prezentate au adus convingere, însă ei nu au fost dispuși să se umilească, să-L recunoască pe Dumnezeu și să primească planul mântuirii. Nici frumusețea vorbirii și nici tăria argumentelor nu-l pot converti pe păcătos. Numai puterea lui Dumnezeu poate aduce adevărul în inimă. La acela care întoarce continuu spatele acestei puteri, nu se poate ajunge. Grecii umblau după înțelepciune, iar solia crucii era pentru ei nebunie, din cauză că își considerau propria înțelepciune mai presus de înțelepciunea care vine de sus. – Faptele apostolilor, p. 238–239
Făgăduinţa lui Dumnezeu ne spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13). 

Întreaga noastră inimă trebuie să se supună lui Dumnezeu, altfel nu se va produce în noi nicio schimbare prin care să fim făcuţi iarăşi asemenea Lui. Din fire, noi suntem înstrăinaţi de Dumnezeu. Duhul Sfânt descrie starea aceasta a noastră în următoarele cuvinte: „… morţi în greşelile şi în păcatele noastre”. „Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte. Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn.” Noi suntem ţinuţi cu putere în cursa lui Satana, „de care au fost prinşi ca să-i facă voia” (Efeseni 2:1; Isaia 1:56; 2 Timotei 2:26). Dumnezeu doreşte să ne vindece şi să ne elibereze. Dar pentru că aceasta cere o transformare completă, o reînnoire a întregii noastre naturi, trebuie să ne supunem pe deplin lui Dumnezeu. – Calea către Hristos, p. 43
… Aşadar fiecare om e liber să aleagă de ce putere vrea să fie stăpânit. Nimeni n-a ajuns să decadă într-atât şi nimeni nu este atât de rău, încât să nu mai poată găsi dezlegare în Hristos. În locul rugăciunii, demonizatul nu putea rosti decât cuvintele lui Satana; apelul nerostit al inimii a fost totuşi auzit. Niciun strigăt al vreunui suflet aflat în nevoie, chiar dacă nu este declarat în cuvinte inteligibile, nu va trece neluat în seamă. Cei care consimt să intre în legământ cu Dumnezeu nu sunt lăsaţi în puterea lui Satana sau în slăbiciunea propriei lor firi. – Divina vindecare, p. 93
 

„Cuvintele apostolului și descrierea atitudinii lui și a împrejurărilor în care s-a găsit, așa cum sunt amintite de pana inspirată, aveau să fie transmise tuturor generațiilor următoare, dând mărturie despre încrederea lui neclintită, despre curajul său în singurătate și împotrivire, precum și despre reușita lui în favoarea creștinismului în chiar inima păgânismului. Cuvintele lui Pavel cuprind o comoară de cunoștințe pentru biserică. El era într-o poziție din care ar fi putut foarte ușor să spună vreun lucru care să-i irite pe încrezuții lui ascultători și astfel să ajungă în dificultate. Dacă vorbirea lui ar fi fost un atac direct la adresa zeităților și a oamenilor cu vază din cetate, ar fi fost în pericolul de a împărtăși soarta lui Socrate. Dar, cu un tact izvorât din iubirea divină, el le-a îndepărtat atent mintea de la zeitățile lor păgâne, descoperindu-le pe adevăratul Dumnezeu, care le era necunoscut” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 240, 241).
Pavel a reușit ceva notabil în Atena – ceva care este o comoară de cunoștințe pentru biserică. A reușit să nu își irite ascultătorii. Aceasta era în sine o realizare majoră inspirată de Dumnezeu. Aceasta, potrivit lui Ellen White, este comoara de înțelepciune la care noi, ca biserică, trebuie să luăm aminte din acest episod biblic. 

Studiu zilnic:

Isaia 3
Isaia 4
Isaia 5
Isaia 6
Isaia 7
Isaia 8
Isaia 9

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Învă­ța­rea și vindecarea” (de la „O viață cu un orizont deschis” la final).

1. Cine asuprea și stăpânea poporul Domnului?

2. Ce spune Isaia despre cei care se înfierbântă de vin? 

3. Cum a fost ispășit păcatul lui Isaia în anul morții regelui Ozia? 

4. Cum se va întări și se va sprijini împărăția Copilului?

5. Ce să facă cei care s-au pregătit pentru lucrare misionară medicală în alte țări?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar: Solii alese, cartea 1, „Un cer de câștigat”,  p. 96–97; Patriarhi și profeți, „Vrăjmășia lui Satana împotriva Legii”, p. 331–342.