Scuze pentru evitarea misiunii

Citește Iona 1 – 4. Dumnezeu l-a chemat pe Iona să strige împotriva cetății Ninive, capitala Asiriei. Această cetate, aflată în Irakul din zilele noastre, se afla la 900 de kilometri distanță de Ierusalim, o călătorie de o lună cel puțin. Iona nu numai că a refuzat să se ducă, dar a fugit în direcția opusă. Sosind la Iafo, a cumpărat o călătorie spre Tarșiș , care se află acum în sudul Spaniei. Drumul de 3.200 de kilometri pe mare ar fi durat cel puțin o lună, în funcție de vreme. Nedorind să îl confrunte pe împăratul Asiriei, luna care i-ar fi trebuit să ajungă la Ninive Iona și-a luat-o ca să scape de această confruntare. De ce ar fi făcut așa ceva un om al lui Dumnezeu?

Locuitorii din Ninive erau faimoși pentru nelegiuirile lor, un popor cunoscut pentru răutatea și cruzimea lui, care atacase Israelul și Iuda. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a chemat pe Iona să meargă la Ninive și să strige împotriva răutății acestei cetăți (Iona 1:2). Cuvintele folosite aici se aseamănă foarte mult cu cele folosite de Dumnezeu când a vorbit cu Avraam despre Sodoma și Gomora, în Geneza 18:20,21.
Ce putem învăța din atitudinea lui Iona despre scuzele pe care le putem găsi ca să nu ne implicăm în misiune?

4 noiembrie: Ziua Exploratorilor
 

Comentariu EGW

Și totuși Ninive, oricât ajunsese de nelegiuită, nu era cu totul dedată la rău. Acela care îi „vede pe toți fiii oamenilor” (Psalmii 33:13) și „privește tot ce este de preț” în ei (Iov 28:10) a văzut în cetatea aceea mulți oameni care doreau după ceva mai bun și mai înalt şi care, dacă li s-ar fi oferit ocazia să-L cunoască pe Dumnezeul cel viu, ar fi renunţat la faptele lor rele și I s-ar fi închinat Lui. Astfel, în înțelepciunea Sa, Dumnezeu li S-a descoperit într-un mod neîndoielnic, ca să-i conducă, dacă era cu putință, la pocăință. 
Cel ales pentru lucrarea aceasta a fost prorocul Iona, fiul lui Amitai. Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei! Căci răutatea ei s-a suit până la Mine” (Iona 1:1,2).

Când s-a gândit la greutățile misiunii lui și la ceea ce părea imposibil, prorocul a fost ispitit să pună la îndoială înțelepciunea chemării. Din punct de vedere omenesc se părea că nu se poate câștiga nimic din vestirea unei asemenea solii în cetatea aceea trufașă. El a uitat pentru o clipă că Dumnezeul pe care-L slujea era atotînțelept și atotputernic. În timp ce ezita în îndoială, Satana l-a copleșit cu descurajarea. Prorocul a fost cuprins de o mare frică și „s-a sculat să fugă la Tars”. Ajungând la Iafo și găsind o corabie gata de plecare, „a plătit prețul călătoriei și s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii” (vers. 3). – Profeți și regi, p. 265–266
Când a dăruit lumină poporului Său din vechime, Dumnezeu nu a lucrat în mod exclusiv printr-o clasă socială anume. Daniel era un prinț din Iuda. Şi Isaia era descendent regal. David a fost un păstor, Amos a fost văcar, Zaharia, rob în Babilon, Elisei, lucrător al pământului. Domnul a ridicat ca reprezentanți ai Săi profeți și prinți, dintre cei nobili și cei de condiție umilă și i-a învățat adevărurile pe care urma să le dea lumii. 

Fiecărui om care devine părtaș al harului, Domnul îi încredințează o lucrare pentru alții. Trebuie să acceptăm partea care ne revine, zicând: „Iată-mă, trimite-mă” (Isaia 6:8). Răspunderea stă asupra tuturor – asupra slujitorului Cuvântului, infirmierei misionare, medicului creștin, creștinului de rând, fie el comerciant sau agricultor, jurist sau mecanic. Este lucrarea noastră aceea de a le descoperi oamenilor Evanghelia mântuirii. Orice întreprindem ar trebui să servească drept mijloc pentru atingerea acestui scop. 
Aceia care primesc lucrarea ce le-a fost încredințată nu vor fi numai o binecuvântare pentru alții, ci vor fi ei înșiși binecuvântați. Con­știinciozitatea în împlinirea responsabilităților va avea o influență directă asupra propriilor suflete. Cel disperat va înceta să se mai afunde în disperarea sa, cel slab va deveni puternic, cel ignorant va deveni cunoscător și toți vor găsi un ajutor nesecat în Acela care i-a chemat. – Divina vindecare, p. 148
 

1. Citește Naum 1:1; Naum 3:1-4 și 2 Împărați 17:5,6; 2 Împărați 19:32-37. Ce informații transmit aceste versete despre Ninive și despre relația dintre Asiria și Israel? Cum ar fi putut această relație să influențeze decizia lui Iona de a merge la Tarșiș?

Un motiv pentru care s-ar putea ca Iona să nu fi fost dispus să meargă la Ninive este teama. Asirienii erau un dușman formidabil, iar Ninive era capitala imperiului.
„Dintre cetăţile lumii antice din zilele când Israel era împărţit, una dintre cele mai mari era Ninive, capitala Imperiului Asirian. […] În timpul prosperităţii ei trecătoare, Ninive era un centru al crimei și al nelegiuirii. Inspiraţia a caracterizat-o ca «cetate vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de tâlhării». Într-un limbaj figurat, prorocul Naum i-a comparat pe niniveni cu un leu crud și lacom: «Peste cine nu s-a abătut cruzimea ta nedomolită?» (Naum 3:1,19, EDCR)” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 265).
Ninive era o cetate magnifică. Istoricii ne spun că Sanherib a extins-o foarte mult, inclusiv prin construirea uriașului palat sud-vestic ce măsura peste 500 de metri lungime și 240 de metri lățime și care avea cel puțin 80 de camere. A construit, de asemenea, 18 canale pentru a aduce apa în cetate chiar și de la 60 de kilometri depărtare. Mărimea cetății ar fi fost ea însăși intimidantă.

Dar asirienii erau și nemiloși. În relatarea cuceririi Babilonului, Sanherib s-a lăudat că a umplut străzile cu trupurile locuitorilor cetății, tineri și bătrâni, iar basoreliefurile descoperite în timpul săpăturilor arheologice descriu scene cu soldați care își trăgeau victimele în țeapă. Aceștia nu erau oameni pe care voiai să îi superi; nu se rețineau de la folosirea violenței și cruzimii gratuite față de cei pe care nu îi plăceau. Într-adevăr, Iona probabil tremura de frică la gândul de a umbla printre masele de oameni din Ninive.
 

Gândește-te la o situație în care ai simțit cu tărie că Dumnezeu te îndemna să faci ceva ce, de teamă, nu voiai cu adevărat să faci. Ce lecții ai învățat din acea experiență?

Comentariu EGW

Există mai mulţi oameni decât credem noi, care doresc cu ardoare să descopere calea spre Hristos. Cei care predică ultima solie de har ar trebui să-şi amintească fără încetare că trebuie să-L înalţe pe Hristos ca fiind singura scăpare a celui păcătos. Unii pastori cred că nu este necesar să predice despre pocăinţă şi despre credinţă. Ei consideră ca fiind de la sine înţeles faptul că ascultătorii lor sunt familiarizaţi cu Evanghelia şi că, pentru a le susţine atenţia, trebuie să le prezinte subiecte de altă natură. Dar, din nefericire, mulţi oameni nu știu nimic despre planul de mântuire. Ei au nevoie să fie învăţaţi despre acest subiect foarte important, mai mult decât despre oricare alt subiect.

Prelegerile teoretice sunt esenţiale, pentru ca oamenii să poată înţelege lanţul adevărului, verigă cu verigă, unindu-se într-un întreg desăvârşit, dar nicio prelegere nu ar trebui să fie ţinută fără o prezentare a lui Hristos cel răstignit, care este chiar temelia Evangheliei. – Evanghelizare, p. 185-186
În ceasurile cele mai întunecate, în împrejurările cele mai descurajatoare, credinciosul își poate ține sufletul legat de Izvorul a toată lumina și puterea. Prin credința în Dumnezeu, nădejdea și curajul lui pot fi reînnoite în fiecare zi. „Cel neprihănit va trăi prin credința lui.” În slujirea lui Dumnezeu nu trebuie să existe nici descurajare, nici oscilare, nici teamă. Domnul va împlini cele mai înalte așteptări ale acelora care-și pun încrederea în El. Domnul le va da înțelepciunea pe care o cer diferitele lor nevoi. – Profeți și regi, p. 386–387
1
Multe depind de activitatea neîncetată a acelora care sunt credincioși și sinceri și, pentru motivul acesta, Satana face toate eforturile posibile de a zădărnici planul divin pe care cel ascultător l-ar putea aduce la îndeplinire. El îi determină pe unii să piardă din vedere misiunea lor înaltă și sfântă și să se mulțumească cu plăcerile acestei vieți. El îi determină să se așeze comod sau, de dragul avantajelor lumești mai mari, să se mute din locurile unde ar putea fi o putere spre bine. Pe alții îi face să fugă descurajați de la datorie, din cauza împotrivirii sau a persecuției. Dar toți aceștia sunt priviți de Cer cu o milă duioasă. Fiecărui copil al lui Dumnezeu al cărui glas a fost adus la tăcere de vrăjmașul sufletelor i se adresează întrebarea: „Ce faci tu aici?” Te-am împuternicit să mergi în toată lumea și să predici Evanghelia, să pregătești un popor pentru ziua Domnului. De ce ești aici? Cine te-a trimis? 
… Aceia care-și dau seama, chiar într-o măsură mică, ce înseamnă răscumpărarea pentru ei și pentru aproapele lor vor înțelege marile nevoi ale omenirii. Inimile lor vor fi mișcate de milă când vor vedea decăderea morală și spirituală a miilor de oameni care se găsesc în umbra unei osândiri teribile, în comparație cu care suferințele fizice par nimic. – Profeți și regi, p. 171–172
 

Când a venit furtuna, Iona s-a învinovățit (Iona 1:1-12). Atitudinea lui sugerează ce credeau el și alții despre Dumnezeu și zei. Deși, credeau ei, diverși dumnezei stăpâneau în diverse țări, apa era un tărâm haotic al demonilor. În perspectiva corăbierilor, era nevoie de o jertfă pentru a le potoli mânia. Deși era evreu, Iona avea cel mai probabil o perspectivă asupra lumii care era influențată de credințele tradiționale din vremea sa.

2. Citește Iona 2:1-3,7-10. Ce transmit aceste versete despre modul în care Iona a început să înțeleagă providența lui Dumnezeu?

Deși fugea din teritoriul în care oamenii declarau că Iehova este Dumnezeul lor, Iona a învățat (pe pielea lui) că până și atunci când călătorea spre alte culturi Iehova era în continuare suveran. Vântul și valurile Îi aparțineau lui Dumnezeu. La fel și peștii. „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmii 24:1). Inima lui Iona s-a întors spre Stăpânul pământului și al mării și astfel a mărturisit și a fost salvat.

Și noi Îl putem înțelege greșit pe Dumnezeu și ceea ce așteaptă El de la noi. O concepție greșită des întâlnită este că Dumnezeu dorește ca noi să ne concentrăm doar pe propria mântuire și să ne îndepărtăm de răutatea lumii din jurul nostru. Deși suntem îndemnați „să ne păzim neîntinați de lume” (Iacov 1:27), ar trebui să ne concentrăm pe modul în care putem să le ducem celor în nevoie speranța și binecuvântările lui Dumnezeu.

O altă concepție greșită este că succesul depinde doar de noi înșine. Che­marea noastră nu este aceea de a salva, ci de a coopera cu Dumnezeu în lucrarea Lui de salvare. Noi dăm mărturie prin lauda la adresa lui Dumnezeu pentru modurile în care El ne schimbă, dar numai Dumnezeu îi poate atrage pe oameni la Sine. Putem planta semințele adevărului, dar numai Dumnezeu poate converti inima. Unii își confundă rolul cu cel al lui Dumnezeu, iar alții găsesc scuze să nu dea mărturie. Da, Dumnezeu l-a folosit pe Iona, dar numai Dumnezeu, nu Iona, a făcut ca Ninive să își schimbe comportamentul.
 

Câștigarea de suflete este un lucru greu, prea greu pentru ca oamenii să îl facă singuri. Cum putem învăța, în schimb, să Îl lăsăm pe Dumnezeu să câștige suflete, dar prin intermediul nostru și al vieții și mărturiei noastre?

Comentariu EGW

Dacă la început, atunci când i-a fost adresată chemarea, s-ar fi oprit să gândească liniștit, Iona și-ar fi dat seama cât de nebunească era orice străduință a lui de a scăpa de răspunderea așezată asupra sa. Dar nu i s-a îngăduit prea mult să meargă netulburat în fuga lui necugetată. „Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic și a stârnit o mare furtună. Corabia amenința să se sfărâme. Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui și au aruncat în mare uneltele din corabie ca s-o facă mai ușoară. Iona s-a pogorât în fundul corabiei, s-a culcat și a adormit dus” (vers. 4,5). – Profeți și regi, p. 267
Întemeiați-vă inimile pe convingerea că Dumnezeu cunoaște toate încercările și dificultățile cu care vă confruntați în lupta împotriva răului, căci Dumnezeu este dezonorat atunci când cineva Îi limitează puterea, rostind cuvinte de necredință. 

Lumea aceasta este vastul câmp de lucru al lui Dumnezeu. El i-a răscumpărat cu sângele singurului Său Fiu pe cei care o locuiesc, iar intenția Sa este ca solia îndurării Sale să ajungă la toți. Cei care au fost rânduiți să îndeplinească această lucrare vor fi puși la probă și încercați, dar ei nu trebuie să uite niciodată că Dumnezeu este lângă ei, ca să-i întărească și să-i susțină. El nu ne cere să ne sprijinim pe o trestie frântă. Nu trebuie să căutăm ajutorul oamenilor. Ferească Dumnezeu să îl așezăm pe om în locul lui Dumnezeu! Dumnezeu Iehova este puterea veșnică. – Asemenea lui Hristos, p. 352 (4 dec.)
Când Dumnezeu deschide o cale pentru îndeplinirea unei anumite lucrări și dă asigurarea reușitei, cel ales trebuie să facă tot ce stă în puterea sa pentru a realiza ce a fost promis. Pe măsura entuziasmului și a stăruinței cu care este dusă lucrarea înainte va fi și reușita. Dumnezeu poate face minuni pentru cei din poporul Său numai dacă ei își îndeplinesc lucrarea cu energie neobosită. El cheamă oameni cu devotament față de lucrarea Sa, care au curaj moral, o dragoste arzătoare pentru suflete și o râvnă care nu slăbește niciodată. Astfel de lucrători nu vor considera nicio sarcină prea grea, nicio perspectivă prea disperată. Ei vor lucra neînfricați până când aparenta înfrângere se va transforma într-o biruință glorioasă. Nici zidurile închisorii, nici rugul de martir nu-i vor abate de la planul lor de a conlucra cu Dumnezeu pentru înălțarea Împărăției Sale. – Profeți și regi, p. 263

Lucrătorii care au avut cel mai mare succes în câștigarea de suflete au fost oamenii care nu s-au mândrit cu propria abilitate, ci au căutat, cu umilință și credință, să-i ajute pe cei din jurul lor. Domnul Isus a făcut tocmai această lucrare. El S-a apropiat de cei cu care a dorit să intre în legătură. Cât de adesea Și-a prezentat învățăturile având doar câțiva oameni adunați în jurul Său și trecătorii s-au oprit, unul câte unul, ca să-L audă, până când o întreagă mulțime a ajuns să asculte cu uimire și admirație cuvintele Învățătorului trimis din cer. – Slujitorii Evangheliei, p. 194
 

Experiența lui Iona în burta peștelui (vezi Iona 2) a fost o manifestare dramatică a iubirii și milei lui Dumnezeu, iar rugăciunea lui Iona arată că mesajul iubirii lui Dumnezeu nu a trecut pe lângă el. Dar faptul că a avut o incredibilă interacțiune cu Dumnezeu nu însemna că vechile lui obiceiuri de gândire sau vechile atitudini aveau să se schimbe cu ușurință, chiar dacă a mers la Ninive.

3. Citește Iona 3. Cum au răspuns oamenii la ceea ce predicase Iona? Ce lecții putem vedea aici cu privire la mărturia noastră?

Ninivenii au fost îndemnați la pocăință. Da, Iona a trebuit să treacă prin multe, să facă ceea ce nu voia să facă, însă când a făcut, Dumnezeu a fost slăvit. 
Prin urmare, misiunea lui Dumnezeu este dusă mai departe pe umerii celor care sunt dispuși să facă sacrificii, chiar dacă fără tragere de inimă. Valorile noastre trebuie să facă loc priorității pe care Dumnezeu o acordă celor pierduți. La fel ca Iona, uneori avem prejudecăți care ne împiedică să mergem la o persoană sau la un grup.
Înfruntarea prejudecăților necesită umilință. Misiunea necesită, de asemenea, timp și energie emoțională. Investirea în viețile altora și preocuparea sinceră pentru ei pot necesita mari eforturi. Într-o epocă în care ne stresăm să ținem pasul cu propriile vieți și probleme, oferirea de suport emoțional altora poate părea pur și simplu mult prea obositoare.

Și, în cele din urmă, implicarea în misiune necesită adeseori schimbarea modului în care ne raportăm la bani și în care îi folosim. Indiferent că vorbim despre îngrijirea oamenilor, despre cumpărarea de cărți și materiale de evanghelizare sau despre plata pentru anumite servicii ca să ne facem timp pentru lucrarea misionară, misiunea implică anumite cheltuieli. Oricare ar fi forma sub care acestea se prezintă, misiunea necesită sacrificii. 
Vestea bună este că, în ciuda cusururilor lui Iona, Dumnezeu a lucrat cu putere pentru a-i aduce pe niniveni la pocăință. Din păcate, Iona nu a luat parte la bucuria binecuvântată a Cerului. 
 

Ce sacrificiu de timp sau resurse îți cere Dumnezeu să faci – sau să fii gata să faci – pentru a-I împărtăși iubirea cu altcineva? Câtă încredere ai că El Își va respecta promisiunea de a-ți îmbogăți viața ulterior?

Comentariu EGW

Fiecare suflet salvat trebuie să renunțe la planurile lui și să urmeze calea pe care îl conduce Hristos. Priceperea trebuie să-I fie încredințată lui Hristos pentru ca El să o spele, s-o limpezească, să o curețe. Aceasta se va face atunci când primim cum se cuvine învățăturile lui Hristos. O, cât de mult avem nevoie de o mai apropiată cunoaștere a Lui! Trebuie să pătrundem mai mult în planul Lui și să-I împlinim voința, spunând din toată inima: „Doamne, ce vrei să fac?” …
Întotdeauna trebuie să păstrăm în minte faptul că timpul este scurt. Nelegiuirea crește la fiecare pas. Cei drepți sunt puși în lume ca lumini. Prin ei trebuie să îi fie descoperită lumii slava lui Dumnezeu. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 322 (9 nov.)

Dacă ești în comuniune cu Hristos, vei prețui asemenea Lui fiecare ființă omenească. Vei simți pentru alții aceeași dragoste profundă pe care a simțit-o Domnul Hristos pentru tine. Atunci vei fi în stare să-i câștigi, și nu să-i constrângi pe aceia pentru care a murit El; vei putea să-i atragi, și nu să-i respingi. Nimeni nu ar fi fost adus vreodată înapoi la Dumnezeu dacă Domnul Hristos nu ar fi făcut un efort personal pentru el, iar noi vom putea salva suflete numai printr-o lucrare personală. Când îi vei vedea pe cei care merg la moarte, nu vei rămâne într-o stare de indiferență tăcută și confortabilă. … Inima ta se va deschide plină de simpatie față de ei și le vei întinde o mână de ajutor. Îi vei lua în brațele credinței și ale iubirii tale și îi vei aduce la Domnul Hristos. Vei veghea asupra lor și îi vei încuraja, iar simpatia și încrederea ta îi va face să le fie greu să renunțe la statornicia lor.

Toți îngerii cerului sunt gata să coopereze în această lucrare. Toate resursele cerului sunt la dispoziția celor care caută să-i salveze pe cei pierduți. Îngerii te vor ajuta să ajungi la cei mai nepăsători și mai împietriți păcătoși. Iar când unul dintre ei este adus înapoi la Dumnezeu, tot cerul este plin de fericire, serafimii și heruvimii își ating harpele de aur și cântă laude la adresa lui Dumnezeu și a Mielului pentru mila și bunătatea Lor iubitoare față de copiii oamenilor. – Parabolele Domnului Hristos, p. 197
Hristos a venit pe pământ să sufere şi să moară pentru ca, prin credinţa în El şi prin însuşirea meritelor Lui, noi să putem deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu. A fost planul Mântuitorului ca, după ce Se va înălţa la cer pentru a deveni Mijlocitorul omului, urmaşii Săi să ducă mai departe lucrarea pe care a început-o El. N-ar trebui ca omul, ca unealtă în mâna lui Dumnezeu, să manifeste un interes special în a le duce lumina soliei Evangheliei celor care stau în întuneric? Puţini sunt dispuşi să meargă până la marginile pământului ca să le ducă oamenilor de acolo lumina adevărului, dar Dumnezeu cere ca fiecare suflet care cunoaşte adevărul să caute să-i câştige şi pe alţii la dragostea de adevăr. Dacă nu suntem dispuşi să facem sacrificii deosebite pentru a salva sufletele care sunt gata să piară, cum putem fi socotiţi vrednici de a intra în cetatea lui Dumnezeu? – Mărturii, vol. 9, p. 103
 

„Ah, DOAMNE, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în țara mea? De aceea am vrut să fug la Tarșiș: știam că ești un Dumnezeu milostiv și îndurător, îndelung răbdător și bogat în bunătate și că Te căiești de rău!” (Iona 4:2, EDCR). Ce rugăciune frumoasă din partea lui Iona! Sau nu? Nu prea era frumoasă? 

4. Citește Iona 4. Ce nu era bine în comportamentul acestui om?

Iona voia ca Ninive să fie următoarea Sodoma sau Gomora. Spera la judecata lui Dumnezeu în dreptul acestor oameni, pe care îi ura. Când aceasta nu a avut loc, perspectiva lui asupra lumii a fost zguduită din temelii, iar Iona prefera să moară decât să-și vadă lumea întoarsă cu susul în jos.
Pentru a doua oară în istoria lui Iona, Dumnezeu îl confruntă, dar nu cu o predică sau cu o discuție, ci cu o experiență. Viziunea asupra lumii nu se formează la cerere. Nici nu se schimbă pentru că auzim ceva nou sau diferit. Perspectiva asupra lumii se formează și se schimbă adeseori pe baza experiențelor de viață și a modului în care acestea sunt interpretate sau explicate.

Noua experiență dată de Dumnezeu urmărea să îl ajute pe Iona să își recunoască propria perspectivă distorsionată asupra lumii. Dumnezeu a făcut ca, în mod miraculos, o plantă să crească într-o zi suficient de mare încât să îi ofere destulă umbră ca să îl protejeze pe Iona de soarele arzător. Iona îi era recunoscător, dar nu lui Dumnezeu, care făcuse minunea, ci plantei. În loc să vadă în aceasta o minune nemeritată, a văzut-o ca pe o binemeritată binecuvântare pe măsura faptelor sale bune. Uscarea plantei a fost o nenorocire care l-a făcut pe Iona să se înfurie și să își pună la îndoială propria valoare, iar gândurile lui au devenit suicidare. 
Experiența este urmată de vocea lui Dumnezeu mustrându-l cu blândețe, ajutându-l pe Iona să vadă cât de absurd era să prețuiască o plantă mai mult decât miile de bărbați, femei și copii din Ninive, pe lângă animalele lor.
 

Episodul nu se încheie cu pocăința lui Iona. Mai degrabă episodul neîncheiat își mută centrul de interes asupra noastră. Ce vom face cu privire la preocuparea lui Dumnezeu pentru cei răi, pentru huligani, abuzatori sau teroriști, pentru cei din întreaga lume la care mesajul divin nu a ajuns?

Comentariu EGW

Când a aflat planul lui Dumnezeu de a cruța cetatea care, în ciuda nelegiuirii ei, fusese determinată să se pocăiască în sac și cenușă, Iona ar fi trebuit să fie primul care să se bucure de harul minunat al lui Dumnezeu, dar el a îngăduit minții să zăbovească asupra posibilității ca el să fie privit ca un proroc mincinos. Gelos pentru renumele lui, el a pierdut din vedere valoarea infinit mai mare a ființelor din cetatea aceea nenorocită. Mila manifestată de Dumnezeu față de oamenii pocăiți din Ninive „n-a plăcut deloc lui Iona și s-a mâniat”. „Nu este aceasta tocmai ce ziceam eu”, L-a întrebat el pe Domnul, „când eram încă în țara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și că Te căiești de rău” (Iona 4:1,2). 
Încă o dată el s-a lăsat dus de tendința de a pune întrebări și de a se îndoi și din nou a fost copleșit de descurajare. Pierzând din vedere intere-sele altora și considerând că ar fi mai bine să moară decât să trăiască și să vadă cetatea cruțată, în nemulțumirea lui, a exclamat: „Acum, Doamne, ia-mi viața, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” – Profeți și regi, p. 271

Lecția aceasta este pentru solii lui Dumnezeu de astăzi, când cetățile popoarelor au o nevoie la fel de mare după cunoașterea atributelor și planului Dumnezeului celui adevărat, cum aveau locuitorii din cetatea Ninive de altădată. Trimișii lui Hristos trebuie să îi îndrepte pe oameni către o lume mai bună care, într-o mare măsură, este pierdută din vedere. După învățăturile Sfintei Scripturi, singura cetate care va rezista este cetatea al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. Cu ochii credinței, omul poate vedea poarta cerului strălucind de măreția slavei lui Dumnezeu. Prin slujitorii Săi, Domnul Isus îi cheamă pe oameni să lupte cu ambiție sfântă pentru a-și asigura o moștenire nepieritoare. El îi îndeamnă să-și pună comoara la tronul lui Dumnezeu. – Profeți și regi, p. 274

Dăruindu-L pe Fiul Său pentru răscumpărarea noastră, Dumnezeu a arătat cât de mare este valoarea pe care o atribuie fiecărei ființe umane și nu-i dă niciunui om dreptul de a vorbi în mod disprețuitor despre un semen al său. Chiar dacă vedem greșeli și slăbiciuni la cei din preajma noastră, Dumnezeu declară că fiecare om este proprietatea Lui – atât prin faptul că El l-a creat, cât și prin răscumpărarea plătită cu sângele prețios al lui Hristos. Toți oamenii au fost creați după chipul Său și chiar cei mai decăzuți și mai degradați trebuie tratați cu respect și amabilitate. Dumnezeu ne va considera răspunzători pentru un singur cuvânt disprețuitor spus la adresa unui suflet pentru care Hristos Și-a dăruit viața. 
… Cei ce vestesc soliile lui Dumnezeu nu trebuie să rostească niciun cuvânt pe care nici chiar Maiestatea cerului nu l-ar fi folosit în conflictul cu Satana. Trebuie să lăsăm în grija lui Dumnezeu judecarea și condamnarea altora. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 56–57
 

Faptul că Dumnezeu a putut să îi salveze pe niniveni în ciuda mărturiei slabe a lui Iona este o puternică dovadă că rolul nostru este doar acela de a fi un canal pentru Dumnezeu, singurul care poate condamna sau converti inimi. Este o reamintire a faptului că Dumnezeu caută numai mesageri dornici și umili care Îi vor urma instrucțiunile.

5. Citește Isaia 6:1-8. Care este ideea principală a acestui pasaj?

Chemarea există. Dumnezeu caută voluntari disponibili. Trebuie să răspundem acestei chemări prin supunere față de conducerea Sa, prin încordarea atenției ca să auzim glasul Său și apoi prin alegerea de a asculta orice ne-ar spune.
Istoria lui Iona transmite și iubirea lui Dumnezeu pentru oamenii care locuiesc acolo unde dragostea Lui nu se simte și vocea Lui nu se aude. La fel cum S-a îndurat de Ninive, Dumnezeu Se îndură și de milioanele de oameni care populează orașele din zilele noastre, unde clădirile înlocuiesc copacii și florile, iar zgomotul constant face să ne fie greu să stăm liniștiți și să ascultăm. Despre locuitorii din Ninive, Dumnezeu a spus: „Nu știu să deosebească dreapta de stânga lor” (Iona 4:11). Dumnezeu are nevoie de mesageri dornici să transmită mesajul Lui de speranță și celor copleșiți de agitația și urâțenia vieții. 
Isaia a auzit o voce: „Cine va merge?” Care va fi răspunsul tău?

Implică-te! În jurnalul tău de rugăciune, întocmește o listă cu 10 oameni despre care știi că nu sunt credincioși. Îi vom numi „ucenicii” tăi. Dacă este posibil, menționează-le numele. Ține la îndemână această listă și, pentru restul trimestrului, roagă-te zilnic pentru fiecare dintre cei 10 ucenici ai tăi. Roagă-te ca Dumnezeu să te ajute să devii prieten cu cei care îți sunt doar cunoștințe. Roagă-te să poți dezvolta prietenii mai profunde, mai strânse și mai de încredere cu cei care îți sunt doar amici. Pe măsură ce relațiile tale devin mai profunde, privește și ascultă cu atenție la oameni ca să le poți identifica nevoile, rănile și durerea. Apoi roagă-te ca Dumnezeu să vină în întâmpinarea nevoilor lor.
Implică-te și mai mult!  Alege un oraș din apropiere și un oraș dintr-o altă parte a lumii. Începe să te rogi pentru oamenii care trăiesc în aceste orașe. Cere-I lui Dumnezeu să ridice o prezență adventistă atât de puternică încât să poată împărtăși adevărul așa cum îl cunoaștem noi – adevărul despre venirea lui Isus în curând.
 

Comentariu EGW

Tulburat și umilit, neînstare să înțeleagă planul lui Dumnezeu în cruțarea cetății Ninive, Iona adusese totuși la îndeplinire însărcinarea dată de a avertiza cetatea cea mare. Și, cu toate că evenimentul prevestit nu a avut loc, solia de avertizare era întru totul venită de la Dumnezeu. Ea a adus la îndeplinire ce avusese Dumnezeu în plan. Slava harului Său a fost descoperită printre păgâni. Aceia care stătuseră multă vreme „în întuneric și în umbra morții, trăiau legați în ticăloșie și în fiare”, „în strâmtorarea lor au strigat către Domnul și El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt legăturile”, „a trimis cuvântul Său și i-a tămăduit, și i-a scăpat din groapă” (Psalmii 107:10,13,14,20). – Profeți și regi, p. 272

Să ne amintim că, deși lucrarea pe care o avem de făcut s-ar putea să nu fie cea aleasă de noi, ea trebuie acceptată ca fiind alegerea lui Dumnezeu pentru noi. Plăcută sau neplăcută, trebuie împlinită datoria care ne este cel mai la îndemână. „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuința morților în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune” (Eclesiastul 9:10).
Dacă Domnul dorește ca noi să purtăm o solie către Ninive, nu-I vom face pe plac dacă mergem la Iope sau la Capernaum. El are motivele Sale să ne trimită în locul către care ne călăuzește pașii. Chiar acolo se poate afla cineva care are nevoie tocmai de ajutorul pe care-l putem da noi. El, care l-a trimis pe Filip la sfetnicul etiopian, pe Petru la sutașul roman și pe fetița israelită în ajutorul lui Naaman, căpetenia siriană, trimite pe bărbații, femeile și tinerii de astăzi ca reprezentanți ai Săi la aceia care au nevoie de ajutor divin și călăuzire. – Divina vindecare, p. 472–473

Planurile noastre nu sunt întotdeauna și planurile lui Dumnezeu. El poate vedea că este cel mai bine pentru noi și pentru cauza Sa să refuze chiar și cele mai bune intenții ale noastre, așa cum a făcut în cazul lui David. Dar putem fi siguri de un lucru: că îi va binecuvânta și îi va folosi pentru înaintarea lucrării Sale pe aceia care se consacră cu tot ce au, spre slava Sa. Dacă El consideră că este cel mai bine să nu le satisfacă dorințele, va compensa refuzul, dăruindu-le dovezi ale iubirii Sale și încredințându-le o altă lucrare. 
În grija Sa iubitoare și în interesul arătat față de noi, adesea Cel care ne înțelege mai bine decât ne înțelegem noi înșine refuză să ne lase să căutăm în mod egoist satisfacerea ambiției noastre. Nu ne permite să trecem pe lângă îndatoririle comune, dar sfinte, care se află chiar lângă noi. Adesea, aceste îndatoriri constituie chiar pregătirea esențială pentru o lucrare mai înaltă. Deseori, planurile noastre eșuează tocmai pentru a avea succes acelea pe care le are Dumnezeu pentru noi. 
Nu suntem niciodată chemați să facem cu adevărat un sacrificiu pentru Dumnezeu. El ne cere să-I cedăm multe lucruri, dar, dacă facem așa, nu renunțăm decât la ceea ce ne stânjenește în calea noastră către cer. Chiar și când ni se cere să renunțăm la acele lucruri care în sine sunt bune, putem fi siguri că Dumnezeu ne pregătește un bine și mai mare. – Divina vindecare, p. 473
 

„Scuzele celor care nu reușesc să facă această lucrare nu îi scapă de responsabilitate și, dacă aleg să nu facă această lucrare, neglijează sufletele pentru care Hristos a murit, își neglijează responsabilitatea dată de Dumnezeu și sunt consemnați în cărțile cerului ca slujitori necredincioși. Lucrează slujitorul la fel ca Stăpânul, pentru a fi un sprijin și o binecuvântare pentru alții, atunci când el stă departe de cei care au nevoie de ajutorul lui? Cei care neglijează interacțiunea personală cu oamenii devin egocentrici și au nevoie de această experiență a comunicării cu semenii lor pentru a le înțelege starea spirituală și a ști cum să hrăneas­că turma lui Dumnezeu […]. Cei care neglijează această lucrare dovedesc că au nevoie de înnoire morală, apoi vor vedea că nu au purtat povara lucrării” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 30 august 1892). 

„Prin însărcinarea dată, lui Iona i se încredinţase o grea răspundere; dar Acela care îi poruncise să plece putea să-l susţină pe slujitorul Lui și să-i dea reușită. Dacă ar fi ascultat fără îndoieli, prorocul ar fi fost scutit de unele experienţe amare și ar fi fost binecuvântat din belșug. Totuși, în ceasul încercării lui Iona, Dumnezeu nu l-a părăsit” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 266).

Studiu zilnic:

Proverbele 19
Proverbele 20
Proverbele 21
Proverbele 22
Proverbele 23
Proverbele 24
Proverbele 25

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Vindecarea sufletului”.

1. Cui nu-i stă bine să trăiască în desfătări?

2. Ce găsește cel ce urmărește neprihănirea și judecata?

3. Cu ce fel de om nu trebuie să te împrietenești?

4. Cum poate să-ți iasă nume rău care să nu se mai șteargă?

5. Cu ce ocazie Isus a săvârșit o minune mai mare decât aceea a vindecării celei mai cumplite boli fizice?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar: Solii pentru tineret, „Lucrați prin credință” p. 197–198.