Misiunea lui Dumnezeu pentru noi (II)

Tema pe care o studiem în acest trimestru se regăsește în întreaga Scriptură. Este firul care leagă istoria omenirii și demonstrează planul lui Dumnezeu pentru creația Sa. Mai mult, consolidează revelația divină printr-un obiectiv principal: restaurarea chipului lui Dumnezeu în copiii Săi căzuți (compară cu Coloseni 3:9,10; 1 Ioan 3:2). 
Misiunea lui Dumnezeu funcționează, de asemenea, drept cadrul în care ar trebui să vedem și să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi. Când citim Biblia putem identifica un Dumnezeu care caută ferm o relație cu noi. În ciuda despărțirii provocate de păcat (Isaia 59:2), prin misiunea Sa Dumnezeu continuă să refacă relația cu omenirea până la momentul glorios când El va face „toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:5).

Până atunci, Dumnezeu a ales să Se manifeste față de noi într-un mod prin care să Îi putem înțelege natura și scopul și, mai presus de toate, prin care să putem avea o relație adevărată și de durată cu El. Cu alte cuvinte, ajungem nu doar să Îl cunoaștem, ci și să le împărtășim altora experiența noastră cu El și dragostea Lui salvatoare. 
Prin urmare, în Scripturi, Dumnezeu ne oferă elementele de bază a ceea ce înseamnă misiunea Lui.

7-14 octombrie: Săptămâna de Consacrare Personală 14 octombrie: Dar pentru construcții, bugetul Conferințelor (colectă) 14 octombrie: Ziua Administrării Creștine a Vieții 
 

Comentariu EGW

Noi trebuie să credem că am fost aleși de Dumnezeu să fim mântuiți prin exercitarea credinței, prin harul lui Hristos și lucrarea Duhului Sfânt și trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu și să-L glorificăm pentru o manifestare atât de minunată a harului Său nemeritat de noi. Iubirea lui Hristos atrage sufletul la Hristos, ca să fie primit cu atâta bunăvoință și prezentat Tatălui. Prin lucrarea Duhului Sfânt, relația divină dintre Dumnezeu și păcătos este reînnoită. Tatăl spune: „Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. Îmi voi arăta iubirea iertătoare față de ei și voi revărsa peste ei bucuria Mea. Îmi vor fi o comoară deosebită, pentru că poporul acesta, pe care mi l-am câștigat ca să fie al Meu, va vesti lauda Mea.” 

Tatăl Și-a revărsat iubirea asupra poporului Său ales care trăiește în lume. Ei sunt cei pe care Hristos i-a răscumpărat cu prețul sângelui Său și, pentru că ei răspund chemării Sale de a veni la El, prin harul suveran al lui Dumnezeu, sunt aleși să fie salvați ca fiind copiii Săi ascultători. –Our High Calling, p. 77
Membrii bisericii nu dovedesc faptul că au acea legătură vie cu Dumnezeu pe care ar trebui să o aibă ca să câștige sufletele aflate în întuneric și să le scoată la lumină. Faceți pomul bun și roadele bune vor veni. Lucrarea Spiritului Sfânt asupra inimii este esențială pentru o viață de evlavie. El trebuie să fie primit în inimile acelora care acceptă adevărul și să le transforme în inimi curate ca ei să poată să păzească poruncile Sale și să fie împlinitori ai Cuvântului. „Nu te mira” i-a spus marele Învățător lui Nicodim, care era uimit, „Nu te mira că ți-am spus: Trebuie să vă nașteți din nou.”

Biblia nu este studiată atât de mult cât ar trebui, nu este făcută regula vieții. Dacă preceptele ei ar fi urmate cu conștiinciozitate și ar fi temelia caracterului, atunci ar exista o statornicie în urmărirea țelului pe care nicio speculație legată de afaceri sau de interese lumești nu ar putea să o clintească. Un caracter format în felul acesta și susținut prin Cuvântul lui Dumnezeu va suporta ziua încercării, a greutăților și pericolelor. Mai înainte de a putea exercita o influență salvatoare asupra lumii, conștiința trebuie să fie iluminată și viața să fie sfințită prin dragostea de adevăr primită în inimă. – Review and Herald, August 28, 1879
El [Tatăl nostru ceresc] revarsă nenumărate binecuvântări atât asupra noastră, cât și asupra celor nerecunoscători și nesfințiți. Noi trebuie să ne exprimăm recunoștința față de El că suntem acceptați ca lucrători pentru a colabora cu Domnul Isus Hristos.

Cei care vestesc Cuvântul Domnului trebuie să trăiască ce îi învață pe alții. Dacă primim harul lui Dumnezeu în inimă, trebuie să descoperim altora acest har în fiecare cuvânt și faptă. Cei cărora le place să zăbovească mult asupra îndelungii răbdări și a îndurării Domnului Hristos trebuie să pună în practică răbdarea și blândețea Sa și niciodată să nu dea pe față o judecată arbitrară față de frații sau semenii lor. – Lucrarea misionară medicală, p. 255
 

Misiunea lui Dumnezeu în Scriptură Îl are în frunte și în centru pe Isus, ca singura cale de mântuire. Hristos Însuși a declarat: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Dar Isus ne ajută să înțelegem și locul central pe care îl are în misiunea Sa faptul că Dumnezeu este trinitar.
Tot ce a făcut Hristos a fost fie pentru Tatăl Său ceresc, fie de la Tatăl Său ceresc (vezi Ioan 4:34; Ioan 5:30; Ioan 12:45). Trebuie să ne amintim întotdeauna că misiunea lui Isus nu a început odată cu intrarea Lui în această lume. El primise misiunea de la Tatăl înainte de crearea lumii noastre (compară cu Efeseni 1:4; 1 Petru 1:20). Deci, chiar dinainte să fi pus bazele planetei noastre, Dumnezeu a plănuit modul Lui de relaționare cu omenirea și a intrat de bunăvoie în istoria omenirii pentru a îndeplini acest scop. Fiul a creat lumea (Ioan 1:3) și, la „împlinirea vremii” (Galateni 4:4), Dumnezeu Și-a demonstrat iubirea prin faptul că L-a trimis pe Fiul Său aici (Ioan 3:16,17). Fiul a venit, a murit pe cruce și a biruit moartea. Apoi, trimis de Tatăl, Duhul a venit aici (Ioan 14:26; Ioan 16:7), dovedind lumea vinovată (Ioan 16:8-11), iar astăzi continuă misiunea Tatălui și a Fiului prin faptul că le conferă putere oamenilor și îi trimite în misiune (Ioan 14:26; Ioan 16:13,14).

1. Citește Ioan 20:21,22. Cum ar trebui să ne schimbăm modul de a vedea misiunea noastră, după ce am înțeles că misiunea se întemeiază pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt?
 

Deși cuvântul „Trinitate” nu se găsește în Biblie, sunt numeroase dovezile legate de misiune care implică cele trei Persoane ale Dumneze­irii. De exemplu, după înviere, Hristos le-a promis ucenicilor: „Voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus” (Luca 24:49, subl. ad.). Aici găsim, într-o frază, realitatea misiunii Dumnezeirii: (1) făgăduința Ta­tălui, (2) asigurarea dată de Fiul cu privire la împlinirea făgăduinței și (3) fă­găduința în sine: venirea Duhului (vezi Luca 2:16; Faptele 1:4,5,8).
Învățăm de aici că această misiune nu este a noastră. Ea aparține Dumnezeului trinitar. Prin urmare, nu va da greș.
 

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt cu toții implicați în lucrarea de salvare a sufletelor. Care sunt cele mai apropiate persoane cu care tu câștigi suflete? Care este mica ta grupă în care găsești suport pentru misiune? 

Comentariu EGW

Relația dintre Dumnezeu și poporul Său este aceea dintre un părinte şi copiii Săi și, în calitate de Tată, El are dreptul să aștepte să-I slujim cu credincioșie. Să ne gândim la viața Domnului Hristos. Stând în fruntea omenirii și slujindu-I Tatălui Său, El este un exemplu cu privire la ce anume ar trebui și ar putea să fie fiecare fiu al Său. Domnul I-a slujit Tatălui Său cu dragoste, de bunăvoie și în deplină libertate. „Vreau (în engl.: Îmi place) să fac voia Ta, Dumnezeule”, declara El, „și Legea Ta este în fundul inimii Mele” (Psalmii 40:8). Domnul Hristos nu a considerat niciun sacrificiu prea mare și nicio muncă prea grea pentru a aduce la îndeplinire lucrarea pe care venise să o facă. La vârsta de doisprezece ani, El a spus: „Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49). El a auzit chemarea și Și-a asumat lucrarea. „Mâncarea Mea”, spunea El, „este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Sa” (Ioan 4:34).

Acesta este modul în care trebuie să-I slujim lui Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, p. 282–283 
Întruparea lui Hristos este o taină. Unirea dintre divin și uman este într-adevăr o taină ascunsă de Dumnezeu, „taina ținută ascunsă de veacuri”. Iehova a păstrat-o într-o tăcere veșnică și a descoperit-o pentru prima dată în Eden, prin profeția că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui, iar el îi va zdrobi călcâiul.
Lucrarea de a-i prezenta lumii această taină pe care Dumnezeu a păstrat-o sub tăcere din veacurile veșnice, de dinainte de a fi fost creată lumea, a fost partea pe care Și-a asumat-o Hristos în lucrarea în care S-a angajat atunci când a venit în această lume. Și această taină minunată, întruparea lui Hristos și ispășirea pe care a realizat-o, trebuie să le fievestită fiecărui fiu și fiecărei fiice a lui Adam. … Suferințele Sale au împlinit pe deplin cerințele Legii lui Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1082

Dumnezeirea a fost mișcată de milă pentru neamul omenesc, iar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt S-au hotărât să întocmească planul de mântuire. Pentru ca acest plan să fie pus în aplicare pe deplin, s-a hotărât ca Domnul Hristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu, să Se dea pe Sine Însuși ca jertfă pentru păcat. Oare cu ce măsură s-ar putea măsura adâncimea acestei iubiri? Dumnezeu a întocmit astfel lucrurile, încât omul să nu poată spune că El ar fi putut face mai mult. Odată cu Hristos, El a dat toate resursele cerurilor, astfel ca nimic să nu lipsească în planul pentru salvarea omului. Aici este dragostea a cărei contemplare va umple sufletul cu o mulțumire ce nu poate fi exprimată! O, ce dragoste, ce dragoste fără seamăn! Contemplarea acestei iubiri va curăți sufletul de orice egoism. Îl va conduce pe ucenic să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-L urmeze pe Mântuitorul. – Sfaturi pentru sănătate, p. 222
 

2. Citește Matei 28:16-20. Ce elemente ale uceniciei poți identifica?

Matei 28:16-20 exprimă mandatul biblic, sau împuternicirea biblică, de obicei denumită Marea Trimitere/Însărcinare (Matei 28:18-20), prin care Isus Își instruiește urmașii să se împrăștie și să facă ucenici, pentru a-i învăța cele ce țin de credință și a-i iniția în ce înseamnă părtășia (vezi și Marcu 16:15,16; Luca 24:44-49; Ioan 20:21-23; Faptele 1:8).
Componentele de bază din Matei 28:16-20 sunt:
(1) Isus le poruncește ucenicilor să meargă în Galileea ca să fie cu El acolo (Matei 28:16,17);
(2) Isus vine la ei și Își declară autoritatea și suveranitatea (Matei 28:18);
(3) Isus le încredințează apoi ucenicilor o anumită sarcină – mai precis, să facă ucenici (Matei 28:19,20) și, în cele din urmă,
(4) Isus promite să fie cu ucenicii Săi până la sfârșit (Matei 28:20).

Literal, în originalul grecesc, Matei 28:19 începe așa: „Duși fiind, faceți prin urmare ucenici.” Locuțiunea „prin urmare” pune bazele trimiterii pe ceea ce tocmai se prezentase (Matei 28:18) – adică pe puterea, autoritatea și suveranitatea lui Isus, toate acestea provenind din victoria pe care o obținuse la învierea Sa. Este important să subliniem că singurul verb de acțiune cu nuanță imperativă din Marea Trimitere este „faceți ucenici”. Faptul de a-i învăța pe toți oamenii, faptul de a-i boteza și cel de a împărtăși învățăturile lui Isus cu întreaga lume sunt caracteristici ale procesului de ucenicie. Aici Isus Își îndrumă clar ucenicii spre un singur scop: facerea de ucenici. Acesta este categoric unul dintre cele mai importante pasaje despre misiune din întreaga Scriptură. Se încheie cu promisiunea prezenței continue a lui Isus printre urmașii Săi.

Evident, Marea Însărcinare nu le-a fost dată doar primilor ucenici, care se adunaseră în acele împrejurări speciale. Nu puteau să meargă la „toate neamurile” de unii singuri pentru a împlini noua misiune dată lor, aceea de a face ucenici. Prin urmare, trimiterea are acoperire universală: fiecare urmaș adevărat al lui Isus Hristos ar trebui să se implice în facerea de ucenici. Mai mult, mesajul care trebuie transmis – Evanghelia veșnică a lui Isus Hristos – este destinat întregii lumi, fără limite geografice, sociale sau etnice.
 

Misiunea este aceea de a face ucenici. Cum influențează această însărcinare modul în care trăiești și lucrezi pentru alții? Ce poți face ca să fii mai implicat în ceea ce ai fost chemat să faci?

Comentariu EGW

Hristos le-a încredințat ucenicilor Săi o misiune. El a asigurat tot ce era necesar pentru aducerea ei la îndeplinire și a luat asupra Sa răspunderea pentru succesul ei. Atâta vreme cât ascultă de cuvântul Său și lucrează în strânsă legătură cu El, ei nu au cum să dea greș. Mergeți la toate națiunile, le poruncește El. Mergeți până la cele mai îndepărtate locuri de pe pământ care sunt locuite. Lucrați cu credință, pentru că Eu nu vă voi părăsi nicio clipă.

Misiunea încredințată de Mântuitorul ucenicilor Săi îi include pe toți credincioșii. Îi include pe toți cei care cred în Hristos până la sfârșitul timpului. Este o greșeală fatală să credem că lucrarea de salvare a sufletelor depinde numai de pastorii întăriți cu binecuvântare. Vestirea Evangheliei le-a fost încredințată tuturor celor la care a ajuns inspirația divină. Toți cei care primesc viața lui Hristos sunt împuterniciți să lucreze pentru salvarea oamenilor. Pentru această lucrare a fost organizată biserica și toți aceia care au luat asupra lor legământul solemn de a asculta de cerințele ei au obligația de a fi împreună-lucrători cu Hristos. – The Faith I Live By, p. 149
Înaintea celor care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu se află o mare lucrare. Ei trebuie să se apropie de Hristos cu renunțare și sacrificiu de sine, având ca singur scop să ducă în lumea întreagă solia harului. Unii vor lucra într-un fel, alții în altul, după cum îi cheamă și îi conduce Domnul. Însă toți trebuie să depună eforturi împreună, căutând să facă lucrarea să fie un tot desăvârșit. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să lucreze pentru El prin viu grai și prin scris. Cuvântul adevărului tipărit trebuie să fie tradus în diferite limbi. Evanghelia trebuie să le fie vestită tuturor popoarelor. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 221 (31 iul.)

De îndată ce un om vine la Hristos, în inima lui se naște dorința de a le face cunoscut și altora ce minunat prieten a găsit în Hristos, căci adevărul mântuitor și sfințitor nu poate fi ascuns în inima sa. Dacă suntem îmbrăcați cu neprihănirea lui Hristos și plini de bucuria locuirii Duhului Sfânt în inima noastră, nu vom putea să tăcem. Asemenea lui Filip când L-a găsit pe Mântuitorul, și noi îi vom invita pe alții în prezența Lui. Vom căuta să le arătăm bunătatea atrăgătoare a Domnului Hristos, împreună cu realitățile nevăzute ale Împărăției cerurilor. Atunci vom avea o dorință puternică de a merge pe aceeași cale pe care a mers și Domnul Hristos. Vom fi stăpâniți de dorința plină de zel ca și cei din jurul nostru să Îl poată vedea pe „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).

Efortul făcut pentru a le aduce altora binecuvântare va fi o binecuvântare pentru noi. Acesta a fost de fapt scopul urmărit de Dumnezeu atunci când ne-a încredințat o parte de lucru în cadrul planului de mântuire. El le-a dat astfel oamenilor privilegiul de a deveni părtași de natură divină și de a deveni și ei o binecuvântare pentru toți semenii lor. Aceasta este cea mai mare onoare, cea mai mare bucurie pe care Dumnezeu le-o poate da celor credincioși. Cei care devin astfel părtași la lucrarea iubirii divine sunt aduși tot mai aproape de Creatorul lor. – Calea către Hristos, p. 78–79
 

3. Citește Apocalipsa 14:6,7. Ce aspecte ale misiunii lui Dumnezeu poți identifica în „Evanghelia veșnică” prezentată de primul înger în cadrul soliei celor trei îngeri?

Acesta este singurul loc din Scriptură în care cuvintele „Evanghelie” și „veșnică” sunt legate. Evanghelia este vestea bună cu privire la harul oferit tuturor prin Isus Hristos. El a venit în lumea noastră pentru a ne arăta harul și adevărul (Ioan 1:14). A trăit o viață fără păcat și a murit pe cruce ca jertfă înlocuitoare, a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre (Isaia 53:4,5; 1 Petru 3:18). A înviat, S-a întors în cer, a fost înălțat de către Tatăl, iar astăzi mijlocește pentru noi în sanctuarul ceresc (Apocalipsa 1:18; Faptele 2:33; Evrei 7:25). Curând Își va îndeplini cea mai mare promisiune – aceea de a Se întoarce în slavă și, în cele din urmă, după încheierea mileniului, de a întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ (Ioan 14:1-4; Faptele 1:11; Apocalipsa 21:1-4). Toate acestea sunt realități esențiale ale Evangheliei veșnice.

Acest mesaj este veșnic. Există o singură Evanghelie care ne poate mântui. Va rămâne aceeași până când misiunea lui Dumnezeu va fi în totalitate îndeplinită. Nu va exista niciodată o altă evanghelie. Învățăturile și doctrinele înșelătoare vin și pleacă (Efeseni 4:14), dar mesajul mântuirii, Evanghelia veșnică, nu se va schimba, iar cei care îl cred și îl trăiesc în ascultare vor fi răsplătiți (vezi Deuteronomul 5:33; Romani 2:6).

Aceeași însărcinare dată primilor ucenici ne este dată și nouă astăzi. Trebuie să continuăm în întreaga lume misiunea de a face ucenici pentru Hristos. Dar ce fel de ucenici? Buni, sinceri, complet devotați, iubitori de oameni? Aceste trăsături sunt esențiale, dar nu sunt îndeajuns. Trebuie să facem ucenici având în vedere toate elementele biblice ale uceniciei. Citește Luca 9:23; Ioan 13:24,35; 2 Corinteni 5:17. Scopul suprem este acela de a fi pregătiți și de a-i pregăti pe alții pentru a doua venire a Stăpânului, Isus Hristos. „Proclamarea judecății [Apocalipsa 14:6,7] constituie un anunț privind faptul că a doua venire a Domnului Hristos este aproape. Iar această proclamare este numită Evanghelia veșnică. Prin urmare, predicarea celei de a doua veniri a Domnului Hristos, a­nun­țarea apropierii ei, este prezentată drept o parte esențială a mesajului Evangheliei” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 227, 228).
 

În solia primului înger, de ce trebuie ca Evanghelia să fie în centrul ideii de judecată?

Comentariu EGW

Evanghelia și numai Evanghelia va sfinți sufletul. Aceasta face posibil ca noi să primim acea viață „care se măsoară cu viața lui Dumnezeu”. Așa a lăsat Dumnezeu scris pentru noi, chiar viața veșnică, iar viața aceasta este în Fiul Său. Cel care devine părtaș firii dumnezeiești fuge de stricăciunea care este în lume prin pofte. Credința în Hristos ca Dătător al vieții îi dă viață. „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.”
Viața aceasta de sfințire și bucurie în credință este pentru fiecare dintre aceia care, prin credință, cer împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și se sprijină pe puterea divină pentru a birui. – Manuscript Releases, vol. 4, p. 356

„Cel înţelept câştigă suflete” (Proverbele 11:30; în engl.: Cine câștigă suflete este înțelept). „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci” (Daniel 12:3). Prin conlucrarea omului cu Dumnezeu, se realizează o lucrare care nu va pieri niciodată, ci va rezista de-a lungul veacurilor eternității. Acela care face din Dumnezeu înțelepciunea lui, care crește până la statura desăvârșirii lui Hristos Isus, va sta înaintea regilor, înaintea celor pe care lumea îi numește „mari” și Îl va lăuda pe Acela care l-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. – Christian Education, p. 97

Noi trebuie să fim lucrători harnici; un om indolent este o ființă nenorocită. Dar ce scuză putem găsi pentru lenevie în marea lucrare pentru care Isus Și-a dat viața pentru a o aduce la îndeplinire? Capacitățile spirituale încetează să existe dacă nu sunt folosite și este scopul urmărit de Satana ca acestea să dispară complet. Tot cerul este angajat în mod activ în lucrarea de a pregăti un popor în vederea revenirii lui Hristos în această lume, iar „noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu”. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Acum este ocazia noastră de a lucra. „Vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra.” Noi trebuie să-L proclamăm pe Hristos, și pe El răstignit, pregătind astfel calea pentru revenirea Sa. …

Uniți cu marele Meșter-lucrător, să-L urmăm pe Răscumpărătorul nostru care S-a tăgăduit pe Sine în pelerinajul Său de iubire pe acest pământ. Același Isus care a mers alături de ucenici, care i-a învățat, care a trudit și a suferit în natura Sa umană, este cu noi în puterea Sa divină. El este la dreapta noastră să ne ajute în orice situație grea. Să-L înălțăm pe Isus și să descoperim fundamentul biblic al credinței noastre. – Review and Herald, January 24, 1893
 

5. Citește Apocalipsa 7:9,10. Ce sugerează aceste texte despre succesul lui Dum­nezeu în marea anvergură geografică a misiunii?

Studiul din această săptămână a luat în discuție în mod special două importante texte misionare. Este interesant că aceste texte au cel puțin un punct comun esențial: cine sunt beneficiarii misiunii, adică pe cine vi­zează – „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19); „locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod” (Apocalipsa 14:6, subl. ad.). 

Cu alte cuvinte, Evanghelia lui Hristos trebuie să ajungă la toate clasele sociale, la toate națiunile, toate limbile și toate popoarele. Avem un singur model de urmat, iar acela este Hristos. Dacă acceptăm adevărul așa cum este în Isus, prejudecățile și invidiile naționale vor fi nimicite, iar duhul adevărului va uni inimile noastre.
Când a spus: „Și-Mi veți fi martori” (Faptele 1:8), Isus a avut în minte trei zone geografice: 
Zona 1 – „în Ierusalim”: Ucenicii erau foarte aproape de Ierusalim. Isus practic ne spune: „Începeți să vă împărtășiți experiența cu oamenii care sunt aproape de voi!” Misiunea începe acasă, cu familia, cu vecinii, cu prietenii. Acesta este locul suprem de misiune.

Zona 2 – „în toată Iudeea și Samaria”: Misiunea noastră îi vizează și pe cei care sunt în anumite privințe aproape de noi, dar la o oarecare distanță față de noi. Din această categorie fac parte oamenii care poate vorbesc aceeași limbă cu noi – oameni care au o cultură asemănătoare, dar nu trăiesc ca noi sau nu împărtășesc aceeași realitate cu noi. Acesta este următorul nostru loc de misiune.
Zona 3 – „până la marginile pământului”: Dumnezeu ne cheamă să ajungem în final la oameni din toate locurile, națiunile, populațiile, limbile și etniile. Acesta este locul nostru inițial de misiune.

Implică-te! Roagă-te în fiecare zi din această săptămână pentru oa­me­nii între care trăiești (din comunitatea, satul sau cartierul tău). Dum­ne­zeu te-a pus acolo cu un scop.
Implică-te și mai mult! Cercetează datele demografice privind zona ta (ce fel de oameni trăiesc în jurul tău) – ce etnii, ce religii au oamenii; câți sunt bătrâni, tineri, săraci, bogați etc. Observă ce interese au, ce obiceiuri, care sunt nevoile lor cele mai mari. Cere-I lui Dumnezeu să îți arate cum să fii pentru ei un canal al dragostei Lui. 
 

Comentariu EGW

Prezența vizibilă a lui Hristos era pe cale să fie retrasă din mijlocul ucenicilor, dar ei aveau să aibă parte de o nouă înzestrare cu putere. Duhul Sfânt avea să le fie dat în toată plinătatea lui, sigilându-i pentru lucrarea lor. „Iată”, a zis Mântuitorul, „voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus” (Luca 24:49). „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt. … Voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele 1:5,8).

Mântuitorul știa că niciun argument, oricât de logic, nu ar fi înmuiat inimile împietrite și nu ar fi putut străpunge crusta egoismului și a spiritului lumesc. El știa că ucenicii Săi trebuiau să fie înzestrați cu putere cerească și că Evanghelia își va împlini lucrarea numai atunci când va fi vestită din inimi fierbinți și cu buze elocvente, printr-o cunoaștere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul și Viața. Lucrarea încredințată ucenicilor cerea multă destoinicie, căci curentul adânc al răutății urma să se prăvălească cu putere asupra lor. La comanda forțelor întunericului era un conducător foarte ager și hotărât, iar urmașii lui Hristos puteau lupta pentru dreptate numai prin ajutorul pe care Dumnezeu avea să li-l dea prin Duhul Sfânt. – Faptele apostolilor, p. 30–31

Ucenicii nu trebuiau să aştepte ca oamenii să vină la ei. Trebuiau să meargă ei la oameni, căutându-i pe păcătoşi aşa cum caută păstorul oaia pierdută. Hristos a deschis lumea înaintea lor, ca fiind câmpul lor de lucru. Ei trebuiau să meargă „în toată lumea” şi să propovăduiască „Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). Trebuiau să predice despre Mântuitorul, despre viaţa Lui de slujire neegoistă, despre moartea Lui ruşinoasă, despre dragostea Lui inegalabilă şi neschimbătoare. Numele Său trebuia să fie deviza lor, legătura unităţii lor. În Numele Său, ei urmau să supună fortăreţele păcatului. Credinţa în Numele Lui trebuia să fie semnul care să-i deosebească, dovada că erau creştini. – Mărturii,vol. 8, p. 14–15

„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:21).
Fie ca aceste cuvinte să fie repetate adesea și fiecare să își educe gândurile, spiritul și acțiunile în fiecare zi ca să poată împlini această rugăciune a lui Isus Hristos. El nu Îi cere Tatălui ceva imposibil. El Se roagă exact pentru ceea ce trebuie să existe în ei, în relațiile lor unul cu celălalt, pentru unitatea dintre ei și pentru ca ei să fie una cu Dumnezeu și cu Isus Hristos. Orice altceva mai puțin decât atât arată că nu s-a ajuns la desăvârșirea caracterului creștin. Lanțul de aur al iubirii, care leagă inimile credincioșilor în unitate, prin părtășie și iubire, făcându-i să fie una cu Hristos și cu Tatăl, face ca această legătură să fie desăvârșită și este o mărturie pentru lume despre puterea creștinismului, o mărturie care nu poate să fie negată de nimeni. – That I May Know Him, p. 173
 

„Cuvintele Mântuitorului: «Voi sunteți lumina lumii» evidențiază faptul că El le-a încredințat urmașilor Săi o misiune mondială. După cum razele soarelui pătrund până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, tot astfel Dumnezeu plănuiește ca lumina Evangheliei să ajungă la fiecare locuitor al pământului. Dacă biserica lui Hristos și-ar îndeplini obiectivul avut în vedere de Domnul nostru, lumina ar străluci peste toți cei care se află încă în întuneric, în ținutul morții și al umbrelor ei. În loc de a se grupa în comunități sociale închise, evitând astfel să-și asume responsabilitatea și să poarte crucea, membrii bisericii ar trebui să se răspândească în toate țările, lăsând lumina lui Hristos să strălucească prin ei, lucrând asemenea Lui pentru salvarea sufletelor, iar «Evanghelia aceasta a Împărăției» ar fi dusă cu repeziciune în toată lumea. […] Orbi într-adevăr trebuie să fie ochii care nu văd lucrarea Domnului și surde urechile care nu aud chemarea adresată de adevăratul Păstor oilor Lui. […] Fiecare inimă sfințită să răspundă acum, căutând să proclame solia dătătoare de viață. Dacă oamenii vor accepta […] lucrarea încredințată de Dumnezeu, puterea divină se va face cunoscută în convertirea multora la adevăr” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 14 noiembrie 1912). 

Studiu zilnic:

Psalmii 148
Psalmii 149
Psalmii 150
Proverbele 1
Proverbele 2
Proverbele 3
Proverbele 4

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Zile de slujire”.

1. Cine trebuiau să fie legați cu lanțuri și obezi de fier? 

2. Câte feluri de instrumente apar în Psalmul 150?

3. Ce este un lanț de aur la gât?

4. Ce este un pom de viață pentru cine o apucă?

5. Care era hrana zilnică a pescarilor din Galileea? 

Comentariu EGW

Studiu suplimentar: Faptele apostolilor, din cap. „Scrisori din Roma” p. 478–479.