Misiunea lui Dumnezeu pentru noi (I)

Dumnezeu stă la originea și scopul misiunii. Aceasta nu a început prin chemarea lui Avram (Geneza 12:1-4) sau cu exodul (Exodul 12:31-42). Nu a început nici cu venirea lui Isus Hristos pe pământ (Matei 1:18-25) sau cu călătoriile misionare ale lui Pavel (Faptele 13:4–14:26). Această misiune a început când Dumnezeu Însuși a creat universul și mai apoi omenirea (Geneza 1:26,27).

În Scripturi vedem un Dumnezeu care Se îndreaptă spre copiii Săi și Își dorește să fie cu ei. De la bun început El stabilește o relație cu Adam și cu Eva. Chiar și după intrarea păcatului în lume, El Își continuă misiunea, dar acum aceasta este aceea de a-Și reface relația cu omenirea. În final, misiunea lui Dumnezeu va fi îndeplinită (Apocalipsa 21; Apocalipsa 22), lucru care ar trebui să ne motiveze în lucrarea de proclamare a Evangheliei veșnice înaintea lumii (Apocalipsa 14:6,7).

Prin urmare, baza oricărui efort misionar trebuie să aibă în centru o relație cu Creatorul și o înțelegere corespunzătoare asupra naturii și caracterului Său misionar. Însă, înainte să înțelegem misiunea lui Dumnezeu, este esențial să Îl înțelegem mai bine pe Dumnezeul misiunii.  

7-14 octombrie: Săptămâna de Consacrare Personală 

Comentariu EGW

După cum acele roți complicate erau sub călăuzirea mâinii de sub aripile heruvimului, tot așa complicata desfășurare a evenimentelor omenești este sub controlul divin. În mijlocul frământărilor și tumultului popoarelor, Acela care stă deasupra heruvimilor conduce încă problemele acestui pământ. 

Istoria națiunilor ne vorbește astăzi. Fiecărei națiuni și fiecărui om, Dumnezeu le-a desemnat un loc în marele Său plan. Astăzi, indivizi și popoare sunt puși la încercare cu ajutorul balanței din mâna Acelui care nu face nicio greșeală. Fiecare își hotărăşte soarta prin propria alegere, iar Dumnezeu dirijează totul pentru împlinirea planurilor Sale. 
Prorociile pe care le-a dat Marele Eu Sunt în Cuvântul Său, unind o verigă cu alta în lanțul evenimentelor, de la veșnicia trecută la veșnicia viitorului, ne spun unde ne găsim astăzi în desfășurarea veacurilor și ce se poate aștepta în timpul care vine. Tot ce a prevestit prorocia că se va împlini până în vremea de astăzi a fost înregistrat pe paginile istoriei și putem fi siguri că tot ce trebuie să vină se va împlini la vreme. – Profeți și regi, p. 536
Planurile cele veșnice ale lui Dumnezeu sunt pe punctul de a se împlini și sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Acum este timpul ca aceia care au o cunoaștere despre Dumnezeu să se alinieze sub steagul însângerat al Prinţului Emanuel. Ei ar trebui să ia poziţie ca apărători ai credinţei date sfinţilor. Ei ar trebui să arate lumii ce înseamnă să păzești poruncile lui Dumnezeu și să ai credinţa lui Isus. Ei ar trebui să-și lase lumina să strălucească în raze distincte, puternice, pe cărarea celor care umblă în întuneric. Soldaţii lui Hristos ar trebui să stea umăr la umăr, loiali adevărului, susţinători ai Legii lui Iehova. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p 269 (19 sept.)
După cum razele soarelui străbat până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, tot astfel Dumnezeu plănuiește ca lumina Evangheliei să ajungă la fiecare locuitor al pământului. …

Acesta este modul în care trebuie să fie îndeplinit planul lui Dumnezeu de a alege un popor care să fie al Său, începând cu Avraam, din câmpiile Mesopotamiei, și până la noi, cei de azi. El spune: „ … te voi binecuvânta … și vei fi o binecuvântare” (Geneza 12:2). … Dacă în sufletul vostru răsare slava Domnului, dacă ați privit frumusețea Aceluia care este mai mare „peste zeci de mii” și a Aceluia „întru totul vrednic de iubit”, dacă în inima voastră a început să strălucească prezența slavei Sale, voi sunteți cei cărora le este adresat acest cuvânt al Domnului. Ați stat voi împreună cu Hristos pe Muntele Schimbării la Față? Jos, în câmpie, se află sufletele înrobite de Satana; ele așteaptă cuvântul credinței și al rugăciunii ca să le elibereze. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 42–43
 

Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui. El ne-a dat o lume desăvârșită, iar scopul Lui era ca noi să trăim într-o legătură desăvârșită cu El, o relație care să aibă în centru cel mai de preț atribut al Său: iubirea. Dar, pentru ca iubirea să fie reală, Dumnezeu ne-a dat un alt dar prețios: liberul-arbitru – libertatea de a alege ce cale să urmăm. Desigur, Dumnezeu le-a oferit lui Adam și Evei indicații clare cu privire la pericolele și consecințele mortale ale neascultării (Geneza 2:16,17). Satana, în schimb, a amăgit-o pe Eva spunându-i că poate mânca din fructul pomului cunoștinței binelui și răului, fără rezultate negative. Mai mult chiar, el a pretins că ea și Adam aveau să fie „ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3:5). Din nefericire, Eva a ales să mănânce și i-a dat fructul și lui Adam, care a făcut aceeași alegere. Creația desăvârșită a fost atunci pătată de păcat.

Acel moment a schimbat planul original al lui Dumnezeu pentru planeta recent creată, Pământ. Misiunea de salvare, care fusese gândită „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4), intra acum într-o nouă etapă.
 

1. Citește Geneza 3:9-15. Cum a reacționat Dumnezeu după ce Adam și Eva au căzut în păcat? De ce acea declarație este atât de importantă din punct de vedere teologic și în zilele noastre?

Bineînțeles că Dumnezeu știa exact unde se aflau. Stăpâniți de frică, Adam și Eva aveau nevoie să își dea seama singuri ce se întâmpla. Dar în același timp trebuiau trași la răspundere pentru a înțelege consecințele îngrozitoare ale păcatului lor. Totodată, Satana trebuia să fie învins. Din aceste motive, Dumnezeu a început atunci să le prezinte misiunea Sa: planul de răscumpărare (vezi Geneza 3:14,15) – singura speranță de împăcare a lumii cu Sine (vezi 2 Corinteni 5:19).

Trebuie să acordăm însă o atenție deosebită faptului că, înainte de confruntare și de făgăduința împăcării, Dumnezeu a venit să caute ființele umane căzute. În ciuda situației aparent fără speranță, Dumnezeu abordează, de fapt, două elemente în întrebarea adresată lui Adam: starea noastră căzută și natura Lui misionară. Noi suntem pierduți și avem o disperată nevoie de salvare. El este Cel care ne găsește, hotărât să ne salveze și să fie cu noi.
 

De-a lungul istoriei, Dumnezeu continuă să întrebe: „Unde ești?” Ce înseamnă în experiența ta personală lucrul acesta și ce răspuns I-ai oferit?

Comentariu EGW

În Edenul sfânt în care au fost așezați de Dumnezeu, primii noștri părinți au purtat haina albă a neprihănirii. Ei au trăit în conformitate deplină cu voința lui Dumnezeu. Toate sentimentele lor Îi erau dedicate Tatălui ceresc. Perechea sfântă era învăluită de o lumină frumoasă și liniștită, lumina lui Dumnezeu. Această haină de lumină era un simbol al veșmântului spiritual al neprihănirii cerești. Dacă ar fi rămas loiali față de Dumnezeu, ea ar fi continuat să-i învăluie fără încetare. Dar, când au păcătuit, au rupt legătura cu Dumnezeu și lumina care îi învăluia a fost îndepărtată. Goi și plini de rușine, ei au încercat să înlocuiască veșmintele cerești, confecționându-și haine din frunze de smochin. – Parabolele Domnului Hristos, p. 310–311

De la căderea omului,  Domnul Și-a adus la îndeplinire voia Sa prinplanul de mântuire, un plan prin care caută să-l readucă pe om la per­fecțiunea sa inițială. Moartea Domnului Hristos pe cruce a făcut posibil ca Dumnezeu să-l primească și să-l ierte pe orice om care se pocăiește. …
Salvarea omenirii a fost mereu obiectivul sfaturilor cerești. Legământul harului a fost făcut înainte de întemeierea lumii. A existat din eternitate și este numit legământul cel veșnic. După cum este sigur că nu a existat niciun timp în care Dumnezeu să nu fi existat, la fel de sigur este faptulcă nu a existat niciun moment în care să nu fi fost o delectare pentru mintea Celui Veșnic să Își manifeste harul față de omenire. – The Faith I Live By, p. 76

Iubirea lui Isus pentru oameni nu poate fi măsurată. Hristos a murit ca să-i salveze nu numai pe cei puțini care Îl primesc; nu, ci El a venit să îi caute și să îi mântuiască pe cei pierduți. „Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.” El este adevăratul Păstor, gata întotdeauna să-Și lase turma care este la adăpost și să plece să caute oaia pierdută în locuri pustii. – Manuscript Releases, vol. 19, p. 330

Pe măsură ce descoperi grozăvia păcatului și, în același timp, te vezi așa cum ești în realitate, nu te lăsa pradă disperării! Pentru aceasta a venit Hristos, să-i mântuiască pe cei păcătoși. Nu noi trebuie să-L împăcăm pe Dumnezeu cu noi, ci dimpotrivă – o, minunată iubire! –„Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine“ (2 Corinteni 5:19). Cu dragostea Sa duioasă, Tatăl ceresc caută să cucerească inimile copiilor Săi supuși greșelii. Niciun părinte de pe pământ nu poate fi atât de răbdător cu defectele și greșelile copiilor lui cum este Dumnezeu cu aceia pe care caută să-i salveze. Nimeni nu poate insista cu atâta căldură pe lângă cel căzut în păcat. Buzele niciunui om nu au rostit vreodată mai multe rugăminți pline de afecțiune pe lângă cei rătăcitori decât El. Toate promisiunile Lui, toate avertizările date de El nu sunt decât expresia nespusei Sale iubiri. – Calea către Hristos, p. 35
 

2. Citește Geneza 17:6,7; Geneza 26:3 și Geneza 28:15. Ce promisiune concretă le-a făcut Dumnezeu lui Avraam și urmașilor săi?

Pe tot cuprinsul Vechiului Testament, Dumnezeu continuă să acți­oneze conform naturii Lui misionare pentru a-Și atinge scopurile. De exemplu, după potop oamenii de la Babel au decis să se adune într-un loc pentru a construi o cetate și un turn care să ajungă la cer. Dumnezeu a intervenit și le-a încurcat limba, cu scopul de a-i împrăștia în toată lumea (Geneza 11:1-9). Apoi Și-a extins misiunea chemându-l pe Avram (care ulterior a devenit Avraam) să fie un canal al binecuvântărilor Sale pentru întreaga lume (Geneza 12:1-3). Dumnezeu le-a făcut lui Avraam și urmașilor săi multiple făgăduințe, însă una se ridică deasupra tuturor. De câteva ori, Dumnezeu a promis: „Eu voi fi Dumnezeul tău”; „Eu voi fi Dumnezeul lor”; „Eu voi fi cu tine”; „Eu sunt cu tine” (Geneza 17:7,8; Geneza 26:3; Geneza 28:15).

Istoria continuă, Iosif ajunge în Egipt, dar ca instrument de salvare a poporului Său. La fiecare pas al experienței lui Iosif – chiar și în cele mai dificile momente ale vieții sale – Biblia afirmă că „Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:2,21,23). Câteva generații mai târziu, ca împlinire a promisiunii Sale, Dumnezeu l-a trimis pe Moise la faraon ca eliberator al poporului Său din robia egipteană. În timpul misiunii lui Moise, Dumnezeu i-a spus: „Eu voi fi negreșit cu tine” (Exodul 3:12). Din nou și din nou, Iahve Și-a confirmat dorința profundă de a fi cu poporul Său.
 
Citește Exodul 29:43,45. Care era unul dintre scopurile principale ale sanctuarului din Vechiul Testament? Dumnezeu a decis să fie cu copiii Săi într-un mod diferit. El i-a confirmat lui Moise dorința Lui de a locui în mijlocul copiilor lui Israel în ansamblul tabernaculului și de a institui un sistem precis și strict orientat care avea să facă trimitere la instrumentul suprem al misiunii divine: Isus Hristos. „Jertfele și sistemul iudaic al preoției au fost instituite pentru a reprezenta moartea și lucrarea lui Hristos de mijlocire. Toate acele ceremonii nu aveau nicio semnificație și niciun merit dacă nu erau raportate la Hristos” (Ellen G. White, în The Advent Review and Herald of the Sabbath, 17 decembrie 1872).

Care sunt modurile în care simți prezența lui Dumnezeu în viața ta?

Comentariu EGW

Dumnezeul atotîndurător Și-a ascuns slava … pentru ca Moise să o poată privi și să trăiască. Astfel, vorbindu-i lui Israel în stâlpul de nor ziua și în stâlpul de foc noaptea, Dumnezeu le descoperea oamenilor voinţa Sa și le acorda harul Său. Slava lui Dumnezeu a fost acoperită și maiestatea Sa învăluită, pentru ca vederea slabă a oamenilor mărginiţi să le poată privi. În același mod, Hristos urma să vină în „trupul stării noastre smerite” (Filipeni 3:21), „făcându-Se asemenea oamenilor”. În ochii oamenilor, El nu avea nicio frumuseţe ca ei să-L dorească, și totuși El era Dumnezeu întrupat, Lumina cerului și a pământului. Slava Sa era învăluită, măreţia și maiestatea Sa erau ascunse, ca El să Se poată apropia de oamenii întristaţi și ispitiţi. 

Dumnezeu i-a poruncit lui Moise pentru Israel: „Să-Mi facă un locaș sfânt și Eu voi locui în mijlocul lor” (Exodul 25:8) și El a locuit în sanctuar, în mijlocul poporului Său. În tot timpul călătoriei lor obositoare prin pustiu, simbolul prezenţei Sale a fost cu ei. Tot așa, Hristos Și-a așezat sălașul în mijlocul taberei noastre omenești. El Și-a întins cortul alături de corturile oamenilor, ca să poată locui între noi și să ne familiarizeze cu caracterul și viaţa Sa divină. „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). – Hristos, Lumina lumii, p. 23

Prosperitatea remarcabilă, care se vedea în tot ce era lăsat în grija lui Iosif, nu era rezultatul direct al unei minuni, ci hărnicia, grija și energia sa erau încununate cu binecuvântarea divină. Iosif atribuia succesul său bunăvoinței lui Dumnezeu și chiar idolatrul său stăpân accepta aceasta, ca fiind secretul prosperității sale fără precedent. Totuși, această prosperitate n-ar fi putut să fie obținută fără eforturi statornice și bine chibzuite. Dumnezeu a fost proslăvit prin credincioșia slujitorului Său. A fost planul Său ca, în curăție și cinste, cel ce credea în Dumnezeu să fie într-un contrast izbitor cu închinătorii la idoli pentru ca, în acest fel, lumina harului ceresc să poată străluci în întunericul păgânismului. – Conflict and Courage, p. 74

Copiilor Săi de astăzi, Domnul le spune: „Fiți tari... lucrați, căci Eu sunt cu voi”. Întotdeauna creștinul are un ajutor puternic în Domnul. Poate că nu cunoaștem modul în care ne ajută Dumnezeu, dar știm un lucru: ni­ciodată El nu îi va părăsi pe aceia care își pun încrederea în El. Dacă ar ști creștinii de câte ori Domnul le-a rânduit calea ca planurile vrăjmașului cu privire la ei să nu se împlinească, nu s-ar mai poticni plângându-se. Credința lor s-ar întemeia pe Dumnezeu și nicio încercare n-ar avea putere să-i doboare. Ei ar recunoaște că Domnul este înțelepciunea și tărialor și El ar face să se împlinească planul Său cu ei. – Profeți și regi, p. 576
 

Vechiul Testament prezintă modul în care Creatorul a început să implementeze un plan printr-un popor care trebuia să reprezinte în lume natura și scopul Lui. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu a fost în concordanță cu strategia Lui misionară. Prin profetul Isaia, Dumnezeu a spus: „Eu sunt Dumnezeu, și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea»” (Isaia 46:9,10). În Noul Testament însă, dorința lui Dumnezeu de a fi cu omenirea capătă o nouă dimensiune. Prin întruparea lui Hristos, ceea ce era doar o făgăduință în grădina Edenului (Geneza 3:15) devine realitate.

3. Citește în Matei 1:18-23 despre vestirea nașterii lui Isus. Care sunt lucrurile esențiale despre misiunea lui Dumnezeu prezentate în acest pasaj?

„Dumnezeu este cu noi.” Emanuel. Dumnezeu locuise în mijlocul poporului Său prin intermediul sanctuarului, iar acum locuia cu oamenii prin intermediul persoanei fizice a lui Isus din Nazaret. Fără îndoială, prin nașterea lui Isus, Dumnezeu Și-a prezentat în moduri concrete dorința Lui continuă de a fi cu noi în natură și misiune: Fiul lui Dumnezeu era pe deplin uman și pe deplin divin și El este Cel care a afirmat: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). 

4. Citește Ioan 1:14-18. Ce poți afla din întruparea lui Hristos cu privire la misiunea lui Dumnezeu pentru noi?

Dumnezeu Și-a continuat misiunea, apoi, prin Isus Hristos, a fost prezent în trup în mijlocul copiilor Săi. „[Singurul] născut din Tatăl”, „plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14), a împlinit profețiile Vechiului Testament și, în concordanță cu planul divin, a devenit una cu noi, Dumnezeu în trup uman. Dumnezeul misiunii continua să Își împlinească planul.

Gândește-te ce înseamnă faptul că dragostea lui Dumnezeu pentru noi este atât de mare încât El a venit la noi în natura noastră umană. Cum ar trebui să răspundem la această iubire, mai ales în ce privește misiunea pentru alții?

Comentariu EGW

Din zilele veșniciei, Domnul Isus Hristos a fost una cu Tatăl, El „era chipul lui Dumnezeu”, întruchiparea măreției și a maiestății Sale, „strălucirea slavei Lui”. El a venit în această lume tocmai pentru a manifesta această slavă. El a venit pe acest pământ întunecat de păcat pentru a descoperi lumina dragostei lui Dumnezeu, pentru a fi „Dumnezeu cu noi”. De aceea a fost profetizat despre El că „Îi vor pune numele „Emanuel”.

Venind să locuiască împreună cu noi, Isus avea să-L descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât și îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu făcut auzit. În rugăciunea Sa pentru ucenici, El spune: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău” – „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie” – „și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.” – Asemenea lui Hristos, p. 15 (1 ian.)
Viața Iui Isus a fost marcată de abnegație și de o atentă grijă pentru alții. Orice suflet era prețios in ochii Lui. Deși întotdeauna Se purta cu demnitate divină, în același timp, El Se pleca cu delicată considerație spre fiecare membru al familiei lui Dumnezeu. În toți oamenii vedea suflete căzute în păcat, a căror salvare era chiar misiunea Sa.
Acesta este caracterul lui Hristos, cum a fost descoperit în viața Sa și acesta este caracterul lui Dumnezeu. Chiar din inima Tatălui, torentele compasiunii divine, manifestate în Hristos, se revarsă asupra fiilor oamenilor. Isus, Salvatorul plin de iubire și milos, era Dumnezeu „arătat în trup“ (1 Timotei 3:16). …

Totuși, acest măreț sacrificiu n-a fost făcut pentru a aduce în inima Tatălui dragoste pentru oameni sau pentru a-L motiva să ne salveze. Nu, nicidecum! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu“ (Ioan 3:16). Tatăl ne iubește nu în urma impresionantului act al ispășirii, ci, dimpotrivă, Tatăl a fost Cel care ne-a asigurat ispășirea pentru că ne iubește. Hristos a fost soluția, Acela prin care Tatăl a putut să-Şi reverse nețărmurita Sa iubire peste o lume căzută. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine“ (2 Corinteni 5:19). Dumnezeu a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia Ghetsimanilor, în moartea de pe Golgota, inima Iubirii infinite a plătit prețul răscumpărării noastre. – Calea către Hristos, p. 12–13 

Este timpul să luăm o poziţie fermă de partea adevărului și fiecare ar trebui să-și exercite influenţa, atâta cât a primit de la Dumnezeu, spre slava Lui și spre binele celor din anturajul lui. Niciunul dintre administratorii credincioși ai lui Hristos nu va trândăvi într-un timp ca acesta și nu se va mulţumi să trăiască doar pentru el. Cei care au comuniune cu Hristos își vor da seama că există peste tot suflete cărora le pot face bine prin ajutorul, exemplul și influenţa lor. Ei vor înţelege că pot fi niște agenţi prin care Isus să lucreze la mântuirea celor pentru care a murit. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 269 (19 sept.) 
 

Viața și lucrarea lui Isus au constituit revelația supremă din partea lui Dumnezeu. În aproximativ trei ani, Dumnezeu a reușit să ne dezvăluie mai multe despre Persoana Lui și despre misiunea Lui decât reușise prin oricare altă metodă din generațiile anterioare. Hristos a fost cu desăvârșire „chipul Dumnezeului celui nevăzut”, Cel în care „Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască […], făcând pace prin sângele crucii Lui” (Coloseni 1:15,19,20). Prin Hristos, natura misionară a lui Dumnezeu s-a făcut pe deplin cunoscută. Isus Însuși Și-a prezentat misiunea, spunând: „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10).

5. Citește Ioan 3:16 și meditează adânc asupra acestui verset. Cum observi aici interacțiunea dintre iubirea și misiunea lui Dumnezeu?

Spre sfârșitul lucrării Sale, când Isus a intrat în ultima săptămână din viața Lui, soarta finală a omenirii era în joc. Evenimentele care au avut loc în acele zile au legat așteptările din trecut cu speranța pentru viitor. În timpul sărbătorii Paștelui – care făcea trimitere la eliberarea de asuprirea egipteană – Isus Hristos, Dumnezeul întrupat, Și-a dat viața pentru a ne elibera din robia păcatului. Apostolul Pavel a scris: „El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).

6. Citește Matei 28:18-20. Ce făgăduință găsim în Marea Trimitere? Ce sigu­ranță ne dă ea atunci când ne implicăm în misiunea lui Dumnezeu?

Moartea lui Hristos era parte a procesului de împăcare, nu sfârșitul acestuia. Prin învierea Lui, Isus a cucerit moartea și a primit „toată pu­terea […] în cer și pe pământ”. Pe baza acestei realități, El și-a trimis apoi toți urmașii să facă ucenici pretutindeni în lume, cu o incredibilă promisiune: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20, subl. ad.).

Cum ai văzut promisiunea lui Isus de a fi cu noi „în toate zilele” împlinindu-se în viața ta atunci când te-ai implicat în acțiuni dezinteresate pentru alții?

Comentariu EGW

Domnul Isus a privit cu o milă infinită asupra omenirii în starea ei decăzută. El a îmbrăcat trup omenesc pentru a putea ajunge la om și pentru a înălța omenirea. El a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. El S-a coborât până la cea mai adâncă mizerie și suferință umană, pentru a-l lua de acolo pe om în starea în care l-a găsit – o ființă coruptă, degradată de viciu, depravată de păcat și unită cu Satana în apostazie – și a-l înălța până la un loc pe tronul Său. Însă s-a scris despre El că „nu va slăbi, nici nu Se va lăsa” (în KJV: „nu S-a dat înapoi și nu S-a descurajat”), ci a mers înainte pe calea tăgăduirii de sine și a sacrificiului de sine, dându-ne un exemplu, ca să mergem pe urmele pașilor Lui.

Noi ar trebui să lucrăm ca Isus, îndepărtându-ne de plăcerile noastre, nelăsându-ne amăgiți de Satana, disprețuind comoditatea și detestând egoismul, pentru a-i putea căuta și găsi pe cei ce sunt pierduți și a aduce suflete din întuneric la lumină, lumina iubirii lui Dumnezeu. Ne-a fost încredințată misiunea de a merge să predicăm Evanghelia oricărei făpturi. Noi trebuie să le ducem celor pierduți vestea cea bună că Domnul Hristos poate ierta păcatul, poate reînnoi ființa noastră, poate îmbrăca sufletul în veșmintele neprihănirii Sale, îl poate face pe păcătos să gândească limpede, poate să îl învețe și să îl facă în stare să fie împreună-lucrător cu Dumnezeu. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 199

Moartea lui Hristos dovedește iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru om. Ea este garanția care ne este dată în privința mântuirii. A-i lua creștinului crucea este la fel cu a șterge soarele de pe cer. Crucea ne apropie de Dumnezeu, împăcându-ne cu El. Cu duioasa îndurare a iubirii de tată, Iehova privește asupra suferinței îndurate de Fiul Său pentru a salva omenirea de la moarte veșnică și ne primește în Cel Preaiubit.
Fără cruce, omul nu ar putea avea nicio legătură cu Tatăl. De ea depinde nădejdea noastră. De la ea strălucește lumina iubirii Mântuitorului și, când se află la piciorul crucii și privește în sus la Acela care a murit pentru a-l salva, păcătosul este plin de o bucurie nespusă, căci păcatele îi sunt iertate. Îngenunchind în credință la cruce, el ajunge în locul cel mai înalt la care poate ajunge omul.

Prin cruce, învățăm că Tatăl ceresc ne iubește cu o iubire nemărginită. Și atunci ne mai putem mira că Pavel a exclamat: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Galateni 6:14)? De asemenea, este privilegiul nostru să ne lăudăm cu crucea și, de asemenea, să ne consacrăm cu totul Celui care S-a dat pe Sine pentru noi. Apoi, cu lumina care izvorăște de la Golgota strălucind pe fețele noastre, putem porni să le descoperim această lumină celor care sunt în întuneric. – Faptele apostolilor, p. 209–210
 

7. Citește Ioan 14:1-3. Ce satisfacții spirituale găsești aici în legătură cu sfâr­șitul timpului?

Una dintre cele mai prețioase promisiuni ale lui Hristos – binecuvântata noastră speranță – reflectă dorința Creatorului de a fi cu noi pentru totdeauna. Isus a afirmat: „Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (Ioan 14:3, subl. ad.). Potrivit apostolului Ioan, făgăduința va deveni, în sfârșit, realitate. Citește Apocalipsa 21:3 pentru a vedea cum. 

„Lucrarea de răscumpărare va fi încheiată. În locul unde păcatul s-a înmulțit, harul lui Dumnezeu se înmulțește și mai mult. Pământul însuși, chiar locul pe care Satana îl pretinde al lui, urmează să fie nu numai răscumpărat, ci și înnobilat. […] Aici, unde Fiul lui Dumnezeu a sălășluit în corp omenesc, unde Împăratul slavei a trăit, a suferit și a murit – aici, când El va face toate lucrurile noi, cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii. […] Iar de-a lungul veacurilor nesfârșite, când cei răscumpărați vor umbla în lumina Domnului, Îl vor preamări pentru darul Său nespus de mare: Emanuel” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 26). Aici găsim cea mai frumoasă imagine a răscumpărării. Dumnezeul misiunii Își va împlini în sfârșit dorința de a fi pentru totdeauna împreună cu copiii Săi. Ce privilegiu extraordinar să fim parte din această realitate!

Misiuni săptămânale: Pe parcursul acestui trimestru vei fi invitat să te implici în mod special în misiunea lui Dumnezeu. Aceasta va fi o oportunitate de a-L vedea și a-L simți pe Dumnezeul misiunii la lucru în propria viață. Profită de acest moment pentru a medita profund și a te pregăti să împărtășești cu grupa ce ai învățat în fiecare săptămână. În plus, vei fi încurajat să te implici și mai mult în lucrarea lui Dumnezeu.

Implică-te! Roagă-te în fiecare zi din săptămâna următoare ca Dum­nezeu să îți deschidă inima pentru a fi parte din misiunea Sa.
Implică-te și mai mult!  Află numele sau mai multe detalii despre o persoană cu care intri în contact din când în când – un vecin, un coleg de serviciu, un client sau un casier de magazin, un șofer de autobuz, o rudă, un șef de la serviciu, un agent de pază, un lucrător de la salubritate etc. Începe să te rogi zilnic pentru acea persoană.
 

Comentariu EGW

Deoarece lucrarea Sa pământească se apropia de încheiere și El înțelegea că, în curând, trebuia să-i părăsească pe ucenici, lăsându-i să ducă mai departe lucrarea fără prezența și supravegherea Sa personală, Domnul Hristos a căutat să-i încurajeze și să-i pregătească pentru viitor. El nu i-a amăgit cu speranțe deșarte. Ca într-o carte deschisă, le-a citit ceea ce avea să se întâmple. El știa că era aproape timpul când avea să Se despartă de ei, lăsându-i ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Știa că ei aveau să sufere prigoană, că aveau să fie alungați din sinagogi și că aveau să fie aruncați în închisoare. Știa, de asemenea că, din cauză că aveau să mărturisească despre El că este Mesia, unii dintre ei aveau să sufere moartea. Și le-a spus unele dintre aceste lucruri. Vorbind despre viitorul lor, El era deschis și precis, pentru ca, în încercările care aveau să vină peste ei, să-și poată aminti cuvintele Sale și să fie întăriți să creadă în El ca Mântuitor.

El le-a spus, de asemenea, cuvinte de speranță și curaj. „Să nu vi se tulbure inima”, a zis El, „aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și, după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Știți unde Mă duc și știți și calea într-acolo” (Ioan 14:1-4). Pentru voi am venit în lume, pentru voi am lucrat. Când voi pleca, Eu încă voi lucra cu toată râvna pentru voi. Am venit în lume pentru a Mă descoperi vouă, ca să puteți crede. Eu merg la Tatăl Meu și la Tatăl vostru pentru a conlucra cu El spre binele vostru. – Fapteleapostolilor, p. 21

Pe când Hristos Se înălța spre cer, cu mâinile întinse pentru a-i binecuvânta pe ucenici, a fost întâmpinat de un nor de îngeri care l-au înconjurat și l-au ascuns de privirea ucenicilor. În timp ce ucenicii priveau cu tristețe spre cer pentru a surprinde ultima imagine a Domnului lor care Se înălța, doi îngeri din mulțimea aceea strălucitoare au venit lângă ei și le-au spus: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele 1:11). …

Ucenicii s-au umplut de o mare bucurie. Ei repetau iar și iar cuvintele pe care li le spusese Hristos, când le dăduse ultimele învățături, așa cum sunt consemnate în capitolele 14, 15, 16 și 17 din Ioan și fiecare dintre ei avea ceva de spus despre aceste învățături, mai ales despre cuvintele redate în capitolul 14 [se citează vers. 1-3]. …
Făgăduința că El va veni iar și gândul că El le lăsase pacea Sa umpleau inimile lor cu bucurie. – The Upward Look, p. 357
Este privilegiul nostru să înțelegem marile responsabilități pe care Dumnezeu le-a pus asupra noastră, ca să nu fim în întuneric cu privire la tot ce va veni peste lumea noastră. Nu putem să ne permitem să așteptăm ziua aceea fără să ne pregătim. Dar, gândindu-ne la evenimentul acesta atât de solemn și măreț, al revenirii Domnului Hristos pe norii cerului cu putere și mare slavă, ar trebui să trăim în mare smerenie înaintea lui Dumnezeu ca nu cumva să cădem din harul Său și să ne dovedim astfel nevrednici de viața veșnică. – The Upward Look, p. 192
 

„De la început, Dumnezeu și Hristos au știut de apostazia lui Satana și de căderea omului prin puterea înșelătoare a celui apostat. Dumnezeu n-a ordonat ca păcatul să ia ființă, dar i-a prevăzut existența și a luat măsuri ca să întâmpine această teribilă situație de urgență. Atât de mare a fost iubirea Sa pentru lume încât S-a hotărât să Îl dea pe unicul Său Fiu, «pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică» (Ioan 3:16)” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 22).
„Hristos nu le-a spus ucenicilor Săi că lucrarea lor avea să fie ușoară. […] Însă ei nu aveau să fie lăsați să lupte singuri. El i-a asigurat că avea să fie cu ei și că, dacă vor merge înainte prin credință, vor progresa sub scutul Celui Atotputernic. […] Atâta timp cât aveau să asculte de Cuvântul Său și să lucreze în strânsă legătură cu El, nu aveau să dea greș. «Mergeți la toate popoarele!», le-a poruncit El. Mergeți până la cele mai îndepărtate regiuni locuite ale globului și fiți siguri că prezența Mea va fi cu voi chiar și acolo! Lucrați cu credință și încredere, pentru că niciodată nu va exista vreun moment în care să vă uit! Voi fi întotdeauna cu voi, ajutându-vă să vă aduceți la îndeplinire datoria, călăuzindu-vă, îmbărbătându-vă, sfințindu-vă, sprijinindu-vă și dându-vă succes în rostirea cuvintelor care să îndrepte atenția altora spre cer” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 29). 

Studiu zilnic:

Psalmii 141
Psalmii 142
Psalmii 143
Psalmii 144
Psalmii 145
Psalmii 146
Psalmii 147

 Ellen G. White, Divina vindecare, Prefața și secțiunea „Adevăratul medic misionar”, cap. „Un exemplu pentru noi”.

1. Ce cunoaște Domnul când duhul este mâhnit?

2. Cum ni se înmulțesc turmele în câmpiile noastre?

3. Lângă cine este Domnul? 

4. Cum dă Dumnezeu zăpada?

5. Ce prezenta Domnul în orice anturaj S-ar fi aflat?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar: Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Una în Hristos”, p. 295.