Misiunea pentru aproapele meu

Cine suntem? De ce suntem aici? Ce se întâmplă când murim? Care este soarta noastră finală? Acestea sunt, în multe privințe, cele mai importante întrebări pe care și le pot pune ființele muritoare, ființele care știu că sunt muritoare (stridiile și găinile sunt și ele muritoare, dar nu o știu la fel ca noi). În Evanghelia după Luca, cineva vine la Isus cu ceea ce este, de fapt, cea mai importantă întrebare dintre toate câte există.

1. Citește Luca 10:25. Ce a întrebat învățătorul legii și de ce a întrebat așa ceva?

Oricât de serioasă ar fi întrebarea în sine, Biblia declară clar că el a venit să Îl ispitească pe Isus. Știm că uneori unii oameni vin cu scepticism și chiar cu necredință, ba s-ar putea chiar să fie neserioși cu întrebările pe care le pun, dar inima lor tot poate fi atinsă. Isus a tratat exact așa situația învățătorului legii, chiar dacă știa că intențiile inițiale ale acestuia nu erau sincere. În orice caz, din punctul de vedere al Domnului, această întrebare era un punct de plecare pentru pentru ca învățătorul legii și publicul să fie îndemnați să își cerceteze inima. Deși cunoștea motivele învățătorului legii, Isus nu avea să îl ignore sau să îl trateze cu lipsă de respect. 
La urma urmei, ce întrebare putea fi mai importantă decât aceasta: Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Oricare ar fi ritualurile sau practicile noastre religioase, în spatele lor se află această întrebare esențială. Pe de altă parte, ce altceva mai poate conta pentru ființe a căror viață este descrisă ca „un abur, care se arată puțintel și apoi piere” (Iacov 4:14)? Ce altă opțiune în afară de viața veșnică mai avem, dacă nu doar moartea?
 

2. Citește 1 Corinteni 15:30-32. Ce idee care subliniază importanța vieții veș­nice prezintă Pavel aici?

Oricât ar fi fost de îndoielnice motivele lui, învățătorul legii a pus o întrebare capitală, iar Isus, întotdeauna atent să folosească orice oportunitate pentru misiune, a profitat de ea pentru a impresiona sufletele prezente.

De ce oportunități am putea profita și noi dacă suntem atenți pentru a da mărturie, chiar dacă împrejurările nu sunt ideale?

Comentariu EGW

Întrebarea pe care I-a pus-o lui Hristos învățătorul legii era o întrebare cu consecințe vitale. Fariseii care îl trimiseseră să pună această întrebare se așteptau ca modul în care îi va răspunde Isus să le dea posibilitatea să găsească ceva împotriva Lui ca să-L poată acuza și condamna înaintea poporului. Calmul lui Hristos, înțelepciunea și autoritatea cu care vorbea, nu le-au dat nicio posibilitate de a interpreta altfel. 
Când învățătorul legii I-a pus întrebarea, Isus a știut că aceasta îi fusese sugerată de cei mai amarnici dușmani ai Săi, care Îi întindeau o cursă ca să-L prindă cumva cu vorba. Domnul Isus a răspuns întrebării întorcând răspunderea asupra învățătorului legii, care a trebuit să răspundă el însuși înaintea mulțimii la întrebarea pe care o pusese. „«Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?» El a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.» «Bine ai răspuns», i-a zis Isus, «fă aşa şi vei avea viaţa veşnică»” (Luca 10:26-28). Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este prețul vieții veșnice. – The Upward Look, p. 221

Să ne amintim toți că nu există niciun motiv în inima vreunui om pe care Domnul să nu îl vadă foarte clar. Motivele fiecăruia sunt cântărite cu atât de mare grijă ca și cum destinul omului ar depinde de acest rezultat. Avem nevoie să fim conectați cu puterea divină pentru ca să avem o lumină tot mai clară și o bună înțelegere să putem judeca de la cauză la efect. Noi trebuie să ne cultivăm capacitățile de a înțelege devenind părtași de fire dumnezeiască după ce am fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. Fiecare să ia seama cu grijă la solemnul adevăr că Dumnezeu din cer este credincios și drept și că nu există calcul sau plan, oricât de încâlcit, nici motiv, oricât de bine ascuns, pe care El să nu îl înțeleagă în mod clar. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1160

Nu îngăduiţi niciunui lucru să vă distragă atenţia de la întrebarea: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Luca 10:25). Aceasta este o întrebare de care depind viaţa şi moartea şi la care fiecare dintre noi trebuie să răspundă pentru veşnicie. Mintea fiecăruia să fie plină de importanţa adevărului solemn pe care îl deţinem. …
Domnul doreşte ca oamenii să gândească obiectiv şi cinstit. Ei trebuie să se ridice la un nivel din ce în ce mai înalt şi să aibă un orizont din ce în ce mai larg. Să privească la Isus şi să fie schimbaţi după chipul Său. Ei trebuie să îşi petreacă timpul în căutarea adevărurilor adânci şi veşnice ale cerului. … Când învață de la El, motivele şi sentimentele lor ajung să fie temeinice şi neschimbătoare, pentru că toate impresiile făcute de Cel Atotînţelept sunt durabile şi substanţiale. Apa vie pe care o dă Hristos nu este ca un izvor de suprafaţă, care susură pentru scurt timp, iar apoi seacă. Apa vie ţâşneşte spre viaţa veşnică. – Solii alese, cartea 1, p. 171–172
 

Învățătorul legii a venit să Îl ispitească pe Isus, dar Isus îi cunoștea intențiile. Într-adevăr, Dumnezeu cunoaște dorurile și dorințele inimii noastre mai bine decât le cunoaștem noi înșine. Iar noi cu siguranță nu cunoaștem inima sau motivele celor care ne pun întrebări, nu-i așa?
Uneori, oamenii din alte religii sau confesiuni creștine ne pun întrebări cu privire la credința noastră. De exemplu, prietenii noștri musulmani ne pun întrebări cu privire la natura divină a lui Isus: „Unde scrie în Biblie că Isus este Dumnezeu?” sau „De ce spuneți că există un singur Dumnezeu când aveți trei Persoane în Trinitate?” Deși acestea pot părea întrebări menite să provoace, nevoia de Hristos a oricărei inimi poate fi sinceră și poate reprezenta o dorință profundă sau un gol resimțit de cei care întreabă. Noi nu le cunoaștem inima; și nici nu trebuie să o cunoaștem. Noi nu trebuie decât să lucrăm pentru alții cât de bine putem, indiferent de cele mai profunde motive ale lor.
 

3. Citește Matei 26:56; Faptele 17:11; 1 Corinteni 15:3 și 2 Timotei 3:16. Cum ne ajută aceste versete să înțelegem răspunsul dat de Isus învățătorului legii în Luca 10:26?

Uneori vrem răspunsuri, dar nu depunem eforturi pentru a le găsi. „Isus a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?»” (Luca 10:26). Isus a indicat un aspect foarte important al învățării. În loc să ascultăm numai ce au alții să ne spună, trebuie să citim singuri, cu ochii noștri, Scripturile (Cuvântul lui Dumnezeu). Răspunsurile se găsesc deja acolo, iar Duhul Sfânt lucrează la inima noastră pentru a ne învăța ce trebuie să știm.
Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său. În el găsim tot adevărul pe care trebuie să îl cunoaștem despre cum să trăim, cum să îi tratăm pe alții și cum „să moșten[im] viața veșnică”. Bineînțeles, pastorii și cei care îi învață pe alții au rolul lor, dar, în cele din urmă, trebuie să mergem la Biblie pentru adevărurile care contează: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” (Psalmii 119:105). Acest verset nu este doar poezie, este un adevăr sacru care ne trimite la Cuvântul lui Dumnezeu și la importanța acestuia pentru credincios.

Isus, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, i-a trimis întotdeauna pe oameni la Cuvântul scris. Ce ar trebui să ne spună lucrul acesta despre importanța Bibliei și de ce trebuie să respingem orice argumentare filozofică sau teologică ce ne slăbește încrederea în Biblie?

Comentariu EGW

Pretutindeni se găsesc oameni nemulțumiți. Ei doresc ceva care să le umple lipsa din suflet. Unul singur este Cel care le poate împlini această lipsă. Dorința lumii, Cel pe care-L doresc toate popoarele, este Hristos. Harul dumnezeiesc, pe care numai El îl poate da, este ca o apă vie, care curăță, înviorează și dă putere sufletului.
Isus nu voia să spună că o singură înghițitură de apă ar fi îndestulătoare pentru primitor. Acela care gustă o dată din iubirea lui Hristos va dori mereu să mai primească din ea și nu mai caută nimic altceva. Bogățiile, onorurile și plăcerile lumii nu-l mai atrag. Strigătul continuu al inimii sale este: „Mai mult din Tine”. Iar Acela care îi descoperă sufletului nevoile sale este gata să-i aline foamea și setea. Toate proviziile și tot ajutorul omenesc dau greș. Rezervoarele se vor goli, lacurile vor seca, dar Mântuitorul este o fântână care nu seacă. Putem să bem și iar să bem și de fiecare dată provizia este înnoită. Acela în care locuiește Hristos are în sine însuși o fântână de binecuvântări – „un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică”. Din acest izvor, poate scoate tărie și har pentru toate nevoile. – Hristos, Lumina lumii, p. 187

Domnul Hristos … le-a explicat parabola, ajutându-i să o înțeleagă, așa cum îi va ajuta să înțeleagă Cuvântul Său pe toți cei care Îl vor căuta cu sinceritate. Cei care studiază Biblia cu inima deschisă, pentru a primi lumină de la Duhul Sfânt, nu vor rămâne în întuneric în ce privește semnificația cuvintelor lui Dumnezeu. „Dacă vrea cineva să facă voia Lui”, spunea Domnul Hristos, „va ajunge să cunoască dacă învățătura aceasta este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:17). Toți cei care vor veni la Hristos pentru o cunoaștere mai clară a adevărului o vor primi. El le va dezvălui tainele Împărăției cerurilor și aceste taine vor fi înțelese de inima celui care tânjește să cunoască adevărul. În templul sufletului său va străluci o lumină cerească, iar ceilalți o vor vedea așa cum se vede lumina unei lămpi pe o cărare întunecată. – Parabolele Domnului Hristos, p. 35–36

Solii lui Dumnezeu sunt împuterniciți să ia asupra lor exact lucrarea pe care a făcut-o Isus când a fost pe pământ. Ei trebuie să se consacre pentru fiecare fel de slujire pe care a îndeplinit-o El. Cu seriozitate și sinceritate, ei trebuie să le spună oamenilor despre uriașele bogății și nepieritoarele comori din cer. Ei trebuie să fie umpluți cu Duhul Sfânt. Trebuie să repete oferta de pace și de iertare a Cerului. Trebuie să arate spre porțile cetății lui Dumnezeu spunând: „Ferice de cei ce își spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate” (Apocalipsa 22:14). – Astăzi cu Dumnezeu, p. 30 (22 ian.)
 

4. Citește Luca 10:27,28. Care a fost răspunsul învățătorului legii la propria întrebare?

Învățătorul legii pusese întrebarea și tot el a dat răspunsul: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta […] şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10:27).
Care a fost reacția lui Isus? El a spus: „Bine ai răspuns” (Luca 10:28) și apoi l-a provocat pe tânărul învățător al legii să facă ceva în această privință, îndemnându-l: „Fă așa și vei avea viața veșnică” (Luca 10:28).

Majoritatea creștinilor oferă cu ușurință răspunsuri corecte la întrebări despre doctrină și credință. Mai greu le este când vine vorba să facă ceea ce știu că este bine și să urmeze calea în care cred. Mulți oameni, deși știu suficiente lucruri pentru a fi mântuiți, vor fi pierduți pentru că nu au pus în practică ce au știut. Da, atât de serioasă este această problemă. Simpla cunoaștere a faptului că trebuie să îi iubești pe Dumnezeu și pe semeni nu este suficientă. Trebuie să și îi iubești.
 

5. Citește Iacov 2:17-22. Cum se leagă aceste versete de ceea ce i-a spus Isus învățătorului legii?

Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, vom citi Cuvântul Lui, ne vom ruga, Îi vom păzi poruncile și vom asculta de glasul Lui „cu tot sufletul”. Dacă eu spun că îi iubesc pe alții, dar nu îmi pasă de ceilalți din biserică sau dacă ignor nevoile altora atunci când pot să îi ajut, ce folos are credința mea? Creștinismul nu este doar un set precis de credințe, este un mod de viață.
„Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele şi unul dintre voi le zice: «Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!» fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?” (Iacov 2:15,16).
 

Cât de mult îți pasă de binele altora? În ce măsură împlinești cuvintele apostolului Pavel: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:4)? Prin harul lui Dumnezeu, cum poți învăța să îți pese mai mult de alții?

Comentariu EGW

Învățătorul legii nu era mulțumit de poziția și de faptele fariseilor. El studiase Scripturile cu dorința de a cunoaște adevăratul lor înțeles. El era interesat de acest subiect în mod sincer și a întrebat: „Ce să fac?” În răspunsul referitor la cerințele Legii, acel învățător a trecut peste toate rânduielile ceremoniale și rituale. El nu le-a acordat nicio valoare, ci a prezentat cele două mari principii pe care se bazează toată Legea și Profeții. Cuvintele de apreciere pentru acest răspuns L-au așezat pe Mântuitorul pe un teren avantajos față de rabini. Ei nu Îl puteau acuza pentru faptul că aprobase declarația unui învățător al legii. …
Domnul Hristos știa că, prin propria putere, nimeni nu putea păzi Legea. El dorea să-l conducă pe învățătorul legii la o cercetare mai clară și mai profundă, ca să poată găsi adevărul. Noi putem păzi Legea, numai acceptând virtutea și harul Domnului Hristos. Credința în jertfa de ispășire pentru păcat îl face pe om în stare să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima și pe aproapele lui ca pe sine însuși.

Învățătorul legii știa că nu păzise nici primele patru porunci, nici pe următoarele șase. Cuvintele cercetătoare ale Domnului Hristos l-au convins de vinovăția sa, dar, în loc să-și mărturisească păcatul, el a încercat să-l scuze. În loc să recunoască adevărul, a început să arate cât de dificilă este împlinirea poruncilor. În felul acesta, el spera să evite acuzația și să se justifice în ochii oamenilor. – Parabolele Domnului Hristos, p. 377–379
În toate învățăturile Sale, Hristos încerca să imprime în mintea și în inima ascultătorilor Săi principiile care stau la baza marelui standard al neprihănirii Sale. El îi învăța că, dacă vor să păzească poruncile lui Dumnezeu, trebuie să manifeste în viața zilnică dragoste față de Dumnezeu și față de semenii lor. El Se străduia să le imprime în inimă iubirea pe care o simțea El pentru omenire. În acest fel, El semăna semințele adevărului, ale căror roade bogate vor fi sfințenia și frumusețea caracterului. Influența sfântă nu numai că va avea rezultate de durată, atâta vreme cât va mai exista timp, dar rezultatele ei se vor vedea și de-a lungul veșniciei. Ea va sfinți faptele și va avea un efect purificator oriunde există. – Asemenea lui Hristos, p. 61 (16 febr.)

Orice neglijare a datoriei față de cei nevoiași și suferinzi este o neglijare a datoriei față de Domnul Hristos în persoana sfinților Săi. Când cazurile tuturor vor ajunge înaintea lui Dumnezeu, întrebarea nu va fi niciodată: Ce au mărturisit ei?, ci: Ce au făcut? Au fost împlinitori ai Cuvântului? Au trăit pentru ei înșiși sau au făcut lucrări de binefacere, fapte de bunătate, punându-i pe alții înaintea lor, plini de iubire și renunțând la ei înșiși ca să poată fi o binecuvântare pentru alții? Dacă rapoartele arată că așa a fost viața lor, că au avut caractere pline de iubire, de renunțare la sine și bunăvoință, ei vor primi asigurarea binecuvântată și binecuvântarea lui Hristos: „Bine, rob bun și credincios”. – That I May KnowHim, p. 334
 

6. Citește Matei 22:37-40. Prin ce se deosebesc sau se aseamănă cuvintele lui Isus redate aici față de cele din Luca 10:27,28?

Conform Matei 22:37-40, Isus a spus clar că manifestarea zilnică a adevăratei credințe depinde de respectarea acestor două porunci. Iar Luca 10:27,28 arată clar că acela care face aceste două lucruri va avea viața veșnică.
„Iubirea este principiul fundamental al guvernării lui Dumnezeu atât în cer, cât și pe pământ și trebuie să constituie temelia caracterului creștin. Numai iubirea îl poate face pe creștin să fie și să rămână statornic. Numai ea îl poate face capabil să reziste în fața încercării și a ispitei” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 49). 
 

7. Citește Galateni 5:14; Mica 6:6-8 și 1 Ioan 4:20,21. Cum întăresc aceste versete ce ne-a spus Isus Hristos?

Potrivit apostolului Pavel, „toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»” (Galateni 5:14). La Pavel, iubirea de Dumnezeu se vede practic numai când este exemplificată prin comportamentul față de cei din jur. Deși tot el a declarat că „cel neprihănit va trăi prin credință” (Romani 1:17), trăirea prin credință nu este un lucru ascuns, necunoscut sau nevăzut de alții. Pavel, Mica și Ioan arată clar că acțiunile, elementele practice demonstrează realitatea credinței pe care o declarăm.
În 1 Corinteni 13, Pavel a declarat cu tărie că, dacă cineva pretinde că deține o cunoaștere vastă, că face fapte mari, că are o credință mare sau chiar că își sacrifică viața, dar nu are dragoste, atunci respectiva persoană a ajuns ca „o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor” (1 Corinteni 13:1). 
 

Analizează citatul din Ellen G. White de mai sus, în care afirmă că numai prin iubire oamenii pot să rămână neclintiți și să facă față ispitei. Cum demonstrează această idee că porunca de a iubi nu este mântuire prin fapte, ci o exprimare a credinței pe care o avem în Isus?

Comentariu EGW

A-l lăsa pe un om suferind fără ajutor este o încălcare a Legii lui Dumnezeu. Cine Îl iubește pe Dumnezeu nu numai că îl va iubi pe aproapele său, ci va privi cu o compasiune plină de bunătate fiinţele pe care le-a făcut Dumnezeu. Când Spiritul lui Dumnezeu este în om, El îl va conduce mai degrabă să ajute decât să producă suferinţă. Noi trebuie să ne îngrijim de fiecare caz de suferinţă și să privim la noi înșine ca la niște instrumente ale lui Dumnezeu pentru ajutorarea celor în nevoie, potrivit cu cea mai bună capacitate a noastră. Noi trebuie să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu. Sunt unii care manifestă o mare iubire faţă de rudele lor, faţă de prietenii și favoriţii lor și care totuși nu izbutesc să fie buni și atenţi cu aceia care au nevoie de o simpatie plină de delicateţe, de bunătate și de iubire. Cu inimi pline de zel și nerăbdare, să ne întrebăm: Cine este aproapele meu? Aproapele nostru nu este numai cel de lângă noi sau prietenul nostru preferat, în această categorie nu intră numai aceia care aparţin bisericii noastre sau cei care gândesc ca noi, ci întreaga familie omenească. Noi trebuie să le facem bine tuturor oamenilor și, în mod deosebit, fraţilor în credinţă (Romani 6:10). Trebuie să-i dăm lumii un exemplu cu privire la ce înseamnă să aduci la îndeplinire preceptele Legii lui Dumnezeu. Trebuie să Îl iubim pe Domnul Dumnezeu cu tot ce suntem și avem, și pe aproapele nostru, ca pe noi înșine. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 52 (15 febr.).

Învăţătorii falşi le aduseseră galatenilor învăţături care erau opuse Evangheliei lui Hristos. Pavel a căutat să expună şi să corecteze aceste rătăciri. … De aceea, el a încercat să-i convingă pe fraţi cât de important era să se ajute unul pe altul în dragoste. El a declarat că toate cerinţele Legii care prezintă datoria noastră faţă de semeni sunt împlinite prin dragostea manifestată unii faţă de alţii. … Ei trebuiau să caute continuu în rugăciune călăuzirea Duhului Sfânt, care avea să-i conducă la dragoste şi la unitate. – Mărturii, vol. 5, p. 243

Când Legea lui Dumnezeu este scrisă în inimă, aceasta se va vedea într-o viață curată și sfântă. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt literă moartă. Ele sunt duh și viață care aduc imaginația și gândurile în supunere față de voința lui Hristos. Inima în care sunt întipărite va fi păzită cu toată grija, pentru că din ea ies izvoarele vieții. Toți aceia care Îl iubesc pe Isus și păzesc poruncile vor căuta să evite chiar o aparență de rău, nu pentru că ar fi constrânși să facă astfel, ci pentru că ei imită un model curat și simt aversiune în inima lor față de tot ce este contrar legii care este scrisă în inima lor. Ei nu se vor baza pe puterile lor, ci își vor pune încrederea în Dumnezeu, singurul în stare să îi păzească de păcat și necurăție. Atmosfera care îi înconjoară este curată, ei nu-și vor corupe propriile suflete sau sufletele altora. Pentru ei este o plăcere să facă ce este drept, să iubească mila și să umble cu smerenie înaintea lui Dumnezeu. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 146 (17 mai)
 

Lăudându-l pe învățătorul legii pentru răspunsul corect, Isus a spus: „Fă așa și vei avea viața veșnică” (Luca 10:28). Acestuia i-a fost ușor să ofere răspunsurile corecte, dar punerea în practică a respectivelor lucruri era o problemă în urmă cu 2.000 de ani și este în continuare o problemă pentru mulți dintre noi astăzi. Învățătorul legii voia să Îl prindă pe Isus în capcană și să se dea mare apoi cu toate cunoștințele sale. El a mai pus o întrebare: „Și cine este aproapele meu?” (Luca 10:29).

8. Citește Luca 10:30-37. Cum ai rezuma ce a vrut să transmită Isus prin această ilustrație?

Sunt oameni în jurul nostru care au fost tratați nedrept. Am făcut noi tot ce putem pentru a-i ajuta?
Uneori pastorii, prezbiterii și membrii nu îi ajută pe cei care au nevoie de ajutor. Uneori cei de alte credințe pot manifesta mai multă bunătate decât noi față de oamenii în nevoie. Poate că noi vorbim despre bunătate, dar alții vin în întâmpinarea acelor nevoi ale oamenilor de care noi nu ne preocupăm. Dacă credința noastră are o oarecare valoare, trebuie să întindem mâna și să îi ajutăm pe cei în nevoie. 

Isus a încheiat ilustrația samariteanului milos întrebând care dintre cei trei era adevăratul aproape al omului rănit. „În felul acesta s-a răspuns pentru totdeauna la întrebarea: «Cine este aproapele meu?». Hristos a arătat că aproapele nostru nu înseamnă numai cineva din biserică sau de credința noastră. Nu are nicio legătură cu deosebirile care țin de rasă, culoare sau clasă. Aproapele nostru este orice persoană care are nevoie de ajutorul nostru. Aproapele nostru este orice suflet rănit și zdrobit de vrăjmaș. Aproapele nostru este oricine este proprietatea lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 503).
Implică-te!  Începe să te rogi zilnic și ulterior să faci bine cuiva diferit de tine. Accepți să fii de folos unei persoane de care nu îți place? 
Implică-te și mai mult!  Enumeră cel puțin trei nume de cu­noș­tințe (neadventiste); identifică-le nevoile (emoționale, fizice, sociale) și gân­dește-te cum te poți implica personal pentru împlinirea acelor nevoi. Ce poți face practic pentru aceste persoane în săptămâna următoare? Pentru unele ființe greu încercate, o simplă vizită este de mare folos. 
 

Comentariu EGW

Mulți oameni întreabă la fel ca învățătorul legii: „Cine este aproapele meu?” … Aproapele meu este fiecare om care suferă în nevoie. Aproapele meu este fiecare fiu și fiecare fiică rătăcită a lui Adam, prinși în capcana vrăjmașului sufletelor și înrobiți de obiceiurile rele care le denaturează statutul de om, primit de la Dumnezeu. …
Noi trebuie să ne gândim și să avem grijă de aceia care au nevoie de iubirea noastră, de sensibilitatea și de preocuparea noastră. Trebuie să ne amintim mereu că noi suntem reprezentanții lui Hristos și că trebuie să împărtășim binecuvântările Sale nu cu cei care ne pot recompensa, ci cu aceia care vor aprecia darurile ce le vor satisface nevoile vremelnice și spirituale. …

Faptele bune sunt roadele pe care le așteaptă Domnul de la noi: cuvinte amabile, fapte de binefacere, considerație și milă față de cei săraci, nevoiași și suferinzi. Când inimile voastre simpatizează cu inimile împovărate de descurajare și de durere, când mâinile voastre se întind să le ofere ceva celor nevoiași, când cei goi sunt îmbrăcați și străinul este primit în camera voastră de oaspeți și în inimile voastre, îngerii coboară foarte aproape și glasul aprobării divine străbate cerul. – Asemenea lui Hristos, p. 252 (26 aug.). 
Fără o credință vie în Hristos, ca Mântuitor personal, ne este imposibil să facem ca influența noastră să aibă efect într-o lume a scepticismului. Nu le putem oferi altora ceva ce nu avem. Noi exercităm o influență pentru binecuvântarea și înnobilarea omenirii numai în măsura în care suntem consacrați lui Hristos. Dacă în viața noastră nu există o slujire reală, o iubire sinceră și o experiență adevărată, înseamnă că ne lipsește capacitatea de a-i ajuta pe alții; pentru că legătura cu Cerul s-a rupt, nu mai exercităm nicio influență aducătoare de viață, asemenea lui Hristos. … „Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic” (1 Corinteni 13:1-3).

Când umple inima, iubirea se revarsă asupra altora nu datorită favorurilor pe care le-ar putea primi de la ei, ci datorită faptului că este un principiu de viață. Ea schimbă caracterul, controlează impulsurile, suprimă spiritul de vrăjmășie și înnobilează sentimentele. Această iubire este tot atât de vastă ca universul și este în armonie cu iubirea îngerilor slujitori. Dacă este cultivată în inimă, ea înmiresmează întreaga viață și își răspândește binecuvântarea asupra tuturor celor din jur. Iubirea și numai iubirea ne poate face să fim sarea pământului. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 37–38
 

Citește Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, capitolul „Samariteanul milos”. 
În zilele noastre sunt mulți oameni înfometați, nevoiași și nedreptățiți. Tu îți poți face partea, indiferent cât de „mică” poate părea. Nu vom rezolva toate problemele lumii înainte de revenirea lui Isus. Dar, până atunci, lucrarea noastră poate fi la fel de simplă ca ajutarea cuiva care nu are suficientă mâncare sau poate consta în a ajuta un membru al bisericii care se confruntă cu nedreptatea.

„Faptele bune reprezintă roadele pe care ne cere Domnul Hristos să le aducem: cuvinte amabile, fapte de binefacere, de grijă și de afecțiune față de cei săraci, cei lipsiți, cei care suferă. Atunci când inima manifestă empatie față de inimile împovărate de descurajare și de durere, când mâna se întinde pentru a oferi celor în nevoie, când cei goi sunt îmbrăcați, când străinului i se oferă un scaun în casa ta și un loc în inima ta, îngerii vin foarte aproape și în cer vibrează o coardă care răspunde armonios. Fiecare act de dreptate, de milă și de bunăvoință produce o melodie în cer. […] Fiecare faptă de milă față de cei lipsiți și suferinzi se consideră că este făcută față de Isus. Atunci când îi ajuți pe săraci, când manifești empatie față de cei îndurerați și asupriți, când îi ești prieten orfanului, te afli într-o relație mai apropiată cu Isus” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 25). 

Studiu zilnic:

Eclesiastul 2
Eclesiastul 3
Eclesiastul 4
Eclesiastul 5
Eclesiastul 6
Eclesiastul 7
Eclesiastul 8

Ellen G. White, Divina vindecare, secțiunea „Lu­crarea medicului”, capitolul „Cooperarea divinului cu umanul”.

1. Care este singura fericire pentru om?

2. Care este lucrul cel mai bun pentru om? 

3. Ce să facă cel care a primit de la Dumnezeu avere și bogății?

4. De ce nu e bine să te grăbești să te mânii în sufletul tău?

5. Când ne vorbește Domnul atât de direct ca și cum I-am putea auzi vocea?

Studiu suplimentar: Credința și faptele, „Ce anume cere Dumnezeu”, p. 52–53; Faptele apostolilor, „Chemați la un standard mai înalt”, p. 318–320.