„I se va da pâine, și apa nu-i va lipsi.” Isaia 33:16
Materiale didactice vizuale - O Biblie, felii de pâine, puțină făină și o sticluță cu ulei – toate puse într-un săculeț
Vă place să priviți cum cade ploaia pe pământ? Ploaia este un cadou de la Isus. Ploaia face ca florile și plantele din grădină să crească. Odată, cu mult timp în urmă, poporul lui Isus a uitat Cine dădea ploaia. Oamenii îl slujeau pe Satana. Isus l-a trimis pe ajutorul Său, Ilie, să vorbească cu regele acestor oameni.
— Nu va ploua pentru mult timp de acum înainte, a spus Ilie. Fără ploaie, grânele nu creșteau, iar oamenii nu mai aveau ce să mănânce. Pur și simplu urma să le fie din ce în ce mai foame.
Regele era furios. El a vrut să-l omoare pe Ilie, dar Isus l-a protejat. Ilie s-a ascuns lângă un pârâu. În fiecare zi, păsări mari și negre îi aduceau mâncare lui Ilie. Când micul pârâu a secat, Isus i-a spus lui Ilie să meargă într-un loc anume.
— O femeie care locuiește acolo te va ajuta, i-a spus Isus. Ilie s-a supus. S-a dus în oraș și a găsit-o pe femeie.
— Poți să-mi aduci niște apă și ceva de mâncare? a întrebat-o Ilie. Femeia era foarte tristă.
— Mâncarea mea este pe terminate, i-a zis ea. Femeia se pregătea să gătească ultima ei masă. După aceea, ea și băiețelul ei urmau să moară de foame.
— Te rog să-mi pregătești ceva de mâncare, i-a spus Ilie. Isus îți va trimite suficientă mâncare. Femeia i-a dat mâncare lui Ilie, iar Isus a făcut ca hrana ei să nu se termine. Mai apoi, Isus a vorbit cu Ilie.
— Spune-le tuturor oamenilor să se adune, i-a cerut Isus. Așa că toți oamenii s-au adunat.
— De cine o să ascultați? i-a întrebat Ilie. De Isus sau de Satana? a continuat el.
— Îl alegem pe Isus! au strigat oamenii. Atunci, Isus a trimis ploaie pentru ca plantele din grădini să crească din nou.
Oamenii au fost fericiți. Și Isus a fost fericit.
Îţi mulţumim, Doamne, pentru povestirile minunate pe care le găsim în Biblie. Îţi mulţumim pentru că ne iubeşti atât de mult. Şi noi Te iubim, Isuse. Amin!
În Biblie există o povestire despre cum a avut Isus grijă de unul dintre ajutoarele Sale speciale. Numele ajutorului Său era Ilie. Poporul ales al lui Isus făcea lucruri rele. Mulți oameni făceau ce le șoptea Satana. Regele lor se închina lui Satana. Isus l-a trimis pe Ilie să vorbească cu regele acestor oameni.
— Nu va mai ploua mult timp de acum înainte, i-a spus Ilie. Aceasta a fost o veste proastă pentru ei. Fără ploaie, grânele nu creșteau, prin urmare, nu aveau ce să mănânce. Oamenilor avea să le fie foame. Isus dorea ca oamenii să știe Cine le trimitea ploaia. Isus dorea ca oamenii să nu mai asculte de Satana.
Regele a fost foarte supărat. El a vrut să-l omoare pe Ilie, dar Isus i-a spus lui Ilie cum să se apere. Ce i-a spus El lui Ilie să facă? Citește 1 Împărați 17:3,4. Ilie a ascultat, și Isus Și-a ținut promisiunea de a-l proteja. În fiecare zi, corbii îi aduceau micul dejun și cina lui Ilie. Corbii sunt niște păsări mari și negre care seamănă mult cu ciorile. În fiecare zi, Ilie primea mâncare și apă. La un moment dat, din cauza lipsei ploii, micul pârâu de lângă Ilie a secat.
Ilie s-a întrebat de unde va primi apă, dar nu s-a îngrijorat. Isus urma să aibă grijă de el.
— Mergi în Sarepta, i-a spus Isus lui Ilie. O văduvă care locuiește acolo te va ajuta. (O văduvă este o femeie al cărei soț a murit.)
Și de această dată, Ilie a ascultat. S-a dus în cetate și a găsit văduva. Ea strângea lemne uscate ca să facă focul și să pregătească ceva de mâncare.
— Poți să-mi aduci niște apă? a întrebat Ilie. Apoi, înainte să primească răspuns, Ilie i-a cerut și ceva de mâncare. Văduva era foarte tristă.
— Mâncarea mea este pe terminate, i-a explicat ea. Nu mi-a mai rămas decât puțină făină și puțin ulei. Văduva i-a spus că tocmai pregătea ultima masă și că, după aceea, ea și băiețelul vor muri de foame. — Te rog să-mi pregătești o masă, a spus Ilie. Isus îți va trimite suficientă mâncare. Ilie nu era egoist. El dorea ca văduva să știe că Isus putea avea grijă de ea, chiar dacă i-a dat lui ultima ei porție de mâncare. Văduva i-a dat mâncare lui Ilie, iar Isus Și-a ținut promisiunea.
Văduva, băiețelul ei și profetul aveau ce mânca în timpul secetei. Într-o zi, Isus a vorbit cu Ilie.
— Spune-le tuturor oamenilor să se adune, i-a cerut Isus. Spune-i și regelui să vină. Toată lumea voia să audă ce avea de spus Ilie, așa că toți au venit la întâlnire.
— De cine o să ascultați? i-a întrebat Ilie. De Isus sau de Satana? a continuat el.
— Îl alegem pe Isus, au spus oamenii. Vrem să-L ascultăm. Oamenii erau fericiți, dar pământul era încă uscat, iar grădinile lor, veștejite. Atunci, Ilie a vorbit cu Isus.
— Te rugăm să trimiți ploaie! s-a rugat Ilie.
Și Isus a trimis ploaie. În scurt timp, grădinile au înverzit din nou. Acum, oamenii aveau mâncare. Știau Cine le-a trimis ploaia. Au fost foarte fericiți. Și Isus a fost fericit.
„Mai presus de orice altceva, părinţii să-şi înconjoare copiii cu o atmosferă de voioşie, amabilitate şi iubire. Căminul în care locuieşte dragostea, şi în care aceasta este exprimată în priviri, cuvinte şi fapte, este locul în care îngerii sunt încântaţi să-şi manifeste prezenţa.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 286-287
„Corbii îi aduceau pâine.” – 1 Împăraţi 17:6
În povestirea noastră biblică, Isus a trimis corbi pentru a-l hrăni pe Ilie. Corbii sunt păsări mari și negre. Corbii seamănă foarte mult cu ciorile, dar sunt mult mai mari. Deși corbii nu sunt cele mai frumoase păsări, ei sunt foarte interesanți.
Ciorile trebuie să dea din aripi pentru a zbura, dar corbii pot plana. Ei pot face trucuri în aer și pot zbura precum șoimii sau vulturii.
Un alt lucru la care se pricep corbii este acela că pot scoate diferite sunete. Știți ce sunete scot ciorile? Cra-cra-cra! Corbii, în schimb, fac asemenea broaștelor. Aceștia pot copia sunetele scoase de alte păsări. Unii corbi pot imita oamenii și papagalii.
Corbilor le place să fure mâncare de la alte animale. Odată, doi corbi au furat mâncarea unui câine. Un corb a făcut ceva pentru a-i distrage atenția câinelui de la mâncare. În timp ce câinele se uita la primul corb, celălalt i-a înșfăcat mâncarea.
Corbii sunt printre cele mai inteligente păsări. Poate că de aceea a făcut Isus ca tocmai corbii să-i aducă mâncare lui Ilie. Isus a ales o pasăre căreia îi place să fure și a făcut-o să dăruiască. Isus poate schimba inima unei păsări. El ne poate schimba și nouă inima. Nu-i așa că este un Dumnezeu minunat?