1 Moise a chemat tot Israelul și i-a zis: „Ascultă, Israele, rânduielile și hotărârile pe care le rostesc astăzi în auzul vostru! Învățați-le și luați seama să le împliniți!

Legile şi poruncile. Aceleaşi cuvinte ebraice care sunt date în cap. 4,1.


2 DOMNUL, Dumnezeul nostru[[xr:1]], a încheiat un legământ cu noi la Horeb.

A încheiat un legământ. Vezi Exod 19,5-8; 24,3-8.


3 Nu[[xr:1]] cu părinții noștri a încheiat DOMNUL legământul acesta, ci cu noi, cei care suntem cu toții în viață aici astăzi.

Părinţii noştri. Adică strămoşii, referindu-se la Avraam, Isaac, Iacov şi cei 12 patriarhi. Acordul dintre Dumnezeu şi părinţi a fost de natură personală. La Sinai, pentru prima dată în istorie, Dumnezeu a intrat în legământ cu un popor întreg. El urma să fie Împăratul lor, iar ei poporul Lui.


4 DOMNUL v-a vorbit față către față[[xr:1]] pe munte, din mijlocul focului.

Faţă în faţă. Ei au fost în imediata Lui prezenţă, totuşi n-au văzut nici un chip (Deutronom 4,12; vezi şi Exod 20,22).


5 (Atunci eu am stat[[xr:1]] între DOMNUL și voi, ca să vă vestesc cuvântul DOMNULUI, căci[[xr:2]] vă era frică de foc și nu v-ați suit pe munte.) El a zis:

Între Domnul şi voi. Moise a fost mijlocitor între Dumnezeu şi Israel (Exod 19,10-12.17.21; Galateni 3,19).


6 «Eu sunt[[xr:1]] DOMNUL, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.
7 Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine[[xr:1]].
8 Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în cer sau jos pe pământ sau în apele de sub pământ[[xr:1]].

Chip cioplit. Concepţiile omeneşti de formă nu pot fi aplicate lui Dumnezeu. El este micşorat de orice încercare a-L reprezenta în formă materială (Ioan 4,24). Reprezentările materiale ale lui Dumnezeu pot să dea doar o concepţie denaturată şi nedesăvârşită a maiestăţii şi caracterului Său nemărginit şi de aceea ele dispreţuiesc pe Dumnezeu. Singurul chip pământesc care poate doar foarte pe departe să se asemene cu Dumnezeu este caracterul uman transformat după asemănarea divină (Geneza 1,26.27; Ioan 3,3; Romani 8,29; 2 Corinteni 3,18; Coloseni 3,10).


9 Să nu te închini lor și să nu le slujești, căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care[[xr:1]] pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor ce Mă urăsc,
10 dar Mă îndur[[xr:1]] până la a mia generație de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

Cei ce Mă iubesc. Numai cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt capabili să-L asculte. Ascultarea care nu vine din inimă nu este nimic mai mult decât o încercare legalistă de îndreptăţire de sine, prin care omul caută să se laude în faţa lui Dumnezeu. Aşa ceva nu este deloc ascultare înaintea lui Dumnezeu. Fără spiritul ascultării, litera, forma exterioară sunt fără valoare. Dar cel care-L iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice va găsi cea mai mare plăcere în conlucrarea cu El.


11 Să nu[[xr:1]] iei în deșert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău[[fn:a]], căci DOMNUL nu-l va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.

În deşert. Literal, spre deşertăciune, care înseamnă, în mod fals, ipocrit, sau într-un fel comun, necugetat. Atitudinea omului faţă de Dumnezeu trebuie să fie arătată prin veneraţie şi aceasta trebuie să fie reflectată în cuvinte şi fapte.


12 Păzește sabatul[[xr:1]], ca să-l sfințești, așa cum ți-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău!

Ziua de odihnă. Vezi comentariul pentru Exod 20,8-11. Porunca a patra are un temei natural care se întinde până la creaţiune (Geneza 2,1-3). Ea mai mare şi un temei moral în legătura dintre creaţiune şi Creator. Scopul primar al Sabatului ca instituţie este de a păstra această legătură. Sănătatea fizică cere o zi de odihnă în fiecare săptămână, tot aşa şi sănătatea spirituală pretinde Sabatul pentru exercitarea minţii şi a inimii în căutarea lui Dumnezeu, ca să putem căuta pe Dumnezeu şi să-L găsim (Fapte 17,27).


13 Șase zile[[xr:1]] poți să lucrezi și să faci orice lucrare.
14 Dar ziua a șaptea este sabatul[[xr:1]] închinat DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faceți nicio lucrare în ea – nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din animalele tale, nici străinul care este înăuntrul porților tale, pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.
15 Adu-ți aminte[[xr:1]] că ai fost rob în țara Egiptului, dar DOMNUL, Dumnezeul tău, te-a scos de acolo cu[[xr:2]] mână tare și cu braț întins. De aceea ți-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău, să ții ziua sabatului!

Ai fost rob. Orice faptă a lui Dumnezeu în favoarea noastră constituie un motiv pentru care să ne aducem aminte, adică să reflectăm, să recunoaştem şi să apreciem această iubire şi purtare de grijă. Scopul lui Dumnezeu este ca în ziua Sabatului tot ce vine în opoziţie cu părtăşia personală şi directă dintre Creator şi fiinţa creată să fie lăsat la o parte. Sabatul este o zi în care avem fericitul privilegiu să cunoaştem mai bine pe Tatăl nostru din ceruri, cunoaşterea căruia este viaţa veşnică (Ioan 17,3). A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi (vezi 1 Ioan 4,8), a-L cinsti şi a preţui dovezile bunătăţii Sale părinteşti (Romani 1,21).

Eliberarea lor din Egipt a constituit un motiv în plus pentru care izraeliţii să cinstească Sabatul, totuşi chiar cuvintele poruncii a patra arată spre originea Sabatului la creaţiune (Exod 20,8-11) ca motiv pentru porunca de aici de a păzi ziua de Sabat şi a o sfinţi. Trebuie să fie reamintit că forma în care a rostit Dumnezeu cele Zece Porunci pe Sinai este cea dată în Exod 20, nu în Deutronom 5. După cum arată şi numele ei, cartea Deutronom este o recapitulare a diferitelor legi transmise lui Israel la Sinai, cu explicaţii suplimentare date de Moise într-o încercare de a imprima în popor importanţa păzirii cu credincioşie a tot ce le fusese poruncit să facă. Dacă amintirea eliberării din Egipt în legătură cu porunca a patra urmează să fie luată ca limitând păzirea ei, în principiu, la cei care au fost astfel eliberaţi – Israelul literal – atunci principiile Celor Zece porunci ca întreg aparţin numai iudeilor, pentru că atât aici (Deutronom 5,6), cât şi în Exod 20,2, Dumnezeu prezintă Legea Sa ca fiind întemeiată pe faptul că îi scosese din ţara Egiptului.

După cum Israelul literal a fost eliberat din robia Egiptului, tot aşa poporul lui Dumnezeu de astăzi a fost eliberat de robia păcatelor (Romani 6,16-18). Sabatul devine astfel pentru creştin o aducere aminte nu numai despre creaţiune, ci şi despre restatornicirea chipului lui Dumnezeu în propria inimă şi minte (vezi comentariul pentru Deutronom 5,8). Sabatul este astfel un semn al sfinţirii (Ezechiel 20,12), al răscumpărării şi al creaţiunii.


16 Cinstește-i[[xr:1]] pe tatăl tău și pe mama ta, după cum ți-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să ți se lungească zilele[[xr:2]] și să-ți fie bine în țara pe care ți-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău!

Cinsteşte. Compară cu instrucţiunea apostolului Pavel din Efeseni 6,1-3 (vezi şi Exod 20,12). Numai copilul care învaţă să cinstească şi să respecte autoritatea părinţilor lui va învăţa să-L cinstească şi să-L venereze pe Dumnezeu.


17 Să nu ucizi[[xr:1]].
18 Să nu săvârșești adulter[[xr:1]].
19 Să nu furi[[xr:1]].
20 Să[[xr:1]] nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
21 Să[[xr:1]] nu poftești nevasta aproapelui tău; să nu râvnești casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui – nimic din ce este al aproapelui tău.»
22 Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus DOMNUL întregii adunări pe munte, din mijlocul focului, din nor și din negură, cu glas tare, fără vreun alt adaos. Le-a scris[[xr:1]] pe două table de piatră și mi le-a dat mie.

Adunarea. Cuvântul tradus astfel se referă la adunarea împreună a poporului sau a reprezentanţilor aleşi ai lui. Adesea el este tradus congregaţie (Levitic 4,14.21) şi gloată mare (Ezechiel 23,46).

Două table de piatră. Mai sunt numite tablele legământului (cap. 9,9.11.15) şi cele două table ale mărturiei (Exod 31,18; 32,15; 34,29).


23 Când ați auzit[[xr:1]] glasul din mijlocul întunericului și când muntele era cuprins de foc, v-ați apropiat toți de mine – căpeteniile semințiilor și bătrânii –
24 și ați zis: «Iată, DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava și măreția Lui și noi I-am auzit glasul[[xr:1]] din mijlocul focului; astăzi am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, iar ei au rămas vii[[xr:2]].
25 Și acum, de ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi iarăși[[xr:1]] glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, vom muri.

Pentru ce să murim. Poporul fusese pe drept impresionat de maiestatea lui Dumnezeu şi a înţeles că, păcătoşi fiind, nu puteau nici măcar să trăiască în prezenţa Lui. Povara păcatului i-a făcut să se teamă pentru viaţa lor. Cei răi vor alege, până la urmă, să moară decât să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 6,15-17).


26 Oare ce[[xr:1]] om a auzit glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, ca noi, și a rămas viu?
27 Apropie-te[[xr:1]] tu și ascultă tot ce-ți va spune DOMNUL, Dumnezeul nostru; apoi spune-ne tot ce-ți va spune DOMNUL, Dumnezeul nostru, iar noi vom asculta și vom împlini!»
28 DOMNUL a auzit cuvintele pe care mi le-ați spus. Și DOMNUL mi-a zis: «Am auzit cuvintele rostite de poporul acesta: tot ce au[[xr:1]] spus este bine.

Ce au zis este bine. Adânca lor temere evlavioasă faţă de manifestarea puterii şi gloriei divine a fost tocmai atitudinea minţii şi a inimii pe care a dorit s-o nască Dumnezeu în ei. Numai atunci când omul devine smerit înaintea lui Dumnezeu, când îşi dă seama de totala lui păcătoşenie şi neputinţă în contrast cu dreptatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, numai atunci poate Dumnezeu să lucreze în el şi pentru el.


29 O, de-ar[[xr:1]] păstra ei aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile[[xr:2]] Mele în toate zilele și astfel să le fie bine lor și fiilor lor pe vecie![[xr:3]]

Aceeaşi inimă. Sau astfel de dispoziţie a minţii. Viaţa este numai o proiectare a cugetelor inimii sau minţii. Cum cugetă omul aşa şi este (Proverbe 23,7). Dumnezeu nu este atât de mult preocupat de faptele exterioare, cât de motivele care au dat naştere la fapte. Dacă un om îşi propune în inima lui să conlucreze cu Dumnezeu, dacă este bunăvoinţă (2 Corinteni 8,12), viaţa va fi schimbată în mod corespunzător (Romani 12,2). Ascultarea din inimă este singura ascultare adevărată şi numai aceasta poate fi primită de Dumnezeu.


30 Du-te și spune-le: ‘Întoarceți-vă la corturile voastre!’

Întoarceţi-vă. O poruncă dată cu recunoaşterea cererii lor de a fi eliberaţi de prezenţa lui Dumnezeu. De aici înainte Moise avea să fie intermediarul (v.5).


31 Dar tu rămâi aici, cu Mine, și-ți voi spune[[xr:1]] toate poruncile, rânduielile și hotărârile pe care să-i înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau în stăpânire!»
32 Luați seama să faceți după cum v-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru; să nu[[xr:1]] vă abateți nici la dreapta, nici la stânga!

Să nu vă abateţi. De la cei care intră în legământ se aşteaptă să-I slujească cu o inimă neîmpărţită şi să nu se abată ca să urmeze propriile lor înclinaţii (vezi cap. 17,11.20; 28,14).


33 Să umblați în totul pe calea[[xr:1]] pe care v-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru, ca să trăiți, să vă fie bine[[xr:2]] și să vi se lungească zilele în țara pe care o veți lua în stăpânire!

Să aveţi zile multe. Binecuvântarea lui Dumnezeu este condiţionată de ascultarea de preceptele Sale, nu prin decretul Lui arbitrar, ci pentru că această conlucrare cu principiile veşnice tinde în mod firesc să prelungească viaţa. Ba mai mult, ocuparea ţării făgăduinţei era condiţionată de continua lor credincioşie. Dreptul lor la Canaan se întemeia exclusiv pe prevederile legământului. Dacă aveau să calce cerinţele lui, aveau să piardă dreptul asupra acelei ţări.

Comentariile lui Ellen G. White

1-33 PP 305-309; TM 135

12 PK 182