1 Și s-a întâmplat de asemenea după aceasta, că au venit copiii lui Moab și copiii lui Amon și cu ei alții în afară de amoniți, împotriva lui Iosafat, la bătălie.

Fiii. Relatarea din v. 1-30 nu se regăseşte în Regi. Versetele 31-37 sunt paralele cu 1 Regi 22,41-49.

Nişte Maoniţi [Alţii în afară de amoniţi, KJV; din edomiţi, trd. Niţ.; cu ei meuniţii, trd. G. Gal.]. Literal "dintre amoniţi". În loc de amoniţi, LXX spune: "Mehunim", acelaşi popor menţionat în cap. 26,7. Întrucât amoniţii fuseseră deja amintiţi în cadrul versetului, Mehunim este aici, probabil, varianta corectă. Se crede că mehunimii (meuniţii, RSV) au locuit în Ma'ân, la 30,4 km sud-est de Petra, şi se pare că au ocupat ţara în apropiere de Muntele Seir (v. 10).


2 Atunci au venit câțiva care i-au spus lui Iosafat, zicând: Vine o mare mulțime împotriva ta, de dincolo de mare, de partea aceasta a Siriei; și, iată, ei sunt în Hațațon-Tamar, care este En-Ghedi.

Mare. Marea Moartă. Amon şi Moab erau la est de marea aceasta, iar Seir era la sud.

Din Siria. [De partea aceasta a Siriei, KJV]. Literal "din 'Aram". Un manuscris ebraic transcrie 'Edom, "din Edom", şi probabil aceasta este varianta originală, întrucât năvălitorii au atacat din sud, ocolind capătul de sud al Mării Moarte, unde ar fi trebuit în mod firesc să fie descrişi ca venind din Edom. În ebraica consonantică cuvintele pentru Siria şi Edom sunt uneori confundate, întrucât diferă numai printr-o literă, iar cele două litere sunt foarte asemănătoare ca aspect (vezi la 2 Samuel 8,12).

Haţaţon-Tamar. O cetate în apropiere de Marea Moartă (vezi Genesa 14,7).

En-Ghedi. O fântână şi o cetate aproape de mijlocul ţărmului de apus al Mării Moarte. Izvorul care ţâşneşte dintr-o stâncă creează o oază cu o vegetaţie bogată (vezi la Iosua 15,61).


3 Și Iosafat s-a temut și s-a pus să caute pe DOMNUL și a proclamat un post prin tot Iuda.

În spaima sa, Iosafat. [Iosafat s-a temut, KJV]. Nu e rău să ne temem când ne confruntăm cu primejdii, dar e rău să cedăm de spaimă. Bărbaţii tari şi curajoşi sunt adesea înspăimântaţi, dar în ciuda temerilor merg înainte acţionând în mod hotărât.

Să caute pe Domnul. De ani de zile, Iosafat întărise naţiunea, înzestrând oştirile şi fortificând cetăţile (cap. 17,12-19). Dar în acest timp de criză, el şi-a pus încrederea în Dumnezeu, şi nu în oameni.

A vestit un post. Compară cu Judecători 20,26; 1 Samuel 7,6; Ezra 8,21; Ioel 2,12-14; Iona 3,5-9.


4 Și Iuda s-a strâns împreună să ceară ajutor de la DOMNUL, din toate cetățile lui Iuda au venit să caute pe DOMNUL.

Să cheme pe Domnul. [Să ceară ajutor de la Domnul, KJV]. Iuda stătea în faţa unei primejdii care îi ameninţa chiar existenţa, iar naţiunea a întâmpinat ameninţarea aceea unindu-se şi căutând ajutor la Dumnezeu. În viitorul nu prea îndepărtat, copiii lui Dumnezeu vor avea de întâmpinat o ameninţare similară din partea vrăjmaşilor lor şi, tot la fel, vor găsi mângâiere şi ajutor îndreptânduse către Dumnezeu (Apocalipsa 12,17; 13,15; 17,14; GC 619).


5 Și Iosafat a stat în picioare în adunarea lui Iuda și Ierusalim, în casa DOMNULUI, înaintea curții noi,

Casa Domnului. Termenul acesta, în înţeles lui mai extins, cuprinde curţile Templului.

Înaintea curţii celei noi. Erau două curţi la Templul lui Solomon (2 Regi 23,12; 2 Cronici 4,9; Ieremia 36,10). Una dintre ele este posibil să fi fost de curând renovată, de Iosafat sau de tatăl său, şi de aceea i se zicea "curtea nouă".


6 Și a spus: DOAMNE Dumnezeul părinților noștri, nu ești tu Dumnezeu în cer? Și nu domnești peste toate împărățiile păgânilor? Și nu este în mâna ta putere și tărie, astfel încât nimeni nu este în stare să ți se împotrivească?

Peste toate. Compară cu 1 Cronici 29,12; Psalmi 47,2. 8; Daniel 4,17.25.32. Iosafat ştia că Dumnezeu stăpâneşte peste tot pământul şi mai ştia că, dacă vrăjmaşii lui Dumnezeu ar triumfa acum, aceasta ar aduce ocară asupra Numelui Domnului. De aceea, el I-a cerut lui Dumnezeu să Se apere înaintea păgânilor.


7 Nu ești tu Dumnezeul nostru, care ai alungat pe locuitorii acestei țări dinaintea poporului tău, Israel, și ai dat-o seminței lui Avraam, prietenul tău, pentru totdeauna?

Abraam care Te iubea. [Abraam prietenul Tău, KJV]. Aceasta este cea prima întrebuinţare a termenului acestuia în Scriptură. El apare din nou în Isaia 41,8 şi în Iacov 2,23.


8 Și au locuit în ea și ți-au construit în ea un sanctuar pentru numele tău, spunând:

Pentru Numele Tău. Compară cu cap. 6,5-8. Numele lui Dumnezeu reprezintă caracterul Lui.


9 Când răul vine peste noi, ca sabia, judecata sau ciuma sau foametea, dacă noi stăm înaintea acestei case și în prezența ta (fiindcă numele tău este în această casă) și strigăm către tine în nenorocirea noastră, atunci tu vei asculta și vei ajuta.

Dacă va veni peste noi vreo nenorocire. Aceasta este o formă prescurtată a rugăciunii lui Solomon de la sfinţirea Templului (cap. 6,24-30). Dumnezeu ascultase rugăciunea lui Solomon şi Îi dăduse un semn în acest scop (cap. 7,1-3). Iosafat cerea acum răspuns la acea rugăciune.


10 Și acum, iată, copiii lui Amon și ai lui Moab și ai celor din muntele Seir, împotriva cărora nu ai lăsat pe Israel să lupte când au ieșit din țara Egiptului, ci s-au abătut de la ei și nu i-au nimicit;

Muntele Seir. Expresia aceasta pare să fie similară cu mehunin [maoniţi, meuniţi KJV] din v. 9 (vezi comentariile de acolo).

N-ai îngăduit. Vezi Deuteronom 2,4.5.9.19; de asemenea Numeri 20,14-21. Lui Israel i se poruncise să-i cruţe pe edomiţi (vezi la 2 Cronici 20,2), deoarece erau copiii lui Esau, şi pe moabiţi şi amoniţi, pentru că erau fiii lui Lot.


11 Iată, spun, cum ne răsplătesc, să vină și să ne arunce din stăpânirea ta, pe care ne-ai dat-o să o moștenim.

Să se izgonească. Întrucât acesta era obiectivul vrăjmaşului, el era un atac nu numai împotriva poporului lui Dumnezeu, ci şi împotriva lui Dumnezeu Însuşi.


12 O Dumnezeul nostru, nu îi vei judeca? Fiindcă nu avem putere împotriva acestei mari cete care vine împotriva noastră; nici nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt la tine.

Spre tine. Iosafat zicea de fapt: "Suntem cu totul neajutoraţi şi la cheremul vrăjmaşilor noştri dacă nu vii Tu în ajutorul nostru; nu ştim încotro să ne îndreptăm pentru ajutor, dar privim la Tine" (vezi Psalmi 25,15; 123,2; 141,8).


13 Și tot Iuda a stat în picioare înaintea DOMNULUI, cu micuții lor, soțiile lor și copiii lor.
14 Atunci a venit Duhul DOMNULUI în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit dintre fiii lui Asaf;
15 Și el a spus: Dați ascultare, tot Iuda și voi locuitori ai Ierusalimului și tu, împărate Iosafat. Astfel vă spune DOMNUL: Nu vă înfricoșați, nici nu vă descurajați din cauza acestei mari mulțimi, fiindcă bătălia nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu.

Ci Dumnezeu. Dumnezeu Se identifica cu poporul Său. Vrăjmaşii lui Iuda erau vrăjmaşii lui Dumnezeu, iar lupta care se apropia era lupta Domnului.


16 Mâine să coborâți împotriva lor; iată, ei urcă urcușul din Țiț; și îi veți găsi la capătul pârâului, înaintea pustiului lui Ieruel.

Dealul Ţiţ. [Stânca Ţiţ, KJV]. În general identificată cu Wadi Haşâşah, la nord de En-Ghedi, precum şi la 19,2 km sud-est de Betleem.

Pustiei Ieruel. Amplasarea exactă a acestui loc este necunoscută, dar trebuie să fi fost undeva în vecinătatea stâncii Ţiţ, probabil aproape de Tecoa.


17 Nu va fi nevoie să luptați în această bătălie; așezați-vă, stați liniștiți și vedeți salvarea DOMNULUI pe care v-o va da; O, Iuda și Ierusalim, nu vă temeți, nici nu vă descurajați; mâine ieșiți împotriva lor, fiindcă DOMNUL va fi cu voi.

Nu veţi avea de luptat. Aceasta era lupta Domnului, nu a omului. Vrăjmaşii lui Iuda se luptau împotriva lui Dumnezeu, iar El urma să intervină în favoarea poporului Său.

Staţi. Aceste cuvinte sunt aproape identice cu acelea pe care Moise le-a folosit la Marea Roşie (Exod 14,13), chiar înainte ca Domnul să nimicească oştirile lui Faraon. Acum, ca şi atunci, biruinţa urma să fie cu totul a lui Dumnezeu, oamenii acţionând ca martori ai marii Lui puteri în favoarea lor.


18 Și Iosafat și-a plecat capul cu fața la pământ; și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea DOMNULUI, închinându-se DOMNULUI.

S-a plecat cu faţa la pământ. Iosafat şi poporul au adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru biruinţa făgăduită. Lupta încă nu începuse, dar făgăduinţa Domnului era primită. Dumnezeu este onorat când poporul Lui dovedeşte credinţă suficientă pentru a-I mulţumi pentru binecuvântările şi biruinţele făgăduite.


19 Și leviții, dintre copiii chehatiților și dintre copiii coreiților, au stat în picioare să laude pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel cu voce tare.

Au lăudat... pe Domnul. Aceasta era o impresionantă preamărire înainte de victorie, şi nu după ea. Poporul I-a adus mulţumiri lui Dumnezeu de îndată ce El a dat promis biruinţa.


20 Și s-au ridicat devreme dimineața și au ieșit în pustiul din Tecoa; și cum au ieșit, Iosafat a stat în picioare și a spus: Ascultați-mă, Iuda și voi locuitori ai Ierusalimului; Credeți în DOMNUL Dumnezeul vostru, astfel veți fi voi întemeiați; credeți pe profeții lui, astfel veți prospera.

Pustia Tecoa. Tecoa este cam la 16 km sud de Ierusalim.

Încredeţi-vă. [Credeţi, KJV]. Nimic nu aduce mai multă încredere şi siguranţă omului ca atunci când crede în Domnul. Nimeni nu e cu adevărat întemeiat până nu e întemeiat în Dumnezeu.

Veţi izbuti. [Veţi prospera, KJV]. În vechea economie iudaică, propăşirea era şi materială şi spirituală. Dumnezeu i-a trimis pe profeţii Săi mai ales pentru ca să aducă renaştere spirituală în inima oamenilor. Dar cu cât prosperitatea spirituală a unei naţiuni era mai profundă, cu atât mai sigură era şi prosperitatea ei materială.


21 Și după ce s-a sfătuit cu poporul, a rânduit cântăreți DOMNULUI și pe cei care să laude frumusețea sfințeniei; și pe când ieșeau înaintea armatei, spuneau: Lăudați pe DOMNUL, fiindcă mila lui dăinuiește pentru totdeauna.

Înaintea oştirii. Când oştile lui Iuda au pornit împotriva vrăjmaşului, cântăreţii au alcătuit avangarda, nu scoţând strigăte de luptă, ci cântând laude lui Dumnezeu.


22 Și când au început să cânte și să laude, DOMNUL a pus pânde împotriva copiilor lui Amon, lui Moab și a celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda; și au fost loviți.

Au început cântările. Rareori a văzut lumea o bătălie ca aceasta - oamenii cântând imnuri de laudă lui Dumnezeu când atacul era gata să înceapă. Poporul îşi trăia credinţa, iar Dumnezeu a văzut de bine să o onoreze. Domnul făgăduise biruinţă, iar poporul L-a crezut pe cuvânt. Ei au avut biruinţa, deoarece au cerut-o.

A pus o pândă. [Unitate de ambuscadă. KJV]. Nu este dezvăluită natura acestei pânde, dar rezultatul a fost că forţele trimise împotriva lui Iuda s-au nimicit între ele (vezi v. 23).


23 Căci copiii lui Amon și ai lui Moab s-au ridicat împotriva locuitorilor muntelui Seir, să îi ucidă și să îi nimicească în întregime; și când au terminat cu locuitorii din Seir, fiecare a ajutat pentru a nimici pe altul.

Să se nimicească. Compară cu Ezechiel 38,21; Zaharia 14,13.


24 Și când Iuda a venit spre turnul de veghe în pustiu, s-au uitat la mulțime și, iată, ei erau trupuri moarte căzute la pământ și nimeni nu a scăpat.

Înălţimea. [Turnul de veghe, KJV]. Scena bătăliei era un ţinut sălbatic, pustiu, în care trebuia să se folosească un turn de veghe pentru a observa apropierea vrăjmaşului.


25 Și când Iosafat și poporul său au venit să ia prada de la ei, au găsit printre ei din abundență, deopotrivă bogății la trupurile moarte și bijuterii prețioase, pe care le-au smuls de pe ei, mai mult decât puteau duce și au fost trei zile în strângerea prăzii, atât era de multă.
26 Și în a patra zi s-au adunat în valea lui Beraca, pentru că acolo au binecuvântat pe DOMNUL, de aceea numele acelui loc este chemat: Valea lui Beraca, până în această zi.

Valea Beraca. Literal, "valea binecuvântării". Valea aceasta a fost identificată cu Wadi el-'Arrub, la sud de Tecoa. Iosafat numeşte astfel locul în amintirea remarcabilei eliberări de vrăjmaşi, pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său. Ceea ce ar fi putut să fie o vale a morţii s-a transformat într-o vale a vieţii şi ceea ce ar fi putut să fie un loc al blestemului a devenit un loc al binecuvântării.


27 Apoi s-au întors, fiecare om din Iuda și Ierusalim și Iosafat în fruntea lor, să meargă din nou la Ierusalim cu bucurie, fiindcă DOMNUL îi făcuse să se bucure de dușmanii lor.
28 Și au venit la Ierusalim cu psalterioane și harpe și trâmbițe până la casa DOMNULUI.
29 Și frica de DOMNUL era în toate împărățiile acestor țări, când au auzit că DOMNUL a luptat împotriva dușmanilor lui Israel.

Toate împărăţiile. Acesta se poate să fi fost timpul când filistenii au adus "daruri şi un bir de argint" şi arabii au adus darurile lor lui Iosafat şi când "groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda" (cap. 17,10.11). Unele dintre trăsăturile principale ale domniei lui Iosafat au fost recapitulate în cap. 17.


30 Astfel împărăția lui Iosafat era liniștită, pentru că Dumnezeul lui i-a dat odihnă de jur împrejur.
31 Și Iosafat a domnit peste Iuda și era în vârstă de treizeci și cinci de ani când a început să domnească; și a domnit douăzeci și cinci de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Azuba, fiica lui Șilhi.

Iosafat a domnit. Versetele 31-37 prezintă un număr de observaţii finale legate de domnia lui Iosafat. Ele sunt paralele cu 1 Regi 22,41-49, întregul raport al domniei lui Iosafat redat în Regi. Pasajul paralel adaugă că Iosafat şi-a început domnia în anul al 4-lea al lui Ahab (1 Regi 22,41).


32 Și a umblat în calea lui Asa, tatăl său, și nu s-a depărtat de ea, făcând ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI.

El a mers. Iosafat a fost unul dintre puţinii regi ai lui Iuda despre care se putea spune că a urmat pilda unui rege bun. Dar în regatul de nord al lui Israel conducătorii care i-au urmat lui Ieroboam au preluat totodată nevrednicul exemplu de apostazie.


33 Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, căci poporul încă nu și-a îndreptat inima către Dumnezeul părinților lor.
34 Și restul faptelor lui Iosafat, cele dintâi și cele din urmă, iată, sunt scrise în cartea lui Iehu, fiul lui Hanani, care este menționat în cartea împăraților lui Israel.

Celelalte fapte. Pasajul paralel cuprinde următoarea remarcă: "isprăvile şi războaiele lui" (1 Regi 22,45). Această declaraţie pare să se refere la chestiuni precum lucrările de construcţie ale lui Iosafat (2 Cronici 17,12.13), forţa oştirilor sale (cap. 17,14-19) şi biruinţa lui asupra lui Moab, Amon şi Muntele Seir (cap. 20).


35 Și, după aceasta, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a alăturat lui Ahazia, împăratul lui Israel, care s-a purtat foarte stricat;
36 Și s-a alăturat lui pentru a face corăbii ca să meargă la Tarsis; și au făcut corăbiile în Ețion-Gheber.

Corăbii care să meargă la Tars. Pasajul paralel zice: "Corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur" (1 Regi 22,48). Probabil că această cetatea Tars nu era Tartessus din Spania (vezi la 1 Regi 10,22). Ofir era probabil Punt (vezi la Genesa 10,29; 1 Regi 9,28).


37 Atunci Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareșa, a profețit împotriva lui Iosafat, spunând: Deoarece te-ai alăturat lui Ahazia, DOMNUL a frânt lucrările tale. Și corăbiile au fost frânte, încât nu au fost în stare să meargă la Tarsis.

Eliezer. Aceasta pare să fie unica referire biblică la acest profet.

Mareşa. O cetate din Şefel (vezi 2 Cronici 11,8; Iosua 15,44; Mica 1,15).

Te-ai unit. Raportul din Cronici pune accentul pe greşeala lui Iosafat de a se asocia cu regele lui Israel (v. 35), în timp ce scriitorul Regilor se referă numai tangenţial la această alianţă (1 Regi 22,48. 49).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-30 PK 198-203

1.2 �

PK 198

1-4.12 �

Ed 163

3-12 �

PK 199

13 �

�

PK 200

14-17 �

Ed 163

14-21 �

PK 201

17 �

�

PK 203

20 �

�

Ed 163; ML 42

22-24 �

PK 202

27-30 �

PK 203