1 Și Ezechia a trimis în tot Israelul și Iuda și a scris scrisori de asemenea lui Efraim și lui Manase, ca să vină la casa DOMNULUI, la Ierusalim, să țină paștele pentru DOMNUL Dumnezeul lui Israel.

A trimis soli în tot Israelul şi Iuda. Aceasta arată că Ezechia se preocupa nu numai de Iuda, ci şi de Israel. După ce restabilise serviciul de închinare în Templu, el a trimis scrisori în tot teritoriul lui Israel, invitându-şi poporul să vină la slujba de Paşte.

Lui Efraim şi lui Manase. Acestea erau seminţiile principale din teritoriul regatului de nord care nu fuseseră duse încă în robie. Seminţiile de la răsărit de Iordan şi cele nordice suferiseră o deportare mai timpurie (2 Regi 15,29; 1 Cronici 5,26).


2 Fiindcă împăratul ținuse sfat împreună cu prinții lui și toată adunarea în Ierusalim, să țină paștele în a doua lună.

Luna a doua. Lucrarea de curăţire şi sfinţire a Templului nu s-a terminat decât în ziua a 16-a a lunii întâi (cap 29, 17) şi slujba de Paşte începea de obicei în ziua a 14-a a lunii întâi (Exod 12,2.6; Levitic 23,5). Dar în cazuri de forţă majoră, legea îngăduia persoanelor individuale să ţină Paştele în ziua a 14-a a lunii a doua (Numeri 9,6-11).


3 Fiindcă nu îl puteau ține în acel timp, pentru că preoții nu se sfințiseră destul, nici poporul nu se adunase la Ierusalim.

La vremea lor. Adică la termenul obişnuit, 14 Nisan.


4 Și acest lucru a plăcut împăratului și întregii adunări.
5 Astfel au întemeiat o hotărâre să vestească în tot Israelul, de la Beer-Șeba chiar până la Dan, să vină să țină paștele pentru DOMNUL Dumnezeul lui Israel, la Ierusalim, fiindcă nu îl făcuseră de mult timp în acest fel precum era scris.

Să dea de veste. Ebr. qol, literal "voce". Conducerea lui Iuda a poruncit să se trimită veste locuitorilor lui Israel invitându-i la Paşte. Relatarea nu dă de înţeles că proclamaţia în sine ar fi avut caracter de decret oficial. Ezechia nu ar fi putut să facă o proclamaţie oficială în regatul lui Osea fără colaborarea regelui israelit, iar relatarea nu indică o astfel de colaborare.

De la Beer-Şeba până la Dan. O expresie asemănătoare a fost folosită pe timpul judecătorilor (Judecători 20,1; 1 Samuel 3,20) şi pe timpul monarhiei unite (2 Samuel 3,10; 17,11; 24,2; 1 Regi 4,25; 1 Cronici 21,2), dar după împărţirea regatului, aceasta este prima ocazie când este folosită în cadrul naraţiunii.

De multă. Pe vremea lui Ieroboam din Iuda, mulţi dintre cei credincioşi din Israel şi-au părăsit naţiunea ca să se poată închina Domnului la Ierusalim (cap. 11,16.17), iar în zilele lui Asa mulţi israeliţi s-au alipit de asemenea fraţilor lor din Iuda (cap.15,9). Ieroboam stabilise cultul viţeilor de aur la Betel şi Dan pentru a opri pe poporul său să se ducă la Ierusalim să se închine (1 Regi 12,27-33), iar Baeşa întărise Rama, în apropiere de graniţă, pentru a-i împiedica pe israeliţi să treacă în Iuda (2 Cronici 16,1). Acum, după atâta timp, se oferea din nou ocazia unei invitaţii de a participa la serviciul de închinare de la Ierusalim. Osea, o marionetă a Asiriei (vezi la 2 Regi 17,1), conducând un regat parţial dezmembrat, era probabil fie prea slab, fie prea nepăsător ca să-i împiedice pe solii lui Ezechia.


6 Astfel alergătorii au mers cu scrisorile de la împărat și prinții lui prin tot Israelul și Iuda și au spus conform poruncii împăratului: Voi copii ai lui Israel, întoarceți-vă din nou la DOMNUL Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, și el se va întoarce la rămășița voastră, care a scăpat din mâna împăraților Asiriei.

Rămăşiţă scăpată. Când s-au scris cuvintele acestea, părţile de est şi de nord ale regatului lui Israel căzuseră deja în mâinile Asiriei. Tiglat Pileser III pornise împotriva lui Israel pe vremea lui Pecah şi luase Galilea, toată ţara lui Neftali şi Galaadul (2 Regi 15,29). În plus, îi evacuase pe "Rubeniţi, Gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase" (1 Cronici 5,26). Slabei rămăşiţe care scăpase i se mai oferea un prilej să se pocăiască (vezi PK 287-291) înainte de venirea lui Salmanasar, care la întemniţat pe Osea şi a început asediul final al Samariei (2 Regi 17,4-6; 18,9.10).


7 Și nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, care au încălcat legea împotriva DOMNULUI Dumnezeul părinților voștri, pe care de aceea i-a dat pustiirii, precum vedeți.
8 Și nu fiți îndărătnici, cum au fost părinții voștri, ci supuneți-vă DOMNULUI și intrați în sanctuarul său, pe care l-a sfințit pentru totdeauna; și serviți DOMNULUI Dumnezeul vostru, pentru ca înverșunarea furiei lui să se întoarcă de la voi.
9 Căci dacă vă întoarceți din nou la DOMNUL, frații voștri și copiii voștri vor găsi mângâiere înaintea celor care i-au adus în captivitate, astfel ca ei să se întoarcă în această țară, căci DOMNUL Dumnezeul vostru este cu har și milostiv și nu își va întoarce fața de la voi, dacă vă întoarceți la el.
10 Astfel alergătorii au trecut din cetate în cetate prin țara lui Efraim și a lui Manase chiar până la Zabulon, dar au râs de ei în batjocură și i-au batjocorit.

La Zabulon. Seminţiile răsăritene nu sunt amintite; poate că fuseseră deportate mai mult decât seminţiile celelalte.

Râdeau. Atitudinea seminţiilor nordice era, în ansamblu, o atitudine de ostilitate faţă de Dumnezeu şi serviciile Lui de închinare.


11 Totuși unii din Așer și Manase și din Zabulon s-au umilit și au venit la Ierusalim.

Câţiva oameni din Aşer. Spre deosebire de Israel, în Iuda, poporul a răspuns îndemnurilor Duhului Sfânt şi au acceptat bucuros invitaţia de a participa la Paşte. Indiferent cât de răspândită poate fi apostazia, Domnul are mereu o rămăşiţă care Îi rămâne credincioasă (vezi Romani 9,27; 11,3.5).


12 De asemenea în Iuda, planul mâinii lui Dumnezeu a fost să le dea o singură inimă pentru a împlini porunca împăratului și a prinților, prin cuvântul DOMNULUI.

În Iuda de asemenea. În Iuda, spre deosebire de Israel, poporul a răspuns influenţei Duhului Sfânt şi au acceptat cu bucurie invitaţia de a participa la Paşte.


13 Și mult popor s-a adunat la Ierusalim pentru a ține sărbătoarea azimelor în a doua lună; era o foarte mare adunare.

Azimilor. Sărbătoarea aceasta, ca şi Paştele, era în mod normal ţinută în luna întâi, în cele şapte zile de după Paşte (Exod 12,18; Levitic 23,5-8; Numeri 28,16.17).


14 Și s-au ridicat și au îndepărtat altarele care erau în Ierusalim și toate altarele pentru tămâie le-au îndepărtat și le-au aruncat în pârâul Chedron.

Au îndepărtat altarele. Acestea erau altarele pe care la ridicase Ahaz "în toate colţurile Ierusalimului" (cap. 28,24). În anul întâi al domniei lui, Ezechia a îndepărtat aceste altare închinate dumnezeilor falşi.

În pârâul Chedron. Vezi la cap. 29,16.


15 Atunci au înjunghiat paștele în a paisprezecea zi a lunii a doua, și preoții și leviții s-au rușinat și s-au sfințit și au adus ofrandele arse în casa DOMNULUI.

Plini de ruşine. Se pare că până în momentul acesta mulţi preoţi neglijaseră să se curăţească (cap. 29,34; 30,3), dar acum, ruşinaţi de înflăcărarea generală, s-au sfinţit prin ritualul de curăţire, astfel încât să fie gata pentru participarea la ceremoniile pascale.


16 Și au stat în picioare în locul lor, după felul lor, conform legii lui Moise, omul lui Dumnezeu; preoții au stropit sângele pe care l-au primit din mâna leviților.

Legea lui Moise. Sunt numeroase referirile la lege în Cronici (vezi cap. 23,18; 24,6, 14,4; 17,9). Stropeau sângele. Compară cu Levitic 1,5.11.15; 3,2.8.13.


17 Fiindcă erau mulți în adunare care nu erau sfințiți, de aceea leviții aveau porunca să înjunghie paștele pentru fiecare ce nu era curat, să îi sfințească pentru DOMNUL.

Nu se sfinţiseră. Oamenii din seminţiile nordice erau în cea mai mare parte implicaţi în vreun fel de necurăţie morală, de care nu avuseseră ocazia să se curăţească (v. 18).

Au junghiat ei jertfele de Paşte. Mieii de Paşte trebuiau să fie junghiaţi de "adunarea lui Israel" (Exod 12,6). Totuşi, în împrejurarea aceasta ei au fost junghiaţi de leviţi în locul acelor membri ai adunării care nu se curăţiseră.


18 Fiindcă o mulțime de oameni: mulți din Efraim și Manase, Isahar și Zabulon, nu se curățaseră, totuși au mâncat paștele în alt fel decât era scris. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, spunând: DOMNUL cel bun să ierte pe fiecare

Mulţi din Efraim. Enumerarea seminţiilor acestora arată cât de departe au ajuns solii lui Ezechia cu invitaţia către membrii din teritoriul regatului de la nord de a lua parte la sărbătoarea Paştelui de la Ierusalim.

Nu după cele scrise. [Altfel de cum era scris, KJV]. Aceia care nu erau curăţiţi nu aveau permisiunea de a mânca Paştele la momentul potrivit, dar li se îngăduia să-l mănânce cu o lună mai târziu (Numeri 9,6.7.11). În împrejurarea aceasta Paştele fusese deja amânat pentru luna a doua, aşa că s-a făcut o dispensă specială pentru membrii necurăţiţi ai seminţiilor din nord, cărora li s-a îngăduit să ia parte la jertfele de Paşte.

19 Ce își pregătește inima să caute pe Dumnezeu, DOMNUL Dumnezeul părinților lui, chiar dacă nu este curățat conform curățirii sanctuarului.

Şi-au pus inima. Acesta era lucrul cel mai important, mai mult decât simpla curăţire ceremonială. Nu toate au fost făcute conform literei stricte a legii, ci, întrucât împrejurările făcuseră aceasta cu neputinţă, a fost respectat spiritul legii. Dumnezeu este raţional, iar adevăraţii slujitori ai Lui sunt oameni cu judecată şi bun simţ. Oricine este angajat în lucrarea Domnului va vedea că uneori se pot ivi împrejurări extreme care schimbă situaţia, când judecata şi raţiunea trebuie să înlocuiască stricta observare a literei legii. Aceasta nu este o scuză pentru delăsare sau lipsa disciplinei, dar situaţiile de urgenţă trebuie tratate aşa cum o cer circumstanţele.


20 Și DOMNUL a dat ascultare lui Ezechia și a vindecat poporul.

A ascultat pe Ezechia. Faptul că Domnul a ascultat rugăciunea arată că, în ochii Săi, este de preferat sinceritatea spirituală în locul consimţământului rece şi formalist faţă de prescripţiile legale stricte.

A iertat poporul. [A vindecat poporul, KJV]. Domnul a iertat păcatele acelora care L-au căutat cu adevărat (vezi Psalmi 41,4; Ieremia 3,22; Osea 14,4 ).


21 Și copiii lui Israel care erau prezenți la Ierusalim au ținut sărbătoarea azimelor șapte zile, cu mare veselie; și leviții și preoții au lăudat pe DOMNUL zi de zi, cântând cu instrumente puternice DOMNULUI.

Şapte zile. Potrivit prescripţiilor mozaice (Exod 12,18; 23,15; Levitic 23,6; Numeri 28,17).

Cu mare bucurie. Adevărata religie aduce cu adevărat închinătorilor ei bucurie şi veselie. Serviciile de închinare ar trebui să contribuie la fericirea şi mulţumirea tuturor acelora care participă la ele. Sărbătorile religioase ebraice erau de aşa natură încât să aducă poporului plăcere sfântă.

Instrumente care răsunau. Compară cu 2 Cronici 5,12.13; 1 Cronici 15,28.


22 Și Ezechia a vorbit cu mângâiere inimii tuturor leviților care învățau pe alții buna cunoaștere a DOMNULUI; și au mâncat în toată sărbătoarea de șapte zile, aducând ofrande de pace și făcând mărturisire DOMNULUI Dumnezeul părinților lor.
23 Și întreaga adunare a ținut sfat să țină alte șapte zile; și au ținut alte șapte zile cu veselie.

Încă şapte zile. Aceasta a fost un supliment adăugat de bună voie la cerinţele legii, oferindu-i poporului o sărbătoare de două săptămâni în loc de una obişnuită de şapte zile. Sărbătoarea suplimentară era un rezultat şi un semn al preaplinul bucuriei şi râvnei ocazionat de primele şapte zile de festivităţi.


24 Fiindcă Ezechia împăratul lui Iuda a dat adunării o mie de tauri și șapte mii de oi; și prinții au dat adunării o mie de tauri și zece mii de oi; și un mare număr de preoți s-au sfințit.
25 Și toată adunarea lui Iuda, cu toți preoții și leviții și toată adunarea care a venit din Israel și străinii care au venit din țara lui Israel și care locuiau în Iuda, s-au bucurat.

Toată adunarea. Erau prezente la această sărbătoare trei categorii de oameni: (1) locuitori din Iuda, incluzând poporul de rând, preoţii şi leviţii; (2) locuitorii din Israel; (3) prozeliţi atât din Israel, cât şi din Iuda.


26 Astfel a fost o mare bucurie în Ierusalim, căci din timpul lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu a fost ceva asemănător în Ierusalim.

De pe vremea lui Solomon. Ultima ocazie la care fusese posibil ca oameni atât din Israel cât şi din Iuda să se adune la o astfel de festivitate avusese loc pe vremea lui Solomon, când regatul era încă unit. După separare, n-au mai fost posibile servicii religioase comune care să cuprindă cetăţeni din ambele naţiunile, exceptând situaţia când israeliţii au părăsit regatul de nord pentru a emigra în Iuda. Acum naţiunea din nord era atât de mult slăbită, încât s-a putut din nou ca israeliţii care doreau, să vină la Ierusalim ca să se închine.


27 Atunci preoții și leviții s-au ridicat și au binecuvântat poporul; și vocea lor s-a auzit și rugăciunea lor s-a ridicat la locul lui sfânt de locuit, la cer.

Au binecuvântat poporul. Probabil că binecuvântarea preoţească poruncită de Moise (Numeri 6, 22-27).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-27 PK 288-291, 335-338

1.2 �

PK 335

5-9 �

PK 288

10.11 �

PK 336

10-13 �

PK 291

12.21-23 PK 337

26.27 �

PK 338