Zilele finale

Studiul din această săptămână începe cu o secvență scurtă de la sfârșitul capitolului 12 din Marcu, unde Domnul Isus face o declarație profundă cu privire la gestul mărunt al unei văduve. Cea mai mare parte a acestui studiu vizează însă Marcu 13, o profeție tulburătoare despre soarta templului din Ierusalim și nu numai. Acest capitol, împreună cu paralele sale din Matei 24 și Luca 21, vorbește despre căderea Ierusalimului și despre evenimentele de după, până la sfârșitul lumii.
Marcu 13 arată foarte clar că profeția se întinde din zilele profetului, adică ale lui Isus, până la vremea sfârșitului, a doua Sa venire. Aplicăm ceea ce cunoaștem drept „interpretarea istoricistă a profețiilor privitoare la zilele sfârșitului”, spre deosebire de încercarea de a plasa aceste profeții în trecut sau într-un viitor foarte îndepărtat.
Asemenea multor altor învățături ale lui Isus din Marcu, mesajul Domnului vine ca răspuns la o întrebare sau la o nelămurire din partea ucenicilor. Astfel Isus are ocazia de a transmite învățături esențiale pentru viața și experiența creștină. Isus nu doar prezice viitorul, ci și îi învață pe ucenicii Săi, atât din zilele acelea, cât și din prezent, cum să se pregătească pentru încercările viitoare.

7 septembrie: Ziua Educației (colectă)
 

Comentariu EGW

Amăgiți de învățăturile rabinilor, și ei [ucenicii] împărtășeau așteptările populare cu privire la o împărăție pământească. Ucenicii nu puteau înțelege ce făcea Domnul Isus. Ei erau contrariați și încurcați, deoarece Domnul nu făcuse niciun efort pentru a-Și consolida poziția și lucrarea, căutând să obțină sprijinul preoților și al rabinilor, și nu făcuse nimic pentru a-Și afirma autoritatea ca rege pământesc. Acești ucenici nu erau pregătiți pentru misiunea sfântă care trebuia să le fie încredințată după ce Domnul Hristos avea să Se înalțe la cer. De aceea, pentru ei încă mai era de îndeplinit o mare lucrare. Totuși, ei răspunseseră iubirii lui Hristos și, deși erau destul de slabi în credință, Domnul Isus văzuse în ei niște oameni pe care îi putea educa și disciplina pentru marea Lui lucrare. Acum, după ce fuseseră cu El suficient de mult timp pentru a li se întări, într-o anumită măsură, încrederea în caracterul divin al misiunii Sale ... era pregătită calea ca principiile Împărăției Lui să fie confirmate în mod public, fapt ce urma să-i ajute să înțeleagă adevărata ei natură. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 3 

În planul lui Dumnezeu, faptele de generozitate şi de bunăvoinţă au menirea de a păstra inimile copiilor oamenilor sensibile şi pline de compasiune şi de a-i încuraja pe aceştia să manifeste interes şi afecţiune unul pentru altul, urmând modelul Stăpânului, care, de dragul nostru, S-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogaţi. Legea zecimii a fost întemeiată pe un principiu durabil, cu intenţia de a fi o binecuvântare pentru om. – Asemenea lui Hristos, p. 270 (13 septembrie) 

Motivația este cea care arată caracterul faptelor noastre, dându-le o amprentă de infamie sau de înaltă valoare morală. Nu lucrurile mărețe pe care le vede fiecare ochi și pe care fiecare limbă le laudă sunt considerate de Dumnezeu ca fiind cele mai prețioase. Micile îndatoriri îndeplinite cu bucurie, micile daruri care nu sunt făcute să fie văzute și care, pentru ochii oamenilor, pot părea lipsite de valoare sunt adesea cele mai de preț în ochii Lui. O inimă plină de credință și de iubire este mai valoroasă înaintea lui Dumnezeu decât cel mai scump dar. ... Acest spirit altruist și o credință ca a unui copil s-au bucurat de aprecierea Mântuitorului. – Lift Him Up, p. 88

Cine poate pune la îndoială faptul că trăim vremuri periculoase? Când a descris distrugerea Ierusalimului, Hristos a privit înainte prin veacuri și a inclus în descrierea Sa distrugerea și mai îngrozitoare a lumii. El declară: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului” (Matei 24:37-39). …
În învățătura Sa, Hristos a dat lecții de mare valoare cu privire la zilele din urmă. O, dacă oamenii ar înțelege pericolul lor înainte de a fi prea târziu pentru veșnicie! – The Publishing Ministry, pp. 280, 281
 

1. Citește Marcu 12:41-44. Cât a dăruit văduva și ce a avut Isus de spus în această privință?

Templul din Ierusalim era o structură incredibil de frumoasă. Mun­tele Templului domina cetatea, iar pietrele masive din care era alcătuită construcția constituie o minune până în ziua de astăzi, unele cântă­rind sute de tone. Refacerea și extinderea templului au început sub Irod cel Mare, în jurul anului 20 î.H., dar construcția și decorarea structurii au continuat până în anii 60 d.H.
Mulți oameni aduceau daruri valoroase și le depuneau în cele 13 cufere situate în Curtea Femeilor, aproape de templu. Acolo stătea Isus când a văzut o femeie apropiindu-se și aruncând înăuntru două lepta. Acesta ar fi echivalentul a 1/32 dintr-un dinar, salariul normal al unui zilier. Prin urmare, darul femeii era destul de mic.

Isus însă a fost impresionat de darul ei. Mulți bogați dăruiau sume mari, dar Isus nu a comentat nimic cu privire la ele în timp ce erau depuse în cufere. Dar darul acestei femei a generat laudă din partea Domnului. El declară că aceasta a dăruit mai mult decât toți ceilalți. Cum este posibil? Isus afirmă că ei au dăruit din surplusul lor, dar ea, din sărăcia ei. Ei mai aveau mult, dar ea a dat tot ce mai avea ca să trăiască. Acest lucru face din darul ei un dar extravagant, deși valoarea lui monetară era mică.
Această secvență conține o lecție profundă despre administrarea resurselor. Dăruirea pentru cauza lui Dumnezeu nu depinde de acțiunile conducătorilor, pentru a fi validă. Conducerea religioasă a templului era coruptă, dar Isus nu a certificat oprirea dăruirii din această cauză. Dacă au existat vreodată conducători religioși corupți (Caiafa? Ana?), cei din vremea aceea au fost printre cei mai corupți. Iar Isus știa lucrul acesta.

Este adevărat că liderii au responsabilitatea sfântă de a folosi resursele după voia lui Dumnezeu, dar chiar dacă ei nu se achită de această responsabilitate, cei care dăruiesc pentru cauza lui Dumnezeu sunt în continuare binecuvântați prin dăruirea lor, așa cum a fost această femeie. 
Pe de altă parte, a nu mai aduce zecimea și darurile atunci când conducătorii fac ceva inadecvat înseamnă a dărui în funcție de acțiunile conducătorilor, nu în semn de recunoștință față de Dumnezeu. Oricât de tentant ar fi să acționăm așa, lucrul acesta este greșit.
 

Ce ar trebui să ne învețe această relatare despre importanța corectitudinii cu ceea ce oferim pentru lucrarea Domnului?

Comentariu EGW

Văduva săracă, cea care a aruncat doi bănuți în vistieria Domnului a dovedit dragoste, credință și bunăvoință. Ea a dat tot ce avea, având încredere în grija lui Dumnezeu pentru viitorul incert. Mântuitorul nostru a declarat că micul ei dar a fost cel mai mare dintre câte s-au adus în ziua aceea la vistierie. Mărimea lui a fost măsurată nu după valoarea monedei, ci după curăția motivului cu care a fost dat.
Binecuvântarea lui Dumnezeu a transformat acel dar făcut cu toată sinceritatea într-o sursă de mari rezultate. Bănuțul văduvei a fost ca un mic pârâu care a curs de-a lungul veacurilor, lărgindu-se și adâncindu-și albia în drumul său și contribuind în mii de feluri la răspândirea adevărului și la ajutorarea celor nevoiași. 

Influența acestui mic dar a acționat iar și iar asupra inimii a mii de oameni din fiecare epocă și din fiecare țară. Ca rezultat, daruri nenumărate s-au revărsat în vistieria Domnului de la săracii darnici, care s-au tăgăduit pe ei înșiși. Și, în repetate rânduri, exemplul ei i-a îndemnat la fapte bune pe mii de oameni iubitor de confort, egoiști și plini de îndoieli, iar darurile lor s-au adăugat la darul ei, sporindu-i valoarea. – Asemenea lui Hristos, p. 268 (11 septembrie) 
Mântuitorul i-a chemat la Sine pe ucenici și le-a tras atenția la sărăcia văduvei. Atunci, cuvintele Lui de laudă au ajuns la urechea ei: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți.” Lacrimi de bucurie i-au umplut ochii când a simțit că fapta ei a fost înțeleasă și apreciată. Mulți ar fi sfătuit-o să-și păstreze acel nimic pentru folosul ei; dat în mâinile preoților sătui, s-ar fi pierdut din vedere printre multele daruri scumpe aduse vistieriei. Dar Isus a înțeles motivul ei. Ea credea că serviciile divine de la templu sunt rânduite de Dumnezeu și era nerăbdătoare să facă totul pentru a susține această lucrare. Ea a făcut ce a putut, iar fapta ei avea să fie un monument care să amintească de ea de-a lungul timpului și bucuria ei veșnică. Odată cu darul, ea a oferit și inima, iar valoarea lui a fost estimată nu după valoarea monedei, ci după dragostea față de Dumnezeu și interesul pentru lucrarea Lui care a determinat această faptă. – Lift Him Up, p. 88

Dumnezeu doreşte ca manifestarea dărniciei să fie pe deplin voluntară, nu să se producă drept răspuns la apeluri insistente de a da dovadă de compasiune. „Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Lui nu Îi place să-Şi umple vistieria cu resurse oferite din obligaţie. Inimile credincioase ale celor care sunt poporul Său, bucurându-se de adevărul mântuitor pentru acest timp, din dragoste şi din recunoştinţă faţă de El pentru această lumină preţioasă, vor fi sincere şi nerăbdătoare să ajute cu mijloacele de care dispun ca adevărul să ajungă şi la alţi oameni. Cea mai bună cale de a ne exprima iubirea pentru Mântuitorul nostru este aceea de a oferi daruri pentru a aduce şi alte suflete la cunoaşterea adevărului. Planul de mântuire a fost adus la îndeplinire de către Mântuitorul nostru întru totul de bunăvoie, iar dorinţa lui Hristos este ca toată generozitatea noastră să fie o jertfă de bunăvoie. – Mărturii, vol. 3, p. 413
 

2. Citește Marcu 13:1-13. Cum au reacționat ucenicii la afirmația lui Isus despre templu și ce înseamnă răspunsul dat de Isus?
 

După cum am notat, clădirea templului era o structură cu adevărat uimitoare. Josephus notează că Porticul Regal, în partea de sud a complexului, avea 162 de stâlpi, fiecare dintre aceștia putând fi cuprins de trei oameni ținându-se mână (Antichități iudaice, 15.11.5 §§413–414). Isus spune că totul va fi dărâmat. O astfel de profeție cu privire la această construcție incredibilă i-ar fi putut părea oricui sfârșitul lumii. 
„Când lui Isus I s-a atras atenţia asupra măreţiei templului, ce gânduri neexprimate trebuie să fi avut Cel Respins! Într-adevăr, priveliştea era frumoasă, dar El a zis cu tristeţe: Da, văd. Zidurile sunt cu adevărat magnifice. Voi arătaţi la zidurile acestea care aparent sunt indestructibile; dar ascultaţi cuvintele Mele: Vine ziua când «nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată»” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 627).
Ucenicii vor să știe când se va împlini această prezicere făcută de Isus. Prin urmare, în Marcu 13:4, un mic grup, Petru, Iacov, Ioan și Andrei, Îl întreabă cu privire la ziua aceea. Vor să știe când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul că sunt pe cale să se întâmple. 

Ceea ce uimește în Marcu 13:5-13 este că Isus Își petrece majoritatea timpului nu descriind căderea Ierusalimului, ci avertizându-i pe ucenici cu privire la ceea ce îi așteaptă în lucrarea lor de întemeiere a bisericii creștine timpurii. Și nu sună ca și cum va fi ușor. 
De fapt, vor fi persecutați, judecați, iar unii vor fi uciși. Dar Domnul afirmă că toate acestea nu înseamnă că a sosit timpul. Nu trebuie să se lase înșelați de evenimente tulburătoare. Mai mult, Duhul Sfânt le va da cuvintele pe care să le rostească la vremea potrivită, chiar și atunci când familia și prietenii îi vor părăsi.
Ideea de bază din aceste cuvinte introductive din profeția lui Isus este că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă de tumult și de încercări. Trebuie să fie vigilent, pentru că Duhul lui Dumnezeu le va da tuturor putere să treacă prin necazuri.

Tu ai avut parte de dificultăți pentru că L-ai urmat pe Isus? Dacă nu ai avut parte de niciuna, oare nu ar trebui să te întrebi dacă Îl urmezi cu adevărat?

Comentariu EGW

Ucenicii se umpluseră de teamă și uimire la prorocia lui Hristos cu privire la distrugerea templului și doreau să înțeleagă mai deplin sensul cuvintelor Sale. Bogăție, muncă și iscusință arhitectonică fuseseră cheltuite timp de peste patruzeci de ani pentru a spori splendorile lui. Irod cel Mare risipise pentru el atât bogății romane, cât și comori iudaice, și chiar împăratul lumii îl îmbogățise cu darurile sale. Blocuri masive de marmură albă de dimensiuni aproape de neînchipuit, trimise de la Roma pentru acest scop, formau o parte din structura lui, și ucenicii atraseră atenția Domnului lor la aceasta, spunând: „Uită-Te ce pietre și ce zidiri” (Marcu 13:1). Acestor cuvinte, Isus le-a dat răspunsul solemn și surprinzător: „Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată” (Matei 24:2). – Tragedia veacurilor, pp. 24, 25

Când s-au adunat în jurul Mântuitorului pe Muntele Măslinilor, [ucenicii] au întrebat: „Când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” (Matei 24:3).
Viitorul a fost acoperit, în mila Sa față de ucenici. Dacă ar fi înțeles la data aceea pe deplin cele două evenimente teribile – suferințele și moartea Mântuitorului și distrugerea cetății și a templului lor, ei ar fi fost copleșiți de spaimă. Hristos le-a dat o schiță a evenimentelor mai importante, care urmau să aibă loc înainte de încheierea timpului. Cuvintele Sale n-au fost atunci pe deplin înțelese, însă înțelesul lor urma să fie descoperit pe măsură ce poporul Său avea nevoie de sfaturile date în ele. Profeția pe care El a rostit-o avea un înțeles dublu; în timp ce prefigura distrugerea Ierusalimului, ea arunca o lumină și asupra grozăviilor marii zile din urmă. – Tragedia veacurilor, p. 25

[Isus a zis:] „Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî și veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții.” Toate acestea le-au suferit creștinii. Tați și mame și-au trădat copiii. Copiii și-au trădat părinții. Oamenii au dat pe mâna Sinedriului pe prietenii lor. Persecutorii și-au împlinit scopul, omorând pe Ștefan, pe Iacov și pe alți creștini.
Prin slujitorii Săi, Dumnezeu le-a dat iudeilor o ultimă ocazie de a se pocăi. El S-a manifestat prin martorii Săi, când au fost arestați, judecați și închiși. Cu toate acestea, judecătorii i-au condamnat la moarte. Ei erau oameni de care lumea nu era vrednică și, omorându-i, iudeii Îl răstigneau din nou pe Fiul lui Dumnezeu. Lucrurile acestea se vor petrece din nou. Autoritățile vor face legi pentru a restrânge libertatea religioasă. Ele își vor însuși un drept pe care îl are numai Dumnezeu. Vor crede că pot constrânge conștiința, pe care numai Dumnezeu o poate stăpâni. Au început deja să facă lucrul acesta și vor continua până vor ajunge la o limită peste care nu vor putea trece. Dumnezeu va interveni pentru poporul Său credincios, care păzește poruncile. – Hristos, Lumina lumii, pp. 629, 630
 

3. Citește Marcu 13:14-18. Ce indiciu ne oferă Domnul Isus ca să înțelegem ce este „urâciunea pustiirii”?
 

Isus ajunge la ideea centrală despre căderea Ierusalimului, în Marcu 13:14. El face referire la „urâciunea pustiirii” („reprezentantul oribilei distrugeri” [BVA]). Domnul spune că cititorul ar trebui să înțeleagă. Prin aceste cuvinte, Isus îi îndreaptă pe ucenici spre cartea lui Daniel. Această terminologie apare în Daniel 9:27; Daniel 11:31 și Daniel 12:11, cu o paralelă în Daniel 8:13.

4. Citește Daniel 9:26,27. Cine este „Unsul” și cine este „domn[ul] care va veni”?
 

„Unsul” din Daniel 9:26 este cuvântul ebraic māšiaḥ, în română Mesia. Un studiu atent asupra pasajului din Daniel 9:24-27 arată clar că acest uns înseamnă venirea lui Isus Hristos. 
Dar cine este „domn[ul] care va veni”, care aduce pustiirea cetății Ie­rusalim? Cetatea a fost distrusă de generalul roman Titus. Prin urmare, pare logic ca el să fie „domn[ul] care va veni”, la care se face referire în Daniel 9:26,27. Cele două personaje au legătură unul cu altul pentru că modul în care Mesia a fost tratat a hotărât soarta cetății.

Ce sau cine este însă această „urâciune a pustiirii” (sau „oribila distrugere” [BVA]) despre care vorbește Isus, cu trimitere la Daniel? Din nefericire, mulți cercetători cred că termenul „urâciune/distrugere” face referire la profanarea templului de către Antioh Epifanul în secolul al II-lea î.H. Însă acest lucru nu cadrează. Isus descrie „urâciunea pus­tiirii”/„oribila distrugere” ca pe ceva care are loc după timpul petrecut de El pe pământ, prin urmare nu ar putea face referire la ceva ce s-a întâmplat cu două secole înainte de misiunea Lui pământeană. 
În schimb, „urâciunea” se referă cel mai probabil la arborarea stindardelor romane păgâne în Israel în timpul asediului Ierusalimului de la sfârșitul anilor 60 d.H. Acesta a fost semnul pentru creștini să fugă, lucru pe care l-au și făcut.

Întocmai cum a prezis Domnul Isus, Ierusalimul a căzut. Cât de mult te încrezi în El, în Biblie și în toate prezicerile ei?
 

Comentariu EGW

Isus le-a arătat ucenicilor care ascultau judecățile ce aveau să cadă peste Israelul apostat și îndeosebi răzbunarea care urma să vină peste popor din cauza respingerii și răstignirii lui Mesia. Semne neînșelătoare vor preceda apogeul teribil. Ceasul îngrozitor va veni deodată și pe nesimțite. Mântuitorul i-a avertizat pe urmașii Săi: „De aceea, când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, așezată în locul Sfânt – cine citește să înțeleagă –, atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munți” (Matei 24:15,16; Luca 21:20,21). Când steagurile idolatre ale romanilor aveau să fie așezate în locul sfânt, care se întindea cu câțiva kilometri în afara zidurilor cetății, atunci urmașii lui Hristos trebuiau să-și găsească scăparea fugind. Atunci când semnalul de avertizare era dat, aceia care doreau să scape nu trebuiau să mai amâne. În toată Iudeea, ca și în Ierusalim, semnalul pentru fugă trebuia să fie ascultat imediat. Acela care se întâmpla să fie pe acoperișul casei nu trebuia să mai coboare în casă, nici chiar pentru a-și salva cele mai valoroase comori. Aceia care lucrau la câmp sau în vie nu trebuiau să piardă vremea cu întoarcerea nici măcar pentru haina dezbrăcată din cauza căldurii zilei. Nu trebuiau să ezite nici măcar un moment, ca să nu fie cuprinși de distrugerea generală. – Tragedia veacurilor, p. 25

Prorocii plânseseră apostazia lui Israel și nenorocirile teribile care le fuseseră partea din cauza păcatelor lor. Ieremia dorise ca ochii să-i fie un izvor de lacrimi, ca să-i plângă zi și noapte pe cei uciși ai fiicei poporului său, pentru turma Domnului, care era dusă în robie (Ieremia 9:1; 13:17). Cât de mare era atunci durerea Aceluia a cărui privire profetică cuprindea, nu ani, ci veacuri! El îl vedea pe îngerul pierzător cu sabia ridicată împotriva cetății care fusese multă vreme locuința lui Iehova. De pe culmea Muntelui Măslinilor, chiar din locul care mai târziu urma să fie ocupat de Titus și oastea sa, El privea peste vale la curțile și porticurile sfinte și, cu ochii întunecați de lacrimi, vedea într-o perspectivă groaznică zidurile înconjurate de oștile vrăjmașe. Auzea șirurile de armate mărșăluind la război. Auzea glasul mamelor și al copiilor strigând după pâine în cetatea asediată. Vedea Casa Sa sfântă și frumoasă, palatele și turnurile ei date flăcărilor și, în locul unde ele fuseseră odinioară, numai un morman de ruine fumegânde. – Tragedia veacurilor, p. 21

Putem ști că, dacă viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, atunci când vom fi dați în judecată din cauza credinței noastre, Isus va fi cu noi. Când vom fi aduși în fața conducătorilor și a demnitarilor ca să răspundem pentru credința noastră, Duhul Domnului ne va lumina înțelegerea și vom putea da o mărturie spre slava lui Dumnezeu. Și, dacă va trebui să suferim de dragul lui Hristos, vom putea merge la închisoare, încrezându-ne în El, așa cum se încrede un copilaș în părinții lui. Acum este timpul să cultivăm credința în Dumnezeu. – Our High Calling, p. 357
 

5. Citește Marcu 13:19. La ce se referă acest verset?
 

Marcu 13:14, cu referirea la urâciunea pustiirii, este nucleul întregului capitol, totul gravitează în jurul acestui element (vezi studiul de marți). Marcu 13:19 marchează un punct de tranziție. Face referire la un „necaz […] mare”/„dezastru […] mare” (BVA) așa cum nu a mai fost de la crearea lumii. Lucrul acesta prevestește o persecuție și mai mare sau și mai extinsă decât cea de la căderea Ierusalimului. În plus, în Marcu 13:19 se trece la timpul viitor, făcându-se trimitere la evenimente situate mai departe în timp de vremea lui Isus.
La fel cum Marcu 13:14 evocă profeția din Daniel 9, aici, în Marcu 13:19-23, marea persecuție descrisă evocă profețiile din Daniel 7 și 8, unde puterea cornului mic persecută poporul lui Dumnezeu timp de „o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme” (Daniel 7:25). Această perioadă profetică de 1.260 de zile este egală cu 1.260 de ani propriu-ziși (Numeri 14:34; Ezechiel 4:6) și s-a întins din 538 d.H. până în 1798 d.H., când Napoleon și-a trimis generalul să îl ia pe papă prizonier. În acest răstimp de 1.260 de ani, puterea cornului mic îi persecutase și îi ucisese pe cei care nu erau de acord cu sistemul ei de guvernare bisericească.

6. Citește Marcu 13:20-23. Ce speranță oferă Dumnezeu poporului Său pentru perioada de persecuție și ce avertizare transmite în legătură cu finalul persecuției?
 

Marcu 13:20 vorbește despre persecuția scurtată de dragul poporului lui Dumnezeu. Din punct de vedere istoric, focul persecuției s-a diminuat după Reforma protestantă, scurtând perioada de suferință. Pe măsură ce puterea cornului mic a scăzut, tot mai mulți oameni s-au alăturat reformelor. Dar puterea cornului mic avea să se ridice iarăși, după cum indică profeția din Apocalipsa 13.
În Marcu 13:21-23, Isus avertizează cu privire la o altă amenințare, cea a prorocilor mincinoși și a hristoșilor mincinoși, care se vor ridica înainte de întoarcerea Lui. Isus Își avertizează urmașii să se ferească de ei.

Chiar dacă mișcarea Lui de-abia începuse atunci când a rostit avertizarea cu privire la hristoșii mincinoși, Isus a putut face o prezicere care s-a adeverit (chiar și astăzi există oameni care pretind că sunt Isus). Cum ar trebui ca această predicție să ne sporească încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu?

Comentariu EGW

Timpul de strâmtorare cum nu a fost niciodată va veni curând asupra noastră și vom avea nevoie de o experiență pe care nu o avem acum și pe care mulți sunt prea indolenți pentru a o obține. Adesea se întâmplă că necazul este mai mare în mintea noastră când îl anticipăm decât în realitate; dar acest lucru nu este adevărat cu privire la criza care ne stă în față. Cea mai vie prezentare nu poate atinge dimensiunile chinului. ...
Mânia lui Satana crește pe măsură ce timpul lui se scurtează, iar lucrarea lui de amăgire și distrugere va atinge punctul culminant în timpul de strâmtorare. ... Satana va avea putere asupra celor care s-au supus controlului său și îi va cufunda pe locuitorii pământului în marea strâmtorare finală. Pe măsură ce îngerii lui Dumnezeu încetează să țină în frâu vânturile înverșunate ale pasiunii omenești, toate elementele de luptă vor fi eliberate. Întreaga lume va fi implicată într-o ruină mai îngrozitoare decât cea care a venit asupra Ierusalimului din vechime. – Maranatha, p. 275 (24 septembrie)

Pe măsură ce starea bisericii şi a lumii îmi erau descoperite şi priveam scenele îngrozitoare care se află chiar în faţa noastră, am fost alarmată de privelişte şi, noapte de noapte, când toţi cei din casă dormeau, eu scriam lucrurile care îmi erau date de Dumnezeu. Mi-au fost arătate ereziile care vor apărea, amăgirile care se vor răspândi, puterea făcătoare de minuni a lui Satana – hristoşii mincinoşi care se vor ivi, care vor înşela o mare parte chiar din lumea religioasă şi, dacă va fi cu putinţă, îi vor atrage chiar şi pe cei aleşi. – Solii alese, cartea 3, p. 114

De la distrugerea Ierusalimului, Hristos a trecut repede la un eveniment mai mare, ultima verigă din lanțul istoriei acestui pământ – venirea Fiului lui Dumnezeu în mărire și slavă. Între aceste două evenimente s-au deschis privirii lui Hristos îndelungate secole de întuneric, secole care, pentru biserica Lui, sunt însemnate cu sânge, lacrimi și chinuri. Ucenicii nu erau pregătiți atunci să privească aceste scene și Isus a trecut peste ele, amintindu-le doar pe scurt. „Atunci va fi un necaz așa de mare”, a zis El, „cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, și nici nu va mai fi. Și, dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa, dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate.” O persecuție cum nu mai văzuse lumea niciodată trebuia să vină asupra urmașilor lui Hristos, iar ea urma să dureze mai mult de o mie de ani. Milioane și milioane de martori credincioși ai Lui aveau să fie uciși. Dacă Dumnezeu n-ar fi întins mâna să-l apere pe poporul Său, toți ar fi pierit. „Dar, din pricina celor aleși” a spus El, „zilele acelea vor fi scurtate.” – Hristos, Lumina lumii, p. 630
 

7. Citește Marcu 13:24-32. Ce mare eveniment este descris aici?
 

Nu este altceva decât revenirea lui Isus în slavă, precedată de semne la soare, lună și stele. Noul Testament este plin de profeții care fac trimitere la acest minunat eveniment. Apostolul Pavel îl descrie în detaliu în 1 Tesaloniceni 4:13-18, unde vorbește despre cei care au adormit în Hristos și care sunt înviați și reuniți cu sfinții vii pentru a-L întâlni pe Domnul Hristos în atmosferă. În 1 Corinteni 15, apostolul prezintă detaliat realitatea învierii, care are loc la întoarcerea lui Hristos.
Petru descrie și el marea zi, în 2 Petru 3:3-13, explicând că Domnul nu întârzie cu împlinirea făgăduinței Lui, ci dorește ca toți oamenii să vină la pocăință. Și Apocalipsa are descrieri vii ale revenirii lui Hristos (vezi Apocalipsa 1:7; Apocalipsa 6:12-17; Apocalipsa 14:14-20 și Apocalipsa 19:11-21). Învățătura constantă a Noului Testament este că revenirea lui Hristos este personală, literală, vizibilă și audibilă. Oricine Îl va vedea atunci când va veni.
Ce vrea însă Domnul să spună prin „neamul acesta” și „ziua aceea” sau „ceasul acela”? Aceste cuvinte i-au tulburat pe mulți oameni, pentru că evident generația căreia i Se adresa Domnul Isus a murit demult.

S-au sugerat mai multe soluții la acest pasaj. Unii afirmă că substantivul „neam” poate face referire la un grup etnic, în acest caz, la evrei. Adică, etnia evreiască nu avea să piară înainte de întoarcerea lui Isus. O altă soluție este interpretarea că generația de oameni care vede toate semnele împlinite este cea care nu va trece/nu va muri înainte de revenirea lui Hristos.
Dar o soluție mai simplă este să observăm că în Marcu 13:30 Isus folosește cuvântul „acesta”, ca în „neamul acesta”, iar în Marcu 13:32 cu­vântul „aceea”/„acela”, ca în „ziua aceea, sau ceasul acela”. În Marcu 13, cuvântul „acesta” (houtos, hautē, touto) apare mai mult în versetele 1-13, care culminează cu distrugerea Ierusalimului. Cuvântul „aceea”/„acela” caracterizează ultima parte a capitolului.
Prin urmare, formularea „neamul acesta” face referire, cel mai probabil, la ge­ne­rația din primul secol, care a văzut distrugerea Ierusalimului, conform cu Marcu 13:30. Dar Marcu 13:32 face referire la a doua venire a lui Hristos, care va avea loc în viitor și care era mai departe în timp de primul secol. În consecință, Marcu 13:32 folosește cuvântul „aceea”/„acela” pentru a vorbi despre evenimente mai îndepărtate de primul secol. 

Comentariu EGW

„Unii farisei din norod au zis lui Isus: «Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!» Şi El a răspuns: «Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.»” O mare parte dintre cei care mărturisesc că Îl caută pe Hristos ar face, ca şi fariseii care doreau tăcerea ucenicilor, să se înalţe, fără doar şi poate, strigătele de: „Fanatism! Mesmerism! Mesmerism!” Iar ucenicii, care îşi vor întinde pe jos hainele şi ramuri de palmier, vor fi văzuţi ca unii care acţionează ostentativ, fără judecată. Dumnezeu va avea însă un popor pe pământ care să nu fie atât de rece şi mort, ci unul care să-L poată lăuda şi slăvi. El va primi slavă de la unii oameni, iar dacă cei pe care i-a ales El, cei care păzesc poruncile Lui, vor tăcea, atunci pietrele vor striga. – Scrieri timpurii, p. 109
Hristos vine în curând pe norii cerului și trebuie să fim pregătiți să-L întâmpinăm, fără nicio pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta. Acum trebuie să acceptăm invitația lui Hristos. El spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” …

Puterea transformatoare a lui Dumnezeu trebuie să fie în inimile noastre. Trebuie să studiem viața lui Hristos și să imităm Modelul divin. Trebuie să medităm la desăvârșirea caracterului Său și să fim schimbați după chipul Său. Nimeni nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu dacă voința lui nu este adusă în supunere față de voința lui Hristos.
Cerul este liber de orice păcat, de orice întinare și necurăție și, dacă vrem să trăim în atmosfera lui, dacă vrem să privim slava lui Hristos, trebuie să fim curați cu inima, desăvârșiți în caracter prin harul și neprihănirea Lui. – Asemenea lui Hristos, p. 22 (8 ianuarie)

Timpul exact al celei de-a doua veniri a lui Hristos nu este descoperit. Isus a spus că nimeni nu știe ziua și ceasul. Dar El a dat niște semne ale venirii Sale și a spus: „Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși.” El le-a atras atenția la semnele venirii Sale, și le-a spus: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” … Întrucât nu cunoaștem ceasul venirii lui Hristos, trebuie să trăim „în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie” în această lume prezentă, „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos”. …
Credincioșii Săi trebuie să-și păstreze caracterul specific de reprezentanți ai Săi. Fiecare dintre ei are o lucrare de făcut. Bogații ar trebui să-și aducă mijloacele, cei onorați influența, cei învățați înțelepciunea și săracii virtutea, dacă vor să fie lucrători eficienți cu Dumnezeu. Ei trebuie să aibă o relația strânsă cu Dumnezeu, ca să reflecte lumina slavei lui Dumnezeu care strălucește pe fața lui Isus Hristos. – The Signs of the Times, 24 iunie 1889
 

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, cap. 69
În lume se întâmplă multe lucruri care sunt foarte tulburătoare. Oa­menii sunt speriați cu adevărat de ceea ce se întâmplă. Ce facem noi, ca adventiști de ziua a șaptea, care avem un fel de „informații din interior” cu privire la aceste evenimente, pentru a le insufla oamenilor speranța pe care o avem în Isus și în promisiunea venirii Sale?
„Pentru că nu ştim timpul exact al venirii Lui, ni se dă sfatul să veghem. […] Aceia care aşteaptă venirea Domnului nu lenevesc. Aşteptarea venirii lui Hristos are ca scop să-i facă pe oameni să se teamă de Domnul şi de judecăţile Lui asupra neascultării, precum și să le deschidă ochii faţă de marele păcat de a respinge ofertele Sale de milă. Aceia care sunt vigilenți în privința venirii Domnului îşi curăţă sufletul prin ascultare de adevăr și îmbină vigilența cu o activitate intensă. Pentru că ştiu că Domnul este la uşă, zelul lor este înviorat şi ei colaborează cu fiinţele cereşti în lucrarea de salvare de suflete. Aceştia sunt slujitorii credincioşi şi înţelepţi care le dau celor din casa Domnului «partea lor de hrană la vremea potrivită» (Luca 12:42). Ei rostesc adevărul care este în mod deosebit aplicabil în această perioadă. După cum Enoh, Noe, Avraam şi Moise au vestit adevărul, fiecare pentru vremea lui, tot așa slujitorii lui Hristos rostesc acum o avertizare deosebită pentru gene­ra­ţia lor” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 634).

Studiu zilnic:
Matei 26
Matei 27
Matei 28
Marcu 1
Marcu 2
Marcu 3
Marcu 4
Ellen G. White, Divina vindecare, cap. „Ajutor în viețuirea zilnică”, subcap. „Planuri pentru viitor” la final

1. Cine și când „a plâns cu amar”? 

2. Cine a suferit mult în vis din pricina neprihănitului Isus? 
 

3. Între ce ore s-a făcut întuneric peste toată țara? 
 

4. Cum reacționau duhurile necurate când Îl vedeau pe Isus? 
 

5. Care este cea mai bună pregătire pentru încercările zilei de mâine?
 

Studiu suplimentar
Tragedia veacurilor, capitolul „Distrugerea Ierusalimului”.