Începutul Evangheliei

Cine a scris Evanghelia după Marcu și de ce? Nicio evanghelie nu menționează numele autorului. Cea care se apropie cel mai mult de menționarea autorului este Evanghelia după Ioan, care face referire la ucenicul iubit (Ioan 21:20,24).
Totuși, încă din cele mai vechi timpuri, evangheliile canonice au fost asociate fie cu unul dintre apostoli (Matei, Ioan), fie cu un însoțitor al unui apostol. De exemplu, Evanghelia după Luca are legătură cu Pavel (Coloseni 4:14; 2 Timotei 4:11; Filimon 24). Evanghelia după Marcu are legătură cu Petru (1 Petru 5:13).

Deși autorul Evangheliei după Marcu nu își menționează niciodată numele în text, tradiția bisericească timpurie îl indică drept autor al acestei evanghelii pe Ioan Marcu, un tovarăș de călătorie al lui Pavel și Barnaba (Faptele 13:2,5) și ulterior un însoțitor al lui Petru (1 Petru 5:13).
Primul lucru în această săptămână va fi să aflăm ce se spune despre Marcu în Scriptură, pentru a-i vedea eșecul timpuriu și revenirea ulterioară. Apoi studiul își va îndrepta atenția asupra secțiunii de început a cărții Marcu, urmărind, prospectiv, (1) încotro se îndreaptă istorisirea și, retrospectiv, (2) motivul pentru care un astfel de text a fost scris de un misionar care a ratat și apoi s-a reabilitat.
 

Comentariu EGW

De ce a fost nevoie de Matei, de Marcu, de Luca, de Ioan, de Pavel și de toți scriitorii care au mărturisit despre viața și lucrarea Mântuitorului? De ce nu a putut un singur ucenic să scrie un raport complet și astfel să avem o relatare unică a vieții de pe pământ a lui Isus? De ce unul dintre scriitorii Evangheliei ne prezintă ceva ce altul nu ne spune? De ce, dacă aceste aspecte sunt esențiale, nu sunt menționate de toți scriitorii? Pentru că mințile oamenilor sunt diferite, nu toți înțeleg lucrurile exact în același fel. Anumite adevăruri ale Scripturii impresionează mult mai puternic mintea unora decât pe a altora. 
Același principiu se aplică și vorbitorilor. Unul insistă asupra unor aspecte peste care alții ar trece mai repede sau nici nu le-ar menționa. Adevărul întreg este prezentat mai clar de mai mulți decât de unul singur. Evangheliile diferă, dar relatările se leagă perfect într-un tot armonios. – Sfaturi pentru părinți educatori și elevi, p. 432

Mama lui Marcu era o convertită la religia creștină și casa ei din Ierusalim era un loc de adăpost pentru ucenici. Acolo, ei erau întotdeauna siguri că au parte de o primire bună și odihnă potrivită. Cu ocazia unei vizite făcute în casa mamei sale, Marcu le-a propus lui Pavel și lui Barnaba să-i însoțească în călătoria lor misionară. El simțea binecuvântarea lui Dumnezeu în inima sa și dorea mult să se consacre pe deplin lucrării slujirii Evangheliei. – Faptele apostolilor, p. 166

Aici [în Pamfilia], Marcu, copleșit de teamă și descurajare, a șovăit pentru o vreme în hotărârea sa de a se preda cu totul pentru lucrarea Domnului. Neobișnuit cu greutățile, el s-a descurajat din pricina primejdiilor și lipsurilor drumului. Ei lucraseră cu succes în împrejurări bune; dar acum, din mijlocul împotrivirilor și pericolelor, care atât de adesea îl lovesc pe lucrătorul care face pionierat, Marcu nu a izbutit să rabde greul ca un bun ostaș al crucii. El mai avea încă de învățat să facă față cu o inimă curajoasă primejdiei, prigoanei și împotrivirii. Pe măsură ce apostolii mergeau tot înainte, temându-se de greutăți și mai mari, Marcu s-a intimidat și, pierzându-și curajul, a refuzat să meargă mai departe și s-a întors la Ierusalim. – Faptele apostolilor, p. 169
Viața de creștin este mai mult decât consideră mulți că este. Ea nu constă doar în blândețe, răbdare, umilință și bunăvoință. Aceste calități sunt esențiale; dar, de asemenea, este nevoie de curaj, forță, energie și perseverență. Cărarea pe care o indică Hristos este un drum îngust al tăgăduirii de sine. Pentru a porni pe această cărare și a răzbi prin dificultăți și descurajări, este nevoie de oameni care să fie mai mult decât niște făpturi plăpânde. … 

Cei care doresc să aibă succes [în lucrarea misionară] trebuie să fie curajoși și încrezători. Ei nu trebuie să cultive numai calitățile pasive, ci și pe cele active. Deși trebuie să dea întotdeauna un răspuns plin de blândețe, care îndepărtează mânia, ei trebuie să aibă curajul unui erou pentru a rezista înaintea răului. Alături de dragostea care suferă totul, ei au nevoie de tăria de caracter care va face din influența lor o putere pozitivă. – Divina vindecare, p. 497
 

1. Citește Faptele 12:12. Cum este prezentat Marcu în cartea Faptele apostolilor?

Pare plauzibil faptul ca Ioan Marcu, autorul cel mai probabil al Evan­gheliei după Marcu, să fi fost doar un tânăr când au avut loc evenimentele din Faptele apostolilor 12, probabil pe la mijlocul anilor 40 d.H. Acesta este prezentat în versetul 12 ca fiul unei femei pe nume Maria. Ea era în mod evident o susținătoare bogată a bisericii și ținea la ea acasă întâlnirea de rugăciune devenită faimoasă în Faptele apostolilor 12. Relatarea evadării lui Petru din închisoare și a faptelor ulterioare, precum și relatarea morții lui Irod abundă de contraste izbitoare, unele chiar amuzante. Ioan Marcu nu joacă de fapt niciun rol în acest episod, dar prezentarea lui în acest moment pregătește cititorul pentru legătura lui ulterioară cu Barnaba și Saul.

2. Citește Faptele 13:1-5,13. Cum s-a alăturat Ioan Marcu lui Saul și lui Barnaba și care a fost rezultatul?
 

Capitolul 13 din Faptele apostolilor descrie prima călătorie misionară a lui Saul și a lui Barnaba, care a început în jurul anului 46 d.H. Ioan Marcu nu este menționat până în versetul 5, iar rolul lui este pur și simplu acela al unui ajutor sau slujitor. Nu se face nicio altă referire la acest tânăr până în versetul 13, când se consemnează scurt că s-a întors la Ierusalim. 

Nu se oferă niciun motiv pentru această plecare, iar absența oricărei descrieri a sentimentelor lui lasă în seama imaginației motivul pentru care s-a retras din efortul misionar, care era, fără îndoială, plin de pericole și dificultăți. Ellen White afirmă că „Marcu, fiind copleșit de teamă și descurajare, a ezitat o vreme în hotărârea lui de a se preda cu totul lucrării Domnului. Neobișnuit cu greutățile, el s-a descurajat din cauza pericolelor și a lipsurilor drumului” (Faptele apostolilor, p. 169). Pe scurt, situația a devenit pur și simplu prea grea pentru el, așa că a renunțat.

Există cineva care nu se recunoaște în experiența de a renunța la ceva sau chiar de a eșua lamentabil, mai ales dacă e vorba de ceva spiritual sau legat de umblarea creștină? Ce ai învățat din acea experiență?
 

Comentariu EGW

Acest lucru [faptul că s-a întors la Ierusalim] l-a făcut pe Pavel ca, pentru un timp, să-l judece pe Marcu foarte nefavorabil, ba chiar cu asprime. Barnaba, pe de altă parte, era înclinat să-l scuze din cauza lipsei lui de experiență. El se temea ca nu cumva Marcu să părăsească lucrarea, pentru că vedea în el calități care aveau să-l facă potrivit să fie un lucrător folositor pentru Hristos. În anii de mai târziu, faptul că el l-a susținut pe Marcu a fost bogat răsplătit, căci tânărul bărbat s-a predat fără rezerve Domnului și lucrării de vestire a soliei Evangheliei în câmpuri grele. 
Sub binecuvântarea lui Dumnezeu și sub înțeleapta instruire a lui Barnaba, el s-a dezvoltat astfel încât a ajuns un lucrător valoros. – Faptele apostolilor, p. 170 

Fiecărui om, Dumnezeu i-a încredinţat o lucrare legată de Împărăţia Sa. Oricine mărturiseşte Numele lui Hristos trebuie să fie un lucrător serios, dezinteresat, gata să apere principiile neprihănirii. Fiecare suflet trebuie să ia parte în mod activ la progresul lucrării lui Dumnezeu. Indiferent de chemarea pe care o avem, creştini fiind, avem de făcut o lucrare – aceea de a-L face cunoscut pe Hristos în lume. Noi trebuie să fim misionari, având ca ţintă supremă să câştigăm suflete pentru Hristos. 
Dumnezeu i-a încredinţat bisericii Sale o lucrare – aceea de a răspândi lumina şi de a transmite mesajul dragostei Sale. Lucrarea noastră nu este de a condamna, de a acuza, ci de a-i atrage pe oameni la Hristos, rugându-i fierbinte să se împace cu Dumnezeu. Noi trebuie să încurajăm sufletele, să le atragem şi, astfel, să le câştigăm pentru Mântuitorul. Dacă nu acesta este principalul nostru interes, dacă ne sustragem de la a-I aduce lui Dumnezeu o slujire a inimii şi a vieţii, noi Îl jefuim de influenţă, de timp, de bani şi de efort. Atunci când nu le facem bine semenilor noştri noi Îl jefuim pe Dumnezeu de slava care ar trebui să se reverse către El prin convertirea sufletelor. ...
Cei care vor să lucreze pentru Dumnezeu să înceapă de acasă, în propria familie, între vecini, printre prieteni. Aici vor găsi un câmp misionar prielnic. Această lucrare misionară locală este un test care descoperă capacitatea sau incapacitatea lor de a sluji într-un câmp mai mare. – Mărturii, vol. 6, pp. 427, 428

Hristos, şi El răstignit, trebuie să devină tema gândurilor noastre şi să ne trezească cele mai profunde emoţii ale sufletului. Adevăraţii urmaşi ai lui Hristos vor aprecia măreaţa mântuire pe care El a lucrat-o pentru ei şi Îl vor urma oriunde îi va conduce El. Ei vor considera că este un privilegiu să poarte orice povară pe care Hristos ar aşeza-o asupra lor. Doar prin cruce putem aprecia valoarea sufletului omenesc. Atât de mare este valoarea oamenilor pentru care a murit Hristos, încât Tatăl este mulţumit cu preţul infinit pe care l-a plătit pentru salvarea omului, îngăduind ca Fiul Lui să moară pentru răscumpărarea lor. …

Ce poziţie de responsabilitate, să lucrezi împreună cu Mântuitorul lumii, la mântuirea oamenilor! Lucrarea aceasta cere tăgăduire de sine, sacrificiu şi generozitate, cere perseverenţă, curaj şi credinţă. – Mărturii, vol. 2, pp. 634, 635
 

3. Citește Faptele 15:36-39. De ce l-a respins Pavel pe Ioan Marcu și de ce Barnaba i-a oferit a doua șansă?
 

Motivul respingerii acestui tânăr de către Pavel este dat în Faptele apostolilor 15:38. Marcu îi părăsise și renunțase la lucrarea de slujire. Atitudinea lui Pavel este de înțeles, chiar dacă este tranșantă. Viața misionară, în mod special în lumea antică, era dură și solicitantă (compară cu 2 Corinteni 11:23-28). Pavel depindea de colegii săi misionari să îl ajute să poarte povara unei astfel de lucrări și a unor astfel de condiții solicitante. Din perspectiva lui, oricine renunța atât de repede nu merita un loc în echipa de misionari care luptau mână în mână împotriva forțelor răului. 

Barnaba nu a fost de acord cu Pavel. A văzut potențialul lui Marcu și nu a vrut să renunțe la tânăr. S-a stârnit o dispută atât de aprigă între Pavel și Barnaba cu privire la Ioan Marcu încât drumurile lor s-au despărțit. Pavel l-a ales pe Sila să meargă cu el, iar Barnaba l-a luat pe Marcu.
Faptele apostolilor nu explică de ce Barnaba a ales să îl ia cu el pe Marcu. De fapt, acest pasaj este ultimul în care cei doi bărbați apar în Faptele apostolilor. Dar, interesant, nu este și ultimul în care Marcu este menționat în Noul Testament.

4. Citește Coloseni 4:10; 2 Timotei 4:11; Filimon 24 și 1 Petru 5:13. Ce detalii despre revenirea lui Marcu sugerează aceste versete?
 

O schimbare uimitoare pare să se fi produs la Marcu. În aceste pasaje, Pavel indică importanța pe care Marcu o are pentru el și pentru lucrare. Pavel îl consideră unul dintre frații săi lucrători și îl roagă pe Timotei să îl aducă cu el pe Marcu. Din 1 Petru reiese că și Petru avea o relație apropiată cu Marcu. Aceste scrisori ale lui Pavel și Petru au fost scrise cel mai probabil la începutul anilor 60 d.H., la aproximativ 15-20 de ani de la experiența din Faptele 15. În mod clar, Marcu și-a revenit după eșecul inițial, aproape sigur datorită încrederii pe care i-a acordat-o vărul său Barnaba.

Gândește-te la un moment când tu sau un prieten ați greșit și ați primit încă o șansă. Cum te-a schimbat această experiență pe tine și pe cei care te-au ajutat? Cum a schimbat felul în care le slujești altora?
 

Comentariu EGW

Barnaba era gata să meargă cu Pavel, însă dorea să-l ia cu ei și pe Marcu, care se hotărâse din nou să se consacre lucrării. Însă Pavel n-a fost de acord cu aceasta. El „socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela” care, în timpul primei lor călătorii misionare, îi părăsise într-o vreme de nevoie. El nu era dispus să scuze slăbiciunea lui Marcu de a fi părăsit lucrarea în schimbul siguranței și odihnei căminului. El a susținut că un om cu atât de puțină statornicie nu era potrivit pentru o lucrare care cere răbdare, sacrificiu de sine, curaj, devotament, credință, un spirit gata de sacrificiu și, dacă ar fi fost nevoie, chiar viața. Atât de aprinsă a fost neînțelegerea, încât Pavel și Barnaba s-au despărțit, ultimul rămânând la părerile sale și luându-l cu sine pe Marcu. Astfel, „Barnaba a luat cu el pe Marcu și a plecat cu corabia în Cipru. Pavel și-a ales pe Sila și a plecat, după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului.” – Faptele apostolilor, p. 202

De la primii ani ai vieții sale de credință și până acum, experiența creștină a lui Marcu a devenit mai profundă. Studiind mai de aproape viața și moartea lui Hristos, el dobândise vederi mai clare despre lucrarea Mântuitorului, despre truda și luptele ei. Citind în rănile din mâinile și picioarele lui Hristos semnele slujirii Sale pentru omenire și până unde a trebuit să meargă lepădarea Sa de Sine pentru a-l salva pe cel pierdut și pieritor, Marcu era gata să-L urmeze pe Maestru pe calea sacrificiului de sine. Acum, împărtășind soarta lui Pavel întemnițatul, el a înțeles mai bine decât oricând mai înainte că este un câștig nespus de mare să-L câștige pe Hristos și este o pierdere de nedescris să câștige lumea, dar să-și să piardă sufletul pentru a cărui mântuire a fost vărsat sângele lui Hristos. În fața încercărilor și a împotrivirilor grele, Marcu a continuat să rămână statornic, un înțelept și iubit ajutor al apostolului. – Faptele apostolilor, p. 455 

Când Dumnezeu deschide o cale pentru îndeplinirea unei anumite lucrări și dă asigurarea reușitei, cel ales trebuie să facă tot ce stă în puterea lui pentru a realiza ce a fost promis. Pe măsura entuziasmului și a stăruinței cu care este dusă lucrarea înainte va fi și reușita. Dumnezeu poate face minuni pentru cei din poporul Său numai dacă ei își îndeplinesc lucrarea cu energie neobosită. El cheamă oameni cu devotament față de lucrarea Sa, care au curaj moral, o dragoste arzătoare pentru suflete și o râvnă care nu slăbește niciodată. Astfel de lucrători nu vor considera nicio sarcină prea grea, nicio perspectivă prea disperată. Ei vor lucra neînfricați până când aparenta înfrângere se va transforma într-o  biruință glorioasă. Nici zidurile închisorii, nici rugul de martir nu-i vor abate de la planul lor de a conlucra cu Dumnezeu pentru înălțarea Îm­părăției Sale. – Profeți și regi, p. 263
 

5. Citește Marcu 1:1-8. Care sunt personajele din aceste versete și ce spun și fac ele?
 

În aceste versete apar trei personaje principale: Isus Hristos (în Marcu 1:1), Dumnezeu Tatăl (subînțeles în Marcu 1:2) și Ioan Botezătorul, mesagerul și predicatorul care este subiectul principal al ultimei secțiuni din acest pasaj.
Marcu 1:2,3 conține un citat din Vechiul Testament pe care autorul îl prezintă pentru a descrie ce se va întâmpla în istorisirea care urmează. Ceea ce citează Marcu este o combinație de expresii din trei pasaje: Exodul 23:20, Isaia 40:3 și Maleahi 3:1.

6. Citește Exodul 23:20; Isaia 40:3 și Maleahi 3:1. Ce au în comun aceste trei pasaje?
 

Exodul 23:20 face referire la un înger pe care Dumnezeu îl va trimite înaintea poporului Israel să îl ducă în Canaan. Isaia 40:3 vorbește despre Dumnezeu apărând în pustiu și având o cale pregătită înaintea Lui. Maleahi 3:1 vorbește despre un sol care merge înaintea Domnului pentru a-I pregăti calea. Toate cele trei pasaje fac referire la un drum.

Textul din Isaia se leagă în multe aspecte de lucrarea lui Ioan Boteză­torul și în același timp se concentrează pe calea Domnului. În Evanghelia după Marcu, Domnul Isus Se află pe drum. Narațiunea care se desfășoară cu rapiditate sporește această senzație de drum, un drum care va duce la cruce și la moartea Lui jertfitoare pentru noi. Dar sunt multe lucruri care trebuie să se întâmple înainte ca El să ajungă la cruce. Călătoria de-abia începe și Marcu ne va spune totul despre ea.

În conformitate cu citatul din Vechiul Testament care apare în Marcu 1:2,3, Ioan Botezătorul cheamă la pocăință, la o renunțare la păcat și la o întoarcere la Dumnezeu (Marcu 1:4). Îmbrăcat precum profetul Ilie din vechime (compară cu 2 Împărați 1:8), el vorbește în Marcu 1:7,8 despre Cel care vine după el și care este mai puternic decât el. Declarația lui că nu este demn să dezlege curelele încălțămintei Celui care avea să vină arată părerea înaltă pe care o are cu privire la Isus.

Comentariu EGW

Dumnezeirea a fost mișcată de milă pentru neamul omenesc, iar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt S-au hotărât să întocmească planul de mântuire. Pentru ca acest plan să fie pus în aplicare pe deplin, s-a hotărât ca Domnul Hristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu, să Se dea pe Sine Însuși ca jertfă pentru păcat. Oare cu ce măsură s-ar putea măsura adâncimea acestei iubiri? Dumnezeu a întocmit astfel lucrurile, încât omul să nu poată spune că El ar fi putut face mai mult. O dată cu Hristos, El a dat toate resursele cerurilor, astfel ca nimic să nu lipsească în planul pentru salvarea omului. Aici este dragostea a cărei contemplare va umple sufletul cu o mulțumire ce nu poate fi exprimată! O, ce dragoste, ce dragoste fără seamăn! Contemplarea acestei iubiri va curăți sufletul de orice egoism. Îl va conduce pe ucenic să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-L urmeze pe Mântuitorul. – Sfaturi pentru sănătate, p. 222
Dumnezeu îi făgăduise [lui Ioan] un semn prin care avea să-L cunoască pe Mielul lui Dumnezeu. Acel semn a fost dat când porumbelul din cer s-a aşezat deasupra lui Isus şi slava lui Dumnezeu a strălucit peste tot în jurul Său. Ioan a întins mâna, arătând către Isus, şi a strigat cu un glas puternic: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”

Ioan şi-a anunţat ucenicii că Isus este Mesia cel făgăduit, Mântuitorul lumii. Către încheierea lucrării sale, el şi-a învăţat ucenicii să privească la Isus şi să-L urmeze ca pe Marele Învăţător. Viaţa lui Ioan a fost plină de întristare şi tăgăduire de sine. El a vestit prima venire a lui Hristos, dar lui nu i s-a îngăduit să-I vadă minunile şi să se bucure de puterea pe care o manifesta. Când Isus avea să Se anunţe ca Învăţător, Ioan ştia că el trebuie să moară. Vocea lui a fost rareori auzită, cu excepţia pustiei. Viaţa lui a fost singuratică. Nu s-a legat de familia tatălui său pentru a se bucura de societatea ei, ci a lăsat-o pentru a-şi împlini misiunea. Mulţimi de oameni părăseau oraşele agitate şi satele şi se îndreptau spre pustie pentru a asculta cuvintele minunatului profet. Ioan lovea cu securea la rădăcina copacului. El mustra păcatul, fără a se teme de consecinţe, şi pregătea calea pentru Mielul lui Dumnezeu. – Scrieri timpurii, pp. 153, 154

Ca popor, trebuie să pregătim calea Domnului sub călăuzirea Duhului Sfânt, pentru răspândirea Evangheliei în puritatea ei. Râul de apă vie urmează să se adâncească și să se lărgească în cursul său. Din toate domeniile, de aproape și de departe, oamenii vor fi chemați de la plug și de la micile lor îndeletniciri comerciale, care ocupă în mare măsură mintea, și, venind în legătură cu oameni care au avut experiență, oameni care înțeleg adevărul, vor deveni educați. Prin cele mai minunate intervenții ale lui Dumnezeu, munții de dificultate vor fi îndepărtați și aruncați în mare. ... 
Pe măsură ce această chemare este ascultată, mesajul care înseamnă atât de mult pentru locuitorii pământului va fi auzit și înțeles. Oamenii vor ști care este adevărul. Lucrarea va înainta tot mai mult și mai departe. Și evenimentele marcante ale Providenței vor fi văzute și recunoscute în judecăți și în binecuvântări. Adevărul va duce biruința la capăt. – Letter 230, 5 iulie 1906, către prezbiterii Bisericii Battle Creek.
 

7. Citește Marcu 1:9-13. Cine este prezent la botezul lui Isus și ce se întâmplă?
 

Ioan Îl botează pe Isus în râul Iordan, dar când iese din apă, Domnul vede cerurile deschise și pe Duhul Sfânt coborând asupra Lui sub forma unui porumbel. Aude vocea lui Dumnezeu din cer: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea” (Marcu 1:11). Aceste evenimente transmit importanța botezului lui Isus. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt prezenți, afirmând împreună începutul slujirii lui Isus. Importanța acestui eveniment își va găsi ecoul în scena crucii din Marcu 15. Multe dintre elemente vor reapărea în acea scenă.

Duhul L-a mânat pe Domnul Isus în pustiu. Cuvântul „a mâna” provine din grecescul ekballō, cuvântul folosit de obicei în Evanghelia după Marcu pentru alungarea demonilor. Prezența Duhului aici ilustrează puterea Duhului Sfânt în viața lui Isus. Domnul pornește deja pe drumul slujirii și îl înfruntă la scurt timp pe Satana. Atmosfera de luptă din această scenă este evidențiată de referirea la cele 40 de zile de ispitire și de prezența animalelor sălbatice și a îngerilor care Îl slujesc pe Isus.

Elementul neobișnuit din scena de început a Evangheliei după Marcu este faptul că Isus este prezentat ca un personaj care are atât caracter divin, cât și uman. În ceea ce privește natura divină, El este: Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Marcu 1:1), Domnul anunțat de un sol (Marcu 1:2,3), mai puternic decât Ioan (Marcu 1:7), Fiul preaiubit asupra căruia coboară Duhul (Marcu 1:10,11). Dar în ceea ce privește natura umană, vedem următoarele: este botezat de Ioan (nu invers, Marcu 1:9), este mânat de Duhul (Marcu 1:12), ispitit de Satana (Marcu 1:13), împreună cu animalele sălbatice (Marcu 1:13) și slujit de îngeri (Marcu 1:13).

De ce aceste elemente contrastante? Acestea fac trimitere la realitatea uimitoare că Hristos este Domnul, Salvatorul nostru, Dumnezeul nostru și totuși o ființă umană, fratele și exemplul nostru. Cum putem să înțelegem pe deplin această idee? Nu putem. Dar putem să o acceptăm prin credință și să ne minunăm de ceea ce ne dezvăluie acest adevăr despre iubirea lui Dumnezeu pentru omenire.

Ce ne spune despre uimitoarea iubire divină faptul că, deși era Dumnezeu, Isus a luat asupra Sa natura noastră umană pentru a ne salva?
 

Comentariu EGW

Când Hristos S-a plecat să Se roage pe malul Iordanului, după botezul Său, cerurile s-au deschis, iar Duhul S-a coborât sub forma unui porumbel, ca aurul lustruit, și L-a înconjurat cu slava Lui; și din cer s-a auzit glasul lui Dumnezeu, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Rugăciunea lui Hristos în favoarea omului a deschis porțile cerului, iar Tatăl a răspuns, acceptând cererea pentru omenirea căzută. Isus S-a rugat ca înlocuitor și garant al nostru, iar acum familia umană poate găsi acces la Tatăl prin meritele Fiului Său preaiubit. Din cauza căderii în păcat, pământul a fost desprins de continentul cerului. Comunicarea între om și Creatorul său încetase, dar a fost deschisă o cale ca omul să se întoarcă la casa Tatălui. Isus este „Calea, Adevărul și Viața”. Poarta cerului a fost lăsată întredeschisă, iar lumina de la tronul lui Dumnezeu strălucește în inimile celor care Îl iubesc, chiar dacă ei locuiesc pe acest pământ blestemat de păcat. Lumina care l-a înconjurat pe divinul Fiu al lui Dumnezeu va cădea pe cărarea tuturor celor care merg pe urmele Lui. Nu există niciun motiv de descurajare. Făgăduințele lui Dumnezeu sunt sigure și statornice. – My Life Today, p. 260

Rugăciunea lui Hristos de pe malul Iordanului îi include pe toți cei care vor crede în El. Promisiunea că ești primit în Cel Preaiubit ajunge la tine. Ține-te strâns de ea, prinzând-o cu mâna credinței neclintite. Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Aceasta înseamnă că, prin umbra întunecată pe care Satana a aruncat-o în calea ta, Hristos ți-a deschis calea către tronul Dumnezeului infinit. El S-a prins de puterea atotputernică și ești tu ești acceptat în Cel Preaiubit. – Lift Him Up, p. 109

În timp ce era în pustie, Hristos a postit, dar nu a luat seama la foame. Angajat în rugăciune constantă către Tatăl Său, ca să fie pregătit să îi reziste adversarului, lui Hristos nu I-a păsat de chinurile foamei. Și-a petrecut timpul în rugăciune stăruitoare, ascuns în Dumnezeu. Era ca și cum El Se afla în prezența Tatălui Său. El a căutat putere pentru a-i ține piept vrăjmașului, pentru asigurarea că va primi har pentru a duce la îndeplinire tot ceea ce a întreprins în numele umanității. Gândul la lupta care îi stătea înainte L-a făcut să nu țină seama de nimic altceva, iar sufletul Lui a fost hrănit cu pâinea vieții, tot așa cum vor fi hrănite astăzi sufletele ispitite care merg la Dumnezeu pentru ajutor. … El nu a ținut seama deloc de chinurile foamei până când cele patruzeci de zile ale postului Său s-au încheiat. …

Hristos știa că Tatăl Său Îi va oferi hrană atunci când va considera potrivit să facă acest lucru. În această grea încercare, când foamea Îl chinuia peste măsură, era hotărât să nu micșoreze înainte de vreme, prin exercitarea puterii Sale divine, câtuși de puțin încercarea pe care trebuia să o treacă. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1080
 

8. Citește Marcu 1:14,15. Care sunt cele trei părți ale mesajului Evangheliei proclamat de Domnul Isus?
 

Marcu rezumă aici mesajul simplu și direct al lui Isus. Cele trei părți ale acestuia sunt ilustrate în tabelul următor:

Categorie	Conținut
Profeție temporală	S-a împlinit vremea.
Promisiunea din cadrul legământului	Împărăția lui Dumnezeu este aproape.
Chemarea la ucenicie	Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!

Profeția temporală la care face referire Isus este profeția de 70 de săptămâni din Daniel 9:24-27. Această profeție s-a împlinit prin botezul Domnului, când El este uns cu Duhul Sfânt și Își începe lucrarea (Faptele apostolilor 10:38). Profeția uimitoare de 70 de săptămâni este ilustrată în diagrama următoare: Apasă aici pentru a vedea
În această profeție, o zi reprezintă un an (Numeri 14:34; Ezechiel 4:6). Profeția a început în anul 457 d.H. cu decretul dat de Artaxerxes, împăratul Persiei, privind finalizarea lucrărilor de restaurare a Ierusalimului (vezi Ezra 7). Șaizeci și nouă de săptămâni profetice aveau să se întindă până în anul 27 d.H., când Isus a fost botezat și uns cu Duhul Sfânt la începutul lucrării Sale. Crucificarea Sa avea să aibă loc după 3 ani și jumătate. În cele din urmă, încheierea celei de-a 70-a săptămâni urma să aibă loc în anul 34 d.H., când Ștefan a fost ucis cu pietre și mesajul Evanghe­­liei a început să se răspândească atât printre neevrei, cât și printre evrei.

Cum poate cunoașterea profeției de 70 de săptămâni să contribuie la creș­terea credinței tale în Isus Hristos și în veridicitatea cuvântului profetic?
 

Comentariu EGW

Solia Evangheliei, așa cum a fost dată de Însuși Mântuitorul, s-a bazat pe profeții. „Timpul” pe care El l-a declarat împlinit era perioada făcută cunoscută de îngerul Gabriel lui Daniel. ... „Să ştii dar şi să înţelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi, … şaizeci şi două de săptămâni” (Daniel 9:25), adică șaizeci și nouă de săptămâni sau patru sute optzeci și trei de ani. Porunca de a restaura și rezidi Ierusalimul, așa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxes Longimanus (vezi Ezra 6:14; 7:1,9), a intrat în vigoare în toamna anului 457 î.H. De la această dată, patru sute optzeci și trei de ani se întind până în toamna anului 27 d.H. Potrivit profeției, această perioadă trebuia să ajungă la Mesia, Unsul. În anul 27 d.H., Isus a primit ungerea Duhului Sfânt la botez și, curând după aceea, Și-a început lucrarea. Atunci a fost vestită solia: „S-a împlinit vremea.” – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 12 (4 ianuarie)

„Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel bun își dă viaţa pentru oi.” „Eu sunt Păstorul cel Bun. Eu Îmi cunosc oile Mele și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl; și Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.”
Imaginea aceasta fusese folosită de profetul Isaia, care o aplicase la misiunea lui Mesia, în cuvintele de mângâiere: „Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme și spune cetăţilor lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru!… El Își va paște turma ca un păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui»” (Isaia 40:9-11). 

Hristos a aplicat aceste profeţii la Sine și a arătat contrastul dintre caracterul Său și cel al conducătorilor lui Israel. Fariseii tocmai izgoniseră o oaie din turmă, deoarece îndrăznea să dea mărturie despre puterea lui Hristos. Ei tăiaseră un suflet, pe care adevăratul Păstor îl atrăgea la Sine. Prin aceasta, ei arătau că nu cunosc lucrarea care le fusese încredinţată și că sunt nevrednici de încrederea care li se acordase ca păstori ai turmei. Isus le-a prezentat contrastul dintre ei și Păstorul cel bun și a arătat către Sine ca fiind adevăratul păzitor al turmei Domnului. Însă, înainte de a face aceasta, El le-a vorbit despre Sine, folosind o altă ilustraţie. – Hristos, Lumina lumii, pp. 476, 477

Domnul este … dornic să lucreze prin eforturile umane acum și să realizeze lucruri mărețe prin instrumente slabe. Este esențial să avem cunoaștere inteligentă a adevărului, altfel cum am putea sta împotriva adversarilor lui vicleni? Biblia trebuie studiată nu numai pentru doctrinele pe care le prezintă, ci și pentru lecțiile ei practice. Nu ar trebui să fiți niciodată luați prin surprindere, nu ar trebui să fiți niciodată fără armură. Fiți pregătiți pentru orice urgență, pentru orice chemare a datoriei. Urmăriți, căutați orice ocazie de a prezenta adevărul, familiarizați-vă cu profețiile, cu învățăturile lui Hristos. Dar nu vă puneți încrederea în argumente bine pregătite. Numai argumentele nu sunt de ajuns. Voi trebuie să-L căutați pe Dumnezeu în genunchi; trebuie să mergeți în întâmpinarea oamenilor prin puterea și influența Duhului Său. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 2, p. 1003
 

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, cap. 10; Faptele apostolilor, cap. 17 
Cât este de fascinant că mesajul primului înger din Apocalipsa 14:6,7 este paralel cu mesajul Evangheliei lui Isus din Marcu 1:15!

Marcu 1	Categorie	Apocalipsa 14
Vremea împlinită (Daniel 9)	Profeția temporală	Ceasul judecății (Daniel 7 și 8)
Împărăția aproape	Promisiunea din cadrul legământului	Evanghelia veșnică
Pocăiți-vă! Credeți!	Chemarea la ucenicie	Temeți-vă! Dați slavă! Închinați-vă lui Dumnezeu!

Mesajul primului înger anunță începutul judecății preadvente, prezisă în Daniel 8:14, care a început în anul 1844. Judecata aduce împărăția lui Dumnezeu pentru poporul Său persecutat (Daniel 7:22). Apelul primului înger de a ne teme, a-I da slavă lui Dumnezeu și a ne închina Lui este chemarea la ucenicie adresată lumii în zilele sfârșitului, când puterile fiarei din Apocalipsa 13 prezintă un fals dumnezeu căruia să ne închinăm. Așa cum mesajul lui Isus din Marcu 1 este strâns legat de profețiile din Daniel, și solia primului înger este strâns legată de profeția lui Daniel despre încheierea istoriei pământului.

Întrebările suplimentare de la studiul de vineri sunt un ajutor și o încurajare pentru a studia zilnic Biblia. Recomandăm folosirea acestora la începutul sau la sfârșitul lecției din Sabat în biserici, cu răspunsuri rapide. În acest trimestru, întrebările din cartea Divina vindecare sunt formulate după ediția tipărită.

Studiu zilnic:     

Iona 3
Iona 4
Mica 1
Mica 2
Mica 3
Mica 4
Mica 5 

Ellen G. White, Divina vindecare, cap. „Fals și adevărat în educație”, primele 3 paragrafe. 

1. Cum trebuiau să postească animalele din Ninive? 
 

2. Ce simte Dumnezeu pentru oamenii mulți care nu știu să deosebească dreapta de stânga?

3. Cine ar fi „un proroc pentru poporul acesta”? 

4. Cine este „lovit cu nuiaua peste obraz”? 

5. De ce fel de școli avem nevoie?

Studiu suplimentar
Solii alese, „Ioan, chemat la o lucrare specială”, cartea 1, pp. 411, 412; Faptele apostolilor, cap. 17, „Soli ai Evangheliei”.