Străjerul nevăzut

După cele întâmplate în cuptorul încins, a mai crezut Nebucadnețar că era mai puternic decât Dumnezeu? Nu, nu mai credea. Daniel îi spusese deja împăratului că Dumnezeul cerurilor îngăduise ca el să fie împărat. Toată înțelepciunea și puterea lui veneau de la Dumnezeu. Văzând ce s-a întâmplat cu cei trei tineri în cuptorul aprins, împăratul și-a amintit acest lucru multă vreme. Dar apoi a început să uite.

Pe măsură ce a câștigat războaie împotriva vrăjmașilor lui și pe măsură ce Babilonul a devenit tot mai tare și mai frumos, el a început din nou să se mândrească. Poate a uitat că niciunul din noi nu poate fi și nu poate face nimic fără Dumnezeu. Când ne mândrim și începem să ne încredem în noi înșine și credem că nu avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, atunci îl lăsăm pe Satana să intre în mintea noastră.

Dumnezeu îl iubea pe Nebucadnețar, așa că, într-o noapte, i-a dat un vis care să îi reamintească de încredere. Când s-a trezit, împăratul a fost sigur că era ceva important și că putea fi o avertizare. Urma să se întâmple ceva rău? De această dată, și-a amintit visul și cu siguranță înțelepții lui îi puteau spune semnificația. Daniel 4:4-7. Din nou, toată magia pe care înțelepții trebuiau să o aibă era inutilă. Ce a făcut Nebucadnețar? Daniel 4:8,9.

Gândeşte-te:

Nebucadnețar avea nevoie să învețe din nou că marele nostru Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevărat. Oamenii din zilele noastre se încred în lucruri precum banii sau puterea în loc să se încreadă în Dumnezeu? Pot chiar și copiii să uite că toate binecuvântările vin de la Dumnezeu?

Daniel a ascultat visul foarte ciudat al lui Nebucadnețar și și-a dat seama numaidecât ce însemna. Dar și-a dorit să nu trebuiască să îi spună împăratului. Daniel 4:19.

În visul lui, Nebucadnețar a văzut un copac mare, care ajungea până la cer. În copac și la umbra lui erau multe păsări și animale. Dintr-odată, o voce din cer a poruncit să fie tăiat copacul. Trebuiau să mai rămână doar trunchiul și rădăcinile.

Trunchiul a fost legat cu lanțuri puternice de fier și aramă și, timp de șapte ani, a rămas pe câmp și roua a căzut peste el. Apoi glasul acela a vorbit despre trunchi ca și când ar fi fost un om cu minte de animal, care mânca iarba de pe câmp împreună cu fiarele câmpului. Daniel a spus că, în vis, împăratul reprezenta acel copac frumos. Daniel 4:20–22.

Dar era o parte tristă a visului. Deoarece Nebucadnețar începea să uite de unde veneau toate binecuvântările de care se bucura, Dumnezeu avea să i le ia timp de șapte ani. Împăratul urma să își piardă mințile și să devină asemenea unui animal. Cât de îngrozitor!

Daniel l-a implorat să schimbe lucrurile greșite pe care le făcea. Dacă ar fi încetat să mai fie mândru, probabil că Dumnezeu nu avea să reverse pedeapsa asupra lui. Daniel 4:27. A acordat atenție Nebucadnețar avertizării date de Dumnezeul nostru iubitor? Vom afla mâine.

Gândeşte-te:

Crezi că lui Dumnezeu Îi păsa de împăratul Nebucadnețar la fel cum Îi păsa de Ninive? Te avertizează vreodată părinții tăi că, dacă nu asculți și nu ești cuminte, vor fi consecințe? De ce te avertizează? Oare pentru că le pasă de tine?

Dumnezeu i-a trimis împăratului Nebucadnețar o avertizare. A ascultat împăratul? Da. Pentru o vreme. Apoi a început să se întoarcă la vechiul lui mod de gândire.

Din nou, Nebucadnețar era sigur că motivul pentru care împărăția lui era atât de puternică era pentru că el era un împărat puternic. Nu își putea imagina că se putea întâmpla ceva care să facă să nu îi mai meargă bine. El nu voia să se gândească la faptul că după el urma să vină o altă împărăție. El a devenit tot mai mândru, până în punctul în care a respins total visul lui Dumnezeu de avertizare. De asemenea, a început să devină aspru și nedrept cu poporul.

Într-o zi, la un an după ce a avut acel vis, Nebucadnețar se plimba în jurul frumosului palat, gândindu- se cu mândrie la toate lucrurile minunate pe care le făcuse. Daniel 4:29,30. Se fălea împăratul? Numără de câte ori se regăsesc cuvintele „eu” și „al meu” în versetul 30.

Probabil că Satana crezuse că îl avea pe Nebucadnețar de partea lui. Dar împăratul cel mândru devenise smerit și acum a ales să își predea inima lui Dumnezeu. El a făcut tot ce a putut să îi ajute pe oamenii din împărăția lui. Chiar i-a învățat că Dumnezeul cerurilor este singurul Dumnezeu adevărat.

Gândeşte-te:

Îl iubea Dumnezeu pe Nebucadnețar? A fost dur sau blând cu el? Avem nevoie uneori de pedepse pentru a ne ajuta să înțelegem lecțiile importante?

După moartea lui Nebucadnețar, Babilonul a slăbit foarte mult. Nepotul lui, împăratul Belșațar, nu a învățat lecțiile importante din cele întâmplate cu bunicul lui, deși știa tot ce se întâmplase. În loc să aleagă să Îl iubească, să se încreadă și să asculte de singurul Dumnezeu adevărat, el L-a tratat cu ușurință și s-a închinat la idoli.

Armatele mezilor și perșilor începuseră să cucerească împărăția lui Belșațar și ajunseseră la cetatea Babilon. În ciuda faptului că soldații lor își puseseră tabăra chiar în apropiere de cetate, Belșațar nu era îngrijorat, era sigur că aceștia nu puteau pătrunde în cetate.

De ce nu era îngrijorat Belșațar? În jurul Babilonului erau două ziduri puternice, care îl protejau de armatele inamice. Pe sub ziduri, până în cetate, curgea un râu. Dar, în locurile prin care intra și ieșea râul, erau puse porți mari de fier, așa că nimeni nu putea intra pe acolo. În cetate își strânseseră suficientă hrană și, desigur, aveau apă din belșug de la râu. Împăratul era sigur că nu avea de ce să îi fie teamă. Ce făcea el în seara în care se derula povestea noastră? Daniel 5:1.

Curând, petrecerea s-a dezlănțuit. Belșațar era atât de beat, încât nu îi mai păsa ce făcea. Chiar L-a jignit pe Dumnezeu dând poruncă să fie aduse vasele sfinte de aur care fuseseră luate din Templul lui Dumnezeu de la Ierusalim. El și invitații lui au băut vin din ele și 30 au dat laudă dumnezeilor păgâni. Daniel 5:3,4.

Împăratul nu știa că Dumnezeul cerurilor urmărea totul. În curând, petrecerea nebună avea să se schimbe rapid. Mâine vom afla ce s-a întâmplat.

Gândeşte-te:

_{Privește Dumnezeu întotdeauna la tot ce fac oamenii? Veghează El întotdeauna și asupra noastră?}

În timp ce Belșațar era la ospățul lui nebun, muzica, dansul, râsetele, totul s-a oprit dintr- odată. S-a făcut liniște deplină. Îngroziți, oamenii tremurau de frică în timp ce priveau la zidul palatului. De ce? Ce se întâmpla? Ei au văzut cum degetele unei mâini scriau încet câteva cuvinte pe zidul palatului. Ce anume era scris? Ce însemnau aceste cuvinte? Daniel 5:5,6.

„Repede, chemați înțelepții!”, a strigat împăratul cu vocea tremurândă. Daniel 5:7. Înțelepții au venit în grabă mare. Probabil că și ei s-au înspăimântat. L-au putut ajuta pe împărat? Daniel 5:8.

Apoi a venit altcineva. „Trimiteți după Daniel!”, i-a spus ea împăratului. Ea știa că Daniel era singurul care putea citi cuvintele și îi putea spune semnificația lor. Daniel 5:10–12. În mare grabă, împăratul a trimis să fie adus Daniel, care a ascultat liniștit în timp ce împăratul îi povestea de ce îl chemase. Împăratul îi promisese o răsplată mare dacă îi putea spune semnificația celor scrise de acea mână pe perete. Daniel 5:16.

Lui Daniel nu îi păsa de răsplată. Dar înainte să îi spună semnificația cuvintelor, el i-a reamintit împăratului că Dumnezeul cerurilor îl făcuse mare pe bunicul lui, Nebucadnețar, și împărăția Babilonului, măreață. Belșațar știa că singurul Dumnezeu adevărat îl ajutase pe bunicul lui să aleagă într-un final să Îl iubească și să Îi slujească. Dar Belșațar nu a dorit niciodată să învețe din experiența bunicului său. El a ales să se încreadă în zeii și în înțelepții păgâni. Daniel 5:22,23.

Gândeşte-te:

A avut Belșațar vreo scuză pentru că nu a ales să se închine Dumnezeului adevărat? Majoritatea oamenilor din zona în care locuiești au vreo scuză pentru că nu Îl cunosc pe Dumnezeu și poruncile Lui?

Acum Daniel era gata să îi citească cuvintele ciudate de pe zid și să îi spună semnificația lor. S-a făcut liniște în încăpere și oamenii înspăimântați îl ascultau vorbind.
NUMĂRAT: Dumnezeu numărase anii Babilonului și acum se încheiau. Dumnezeu a scris acel cuvânt de două ori, pentru ca împăratul să știe că într-adevăr așa urma să se întâmple.
CÂNTĂRIT: Dumnezeu „cântărise” caracterul împăratului și l-a comparat cu ce ar fi putut fi dacă ar fi ales să asculte de El și de Cele Zece Porunci. Caracterul împăratului nu se asemăna deloc cu al lui Dumnezeu. Se asemăna cu al lui Satana.
ÎMPĂRȚIT: Împărăția Babilonului urma să fie împărțită și dată mezilor și perșilor – următoarea împărăție despre care a spus Dumnezeu că urma să vină. Era cea simbolizată de ar- gint în chipul din visul îm- păratului. Daniel 5:26-28.

Acele cuvinte se adevereau chiar în acea noapte. În timp ce toți sărbătoreau și chefuiau, armata mezilor și perșilor din afara cetății Babilonului găsise o modalitate de a intra în cetate. Curând, soldații au pătruns peste tot. Poate că soldații împăratului erau prea beți pentru a-și da seama ce se întâmpla înainte de a fi prea târziu. Daniel 5:30,31.

Cum au reușit vrăjmașii să intre în cetate? Au săpat șanțuri mari și au lăsat ca apa din râu să curgă prin ele. Astfel, nivelul apei a scăzut suficient de mult încât soldații să poată trece prin albia râului pe sub zidul cetății, prin marile porți de fier, care fuseseră lăsate deschise. În timp ce împăratul benchetuia, soldații inamici pătrundeau în cetate.

Gândeşte-te:

Dumnezeu „cântărește” caracterele chiar acum. Dacă alegem să ascultăm de Cele Zece Porunci, caracterul desăvârșit al lui Isus ne acoperă și ne schimbă. Vom continua să ne asemănăm tot mai mult cu El. Nu trebuie să fim găsiți prea „ușori”, la fel ca Belșațar. Nu este minunat?

Bătrânul Charlie - Adaptare de Amy Sherrard

Poate credem că este distractiv să călătorești, dar nu era deloc așa pe vremea când James și Ellen White erau încă tineri. Ei erau prea săraci pentru a avea un cal și o trăsură a lor, așa că mergeau cu trenul, cu vaporul, cu sania sau cu diligența. Adesea erau foarte obosiți când ajungeau în cele din urmă în locul în care urmau să aibă întâlniri.

„Sărmana soră White, este atât de obosită încât de abia poate sta în picioare să vorbească”, i-a șoptit blând o doamnă celei de lângă ea. „Sunt prea săraci pentru a-și cumpăra un cal și o trăsură. De ce nu facem o colectă ca să îi ajutăm?”

Exact așa au făcut acei oameni săritori. Câțiva din bărbații care aveau cai de vânzare le-au spus că îi vor aduce la soții White să își aleagă un cal. Îți poți imagina cât de recunoscători au fost James și Ellen! Cu o seară înainte de a merge să vadă caii, Isus i-a dat o viziune lui Ellen. În viziune, un înger stătea lângă James și Ellen în timp ce se uitau la cai. Primul cal părea săltăreț și agitat. „Nu acela”, i-a spus îngerul.

Următorul cal era mare și gri. Părea împiedicat și ciudat. „Nici acesta”, i-a spus îngerul. Al treilea bărbat a adus un cal maro, care arăta frumos și părea foarte blând. Când James și Ellen s-au uitat la cal, îngerul le-a spus: „Pe acesta să îl alegeți.”

Dimineața următoare, când James și Ellen s-au întâlnit cu bărbații care le-au adus caii, fiecare cal era exact cum văzuse Ellen în viziune cu o seară înainte. Când a sosit momentul să aleagă, Ellen a arătat spre al treilea cal, pe care îl chema Bătrânul Charlie. Ea a spus: „Îl vom lua pe acesta. Am văzut cei trei cai în viziune noaptea trecută și un înger mi-a spus să îl aleg pe acesta.”

„În regulă, soră White, Bătrânul Charlie este al vostru”, le-au spus prietenii lor. Apoi cei doi bărbați l-au înhămat pe Bătrânul Charlie la o trăsură frumoasă, acoperită, și le-au oferit acest dar soților White. Ah, cât de mulțumiți și recunoscători au fost James și Ellen! De acum le era mult mai confortabil să călătorească. Dacă erau obosiți sau le era foame, puteau opri când și unde voiau.

Bătrânului Charlie îi plăceau merele. Toamna, când treceau pe lângă livezi de meri, James îl lăsa să oprească unde erau mere căzute pe drum. Bătrânul Charlie alegea unul bun, îl ridica, își întorcea capul și apoi mesteca vesel în timp ce își continua călătoria.

Bătrânul Charlie i-a dus pe James și Ellen la mulți kilometri depărtare. Uneori călătoreau săptămâni întregi. Niciodată nu au încetat să fie recunoscători pentru Bătrânul Charlie, care a fost o mare binecuvântare pentru ei. Ei au mai fost recunoscători pentru prietenii aceia buni, care au văzut câtă nevoie aveau de o trăsură și de un cal.

Pentru că James și Ellen l-au iubit pe Bătrânul Charlie și l-au îngrijit bine, el le-a slujit cu credincioșie mulți ani.